ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1533/2013

Asupra cauzei penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 866/1/2013 petentul D.C.C. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 261 din 24 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivare, a susținut în esență, că pedeapsa aplicată nu a fost corect individualizată în acord cu prevederile art. 72 C. pen., iar la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, procedura de citare nu a fost îndeplinită conform legii. Analizând actele și lucrările dosarului, se rețin următoarele: Prin Sentința penală nr. 70 din 24 aprilie 2012, pronunțată de Judecătoria Drăgășani, s-a respins ca nefondată, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., plângerea formulată de petiționarul D.C.C., împotriva rezoluției dată în Dosarul nr. 711/P/2011 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani. A fost obligat petiționarul la cheltuieli judiciare către stat. Spre a hotărî astfel, în fapt, prima instanță a reținut: Prin ordonanța dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani, în Dosarul nr. 711/P/2011, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., combinat cu art. 18 1 C. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților D.C.C., S.M.I. și I.I.E., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen./aceștia fiind sancționați cu amendă administrativă. Prima instanță a reținut că soluția pronunțată de parchet este legală și temeinică și, ca atare, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționar.

Împotriva sentinței a formulat recurs petiționarul D.C.C., susținând nelegalitatea și netemeinicia acesteia, în sensul că în mod greșit a fost aplicată doar o sancțiune administrativă intimaților S.M.I. și I.I.E., deși s-ar fi impus trimiterea lor în judecată, având în vedere gravitatea faptelor săvârșite. Prin Decizia nr. 743TR din 05 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, examinând sentința pronunțată, în raport de critica formulată precum și din oficiu, în limitele și în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3), art. 385 8 și art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., a constatat că recursul este inadmisibil și a fost respins ca atare, deoarece, legal, hotărârea este definitivă și nu mai putea fi atacată, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen. "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă". Împotriva Deciziei penale nr. 743TR din 05 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești a declarat recurs petentul, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 822/223/2011. Prin Decizia penală nr. 261 din 24 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a respins ca inadmisibil, recursul petentului D.C.C. S-a reținut că recursul formulat este inadmisibil, având în vedere că decizia atacată este definitivă. Înalta Curte a reținut că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs. Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate. Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, recursul este inadmisibil. Împotriva Deciziei nr. 261 din 24 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, petentul D.C.C. a formulat contestație în anulare. Potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc.

pen., fără citarea părților. Totodată, potrivit alin. (2) al art. 391 C. proc. pen., instanța admite în principiu contestația și dispune citarea părților dacă aceasta a fost făcută în termenul prevăzut de lege, motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen., iar în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar. În conformitate cu dispozițiile art. 386 C. proc.

pen., se poate formula contestație în anulare împotriva hotărârii penale definitive în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc. pen. Referitor la motivele invocate de contestator, în sensul că pedeapsa aplicată nu a fost individualizată în acord cu prevederile art. 72 C. pen., se constată că nu se încadrează în niciunul dintre motivele contestației în anulare prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 386 C. proc. pen. Pe de altă parte, se reține că la termenul din 24 ianuarie 2013, când s-a judecat cauza de către instanța de recurs, procedura de citare a contestatorului D.C.C.

a fost îndeplinită conform legii, fiind citat la adresa indicată în recurs - București, str. T., sectorul 1. Prin urmare, prevederile art. 386 lit. a) C. proc. pen., nu sunt incidente. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 391 și 386 C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul D.C.C., iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul D.C.C. împotriva Deciziei penale nr. 261 din 24 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 822/223/2012. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 07 mai 2013. Procesat de GGC - NN