ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1533/2013

Asupra cauzei penale

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 866/1/2013

petentul D.C.C. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr.

261 din 24 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivare, a

susținut în esență, că pedeapsa aplicată nu a fost corect individualizată în

acord cu prevederile art. 72 C. pen., iar la termenul la care s-a judecat cauza

de către instanța de recurs, procedura de citare nu a fost îndeplinită conform

legii.

Analizând actele și

lucrările dosarului, se rețin următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 70 din 24 aprilie 2012, pronunțată de Judecătoria Drăgășani, s-a respins ca

nefondată, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen., plângerea formulată de petiționarul D.C.C., împotriva rezoluției

dată în Dosarul nr. 711/P/2011 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani.

A fost obligat

petiționarul la cheltuieli judiciare către stat.

Spre a hotărî astfel,

în fapt, prima instanță a reținut:

Prin ordonanța dată

de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani, în Dosarul nr. 711/P/2011, s-a

dispus, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen.,

combinat cu art. 18

1

C. pen., scoaterea de sub urmărire penală a

învinuiților D.C.C., S.M.I. și I.I.E., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire

prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen./aceștia fiind sancționați cu amendă

administrativă.

Prima instanță a

reținut că soluția pronunțată de parchet este legală și temeinică și, ca atare,

a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționar.

Împotriva sentinței a

formulat recurs petiționarul D.C.C., susținând nelegalitatea și netemeinicia

acesteia, în sensul că în mod greșit a fost aplicată doar o sancțiune

administrativă intimaților S.M.I. și I.I.E., deși s-ar fi impus trimiterea lor

în judecată, având în vedere gravitatea faptelor săvârșite.

Prin Decizia nr.

743TR din 05 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, examinând sentința pronunțată, în raport de

critica formulată precum și din oficiu, în limitele și în conformitate cu

dispozițiile art. 385

6

alin. (3), art. 385

8

și art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., a constatat că recursul este inadmisibil și a fost

respins ca atare, deoarece, legal, hotărârea este definitivă și nu mai putea fi

atacată, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (10) C.

proc. pen. "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este

definitivă".

Împotriva Deciziei

penale nr. 743TR din 05 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești a declarat

recurs petentul, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție sub nr. 822/223/2011.

Prin Decizia penală

nr. 261 din 24 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

s-a respins ca inadmisibil, recursul petentului D.C.C.

S-a reținut că

recursul formulat este inadmisibil, având în vedere că decizia atacată este

definitivă.

Înalta Curte a

reținut că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine

atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl

prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui

drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o

singură dată cu recurs.

Căile ordinare de

atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu

arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor,

cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

Astfel, exercitând o

cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, recursul este inadmisibil.

Împotriva Deciziei

nr. 261 din 24 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, petentul D.C.C. a formulat contestație în anulare.

Potrivit

dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., instanța examinează admisibilitatea în

principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e) C.

proc. pen., fără citarea părților.

Totodată, potrivit

alin. (2) al art. 391 C. proc. pen., instanța admite în principiu contestația

și dispune citarea părților dacă aceasta a fost făcută în termenul prevăzut de

lege, motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în

art. 386 C. proc. pen., iar în sprijinul contestației se depun ori se invocă

dovezi care sunt la dosar.

În conformitate cu

dispozițiile art. 386 C. proc. pen., se poate formula contestație în anulare

împotriva hotărârii penale definitive în următoarele cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la

care existau probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1)

C. proc. pen.

Referitor la motivele

invocate de contestator, în sensul că pedeapsa aplicată nu a fost

individualizată în acord cu prevederile art. 72 C. pen., se constată că nu se

încadrează în niciunul dintre motivele contestației în anulare prevăzute expres

și limitativ de dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

Pe de altă parte, se

reține că la termenul din 24 ianuarie 2013, când s-a judecat cauza de către

instanța de recurs, procedura de citare a contestatorului D.C.C. a fost

îndeplinită conform legii, fiind citat la adresa indicată în recurs -

București, str. T., sectorul 1. Prin urmare, prevederile art. 386 lit. a) C.

proc. pen., nu sunt incidente.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile

art. 391 și 386 C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, contestația în

anulare formulată de contestatorul D.C.C., iar în temeiul dispozițiilor art.

192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul D.C.C.

împotriva Deciziei penale nr. 261 din 24 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 822/223/2012.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi, 07 mai 2013.

Procesat

de GGC - NN