ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3329/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3329/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A.,

Serviciul Teritorial Alba-lulia au fost trimiși în judecată inculpații:

- P.M. pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de influență prevăzută de art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat

la art. 257 C. pen. și

- D.C.G., pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de influență prevăzută de art. 26 C. pen. raportat Ia art. 6 și 7

alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen.

S-a susținut în actul de sesizare că inculpatul

P.M., ofițer de poliție judiciar, în perioada iulie-august 2009 a pretins și a primit

prin intermediul inculpatului D.C.G. de la denunțătorul

S.M. suma de 500 euro cu scopul de a interveni

prin intermediari la procurorul care supraveghea cercetările din cadrul Parchetului

de pe lângă Judecătoria Săliște pentru a obține o soluție favorabilă într-un dosar

penal în care numitul S.A.I. era cercetat.

În

ce-l privește pe inculpatul D.C.G., ofițer de poliție judiciară,

cu intenție, l-a ajutat pe inculpatul P.M. să primească de Ia denunțător suma de

500 de euro în scopul arătat.

La termenul de judecată din 11 octombrie

2012, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul P.M. a declarat

că recunoaște acuzațiile aduse prin actul de sesizare și a solicitat judecarea sa

în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Prin sentința penală nr. 131 din 17

octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba-lulia în Dosarul nr. 947/57/2012

inculpatul P.M. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 6 și 7

alin. (3) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 C. pen., cu aplicarea art.

320

1

C. proc. pen.

Analizând actele și lucrările prezentului

dosar Curtea a reținut următoarele: lnculpatul D.C.G. a fost trimis în judecată

pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență prevăzută

de art. 26 C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, raportat

la art. 257 C. pen.

Prin actul de sesizare a instanței s-a

reținut în sarcina inculpatului D.C.G. că în mod repetat, personal și telefonic,

la solicitarea lui P.M., a contactat-o pe denunțătoarea S.M. pentru a-i fi remisă

suma de 500 euro, inculpatul cunoscând destinația sumei de bani.

Inculpatul D.C.G., personal a preluat de

la domiciliul denunțătoarei plicul cu suma de 500 euro pe care a dus-o lui P.M.,

iar în zilele următoare remiterii sumei de bani s-ar fi întâlnit cu denunțătoarea

S.M. și. i-a spus acesteia că a dat degeaba banii lui P.M.

Ulterior, dintr-o discuție purtată de inculpat

cu denunțătoarea,

discuție care a fost înregistrată ambiental

a reieșit că acesta cunoștea motivul pentru care banii au fost remiși prin intermediul

său lui P.M.

Această stare de fapt a fost considerată

dovedită cu declarațiile numitului G.L., declarația numitului B.M., denunțul numitei

S.M., procesele-verbale de redare a interceptărilor comunicărilor ambientale, fotocopia

actelor Dosarului nr. 370/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Săliște, fotocopia actelor Dosarului

nr. 643/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște, declarațiile denunțătoarei

S.M., dovada de ridicare de la denunțătorul S.M. a unor înscrisuri împreună cu înscrisurile

aferente, dovada de ridicare de la denunțătorul S.M. a sumei de 500 RON și a unei

cărți de vizită, planșe fotografice cu privire la suma de 500 RON și cartea de vizită,

dovada de restituire către denunțătorul S.M. a sumei de 500 RON, declarația martorului

S.A.I., declarația martorului S.M.A., declarația martorului G.L., declarațiile martorului

P.A.C., declarația martorului T.A., declarațiile martorului S.A.S., declarațiile

martorului V.I., adresa din 18 mai 2012 emisă de către Banca A., Agenția Sebeș împreună

cu înscrisuri aferente de unde reiese că la data de 26 august 2009, martorul S.A.I.

a ridicat de la bancomat suma de 2.000 RON ceea ce a confirmat declarația acestuia

și a denunțătorului S.M. potrivit cărora în ziua remiterii sumei de bani aceștia

au fost ridicați de la bancomat.

În cursul cercetării judecătorești au fost

audiați martorii: G.L., S.M.A., S.M., P.M., B.M., P.A.C., T.A., S.A.S. și V.I. Având

în vedere imposibilitatea audierii martorului S.A.I., conform art. 327 alin.

(2) C. proc. pen., s-a dat citire declarației date de acesta în cursul urmăririi

penale. De asemenea a fost audiat și inculpatul D.C.G.

Pe baza probațiunii administrate în cursul

urmăririi penale și a cercetării judecătorești instanța a reținut următoarea stare

de fapt:

La data de 21 iulie 2009 numitul T.S. a

formulat o plângere penală în care a susținut că în data de 30 mai 2009 a încredințat

autoturismul martorului S.A.I. iar acesta a produs un accident de circulație în

urma căruia a rezultat avarierea autoturismului, arătând că refuză să îi înapoieze

actele mașinii.

În baza acestei plângeri a fost înregistrat

Dosarul penal 370/P/2009 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Săliște. După înregistrarea

dosarului P.M., care avea calitatea de șef al Poliției orașului Miercurea Sibiului,

I-a repartizat spre soluționare numitului S.A.S.

În acest context P.M. a luat legătura cu

mătușa numitului S.A.I., denunțătoarea S.M. căreia i-a adus la cunoștință că în

schimbul sumei de 500 euro, prin intermediul judecătorului V. de la Judecătoria

Săliște, va lua legătura cu procurorul care supraveghează cercetările din cadrul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște pentru a obține o soluție favorabilă

în dosar în sensul că nepotul ei nu va răspunde penal și nu va fi obligat la plata

despăgubirilor.

Denunțătoarea a fost de acord cu solicitarea

de remitere a sumei de bani în schimbul traficării influenței și a transmis nepotului

său S.A.I. prețul traficării influenței.

Pentru a nu fi surprins în timpul primirii

sumei de bani P.M. a solicitat inculpatului D.C.G., subordonat al său, să primească

banii de la denunțători și să-l remită. La data de 27 august 2009 inculpatul D.C.G.

a primit la domiciliul denunțătoarei, de la aceasta, suma de 500 de euro pe care

a remis-o apoi lui P.M.

În declarațiile date inculpatul D.C.G.

a recunoscut, că la cererea lui P.M. s-a dus la domiciliul denunțătoarei S.M. de

unde a luat suma de 500 euro pe care a dus-o Iui P.M. Inculpatul a susținut că a

făcut acest lucru urmare a ordinului primit de Ia superiorul său, P.M., și că nu

și-a permis să-l întrebe pe acesta care este motivul pentru care denunțătoarea îi

remite această sumă de bani.

După câteva zile inculpatul a susținut

că a auzit în cadrul poliției discuții referitoare la faptul că P.M. a solicitat

suma de 500 euro de la denunțătoare cu scopul de a-l exonera de răspundere penală

pe martorul S.A.I. și că aceasta era destinația sumei de bani pe care el a dus-o

lui P.M.

Inculpatul a mai susținut că I-a întrebat

pe P.M. dacă cele discutate sunt reale, dar acesta i-a spus că nu este adevărat.

Având propriile suspiciuni inculpatul a afirmat că a făcut cercetări, în sensul

că a întrebat-o pe denunțătoare care a fost destinația sumei de bani pe care a primit-o

și a dus-o lui P.M., denunțătoarea confirmând cele discutate, respectiv că banii

au fost costul traficării de influență de către P.M.

Inculpatul D.C.G., deși a aflat că suma

de bani pe care a luat-o de la denunțătoare și a dus-o lui P.M. reprezenta costul

traficării influenței de către acesta din urmă a solicitat-o pentru a-l ajuta să

scape de răspundere pe S.A.I., nu a sesizat organele judiciare, deși și-a dat seama

că P.M. a săvârșit o faptă penală de corupție.

Starea de fapt reținută a fost dovedită

prin coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale cu declarațiile

denunțătoarei S.M. din care a rezultat că aceasta, atunci când a dat cei 500

euro inculpatului, nu i-a comunicat acestuia destinația sumei și înțelegerea cu

P.M. Martora a mai arătat că după declanșarea cercetărilor, la solicitarea organelor

de urmărire penală, l-a căutat pe inculpatul D.C.G. și a discutat cu acesta, dar

din discuția purtată nu a rezultat că inculpatul a cunoscut destinația banilor.

În speță au mai fost audiați martorii G.L.,

agent de poliție, care a arătat că a auzit zvonuri despre banii primiți de P.M.

prin intermediul inculpatului D.C.G.; a verificat aceste zvonuri împreună cu martora

T.A. discutând cu denunțătoarea și că aceasta a confirmat aceste zvonuri; martorul

a arătat că nu știe dacă inculpatul D.C.G. a avut cunoștință despre destinația sumei

de bani și nici denunțătoarea nu i-a spus acest lucru.

Din declarația martorei S.M.A., cumnata

denunțătoarei, a rezultat starea de fapt reținută și că P.M. a avut o înțelegere

cu denunțătoarea, că acesta a primit suma de bani prin intermediul inculpatului

D.C.G. dar nu cunoaște dacă inculpatul a știut despre înțelegere și destinația banilor.

Declarația martorului G.L. a fost confirmată

de martora T.A.

Au mai fost audiați martorii B.M., P.A.C.,

S.A.S. și V.I., toți colegi de serviciu cu inculpatul D.C.G., care cu toții au relatat

că au auzit despre faptul că P.M. a solicitat și primit prin intermediul inculpatului

D.C.G. suma de 500 euro de la denunțătoarea S.M. pentru a ajuta la rezolvarea favorabilă

a unui dosar în care se afla implicat nepotul denunțătoarei, dar nici unul din martori

nu a afirmat că ar fi aflat sau ar fi știut că inculpatul D.C.G. a cunoscut înțelegerea

dintre P.M. și denunțătoare sau că acesta ar fi cunoscut destinația sumei de bani.

Cu toții au afirmat însă în mod cert că inculpatul D.C.G. a aflat cele petrecute

după săvârșirea faptei.

În prezentul dosar a fost audiat în calitate

de martor și P.M. Declarația acestuia a fost evazivă, martorul susținând chiar și

că nu cunoaște nimic despre banii primiți, cu toate că a fost condamnat definitiv

pentru fapta sa, prevalându-se și de dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen. Martorul a mai susținut că nu își aduce aminte să fi discutat cu inculpatul

D.C.G. referitor la remiterea vreunui plic de la denunțătoarea S.M. Afirmațiile

martorului, s-au apreciat a fi evident nesincere astfel că instanța nu Ie-a reținut.

Audiat în cursul cercetării judecătorești

inculpatul D.C.G., a relatat că a fost trimis de către șeful său P.M. la denunțătoare

pentru a lua suma de 500 euro. Inculpatul a susținut că a luat de la denunțătore

suma de bani de la denunțătoare și a dus-o șefului său și că nu a întrebat-o pe

denunțătoare care este

destinația

sumei de bani și nici aceasta nu i-a spus. Ulterior, din discuțiile purtate în sediul

poliției de către colegi, a aflat adevărata destinație a sumei de bani și a verificat

acest fapt discutând cu denunțătoarea care i-a confirmat că a dat banii lui P.M.

pentru a-și ajuta nepotul. Inculpatul a susținut că i-a fost teamă să spună cuiva

despre cele petrecute deoarece P.M. avea un comportament dictatorial și în plus

ar fi fost supus oprobiului șefilor dacă ar fi denunțat că șeful său a săvârșit

o faptă de corupție.

Urmare a probatoriului administrat, la

termenul din 19 februarie 2013

reprezentantul D.N.A. a solicitat schimbarea;

încadrării juridice a faptei săvârșite de către inculpatul D.C.G. din infracțiunea

de complicitate la trafic de influență prevăzută de art. 26 raportat Ia art. 257

C. proc. pen., art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de omisiunea sesizării

organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (1) C. pen., instanța punând în

discuția părților această solicitare.

Examinând întreg probatoriul administrat

în cauză instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de

către inculpat, astfel cum a fost solicitată de procuror.

Astfel, din probe a rezultat că inculpatul

D.C.G. a primit de la denunțătoarea S.M. un plic cu suma de 500 euro, pe care I-a

dus la P.M. Ulterior a aflat că această sumă de bani reprezintă costul traficării

de influență de către P.M. pentru a ajuta un nepot al denunțătoarei să scape de

răspunderea penală și civilă ca urmare a săvârșirii unei fapte penale. Cu toate

acestea, de teamă a susținut inculpatul, deși a făcut propriile investigații și

a aflat că faptele sunt reale, nu a denunțat fapta superiorilor săi organelor competente,

deși avea această obligație.

Încadrarea juridică dată inițial faptei

săvârșite de inculpat, s-a apreciat că nu este susținută de către probele administrate.

Deși inculpatul I-a ajutat pe P.M. să obțină de la denunțătoare suma de 500 euro

ca și plată a traficării influenței de către acesta, nu s-a dovedit că inculpatul

D.C.G. a cunoscut scopul și destinația sumei de bani, astfel că sub aspectul laturii

subiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate

la trafic de influență.

S-a reținut că, fapta inculpatului D.C.G.

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omisiunea sesizării organelor

judiciare, faptă prevăzută de art. 263 alin. (1) C. pen.

Astfel, inculpatul D.C.G., în calitatea

sa de ofițer de poliție judiciară, are calitatea cerută de lege, fiind subiect activ.

Elementele constitutive ale infracțiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare

sunt întrunite atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective.

Astfel, inculpatul D.C.G. a avut cunoștință

despre fapta de corupție în legătură cu serviciul săvârșită de șeful său, P.M.,

dar a omis să sesizeze organele judiciare despre această faptă penală. Inculpatul

a săvârșit fapta cu vinovăție, cunoscând obligația pe care o avea, dar cu toate

acestea efectuând doar propriile verificări, fără a denunța fapta penală săvârșită.

Față de acestea instanța în baza art. 334

C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina

inculpatului D.C.G. din infracțiunea de complicitate la trafic de influență prevăzută

de art. 26 raportat la art. 257 C. proc. pen., art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000,

în infracțiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263

alin. (1) C. pen.

Conform dispozițiilor art. 41 C. proc.

pen., Curtea a rămas competentă în a judeca cauza, chiar dacă s-a schimbat încadrarea

juridică a faptei săvârșite de inculpat.

Inculpatul D.C.G. a recunoscut și regretat

fapta săvârșită, arătând că nu a avut curaj să sesizeze faptele superiorului său

de teama consecințelor pe care le-ar fi putut suporta dacă s-ar fi aflat că și-ar

fi denunțat propriu șef. Inculpatul a mai arătat că P.M. avea un comportament dictatorial,

că a solicitat în mai multe rânduri transferul la altă unitate de poliție dar că

acesta nu i s-a aprobat.

Sub aspectul sancțiunii, instanța a apreciat

ca împrejurările în care a fost săvârșită fapta, persoana inculpatului și atitudinea

sa față de faptă, aceasta nu prezintă pericolul social a unei infracțiuni.

Felul în care a fost săvârșită fapta de

către inculpat și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită au relevat lipsa

de experiență a acestuia, grefată pe teama față de superiori și neconștientizarea

gravității faptelor de corupție săvârșite de persoane care aveau ca atribuții de

serviciu descoperirea unor astfel de fapte și instrumentarea cauzelor penale având

acest obiect.

Având în vedere persoana inculpatului,

comportarea sa bună anterioară și faptul că nu a mai fost implicat în săvârșirea

unor asemenea fapte, nemaifiind cercetat nici disciplinar pentru săvârșirea unor

abateri în legătura cu serviciul, faptul că este tânăr și lipsit de experiență,

motivația săvârșirii faptei fiind aceea că i-a fost teamă să denunțe un superior

că a săvârșit o faptă penală, Curtea a apreciat că aplicarea unei sancțiuni cu caracter

administrativ este suficientă pentru reeducarea inculpatului, fiind în același timp

un puternic avertisment pentru acesta ca pe viitor să-și schimbe comportamentul.

Față de cele expuse, Curtea, în baza

art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptei săvârșite de inculpatul

D.C.G. din infracțiunea de complicitate la trafic de influență prevăzută de

art. 26 C. pen. raportat la art. 6 și 7

alin. (3) din Legea nr. 78/2000, referitor la art. 257 C. pen. în infracțiunea de

omisiunea sesizării organelor judiciare prevăzută de art. 263 alin. (1) C. pen.

În baza art 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., art. 18

1

C. pen. a fost achitat inculpatul D.C.G.

În baza art. 91 C. pen. s-a aplicat inculpatului

D.C.G. sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 RON.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat

inculpatul D.C.G. să plătească statului suma de 1.675 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare la urmărire penală și fond.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 75 RON, s-a avansat din fondurile

Ministerului Justiției.

Sentința

a fost recurată de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-lulia.

Prin motivele de recurs depuse în scris

la dosarul cauzei, s-a solicitat, casarea sentinței recurate și, în rejudecare,

condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune a sesizării

organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă situată

în limitele speciale prevăzute de lege, cu executarea în condițiile art. 86

1

C. pen.

Examinând hotărârea atacată, atât prin

prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul este nefondat.

Dispozițiile art 18

1

C. pen.,

prevăd următoarele:

„Faptă care nu prezintă pericolul social

al unei infracțiuni.

Nu constituie infracțiune fapta prevăzută

de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de

lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu

prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

La stabilirea în concret a gradului de

pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul

urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care

s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

În cazul faptelor prevăzute în prezentul

articol, procurorul sau instanța aplică una din sancțiunile cu caracter administrativ

prevăzute în art. 91”.

Gradul de pericol social al faptei derivă

atât din conținutul său, din complexul elementelor sale și a tuturor trăsăturilor

caracteristice, relevat de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de împrejurările

în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, cât și din aspecte și împrejurări

extrinseci faptei și condițiile ei de săvârșire.

Se reține că art. 18

1

alin.

(2) C. pen. enumera următoarele criterii pentru stabilirea, în concret, a pericolului

social, respectiv: modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările

în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, persoana

și conduita făptuitorului.

Analizând condițiile și împrejurările în

care a fost comisă fapta, rezultă că aceasta s-a datorat lipsei de experiență a

inculpatului, grefată pe teama față de superiori și neconștientizarea gravității

faptelor de corupție săvârșite de persoane care aveau ca atribuții de serviciu descoperirea

unor astfel de fapte și instrumentarea cauzelor penale având acest obiect, și având

în vedere și comportarea anterioară bună a inculpatului, faptul că nu a mai fost

implicat în săvârșirea unor asemenea fapte, este tânăr și lipsit de experiență,

Înalta Curte apreciază în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond că

în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 18

1

C. pen.

Prin urmare, Înalta Curte constată că fapta

comisă de inculpatul D.C.G., comisă prin aceea că, la data de 27 august 2009, după

ce a primit de la denunțătoarea S.M. un plic cu suma de 500 euro, pe care l-a remis

inculpatului P.M., ulterior aflând că această sumă de bani reprezenta costul traficării

de influență de către P.M. pentru a ajuta un nepot al denunțătoarei să scape de

răspunderea penală și civilă ca urmare a săvârșirii unei fapte penale, de teamă;

nu a denunțat fapta superiorului său organelor competente, deși avea această obligație,

nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și, în consecință, că nu

se impune tragerea sa la răspundere penală și condamnarea acestuia la o pedeapsă

cu executare în condițiile art. 86

1

C. pen.

Menținerea sancțiunii cu caracter administrativ

a amenzii în cuantum de 1.000 RON dispusă de instanța de fond este suficientă pentru

reeducarea inculpatului, fiind în același timp un puternic avertisment pentru acesta

ca pe viitor să-și schimbe comportamentul.

Pentru aceste considerente, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-lulia împotriva sentinței penale nr. 27 din 26

februarie 2013 a Curții de Apel Alba-lulia, secția penală și pentru cauze cu

minori, privind pe intimatul inculpat D.C.G.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales,

în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea

recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-lulia, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul

Teritorial Alba-lulia împotriva sentinței penale nr. 27 din 26 februarie 2013 a

Curții de Apel Alba lulia, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul

inculpat D.C.G.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales,

în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea

recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-lulia, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie

2013.