ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 107/F din data de 9 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 și 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă 3 ani închisoare.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pentru o durată de 5 ani.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 4 ani stabilit în condițiile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, condamnatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

- va primi vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- va anunța, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- va comunica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informații și documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Pe parcursul termenului de încercare, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 ore în cadrul B. sau ADP Sector 3.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 65 raportat la art. 66 lit. a) și b) C. pen., pentru situația revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului la domiciliu de la 25 mai 2015 la 30 iunie 2015.

II. În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 și 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pentru o durată de 5 ani.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani stabilit în condițiile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

- va primi vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- va anunța, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- va comunica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Pe parcursul termenului de încercare, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 ore în cadrul B. sau ADP Sector 6.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 65 raportat la art. 66 lit. a) și b) C. pen., pentru situația revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

III. În baza art. 291 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 600 EUR, contravaloarea telefonului D.

IV. S-au menținut măsurile asigurătorii luate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în data de 8 iunie 2005, în Dosarul nr. x/2015, privind instituirea sechestrului prin poprirea drepturilor salariale datorate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București către inculpatul A., până la concurența sumei de 7.700 RON, respectiv de instituire a măsurii sechestrului asigurător asupra sumei de 735 RON pusă la dispoziție de către inculpat și consemnată la E. Agenția Știrbei Vodă la dispoziția D.N.A., măsuri instituite în vederea confiscării speciale și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/2015 din data de 17 iunie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție au fost trimiși în judecată, în stare de arest la domiciliu inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. și inculpatul C., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În fapt, cu referire la faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, s-a reținut în rechizitoriul parchetului că, în cursul anului 2013 (începând cu debutul lunii martie), în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, inculpatul A. a pretins, în mod direct, de la martorul F. și inculpatul G., un telefon mobil marca D., iar ulterior a pretins, în mod direct și indirect (prin intermediul inculpatului C.), numai de la martorul F. suma de 3.000 de euro și a primit în data de 4 martie 2013, în mod indirect (prin intermediul martorului F.) de la inculpatul G. un telefon mobil marca D. model S3 (în valoare de aprox. 600 de euro), în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă procurorii competenți din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial București ce aveau în instrumentare un dosar penal în care fuseseră dispuse măsuri de ridicare, în cursul derulării unei percheziții domiciliare, asupra unui bun (autoturism marca H.), în vederea restituirii acestuia.

Ulterior, după solicitări repetate formulate, în cursul anului 2013, atât direct, cât și prin intermediul inculpatului C., și în contextul în care, autoturismul ridicat fusese restituit de către organul judiciar competent, în cursul lunii mai 2015, inculpatul A. a primit de la martorul F., în contul "datoriei" de 3.000 de euro pretinse în scopul expus anterior, un telefon mobil marca D. model S6 - I. (în valoare de aproximativ 1.000 de euro) și diferența valorică în echivalent bănesc (suma de 2.000 de euro), fiind depistat în flagrant, cu această ocazie.

În drept, prin rechizitoriu, s-a concluzionat că fapta inculpatului A. care, în cursul anului 2013 (începând cu debutul lunii martie), în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a pretins, în mod direct, de la martorul F. și inculpatul G. un telefon mobil marca D., iar ulterior a pretins, în mod direct și indirect (prin intermediul inculpatului C.) numai de la martorul F. suma de 3.000 de euro și a primit în data de 4 martie 2013, în mod indirect (prin intermediul martorului J.) de la inculpatul G. un telefon mobil marca D. model S3 (în valoare de aprox. 600 de euro), în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă procurorii competenți din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial București ce aveau în instrumentare Dosarul penal x/2012, în care fuseseră dispuse măsuri de ridicare, în cursul derulării unei percheziții domiciliare, asupra unui bun (autoturism marca H. cu nr. de înmatriculare x), în vederea restituirii acestuia, iar ulterior, în data de 24 mai 2015, inculpatul A. a primit de la F., în contul "datoriei" de 3.000 de euro pretinse anterior, un telefon mobil marca D. Model S6 - I. (în valoare de aproximativ 1.000 de euro) și diferența valorică în echivalent bănesc (în cuantum de 2.000 de euro) până la concurența sumei 3.000 de euro, pretinsă în cursul anului 2013, în condițiile sus-menționate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului C. care, în cursul anului 2013, începând cu luna martie, cunoscând faptul că inculpatul A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a pretins martorului F. suma de 3.000 de euro, în schimbul promisiunii respectivului de a interveni pe lângă procurorii competenți din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial București ce aveau în instrumentare dosarul penal x/2012, în care fuseseră dispuse măsuri de ridicare, (în cursul derulării unei percheziții domiciliare) asupra unui bun (autoturism marca H. cu nr. de înmatriculare x), în scopul restituirii acestuia, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul A., a solicitat, pentru acesta, de la martorul F., remiterea sumei de bani în discuție (3.000 de euro) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 18 iunie 2015 sub numărul 3767/2/2015, în procedura de cameră preliminară.

Prin încheierea din data de 8 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București, secția I penală a respins, ca neîntemeiate, cererile și excepțiile invocate de inculpatul A., a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Prin Încheierea nr. 111 din data de 28 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva Încheierii din 8 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. x/2015.

În faza de judecată, s-a procedat la reaudierea inculpaților și administrarea probelor testimoniale și cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat următoarea situație de fapt:

În vederea îndeplinirii atribuțiunilor de serviciu legale, procurorii D.I.I.C.O.T. au procedat la instrumentarea Dosarului penal nr. x/2012 prin care au încercat destructurarea unei grupări infracționale cunoscută și sub numele de "K.". În acest sens, în data de 22 februarie 2013, s-au efectuat mai multe descinderi pe raza Municipiului București, ocazie cu care au fost reținute mai multe persoane (ce au fost ulterior și arestate), dar s-au ridicat și mai multe bunuri în condițiile art. 107 - 108 C. pen. anterior, printre care și un automobil de lux, marca H., cu nr. de înmatriculare x, folosit de una dintre persoanele vizate de ancheta procurorilor, respectiv numitul L., zis M.

Acesta folosea autoturismul fără a fi și proprietarul de drept, fiind achiziționat fără acte de la o societate comercială ce avea administrator pe un prieten de-al său, respectiv pe numitul G., martor în prezenta cauză după ce a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorul, ulterior fiind și condamnat de instanță pentru cumpărare de influență.

Soția persoanei arestate L. l-a contactat pe G. și l-a rugat să ia măsuri pentru a obține ridicarea sechestrului de pe automobilul indisponibilizat de procurori.

G. a abordat acest subiect cu prietenul său, martorul F. Acesta din urma l-a contactat pe inculpatul C., despre care știa că îl cunoaște pe procurorul A..

Așa cum rezultă din recunoașterile inculpatului C., după ce denunțătorul F. l-a rugat să facă o intervenție pe lângă inculpatul A. pentru a-l ajuta "într-o chestiune cu o mașină scumpă ce era sechestrată la poliție sau DIICOT", a mijlocit o întâlnire la o terasă din zona Militari, unde denunțătorul i-a explicitat inculpatului A. problema mașinii sechestrate.

După cum arată în continuare inculpatul C., după ce i-a explicitat problema procurorului și după ce au făcut schimb de telefoane, denunțătorul l-a întrebat pe inculpatul A. "cât o să coste acest ajutor", iar inculpatul A. a răspuns că în jur de 3.000 de EUR, bani ce trebuia să fie remiși mai întâi lui C. (nu direct procurorului), urmând ca ulterior acesta să-i dea întreaga sumă inculpatului A.

La începutul lunii martie 2013, martorul denunțător F. l-a mai contactat pe inculpatul A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și au stabilit să se întâlnească la un local din zona Regie, întâlnire la care a participat și martorul G..

În local, martorul denunțător F. a explicitat încă o dată problema prietenului său G. și l-a chestionat pe procuror cu privire la posibilitățile de restituire a autovehiculului.

Așa cum rezultă din declarația martorului G., care se coroborează cu cea a martorului denunțător F., inculpatul A. a dat asigurări că nu este o problemă grea și că mașina poate fi restituită.

Martorul G. a arătat în continuarea declarației sale că inculpatul A. a lăsat să se înțeleagă că dacă o să se "rezolve" cu restituirea autoturismului, "o să-l coste ceva" pe G., iar "prețul" urma să fie comunicat prin intermediul lui F..

În vederea reușitei demersului infracțional, inculpatul le-a explicat martorilor că urmează să contacteze un avocat recomandat de el care să le facă cererile în fața procurorului. Din cuprinsul discuției reliefate de martori, Curtea a reținut că inculpatul nu s-a mărginit la a recomanda un avocat atunci când a auzit ca G. are probleme juridice ci, intervenția avocatului era una formală, pentru a crea o aparență de legalitate a cererii, inculpatul însuși urmând ca anterior să-și folosească influența asupra procurorului care a ridicat autovehiculul pentru a-l convinge pe acesta să încuviințeze cererea de restituire ce avea să fie făcută de avocat.

Toate demersurile ulterioare au fost în acest sens, inculpatul pretinzând pentru el însuși și nu pentru avocata recomandată, aceasta din urma solicitând și primind suma de 1.000 EUR onorariu, după cum arată martorul G.. Bineînțeles, avocata a eliberat chitanță doar pentru suma de 1.000 RON, după cum a arătat în continuare martorul, aspectele urmând a fi verificate de Parchetul Curții de Apel București în cazul în care se va începe urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală cu privire la avocată.

Inculpatul l-a contactat a doua zi pe denunțătorul F., solicitându-i acestuia în schimbul intervenției suma de 3.000 EUR și un telefon de ultimă generație, așa cum rezultă din declarațiile denunțătorului ce se coroborează și cu ale cumpărătorului de influență, martorul G..

Martorul G. a arătat în continuare că martorul F. i-a și arătat un SMS primit de la inculpatul A. prin care îi solicita un telefon mobil.

În aceeași zi, martorul G. a contactat un distribuitor de telefoane mobile de pe internet, N. (numele real al martorului fiind O., acesta confirmând în faza de urmărire penală că în acea perioadă a vândut astfel de aparate, fără a-și mai aduce aminte de identitatea cumpărătorilor), de la care a achiziționat un aparat D. nou, în valoare de 600 EUR, ultimul model al firmei sus-amintite.

Cei doi martori s-au deplasat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, de pe str. x, unde lucra inculpatul, martorul F. mergând cu telefonul la biroul inculpatului A.

Verificând registrul de intrări ale persoanelor în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București din data de 4 martie 2013, s-a observat că jandarmul de serviciu a trecut în acest registru numele de P., acest element semnificând faptul că persoana cu acest nume s-a prezentat la unul din punctele de acces și a cerut accesul la un procuror, permisiune ce i-a fost acordată de procuror (doar în aceste cazuri numele vizitatorilor trecându-se în registru). Această procedură a fost de altfel explicitată de martorul Q., jandarmul care a asigurat paza la punctul de acces și a făcut notificările în registru.

Chiar în sediul Parchetului, inculpatul A. a primit telefonul mobil, solicitându-i denunțătorului să-i plătească și restul de bani, de 3.000 EUR. Din declarațiile acestuia, Curtea a reținut că inculpatul a devenit nerăbdător în primirea banilor și a început să-l sune pe martorul denunțător de mai multe ori pe zi pe acest subiect. Martorul a temporizat remiterea banilor, deoarece era un simplu intermediar și ar fi trebuit să primească la rândul său banii de la G. sau M.

Așa cum a arătat în continuare denunțătorul inculpatul A. i-a solicitat denunțătorului să lase banii inculpatului C., așa cum de altfel stabiliseră la prima întâlnire.

De altfel, împrejurarea că nu era vorba despre un simplu act de depozit către inculpatul C., rezultă și din faptul că inculpatul A. l-a chestionat de mai multe ori pe denunțător dacă nu cumva banii au fost lăsați la inculpatul C., iar acesta a păstrat pentru sine banii și "l-a păcălit".

Inculpatul A., bănuind că inculpatul C. a păstrat pentru sine banii, a început să-l sune mai des pe acesta pentru a cere restituirea sumei de 3.000 EUR, inculpatul C. plângându-se despre aceste insistențe denunțătorului F. .

Curtea de apel a reținut și faptul că denunțătorul F., văzând că i se rezolvase problema cu care apelase la inculpatul A., nu a mai intenționat să-și respecte promisiunea de a-i remite acestuia și suma de 3.000 EUR în afară de acel telefon.

Dorința de a-și respecta promisiunea a revenit însă denunțătorului în clipa în care a fost prins el însuși în flagrant la un notariat, când încerca să săvârșească o infracțiune raportat la tranzacționarea cu terenuri.

Imediat după ce a fost prins în flagrant, martorul F. l-a denunțat pe inculpatul A., care îl ajutase cu ridicarea sechestrului.

A luat legătura cu martorul C., din înregistrarea convorbirii ambientale (7 aprilie 2015) cu acesta rezultând fără putință de tăgadă că mai trebuia să-i fie remisă procurorului suma de 3.000 de EUR pentru intervenția cu ridicarea sechestrului, sumă ce trebuia să ajungă mai întâi la complicele C., iar acesta din urmă să-i dea inculpatului A..

În data de 21 mai 2015, denunțătorul și inculpatul A. s-au întâlnit la un local din strada x din București, unde s-a reiterat problematica "datoriei" pe care denunțătorul o avea la inculpat. Instanța a primit teza procurorului potrivit căreia inculpatul a avut inițiativa discuției despre "datoria" pe care ar fi avut-o denunțătorul către acesta, având în vedere conținutul convorbirii ambientale, transcrise și atașate la dosarul cauzei.

De asemenea, în momentele în care denunțătorul îi precizează că a avut mai multe discuții cu proprietarul mașinii asupra căreia fusese ridicat sechestrul și prin care îi spunea că este dator cu suma de 3.000 euro, pentru persoana ce îl ajutase cu acest demers (în încercarea de a-i dovedi inculpatului că este de bună credință și că vrea să-i dea banii, dar că nu i-a primit la rândul său de la proprietarul mașinii), inculpatul nu a schițat niciun gest de surprindere, de negare sau de disociere față de asta, ci din contră, râde aprobator, știind deci de această presupusă datorie și acceptând aceste demersuri. I-a spus denunțătorului "fă-mi și mie rost de un telefon un I. d-asta", deși denunțătorul nu era vânzător de telefoane și nici nu era un specialist în domeniu, iar acest tip de telefon se găsea oricum pe piață la orice magazin. Apare în aceste condiții ca fiind întemeiată susținerea denunțătorului că telefonul trebuia remis în contul pretinsei datorii de 3.000 euro.

Cei doi s-au reîntâlnit și în data de 22 mai 2015. Din înregistrarea convorbirii ambientale a rezultat, odată în plus, că denunțătorul nu l-a provocat pe inculpat și că acesta se aștepta ca în contul datoriei să primească bani și un telefon D. S6 I. Denunțătorul chiar i-a spus inculpatului "Vezi ca îți iau telefonul din banii lui M., pe mașină". Inculpatul nu este surprins de această observație, nu se delimitează de ea ci spune "Nici nu vreau să mai știu". În momentul în care denunțătorul îi spune că urmează să-i dea și diferența în bani, că așa ar fi normal, inculpatul răspunde:

"aia discutăm altă dată! ... așa e normal". Din acest răspuns instanța de fond și-a întărit convingerea că denunțătorul a spus adevărul atunci când a învederat că suma pretinsă este de 3.000 EUR, inculpatul având o poziție activă atât de pretindere a sumei cât și de acceptare a promisiunilor ulterioare ale denunțătorului că își va primi până la urmă suma convenită.

De altfel, inculpatul și în această discuție își manifestă temerea că a fost păcălit de complicele său, C., întrebându-l pe denunțător dacă au mai rămas ceva bani la Remus.

În data de 24 mai 2015, inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce primea de la denunțător suma de 2.000 euro și telefonul promis. În momentul remiterii i-a spus că îi dă telefonul, care valora 1.000 EUR și suma de 2.000 EUR și îi dă asigurări că nu a reținut niciun ban pentru el însuși și "Și cu M. și cu mașina suntem gata", demonstrându-se o dată în plus că banii și telefonul sunt oferiți pentru intervenția în legătură cu ridicarea sechestrului asupra mașinii lui M.

Martora R., audiată în data de 26 septembrie 2016, a încercat să acrediteze ideea că a fost de față la o întâlnire a denunțătorului cu inculpatul A., într-o cafenea lângă sediul Parchetului, dar că dl. A. l-ar fi împrumutat cu bani pe denunțător (venind astfel să sprijine teza inculpatului potrivit căreia banii de la flagrant erau de fapt restituirea unui împrumut). Această mărturie apare ca fiind subiectivă, nefiind sprijinită de altă probă de la dosar și în contradicție cu înregistrările ambientale și declarațiile martorilor menționați anterior. A arătat oricum că a observat o bancnotă de 500 euro și o altă bancnotă (deci un maxim de 1.000 eur), element ce nu are legătură cu sumă de bani și telefonul ce au fost găsiți asupra inculpatului cu ocazia flagrantului.

Întrebată dacă dorește să se supună testului poligraf, martora a dat inițial un răspuns afirmativ, dar în data de 20.10.2016 a depus un înscris la instanță, prin care se constată că suferă de anumite boli de inimă și trebuie să stea zilnic lângă tatăl său bolnav și conchide că nu este aptă pentru testarea poligraf.

În final, s-a arătat că probele au fost loial administrate, înregistrările fiind depuse la dosarul cauzei, martorii au fost audiați, unii din aceștia depunând mărturie în favoarea inculpatului, astfel încât procedura - atât pe parcursul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești - a fost apreciată drept echitabilă.

Ca atare, s-a constatat că fapta inculpatului A. - care în calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București a pretins și primit în cursul lunii martie 2013 de la martorul denunțător F. un telefon mobil marca D., a pretins de la martorul denunțător în perioada 2013 - 2015 suma de 3.000 EUR, pentru serviciile traficate, iar în data de 24 mai 2015 a primit un telefon mobil marca D. și suma de 2.000 EUR, pentru a-și trafica influența pe lângă un procuror D.I.I.C.O.T., în vederea obținerii ridicării măsurii sechestrului asigurător asupra autovehiculului H. cu număr de înmatriculare x - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., limitele de pedeapsă potrivit noului C. pen. fiindu-i mai favorabile inculpatului.

De asemenea, fapta inculpatului C. - care, în luna martie 2013, a organizat întâlnirea între martorul denunțător și procurorul A., prietenul sau, a asistat la toate discuțiile referitoare la traficarea influenței, a acceptat să primească banii de la denunțător pentru ca ulterior să-i fie remiși lui A. - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen., raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 74 C. pen. și anume, împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și elementele ce țin de persoana inculpaților.

Pentru ambii inculpați, s-a ținut seama de gradul înalt de periculozitate a faptelor, de îndrăzneala inculpaților și de lezarea unei importante valori sociale, respectiv încrederea populației în faptul că actul de justiție trebuie să se desfășoare pe criterii oneste, cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale și cu excluderea intervențiilor frauduloase în favoarea participanților.

Scopul avut în vedere de inculpatul A. a fost unul neonorant, respectiv dobândirea de bunuri prin mijloace infracționale (două telefoane mobile și 2.000 EUR) deși salariul de procuror cu grad de tribunal îi era mai mult decât suficient pentru satisfacerea acestor nevoi.

Deși instanța de fond este pe deplin conștientă de aplicarea unor pedepse ferme, cu executare în regim de detenție, în cazul infracțiunilor de corupție, mai ales în cazul în care sunt săvârșite de magistrați, a constatat că, în speța de față, situația este oarecum atipică.

S-a reținut că inculpatul A. a desfășurat o activitate tipică de mică escrocherie raportat la denunțătorul F. și în fapt nu a intervenit în niciun mod pe lângă procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. care indisponibilizase mașina. Și-a dat imediat seama (situația juridică era de domeniul evidenței pentru orice persoană cu minime cunoștințe juridice - fusese indisponibilizat un bun care nu aparținea inculpatului, proprietarul fiind o altă persoană), că era doar o chestiune de timp până când procurorul de caz să realizeze că bunul indisponibilizat nu aparținea vreunui suspect și că urma să fie restituit adevăratului proprietar, dar a pretins pe lângă denunțător că îl poate ajuta în acest sens prin influența sa asupra procurorului pentru a obține beneficii materiale.

Denunțătorul F., la rândul său, este o persoană care se ocupa în general cu cumpărarea de influență (după cum detaliază de altfel și deținuții S. și T. - filele x instanță - care l-au denunțat la rândul lor pe martorul F. în altă cauză unde a fost și condamnat), suferind multiple condamnări pentru infracțiuni similare. Este regretabil ca un procuror din cadrul Tribunalului București are un asemenea anturaj, dar acest aspect excede sfera procesului penal de față.

Conduita procesuală a fost una corectă, inculpatul A. prezentându-se la fiecare termen, inclusiv când nu a mai fost sub imperiul controlului judiciar, apărările au fost tehnice și nu au tins la tergiversarea procesului. Acesta nu și-a recunoscut faptele, dar acest aspect nu poate fi valorificat în defavoarea sa, așa înțelegând să-și exercite dreptul la apărare, procurorului revenindu-i obligația de a dovedi vinovăția inculpatului.

S-a ținut seama, sub aspectul individualizării pedepsei, și de reputația foarte bună a inculpatului până la momentul săvârșirii acestei infracțiuni, este bine integrat social, cu o familie care îl sprijină și cu adânci rădăcini universitare în domeniul dreptului, astfel încât, instanța a apreciat că executarea în regim de detenție în circumstanțele reale și personale în care a fost săvârșita fapta, nu ar fi cea mai adecvată, urmând a se orienta către suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Și în cazul inculpatului C., instanța de fond a apreciat că este suficientă aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere.

S-a reținut că, din actele și lucrările dosarului, nu rezultă că inculpatul ar fi obținut vreun folos material din activitatea sa infracțională, a avut un comportament parțial sincer, sprijinind într-o măsură rezonabilă clarificarea situației de fapt. Comportamentul procesual a fost unul corect, cu prezentarea la toate termenele de judecată, neîncercând să împiedice buna desfășurare a procesului penal.

Ca atare, o pedeapsă în condițiile art. 91 C. pen. este, în opinia instanței de fond, un avertisment suficient pentru inculpat și un element apt a corija conduita viitoare a acestuia.

Totodată, instanța de fond a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 600 EUR, contravaloarea telefonului D., remis acestuia în anul 2013 și a menținut măsurile asigurătorii în vederea necesității acoperirii cheltuielilor judiciare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații A. și C. pentru motive de nelegalitate și netemeinice.

În dezvoltarea motivelor de apel, astfel cum au fost prezentate în scris și susținute oral, Ministerul Public a solicitat admiterea apelului declarat, desființarea, în parte, a hotărârii atacate pentru următoarele considerente:

- nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului C., în sensul că pedeapsa de 2 ani închisoare este mai mică decât limitele prevăzute de lege pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată, respectiv între 2 ani și 8 luni și 9 ani și 4 luni închisoare;

- omisiunea aplicării dispozițiilor art. 291 alin. (2) C. pen. cu privire la suma de 3.000 euro care a fost primită de inculpatul A., respectiv a sumei de 1.000 euro, reprezentând contravaloarea telefonului D. primit de inculpat și nici nu a constatat faptul că suma de 2.000 euro a fost restituită Direcției Naționale Anticorupție cu ocazia flagrantului organizat;

- omisiunea aplicării dispozițiilor art. 93 alin. (2) C. pen. cu privire la inculpații A. și C., având în vedere că s-a dispus față de aceștia o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere.

În final, a apreciat că instanța de fond ar fi trebuit să le aplice inculpaților pedepse în regim de executare, orientate spre minimul prevăzut de lege, precum și interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., ca pedeapsă accesorie și complementară, constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcția sau de a exercita profesia sau meseria de care inculpatul A. s-a folosit la săvârșirea infracțiunii.

Apelantul inculpat A., prin motivele de apel, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și, achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, conform dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a doua C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

Astfel, a susținut că nu ar exista concordanță între conținutul legal al infracțiunii de care inculpatul a fost condamnat și conținutul concret al acesteia, conturat de probele administrate în cauză. Și anume, nu ar fi îndeplinită condiția esențială a promisiunii făcute cumpărătorului de influență cum că îl va determina pe funcționarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze și/sau să întârzie un act ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestuia sau să îndeplinească un act contrar acestei îndatoriri.

În acest sens, arată că nu a fost precizat de către inculpat conținutul intervenției pretins promise, acesta nepronunțând cu ocazia întrevederilor cu martorul denunțător F. și cu martorul G., dar și cu alți martori, vreo intervenție ci doar numele unei avocate care să îndeplinească anumite proceduri pentru realizarea scopului dorit de persoanele cu care discuta.

În ce privește persoana martorului denunțător F. și credibilitatea declarațiilor acestuia, se susține în motivele de apel că acesta este de rea-credință și a intervenit în mod provocator la cererea procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție în orientarea anchetei, fiind folosit drept colaborator cu identitate reală și urmărind a-și rezolva propria situație juridică (fiind o persoană cercetată și trimisă în judecată de două ori pentru trafic de influență).

O altă critică adusă de inculpatul A., prin avocat, este în sensul că procurorii au gestionat în anul 2015 dosarul ca fiind vorba de săvârșirea unei infracțiuni flagrante, deși pretinsa intervenție și influență a inculpatului au avut loc în urmă cu 2 ani, respectiv în anul 2013, iar probele obținute, în opinia sa, prin provocare de către procurori sunt nelegale, neputând fi folosite în procesul penal.

S-a mai invocat și împrejurarea că infracțiunea a rămas în faza tentativei, întrucât chiar dacă s-ar fi primit vreun bun, inculpatul nu a arătat persoana funcționarului pe lângă care se va interveni și nici nu a avut loc vreo intervenție a inculpatului asupra vreunui funcționar.

Apelantul inculpat C., prin motivele de apel, a solicitat achitarea, invocându-se dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., respectiv că nu există probe că a săvârșit fapta cu privire la care este acuzat, respectiv complicitate la infracțiunea de trafic de influență.

Astfel, se arată că, instanța de fond a făcut o eronată apreciere a probelor în urma căreia a pronunțat o hotărâre de condamnare neîntemeiată. În susținerea acestei afirmații, inculpatul a precizat că de esența infracțiunii de trafic de influență ar fi stabilirea momentului săvârșirii infracțiunii, problemă invocată în fața instanței de fond, dar neanalizată în sentință.

S-a mai opinat că infracțiunea de trafic de influență s-ar fi consumat când inculpatul A., în calitate de autor, a pretins martorilor o anumită sumă de bani în schimbul exercitării influenței asupra unui procuror din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, pretindere însă nedovedită.

Se mai susține că instanța de fond a reținut o situație de fapt modificată față de cea reținută în rechizitoriu drept latura obiectivă a infracțiunii (respectiv, în baza unei înțelegeri anterioare cu inculpatul A., a solicitat pentru acesta de la martorul F. remiterea sumei de 3.000 euro), imputându-i-se că a organizat prima întâlnire a acestora, a asistat la discuțiile privind traficarea influenței și a acceptat să primească banii pentru ca ulterior să fie remiși inculpatului A.. Nicio probă din dosar nu ar indica însă că inculpatul C. cunoștea natura sumei de bani care trebuia să îi fie remisă.

Un alt motiv de apel vizează încadrarea juridică a faptei, respectiv dacă implicarea inculpatului C. în anul 2013 îndeplinește condițiile complicității la infracțiunea de trafic de influență pentru care a fost condamnat, ori mai degrabă era necesară schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de tăinuire prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. și, consecutiv, să se dispună achitarea sa, întrucât nu există probe din care să rezulte că a săvârșit vreo faptă prevăzută de legea penală.

Tot relativ la încadrarea juridică a faptei apelantul inculpat arată că trebuia reținută drept Lege penală mai favorabilă vechiul C. pen., care deși are limita maximă a pedepsei mai mare la infracțiunea de trafic de influență, permitea reținerea circumstanțelor atenuante și coborârea pedepsei sub minim care, în opinia apelantului, s-ar fi justificat a fi reținute, dată fiind contribuția efectiv tangențială și dezinteresată, comportamentul său procesual onest, precum și suspendarea condiționată a executării pedepsei, mai ușoară decât modalitatea suspendării sub supraveghere prevăzută în noul C. pen.

Analizând actele dosarului și sentința penală atacată, atât prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

A. Examinând apelurile declarate de inculpații A. și C., Înalta Curte urmează a le respinge pentru următoarele considerente:

Ansamblul circumstanțelor faptice în care au fost comise infracțiunile deduse judecății a fost corect reținut de către instanța de fond, în urma analizei probatoriului administrat atât în faza de urmărire penală, cât și pe parcursul cercetării judecătorești.

Susținerile și apărările inculpaților au fost cenzurate de către instanța de fond, pe baza probatoriului, prin evaluarea tuturor mijloacelor de probă existente și a elementelor de fapt pertinente, a căror existență și configurație au fost neechivoc dovedite.

În virtutea efectului integral devolutiv al apelului, efectuând propria analiză a particularităților cauzei, Înalta Curte constată în totalitate temeinicia statuărilor primei instanțe referitoare la existența faptei și vinovăția inculpaților.

În ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 și 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 reținută în sarcina inculpatului A., precum și complicitatea la infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 și 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 reținută în sarcina inculpatului C., Înalta Curte, în urma propriei analize a mijloacelor de probă, avându-le în vedere și pe cele administrate în faza de judecată a apelului, reține următoarele:

Așa cum a reținut și prima instanță, în cursul anului 2013 (la începutul lunii martie), inculpatul A. având calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, s-a întâlnit cu martorul denunțător F. într-un restaurant pentru a-i solicita ajutorul în recuperarea unui autoturism marca X ce fusese indisponibilizat într-o anchetă penală desfășurată de către procurorii DIICOT.

Din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor F. și G., care se coroborează parțial cu declarația inculpatului A., rezultă că inculpatul C. nu a participat la această întâlnire, în pofida a ceea ce a declarat acesta din urmă. Declarația inculpatului C. dată în fața acestei instanțe, în sensul că ar fi fost de față la discuția avută de către inculpatul A. cu martorul F. nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză. De altfel, în declarațiile date de acesta anterior, în faza de urmărire penală și în fața primei instanțe, nu a făcut nicio referire la participarea sa la această primă discuție.

Este adevărat că, în declarația din data de 8 aprilie 2015, martorul F. a arătat că a discutat la telefon cu inculpatul C., căruia i-a spus despre problema cu autoturismul, iar acesta i-a spus că are un prieten care este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, respectiv A. care l-ar putea ajuta. Totodată, a declarat că în aceeași seară s-a întâlnit cu inculpații A. și C. la un bar din zona Complexului studențesc Regie. În această parte a declarației însă, martorul F. relatează despre problema pe care o avea chiar el cu un autoturism marca U. și nu despre autoturismul X care îi aparținea martorului G.. Ulterior, în declarațiile sale acesta precizează că inculpatul C. nu a participat la întâlnirea inițială cu inculpatul A., ci că personal l-a contactat telefonic pe inculpatul A. și s-a întâlnit cu acesta la o pizzerie în zona complexului Regie. Acesta a arătat în continuare că a stat la o masă cu inculpatul A. și posibil cu martorul G. (declarația din fața primei instanțe din data de 23 februarie 2017).

De asemenea, în declarația dată în fața instanței de apel, la întrebarea adresată de apărătorul inculpatului C., martorul F. a arătat că la întâlnirea pe care a avut-o cu inculpatul A. la pizzerie nu a participat și inculpatul C..

Totodată, sub acest aspect este relevantă și declarația martorului G. din fața instanței de apel, în care a arătat că s-a întâlnit cu inculpatul A. și cu martorul F. la un restaurant în zona Cotroceni, inculpatul A. fiindu-i prezentat de martorul F.

Inculpatul A. confirmă că s-a întâlnit cu martorul F. în februarie - martie 2013, însă precizează că nu a mai participat altcineva. Această susținere însă nu se coroborează cu celelalte probe administrate și analizate. De altfel, declarațiile acestui inculpat nu se coroborează sub mai multe aspecte cu celelalte probe din dosar după cum vom arăta în continuare.

În cursul acestei întâlniri, martorul G. i-a relatat inculpatului A. despre problema cu autoturismul marca H., relevante fiind declarațiile martorilor F. și G..

Astfel, în declarația din 8 aprilie 2015, martorul F. menționează "G. i-a explicat procurorului A. situația în care se afla cu privire la autoturismul marca H., arătând faptul că dorește să intre în posesia acestui autoturism, el fiind de fapt utilizatorul de drept al acestei mașini în baza contractului de leasing. Procurorul A. a afirmat faptul că se va interesa cu privire la măsura asigurătorie respectivă dispusă asupra acelui autoturism și mă va contacta pe mine pentru a-mi comunica modalitatea de ridicare a sechestrului asigurător (dându-ne de înțeles că va interveni pe lângă procurorul competent pentru a ridica sechestrul în cauză). Și "cât costă acest serviciu" constând în intervenția sa, în scopul sus-arătat. Totodată, cu această ocazie, procurorul A. ne-a rugat să-i facem rost de un telefon marca D. modelul care fusese lansat de scurt timp, de culoare albă, deoarece dorea să îl facă cadou unei persoane de sex feminin".

Cu ocazia audierii sale în fața primei instanțe, martorul F. a arătat cu privire la acest aspect:

"Eu l-am sunat pe A. pentru a ne întâlni. Nu am plecat cu gândul să dăm ceva, ci pur și simplu doream să-l întrebăm, din punct de vedre juridic ce se poate face ... Cred că atunci la întâlnirea de la pizzerie sau a doua zi, când am fost la dânsul în birou, a spus de un telefon D., care apăruse de curând a spus că se apropie 1 sau 8 martie și că vrea să facă cadou un astfel de telefon, unei persoane de sex feminin". În cursul aceleiași declarații martorul precizează "Nu a fost vorba despre un simplu gând aș d-ului A. ci era vorba despre răsplata pentru informațiile pe care avea să ni le dea. Revin și arăt că mi-a cerut telefonul și 3.000 euro pentru a interveni la DIICOT la un coleg de al dânsului și a scoate mașina de sub sechestru".

În fața Înaltei Curți (declarația din 30 mai 2018), martorul F. a menționat că după întâlnirea avută la pizzerie inculpatul A., i-a spus că o să vorbească cu cineva să vadă ce poate face și urma să vorbească a doua zi. Ulterior, martorul s-a întâlnit cu inculpatul A. care i-a spus că s-a rezolvat problema, în sensul că a vorbit cu un coleg de la DIICOT și i-a solicitat în schimbul acestui serviciu suma de 3.000 euro și un telefon D., ultimul model care era atunci. De asemenea, martorul F. a precizat că după câteva zile de la momentul la care inculpatul A. i-a solicitat telefonul, acesta i-a transmis martorului G. această solicitare, care a achiziționat telefonul cerut, respectiv un telefon marca D. în valoare de 600 - 700 euro. A doua zi s-a întâlnit cu inculpatul A. și i-a dat acestuia telefonul solicitat. Cu această ocazie inculpatul i-a reamintit martorului că urma să îi dea și suma de 3.000 euro despre care au vorbit anterior, martorul spunându-i că urmează să transmită această solicitare martorului G..

Martorul G. a declarat în fața organelor de anchetă: "În cadrul discuției, procurorul A. nu mi-a spus în mod concret cum o să obțin restituirea acestui autoturism dar ne-a spus că nu e grav, lăsându-mă să cred că o să obținem restituirea autoturismului". Acesta a arătat că nu-și mai amintește cu exactitate vorbele dar sensul discuției cu acesta a fost că "o să se rezolve cu restituire autoturismul în discuție și o să îl mai coste "ceva", urmând să-i spună care era prețul prin F. În continuare, acesta a relatat: "cert este că în cadrul acelei întâlniri am înțeles că a doua zi urma să aflu prin intermediul lui F. ce reprezintă "cadoul" pe care eu urma să i-l dau procurorului A., ca acesta ă mă ajute să-mi recuperez mașina în discuție . . . . . . . . . .A doua zi, am fost contactat telefonic de F., care mi-a spus că a vorbit cu procurorul A., care ar fi pretins un telefon marca D., de ultimă generație la acel moment, probabil S4, în legătură cu restituirea autoturismului".

Martorul G. a precizat că înainte de a lua legătura cu avocata recomandată de inculpatul A. a fost contactat de martorul F. pentru achiziționarea telefonului D. de culoare albă, arătându-i un SMS primit de la inculpatul A. prin care îi cerea acest tip de telefon.

De asemenea, în fața primei instanțe martorul confirmă cele declarate în faza de urmărire penală, arătând legat de întâlnirea avută cu inculpatul A.: "Am mers cu mașina lui F., iar undeva la intrarea în cafenea ne-am întâlnit cu domnul A . . . . . . . . . .Discuția nu a durat mult, iar după cele relatate de F. domnul a spus că se poate rezolva și nu este ceva complicat. A urmat o discuție despre cauză, iar domnul A. a spus că îi va comunica ulterior domnului F. despre ce se poate face pentru recuperarea mașinii . . . . . . . . . .La masă s-a ajuns și la momentul stabilirii "costului" acestui ajutor. Nu mai țin minte cine a deschis subiectul, eu sau Alexandru. Atunci domnul A. a spus că nu este o chestiune complicată și a fost adus în discuție un cadou. Cadoul era pentru domnul A.. Eu trebuie să îi iau lui Alexandru cadoul iar acesta trebuia să îl dea mai departe domnului A.. Nu s-a vehiculat nicio o sumă referitoare la valoarea acelui cadou. Am fost de acord și am spus da. Ulterior, la o zi sau două, am fost contactat de domnul F. și mi-a comunicat că, cadoul despre care am vorbit consta într-un telefon marca D . . . . . . . . . .".

Aceste aspecte au fost relatate de către martorul G. în fața Înaltei Curți cu ocazia audierii sale la data de 30 mai 2018.

Inculpatul A. recunoaște că s-a întâlnit cu martorul F. și că acesta i-a spus despre problema cu autoturismul sechestrat ce aparținea unei societăți de leasing, dar fără să îi comunice vreun număr de dosar sau vreo unitate de poliție la care ar fi fost înregistrată cauza. De asemenea, acesta a arătat, în esență, că lucrurile sunt simple și că trebuie să facă o cerere de restituire, recomandându-i totodată, ca avocat care să se ocupe de această problemă, pe doamna avocat V.

Aceste susțineri nu pot fi reținute de instanță având în vedere declarațiile martorilor F. și G., în principal, dar și celelalte care vor fi prezentate în legătură cu faptele ulterioare acestui moment.

În legătură cu cele declarate de către inculpatul C. referitor la prima întâlnire a martorului F. cu inculpatul A., așa cum s-a arătat deja, Înalta Curte constată că acesta nu a participat la respectiva întâlnire, ci, probabil, la o întâlnire anterioară a martorului F. cu inculpatul A., vizând însă o problemă referitoare la un alt autoturism marca U., ce aparținea martorului F.

Revenind la momentul ulterior comunicării de către inculpatul A. a solicitării de a achiziționa telefonul mobil D. și remiterii sumei de 3.000 euro, Înalta Curte reține că inculpatul a solicitat și a și primit acest telefon și, în final, și suma de 3.000 euro, relevante sub acest aspect sunt declarațiile martorilor F. și G., dar și alte mijloace de probă ce vor fi prezentate.

Astfel, martorul F. arată în declarația sa dată în fața organelor de anchetă din data de 8 aprilie 2015: "Având în vedere că trebuia să-i remitem procurorului telefonul marca D., am luat legătura cu G. și împreună cu acesta ne-am întâlnit cu o persoană care comercializează telefoane mobile prin intermediul rețelei de internet și a site-ului de prezentare "W." și am achiziționat de la acesta un telefon D. de culoare albă contra sumei de aproximativ 600 RON - achitat de prietenul meu - pentru care nu am primit factură.

În aceeași zi am fost împreună cu G. la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București din str. x, prietenul meu a rămas în mașina cu care venisem, iar eu am mers în biroul procurorului A. căruia i-am înmânat solicitat de acesta și achiziționat de noi cu câteva ore înainte. Cu ocazia acestei discuții procurorul A. mi-a amintit să iau legătura cu avocata V. și mi-a reamintit de faptul că prietenul meu G. trebuia să-i remită suma de 3.000 de euro, despre care acesta nu trebuia să afle decât după primirea autoturismului. ... După câteva zile prietenul meu a fost chemat de un polițist de la structura BCCO care i-a comunicat faptul că sechestrul asigurător instituit asupra autoturismului marca H. a fost ridicat și predat prietenului meu ... După câteva ore, procurorul A. m-a sunat și m-a întrebat dacă s-a rezolvat și prietenul meu a intrat în posesia autoturismului.

La câteva zile de la această discuție, procurorul A. m-a contactat din nou telefonic și m-a rugat să vin la el la birou, unde m-a deplasat în aceeași zi. În biroul acestuia mi-a zis că a venit momentul ca eu și prietenul meu să-i dăm suma de 3.000 de euro convenită anterior pentru intervenția exercitată de el la procurorii DIICOT, iar eu să duc această sumă de bani lui C., care cunoaște această situație, urmând ca acesta din urmă să îi remită personal suma în cauză".

Martorul și-a menținut declarația și în fața primei instanțe, arătând că prima dată când a fost la inculpatul A. la birou, a mers împreună cu martorul G., după ce anterior acesta din urmă cumpărase telefonul solicitat, telefon pe care martorul F. l-a înmânat inculpatului, celălalt martor așteptând afară, în mașina cu care veniseră. De asemenea, acesta a menționat că după ce i-a dat telefonul inculpatului A., acesta l-a întrebat când o să-i dea și cei 3.000 euro.

Aceleași aspecte le-a relatat martorul F. și în fața Înaltei Curți, cu ocazia adierii sale la termenul din 30 mai 2018.

Martorul G. nu a cunoscut inițial despre solicitarea sumei de 3.000 de euro cerută de către inculpatul A. prin intermediul lui F.. Astfel, în declarația sa din fața organelor de anchetă dată în ziua de 24 mai 2015, acesta a relatat următoarele aspecte importante: "La circa o săptămână de la acest moment (cel al restituirii autoturismului X n.n.) F. m-a așteptat la o terasă din Cartierul Militari, denumită X. Era seară, dar am ... pentru că mi-a zis că la telefon că sunt niște discuții privitoare la același ...

Când am ajuns la terasă, am constatat că erau mulți prieteni care discutau în contradictoriu despre acest autoturism. Astfel, la masa era o persoană numită Y. cu care se discuta acest subiect. Am înțeles de la prietenii mei că anterior venirii mele plecase de la masa lor și procurorul A.. În mod concret, am înțeles de la F. că îi rămăsesem "dator" procurorului A. cu suma de 3.000 euro, în legătură cu autoturismul