ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 594/2020

Asupra cauzei de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 107/F din data de 9 iunie 2017 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 și 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. inculpatul A., a fost condamnat la o pedeapsă 3 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen., pentru o durată de 5 ani.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de 4 ani stabilit în condițiile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, condamnatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Pe parcursul termenului de încercare, s-a dispus să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 ore în cadrul B. sau ADP Sector 3.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 65 rap. la art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen., pentru situația revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului la domiciliu de la 25.05.2015 la 30.06.2015.

Prin Decizia penală nr. 1/A din data de 03.01.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 420 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 107/F din 09.06.2017 a Curții de Apel București, secția I Penală.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând: a fost impusă inculpatului A. obligația ca, pe durata termenului de supraveghere, să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței, conform dispozițiilor art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen.

La data de 27 ianuarie 2020, condamnatul A. a solicitat judecătorului delegat cu punerea în executare a hotărârilor penale, încetarea obligației de a părăsi teritoriul României fără acordul instanței.

În motivarea cererii sale condamnatul a arătat că această interdicție nu mai este necesară, că și-a îndeplinit toate orele de muncă în folosul comunității la care a fost obligat de instanța de judecată prin hotărârea definitivă, neexistând astfel niciun pericol de sustragere de la executarea pedepsei în condițiile stabilite de instanța de judecată.

Condamnatul a mai arătat că a beneficiat de acordul instanței pentru mai multe deplasări în străinătate, care s-au desfășurat în bune condiții.

La data de 28.02.2020, pe rolul Curții de Apel București, secția I Penală a fost înregistrată sub nr. x/2020, sesizarea formulată de judecătorul delegat la Biroul Executări Penale din cadrul Curții de Apel București, secția I Penală, cu privire la cererea condamnatului A. de încetare a executării obligației de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței, prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., apreciind că, față de concluziile raportul de evaluare întocmit în cauză se impune admiterea cererii.

Prin Sentința penală nr. 105/F din data de 11 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de încetare a executării obligației prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., formulată de petentul-condamnat A..

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. petentul-condamnat a fost obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în speță, nu este îndeplinită cerința impusă de art. 95 alin. (2) C. pen., întrucât motivele invocate de petentul-condamnat nu sunt de natură a conduce la concluzia că executarea obligației impuse condamnatului nu se mai justifică.

Împotriva aceste sentințe, în termen legal, condamnatul A. a formulat contestația de față, solicitând desființarea sentinței și, pe fond, în rejudecare, admiterea cererii și încetarea executării obligației ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței, susținerile părților fiind redate în încheierea de ședință din data de 16 septembrie 2020, parte integrantă din prezenta hotărâre, nemaifiind reluate.

*****

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței contestate, atât prin prisma motivelor invocate de condamnatul A., cât și din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază contestația ca fiind întemeiată, urmând a fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În examenul propriu pe care îl realizează, instanța de control judiciar pornește de la normele juridice care constituie sediul de reglementare al modificării sau încetării obligațiilor impuse în cursul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, respectiv art. 95 C. pen. completat cu art. 57 alin. (2) raportat la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 253/2013 și art. 66 alin. (1) din Legea nr. 252/2013.

Astfel, potrivit art. 95 alin. (2) C. pen. "Instanța dispune încetare a unora dintre obligațiile pe care le-a impus, când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară."

Art. 57 alin. (2) raportat la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 253/2013 prevede că:

"În situația în care, pe parcursul termenului de supraveghere, consilierul de probațiune constată că se impune modificarea conținutului unora dintre obligațiile stabilite în sarcina persoanei supravegheate, impunerea unor noi obligații sau încetarea executării unora dintre cele dispuse, sesizează instanța de executare, potrivit art. 87 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare".

De asemenea, conform art. 66 alin. (1) din Legea nr. 252/2013 " În situația în care, pe durata termenului de supraveghere, în funcție de evoluția cazului, consilierul de probațiune manager de caz constată că au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor prin impunerea de noi obligații, sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente, fie încetarea executării unora dintre obligații, întocmește un raport de evaluare conform art. 44 și sesizează instanța de executare."

Rezultă din interpretarea dispozițiilor legale anterior citate că executarea obligațiilor la care persoana condamnată a fost supusă pe perioada termenului de supraveghere poate înceta mai înainte de împlinirea termenului fixat prin hotărârea definitivă de condamnare dacă se apreciază că executarea în continuare a lor nu mai este necesară.

Competența de a dispune încetarea executării unei/unor obligații aparține instanței de judecată (instanța de executare) însă, inițiativa în această privință îi aparține consilierului de probațiune - manager de caz care are îndatorirea de a întocmi un raport de evaluare și a sesiza instanța judecătorească competentă .

În speța de față, Înalta Curte constată că a fost întocmit raportul de evaluare cu privire la persoana condamnată A. de către consilierul de probațiune - manager de caz în cuprinsul căruia se arată că persoana supravegheată a manifestat o atitudine de acceptare și înțelegere a importanței activității de supraveghere, că a respectat întocmai măsurile de supraveghere impuse în sarcina sa, implicându-se în realizarea obiectivelor procesului de supraveghere și adoptând un comportament prosocial.

Se mai arată faptul că persoana condamnată a executat obligația constând în prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității și că a dat dovezi de restructurare pozitivă atitudinal comportamentală.

Pe baza probelor administrate în cauză, Înalta Curtea reține că persoana condamnată are studii universitare, iar pe perioada supravegherii a fost angajat pe postul de consilier juridic al S.C. C. S.R.L, iar din luna decembrie 2009 lucrează pe același post, de consilier juridic, la cabinetul de avocatură "D.".

Totodată potrivit susținerilor făcute de persoana condamnată în perioada de supraveghere a beneficiat de șase cereri de ridicare a acestei interdicții de a părăsi țara pe perioade determinate, condamnatul respectând întocmai hotărârile instanței și prezentându-se în fața organului de probațiune, aspecte reținute și în referatul întocmit de ofițerul de probațiune atașat la dosarul cauzei.

Nivelul de instruire ridicat al condamnatului și împrejurarea că acesta s-a aflat la primul contact cu legea penală sunt elemente esențiale care, în opinia Înaltei Curți, îl ajută pe acesta să conștientizeze pe deplin consecințele comportamentului său ilicit adoptat la un anumit moment anterior și, totodată, îi permite să înțeleagă scopul pe care îl are pedeapsa ce i-a fost aplicată și rolul esențial pe care îl are procesul de supraveghere la care a fost obligat.

Aceasta posibilitate este cu atât mai necesară întrucât sancțiunea penală aplicată prin Decizia penală nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, neputându-se transforma într-o pedeapsă vădit disproporțională în raport de fapta comisă și elementele ce caracterizează persoana condamnată.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că, potrivit art. 23 din Constituția României dreptul la liberă circulație, în țară și în străinătate, este garantat și că legea stabilește condițiile exercitării acestui drept.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește că dreptul la libera circulație așa cum este recunoscut la paragrafele 1 și 2 ale articolului 2 din Protocolul nr. 4, are drept scop asigurarea dreptului în spațiu, garantat oricărei persoane, de a circula pe teritoriul pe care se află precum și de a-l părăsi; aceasta implică dreptul de a merge într-o țară la alegerea sa în care ar putea fi autorizat să intre (a se vedea, mutatis mutandis, Peltonen împotriva Finlandei, decizia Comisiei din 20 februarie 1995, D.R. 80-A, pag. 43, alin. (1).

În consecință, orice ingerință trebuie să păstreze un "echilibru just" între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Prin urmare perioada de aproximativ 1 an și 8 luni din durata termenului de supraveghere de 4 ani în care persoana condamnată A. a executat obligația de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței a fost suficientă pentru ca autoritățile statului să se convingă că executarea în continuare a acestei obligații nu mai este necesară, neexistând riscul de fugă a condamnatului în sensul că acesta nu s-ar mai supune executării celorlalte măsuri și obligații impuse în sarcina sa prin hotărârea definitivă de condamnare și astfel nu s-ar mai realiza reeducarea sa.

Față de evoluția pozitivă pe care a înregistrat-o persoana condamnată pe parcursul perioadei de 1 an și 8 luni cât a executat sub supraveghere pedeapsa închisorii aplicate și de achizițiile dobândite de aceasta în plan cognitiv și comportamental, continuarea executării obligației de a nu părăsi teritoriul României ar putea face ca pedeapsa efectiv executată să depășească limitele de proporționalitate ce trebuie să existe între comportamentul ilicit adoptat de persoana condamnată și consecințele pe care acesta este obligată să le îndure.

În opinia Înaltei Curți, la acest moment al executării pedepsei, un rol important îl are și reintegrarea socială a condamnatului prin intermediul desfășurării unei activități potrivite cu pregătirea și competența sa profesională, pentru a-i da astfel posibilitate să-și câștige în mod licit mijloacele financiare necesare unui trai decent.

De aceea, în condițiile în care persoana condamnata are posibilitatea de a desfășura în mod efectiv o muncă licită pe teritoriul altui stat, față de evoluția de care acesta a dat dovadă în cursul executării pedepsei de până în prezent, Înalta Curtea apreciază ca fiind corectă soluția de încetare a obligației de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței.

Deloc de neglijat este și împrejurarea că infracțiunea pentru care a fost condamnat A. a fost comisă de către acesta în exercitarea funcției de procuror, funcție pe care și-a pierdut-o la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, aspect în considerarea căruia se reține că riscul de reluarea a conduitei infracționale este unul destul de scăzut.

În considerarea argumentelor mai sus dezvoltate, Înalta Curte în baza dispozițiilor art. 4251 aliniatul 7 punctul 2 lit. a) C. proc. pen. va admite contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 105/F din data de 11 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020.

Se va desființa sentința penală contestată și, rejudecând, se va admite cererea formulată de condamnatul A. și în temeiul art. 95 alin. (2) C. pen. dispune încetarea executării obligației ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței, conform dispozițiilor art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., astfel cum aceasta a fost impusă prin Decizia penală nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2015.

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat, vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 105/F din data de 11 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020.

Desființează sentința penală contestată și, rejudecând, admite cererea formulată de condamnatul A. și în temeiul art. 95 alin. (2) C. pen. dispune încetarea executării obligației ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței, conform dispozițiilor art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., astfel cum aceasta a fost impusă prin Decizia penală nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2015.

Cheltuielile judiciare avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2020.

GGC - MM