ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 107/F din data de 9 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 și 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă 3 ani închisoare.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pentru o durată de 5 ani.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 4 ani stabilit în condițiile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, condamnatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

- va primi vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- va anunța, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- va comunica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informații și documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Pe parcursul termenului de încercare, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 ore în cadrul B. sau ADP Sector 3.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 65 raportat la art. 66 lit. a) și b) C. pen., pentru situația revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului la domiciliu de la 25 mai 2015 la 30 iunie 2015.

II. În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 și 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pentru o durată de 5 ani.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani stabilit în condițiile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

- va primi vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- va anunța, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- va comunica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Pe parcursul termenului de încercare, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 ore în cadrul B. sau ADP Sector 6.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 65 raportat la art. 66 lit. a) și b) C. pen., pentru situația revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

III. În baza art. 291 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 600 EUR, contravaloarea telefonului D.

IV. S-au menținut măsurile asigurătorii luate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în data de 8 iunie 2005, în Dosarul nr. x/2015, privind instituirea sechestrului prin poprirea drepturilor salariale datorate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București către inculpatul A., până la concurența sumei de 7.700 RON, respectiv de instituire a măsurii sechestrului asigurător asupra sumei de 735 RON pusă la dispoziție de către inculpat și consemnată la E. Agenția Știrbei Vodă la dispoziția D.N.A., măsuri instituite în vederea confiscării speciale și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare.

Împotriva Sentinței penale nr. 107/F din data de 9 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în termen legal, au declarat apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații A. și C. pentru motive de nelegalitate și netemeinice.

Prin Decizia penală nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 420 pct. (2) lit. a) C. proc. pen.,a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 107/F din 9 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:

a) A impus inculpatului A. obligația ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței, conform dispozițiilor art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen.

În temeiul art. 291 alin. (2) C. pen. a dispus confiscarea telefonului D. și a sumei de 2.000 euro de la inculpatul A.

b) A majorat pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) raportat la art. 6 și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., de la 2 ani închisoare la 2 ani și 8 luni închisoare.

A menținut dispozițiile sentinței privitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a impus inculpatului C. obligația ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței, conform dispozițiilor art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen.

În temeiul art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile formulate de către inculpații A. și C..

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelanții inculpați A. și C. la plata a câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați, în cuantum de câte 130 RON, au rămas în sarcina statului.

În esență, instanța de apel a precizat că pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat poate fi cuprinsă între 2 ani și 8 luni și 9 ani și 4 luni, motiv pentru care, în mod nelegal, instanța de fond a aplicat inculpatului C. pedeapsa de 2 ani închisoare, sens în care va majora pedeapsa la 2 ani și 8 luni închisoare.

În ceea ce privește omisiunea instanței de fond de a se pronunța cu privire la suma de 3.000 euro, care a fost primită de către inculpatul A., potrivit actului de sesizare, s-a reținut că acesta, în luna martie 2013 a pretins de la martorii F. și G. un telefon D.. Ulterior, a pretins direct și indirect, prin intermediul inculpatului C., de la martorul F. suma de 3.000 euro.

La data de 4 martie 2013, a primit indirect, prin intermediul martorului F. de la martorul G., un telefon D. în valoare de 600 euro.

În luna mai 2015, a primit de la martorul F. în contul "datoriei de 3.000 euro" un telefon D. în valoare de 1.000 euro și suma de 2.000 euro, care au fost găsite în autoturismul inculpatului cu ocazia flagrantului organizat.

Prin sentința apelată, în baza art. 291 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 600 euro, reprezentând contravaloarea telefonului D..

Potrivit art. 291 alin. (2) C. pen. banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Ca atare, în mod nelegal, instanța de fond nu a dispus asupra sumei totale de 3.000 euro, în sensul de a face aplicarea dispozițiilor art. 291 alin. (2) C. pen. în privința sumei de 1.000 euro, reprezentând contravaloarea telefonului D. primit de inculpat și nici nu a constatat faptul că suma de 2000 euro a fost restituită Direcției Naționale Anticorupție cu ocazia flagrantului organizat.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte a constatat că, în mod nelegal, instanța de fond nu a dispus cu ocazia condamnării inculpaților aplicarea dispozițiilor art. 93 alin. (2) C. pen., în acest sens, fiind întemeiate criticile formulate.

Conform art. 93 alin. (2) C. pen., instanța impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligații:

a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;

b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

c) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;

d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

Din analiza modului de redactare a art. 93 C. pen., se constată că este imperios necesar impunerea cel puțin a uneia dintre obligațiile prevăzute de alin. (2) C. pen. al aceluiași articol, iar aplicarea acestor dispoziții nu este facultativă.

În ceea ce privește procesul de individualizare a pedepselor ce au fost aplicate inculpaților, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, a avut în vedere dispozițiile art. 74 C. pen. și anume, împrejurările concrete în care a fost desfășurată activitatea infracțională, starea de pericol semnificativ creată prin comiterea actului de corupție, valoarea redusă a folosului necuvenit primit, dar și circumstanțele personale pozitive ale acestora. În egală măsură, notează conduita corespunzătoare a inculpaților pe durata procesului penal, aceștia prezentându-se la termenele fixate, inculpatul A. asumându-și respectarea obligațiilor procesuale ce i-au revenit.

Totodată, s-a apreciat că ansamblul tuturor acestor elemente pune în lumină o gravitate ridicată a infracțiunii și o periculozitate moderată a inculpaților, în raport de care atingerea scopului preventiv educativ al pedepsei este posibilă numai prin aplicarea acesteia într-un cuantum stabilit în limitele speciale prevăzute de lege.

Drept urmare, dând eficiență gradului ridicat de integrare socio-familială al inculpaților și posibilităților acestora sporite de îndreptare, Înalta Curte a apreciat că o pedeapsă de 3 ani, respectiv 2 ani și 8 luni închisoare, situată în apropierea limitei minime a fiecărui text de lege incriminatoriu, corespunde exigențelor unei juste individualizări a sancțiunii, apreciate ca fiind apte să răspundă scopului de prevenție generală și specială, sens în care nu poate fi primită critica parchetului privind greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților A. și C.

În ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei principale, luând în considerare intervalul de timp scurs de la data săvârșirii faptelor, suficient de îndelungat pentru a permite evaluarea posibilităților de îndreptare ale inculpaților și notând gradul de pericol social ridicat al infracțiunii de trafic de influență, Înalta Curte s-a raportat și la circumstanțele de ordin personal ale inculpaților, expuse în precedent, cu precădere la resursele acestora interioare de conștientizare a consecințelor faptelor comise și de adaptare la exigențele de conviețuire socială, precum și la comportamentul avut în intervalul de timp scurs până la data soluționării definitive a prezentei cauze. Aceste elemente, expres prevăzute de art. 91 alin. (1) lit. d) din C. pen., au susținut pertinent concluzia că aplicarea pedepsei închisorii este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, inculpații A. și C. nu vor mai săvârși alte infracțiuni.

Raportat la natura și gravitatea infracțiunii comise, la împrejurările cauzei și particularitățile persoanei inculpatului A., Înalta Curte a apreciat că atingerea scopului pedepsei principale și conștientizarea deplină, de către inculpat, a gravității și urmărilor faptei comise nu reclamă și aplicarea unei pedepse complementare acestuia, concretizată în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. g) din C. pen. (dreptul de a ocupa funcția de procuror).

Mai mult, s-a constatat că aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a exercita profesia în executarea căreia a săvârșit fapta nu este obligatorie, astfel cum rezultă din art. 291 alin. (1) din C. pen., văzând și dispozițiile art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Înalta Curte a apreciat că prin soluția de condamnare dispusă față de inculpatul A. este lipsită de conținut interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., atât în cazul pedepsei accesorii, cât și în cazul celei complementare.

Împotriva Deciziei penale nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, a formulat contestație în anulare contestatorul A., întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. e) din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 ianuarie 2019, sub nr. x/2019.

Prin Încheierea din 24 octombrie 2019, a fost admisă, în principiu, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1/A din data de 03 ianuarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2015 și s-a acordat termen pentru soluționarea cauzei pe fond la data de 7 noiembrie 2019, cu citarea părților.

La termenul din data de 7 noiembrie 2019, cauza a fost amânată pentru termenul de astăzi 21 noiembrie 2019, în vederea respectării principiului continuității compunerii completului de judecată.

Prin motivele formulate în scris, susținute și oral prin apărătorul ales, contestatorul A. a invocat cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. - "când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii", contestatorul argumentând incidența acestui caz de contestație în anulare prin aceea că, judecata cauzei a avut loc, după intrarea în vigoare a Legii nr. 207/2018, care a înființat secția Specială pentru Investigarea Infracțiunilor Săvârșite de Magistrați, cu participarea unui procuror DNA, apreciind astfel că, deși a fost prezent un procuror de ședință, acest procuror nu avea competența materială de a formula concluzii în fața acestei instanțe, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018.

În susținerea acestui punct de vedere, a invocat faptul că legea la care a făcut referire anterior a intrat în vigoare la data de 23 iulie 2018, iar începând cu această dată, potrivit dispozițiilor din lege, în cauzele referitoare la magistrați, indiferent că sunt trimise deja în judecată, sau că sunt în curs de investigare, participă procurori ai secției Speciale, iar dacă sunt deja pe rolul instanțelor, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, specificând expres legea, ai secției Judiciar - Penale a acestui parchet, iar prezența fizică a unui reprezentant al Ministerului Public în sala de ședință, chiar dacă acesta a formulat concluzii, cu atât mai mult dacă a formulat și concluzii scrise, precum este cazul în speța de față, nu semnifică faptul că acest procuror poate fi considerat, ca participând la ședința de judecată, dacă el nu are competența materială să formuleze concluzii în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, în baza actelor și lucrărilor dosarului și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte, în majoritate constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea. Această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătorești definitive și se promovează în condițiile procedurale reglementate expres în art. 426 - art. 432 din C. proc. pen., care sunt mult mai stricte decât în cazul căilor ordinare de atac (cât privește titularii, termenul de introducere, cazurile de contestație în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susținerea lor etc.), tocmai în considerarea caracterului acestei instituții juridice, determinat de faptul că, prin formularea contestației în anulare, se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă care își produce deja efectele.

După admiterea în principiu a contestației în anulare, dezbaterea contestației în anulare nu se poate cantona decât la cazurile de contestație care au fost invocate în cererea inițială și care au trecut prin filtrul admisibilității în principiu.

Contestatorul condamnat A. și-a întemeiat contestațiile în anulare pe cazurile de contestație prevăzute de art. 426 lit. e) din C. proc. pen.

Potrivit art. 426 lit. e) C. proc. pen., se poate face contestație în anulare "când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii"

În temeiul cazului de contestație în anulare prev. de art. 426 lit. e) C. proc. pen., contestatorul a solicitat, în esență, să se constate că participarea la soluționarea cauzei a unui procuror care nu era competent potrivit legii, echivalează cu lipsa procurorului de ședință la momentele în care instanța a procedat la audierea inculpaților, discutarea unei cereri de probatorii și formularea concluziilor pe fondul apelurilor.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în majoritate reține, preliminar, faptul că în practica judiciară există în mod constant situații în care interpretarea unor prevederi legale se realizează diferit de către instanțele de judecată, cauza acestor diferențe de opinii, practica judiciară neunitară, fiind pe de o parte neclaritatea prevederilor legale, iar pe de altă parte posibilitatea ca aceeași normă legală să fie susceptibilă de mai multe interpretări.

Conștient de posibilitatea intervenirii unor asemenea situații, legiuitorul a instituit în C. proc. pen., Partea Specială, Titlul III, Capitolul VI, mijloacele prin care să se realizeze interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, recursul în interesul legii, prev. de art. 471 - 474

C. proc. pen., ori prin care anumite chestiuni de drept să primească o rezolvare de principiu, procedura hotărârii prealabile, prev. de art. 475 - 477

C. proc. pen.

Hotărârile pe care Înalta Curte de Casație și Justiție le pronunță în cele două proceduri sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești, modul în care instanța supremă interpretează norma legală fiind modul în care acestea sunt obligate să o aplice.

Dar acest caracter obligatoriu nu este recunoscut hotărârilor pronunțate în procedurile menționate decât de la momentul la care are loc publicarea în Monitorul Oficial al României, iar nu pentru perioadele anterioare.

O astfel de situație a intervenit în momentul în care legiuitorul român prin intermediul dispozițiilor art. 88

alin. (2) din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 636 Partea I din 20 iulie 2018 a prevăzut că " Participarea la ședințele de judecată în cauzele de competența secției se asigură de procurori din cadrul secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei".

Norma mai sus invocată face parte din Secțiunea a 2

-a intitulată "Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție", secțiune care cuprinde norme de organizare, competență, recrutare a procurorilor, revocare, atribuțiile pentru investigare.

Art. 88

din Legea nr. 304/2004, a fost introdus prin Legea nr. 207/2018 din 20 iulie 2018, însă el a intrat în vigoare efectiv la 6 luni de la data publicării acestei legi, iar intrarea în vigoare a acestui articol a fost la data de 23 octombrie 2018.

Ulterior intrării în vigoare a prevederilor legale menționate, la nivelul instanțelor judecătorești s-a pus problema privind interpretarea textelor legale care reglementează participarea procurorului la ședința de judecată, aspect care vizează competență funcțională a acestuia, susținându-se că se impune a fi realizată în primul rând prin stabilirea raportului între norma generală și norma specială.

Dispozițiile art. 88

alin. (2) din actul normativ mai sus menționat reprezintă o normă cu caracter special, într-o lege ordinară, în raport cu norma generală, din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările ulterioare, respectiv art. 67 al cărui conținut este în sensul că "În procesele penale, la ședința de judecată, poate participa procurorul care a efectuat urmărirea penală sau alt procuror desemnat de conducătorul parchetului".

În art. 3 alin. (1) lit. c

) din Ordonanța de Urgență nr. 43 din 2002 privind Direcția Națională Anticorupție cu modificările ulterioare referitoare la atribuțiile acestui parchet se statuează că "participarea, în condițiile legii, la ședințele de judecată", această prevedere fiind cuprinsă într-o lege cu caracter special.

Astfel, norma cuprinsă în art. 67 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 reprezintă în mod evident norma generală, în raport cu prevederile art. 88

alin. (2) din Legea nr. 304/2004, care reprezintă o normă cu caracter special, în raport cu aceea generală.

Prin primul text legal se stabilește cu caracter general:

"În procesele penale, la ședința de judecată, poate participa procurorul care a efectuat urmărirea penală sau alt procuror desemnat de conducătorul parchetului".

Cel de-al doilea text legal stabilește:"Participarea la ședințele de judecată în cauzele de competența secției se asigură de procurori din cadrul secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei".

Din analiza coroborată a celor două texte legale instanțele judecătorești au considerat faptul că regula instituită de legiuitor, cu caracter general, este aceea a participării în procesele penale, la ședințele de judecată, a procurorului care a efectuat urmărirea penală sau a unui alt procuror din cadrul aceluiași parchet, excepția instituită vizând cauzele în care urmărirea penală a fost realizată de procurori din cadrul secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, secție înființată prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, caz în care, participarea în ședința de judecată, în cauzele de competența secției, se asigură de procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, de procurori de la parchetele de pe lângă instanța investită cu soluționarea cauzei.

S-a considerat că rațiunea instituirii acestei excepții rezidă în mod evident în structura și competența secției nou înființate, în condițiile în care în conformitate cu prevederile art. 88

alin. (3) din Legea nr. 304/2004:

"Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție funcționează cu un număr de 15 posturi de procuror.", iar potrivit prevederilor art. 88

alin. (1) din același act normativ, secția are "competența exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari și cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii".

În condițiile în care, potrivit prevederilor art. 38 alin. (1) lit. c). C. proc. pen., "Curțile de apel judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii, tribunale și procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe", procurorii încadrați la această secție nou înființată nu ar fi putut asigura participarea la ședințele de judecată la toate curțile de apel din țară în cauzele de competența secției și în care urmărirea penală a fost efectuată de către procurori din secție.

S-a impus, pe cale de consecință, instituirea unei excepții de la regula generală, din considerente de ordin practic, în sensul că în acest cauze participă în ședințele de judecată procurorii de la parchetele de pe lângă curțile de apel, iar în cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorii de la secția judiciară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și nu procurorul care a efectuat urmărirea penală, ori procurorul desemnat de conducătorul parchetului.

Per a contrario, unele instanțe au apreciat că în măsura în care urmărirea penală nu a fost efectuată de către procurori din cadrul secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, nu există elemente care să justifice admiterea pe fond a contestației în anulare, în sensul că exista obligativitatea instanței de apel a aplicării imediate a prevederilor art. 88

alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în sensul participării la ședințele de judecată a altor procurori decât cei care au efectuat urmărirea penală sau desemnați de conducătorul parchetului, rațiunea legiuitorului în instituirea acestei excepții fiind în mod evident una cu caracter practic, fără ca excepția instituită să modifice competența funcțională a procurorului de a susține acuzarea în măsura în care a efectuat urmărirea penală.

Este adevărat că după data de 23 octombrie 2018, au existat mai multe opinii cu privire la procurorul competent să participe la ședințele de judecată după acest moment, în anumite cauze, însă această problemă a fost tranșată abia la data de 26 februarie 2019, prin intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o sesizare pe o chestiune prealabilă. Această chestiune prealabilă s-a rezolvat abia la data de 26 februarie 2019, când s-a hotărât ce procuror ar trebui să participe în acele cauze.

În speța de față, practic, apărarea dorește să se aplice această dezlegare dată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în chestiunea de drept tranșată, în luna februarie 2019, raportat la un moment anterior, la care s-a soluționat această cauză, ceea ce nu este posibil, întrucât dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea acestei chestiuni de drept conform C. proc. pen., are obligativitate de la momentul publicării hotărârii în Monitorul Oficial, respectiv a deciziei nr. 3 din data de 26 februarie 2019, prin care s-au stabilit următoarele:"Admite sesizările formulate de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, în Dosarul nr. x/2018 și de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în Dosarul nr. x/2018 prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

"În interpretarea dispozițiilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, art. 88

alin. (2) din Legea nr. 207/2018 și a art. 3 alin. (1) lit. c

) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2002, participarea la ședințele de judecată în cauzele de competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor de justiție, în care urmărirea penală s-a efectuat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, se asigură de procurori din cadrul secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție?" și

"În cazul infracțiunilor prevăzute de art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, dacă prin intrarea în vigoare a prevederilor art. 88

alin. (2) din Legea nr. 304/2004 încetează competența funcțională de a participa la ședința de judecată conform dispozițiilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 pentru procurorul care a efectuat sau a supravegheat urmărirea penală, ori pentru un alt procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție desemnat de conducătorul parchetului, conform art. 3 alin. (1) lit. c

) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție".

Stabilește că, în interpretarea dispozițiilor art. 88

alin. (2) din Legea nr. 304/2004, participarea la ședințele de judecată în cauzele de competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor de justiție, în care urmărirea penală s-a efectuat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, se asigură de procurori din cadrul secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din C. proc. pen."

În practică, însă pentru a nu se tergiversa soluționarea dosarelor, decizia evocată s-a aplicat de la momentul pronunțării acesteia, dar în niciun caz nu se poate aplica și la momentul la care a solicitat apărătorul ales al contestatorului A., respectiv termenele de judecată survenite în cauză ulterior intrării în vigoare a prevederilor art. 88

din Legea nr. 304/2004.

Așa cum anterior s-a precizat, hotărârile pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție în cazurile în care este sesizată pentru a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii, ori pentru a lămuri anumite chestiuni de drept susceptibile de interpretări neunitare, produc efecte doar pentru viitor, de la momentul publicării în Monitorul Oficial, nefiind admisă aplicarea acestora retroactivă, ceea ce solicită în esență contestatorul.

Totodată, Înalta Curte în majoritate, reține că în doctrină acest caz de contestație în anulare este incident doar în situația în care la ședința de judecată nu participă fizic un procuror, sau dacă acesta este prezent în ședința de judecată, acestuia nu i se dă cuvântul.

Or, în speța de față, nu ne aflăm într-o astfel de situație, în cauză a fost prezent un procuror care nu a fost contestat de către părți și problema principală este cea legată de a se face diferența între neparticiparea procurorului la o anumită fază procesuală, sau neparticiparea procurorului competent din punct de vedere funcțional să formuleze concluzii într-un anumit dosar, aspecte ce au fost anterior lămurite.

Mai mult decât atât, se constată că, în măsura în care la termenele de judecată ulterioare intrării în vigoare a prevederilor legale menționate anterior, contestatorul personal sau prin intermediul apărătorului ales avea posibilitatea invocării nulității absolute legată de participarea procurorului, nulitatea absolută putând fi invocată în orice stadiu al procesului până la finalizarea procesului în căile lui ordinare de atac.

În atare situație, motivul invocat excede dispoziției cazului prevăzut de contestație în anulare, respectiv cel prevăzut de art. 426 lit. e) din C. proc. pen., la care s-a făcut referire.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în majoritate va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parțiale cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2015.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 noiembrie 2019.

Motivare Opinie Separată:

Cu opinia separată a președintelui de complet, doamna judecător H., în sensul admiterii contestației în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2015.

Desființării Deciziei penale nr. 1/A pronunțată în Dosarul nr. x/2015 și rejudecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpații C. și A., împotriva Sentinței penale nr. 107/F din data de 9 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Motivare Opinie Separată

În opinie separată asupra contestației în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2015 considerăm că se impunea admiterea acesteia, desființarea deciziei menționate și rejudecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpații C. și A. împotriva Sentinței penale nr. 107/F din data de 9 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția Penală, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Legiuitorul a reglementat în cazurile de contestație în anulare prevăzute în art. 426 din C. proc. pen. și pe acela prevăzut la lit. e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului când aceasta era obligatorie, potrivit legii.

Participarea procurorului este obligatorie atât la judecata în primă instanță, în condițiile art. 353 alin. (9), art. 363 alin. (1) din C. proc. pen., cât și în apel, potrivit art. 420 alin. (3) din același cod.

Participarea procurorului la judecată presupune pe lângă prezența sa și activitatea sa complexă în cursul judecății, prin formularea de cereri, invocarea de excepții, formularea de întrebări în etapa cercetării judecătorești, în primă instanță și în apel cu ocazia audierii persoanei vătămate, părții civile, inculpatului, coinculpaților, probei testimoniale, la audierea martorilor, punerea concluziilor, în etapa dezbaterilor asupra cauzei în primă instanță sau în apel, așa încât participarea sa nu este formală, ci efectivă, asigurând respectarea principiilor legalității, potrivit art. 2 din C. proc. pen., al aflării adevărului, conform art. 5 din același cod, al contradictorialității, statuat în art. 351 alin. (2) din C. proc. pen., precum și al egalității armelor, în condițiile art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului și ale jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Chiar dacă în conținutul dispozițiilor art. 6 din Convenție nu se regăsește o definire a principiului egalității armelor și nici al contradictorialității, delimitarea celor două principii prin prisma art. 6 din Convenție a fost statuată pe calea jurisprudenței instanței de contencios european.

În materializarea dreptului la un proces echitabil este necesară asigurarea imparțialității și independenței Ministerului Public în garantarea unui just echilibru la nivel procedural între parte și procuror, care conduce la concretizarea principiului egalității armelor.

În acest sens este și cauza Pataki și Dunshirm contra Austriei în care se arată că "egalitatea armelor, adică egalitatea procedurală între învinuit și procuror reprezintă un element inerent al unui proces echitabil". În aprecierea justului echilibru dintre parte și procuror trebuie să se țină seama de statutul procurorului, de mijloacele logistice de care acesta dispune, de greutatea opiniilor sale, de poziția sa de reprezentant al statului și acuzator, în comparație cu persoana acuzată.

În jurisprudența națională anterioară actualului C. proc. pen., cu mențiunea că dispozițiile privind participarea procurorului la judecată în primă instanță și în apel nu au suferit modificări, ceea ce face ca și jurisprudența să fie în continuare aplicabilă, s-a statuat, într-o decizie de speță, respectiv Decizia nr. 2683 din 22 aprilie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală că "Din prevederile referitoare la participarea procurorului rezultă că, potrivit legii, nu este suficientă numai prezența procurorului, ci acesta este obligat să pună concluzii, arătând și ordinea în care, în cursul dezbaterilor, președintele completului de judecată trebuie să dea cuvântul. Prin urmare, într-o corectă aplicare a legii, situație în care procurorul, deși prezent în instanță la termenul când s-a dezbătut cauza, nu a pus concluzii este echivalentă cu neparticiparea procurorului la judecată…".

Sancțiunea încălcării dispozițiilor cu privire la neparticiparea procurorului la judecată, în cazurile în care aceasta este obligatorie este sancționată cu nulitatea absolută, potrivit art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. și atrage incidența cazului de contestație în anulare de la art. 426 lit. e) teza I din C. proc. pen.

Legiuitorul român în conținutul dispozițiilor art. 88

alin. (2) din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 636 Partea I din 20 iulie 2018 a prevăzut că "Participarea la ședințele de judecată în cauzele de competența secției se asigură de procurori din cadrul secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei".

Totodată, norma mai sus invocată face parte din Secțiunea a /2

De asemenea este de precizat faptul că Legea nr. 207 din 20 iulie 2018 nu conține norme tranzitorii.

Dispozițiile art. 88

alin. (2) din actul normativ mai sus menționat reprezintă o normă cu caracter special, într-o lege ordinară, în raport cu norma generală, din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările ulterioare, respectiv art. 67 alin. (3) cărui conținut este în sensul că "În procesele penale, la ședința de judecată, poate participa procurorul care a efectuat urmărirea penală sau alt procuror desemnat de conducătorul parchetului".

În art. 3 alin. (1) lit. c

În raport cu normele mai sus menționate, constatăm că dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. c

) din O.U.G. nr. 43 din 2002 nu au fost modificate, iar sintagma conținută în dispoziția arătată "în condițiile legii" se fundamentează pe actuala reglementare cu caracter special, prevăzută de art. 88

alin. (2) din Legea nr. 207 din 2018, în sensul că participarea la ședințele de judecată în cauzele de competența secției se asigură de procurori din cadrul secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei.

Totodată, constatăm, că în raport, cu dispozițiile exprese, concrete ale art. 88

alin. (2) din Legea nr. 207 din 2018, normă specială și ulterioară, față de art. 67 alin. (3) din Legea nr. 304 din 2004, pe calea interpretării sistematice, dar și teleologice a celor două norme, este incident și de imediată aplicare, în lipsa dispozițiilor tranzitorii, care să facă distincții între cauze aflate în curs de urmărire penală, în curs de judecată, pe etape procesuale în cadrul fazelor procesului penal, art. 88

alin. (2) din Legea nr. 207 din 2018.

Aplicarea imediată a dispozițiilor art. 88

alin. (2) din Legea nr. 207 din 2018 se fundamentează și pe regula de interpretare "unde legiuitorul nu distinge, nu trebuie să distingă interpretul". Or, textul așa cum este reglementat "participarea la ședințele de judecată în cauzele de competența secției se asigură…", fără distincție este incident pentru orice cauză, fie instrumentată anterior de Direcția Națională Anticorupție, fie de secția judiciară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Așadar, în raport, cu cele mai sus menționate, în opinie separată considerăm că dispozițiile art. 88

alin. (2) din Legea nr. 207 din 2018, așa cum sunt reglementate de legiuitor sunt de imediată aplicare, în lipsa normelor tranzitorii.

Inexistența unor norme tranzitorii conduce la aplicarea imediată a dispoziției pe care legiuitorul a reglementat-o fără a face vreo distincție.

Atunci când legiuitorul a înțeles să prevadă norme tranzitorii, în conținutul acestora a menționat expres în funcție de distincțiile fazelor procesuale, care este procedura de urmat, cu toate aspectele sale, ceea ce nu este cazul în condițiile art.

alin. (2) din C. proc. pen.

În art. III alin. (1) din Legea nr. 207/2018 se prevede că "Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție începe să funcționeze în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Astfel, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a devenit operațională începând cu data de 23 octombrie 2018.

În opinie separată considerăm că de la momentul operaționalizării secției mai sus menționate incidența dispozițiilor art. 88

alin. (2) din Legea nr. 207 din 2018 este efectivă, așa încât participarea procurorului la ședințele de judecată în cauzele în care au fost trimiși în judecată magistrați, se asigură de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și nu de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție.

Astfel, în contextul cauzei în cauză, verificând decizia instanței de apel împotriva căreia a fost formulată contestația în anulare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 426 lit. e) teza I din C. proc. pen., constatăm în opinie separată că la toate termenele de judecată a participat procuror din cadrul parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, deși se impunea că la termenul de dezbateri de la 28 noiembrie 2018 se participe un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport cu dispozițiile art. 88

alin. (2) din Legea nr. 207/2018, care erau incidente.

Din încheierea de dezbateri de la 28 noiembrie 2018, aflată la dosarul instanței de apel, asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație, Direcția Națională Anticorupție și de inculpații C. și A. rezultă din partea introductivă a încheierii că din compunerea instanței de apel a făcut parte Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, reprezentat de doamna procuror I., care a susținut apelul declarat de procuror, precum și concluziile acesteia asupra apelurilor inculpaților, fiind amânată pronunțarea succesiv la datele de 12 decembrie 2018, 20 decembrie 2018 și la 3 ianuarie 2019, la această din urmă dată fiind pronunțată Decizia nr. 1/A în Dosarul nr. x/2015.

În partea introductivă a deciziei mai sus menționate se face din nou mențiunea că din compunerea instanței de apel, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentat de procuror I. .

În raport cu cele menționate constatăm, în opinie separată că, atât la dezbateri, cât și la pronunțarea deciziei de către instanța de apel, în condițiile de imediată aplicare a dispozițiilor art. 88

alin. (2) din Legea nr. 207/2018, care erau în vigoare de la 20 iulie 2018, dar aplicabile efectiv de la data de 23 octombrie 2018 când a devenit operațională secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, a participat un procuror de la o structură de parchet necompetent funcțional în cauză, respectiv de la Direcția Națională Anticorupție, deși trebuia să participe un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, așa cum stipulau dispozițiile legale mai sus menționate.

Astfel, considerăm, în opinie separată că, atât dezbaterile, cât și pronunțarea deciziei a fost făcută fără participarea obligatorie a procurorului, întrucât necompetența funcțională a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație - Direcția Națională Anticorupție - care a participat în condițiile menționate echivalează cu neparticiparea unui procuror, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute în condițiile art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

În opinie separată, apreciem că este incident cazul de contestație în anulare invocat de către contestatorul A., prin apărător, respectiv art. 426 lit. e) teza I din C. proc. pen., în condițiile menționate, întrucât participarea unui procuror care nu face parte de la structura de parchet competentă care să asigure complexul de obligații judiciare în realizarea judecării cauzei cu respectarea principiilor legalității, aflării adevărului, contradictorialității, egalității armelor, cu asigurarea efectivă a garanțiilor procesuale ale părților, respectiv ale apelanților intimați inculpați C. și A. echivalează cu absența procurorului, ceea ce se sancționează cu nulitatea absolută a deciziei pronunțate.

Considerăm, în opinie separată că nu se poate susține interpretarea restrictivă a cazului de contestație în anulare mai sus arătat, că acesta ar fi aplicabil numai atunci când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului, respectiv a lipsei fizice a acestuia, întrucât, așa cum am arătat, în jurisprudența invocată, chiar printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a evidențiat o interpretare extensivă a textului, în sensul că "Din prevederile referitoare la participarea procurorului rezultă că, potrivit legii, nu este suficientă numai prezența procurorului, ci acesta este obligat să pună concluzii, arătând și ordinea în care, în cursul dezbaterilor, președintele completului de judecată trebuie să dea cuvântul. Prin urmare, într-o corectă aplicare a legii, situație în care procurorul, deși prezent în instanță la termenul când s-a dezbătut cauza, nu a pus concluzii este echivalentă cu neparticiparea procurorului la judecată".

Or, în contextul cauzei la dezbateri și la judecata apelului a participat un procuror, dar care nu putea susține apelul declarat de parchet, nici a pune concluzii asupra apelurilor apelanților intimați inculpați și nici nu se putea pronunța decizia în condițiile arătate, întrucât erau aplicabile dispozițiile art. 88

alin. (2) din Legea nr. 207/2018, care în mod expres menționau care era procurorul de la structura de parchet competentă să participe la judecarea apelurilor, dispoziții incidente, fiind de imediată aplicare, încă de la 23 octombrie 2018,ceea ce nu poate susține interpretarea restrictivă că la ședințele de judecată a participat un procuror.

Simpla prezență a unui procuror fără a da conținut atribuțiilor judiciare potrivit competenței sale funcționale, în raport cu dispozițiile legale care reglementează obligațiile acestuia în ședințele de judecată ar goli de conținut tocmai calitatea de participant la procesul penal definit în condițiile art. 29 cu referire la art. 30 lit. b) din C. proc. pen., și care în mod concret își exercită competențele nu generale, ci efective, asigurând și atributele procesului echitabil conform art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.

În opinie separată, considerăm că, deși nu este incidentă în cauză decizia nr. 3 din data de 26 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 526 din 27 iunie 2019, întrucât se aplică pentru viitor, totuși este de menționat faptul că prin aceasta s-a stabilit că "în interpretarea dispozițiilor art. 88

alin. (2) din Legea nr. 304/2004 introdus prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Față de aceste considerente, în opinie separată, în baza art. 432 alin. (1) din C. proc. pen. se impunea admiterea contestației în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, desființării Deciziei penale nr. 1/A pronunțată în Dosarul nr. x/2015 și rejudecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpații C. și A., împotriva Sentinței penale nr. 107/F din data de 9 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare