Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.06.2010
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4064/2010

HOTĂRÂRE
29.06.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4064/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4845 din 16 septembrie 2008, Tribunalul Dolj a admis contestația formulată de B.V., în contradictoriu cu C.J.P. Dolj și anulând Decizia nr. 132334 din 15 mai 2005, a obligat-o pe intimată să revizuiască drepturile de pensie ale contestatorului și să emită o nouă decizie, cu luarea în considerare a sumelor înscrise în adeverința din 18 decembrie 2007, emisă de SC I.C.S.I.T.P.M.L. SA Craiova. Totodată, intimata a fost obligată la plata diferențelor de pensie dintre cele cuvenite contestatorului ca urmare a revizuirii acestora și cele efectiv încasate începând cu 1 septembrie 2005. Recursul declarat de intimata C.J.P.

Dolj a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, care prin Decizia nr. 2001 din 13 aprilie 2009, a modificat sentința în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamant la 29 mai 2008. Împotriva acestei ultime hotărâri, a formulat cerere de revizuire contestatorul B.V., calea extraordinară de atac fiind întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., reținând că înscrisurile invocate de revizuient au fost eliberate după pronunțarea hotărârii ce se atacă.

Tot astfel, soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a fost declinată în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în acord cu prevederile art. 323 alin. (2) din același cod. În motivarea capătului de cerere întemeiat pe textul mai sus citat, revizuientul susține în esență, că decizia atacată este contrară unor alte hotărâri, pronunțate în cauze similare, jurisprudența contradictorie în această materie aducând atingere principiului securității juridice și provocând discriminări în rândul justițiabililor. Cererea de revizuire este nefondată, în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricina] între aceleași persoane, amnd aceeași calitate Ca atare; textul vizează situația în care două sau mai multe instanțe, pronunță soluții contradictorii, în una și aceeași muză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Pentru formularea cererii de revizuire întemeiată pe textul mai sus citat, este necesară existența triplei identități de părți, obiect și cauză, condiție fundamentală față de finalitatea revizuirii care este aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorității lucrului judecat.

Nu sunt îndeplinite cerințele textului atunci când soluțiile contradictorii sunt pronunțate în cauze diferite, prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., neacoperind situațiile rezultate din practica neunitară a instanțelor, a cărei reglare este atributul unor alte mecanisme judiciare. Or, tocmai această practică neunitară este invocată de revizuent în susținerea cererii sale, făcându-se trimitere la hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 care prevede obligația instanțelor de a-și completa și actualiza permanent portalul, prin aplicarea propriei jurisprudențe relevante. Așa fiind, în considerarea celor ce succed cererea de revizuire urmează a fi respinsă.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul B.V. împotriva Deciziei nr. 2001 din 13 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2010.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-11-11
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5994/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 26 iunie 2008, reclamanta P.A.L. a chemat în judecată pe pârâta C.J.P. Dolj, solicitând revizuirea drepturilor sale de pensie, prin luarea în considerare a veniturilor suplimentare înscrise în
ÎCCJ 2009-03-30
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2314/2010
ă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuenta V.E. împotriva Deciziei civile nr. 1587 din 30 martie 2009 a aceleiași instanțe, la Înalta Curte de Casa
ÎCCJ 2010-09-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4337/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 6619 de la 12 decembrie 2008, a admis cererea formulată de contestatoarea C.L., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Dolj; a anulat decizia nr
ÎCCJ 2010-05-27
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3315/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de munca si asigurări sociale, la data de 10 noiembrie 2008, reclamanta P.R. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județean
ÎCCJ 2010-10-01
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4912/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5772 din 29 octombrie 2008 Tribunalul Dolj, se cția conflicte de muncă si asigurări sociale, a admis acțiunea formulată de reclamantul I.I. în contradictoriu cu pârâta Ca
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă