ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3376/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 213 din 5 martie 2004,

Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins contestația formulată în baza

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, de B.D.M., împotriva dispoziției din 8 iulie

2003 emisă de Primarul comunei Baba Ana, prin care i s-a respins cererea de

restituire în natură a suprafeței de 15.000 mp teren, din fosta moșie „Baba Ana”,

cu motivarea că nu s-au depus acte justificative care să facă dovada preluării

abuzive a imobilului.

Soluția a fost

menținută de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, care, prin Decizia nr. 1954

din 21 iunie 2004, a respins ca nefondat apelul contestatoarei.

Pentru a pronunța

aceste hotărâri, instanțele au reținut în esență că terenul în litigiu se află

în extravilanul localității, situație în care, în cauză, sunt aplicabile

dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, nemișcătorul făcând obiect de

reglementare al legilor fondului funciar.

La 12 iulie 2004,

reclamanta a atacat cu recurs decizia pronunțată în apel.

Prin încheierea din

15 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a dispus suspendarea judecării recursului luând act, în acord cu

dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., că nici una din părți nu

s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu s-a solicitat judecata în lipsă.

La 21 ianuarie 2010,

din oficiu, cauza a fost repusă pe rol, pentru a se verifica incidența

dispozițiilor art. 248 C. proc. civ.

Deși citate cu

această mențiune, părțile nu au înțeles să se prezinte la termenul fixat, din 1

iunie 2010.

Se constată că în

cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 248 și urm. C. proc. civ., recursul

fiind perimat de drept, ca o consecință a lipsei de stăruință a părților în

desfășurarea activității judiciare.

Astfel, perimarea

sancționează dezinteresul manifestat de părți în îndeplinirea obligațiilor

procesuale și se întemeiată pe o prezumție de abandonare a judecății, o atare

prezumție fiind dedusă din simplul fapt al rămânerii litigiului în nelucrare un

anumit interval de timp, stabilit de lege.

Ca o condiție a

perimării, culpa procesuală exprimă tocmai caracterul de sancțiune al acestei

instituții de drept procesual civil.

În speță, suspendarea

judecății dăinuie de mai mult de 4 ani, interval în care, din culpa părților,

s-a înregistrat lipsa oricărei activități procesuale.

Ca atare, în

considerarea celor ce preced, urmează a se constata că recursul este perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul

declarat de reclamanta B.D.M. împotriva Deciziei nr. 1954 din 21 iunie 2004 a

Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iunie 2010.