Decizia nr. 3376/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 213/2004 a Tribunalului Prahova

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 213 din 5 martie 2004, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins contestația formulată în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, de B.D.M., împotriva dispoziției din 8 iulie 2003 emisă de Primarul comunei Baba Ana, prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a suprafeței de 15.000 mp teren, din fosta moșie „Baba Ana”, cu motivarea că nu s-au depus acte justificative care să facă dovada preluării abuzive a imobilului. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, care, prin Decizia nr. 1954 din 21 iunie 2004, a respins ca nefondat apelul contestatoarei. Pentru a pronunța aceste hotărâri, instanțele au reținut în esență că terenul în litigiu se află în extravilanul localității, situație în care, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, nemișcătorul făcând obiect de reglementare al legilor fondului funciar.

La 12 iulie 2004, reclamanta a atacat cu recurs decizia pronunțată în apel. Prin încheierea din 15 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a dispus suspendarea judecării recursului luând act, în acord cu dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., că nici una din părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu s-a solicitat judecata în lipsă. La 21 ianuarie 2010, din oficiu, cauza a fost repusă pe rol, pentru a se verifica incidența dispozițiilor art. 248 C. proc. civ. Deși citate cu această mențiune, părțile nu au înțeles să se prezinte la termenul fixat, din 1 iunie 2010. Se constată că în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 248 și urm. C. proc.

civ., recursul fiind perimat de drept, ca o consecință a lipsei de stăruință a părților în desfășurarea activității judiciare. Astfel, perimarea sancționează dezinteresul manifestat de părți în îndeplinirea obligațiilor procesuale și se întemeiată pe o prezumție de abandonare a judecății, o atare prezumție fiind dedusă din simplul fapt al rămânerii litigiului în nelucrare un anumit interval de timp, stabilit de lege. Ca o condiție a perimării, culpa procesuală exprimă tocmai caracterul de sancțiune al acestei instituții de drept procesual civil. În speță, suspendarea judecății dăinuie de mai mult de 4 ani, interval în care, din culpa părților, s-a înregistrat lipsa oricărei activități procesuale.

Ca atare, în considerarea celor ce preced, urmează a se constata că recursul este perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Constată perimat recursul declarat de reclamanta B.D.M. împotriva Deciziei nr. 1954 din 21 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2010.