AFFAIRE ICHIM c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété
AFFAIRE ICHIM c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)
SECȚIUNEA 3 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ICHIM c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 9164/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 martie 2009 DEFINIF 10/06/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Ichim c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Bošjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 17 februarie 2009, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural A la originea cauzei se află o cerere (n 9164/02) îndreptată împotriva României și inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Petru Ichim ( La 14 aprilie 2001, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 7 noiembrie 2007, președintele secțiunii a treia a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei. Reclamantul s-a născut în 1953 și își are reședința în Iași. Angajat al întreprinderii din statul membru S.C. Lasitex SA (inclusiv societatea I. mai), ocupa din 1983, în calitate de locatar, o locuință de serviciu a acestei întreprinderi. La 21 mai 1993, pe baza Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații comerciale construite din fonduri de stat sau de întreprinderi din statul membru (inclusiv Legea nr. 85/1992) În același contract s-a prevăzut un drept de utilizare în favoarea reclamantului pentru o parte a terenului care corespundea la 12,58% din terenul spătarului, adică 44,56 m. , pentru întreaga durată de viață a acestei clădiri. Reclamantul a intrat în posesia acestui teren. Atribuirea succesorală a terenului în litigiu de către autorități reclamantului și societății I. Ca urmare a cererii reclamantului din 15 ianuarie 1993 privind atribuirea de proprietate în temeiul Legii nr. 85/1992 și 18/1991 a terenului aferent apartamentului său, 15 În iunie 1993, societatea I. a solicitat primăriei din Iași (adică primăria din Iași) să efectueze această atribuire a terenului, pe motiv că aceasta nu a beneficiat la fața locului de un certificat de proprietate pe teren în cauză și că aceasta nu putea, prin urmare, să transmită dreptul de proprietate la . În tabelul anexat la cererea societății I., reclamantul figura cu o parcelă de 72 m. La 1 iulie 1993, pe baza articolului 35 din Legea nr. 18/1991 reclamantul a solicitat primăriei să-i atribuie dreptul de proprietate pe teren de 72 m2 legat de apartamentul său. După ce a luat notă de contractul de vânzare din 21 mai 1993 și a constatat că terenul în cauză se afla în patrimoniul de la 85/1992 menționat anterior. Raportul semnat de primar a fost validat, printre altele, de către responsabilii de servicii de urbanism și de judecată din primărie. Pe baza articolului 35 din Legea nr. 18/1991, printr-un decret din 15 noiembrie 1993, prefectul de Iași a atribuit reclamantului în proprietate terenul de 72 m2 legat de apartamentul său A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauza C-482/99, ECLI:EU:C:2002:291, punctul 66. În plus, la 19 martie 1994, primăria l-a autorizat pe reclamant să instaleze un ecoppe pe terenul apartamentului său. 10. Între timp, la 3 august 1995, societatea I. obținuse de la Ministerul Industriei un certificat care să ateste dreptul său de proprietate pe teren în clădirea în care se afla apartamentul reclamantului, adică 2 423 care includea, de asemenea, parcela de 72 m 11. În urma unei licitații, la 9 aprilie 1996, societatea I. încheie cu societatea Rodimpex S.R.L. ( Acțiunea societății I. în anulare a titlului de proprietate emis reclamantului la 5 martie 1996 12. La 19 august 1996, societatea I. sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Iași cu privire la o acțiune în anulare a titlului de proprietate din 5 martie 1996 îndreptată împotriva reclamantului, Primăriei și comisiei departamentale. Aceasta a susținut că reclamantul nu avea dreptul de a fi atribuit în proprietate proprietatea terenului în cauză; . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . prima instanță a respins acțiunea. El a considerat că titlul de proprietate în litigiu fusese emis în mod legal de către autoritățile responsabile cu aplicarea legii nr. 18/1991, având în vedere dispozițiile articolului 35 alineatul (2) din această lege și ale articolului 10 din Legea nr. 85/1992. Pentru a încheia cu validitatea titlului menționat anterior, instanța a subliniat că, la 15 iunie 1993, societatea I. și-a manifestat fără echivoc voința de a atribui teren reclamantului și că nu a contestat ulterior data de 15 noiembrie 1993 a prefectului 14. Printr-o decizie din 28 iunie 1999, tribunalul departamental din Iași a respins cererea interjucată de societatea I. ca fiind nefondată. El a considerat că dreptul de proprietate al reclamantului pe teren de 72 m a fost constituit de la 18/1991 și care nu a fost contestat. El a adăugat că certificatul de care se bucura societatea I. i-a fost emis ulterior, fără a se lua în considerare faptul că terenul respectiv se afla deja în proprietatea Printr-o hotărâre definitivă din 13 decembrie 1999, tribunalul de apel din Iași a confirmat în ultimă instanță deciziile menționate anterior, respingând ca inadmisibil recursul în recurs (recursuri) formulat de societatea I. Acțiunea societății R. de a face să se constate nulitatea titlului de proprietate emis reclamantului la 5 martie 1996 16. În 1998, societatea R. sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Iași cu privire la o acțiune în anulare a titlului de proprietate emis reclamantului la data de 5 martie 1996, acțiune îndreptată împotriva . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . După ce a luat act de hotărârea din 13 noiembrie 1997 menționată anterior și a administrat o expertiză, printr-o hotărâre din 26 mai 1999 Tribunalul de Primă Instanță a dat dreptul la acțiunea societății R. și a anulat integral titlul de proprietate al reclamantului. a obținut, la 3 august 1995, un certificat care să ateste dreptul său de proprietate pe un teren care include parcela în litigiu și că, după această dată, nu s-a efectuat niciun transfer de proprietate asupra terenului respectiv în favoarea reclamantului; de asemenea, acesta reține că recunoașterea titlului de proprietate al reclamantului ar fi adus atingere dreptului de proprietate pe care societatea l-ar fi încălcat R. obținutese în mod legal prin contractul de vânzare. 18. Reclamantul a răspuns la apel, susținând că la mai puțin de 15 noiembrie 1993 prefectul nu a fost invalidat și că parcela sa de 72 nu a fost inclusă în terenul achiziționat de societatea R. la 9 aprilie 1996, dar făcea parte din restul terenului care aparținea societății I., menționat în certificatul din 3 august 1995, care nu fusese vândut. Martie 2000, tribunalul departamental a respins recursul ca nefondat. El a reținut că societatea I.n . nu transferase reclamantului terenul aferent apartamentului său, care nu beneficiase la momentul respectiv de un certificat de proprietate, și că parcela atribuită reclamantului pentru utilizare la 21 mai 1993 fusese de 44,56 m . Terenul în plus față de terenul din imobilul imobilului a fost vândut de societatea I. societății R. Tribunalul a considerat că reclamantul avea dreptul să i se atribuie în proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 numai parcela de 44,56 m și că faptul societății R. de a nu fi contestat noiembrie 1993 nu a fost obligatoriu să solicite în mod direct nulitatea titlului de proprietate în litigiu. 19. Reclamantul a formulat un recurs în recurs împotriva hotărârii pronunțate în recurs, susținând, printre altele, că titlul de proprietate fusese validat într-o procedură anterioară inițiată de societatea I. (punctul 13-15 de mai sus). octombrie 2000, introdus la 10 noiembrie 2000, tribunalul de apel al lui Iași a confirmat temeinicia hotărârii pronunțate în apel, considerând că faptul că un alt tribunal a pronunțat o hotărâre în favoarea valabilității titlului de proprietate în litigiu nu constituia un obstacol în calea acțiunii în cauză referitoare la nulitatea aceluiași titlu. 20. Pe de altă parte, într-o procedură ulterioară, printr-o hotărâre definitivă din 15 octombrie 2001, tribunalul departamental din Iași a acordat dreptul la acțiunea societății R. și l-a condamnat pe solicitant să lase societatea în cauză să beneficieze pe deplin de parcela de 72 II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 21. 85/1992, astfel cum a fost redactat la momentul respectiv, prevedea că, atunci când o persoană a cumpărat o locuință a unei proprietăți imobiliare de către o persoană care a fost închiriată în calitate de chiriaș, această persoană i se atribuia și dreptul de proprietate asupra părților și instalațiilor de utilizare comună a imobilului, proporțional cu partea parte a apartamentului său. Pe de altă parte, având dreptul de a obține, de asemenea,, în conformitate cu partea deținută, dreptul de proprietate asupra proprietății pe mai multe terenuri, în cazul în care acesta a fost stabilit în permisul de construcție; valoarea părții parte a fost inclusă în prețul de vânzare. L. atribuirea terenului în cauză în proprietate se făcea în conformitate cu art. 35 alineatul (2) din Legea nr. 18/1991 (art. 10 (5) din Legea nr. 85/1992). 22. La art. 35 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, astfel cum a fost redactat la momentul faptelor, a fost formulat astfel (...) (§ 2) : Terenurile aflate în proprietatea statului, situate în interiorul perimetrului localităților și a căror utilizare perpetuă sau pe durata de viață a construcției a fost atribuită legal cumpărătorului unei locuințe care a avut reședința în statul respectiv, trec, la cererea proprietarului locuinței, în patrimoniul său, în întregime sau, dacă este cazul, proporțional cu partea de proprietate de care este proprietarul. (...) (§ 5) Atribuirea în proprietate a terenurilor menționate anterior se face prin decizia prefectului, la propunerea primarului, efectuată după verificarea situației juridice a terenului în cauză. 23. Dispozițiile relevante din art. 322 din Codul de procedură civilă (CPC) privind acțiunea în rejudecare a unei hotărâri definitive (calea extraordinară de recurs) sunt formulate astfel. Reexaminarea unei hotărâri pronunțate în recurs sau devenit definitivă din lipsă de recurs, precum și a unei hotărâri pronunțate în recurs în cazul în care ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 220 din 16 mai 2007, instanța de apel a lui Suceava a respins ca inadmisibilă o cerere de revizuire în care un particular a invocat contradicția dintre două hotărâri definitive pronunțate în două proceduri privind valabilitatea titlului său de proprietate. Observând că, în cea de-a doua procedură, la .. ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Aceasta a concluzionat că, într-un astfel de caz, aceasta se referă nu numai la revizuirea celei de-a doua hotărâri, ci și la o reexaminare a soluției pronunțate cu privire la excepia deja invocată. În ceea ce privește VIOLAȚIA ALEGUATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 24, reclamantul se plânge că a fost privat de terenul aferent apartamentului său în care nu se cunoaște art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de formulare Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 25. Guvernul combate această teză. Pe admisibilitate 26. Guvernul excită de la neobosirea căilor de atac interne de către reclamant, care nu a formulat o acțiune în revizuire (art. 322 CPC) împotriva hotărârii definitive din 26 mai 1999 de invocare a contradicției dintre această hotărâre și hotărârea definitivă din 13 noiembrie 1997 pronunțat de aceeași instanță în procedura inițiată de societatea I. În ceea ce privește condiția de identitate a părților adresate de art. 322 CPC, guvernul replici că societatea R. are dreptul la societatea I. 27. Reclamantul contestă caracterul efectiv al căii de atac prezentate de guvern. 28. Curtea consideră că excepția guvernului este strâns legată de substanța Registrului întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel încât aceasta trebuie anexată la fond (a se vedea mutatis mutandis Valentin Dumitrescu c. România, 36820/02, § 68, 1 aprilie 2008 și De Sciscio c. Italia, 176/04, § 53, 20 aprilie 2006). 29. Pe de altă parte, Curtea constată că nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție; pe de altă parte, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz; prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 30. După ce a făcut trimitere la principiile generale ale Curții în această privință, guvernul susține că, în speță, cerința proporționalității a fost respectată, instanțele interne motivând în mod corespunzător constatarea lor cu privire la nulitatea titlului de proprietate al persoanei respective. 31. Recurentul consideră că statul nu a răspuns la întrebarea privind respectarea condițiilor prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 32. Curtea constată că guvernul nu contestă faptul că reclamantul deținea o valoare patrimonială în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește parcela în litigiu de 72 . Ea consideră că atribuirea în proprietate și punerea în posesia acestei parcele în 1993, pe motiv că aceasta era legată de apartamentul său în sensul legii nr. 85/1992 și 18/1991, precum și validarea titlului său de proprietate prin hotărârea definitivă din 13 noiembrie 1997 au ridicat, pe bună dreptate, certitudinea de a putea menține posesia efectivă și exercitarea terenului în cauză (a se vedea, mutatis mutandis Ioan c. România, nr 31005/03, § 43, 1 iulie 2008). De asemenea, nu se contestă nici hotărârea definitivă din 13 iulie 2008). octombrie 2000 de la tribunalul din Iași a avut ca efect privarea reclamantului de terenul în cauză (Gashi c. Croația, n 32457/05, § 27-28, 13 decembrie 2007 și Velikovi și alții c. Bulgaria, nr. 43278/98 și altele, §§ 159-160, 15 martie 2007). 33. Curtea amintește apoi că la art. 1 din Protocolul nr. 1, care tinde în esență să premieze drepturile de proprietate (Ioan , menționat anterior, § 44, și Sovtransavto Holding c. Ucraina, nr. 48553/99, § 96, CEDH 2002-VII). 34. În speță, Curtea constată că, la constituirea dreptului de proprietate al reclamantului și la punerea sa în posesia terenului în 1993, autoritățile administrative erau competente exclusiv, în temeiul legilor 85/1992 și 18/1991, pentru efectuarea, după verificările necesare, a operațiunilor menționate anterior referitoare la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În această privință, aceasta arată că, la momentul respectiv, chiar și societatea I., care a contestat apoi atribuirea terenului reclamantului, a informat autoritățile competente cu privire la terenul pe care acesta îl are la dispoziție. Prin urmare, Curtea concluzionează că autoritățile au avut ocazia să verifice dacă condițiile de eliberare a titlului de proprietate erau îndeplinite și să prevină crearea unui drept de proprietate contrar legii (Ioan, citată anterior, § 50, și Gashi, citată anterior, § 39). 35. Curtea observă, de asemenea, că, în prima procedură inițiată de societatea I. prin care se intenționa anularea titlului de proprietate al reclamantului pe teren de 72 de , tribunalele interne au considerat că titlul în litigiu era valabil, pe motivele pe care le-a emis în conformitate cu Legea nr. 18/91 și în lacustul prefectului din 15 noiembrie 1993, și că certificatul de proprietate al societății I. a fost emis într-o perioadă în care terenul se afla deja în patrimoniul oii (punctele 13-15 de mai sus). Or, într-o a doua procedură în anulare introdusă de societatea R., și anume latinând dreptul societăii I., instanele interne au ajuns la concluzia că titlul în litigiu este nul, din cauza necunoașterii legii 18/1991 și necesitatea de a respecta dreptul de proprietate al societății R. 36. Curtea constată că, prin trimiterea la calea de atac prevăzută la art. 322 CPC, guvernul recunoaște că a doua procedură în anulare a titlului în cauză se referă la aceeași cauză și, în esență, aceleași părți Cu toate acestea, nu s-a precizat niciun motiv care să justifice devierea față de principiul securității raporturilor juridice și anularea titlului reclamantului după validarea sa prin hotărârea definitivă din 13 noiembrie 1997 (a se vedea, mutatis mutandis Amuraritei c. România, nr 45351/02, § 44, 23 septembrie 2008). 37. În ceea ce privește acțiunea de revizuire prevăzută la art. 322 (7) CPC pe care, potrivit guvernului, la Õ ar fi trebuit să o epuizeze înainte de a sesiza Curtea, trebuie amintit că, în general, un solicitant nu este obligat să se prevaleze de o acțiune extraordinară în sensul regulii de epuizare a căilor de atac interne (Prystavska c. Ukraine, n 21287/02, CEDH 2002-X; și Kiiskinen c. Finlanda (dec.), 26323/95, CEDO 1999-V).În plus, în timp ce Ön a furnizat nici un exemplu de jurisprudență în sprijinul tezei sale, Curtea constată că, în zadar, recurentul a invocat, în a doua procedură în anulare, existența primei hotărâri definitive favorabile, fapt care În fine, de asemenea, Curtea amintește că nu este de competența sa să facă parte din hotărârile definitive pronunțate cu privire la titlul de proprietate în litigiu. în speță, nu trebuie să creeze noi erori disproporționate și eventualele erori ale autorităților nu trebuie să fie suportate exclusiv de persoanele vizate (Ioan, citată anterior, § 55, și Amuraritei) , citată anterior, § 36. Comisia arată că, în cauza în cauză, nu se poate afirma că reclamantul a obținut terenul în cauză acționând cu rea-credință sau cu mult mai mult decât o poziție privilegiată (a se vedea, mutatis mutandis Gashi, citată anterior, § 37 in fine) ). Or, după validarea titlului său de proprietate într-o primă procedură judiciară, reclamantului i s-a refuzat, fără nicio compensație, de la terenul în cauză la sfârșitul unei a doua proceduri inițiate de persoana care exercită dreptul societății I., care fusese decăzută în prima procedură. 39. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona Curții că statul membru nu și-a îndeplinit obligațiile care decurg din art. 1 din Protocolul nr. 1 lit. (d) să examineze în mod coerent și cu respectarea certitudinii juridice situația reclamantului și să adopte măsuri proporționale pentru a remedia eventualele erori a căror răspundere o poartă. Prin urmare, Curtea respinge excepția preliminară a guvernului și încheie încălcarea art. 1 din Protocolul nr. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 41. Reclamantul nu și-a prezentat cererea de satisfacție echitabilă în conformitate cu condițiile cerute. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens. PE CES, CURȚA, ÎN L a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul n în limba franceză și a fost comunicat în scris la 10 martie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură.