CtEDO 10.03.2009 Auto

CASE OF MARTIN v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
10.03.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
No violation of Article 6 - Right to a fair trial
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF MARTIN v. ROMANIA (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1949 și trăiește în Tulcea. Reclamantul a lucrat în compania Deltapan („societatea”) până la 30 noiembrie 1998, când a fost concediată de la locul de muncă, împreună cu aproximativ optzeci și șapte de angajați, datorită scăderii activității companiei. Postul ei a fost abolit, societatea fiind incapabilă să-și ofere un alt loc de muncă. În 1995 angajații și managerii societății au creat asociația PAS Deltapan („asociația”), cu scopul de a achiziționa acțiuni în societate, care a fost privatizat. Reclamantul a fost ales în consiliul de administrație cu un mandat de doi ani. În 1997 Adunarea generală a asociației a ales un nou consiliu de administrație, la care reclamantul nu a fost ales. La 9 decembrie 1998, reclamantul a depus o acțiune care vroia să aibă o hotărâre din 12 octombrie 1998 privind adunarea generală a asociației anulată. Ea a afirmat că reuniunea adunării generale care a modificat statutul și conducerea asociației nu a fost convocată legal. La 2 martie 1999, Curtea județului Tulcea („Cortea județului”) a permis acțiune. La 28 octombrie 1999, Curtea de Apel Constanța („Curtea de Apel”) a permis recursul asociației, a anulat hotărârea anterioară și a trimis cazul înapoi pentru o examinare proaspătă. Această decizie a fost confirmată la 20 noiembrie 2001 de Curtea Supremă de Justiție, care a considerat nul și nul un nou recurs al reclamantului, deoarece ea și-a prezentat motivele din timp. 11. În timpul reexaminării la 25 aprilie 2002, Curtea județului a susținut că, în conformitate cu Ordonanța Guvernamentală nr. 26 din 30 ianuarie 2000 în ceea ce privește asociațiile și fundațiile, nu a avut competența de a examina cauza ratione materie, care era de competența Tribunalului de Primă Instanță de la Tulcea („Tribunul de Primă Instanță”). 12. Acțiunea a rămas între 1 iulie și 17 octombrie 2002 la cererea reclamantului, deoarece ea a depus un recurs împotriva refuzului de exercitare a competenței. 13. La 3 octombrie 2002, Curtea de Apel, prin decizia finală, a respins fără motiv recursul împotriva hotărârii din 25 aprilie 2002. La 23 ianuarie 2003, Curtea a respins în continuare, printr-o decizie interlocutivă, o cerere a reclamantului de a rectifica erorile de fapt. La 12 februarie 2003, reclamantul a depus un nou recurs împotriva deciziei interlocutive și, având în vedere că aceaceasta ar putea influența procesul, la 14 august 2003, a solicitat suspendarea procedurii principale. La 21 ianuarie 2004, Înaltul Tribunal de casă și justiție a declarat recursul reclamantului împotriva deciziei interlocutive inadmisibil. 14. La 30 noiembrie 2005, Tribunalul a respins acțiunea reclamantului ca fiind nefondată. 15. La 12 mai 2006, Tribunalul județului a confirmat această hotărâre prin o decizie finală. 16. La 4 ianuarie 1999, reclamantul a contestat decizia de concediere, cerând reintegrarea și plata. 17. La 5 aprilie 1999, Tribunalul a respins acțiunea, având în vedere decizia de concediere legală și bine fundamentată. 18. Reclamantul a recurs. Din treisprezece audieri care au avut loc între 15 iulie 1999 și 12 septembrie 2003 au fost suspendate la cererea reclamantului. Acest lucru include o suspendare a procedurii de neapariție a ambelor părți în fața instanței între 15 iulie 1999 și 26 iunie 2000, atunci când reclamantul a solicitat deschiderea procedurii. De asemenea, procedurile au rămas între 6 octombrie 2000 și 28 martie 2003, când reclamantul a solicitat suspendarea lor în așteptarea anchetelor efectuate de reclamațiile sale împotriva anumitor angajați ai companiei. 19. La 12 septembrie 2003, Curtea Județeană și-a respins recursul. La 4 octombrie 2004, Curtea a respins, prin hotărâre interlocutivă, o cerere a reclamantului de a rectifica erorile de fapt din hotărâre. La 29 noiembrie 2004, a respins, de asemenea, prin o decizie finală, un nou recurs al reclamantului împotriva hotărârii interlocutive. 20. Reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept. După modificările introduse în Codul de Procedură Civilă prin Legea nr. 195/2004, dosarul a fost trimis Curtea de Apel. 21. La 15 iulie 2004, Curtea de Apel, după ce a formulat pe propria sa propunere un motiv de incompatibilitate ratione materiae, a permis recursul asupra punctelor de drept și a remis cazul la Curtea Județeană, având în vedere că disputa a fost una din legislația muncii și, prin urmare, a fost în jurisdicția acesteia să audă acest caz ca instanță de primă instanță. 22. În timpul procesului de către Curtea Județeană, cele opt audieri care au avut loc între 22 septembrie 2004 și 3 mai 2006 au fost suspendate la cererea reclamantului. Aceasta include o suspendare a procedurii între 13 octombrie 2004 și 15 iunie 2005, în timp ce reclamantul a invocat un motiv de neconstituționalitate în ceea ce privește o dispoziție juridică care stabilește o aplicare tranzitorie a anumitor norme privind competența instanțelor. Curtea Constituțională a respins în cele din urmă cererea la 17 martie 2005 și la 26 mai 2005 a returnat dosarul la Curtea Județeană. La 13 iunie 2005, Curtea județului, prin hotărâri interlocutive, a acordat trei cereri ale judecătorilor de a se abține de la a lua parte la procedura și a refuzat o altă cerere de acest tip. La 12 și 22 iulie 2005 și 4 mai 2006, instanța a respins, prin hotărâri interlocutive, cererea reclamantului de a contesta fie judecători individuali, fie întreaga secțiune. De asemenea, procedurile au rămas între 18 august 2005 și 20 aprilie 2006 la cererea reclamantului, după cererea ei de a anula hotărârea din 15 iulie 2004. 23. La 6 iulie 2005, Curtea de Apel a respins, fără motiv, cererea reclamantului de a anula decizia finală din 15 iulie 2004, iar la 21 noiembrie 2005, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a declarat un recurs suplimentar de către reclamant inadmisibil. 24. La 8 mai 2006, Curtea județului a respins acțiunea reclamantului, având în vedere decizia de licențiere legală și bine fundamentată. 25. Reclamantul a invocat, printre altele, faptul că, în calitate de președinte al sindicatului societății, ea a fost sub protecția Legii nr. 54/1991, care a interzis concedierea de la locurile lor de muncă în termen de un an de la sfârșitul mandatului celor implicați în conducerea unui sindicat. 26. La 12 septembrie 2006, Curtea de Apel a confirmat soluția prin o decizie finală. La 13 februarie 2007, Curtea a respins, fără motiv, cererea reclamantului de a anula decizia finală. La 21 noiembrie 2007, Curtea Înaltă de Cassare și Justiție, prin o decizie finală, a declarat un recurs suplimentar de către reclamant inadmisibil. 27. La 4 octombrie 1999, reclamantul a introdus o procedură de recuperare a salariului între 1 octombrie 1996 și 8 decembrie 1998 în valoare de 6.221.883 lei vechi din România (ROL). 28. La 28 martie 2000, Tribunalul a respins acțiunea ca fiind nefondată, având în vedere faptul că salariul reclamantului a fost adaptat la calificarea ei și că sumele oprite din salariul ei au fost justificate fie prin sancțiuni disciplinare, neîncalcate în fața instanțelor, pentru nerespectarea sistematică a sarcinilor sale, fie prin faptul că a încetat să fie liderul sindicatului la 13 ianuarie 1997. La 29 martie 2001, Curtea județului a susținut în parte un recurs de către reclamant și, pe baza unui raport de experți în contabilitate, a ordonat societății să plătească suma ROL 3.657.262, menționând că restul de bani la care reclamantul avea dreptul era deja restituit la ea. De asemenea, instanța a ordonat societății să plătească reclamantul ROL 3.000.000 pentru costul procedurii în primă instanță și în apel. Această hotărâre a devenit finală la 24 august 2001. 30. Solicitările de revizuire a hotărârii din 29 martie 2001 și a deciziei finale din 24 august 2001 depuse de reclamant au fost respinse ca fiind nefondate, iar apelurile sale au fost fie respinse ca fiind nefondate, fie declarate inadmisibile. 31. La 13 august 2003, reclamantul a solicitat executarea hotărârii din 29 martie 2001. Tribunalul a declarat că hotărârea a devenit executivă și că ar putea fi executată. 32. La 18 februarie 2004, la cererea companiei, Tribunalul, prin o decizie interlocutivă, a declarat că hotărârea din 28 martie 2000 a devenit executivă. Curtea a constatat apoi că, în ciuda faptului că această hotărâre a fost declarată executivă, nu a putut fi pusă în aplicare deoarece a fost variată de către o instanță ierarhică superioră. 33. Reclamantul a contestat decizia interlocutivă din 18 februarie 2004. La 26 aprilie 2004, Curtea de Apel a permis acțiunea, a variat decizia interlocutivă și a respins cererea companiei de a declara hotărârea din 28 martie 2000, care a fost executabilă, deoarece aceaceasta a fost modificată printr-un recurs ulterior. 34. La 24 mai 2004, jurisprudența a informat reclamantul că executarea hotărârii din 29 martie 2001 în ceea ce privește salariile corespunzătoare de către societate a fost efectuată prin compensarea salariilor pe care societatea ar fi trebuit să le fi plătit cu sumele datorate societății pentru costurile în cadrul procedurii interne ulterioare acestei hotărâri (punctul 30 mai sus). 35. La 17 februarie 2005, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a respins, prin decizia finală, o plângere a reclamantului împotriva refuzului procurorului de a comite pentru judecători trei judecători și un funcționar de la Curtea Județeană ca fiind nefondat. 36. La 16 iunie 2005, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a respins, prin o decizie finală, o plângere a reclamantului împotriva refuzului procurorului de a comite pentru judecată doi judecători din Tribunalul de Primă Instanță, un judecător din Tribunalul Județean și un judecător în calitate de nedrept.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2008-09-30
0,93
CASE OF NICOLAE CONSTANTINESCU v. ROMANIA
4. The applicant was born in 1929 and lived in Sopot. 5. On 8 March 1994 the applicant, together with four relatives, lodged a civil action claiming restitutio in integrum of a mill, the property of their parents, which had been taken by th
CtEDO 2017-06-27
0,92
ASOCIAȚIA PAS BERE TIMIȘOREANA AND OTHERS v. ROMANIA
, including the first and second applicants; the first applicant was also appointed vice-president of the applicant association. 6. On 20 October 1997, during a general meeting of the applicant association’s shareholders, various disputes c
CtEDO 2006-11-02
0,92
CASE OF MATICA v. ROMANIA
applicants to hire a lawyer and one for problems with the summonsing procedure. After another postponed hearing due to failure in the summonsing procedure, on 15 May 1995 the Oradea Court of Appeal dismissed the action on the ground that th
CtEDO 2010-11-02
0,92
CASE OF ȘTEFĂNICĂ AND OTHERS v. ROMANIA
By a judgment of 9 August 2001, Bucharest District Court upheld the applicants' claim. It established that B. had only submitted to the local agency a list of persons dismissed after 8 October 1999 and had failed to send a list of persons d
CtEDO 2008-07-29
0,92
CASE OF MITREA v. ROMANIA
4. The applicant was born in 1934 and lives in Baia Mare. 5. On 1 April 2002 the Maramureş County Court ordered a company I.W., the applicant’s former employer, to reinstate him in his post and to pay him compensation. This decision became
Sursă