AFFAIRE POPA AUREL c. ROUMANIE

AFFAIRE POPA AUREL c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA AUREL POPA c. ROMÂNIA (Cercetarea nr. 2188/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 iulie 2009 DEFINIF 16/10/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Aurel Popa c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 23 iunie 2009, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură A la originea cauzei se află o cerere (n 2188/02) îndreptată împotriva României și inclusiv un resortisant al acestui stat, domnul Aurel Popa ( La 20 mai 2002, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 9 septembrie 2008, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. În urma unei hotărâri definitive din 16 august 1961, tribunalul districtual din Drăgașani l-a condamnat pe tatăl reclamantului la o pedeapsă de un an de închisoare pentru detenție ilegală de monede de aur și la confiscarea unui număr de optsprezece piese de un total de douăzeci și nouă confiscate de autoritățile de anchetă. Procurorul general a respins cererile reclamantului, depuse după 1989, pentru a formula o acțiune în anulare împotriva hotărârii menționate anterior și a retras acțiunea introdusă în 1993 în acest scop la 10 mai 1995. Printr-o hotărâre definitivă din 23 noiembrie 2004, tribunalul județ din București a dat dreptul la acțiunea reclamantului și a condamnat Banca Națională a României să-i plătească contravaloarea de 51,09 .9 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Proceduri ale reclamantului de despăgubire pentru două clădiri naționale în 1960, în temeiul Decretului nr. 92/1950 și al Deciziei nr. 1067/1960 a Consiliului de Miniștri, aceasta din urmă nefiind publicată, autoritățile naționale au publicat două clădiri compuse din două case și terenuri conexe, la nr. 18, strada Decebal și, respectiv, la n 2 rue Libellei, în Drăgașani, clădiri care erau proprietatea tatălui reclamantului. Una dintre case a fost demolată pentru a construi o clădire de locuit și o parte din terenurile în cauză a fost vândută de către autorități în 1974 unei terțe părți, apoi în 1990 de către acesta din urmă către altul. La acțiunea reclamantului în anulare a acestui ultim contract de vânzare a fost respinsă în ultimă instanță pentru neplata taxelor de timbru printr-o hotărâre definitivă din 12 ianuarie 1999 pronunțată de instanța de apel a lui Pitesti. Între timp, reclamantul s ë este restituit o parte din terenurile în cauză, adică o parcelă de 193, 7 m Prin cereri întemeiate pe Legea nr. 112/1995 și, la 19 iulie 2001, pe Legea nr. 10/2001, reclamantul a solicitat autorităților locale competente restituirea clădirilor naționale menționate anterior sau, în caz contrar, despăgubiri. Prin deciziile nr. 1436 din 19 decembrie 2005 și nr. 158 din 9 februarie 2006, primăria Drăgășani a respins cererea de restituire a celor două clădiri naționale și a propus acordarea de despăgubiri reclamantului, în conformitate cu legile n Aceste decizii, comunicate reclamantului, autorităților locale și Comisiei Centrale pentru Reparații, erau susceptibile de a fi soluționate în fața tribunalului departamental din Vâlcea în termen de 30 de zile și nu s-a formulat nici o acțiune împotriva celor două decizii menționate anterior. La o dată nespecificată, Comisia Centrală, la care dosarul de despăgubire al reclamantului a fost transmis de primăria Drăgășani în conformitate cu legea nr. 247/2005, a aprobat cererea de a lua în considerare cu prioritate dosarul menționat anterior. Până în prezent, reclamantul nu a atins nicio măsură, Comisia Centrală considerând că primăria Drăgășani trebuia să furnizeze informații suplimentare astfel încât un expert să poată evalua valoarea despăgubirilor care trebuie acordate persoanei în cauză. II. DREPTUL ȘI PRACTIA INTERNE PERTINENTE În esență, dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă, inclusiv extrasele din legile nr. 10/2001 și 247/2005 și din ordonanța de urgență a guvernului nr. 81/2007 (OUG nr. 81/2007) privind sistemul de compensare pentru clădirile naționalizate, sunt descrise în Hotărârea Tudor c. România 29035/05, §§ 15.20, 17 ianuarie 2008) și Viașu c. România 75951/01, §§ 38-49, 9 decembrie 2008). Textele relevante ale Consiliului Europei, și anume Rezoluția Res(2004)3 privind hotărârile care relevă o problemă structurală subiacentă și Recomandarea Rec(2004)6 privind îmbunătățirea căilor de atac interne, ambele adoptate de Comitetul de Miniștri, sunt menționate, de asemenea, în Hotărârea Viașu (§ 50-51). În conformitate cu jurisprudența internă, decizia prin care primarul acceptă o cerere specială de restituire sau de despăgubire în temeiul legislației nr. 10/2001 și 247/2005 au caracterul unui act civil de dispoziție care, comunicat părților interesate, creează drepturi patrimoniale pentru dreptul la plată și nu poate fi revocat sau anulat de către autoritățile administrative, ci numai de către instanțele civile în urma unei acțiuni judiciare (hotărârile definitive nr. 6723 din 17 octombrie 2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și n 159 din 22 aprilie 2008 de la Curtea de la Craiova. În conformitate cu această ultimă hotărâre, în lipsa unei acțiuni în fața instanțelor, o astfel de decizie a primarului care recunoaște dreptul la despăgubiri devine definitivă, iar dreptul la despăgubire este un drept dobândit. Continuarea procedurii prevăzute de legea nr. 247/2005 se referă apoi numai la verificarea de către Comisia Centrală a temeiniciei refuzului autorităților de a declara imobilul în cauză, precum și la stabilirea de către aceasta, pe baza avizului unui expert, a valorii despăgubirilor datorate la Reclamantul se plânge, în esență, de dreptul său de a fi compensat pentru cele două clădiri naționale, în conformitate cu dispozițiile legale relevante și cu deciziile primarului din Drăgășani, și invocă în această privință art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 13. Curtea constată că acest at nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Reclamantul subliniază că, deși, în urma demersurilor sale repetate, primăria Drăgășani a emis în cele din urmă decizii cu privire la cererea sa de despăgubire întemeiată pe legea nr. 10/2001 și Comisia Centrală i-au acordat prioritate în stabilirea despăgubirilor care îi sunt datorate; de mai mulți ani se află în imposibilitatea de a beneficia efectiv de despăgubirile în cauză. 15. Guvernul insistă asupra faptului că persoana în cauză a recurs la posibilitatea de a se adresa autorităților administrative pentru a primi despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, și observă că .. ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... este de natură să ofere persoanelor care au dreptul la despăgubiri corespunzătoare cerințelor jurisprudenței Curții. Conform ultimelor modificări ale Legii nr. 247/2005, o parte din despăgubirile în cauză ar putea fi plătite în numerar la mai puțin și s-au înregistrat progrese pentru ca Fondul Proprietatea să devină funcțional. În decembrie 2008, aproximativ 42 500 de dosare de despăgubire fuseseră primite de autoritățile administrative competente și transmise Comisiei Centrale, aproximativ 2 500 de cazuri având ca obiect plata integrală sau parțială a despăgubirilor datorate. 16. Curtea face trimitere la jurisprudența menționată în cauza Viașu menționată anterior, privind obligațiile, sub aspectul art. 1 din Protocolul nr. 1, în sarcina statului care a adoptat o legislaie prin care se prevede restituirea sau plata despăgubirii pentru bunurile confiscate în temeiul unui regim anterior (Viașu, menionat anterior, § 58). În speță, Curtea constată că, prin Deciziile nr. 1436 din 19 decembrie 2005 și nr. 158 din 9 februarie 2006, primarul orașului Drăgășani a recunoscut dreptul reclamantului de a fi despăgubit pentru partea din cele două clădiri naționale pe care acesta din urmă nu le-a restituit, prin care s-au acordat despăgubiri în conformitate cu legile 10/2001 și 247/2005. Aceste decizii, care ar putea fi atacate în fața instanțelor civile, nu au fost contestate în termenul legal nici de către solicitant, nici de către autorități. Prin urmare, având în vedere jurisprudența Curții și dreptul intern relevant, se concluzionează că, în pofida lipsei autorităților de a stabili până în prezent cuantumul exact al despăgubirilor datorate, reclamantul este de mai mulți ani beneficiarul unui drept de a fi compensat care reprezintă un interes patrimonial A se vedea, de asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea punctele 9 și 10 de mai sus, Viașu, citată anterior, § 59, și, mutatis mutandis Ramadhi și alte 5 c. Albania, nr. 38222/02, § 71, 13 noiembrie 2007). Guvernul nu îl contestă. 18. Curtea amintește că neexecutarea unei hotărâri prin care se recunoaște dreptul de proprietate constituie o interferență în sensul primei teze a primului paragraf din art. 1 din Protocolul nr. (1) În cazul de față, ca și în cazurile menționate anterior, intervenția în litigiu constă în lipsa autorităților competente de a face efectiv dreptul pe care l-au recunoscut reclamantului prin deciziile menționate anterior, stabilind cuantumul indemnizațiilor datorate și plătindu-le în lamaie (Viașu, menționat anterior, § 60 și 66, și Ramadhi și alți 5 , menționat anterior, §§ 76-77). 19. Curtea a tratat deja probleme similare celor din cazul din speță și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Viașu , citată anterior, §§ 62-73 și Ramadhi și alte 5 , citată anterior, §§ 78-84). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care, în cazul de față, ar putea conduce la o concluzie diferită de cea la care aceasta a ajuns în cauzele menționate anterior. În ceea ce privește examinarea echilibrului just a avut loc între interesele în cauză și, prin urmare, timpul necesar autorităților pentru a plăti reclamantului indemnizațiile la care are dreptul, ținând seama în același timp de marja de apreciere a statului în materie de adoptare și de aplicare a măsurilor reparatorii, Curtea constată că: aproximativ trei ani și jumătate s-au încheiat deja de la deciziile administrației recunoscând dreptul la despăgubiri. 20. În timp ce ia notă cu satisfacție de evoluția recentă care pare să se desfășoare în practică în ceea ce privește mecanismul de plată a despăgubirilor prevăzut de Legea nr. 247/2005, modificată de Legea nr. 81/2007, Curtea observă că, până în prezent, nu s-a demonstrat că sistemul de despăgubire instituit prin legea menționată anterior, inclusiv Fondul Proprietata , ar permite titularilor de drepturi, în special reclamantului, să atingă, în conformitate cu o procedură și un calendar previzibile, indemnizațiile la care au dreptul. 21. Prin urmare, Curtea consideră că lipsa autorităților de a procesa dosarul reclamantului, în pofida priorității acordate, și de a executa deciziile primarului Drăgășani prin calcularea și plata despăgubirilor datorate a rămas în vigoare, la vârsta de 80 de ani, într-o stare de incertitudine juridică în ceea ce privește realizarea efectivă a drepturilor sale și l-a obligat să suporte o sarcină excesivă (a se vedea, mutatis mutandis Viașu, citată anterior, §§ 69-70, și Ramadhi și alte 5 , citată anterior, § 81 și 83. Prin urmare, există o încălcare a articolului 1 din Protocolul II. PE ALTE VIOLAȚII ALEGATE 22. Recurentul se plânge, de asemenea, de hotărârea de condamnare a tatălui său din 1961, de respingerea de către procurorul general a cererilor sale de recurs în anulare împotriva hotărârii menționate anterior, de încheierea procedurilor finalizate prin hotărârile definitive din 12 ianuarie 1999 ale Tribunalului de apel din Pitesti și din 23 noiembrie 2004 ale Tribunalului de apel din București, având în vedere lipsa de restituire a tuturor monedelor de aur confiscate în 1961. Acesta invocă art. 6 alin. (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 23. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de articolele Convenției sau ale Protocoalelor sale. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLELOR 46 ȘI 41 DIN CONVENȚIE art. 46 din Convenție 24. Înalții P ă r i contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Cu r ii în litigiile la care sunt p ă r i. La hotărârea definitivă a Cu r ii este transmisă Comitetului miniștrilor care supraveghează executarea acesteia. 25. Curtea constată că încălcarea dreptului reclamantului la respectarea proprie t ă i lor sale, astfel cum o garantează art. 1 din Protocolul nr. 1 își are originea o problemă la scară largă care rezultă din funcționarea defectuoasă a mecanismului instituit prin Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Aceasta face trimitere la observațiile sale cu titlu indicativ în alte cauze similare în ceea ce privește măsurile generale care ar putea fi impuse la nivel național în cadrul executării prezentei hotărâri, astfel încât statul pârât să garanteze realizarea efectivă și rapidă a dreptului la restituire, indiferent dacă este vorba de o restituire în natură sau de acordarea unei despăgubiri, cum ar fi în speță ( Viașu c. România , citată anterior, §§ 82-83). art. 41 26. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia, și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se dea la o parte mai puțin decât mai puțin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții în cauză, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune 27. În scrisorile sale din 6 februarie și 11 martie 2009, reclamantul precizează că, deși știa că mecanismul de despăgubire instituit prin legile nr. 10/2001 și 247/2005, în special Fondul Proprietatea , nu funcționează efectiv în prezent, el nu solicită o sumă de bani pentru prejudiciul material suferit, ci finalizarea dosarului său de despăgubire încă în fața Comisiei Centrale; în ceea ce privește prejudiciul moral, solicită 5 000 EUR (EUR) pentru suferința morală cauzată treptat de funcționarea defectuoasă a sistemului de despăgubire respectiv. 28. Guvernul precizează că a solicitat autorității naționale pentru restituirea proprietăților în apropierea Comisiei Centrale să soluționeze, în condițiile permise de lege, cazurile de despăgubire aferente celor două clădiri în cauză. În ceea ce privește suma solicitată pentru daune morale, face trimitere la jurisprudența relevantă a Curții 29. Curtea amintește că a constatat, în speță, că: există o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza lipsei autorităților de a executa deciziile primarului Drăgășani prin calcularea și plata despăgubirilor datorate la . Observând că reclamantul nu solicită, în ceea ce privește prejudiciul material suferit, decât finalizarea dosarului său referitor la două imobile în cauză, Curtea consideră că este de datoria guvernului să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că indemnizațiile datorate reclamantului sunt calculate și plătite în cel mai scurt timp, luând în considerare, în același timp, demersurile guvernului la autoritățile competente, ea subliniază totuși că a ajuns la constatarea menționată anterior, după ce a menționat disfuncționalitățile mecanismului actual de despăgubire și caracterul ineficient până în prezent al tratamentului. 30. În ceea ce privește cererea reclamantului pentru daune morale, Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la neplăceri pentru el și continuă să îl mențină într-o stare de incertitudine, astfel încât ar trebui să se accepte pe deplin cererea sa și să i se aloce 5 000 EUR în acest sens. Costuri și cheltuieli de judecată 31. Reclamantul nu solicită nicio sumă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Interese moratorii 32. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CESURI, CURȚA, ÎN LUNANIMITATE, să se stabilească cererea admisibilă cu privire la suma restantă de la art. 1 din Protocolul nr. 1 privind dreptul reclamantului de a fi despăgubit, și inadmisibil pentru surplusul Adus că a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. Spune că statul pârât trebuie să ia, în termen de șase luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, toate măsurile necesare pentru calcularea și plata indemnizațiilor datorate reclamantului că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 5 000 EUR (cinci mii EUR), pentru a fi convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va fi crescută de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 16 iulie 2009, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din regulament. Santiago Quesada Josep Casadevall Moduler Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

AUREL POPA c. ROUMANIE

(Requête n

o

21318/02)

ARRÊT

STRASBOURG

16 juillet 2009

DÉFINITIF

16/10/2009

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Aurel Popa c. Roumanie,

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Elisabet Fura-Sandström,

Corneliu Bîrsan,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Ineta Ziemele,

Ann Power,

juges,

et de Santiago Quesada,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 23 juin 2009,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

21318/02) dirigée contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Aurel Popa («

le requérant

»), a saisi la Cour le 20 mai 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M.

Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.

3.

Le 9 septembre 2008, le président de la troisième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article

29

§

3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Le requérant est né en 1928 et réside à Bucarest.

A.

Démarches tendant à la restitution des pièces d’or confisquées par les autorités

5.

Par un jugement définitif du 16 août 1961, le tribunal départemental de Drăgășani condamna le père du requérant à une peine d’un an de prison pour détention illégale de pièces d’or et à la confiscation d’un nombre de dix-huit pièces d’un total de vingt-neuf saisies par les autorités d’enquête. Le procureur général rejeta les demandes du requérant, faites après 1989, pour former un recours en annulation contre le jugement précité et retira le 10 mai 1995 le recours introduit en 1993 à cette fin. Par un arrêt définitif du 23 novembre 2004, le tribunal départemental de Bucarest fit droit à l’action du requérant et condamna la Banque nationale de Roumanie à lui payer la contrevaleur de 51,09 grammes d’or, représentant l’équivalent de

onze pièces d’or, dont la confiscation pendant l’enquête de 1961 n’avait pas été confirmée par le jugement de 1961.

B.

Procédures du requérant tendant à son indemnisation pour deux

immeubles nationalisés

6.

En 1960, en vertu du décret n

o

92/1950 et de la décision n

o

1067/1960 du Conseil des ministres, cette dernière n’ayant pas été publiée, les autorités nationalisèrent deux immeubles composés de deux maisons et des terrains afférents, sis respectivement au n

o

18, rue Decebal et au n

o

2 rue Libelulei, à Drăgășani, immeubles qui étaient la propriété du père du requérant. Une des maisons fut démolie pour faire construire un immeuble d’habitation et une partie des terrains en question fut vendue par les autorités en 1974 à un tiers, puis en 1990 par ce dernier à un autre. L’action du requérant en annulation de ce dernier contrat de vente fut rejetée en dernier ressort pour

non-paiement des droits de timbre par un arrêt définitif du 12 janvier 1999 rendu par la cour d’appel de Pitesti. Entre temps, le requérant s’est vu restituer une partie des terrains en cause, soit une parcelle de 193, 7 m

2

.

7.

Par des demandes fondées sur la loi n

o

112/1995 et, le 19 juillet 2001, sur la loi n

o

10/2001, le requérant sollicita aux autorités locales compétentes la restitution des immeubles nationalisés susmentionnés ou, à défaut, des dédommagements. Par des décisions n

o

1436 du 19 décembre 2005 et n

o

158 du 9 février 2006, la mairie de Drăgășani rejeta la demande de restitution des deux immeubles nationalisés et proposa l’octroi de dédommagements au requérant, conformément aux lois n

os

10/2001 et 247/2005. Ces décisions, communiquées au requérant, aux autorités locales et à la Commission centrale des dédommagements («

la Commission centrale

»), étaient susceptibles de recours devant le tribunal départemental de Vâlcea dans un délai de trente jours. Aucun recours ne fut formé contre les deux décisions susmentionnées.

8.

A une date non précisée, la Commission centrale, à laquelle le dossier d’indemnisation du requérant avait été transmis par la mairie de Drăgășani conformément à la loi n

o

247/2005, approuva la demande de l’intéressé d’examiner en priorité ledit dossier. A ce jour, le requérant n’a pas touché d’indemnités, la Commission centrale estimant que la mairie de Drăgășani devait fournir des renseignements supplémentaires afin qu’un expert puisse évaluer le montant des dédommagements à octroyer à l’intéressé.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

9.

L’essentiel des dispositions légales et de la jurisprudence interne pertinentes, y compris des extraits des lois n

os

10/2001 et 247/2005 et de l’ordonnance d’urgence du gouvernement n

o

81/2007 (OUG n

o

81/2007) concernant le système d’indemnisation pour les immeubles nationalisés, sont décrites dans les arrêts

Tudor c. Roumanie

(n

o

29035/05, §§

15–20, 17

janvier 2008) et

Viașu c. Roumanie

(n

o

75951/01, §§ 38-49, 9 décembre 2008). Les textes pertinents du Conseil de l’Europe, à savoir la Résolution Res(2004)3 relative aux arrêts révélant un problème structurel sous-jacent et la Recommandation Rec(2004)6 sur l’amélioration des recours internes, les deux adoptées par le Comité des ministres, sont également citées dans l’arrêt

Viașu

susmentionné (§§ 50-51).

10.

Selon la jurisprudence interne, la décision par laquelle le maire fait droit à la demande d’un particulier de restitution ou d’indemnisation en vertu des lois n

os

10/2001 et 247/2005 a le caractère d’un acte civil de disposition qui, communiqué aux parties intéressés, fait naître des droits patrimoniaux pour l’ayant droit et ne peut être révoqué ou annulé par les autorités administratives, mais seulement par les tribunaux civils à la suite d’un recours judiciaire (arrêts définitifs n

o

6723 du 17 octobre 2007 de la Haute Cour de cassation et de justice et n

o

159 du 22 avril 2008 de la cour d’appel de Craiova). Conformément à ce dernier arrêt, à défaut de recours devant les tribunaux, une telle décision du maire qui reconnaît le droit de l’ayant droit à des dédommagements devient définitive et le droit de l’intéressé à être indemnisé constitue un droit acquis. La poursuite de la procédure prévue par la loi n

o

247/2005 ne concerne ensuite que la vérification par la Commission centrale du bien-fondé du refus des autorités de restituer l’immeuble litigieux ainsi que la fixation par celle-ci, sur avis d’un expert, du montant des dédommagements dus à l’intéressé.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1

11.

Le requérant se plaint en substance de l’impossibilité de jouir de son droit de se voir indemnisé pour les deux immeubles nationalisés, conformément aux dispositions légales pertinentes et aux décisions du maire de Drăgășani, et invoque à cet égard l’article 1 du Protocole no. 1, ainsi libellé

:

« Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. ».

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

»

12.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

A.

Sur la recevabilité

13.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

14.

Le requérant relève que même si, à la suite de ses démarches réitérées, la mairie de Drăgășani ait finalement rendu des décisions au sujet de sa demande d’indemnisation fondée sur la loi n

o

10/2001 et la Commission centrale lui ait accordé la priorité dans la fixation des dédommagements qui lui sont dus, il se trouve depuis plusieurs années dans l’impossibilité de bénéficier de manière effective de l’indemnisation en cause.

15.

Le Gouvernement insiste sur le fait que l’intéressé a fait usage de la possibilité de s’adresser aux autorités administratives afin de se voir accorder des dédommagements en vertu de la loi n

o

10/2001, telle que modifiée par la loi n

o

247/2005, et il note que l’intéressé s’est vu reconnaître par les décisions du maire de Drăgășani son droit d’être indemnisé pour les deux immeubles en cause. Selon le Gouvernement, le mécanisme mis en place par cette dernière loi et portant sur la création du fonds

Proprietatea

est de nature à offrir aux ayants droit des dédommagements correspondant aux exigences de la jurisprudence de la Cour. Selon les dernières modifications de la loi n

o

247/2005, une partie des dédommagements en cause pourrait être versée en liquide à l’intéressé et des progrès ont

été réalisés pour que le fonds

Proprietatea

devienne fonctionnel. En décembre 2008, environ 42

500 dossiers d’indemnisation avaient été accueillis par les autorités administratives compétentes et transmises à la Commission centrale, environ 2

500 d’entre eux aboutissant au paiement intégral ou partiel des dédommagements dus.

16.

La Cour renvoie à la jurisprudence citée dans l’affaire

Viașu

précitée, concernant les obligations, sous l’angle de l’article 1 du Protocole n

o

1, à la charge de l’Etat qui a adopté une législation prévoyant la restitution ou l’indemnisation pour les biens confisqués en vertu d’un régime antérieur (

Viașu

, précité, § 58).

17.

En l’espèce, la Cour observe que, par les décisions n

o

1436 du 19

décembre 2005 et n

o

158 du 9 février 2006, le maire de Drăgășani a reconnu le droit du requérant d’être indemnisé pour la partie des deux immeubles nationalisés que ce dernier ne s’était pas vu restituer, proposant l’octroi de dédommagements à l’intéressé conformément aux lois

n

os

10/2001 et 247/2005. Ces décisions, susceptibles de recours devant les tribunaux civils, n’ont pas été contestées dans le délai légal ni par le requérant, ni par les autorités. Partant, au vu de la jurisprudence de la Cour et du droit interne pertinent, il convient de conclure que, nonobstant le défaut des autorités de fixer jusqu’à présent le montant précis des dédommagements dus, le requérant est depuis plusieurs années le bénéficiaire d’un droit de se voir indemnisé qui représente un «

intérêt patrimonial

» suffisamment établi en droit interne, certain, non-révocable et exigible, relevant de la notion de «

biens

» au sens de l’article 1 du Protocole n

o

1 (voir les paragraphes 9 et 10 ci-dessus,

Viașu,

précité, § 59, et,

mutatis mutandis

,

Ramadhi et 5

autres c.

Albanie

, n

o

38222/02, § 71, 13

novembre 2007). Le Gouvernement ne le conteste d’ailleurs pas.

18.

La Cour rappelle que la non-exécution d’une décision reconnaissant un droit de propriété constitue une ingérence au sens de la première phrase du premier alinéa de l’article 1 du Protocole n

o

Viașu

, précité, §§

60 et 66, et

Ramadhi et 5

autres

, précité, §§ 76-77).

19.

La Cour a déjà traité d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article

1

er

du

Protocole n

o

1 (

Viașu

, précité, §§ 62 à 73 et

Ramadhi et 5

autres

, précité, §§ 78-84). Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener dans le cas présent à une conclusion différente de celle à laquelle elle a abouti dans les affaires précitées. S’agissant de l’examen du juste équilibre a ménager entre les intérêts en cause et, partant, du délai nécessaire aux autorités afin de payer au requérant les indemnités auxquelles il a droit, tout en prenant en compte la marge d’appréciation de l’Etat en matière d’adoption et d’application de mesures de réparation, la Cour observe qu’environ trois ans et demi se sont déjà écoulés depuis les décisions de l’administration reconnaissant le droit de l’intéressé à des dédommagements.

20.

Tout en prenant note avec satisfaction de l’évolution récente

qui semble s’amorcer en pratique au regard du mécanisme de paiement des dédommagements prévu par la loi n

o

247/2005 modifiée par l’OUG n

o

81/2007, la Cour observe qu’à ce jour, le Gouvernement n’a pas démontré que le système d’indemnisation mis en place par la loi précitée, y compris le fonds

Proprietatea

, permettrait aux ayants droit, et en particulier au requérant, de toucher, selon une procédure et un calendrier prévisibles, les indemnités auxquelles ils ont droit.

21.

Partant, la Cour estime que le défaut pour les autorités de traiter le dossier du requérant, malgré la priorité accordée, et d’exécuter les décisions du maire de Drăgășani en calculant et en payant les indemnités dues a maintenu l’intéressé, à présent âgé de quatre-vingt ans, dans un état d’incertitude juridique quant à la réalisation effective de ses droits et lui a fait subir une charge excessive (voir,

mutatis mutandis

,

Viașu,

précité, §§

69-70, et

Ramadhi et 5

autres

, précité, §§ 81 et 83).

Partant, il y a violation de l’article 1 du Protocole

n

o

1.

II.

SUR LES AUTRES VIOLATIONS ALLÉGUÉES

22.

Le requérant se plaint aussi du jugement de condamnation de son père en 1961, du rejet par le procureur général de ses demandes de recours en annulation contre le jugement précité, de l’issue des procédures achevées par les arrêts définitifs du 12 janvier 1999 de la cour d’appel de Pitesti et du 23 novembre 2004 du tribunal départemental de Bucarest, vu le défaut de restitution de toutes les pièces d’or confisquées en 1961. Il invoque les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1.

23.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par les articles de la Convention ou de ses Protocoles.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

III.

SUR L’APPLICATION DES ARTICLES 46 ET 41 DE LA CONVENTION

A.

Article 46 de la Convention

24.

Aux termes de cette disposition

:

«

1.

Les Hautes Parties contractantes s’engagent à se conformer aux arrêts définitifs de la Cour dans les litiges auxquels elles sont parties.

2.

L’arrêt définitif de la Cour est transmis au Comité des Ministres qui en surveille l’exécution.

»

25.

La Cour constate que la violation du droit du requérant au respect de ses biens tel que le garantit l’article 1 du Protocole n

o

1 tire son origine

d’un problème à grande échelle résultant du dysfonctionnement du mécanisme mis en place par la loi n

o

10/2001, modifiée par la loi

n

o

247/2005. Elle renvoie à ses observations faites à titre indicatif dans d’autres affaires similaires quant aux mesures générales qui s’imposeraient au niveau national dans le cadre de l’exécution du présent arrêt pour que l’Etat défendeur garantisse la réalisation effective et rapide du droit à restitution, qu’il s’agisse d’une restitution en nature ou de l’octroi d’une indemnité, comme en l’espèce (

Viașu c. Roumanie

, précité, §§ 82-83).

B.

Article 41

26.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

1.

Dommage

27.

Dans ses lettres des 6 février et 11 mars 2009, le requérant indique que, tout en sachant que le mécanisme d’indemnisation établi par les lois n

os

10/2001 et 247/2005, en particulier le fonds

Proprietatea

, ne fonctionne pas de manière effective actuellement, il ne demande pas de somme au titre du dommage matériel subi, mais la finalisation de son dossier d’indemnisation encore pendant devant la Commission centrale. Au titre du dommage moral, il demande 5

000 euros (EUR) pour la souffrance morale causée progressivement par le dysfonctionnement du système d’indemnisation en question.

28.

Le Gouvernement précise avoir sollicité à l’Autorité nationale pour la restitution des propriétés près la Commission centrale d’urgenter, dans les conditions autorisées par la loi, la solution des dossiers d’indemnisation relatifs aux deux immeubles en cause. S’agissant de la somme demandée pour dommage moral, il renvoie à la jurisprudence pertinente de la Cour.

29.

La Cour rappelle avoir constaté en l’espèce qu’il y a violation de l’article 1 du Protocole n

o

1 en raison du défaut des autorités d’exécuter les décisions du maire de Drăgășani en calculant et en payant les indemnités dues à l’intéressé. Observant que le requérant ne demande, au titre du préjudice matériel subi, que la finalisation de son dossier relatif aux

deux immeubles en cause, la Cour estime qu’il incombe au Gouvernement de prendre toutes les mesures nécessaires pour que les indemnités dues au requérant soient calculées et payées à l’intéressé dans les plus brefs délais Tout en prenant note avec intérêt des démarches du Gouvernement auprès des autorités compétentes, elle souligne néanmoins avoir abouti au constat précité après avoir mentionné les dysfonctionnements du mécanisme actuel d’indemnisation et le caractère inefficace jusqu’à présent du traitement «

prioritaire

» du dossier du requérant.

30.

Concernant la demande du requérant pour dommage moral, la Cour considère que les événements en cause ont entraîné pour lui des désagréments et continuent de le maintenir dans un état d’incertitude, de sorte qu’il convient d’accueillir intégralement sa demande et de lui allouer 5

000 EUR à ce titre.

2.

Frais et dépens

31.

Le requérant ne demande aucune somme pour frais et dépens.

3.

Intérêts moratoires

32.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable quant au grief tiré de l’article 1 du Protocole n

o

1 relatif au droit du requérant d’être indemnisé, et irrecevable pour le surplus

;

2.

Dit

qu’il y a violation de l’article 1 du Protocole n

o

1

;

3.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit prendre, dans un délai de six mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, toutes les mesures nécessaires pour que les indemnités dues au requérant soient calculées et payées

;

b)

que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, 5

000 EUR (cinq mille euros), à convertir dans la monnaie de l’Etat défendeur au taux applicable à la date du règlement, pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt

;

c)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 16 juillet 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Greffier

Président