AFFAIRE NICULAE PETRE POPA c. ROUMANIE

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA NICULAE PETRE POPA c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 11249/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 ianuarie 2010 DEFINIF 26/04/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Niculae Petru Popa c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 5 ianuarie 2010, Rend la hotărârea pe care o reprezintă, adoptat la această dată în instanță La originea cauzei se găsește o cerere (n 11249/06) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Niculae Petre Popa, a sesizat Curtea la 3 martie 2006 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 8 octombrie 2007, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Reclamantul s-a născut în 1930 și își are reședința la București. 5. printr-o hotărâre pronunțată la o dată nespecificată în 1991, comisia departamentală d Aprilie 1993, Tribunalul de Primă Instanță din Pitesti a dat dreptul la acțiunea reclamantului în vederea obținerii anulării deciziei menționate anterior și a constatat că el avea dreptul să i se atribuie în proprietate un teren de 10 ha. Hotărârea deviază definitiv printr-o hotărâre din 15 iulie 1994 a tribunalului județ da . (7) Reclamantul a făcut numeroase demersuri administrative pentru a obține executarea hotărârii definitive menționate, fără succes. La 21 octombrie 2005, prefectul județului d a informat reclamantul că a fost imposibil să se execute hotărârea definitivă în cauză, din cauza rezervei reduse de teren disponibile. (8) Printr-un proces-verbal din 29 octombrie 2007, semnat de reclamant, comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 privind domeniul de aplicare a legii l-a pus în posesia unui teren de 10 ha. La 12 februarie 2008, Comisia departamentală i-a eliberat un titlu de proprietate cu privire la terenul în cauză. Legislația internă relevantă, și anume extrase din legile 18/1991 privind proprietatea, 169/1997 de modificare a Legii 18/1991 și 29/1990 privind litigiile administrative, este descrisă în cauza Sabin Popescu c. România 48102/99, §§ 42-46, 2 martie 2004), Constantin Popescu c. România (n 5571/04, § 20-23, 30 septembrie 2008). PRIVIND VIOLAȚIILE ALEGUTE DE LA ARTICOLELE 6 §1 DIN CONVENȚIE ȘI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 10. Reclamantul susține că neexecutarea hotărârii definitive din 15 iulie 1994 și-a încălcat dreptul de acces la o instanță, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, precum și dreptul la respectarea bunurilor sale, astfel cum se prevede la art. 1 din Protocolul nr. (1) Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 11. Curtea constată că aceste obiecții nu sunt în mod evident greșit întemeiate în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Pe de altă parte, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d În sensul Convenției, dar menționează că hotărârea menționată a fost executată, în măsura în care comisia locală a întocmit procesul-verbal privind punerea în posesie a reclamantului terenului respectiv la 29 octombrie 2007, procesul-verbal care a fost semnat de solicitant; nu contestă faptul că executarea hotărârii menționate a fost întârziată, ci consideră că acesta nu este imputabil autorităților și că a fost datorat unor condiții obiective, în special rezerve reduse ale terenurilor aflate la dispoziția autorităților locale 13. Reclamantul susține că executarea hotărârii a fost efectuată cu o întârziere foarte mare și că terenul care i-a fost atribuit nu este de cea mai bună calitate. 14. Curtea constată că, în temeiul hotărârii definitive din 15 iulie 1994, reclamantul avea o creanță în ceea ce privește obligația autorităților de a-și reconstitui dreptul de proprietate pe un teren de 10 ha. Aceasta reamintește că aceasta reiese din dispozițiile legii nr. 18/1991, precum și din regulamentul de punere în aplicare a acestuia că punerea în posesie efectivă a landurilor care au drept de proprietate asupra terenului în cauză reprezintă o etapă prealabilă necesară pentru emiterea și eliberarea titlului de proprietate pe teren (a se vedea Corabian c. România 4305/03, § 30, 27 septembrie 2007). 15. În speță, Curtea consideră că, în măsura în care hotărârea definitivă în cauză nu preciza caracteristicile terenului care urmează să fie atribuit și că La 29 octombrie 2007, reclamantul a semnat procesul-verbal prin care a fost pus în posesia terenului respectiv fără a-l pronunța, eliberarea unui titlu de proprietate la data de 12 februarie 2008 a pus capăt situației de neexecutare pe care intenționează să o denunțe. Cu toate acestea, Comisia constată că, în ciuda demersurilor făcute de reclamant în vederea executării, hotărârea definitivă în cauză nu a fost executată decât la 12 februarie 2008, cu o întârziere de peste 13 ani. 15. Curtea reamintește că, în mai multe cauze, Curtea a ajuns deja la concluzia că omisiunea autorităților, fără o justificare valabilă, de a executa într-un termen rezonabil o decizie definitivă pronunțată împotriva lor cu privire la aceasta, prin încălcarea dreptului de acces la o instanță, precum și a dreptului la respectarea bunurilor (Acatrinei c. România, n 7114/02, § 40, 26 octombrie 2006, Prodan c. Moldova, 49806/99, §§ 54-55, CEDO 2004-III (extracturi) 16. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Curtea consideră, în speță, că statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a pune în aplicare decizia finală favorabilă reclamantului și pentru a-și respecta dreptul de proprietate. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 17. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 50 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit din cauza întârzierii în executarea hotărârii definitive în cauză, precum și atribuirea unui teren suplimentar de 0,4 ha pentru a compensa calitatea inferioară a terenului acordat de autorități 19. Guvernul reiterează faptul că hotărârea definitivă în cauză a fost executată și că reclamantul a fost pus în posesia terenului solicitat și, prin urmare, solicită Curții să respingă cererea sa pentru prejudiciul material. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul consideră că suma solicitată este excesivă. 20. Curtea amintește că a constatat încălcarea articolelor 6 alineatul (1) și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza executării tardive a hotărârii definitive din 15 iulie 1994. Ea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și cererea privind atribuirea unui teren suplimentar și respingerea acesteia. Pe de altă parte, Curtea consideră că termenul acordat de autorități pentru executarea hotărârii definitive în cauză a cauzat reclamantului o stare de frustrare și de incertitudine că o constatare a încălcării nu este suficientă pentru a remedia; prin urmare, consideră că este necesar să se acorde reclamantului 5 000 EUR pentru prejudiciul moral. Reclamantul solicită, de asemenea, o sumă pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și pentru cele angajate în fața Curții, fără a preciza suma și fără a furniza o justificare. 22. Guvernul constată că reclamantul nu a furnizat nicio justificare pentru cererile sale și solicită Curții să nu acorde nimic în acest sens. 23. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, având în vedere criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată. Interese moratorii 24. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, suma de 5 000 EUR (cinci mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale, pentru a fi convertită în moneda statului pârât, la rata aplicabilă la data regulamentului; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 26 ianuarie 2010, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și art. 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall modulier Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

NICULAE PETRE POPA c. ROUMANIE

(Requête n

o

11249/06)

ARRÊT

STRASBOURG

26 janvier 2010

DÉFINITIF

26/04/2010

Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Niculae Petre Popa c. Roumanie,

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Elisabet Fura,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Egbert Myjer,

Luis López Guerra,

Ann Power,

juges,

et de Santiago Quesada,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 5 janvier 2010,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

11249/06) dirigée contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Niculae Petre Popa («

le requérant

»), a saisi la Cour le 3 mars 2006 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.

3.

Le 8 octobre 2007, le président de la troisième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article

29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Le requérant est né en 1930 et réside à Bucarest.

o

18/1991 sur le domaine foncier («

la commission départementale

») rejeta la demande du requérant tendant à la reconstitution de son droit de propriété sur un terrain de 10 ha.

6.

Par un jugement du 1

er

avril 1993, le tribunal de première instance de Pitești fit droit à l’action du requérant visant à obtenir l’annulation de la décision susmentionnée et constata qu’il était en droit à se voir attribuer en propriété un terrain de 10 ha. Le jugement dévint définitif par un arrêt du

15 juillet 1994 du tribunal départemental d’Argeș.

o

18/1991 sur le domaine foncier le mit en possession d’un terrain de 10 ha. Le

12 février 2008, la commission départementale lui délivra un titre de propriété concernant le terrain en question.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

9.

La législation interne pertinente, à savoir des extraits des lois

n

os

18/1991 sur le domaine foncier, 169/1997 portant modification de la loi

n

o

18/1991, et 29/1990 sur le contentieux administratif, est décrite dans l’affaire

Sabin Popescu c. Roumanie

(n

o

48102/99, §§ 42-46, 2 mars 2004),

et

Constantin Popescu

c. Roumanie

, (n

o

5571/04, §§ 20-23, 30 septembre 2008).

EN DROIT

I.

SUR LES VIOLATIONS ALLEGUEES DES ARTICLES 6 §1 DE LA CONVENTION ET 1 DU PROTOCOLE N

o

1

10.

Le requérant allègue que la non exécution de l’arrêt définitif du

15 juillet 1994 a enfreint son droit d’accès à un tribunal, tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi que son droit au respect de ses biens, tel que prévu par l’article 1 du Protocole n

o

1, ainsi libellés dans leurs parties pertinentes

:

Article 6 § 1

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Article 1 du Protocole n

o

1

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

A.

Sur la recevabilité

11.

La Cour constate que ces griefs ne sont pas manifestement mal fondés au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu’ils ne se heurtent à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de les déclarer recevables.

B.

Sur le fond

12.

Le Gouvernement reconnaît que l’arrêt définitif favorable au requérant a fait naître dans son chef un «

bien

» au sens de la Convention, mais relève que ledit arrêt a été exécuté, dans la mesure où la commission locale a dressé le procès-verbal portant sur la mise en possession du requérant du terrain en question le 29 octobre 2007,

procès-verbal qui a été signé par le requérant. Il ne conteste pas que l’exécution dudit arrêt a connu un retard, mais estime que celui-ci n’est pas imputable aux autorités et qu’il a été dû à des conditions objectives, notamment la faible réserve des terrains à la disposition des autorités locales.

13.

Le requérant fait valoir que l’exécution de l’arrêt a été faite avec un retard très important et que le terrain qui lui a été attribué n’est pas de la meilleure qualité.

14.

La Cour constate qu’en vertu de l’arrêt définitif du 15 juillet 1994, le requérant était titulaire d’une créance au regard de l’obligation des autorités de reconstituer son droit de propriété sur un terrain de 10 ha. Elle rappelle qu’il ressort des dispositions de la loi n

o

18/1991 ainsi que de son règlement d’application que la mise en possession effective de l’ayant droit du terrain en cause représente une étape préalable nécessaire à l’émission et à la délivrance du titre de propriété sur ledit terrain (voir

Corabian c. Roumanie

,

n

o

4305/03, § 30, 27 septembre 2007).

le requérant a signé le 29 octobre 2007 le procès-verbal le mettant en possession dudit terrain sans y faire d’objection, la délivrance d’un titre de propriété à l’intéressé le 12 février 2008 a mis fin à la situation de non-exécution qu’il entend dénoncer. Elle note toutefois que, malgré les démarches faites par le requérant en vue de l’exécution, l’arrêt définitif en cause n’a été exécuté que le 12 février 2008, soit avec un retard de plus de treize ans.

violation du droit d’accès à un tribunal ainsi que du droit au respect des biens (

Acatrinei c. Roumanie

, n

o

7114/02, §

40, 26 octobre 2006,

Prodan c.

Moldova

, n

o

49806/99, §§ 54-55, CEDH 2004-III (extraits)).

16.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant

mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime en l’espèce que l’État, par le biais de ses organes spécialisés, n’a pas déployé tous les efforts nécessaires afin de faire exécuter la décision définitive favorable au requérant et de respecter son droit de propriété.

Partant, il y a eu violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

17.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

18.

Le requérant réclame 50 000 euros (EUR) pour le préjudice matériel et moral qu’il aurait subi en raison du retard dans l’exécution de l’arrêt définitif en cause, ainsi que l’attribution d’un terrain supplémentaire de

0,4 ha afin de compenser la qualité inférieure du terrain attribué par les autorités.

19.

Le Gouvernement réitère que l’arrêt définitif en cause a été exécuté et que le requérant a été mis en possession du terrain réclamé et, par conséquent, prie la Cour de rejeter sa demande au titre du préjudice matériel. S’agissant du dommage moral, le Gouvernement estime que la somme demandée est excessive.

20.

La Cour rappelle qu’elle a constaté la violation des articles 6 § 1 et 1 du Protocole n

o

1 à la Convention en raison de l’exécution tardive de l’arrêt définitif du 15 juillet 1994. Elle n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et la demande portant sur l’attribution d’un terrain supplémentaire et la rejette. En revanche, la Cour considère que le délai mis par les autorités à exécuter le jugement définitif en cause a dû causer au requérant un état de frustration et d’incertitude qu’un constat de violation ne suffit pas à réparer. Elle estime donc qu’il y a lieu d’octroyer au requérant

5 000 EUR au titre du préjudice moral.

B.

Frais et dépens

21.

Le requérant demande également une somme pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et pour ceux engagés devant la Cour, sans préciser le montant et sans fournir de justificatif.

22.

Le Gouvernement observe que le requérant n’a pas fourni de justificatif pour ses demandes et prie la Cour de ne rien accorder à ce titre.

23.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce, compte tenu des critères susmentionnés, la Cour rejette la demande relative aux frais et dépens.

C.

Intérêts moratoires

24.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable;

2.

Dit

qu’il y a eu violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1;

3.

Dit

a)

que l’État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, la somme de 5 000 EUR (cinq mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral, à convertir en la monnaie de l’État défendeur, au taux applicable à la date du règlement;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le

26 janvier 2010, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Greffier

Président