CASE OF SOKUR v. RUSSIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1;Non-pecuniary damage - award
CASE OF SOKUR v. RUSSIA (CtEDO, 2009)
Reclamantul este un cetățean rus care s-a născut în 1977 și a îndeplinit o condamnare la închisoare în Kaliningrad. La 1 iunie 1998, reclamantul a fost arestat pentru suspect de agresiune și jaf. El a rămas în custodie în așteptarea anchetei și procesului. La 20 mai 1999, Curtea de district Moskovskiy din Kaliningrad a constatat că reclamantul a fost vinovat și a condamnat la șapte ani de închisoare. La 31 august 1999, Curtea Regională Kaliningrad a anulat condamnarea reclamantului în apel și a întrerupt procedura penală împotriva acestuia. El a fost eliberat în aceeași zi. 10. Se pare că aproximativ o lună după ce a fost eliberat reclamantul a fost arestat în bănuință de două conturi de crimă. 11. În decembrie 2001, reclamantul, care în acel moment a îndeplinit o condamnare la închisoare, a depus în judecată Ministerul Finanțelor și M., judecătorul judecător care l-a condamnat la 20 mai 1999, pentru compensare pentru daunele cauzate de detenția și condamnarea ilegală a acestuia. Reclamantul a solicitat o atribuire pentru prejudiciu moral în valoare de 500.000 de ruble ruse (RUB), rambursarea taxei avocatului său și pierderea veniturilor în valoare de 55.000 RUB. El a solicitat, de asemenea, permisiunea de a apărea în fața instanței. 12. La 25 ianuarie 2002, Curtea de district Moskovskiy din Kaliningrad a acordat reclamantului concedierea și a programat audierea pentru 22 februarie 2002. 13. Curtea de District a auzit cauza la 22 februarie 2002 cum a fost prevăzut. Reclamantul nu a fost transportat pentru a participa la audiere. Dl D., reprezentantul său, a fost prezent. El a cerut instanței să examineze chestiunea în absența reclamantului. Curtea de District a acordat în parte cererile reclamantului și i-a acordat RUB 25 000 în compensare pentru prejudiciu moral. Cu privire la o plângere a reclamantului, Presidium al Curții Regionale Kaliningrad a anulat hotărârea din 22 februarie 2002, prin revizuire de supraveghere la 30 iulie 2002. Curtea a remarcat, printre altele, că Curtea de District nu a reușit: (1) să informeze reclamantul cu privire la datoria sa de a prezenta documente care să susțină cererea de compensare pentru pierderi de venituri; (2) să stabilească circumstanțele în ceea ce privește cererea reclamantului privind prejudiciile morale. 15. La 15 august 2002, reclamantul a fost notificat unei noi ședințe judiciare, programate pentru 28 august 2002. El a fost, de asemenea, informat cu privire la dreptul său de a fi reprezentat în acțiunea dinaintea instanței. 16. Ca răspuns la decizia Curții de District din 6 august 2002 de a acorda permisiunea reclamantului să apară, șeful administrației unității penitenciare a răspuns că nu este posibil să se conformeze hotărârea instanței. La 28 august 2002, Curtea de District a suspendat ședința. 17. La 29 august 2002, Curtea de District a solicitat reclamantului să facă cereri scrise în legătură cu cererile sale. Reclamantul a solicitat instanței să numească ombudsmanul regional să-l reprezinte în cadrul procedurii. De asemenea, el a solicitat instanței să obțină anumite documente pentru justificarea cererilor sale de compensare pentru profiturile pierdute și rambursarea taxei avocatului. 18. La 1 noiembrie 2002, Curtea de District a suspendat audierea acestei chestiuni în așteptarea primirii documentelor solicitate de reclamant. Curtea a programat următoarea audiere pentru 11 decembrie 2002 și a informat reclamantul cu privire la dreptul său de a numi un reprezentant. 19. În urma refuzului ombudsmanului de a reprezenta reclamantul, acesta a solicitat Curtea de District să își asigure prezența la următoarea ședință. 20. La 11 decembrie 2002, Curtea de District a acordat în parte cererile reclamantului și i-a acordat RUB 15.000 în compensare pentru prejudiciu moral și RUB 1.900 prin rambursare a taxei avocatului. Curtea a respins cererile reclamantului pentru profituri pierdute, menționând că nu a reușit să prezinte documente care dovedesc că a fost angajat efectiv la momentul respectiv. Nici reclamantul, nici respondenții nu au fost prezente. Înregistrarea audierii instanței și alte elemente din dosarul de procedură au fost transmise reclamantului. 21. Reclamantul a recurs împotriva hotărârii din 11 decembrie 2002. Ca răspuns la cererea reclamantului de a fi prezent la ședința de recurs, Curtea regională i-a informat că legile aplicabile nu prevăd prezența personală a persoanelor care îndeplinesc o condamnare la închisoare la o audiere privind determinarea drepturilor și obligațiilor lor civile. La 26 martie 2003, Curtea Regională a confirmat, în fond, hotărârea din 11 decembrie 2002, privind recursul, crezând până la RUB 35 000 sumele acordate reclamantului în compensare pentru prejudiciu moral. Părțile procedurii civile pot să apară în fața unei instanțe fizice sau să acționeze prin intermediul unui reprezentant (art. 43 din Codul de Procedură Civilă în vigoare până la 31 ianuarie 2003 („vechia CCP”) și art. 48 din Codul de Procedură Civilă în vigoare la 1 februarie 2003 („noua CCP”). O instanță poate numi un avocat care să reprezinte un inculpat al cărui loc de reședință nu este cunoscut (art. 50 din noua CCP). Legea Avocaților (Legea nr. 63-FZ din 31 mai 2002) prevede că poate fi acordată asistență juridică gratuită reclamanților indigenți în litigiile civile referitoare la plată sau pensii sau cereri de prejudicii medicale (art. 26 § 1). 24. Codul penitenciar prevede că persoanele condamnate pot fi transferate dintr-o colonie corecțională la o unitate de investigație dacă participarea lor este necesară ca martori, victime sau suspecți în legătură cu anumite măsuri de investigație (art. 77.1). Codul nu menționează posibilitatea ca o persoană condamnată să participe la proceduri civile, fie ca reclamant sau acuzat. 25. În mai multe ocazii, Curtea Constituțională a examinat plângerile de către persoanele condamnate ale căror cereri de concediu în cadrul procedurii civile au fost refuzate de către instanțe, declarand în mod constant plângerile inadmisibile, declarând că dispozițiile atacate ale Codului de Procedură Civilă și ale Codului Penitenciar nu restricționau, ca astfel, accesul persoanei condamnate la instanță. Acesta a subliniat, totuși, faptul că persoana condamnată ar trebui să poată face apele la instanța civilă, fie prin intermediul unui reprezentant, fie în orice alt mod prevăzut de lege. Dacă este necesar, audierea poate fi desfășurată la locul în care persoana condamnată îndeplinește sentința sau instanța de ședință poate instrui instanța care are competența teritorială în ceea ce privește colonia penitenciară să obțină argumentele reclamantului sau să efectueze orice alte etape procedurale (deciziile nr. 478-O din 16 octombrie 2003, nr. 335-O din 14 octombrie 2004, și nr. 94-O din 21 februarie 2008).