Sokur împotriva Rusiei

Reclamantul este un cetățean rus care s-a născut în 1977 și a îndeplinit o condamnare la închisoare în Kaliningrad. La 1 iunie 1998, reclamantul a fost arestat pentru suspect de agresiune și jaf. El a rămas în custodie în așteptarea anchetei și procesului. La 20 mai 1999, Curtea de district Moskovskiy din Kaliningrad a constatat că reclamantul a fost vinovat și a condamnat la șapte ani de închisoare. La 31 august 1999, Curtea Regională Kaliningrad a anulat condamnarea reclamantului în apel și a întrerupt procedura penală împotriva acestuia. El a fost eliberat în aceeași zi. 10. Se pare că aproximativ o lună după ce a fost eliberat reclamantul a fost arestat în bănuință de două conturi de crimă.

11. În decembrie 2001, reclamantul, care în acel moment a îndeplinit o condamnare la închisoare, a depus în judecată Ministerul Finanțelor și M., judecătorul judecător care l-a condamnat la 20 mai 1999, pentru compensare pentru daunele cauzate de detenția și condamnarea ilegală a acestuia. Reclamantul a solicitat o atribuire pentru prejudiciu moral în valoare de 500.000 de ruble ruse (RUB), rambursarea taxei avocatului său și pierderea veniturilor în valoare de 55.000 RUB. El a solicitat, de asemenea, permisiunea de a apărea în fața instanței. 12. La 25 ianuarie 2002, Curtea de district Moskovskiy din Kaliningrad a acordat reclamantului concedierea și a programat audierea pentru 22 februarie 2002. 13. Curtea de District a auzit cauza la 22 februarie 2002 cum a fost prevăzut.

Reclamantul nu a fost transportat pentru a participa la audiere. Dl D., reprezentantul său, a fost prezent. El a cerut instanței să examineze chestiunea în absența reclamantului. Curtea de District a acordat în parte cererile reclamantului și i-a acordat RUB 25 000 în compensare pentru prejudiciu moral. Cu privire la o plângere a reclamantului, Presidium al Curții Regionale Kaliningrad a anulat hotărârea din 22 februarie 2002, prin revizuire de supraveghere la 30 iulie 2002. Curtea a remarcat, printre altele, că Curtea de District nu a reușit: (1) să informeze reclamantul cu privire la datoria sa de a prezenta documente care să susțină cererea de compensare pentru pierderi de venituri; (2) să stabilească circumstanțele în ceea ce privește cererea reclamantului privind prejudiciile morale.

15. La 15 august 2002, reclamantul a fost notificat unei noi ședințe judiciare, programate pentru 28 august 2002. El a fost, de asemenea, informat cu privire la dreptul său de a fi reprezentat în acțiunea dinaintea instanței. 16. Ca răspuns la decizia Curții de District din 6 august 2002 de a acorda permisiunea reclamantului să apară, șeful administrației unității penitenciare a răspuns că nu este posibil să se conformeze hotărârea instanței. La 28 august 2002, Curtea de District a suspendat ședința. 17. La 29 august 2002, Curtea de District a solicitat reclamantului să facă cereri scrise în legătură cu cererile sale. Reclamantul a solicitat instanței să numească ombudsmanul regional să-l reprezinte în cadrul procedurii.

De asemenea, el a solicitat instanței să obțină anumite documente pentru justificarea cererilor sale de compensare pentru profiturile pierdute și rambursarea taxei avocatului. 18. La 1 noiembrie 2002, Curtea de District a suspendat audierea acestei chestiuni în așteptarea primirii documentelor solicitate de reclamant. Curtea a programat următoarea audiere pentru 11 decembrie 2002 și a informat reclamantul cu privire la dreptul său de a numi un reprezentant. 19. În urma refuzului ombudsmanului de a reprezenta reclamantul, acesta a solicitat Curtea de District să își asigure prezența la următoarea ședință. 20. La 11 decembrie 2002, Curtea de District a acordat în parte cererile reclamantului și i-a acordat RUB 15.000 în compensare pentru prejudiciu moral și RUB 1.900 prin rambursare a taxei avocatului.

Curtea a respins cererile reclamantului pentru profituri pierdute, menționând că nu a reușit să prezinte documente care dovedesc că a fost angajat efectiv la momentul respectiv. Nici reclamantul, nici respondenții nu au fost prezente. Înregistrarea audierii instanței și alte elemente din dosarul de procedură au fost transmise reclamantului. 21. Reclamantul a recurs împotriva hotărârii din 11 decembrie 2002. Ca răspuns la cererea reclamantului de a fi prezent la ședința de recurs, Curtea regională i-a informat că legile aplicabile nu prevăd prezența personală a persoanelor care îndeplinesc o condamnare la închisoare la o audiere privind determinarea drepturilor și obligațiilor lor civile. La 26 martie 2003, Curtea Regională a confirmat, în fond, hotărârea din 11 decembrie 2002, privind recursul, crezând până la RUB 35 000 sumele acordate reclamantului în compensare pentru prejudiciu moral.

Părțile procedurii civile pot să apară în fața unei instanțe fizice sau să acționeze prin intermediul unui reprezentant (art. 43 din Codul de Procedură Civilă în vigoare până la 31 ianuarie 2003 („vechia CCP”) și art. 48 din Codul de Procedură Civilă în vigoare la 1 februarie 2003 („noua CCP”). O instanță poate numi un avocat care să reprezinte un inculpat al cărui loc de reședință nu este cunoscut (art. 50 din noua CCP). Legea Avocaților (Legea nr. 63-FZ din 31 mai 2002) prevede că poate fi acordată asistență juridică gratuită reclamanților indigenți în litigiile civile referitoare la plată sau pensii sau cereri de prejudicii medicale (art. 26 § 1). 24. Codul penitenciar prevede că persoanele condamnate pot fi transferate dintr-o colonie corecțională la o unitate de investigație dacă participarea lor este necesară ca martori, victime sau suspecți în legătură cu anumite măsuri de investigație (art. 77.1).

Codul nu menționează posibilitatea ca o persoană condamnată să participe la proceduri civile, fie ca reclamant sau acuzat. 25. În mai multe ocazii, Curtea Constituțională a examinat plângerile de către persoanele condamnate ale căror cereri de concediu în cadrul procedurii civile au fost refuzate de către instanțe, declarand în mod constant plângerile inadmisibile, declarând că dispozițiile atacate ale Codului de Procedură Civilă și ale Codului Penitenciar nu restricționau, ca astfel, accesul persoanei condamnate la instanță. Acesta a subliniat, totuși, faptul că persoana condamnată ar trebui să poată face apele la instanța civilă, fie prin intermediul unui reprezentant, fie în orice alt mod prevăzut de lege.

Dacă este necesar, audierea poate fi desfășurată la locul în care persoana condamnată îndeplinește sentința sau instanța de ședință poate instrui instanța care are competența teritorială în ceea ce privește colonia penitenciară să obțină argumentele reclamantului sau să efectueze orice alte etape procedurale (deciziile nr. 478-O din 16 octombrie 2003, nr. 335-O din 14 octombrie 2004, și nr. 94-O din 21 februarie 2008).

6. The applicant is a Russian national who was born in 1977 and is serving a prison sentence in Kaliningrad. 7. On 1 June 1998 the applicant was arrested on suspicion of assault and robbery. He remained in custody pending investigation and trial. 8. On 20 May 1999 the Moskovskiy District Court of Kaliningrad found the applicant guilty as charged and sentenced him to seven years' imprisonment. 9. On 31 August 1999 the Kaliningrad Regional Court quashed the applicant's conviction on appeal and discontinued the criminal proceedings against him. He was released on the same day. 10. It appears that approximately a month after his release the applicant was arrested on suspicion of two counts of murder.

11. In December 2001 the applicant, who was at that time serving a prison sentence, sued the Ministry of Finance and M., the trial judge who had convicted him on 20 May 1999, for compensation for damage resulting from his unlawful detention and conviction. The applicant claimed an award for non-pecuniary damage in the amount of 500,000 Russian roubles (RUB), reimbursement of his lawyer's fee and lost earnings in the amount of RUB 55,000. He also sought leave to appear before the court. 12. On 25 January 2002 the Moskovskiy District Court of Kaliningrad granted the applicant leave to appear and scheduled the hearing for 22 February 2002. 13. The District Court heard the case on 22 February 2002 as scheduled.

The applicant was not transported to participate in the hearing. Mr D., his representative, was present. He asked the court to consider the matter in the applicant's absence. The District Court granted the applicant's claims in part and awarded him RUB 25,000 in compensation for non-pecuniary damage. The remainder of the applicant's claims were dismissed. 14. On a complaint by the applicant, the Presidium of the Kaliningrad Regional Court quashed the judgment of 22 February 2002 by way of supervisory review on 30 July 2002. The court noted, inter alia, that the District Court had failed: (1) to inform the applicant of his duty to submit documents substantiating his claim for compensation for lost earnings; and (2) to establish the circumstances with regard to the applicant's claim concerning non-pecuniary damage.

15. On 15 August 2002 the applicant was notified of a new court hearing, scheduled for 28 August 2002. He was also advised of his right to be represented in the proceedings before the court. 16. In response to the District Court's decision of 6 August 2002 to grant the applicant leave to appear, the head of the administration of the penitentiary establishment responded that it was not possible to comply with the court's decision. On 28 August 2002 the District Court adjourned the hearing. 17. On 29 August 2002 the District Court asked the applicant to make written submissions in connection with his claims. The applicant asked the court to appoint the regional ombudsman to represent him in the proceedings.

He further asked the court to obtain certain documents to substantiate his claims for compensation for lost earnings and reimbursement of the lawyer's fee. 18. On 1 November 2002 the District Court adjourned the hearing of the matter pending the receipt of the documents requested by the applicant. The court scheduled the next hearing for 11 December 2002 and advised the applicant of his right to appoint a representative. 19. Following the ombudsman's refusal to represent the applicant, the latter asked the District Court to secure his presence at the next hearing. 20. On 11 December 2002 the District Court granted the applicant's claims in part and awarded him RUB 15,000 in compensation for non-pecuniary damage and RUB 1,900 by way of reimbursement of the lawyer's fee.

The court dismissed the applicant's claims for lost earnings, noting that he had failed to submit documents proving that he had been actually employed at the relevant time. Neither the applicant nor the respondents were present. The record of the court hearing and other items from the case file were forwarded to the applicant. 21. The applicant appealed against the judgment of 11 December 2002. In response to the applicant's request to be present at the appeal hearing, the Regional Court informed him that the applicable laws did not provide for the personal presence of persons serving a prison sentence at a hearing concerning the determination of their civil rights and obligations. The court further advised the applicant of his right to submit observations in writing and/or to appoint a representative.

22. On 26 March 2003 the Regional Court upheld in substance the judgment of 11 December 2002 on appeal, increasing to RUB 35,000 the amount awarded to the applicant in compensation for non-pecuniary damage. Neither the applicant nor the respondents were present. 23. Parties to civil proceedings may appear before a court in person or act through a representative (Article 43 of the Code of Civil Procedure in force until 31 January 2003 (“the old CCP”) and Article 48 of the Code of Civil Procedure in force as of 1 February 2003 (“the new CCP”). A court may appoint an advocate to represent a defendant whose place of residence is not known (Article 50 of the new CCP).

The Advocates Act (Law no. 63-FZ of 31 May 2002) provides that free legal assistance may be provided to indigent plaintiffs in civil disputes concerning alimony or pension payments or claims for health damage (section 26 § 1). 24. The Penitentiary Code provides that convicted persons may be transferred from a correctional colony to an investigative unit if their participation is required as witnesses, victims or suspects in connection with certain investigative measures (Article 77.1). The Code does not mention the possibility for a convicted person to take part in civil proceedings, whether as a plaintiff or defendant. 25. On several occasions the Constitutional Court has examined complaints by convicted persons whose requests for leave to appear in civil proceedings had been refused by courts.

It has consistently declared the complaints inadmissible, finding that the contested provisions of the Code of Civil Procedure and the Penitentiary Code did not, as such, restrict the convicted person's access to court. It has emphasised, nonetheless, that the convicted person should be able to make submissions to the civil court, either through a representative or in any other way provided by law. If necessary, the hearing may be held at the location where the convicted person is serving the sentence or the court hearing the case may instruct the court having territorial jurisdiction over the correctional colony to obtain the applicant's submissions or carry out any other procedural steps (decisions no. 478-O of 16 October 2003, no. 335-O of 14 October 2004, and no. 94-O of 21 February 2008).