CASE OF KORNIYCHUK v. UKRAINE

CAUZUL CU PRIVIND SECȚIUNEA DE KORNIYCHUK v. UKRAINE (Depunerea nr. 28808/07) HOTĂRÂREA STRASBOURG 15 octombrie 2009 FINAL 15/01/2010 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale. În cazul Korniychuk v. Ucraina Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința ca Cameră compusă din: Peer Lorenzen, Președintele, Renate Jaeger, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători, Mykhaylo Buromenskiy, judecător ad hoc și Claudia Westerdiek, grefierul secțiunii care s-a deliberat în privat la 22 septembrie 2009, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 28808/07) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național ucrainean, dna Vira Oleksandrivna Korniychuk („reclamantul”), la 26 mai 2007. Guvernul ucrainean (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Yuriy Zaytsev. La 20 noiembrie 2008, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului și a hotărât, de asemenea, să examineze fondurile cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1953 și trăiește în Ovruch. Într-o dată neespecificată, reclamantul s-a retras din armată. La 10 Septembrie 2001 Curtea Militară a Zhytomyr Garrison a acordat reclamantului 1 946.20 hryvnia ucraineană (UAH) [1] în compensație pentru uniforma ei care urmează să fie plătită de Unitatea Militară A-4602 Hotărârea a devenit finală, dar rămâne neexecută datorită lipsei de fonduri ale debitorului. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEIUNEI Reclamantul s-a plâns în legătură cu lungul neexecuție al hotărârii din 10 septembrie 2001. Ea a susținut o încălcare a articolului 1 din Convenție care prevede, în măsura în care este relevant, după cum urmează: art. 6 § 1 din Convenție „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Admisibilitatea Guvernului a susținut că art. 6 § 1 nu este aplicabil în cazul în care se menționează că compensația acordată reclamantului în cauză în ceea ce privește uniforma pe care a fost obligată să o poarte în exercitarea funcțiilor publice. În opinia lor, atribuirea a fost de natură publică și nu a fost decisă pentru drepturile sau obligațiile de drept privat ale reclamantului. Curtea observă că cauza reclamantului se referă la dreptul de compensare și nu, după cum a exprimat Guvernul, la un titlu de uniformă. De asemenea, constată că reclamantul a avut acces la o instanță în temeiul dreptului național. Astfel, Curtea nu descoperă nicio justificare a excluderii de la garanțiile articolului 6 din litigiul reclamantului (Vilho Eskelinen și alții c. Finlanda) [GC], nr. 63235/00, §§ 62-63, CEDO 2007 ...). 11. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că cererea pune probleme de fapt și lege în temeiul Convenției, ale căror determinare necesită o examinare a meritelor. Curtea remarcă că hotărârea din 10 septembrie 2001 a rămas neexecutată timp de aproximativ șapte ani și zece luni. 13. Curtea reiterează că a constatat deja încălcări ale articolului 1 din Convenție într-un număr substanțial de cazuri care pun la punct probleme similare prezentei cereri (a se vedea, de exemplu, Voitenko Ucraina , nr. 18966/02, 29 iunie 2004, Bagriy și Krivanich c. Ucraina , de exemplu , nr. 12023/04 și 12096/04, 9 noiembrie 2006, Pivnenko c. Ucraina , nr. 36369/04, 12 octombrie 2006). 14. După examinarea tuturor materialelor în posesia sa, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat nici un fapt sau argument capabil de a-l convinge să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 15. Prin urmare, Curtea constată că a existat o încălcare a articolului 1 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 16. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 17. Reclamantul a solicitat datoria de judecată nerambursată din cauza ei și a 3000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 18. Guvernul a contestat aceste afirmații. 19. În măsura în care reclamantul a solicitat sumele atribuite ei prin hotărârea în cauză, Curtea consideră că guvernul ar trebui să-i plătească datoria în curs de decontare a prejudiciilor materiale sale. În ceea ce privește restul cererilor de satisfacție ale reclamantului, Curtea, efectuand evaluarea sa pe o bază echitabilă, conform articolului 41, acordă reclamantului 2000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 20. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, datoria de judecată în suspensie din cauza ei; 2000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi imputabil; (b) că aceste sume se transformă în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (c) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe această ultimă sumă la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în cursul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 15 octombrie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Claudia Westerdiek Președintele Registrului Peer Lorenzen [1] aproximativ 402 euro (EUR).

FIFTH SECTION

CASE OF KORNIYCHUK v. UKRAINE

(Application no. 28808/07)

JUDGMENT

STRASBOURG

15 October 2009

FINAL

15/01/2010

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of

Korniychuk v. Ukraine

,

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Chamber composed of:

Peer Lorenzen,

President,

Renate Jaeger,

Karel Jungwiert,

Rait Maruste,

Isabelle Berro-Lefèvre,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

judges,

Mykhaylo Buromenskiy,

ad hoc

judge,

and Claudia Westerdiek,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 22 September 2009,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 28808/07) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Mrs Vira Oleksandrivna Korniychuk (“the applicant”), on 26 May 2007.

2.

The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Yuriy Zaytsev.

3.

On 20 November 2008 the Court decided to give notice of the application to the Government. It also decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility (Article 29 § 3).

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1953 and lives in Ovruch.

5.

On an unspecified date the applicant retired from the army.

6.

On 10

September 2001 the Military Court of the Zhytomyr Garrison awarded the applicant 1,946.20 Ukrainian hryvnias (UAH)

[1]

in compensation for her uniform to be paid by the Military Unit A-4602

.

The judgment became final but remains unenforced due to the debtor's lack of funds.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

7.

The applicant complained about the lengthy non-enforcement of the judgment of 10 September 2001. She alleged an infringement of Article

6

§

1 of the Convention which provides, in so far as relevant, as follows:

Article 6 § 1 of the Convention

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”

A.

Admissibility

8.

The Government submitted that Article 6 § 1 was not applicable in the present case stating that the compensation awarded to the applicant concerned her uniform which she was obliged to wear in the exercise of public functions. In their view, the award was of a public law nature and was not decisive for the applicant's private law rights or obligations.

9.

The applicant disagreed.

10.

The Court observes that the applicant's case concerned the right to compensation and not, as the Government put it, a title to the uniform. It also notes that the applicant had access to a court under national law. Thus, the Court discerns no justification for the exclusion from the guarantees of Article 6 of the applicant's dispute (

Vilho Eskelinen and Others v. Finland

[GC], no. 63235/00, §§ 62-63, ECHR 2007

‑

...).

11.

In view of the foregoing, the Court concludes that the application raises issues of fact and law under the Convention, the determination of which requires an examination of the merits. It finds no ground for declaring it inadmissible.

B.

Merits

12.

The Court notes that the judgment of 10 September 2001 has remained unenforced for about seven years and ten months.

13.

The Court reiterates that it has already found violations of Article

6

§

1 of the Convention in a substantial number of cases raising issues similar to the present application (see, for example,

Voytenko

v.

Ukraine

, no. 18966/02, 29 June 2004,

Bagriy and Krivanich v.

Ukraine

, nos. 12023/04 and 12096/04, 9 November 2006,

Pivnenko v.

Ukraine

, no. 36369/04, 12 October 2006).

14.

Having examined all the material in its possession, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case.

15.

Accordingly, the Court finds that there has been a violation of Article

6

§

1 of the Convention.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

16.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

17.

The applicant claimed the unpaid judgment debt due to her and EUR

3,000 in respect of non-pecuniary damage.

18.

The Government contested these claims.

19.

In so far as the applicant claimed the amount awarded to her by the judgment at issue, the Court considers that the Government should pay her the outstanding debt in settlement of her pecuniary damage. As to the remainder of the applicant's just satisfaction claims, the Court, making its assessment on an equitable basis, as required by Article 41, awards the applicant EUR 2,000 in respect of non-pecuniary damage.

B.

Costs and expenses

20.

The applicant did not submit any claims for costs and expenses; therefore, the Court makes no award.

C.

Default interest

21.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 §

1 of the Convention;

3.

Holds

a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention,

‑

the outstanding judgment debt due to her;

‑

EUR 2,000 (two thousand euros) in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable;

(b)

that the latter amounts shall be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement;

(c)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the latter amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 15 October 2009, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Claudia Westerdiek

Peer Lorenzen

Registrar

President

[1]

.

About 402 euros (EUR).