CASE OF FEDORCHUK v. UKRAINE

RESPONDENT

UKR

HOTĂRÂRE

15.11.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF FEDORCHUK v. UKRAINE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

CAUZUL CU FEDORCHUK v. UKRAINE (Depunerea nr. 20746/05) HOTĂRÂREA STASBOURG 15 noiembrie 2007 FINAL 15/02/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Fedorchuk v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința în calitate de Camera compusă de: P. Lorenzen, Președintele, K. Jungwiert, V. Butkevych, dna M. Tsatsa-Nikolovska, J. Borrego Borrego, dna R. Jaeger, M. Villiger, judecători, și dna Westerdiek, grefierul secțiunii care s-a deliberat în particular la 16 octombrie 2007, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 20746/05) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național ucrainean, dna Natalya Vladislavovna Fedorchuk („reclamantul”), la 18 mai 2005. Guvernul ucrainean (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Y. Zaytsev. La 24 octombrie 2005, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii civile și lipsa măsurilor în acest sens în favoarea Guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1962 și trăiește în Kherson. Procedura penală În aprilie 1997, reclamantul a instituit o procedură penală împotriva dlui V.S., acuzându-l de fraudă și falsificare. Ea a susținut că în 1995 ea a pregătit un cont notarial de avocat în numele său, cu intenția de a-l autoriza să-și vândă apartamentul. Cu toate acestea, ea nu i-a dat documentul original și a plecat pentru Rusia, unde a lucrat până în 1997. După ce s-a întors la Kherson, a aflat că dl V.S. și-a vândut apartamentul unui anumit D.D., care l-a schimbat ulterior pentru casa dnei L.Ch.. ulterior, un expert a stabilit că copia specială a competenței avocatului, care a fost folosită de dl. V.S. pentru încheierea acordului de vânzare, conținea semnătura falsă a reclamantului. La 30 aprilie 1997, procedurile penale au fost suspendate, deoarece locul în care dl. V.S. a fost necunoscut și a fost plasat pe lista națională „destinată”. Procedura civilă În aprilie 1997, reclamantul a instituit, de asemenea, o procedură civilă împotriva dnei L.Ch, D.D. și V.S., susținând restituirea apartamentului. La 30 iunie 1997 Curtea de district Suvorovsky a Kherson ( Čуворовсокий районний суд м. δерсона ) a permis cererea reclamantului. Această hotărâre a devenit finală. 10. La 28 noiembrie 1997, Presidiumul Curții Regionale Kherson („Curtea Regională”; δерсонсокий ооласний суд [1] a anulat hotărârea din 30 iunie 1997 după un protest de supraveghere La 30 august 2000, dl D.D. și dna L.Ch. au depus o contrare, menținând că dl V.S. a fost autorizat în mod corespunzător să vândă apartamentul. 12. 2000 Curtea Suvorovsky a respins cererea reclamantului și a permis reclamația contra. I-a amintit că reclamantul nu a revocat oficial autorizația de vânzare a apartamentului ei, care rămânea pe notar, și astfel falsificarea unei exemplare anume a competenței avocatului nu a făcut contractul de vânzare nu și nu. Această hotărâre a devenit finală. 13. 2000 Curtea Regională a anulat această hotărâre în urma unui protest de supraveghere introdus de Procurorul Regional Adjunct și a trimis cazul pentru o nouă examinare. 14. Tribunalul Suvorovsky din 2002 a respins cererea reclamantului și a permis reclamația contrare, după ce a constatat că nu a putut invalida acordul de vânzări numai pe baza unui aviz de experți că o copie a competenței de avocat a fost falsificată. Reclamantul a apelat în temeiul unei proceduri de recurs noi introduse. 15. La 5 martie 2003, Tribunalul Regional a respins recursul reclamantului. La 17 martie La 19 noiembrie 2004, Curtea Supremă a respins cererea reclamantului de concediu de recurs în casă. 17. În cursul procedurii, instanța de primă instanță a programat aproximativ cincizeci de audieri. Aproximativ douăzeci de audieri au fost suspendate din cauza absenței inculpaților. Aproximativ șapte amânări au fost atribuite absenței reclamantului sau cererilor sale de amânare. Patru audieri au fost suspendate din cauza absenței ambelor părți. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns că durata procedurii civile era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 19. Guvernul a contestat acest argument. 20. Curtea remarcă că procedura în cauză a fost instituită în aprilie 1997. Cu toate acestea, perioada care urmează să fie luată în considerare a început doar la 11 septembrie. 1997, atunci când a intrat în vigoare recunoașterea de către Ucraina a dreptului de cerere individuală. Cu toate acestea, în evaluarea rezonabilității timpului care a trecut după această dată, trebuie să se țină seama de starea procedurilor la momentul respectiv. 21. Perioada în cauză s-a încheiat la 19 noiembrie. 2004. Astfel, a durat șapte ani și două luni pentru trei niveluri de competență. Cu toate acestea, Curtea reamintește că este necesar să se țină seama doar de perioadele în care cazul a fost în curs de întârziere în fața instanțelor, care sunt perioadele în care autoritățile au fost obligate să stabilească problema într-un „tempă rațională” (Golovko c. Ucraina , nr. 39161/02, § 49, 1 februarie În consecință, perioada de două luni între 11 septembrie și 28 noiembrie 1997 și perioada de trei luni între 5 septembrie și 18 decembrie 2000, atunci când a existat o hotărâre finală în acest caz (punctele 10 și 13 de mai sus), ar trebui exclusă din calcul. Astfel, perioada care trebuie luată în considerare a durat șase ani și nouă luni. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 24. Curtea constată că complexitatea cauzei și comportamentul reclamantului nu pot fi singuri Comisia consideră că o serie de întârzieri (în special, întârzierile de remitere a cauzei pentru o nouă examinare după ce hotărârile în cauză au devenit definitive, o perioadă prelungită de inactivitate în ceea ce privește apelul de casă al reclamantului și eșecurile instanței de primă instanție pentru a asigura prezența acuzaților) sunt atribuite guvernului. 25. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus; Smirnova v. Ucraina , nr. 36655/02 , 8 noiembrie 2005 și Golovko v. Ucraina , citat mai sus). 26. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 13 AL CONVENȚIEI 28. Reclamantul s-a plâns în continuare că nu are niciun remediu eficace pentru plângerea sa privind durata excesivă a procedurii. 13 nu s-a aplicat circumstanțelor cauzei, deoarece reclamantul nu a formulat o cerere argumentată în temeiul articolului 30, Curtea se referă la concluziile sale din alineatele 22 și 27 de mai sus și constată că această plângere este legată de plângerea reclamantului în temeiul articolului 1. Curtea constată că aceasta trebuie declarată admisibilă. 31. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). Guvernul nu a indicat niciun astfel de remediu disponibil pentru solicitant. 32. Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza lipsei unui remediu în temeiul dreptului intern prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care susține dreptul ei de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1 din Convenția (a se vedea Efimenko c. Ucraina , nr. 55870/00, § 64, 18 iulie 2006). De asemenea, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 pentru o audiere presupusă nejustificată și pentru rezultatul procedurii civile; despre o lipsă de certitudine juridică în cazul în care judecătorii au luat opinii opuse; despre parțialitatea instanțelor și lungimea necorespunzătoare a procedurii penale împotriva dlui V.S. În cele din urmă, reclamantul a invocat art. 1 Protocolul Nu. 1 la faptele prezentului caz. 34. Având în vedere observațiile reclamantului în funcție de toate materialele în posesie, Curtea constată că, în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, acestea nu dezvăluie nici o apariție a încălcării drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție. 35. Rezultă că această parte a cererii trebuie să fie declarată inadmisibilă ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 4 din Convenție. IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 36. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 37. Reclamantul a solicitat 47.800 de dolari (38.700 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și EUR 38. Guvernul a contestat aceste afirmații. 39. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, acordă reclamantului 600 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 40. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 22,500 hryvnyas (EUR) 3.780) în taxele legale suportate în cadrul procedurii sale interne și al Convenției. Ea a prezentat chitanțe pentru o sumă totală de 14 000 hryvnyas (2.350) EUR. 41. Guvernul a contestat cererea. 42. Curtea reiterează că, pentru ca costurile și cheltuielile să fie incluse într-o atribuire în temeiul articolului 41, trebuie să se stabilească că acestea au fost efectiv și neapărat suportate pentru a preveni sau a obține reparații pentru chestiunea constatată constituie o încălcare a Convenției și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea, printre multe alte autorități, Nilsen și Johnsen v. Norvegia [GC], nr. 23118/93, § 62, CEDO 1999-VIII). 43. Curtea consideră că aceste cerințe nu au fost îndeplinite în cazul instantaneu. În ceea ce privește procedurile din Convenția reclamantului, aceasta remarcă că cazul nu a fost deosebit de complex și că avocatul nu a semnat nicio prezentare către Curte în numele reclamantului. În cadrul acestui capitol, dobânzile implicite 44. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. plângerile privind durata excesivă a procedurii civile și lipsa unor măsuri eficace în acest sens admisibile și restul cererii inadmisibile; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 13 din convenție; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, EUR 800 (opt sute de euro) în ceea ce privește daunele, costurile și cheltuielile morale, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 15 noiembrie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Claudia Westerdiek Președintele grefierului peer Lorenzen [1] Din iulie 2001 Curtea Regională de Apel a Kherson (<br>triptea de apel (<br>>>>йний суд >>ерсонсоко