CASE OF PANCHENKO v. UKRAINE

RESPONDENT

UKR

HOTĂRÂRE

05.07.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

CASE OF PANCHENKO v. UKRAINE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

CAUZA CU PANCHENKO v. UKRAINE (Declarația nr. 25681/03) HOTĂRÂREA Strasburg 5 iulie 2007 FINAL 05/10/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 2 din Convenția. În cazul Panchenko v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința în calitate de Camera compusă din: Președintele Lorenzen Jungwiert Butkevych dna Tsatsa-Nikolovska Borrego Borrego dna Jaeger Villiger, judecători și grefierul secțiunii Westerdiek, deliberat în privat la 12 iunie 2007, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 25681/03) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național rus, dl Anton Aleksandrovich Panchenko („reclamantul”), la 19 iulie 2003. Guvernul ucrainean (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Y. Zaytsev. La 5 aprilie 2006, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. În conformitate cu art. 36 1 din Convenție, guvernul rus a fost invitat să își exercite dreptul de a interveni în cadrul procedurii, dar au refuzat să facă acest lucru. CIRCUMSTĂRILE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1986 și locuiește în Kaluga, Federația Rusă. La 10 iulie 2000, reclamantul a instituit o procedură civilă în Curtea de District Kirovsky din Dnipropetrovsk, Ucraina („Curtea Districtivă”; M., ruda sa, care pretindea o parte dintr-o casă intensă pe care a primit-o după moartea rudelor lor. ulterior, reclamantul a modificat cererile de compensare monetară suplimentară. Între iulie 2000 și iulie 2001 Curtea de District a programat douăsprezece Audieri, două dintre ele fiind suspendate din cauza comportamentului reclamantului (amendamentul cererilor și nerespectarea cererilor). Șase audieri au fost suspendate din cauza eșecurilor inculpatei sau a cererilor ei. Trei audieri au fost suspendate în legătură cu diferite chestiuni de judecată. La 24 iulie 2001, instanța a auzit cazul în absența dnei M. și a permis afirmațiile reclamantei. La 11 decembrie 2001, Curtea Regională de Apel din Dnipropetrovsk („Cortea de Apel”; [ ). La 13 martie 2002, dna M. a apelat în casă.11. La 20 februarie 2003, Curtea Supremă a anulat hotărârea din 24 iulie 2003. 2001 și a remis cazul pentru o nouă examinare la Curtea de District din cauza faptului că doamna M. nu a fost informată în mod corespunzător cu privire la data ultimei audiere în acest caz. 12. În iunie 2003 – noiembrie 2004 Curtea a programat 17 audieri, două dintre ele fiind suspendate din cauza lipsei părților și două – din cauza comportamentului reclamantului (o absență și o cerere). Opt audieri au fost suspendate din cauza lipsei dnei T. sau a cererilor ei. În august 2003, Curtea de District a amendat doamna În două ocazii au fost suspendate audieri în legătură cu diferite chestiuni de judecată. 13. La 15 noiembrie 2004, Curtea de District a permis cererile reclamantei cu privire la domiciliu și a respins cererile de compensare. 14. La 14 decembrie 2004, dna M. a depus recurs. 15. La 21 februarie 2005, Curtea de Apel a respins recursul dnei M. 16. La 26 iunie 2006, Curtea Supremă a respins cererea dnei M. de concediu de recurs în casă. 18. Începând cu 20 februarie 2007, procedurile de executare au fost în așteptare împotriva dnei 19. În cursul anilor, reclamantul a depus numeroase cereri nefruntate la diverse autorități ruse și ucrainene care doresc să accelereze procedura. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere într-un termen rezonabil de [a] tribunal...” 21. Guvernul a contestat acest argument. 22. Perioada care va fi luată în considerare a început la 10 iulie 2000. Stadiul judiciar al procedurii, care s-a încheiat la 26 iunie 2006, a fost de cinci ani și unsprezece luni și jumătate pentru trei niveluri de competență. La 20 februarie Reclamantul din 2007 a informat Curtea ultima dată că procedura de executare, inițiată după pronunțarea hotărârii finale, era încă în așteptare. Admisibilitatea 23. Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. De asemenea, constată că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în legătură cu următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 25. Curtea constată că chestiunea dinaintea autorităților judiciare interne a fost de oarecare importanță pentru reclamant. Fiecare decizie luată cu privire la fondul cazului a fost în favoarea reclamantului. Hotărârea din 24 iulie 2001 a fost anulată doar pe un motiv procedural, și anume, nevoia instanței de a notifica inculpatului cu privire la data unei ședințe. Curtea nu constată că reclamantul, deși nu a participat la o parte din audieri, a contribuit substanțial la durata procedurii. În opinia Curții, întârzieri majore au fost cauzate de remiterea cauzei pentru o atenție proaspătă; comportamentul inculpatului, care a rămas în mare parte nepedepsit de autoritățile judiciare; și de perioade prelungite de inactivitate în procedura de casare (even și 15 luni). 26. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus; Pavlyulynets c. Ucraina , nr. 70767/01, 6 septembrie 2005; și Siliny c. Ucraina , nr. 23926/02, 13 iulie 2006). 27. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. 28. În consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 13 AL CONVENȚIEI 29. Reclamantul s-a mai plângut că nu are remedii eficace pentru plângerea sa privind durata excesivă a procedurii. 13 nu a fost aplicabilă circumstanțelor cazului deoarece reclamantul nu a formulat o cerere argumentară în temeiul articolului 31. Curtea se referă la concluziile sale din alineatele 23 și 28 de mai sus și constată că această plângere este legată de plângerea reclamantului în temeiul articolului 1 și, prin urmare, trebuie, de asemenea, să fie declarată admisibilă. 32. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). Guvernul nu a denominat un astfel de remediu disponibil pentru solicitant. 33. Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza lipsei de remediere în temeiul dreptului intern prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care susține dreptul său de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1 din Convenția (a se vedea Efimenko c. Ucraina , nr. 55870/00, § 64, 18 iulie 2006). APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 34. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 35. Reclamantul a solicitat 5.000 de euro (EUR) în ceea ce privește pecuniarul și 10.000 euro în ceea ce privește prejudiciile morale. 36. Guvernul a contestat aceste afirmații. 37. Curtea nu descoperă nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Reclamantul nu a depus nici o cerere în temeiul acestui capitol. Prin urmare, Curtea nu promite nicio atribuire. Dobânzile implicite 39. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenția, EUR 600 (sex sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie transformate în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 5 iulie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Claudia Westerdiek Președintele grefierului peer Lorenzen