CASE OF PTASHKO v. UKRAINE

CAUZUL CU PTASHKO v. UKRAINE (Depunerea nr. 6974/04) HOTĂRÂREA STASBOURG 20 decembrie 2007 FINAL 20/03/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Ptashko v. Ucraina Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința ca o cameră compusă din: Președintele Lorenzen Jungwiert Butkevych Doamna Tsatsa-Nikolovska Borrego Borrego Dna Jaeger Villiger, judecători și dna Westerdiek Grefierul Secțiunii care a deliberat în privat la 27 noiembrie 2007, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 6974/04) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național ucrainean, dl Viktor Mykolayovych Ptashko („reclamantul”), la 12 ianuarie 2004. Guvernul ucrainean (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Yuriy Zaytsev. La 30 mai 2006, Curtea a hotărât să comunice cererea Guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul, fost judecător al Curții de Apel Regionale Kirovograd, s-a născut în 1938 și locuiește în orașul Kirovograd. La 5 februarie 2004, reclamantul s-a retras, în urma unei decizii respective ale Verkhovna Rada. În noiembrie 2002, reclamantul a depus o cerere la Curtea din districtul Pechersky de Kyiv împotriva Ministerului Finanțelor, Ministerului Justiției și Trezorului de Stat, cerând plata achizițiilor salariale și prestațiilor judiciare de lungă durată (beneficii de servicii lungi și prestații de bunăstare). La 16 decembrie 2002, Curtea de district din Pechersky a Kyiv a permis cererea reclamantului și a ordonat Ministerului Finanțelor și Trezorului de Stat al Ucrainei să plătească reclamantului UAH 8.459.36 [1] La 9 iulie 2003, Curtea de apel din Kyiv a susținut această hotărâre și a devenit finală. La 11 august 2003, Oficiul de la Bailiff din districtul Pechersky din Kyiv a informat reclamantul că trebuie să se adreseze direct Trezorului de Stat al Ucrainei. 10. La 10 noiembrie 2003, Trezorul de Stat a informat reclamantul că nu există fonduri disponibile în buget pentru aplicarea hotărârii din 16 decembrie 2002. 11. La 5 noiembrie 2004, reclamantul a primit suma atribuită prin hotărârea din 16 decembrie 2002. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ ȘI PRACTICĂ DOMESTICĂ RELEVANTĂ 12. Legea și practicile interne relevante sunt rezumate în hotărârea lui Zubko și alții c. Ucraina (n. 3955/04, 5622/04, 8538/04 și 11418/04, §§ 33-43, 26 aprilie 2006). HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA art. 6 1 AL CONVENȚIUNII ȘI ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENȚII 13. Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 1 din Convenție cu privire la neexecuția lungă a hotărârii din 16 decembrie 2002 și la o încălcare a dreptului său la bucuria pașnică a bunurilor, astfel cum este garantat în art. 1 din Protocolul nr. 1. Articolele invocate, în măsura în care este cazul, prevăd după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” Admisibilitatea 14. Guvernul a formulat obiecții privind epuizarea recoursurilor interne și admisibilitatea ratione personae asemănător celor deja renunțate în mai multe cazuri similare (a se vedea Shestakov c. Rusia (dec.), nr. 48757/99, 18 iunie 2002 și Skubenko c. Ucraina (dec.), nr. 41152/98, 6 aprilie 2004). Curtea consideră că aceste obiecții trebuie respinse din aceleași motive. 15. Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul a susținut că întârzierea în aplicare a hotărârii dată în favoarea reclamantului a fost rezonabilă și datorită lipsei de fonduri în bugetul de stat. 17. Reclamantul nu a fost de acord. 18. Curtea remarcă că hotărârea din 16 decembrie 2002 a rămas neexecut timp de aproape 16 luni după ce a devenit finală la 9 iulie 2003. 19. Curtea reamintește că a constatat deja încălcări ale articolului 1 din Convenția și a articolului din Protocolul nr. 1 în cazurile care pun probleme similare la prezenta cerere (a se vedea, de exemplu, Zubko și alții Ucraina , citate mai sus , Shmalko c. Ucraina , nr. 60750/00 , 20 iulie 2004 și Voytenko c. Ucraina , nr. 18966/02 , 29 iunie 2004 . 20. După examinarea tuturor materialelor în posesia sa, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 21. Prin urmare, a existat o încălcare a art. 1 din Convenția și a art. II din Protocolul nr. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 30 000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și moral, fără a specifica valoarea sau caracterul prejudiciilor materiale cauzate acestuia. 24. Guvernul a susținut că această afirmație nu a fost justificată și cantitatea pretinsă exorbitant. 25. Curtea consideră că, în ciuda faptului că reclamantul nu a justificat afirmația sa de prejudiciu material, poate fi considerat că a suferit unele prejudiciu moral ca urmare a încălcării grave constatate care nu pot fi compensate de constatarea Curții cu privire la o singură încălcare. Curtea consideră că, în conformitate cu art. 41 din Convenție, evaluările sale sunt echitabile pentru a atribui reclamantului suma de 5.000 EUR în prejudiciu moral (a se vedea Zubko și alții c. Ucraina , § 74, citat mai sus). Costurile și cheltuielile 26. În cazul în cauză, reclamantul nu a depus niciun credit; prin urmare, Curtea nu emite nicio atribuire. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 5000 EUR (cincă mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie transformat în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 20 decembrie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Claudia Westerdiek eer Lorenzen Registrar Președintele [1] 1.601,92 EUR.

FIFTH SECTION

CASE OF

PTASHKO v. UKRAINE

(Application no. 6974/04)

JUDGMENT

STRASBOURG

20 December 2007

FINAL

20/03/2008

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Ptashko v. Ukraine

,

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

P.

Lorenzen

,

President

,

Mr

K.

Jungwiert

,

Mr

V.

Butkevych

,

Mrs

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

Mr

J.

Borrego Borrego

,

Mrs

R.

Jaeger

,

Mr

M.

Villiger,

judges

,

and Mrs

C.

Westerdiek

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 27 November 2007,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 6974/04) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Mr Viktor Mykolayovych Ptashko (“the applicant”), on 12 January 2004.

2.

The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Yuriy Zaytsev.

3.

On 30 May 2006 the Court decided to communicate the application to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant, a former judge of the Kirovograd Regional Court of Appeal, was born in 1938 and lives in the city of Kirovograd.

5.

On 5 February 2004 the applicant retired, following a respective decision of the Verkhovna Rada.

6.

In November 2002 the applicant lodged a claim with the Pechersky District Court of Kyiv against the Ministry of Finance, the Ministry of Justice and the State Treasury, seeking payment of salary arrears and life

‑

long judicial benefits (long-service bonus and welfare benefits).

7.

On 16 December 2002 the Pechersky District Court of Kyiv allowed the applicant's claim and ordered the Ministry of Finances and the State Treasury of Ukraine to pay the applicant UAH 8,459.36

[1]

.

8.

On 9 July 2003 the Kyiv City Court of Appeal upheld this judgment and it became final.

9.

On 11 August 2003 the Bailiffs' Office of the Pechersky District of Kyiv informed the applicant that he had to address the State Treasury of Ukraine directly.

10.

On 10 November 2003 the State Treasury informed the applicant that there were no funds available in the budget to enforce the judgment of 16

December 2002.

11.

On 5 November 2004 the applicant received the sum awarded to him by the judgment of 16 December 2002.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE

12.

The relevant domestic law and practice are summarised in the judgment of

Zubko and Others

v. Ukraine

(nos.

3955/04, 5622/04, 8538/04 and 11418/04, §§ 33-43, 26 April 2006).

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6

§

1 OF THE CONVENTION AND ARTICLE 1 OF PROTOCOL NO.

1 TO THE CONVENTION

13.

The applicant complained under Article

6

§

1 of the Convention about the lengthy non-enforcement of the judgment of 16 December 2002 and about a violation of his right to the peaceful enjoyment of possessions as guaranteed by Article 1 of Protocol No. 1. The Articles invoked, in so far as relevant, provide as follows:

Article

6

§

1

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law...”

Article 1 of Protocol No. 1

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

A.

Admissibility

14.

The Government raised objections regarding exhaustion of domestic remedies and admissibility

ratione personae

similar to those already dismissed in a number of similar cases (see

Shestakov v. Russia

(dec.), no.

48757/99, 18

June

2002 and

Skubenko v.

Ukraine

(dec.), no. 41152/98, 6 April 2004). The Court considers that these objections must be rejected for the same reasons.

15.

The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

16.

The Government contended that the delay in enforcement of the judgment given in the applicant's favour was reasonable and due to the lack of funds in the State budget.

17.

The applicant disagreed.

18.

The Court notes that the judgment of 16 December 2002 remained unenforced for almost sixteen months after it became final on 9 July 2003.

19.

The Court recalls that it has already found violations of Article

6

§

1 of the Convention and Article

1

of Protocol

No.

1 in cases raising issues similar to the present application (see, for instance,

Zubko and Others

v.

Ukraine

, cited above,

Shmalko v. Ukraine

, no.

60750/00, 20 July 2004 and

Voytenko

v. Ukraine

, no.

18966/02, 29 June 2004).

20.

Having examined all the material in its possession, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case.

21.

There has, accordingly, been a violation of Article

6

§

1 of the Convention and Article

1

of Protocol

No.

1.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

22.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

23.

The applicant claimed 30,000 euros (EUR) in respect of pecuniary and non-pecuniary damage without specifying the amount or character of pecuniary damage caused to him.

24.

The Government argued that this claim was unsubstantiated and the amount claimed exorbitant.

25.

The Court considers that in spite of the fact that the applicant failed to substantiate his pecuniary damage claim he may be considered to have suffered some non-pecuniary damage as a result of the serious violation found which cannot be compensated by the Court's finding of a violation alone. Making its assessment on an equitable basis, as required by Article 41 of the Convention, the Court considers it reasonable to award the applicant the sum of EUR 5,000 in non-pecuniary damage (see

Zubko and Others

v. Ukraine

, § 74, cited above).

B.

Costs and expenses

26.

In the present case the applicant failed to submit any claims; the Court therefore makes no award.

C.

Default interest

27.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention;

4.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 5,000 (five thousand euros) in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

5.

Dismisses

the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 20 December 2007, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Claudia

Westerdiek

P

eer

Lorenzen

Registrar

President

[1]

.

EUR 1,601.92.