TOCOIAN c. ROUMANIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 15946/05 prezentate de Sabin TOCOIAN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 8 decembrie 2009 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 11 aprilie 2005, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Sabin Tocoian, este un resortisant român, născut în 1945 și rezident în Celugări, în departamentul Bihor. Guvernul român ( La 27 ianuarie 1998, reclamantul sesizează Comisia administrativă de la Cêpinet competentă pentru aplicarea legii nr. 18/ a unei cereri de restituire de 30 ha de pădure, care ar fi făcut parte din familia sa înainte de confiscarea lor de către statul de la data la care regimul comunist a intrat în vigoare. Reclamantul a fost în zadar invitat de mai multe ori de comisia administrativă să prezinte documente justificative în sprijinul revendicărilor sale, astfel cum reiese din hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din Oranea din 6 iulie 2006. La 27 noiembrie 2001, el a numit în fața Tribunalului de Primă Instanță din Beiuș, comisiile administrative comune și departamentale, care se plângeau că i s-a refuzat eliberarea unui titlu de proprietate asupra celor 30 de ha de păduri revendicate. Într-un prim ciclu procedural, acțiunea reclamantului a fost respinsă printr-o decizie a Tribunalului de Primă Instanță din 29 aprilie 2002, confirmată printr-o hotărâre din 4 noiembrie 2002, a Tribunalului departamental din Bihor, după patru trimiteri ale cauzei, dintre care două, din cauza faptului că reclamantul nu prezentase documente justificative. La 16 aprilie 2003, tribunalul din Bihor a primit recursul reclamantului și a atacat hotărârea din 29 aprilie 2002, prin trimiterea cauzei în fața tribunalului județean din Bihor, pe motiv că ar fi trebuit să se administreze mai multe probe, inclusiv o cale de atac împotriva parcelelor de pădure solicitate de solicitant. În al doilea ciclu procedural, la 27 mai 2004, tribunalul departamental din Bihor a respins ca netaiate acțiunea reclamantului, după ce a dispus o expertiză, care a necesitat două amânări ale cauzei și după ce a acordat reclamantului o amânare pentru a prezenta documente justificative. Hotărârea tribunalului departamental a fost menținută de instanța de judecată din Oradea, în hotărârea sa din 6 septembrie 2005, pronunțată după două amânări ale cauzei, pentru a permite reclamantului să prezinte documente justificative. Prin hotărârea din 25 martie 2005, Tribunalul de Primă Instană din Beiuș a respins ca netaiate acțiunea reclamantului în vederea reconstituirii unui document pierdut. Această hotărâre a fost confirmată printr-o decizie din 29 noiembrie 2005, a Tribunalului departamental din Bihor. 10. În martie 2006, Curtea din Oradea a constatat nulitatea recursului în recurs formulat de solicitant, pentru neplătirea drepturilor de timbru de 10,5 noi lei românești (RON). GRIFS 11. Invocând în mod explicit sau în esență art. 6 din convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge de durata și la sfârșitul procedurii care s-a încheiat prin arestarea instanței judecătorești din Oradea, din 6 septembrie 2005, precum și de încheierea procedurii care a fost încheiată prin arestarea instanței de apel din 28 martie 2006. Prima cauză a reclamantului se referă la durata procedurii care a început la 7 ianuarie 1998, prin sesizarea Comisiei administrative de la Cepinet și se încheie la 6 septembrie 2005 prin hotărârea Curții din Oradea. Prin urmare, aceasta a durat șapte ani și opt luni, pentru trei grade de jurisdicție și o etapă administrativă prealabilă. 13. Potrivit reclamantului, durata procedurii nu corespunde cerinței termenului rezonabil, așa cum se prevede în art. 6 alin. (1) din Convenție. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și domeniul de aplicare al litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 15. În prezenta cauză, având în vedere numărul de amânări ordonate pentru a permite reclamantului să prezinte documente justificative, Curtea constată că reclamantul a contribuit el însuși la întârzierea semnificativă a examinării cauzei. 16. În ceea ce privește comportamentul autorităților, Curtea consideră că.. ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... În mod similar, cea mai lungă perioadă de inactivitate, care a fost desfășurată în fața comisiei administrative, cu o durată mai mare de trei ani, nu este imputabilă autorităților, deoarece reclamantul a omis să prezinte documentele justificative necesare pentru prelucrarea cererii sale (a se vedea, a inversat hotărârea Nichifor c. România (n, n 62276/00, § 28, 13 iulie 2006, care se referă la durata excesivă a unei proceduri administrative prealabile pentru care legea prevedea un termen de 90 de zile pentru ca comisia administrativă să își dea decizia. Cel de-al doilea aspect se referă la calea de urmat a procedurilor care au fost încheiate prin hotărârile Tribunalului de Apel din Oradea din 6 iulie 1999. În septembrie 2005 și 28 martie 2006, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a identificat nicio formă de încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin convenție sau prin protocoalele sale. 19. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit fondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall modulier Președintele

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

15946/05

présentée par Sabin TOCOIAN

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 8 décembre 2009 en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Elisabet Fura,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Alvina Gyulumyan,

Luis López Guerra,

Ann Power,

juges,

et de Santiago Quesada,

greffier de section

Vu la requête susmentionnée introduite le 11 avril 2005,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, M. Sabin Tocoian, est un ressortissant roumain, né en 1945 et résidant à Călugări, dans le département de Bihor. Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.

2.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

A.

Le litige relatif à la restitution de 30 ha de forêts

3.

Le 27 janvier 1998, le requérant saisit la commission administrative de Cărpinet compétente pour l’application de la loi n

o

18/1991, d’une demande de restitution de 30 ha de forêts, qui auraient appartenu à sa famille avant leur confiscation par l’État à l’époque de l’instauration du régime communiste.

4.

Le requérant fut en vain invité à plusieurs reprises par la commission administrative à soumettre des pièces justificatives au soutien de ses prétentions, tel qu’il ressort de l’arrêt de la cour d’appel d’Oradea du 6

septembre 2005.

5.

Le 27 novembre 2001, il assigna devant le tribunal de première instance de Beiuș, les commissions administratives communale et départementale, se plaignant qu’on lui ait refusé la délivrance d’un titre de propriété sur les 30 ha de forêts réclamés.

6.

Dans un premier cycle procédural, l’action du requérant fut rejetée par une décision du tribunal de première instance du 29 avril 2002, confirmée par un arrêt du 4 novembre 2002, du tribunal départemental de Bihor, après quatre renvois de l’affaire, dont deux en raison du fait que le requérant n’avait pas soumis des pièces justificatives.

7.

Le 16 avril 2003, la cour d’appel d’Oradea accueillit le recours du requérant et cassa le jugement du 29 avril 2002, en renvoyant l’affaire devant le tribunal départemental de Bihor, au motif que plusieurs preuves auraient dû être administrées, dont une expertise d’identification des parcelles de forêt réclamées par le requérant.

8.

Dans le deuxième cycle procédural, le 27 mai 2004, le tribunal départemental de Bihor rejeta comme non-étayée l’action du requérant, après avoir ordonné une expertise, qui nécessita deux ajournements de l’affaire et après avoir octroyé au requérant un ajournement pour soumettre des pièces justificatives. La décision du tribunal départemental fut maintenue par la cour d’appel d’Oradea, dans son arrêt du 6 septembre 2005, rendu après deux ajournements de l’affaire afin de permettre au requérant de soumettre des pièces justificatives.

B.

Le litige relatif à la reconstitution d’un document

9.

Par jugement du 25 mars 2005, le tribunal de première instance de Beiuș rejeta comme non-étayée l’action du requérant tendant à la reconstitution d’un document perdu. Ce jugement fut confirmé par une décision du 29

novembre 2005, du tribunal départemental de Bihor.

10.

Par un arrêt du 28

mars 2006, la cour d’appel d’Oradea constata la nullité du pourvoi en recours formé par le requérant, pour défaut de payement des droits de timbre de 10,5

nouveaux lei roumains (RON).

GRIEFS

11.

Invoquant explicitement ou en substance l’article 6 de la Convention et l’article 1 du protocole n

o

1 à la Convention, le requérant se plaint de la durée et de l’issue de la procédure qui s’est achevée par l’arrêt de la cour d’appel d’Oradea du 6

septembre 2005 ainsi que de l’issue de la procédure qui s’est achevée par l’arrêt de la cour d’appel d’Oradea du 28 mars 2006.

EN DROIT

12.

Le premier grief du requérant porte sur la durée de la procédure qui a débuté le 7 janvier 1998, par la saisine de la commission administrative de Cărpinet et s’est terminée le 6 septembre 2005 par l’arrêt de la cour d’appel d’Oradea. Elle a donc duré sept ans et huit mois, pour trois degrés de juridiction et une étape administrative préalable.

13.

Selon le requérant, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention. Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

14.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement des requérants et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,

Frydlender c. France

[GC], n

o

30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).

15.

Dans la présente affaire, compte tenu du nombre d’ajournements ordonnés afin de permettre au requérant à soumettre des pièces justificatives, la Cour note que le requérant a contribué lui-même à retarder de manière significative l’examen de l’affaire.

16.

Pour ce qui est du comportement des autorités, la Cour estime qu’il n’y a pas de périodes d’inactivité ou de retards significatifs à imputer aux juridictions, compte tenu de ce que les audiences ont été fixées à des intervalles réguliers et que les décisions sur le fond ont été rendues dans des délais raisonnables (

Farcaș et autres c. Roumanie

, n

o

67020/01, § 33, 10

novembre 2005). De même, la période d’inactivité la plus longue, qui était celle déroulée devant la commission administrative, d’une durée de plus de trois ans, n’est pas imputable aux autorités, étant donné que le requérant avait omis de soumettre les documents justificatifs exigés pour le traitement de sa demande (voir,

a contrario

l’arrêt

Nichifor c.

Roumanie (n

o

1)

, n

o

62276/00, § 28, 13 juillet 2006, qui concerne la durée excessive d’une procédure administrative préalable pour laquelle la loi prévoyait un délai de quatre-vingt-dix jours pour que la commission administrative rende sa décision).

17.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

18.

Le deuxième grief porte sur l’issue des procédures qui se sont achevées par les arrêts de la cour d’appel d’Oradea des 6

septembre 2005 et 28 mars 2006. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.

19.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Greffier

Président