CASE OF BIK v. RUSSIA

RESPONDENT

RUS

HOTĂRÂRE

22.04.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Remainder inadmissible;Violation of Art. 5-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - award

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF BIK v. RUSSIA (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1972 și trăiește la Moscova. La 27 mai 2002, mama solicitat ambulanță psihiatrică Clinic nr. 21 („Clinic”) pentru a examina fiul ei, exprimând îngrijorarea cu privire la o modificare a comportamentului său. El a fost teamă să părăsească apartamentul unde locuia, a tăiat toate contactele sociale și a fost speriată de zgomote sau de sunetul telefonic. Reclamantul a refuzat să fie examinat de medicii de la clinică și, la 29 mai 2002, dr N., psihiatru de la clinică, a solicitat un ordin judecător de autorizare a evaluării psihice ale reclamantului fără consimțământul său. Ea a remarcat, pe baza informațiilor transmise de mama reclamantului, că reclamantul ar putea fi suferit de o tulburare mentală severă care i-a afectat capacitatea de a satisface cererile obișnuite de viață, și că starea sa s-ar putea deteriora în cazul în care el ar fi lăsat fără tratament psihiatric. La 31 mai 2002, Curtea de district Cheremushkinskiy din Moscova a autorizat evaluarea psihiatrică. Potrivit reclamantului, el a fost informat de această decizie la o dată mai târziu. 10. La 5 iunie 2002, Dr. N. a examinat reclamantul acasă. Mama reclamantului a fost prezentă. El a refuzat să vorbească și le-a făcut să plece amândoi. Dr. N. a concluzionat că reclamantul a suferit de schizofrenie paranoică și că condiția sa a justificat angajamentul într-un spital psihiatric pentru o evaluare și tratament suplimentar. La 19:20, reclamantul a fost admis la spitalul psihiatric nr. 15 („Hospital”). Potrivit reclamantului, el a fost dus la o secție de poliție și apoi la spital. 11. La 7 iunie 2002, reclamantul a acceptat tratamentul în spital până la 14 iunie 2002. 12. Vineri 14 iunie 2002 reclamantul a refuzat să rămână mai mult în spital. La prânz a fost examinat de trei psihiatri care l-au diagnosticat provizorial ca suferind de sindromul depresiv si schizofrenia. Ei au remarcat ca reclamantul era solitar si antisocial; el nu era conștient de starea sa și a exprimat idei iluzive despre mama sa care încerca să-l manipuleze. Ei au concluzionat că tulburarea mentală a fost suficient de gravă pentru a necesita tratament în pacient. 13. Luni, 17 iunie 2002, administrația spitalului a solicitat instanței de prelungire a șederii reclamantului acolo. Potrivit raportului medical prezentat, reclamantul suferă de o tulburare mentală severă și ar putea provoca prejudicii grave la sine sau la alții. În aceeași zi Curtea de district Nagatinskiy din Moscova a autorizat provizoriu o altă spitalizare a reclamantului în așteptarea examinării cazului. Curtea nu a prezentat niciun motiv în decizia sa. 14. La 21 iunie 2002, Curtea de district Nagatinskiy din Moscova a autorizat prelungirea șederii reclamantului în spital. Ședința a fost desfășurată în sediul spitalului. Reclamantul a participat la audiere, dar nu a fost reprezentat. În special, Curtea a remarcat: „După ce a auzit [reclamantul], reprezentantul spitalului... și procurorul care a considerat că cererea [spitalului] ar trebui acordată și după ce a studiat materialele [în posesia sa], instanța consideră că cererea [spitalului] de a angaja reclamantul [spitalului] împotriva voinței sale este bine susținută și ar trebui acordată.” 15. La 27 iunie 2002, reclamantul a acceptat în scris tratamentul suplimentar în spital. 16. Odată ce s-a îmbunătățit starea reclamantului, el a fost externat din spital la 4 iulie 2002. 17. La 23 ianuarie 2003, reclamantul a depus un recurs împotriva hotărârii din 21 iunie 2002. El a depus, în special, că instanța nu a verificat legalitatea comisiei sale la spital 18. La 20 martie 2003, Tribunalul orașului Moscova a susținut hotărârea din 21 iunie 2002. Atât reclamantul, cât și avocatul său au participat la ședință. Curtea a remarcat că spitalizarea reclamantului a fost în conformitate cu legile aplicabile. Curtea a indicat, de asemenea, că angajamentul reclamantului în fața spitalului împotriva voinței sale a fost necesară având în vedere tulburarea psihiatrică severă care l-a făcut periculos pentru el și pentru alții. În cele din urmă, instanța a observat că a fost deschisă reclamantului să solicite reprezentare juridică în fața instanței la primul nivel de competență. Cu toate acestea, el nu a reușit să facă acest lucru și decizia din 21 iunie 2002 nu ar trebui să fie anulată pe acest temei. 19. O persoană poate fi supusă unei evaluări psihiatrice involuntare în cazul în care comportamentul său oferă motive rezonabile să creadă că el poate suferi de o tulburare mentală gravă și, din cauza tulburării mentale, el sau ea (a) este probabil să provoace prejudicii grave la sine sau la sine sau la o altă persoană sau (b) nu are capacitatea de a avea grijă de sine sau de sine sau (c) este probabil să sufere deficiențe fizice grave sau deteriorări mentale în absența unui tratament psihiatric (art. 23 din Act). 20. În cazul literelor (b) sau (c) de mai sus, un psihiatru poate decide să efectueze o evaluare psihiatrică fără consimțământul persoanei, sub rezerva aprobării judiciare anterioare (art. 24 din Lege). 21. În cazul în care (a), (b) sau (c) mai sus, o persoană poate fi admisă într-un spital împotriva voinței sale dacă suferă de o tulburare mentală severă și necesită un examen psihiatric și un tratament psihiatric într-un spital psihiatric (art. 29 din Lege). 22. O persoană admisă împotriva sa va fi evaluată într-un interval de 48 de ore de către un comitet psihiatric. În cazul în care judecătorul decide să păstreze persoana în spital, acesta ar trebui să depună o cerere în acest sens judecătorului în termen de 24 de ore, împreună cu un raport medical de sprijin (art. 32 din Lege). 23. Judecătorul trebuie să ia în considerare cererea în termen de 5 zile (art. 34 § 1 din Lege). El sau ea trebuie să autorizeze, de asemenea, continuarea spitalizării persoanei în așteptarea examinării subiectului de către instanță (art. 33 § 3 din Legea). 24. Vechea CCP nu a stabilit norme speciale care reglementează comisia într-un spital psihiatric. 25. O perioadă de timp exprimată ca un număr de ani expiră în ziua și luna relevante a ultimului an al acestei perioade. O perioadă de timp exprimată ca o serie de luni expiră în ziua relevantă a ultimei luni a perioadei respective. În cazul în care ultima zi a perioadei cade într-o zi nelucrată, următoarea zi lucrătoare mai apropiată se consideră ultima zi a perioadei respective (art. 101 din vechea CCP și art. 108 §§§ 1 și 2 din noul Cod de procedură civilă din 1 februarie 2003, astfel cum a fost modificat).

The applicant was born in 1972 and lives in Moscow. 7. On 27 May 2002 the applicant's mother requested Psychiatric Outpatient Clinic No. 21 (Психоневрологический диспансер N 21) (the “Clinic”) to examine her son, expressing concern about a change in his behaviour. He was afraid to leave the flat where he lived, had cut out all social contacts and was frightened by noises or the sound of the telephone ringing. 8. The applicant refused to be examined by the doctors at the Clinic and on 29 May 2002 Dr N., a psychiatrist from the Clinic, applied for a court order authorising the applicant's psychiatric assessment without his consent. She noted, on the basis of the information submitted by the applicant's mother, that the applicant might be suffering from a severe mental disorder that impaired his ability to meet the ordinary demands of life, and that his condition might deteriorate should he be left without psychiatric treatment. 9. On 31 May 2002 the Cheremushkinskiy District Court of Moscow authorised the psychiatric assessment. According to the applicant, he was informed of that decision at a later date. 10. On 5 June 2002 Dr N. examined the applicant at his home. The applicant's mother was present. The applicant was agitated, he shouted at the doctor and his mother and threatened them. He refused to talk and made them both leave. Dr N. concluded that the applicant suffered from paranoid schizophrenia and that his condition warranted committal to a psychiatric hospital for further assessment and treatment. At 7.20 p.m. the applicant was admitted to Psychiatric Hospital No. 15 (Психиатрическая клиническая больница N 15) (the “Hospital”). According to the applicant, he was first taken to a police station and then to the hospital. 11. On 7 June 2002 the applicant consented to treatment in the Hospital until 14 June 2002. 12. On Friday 14 June 2002 the applicant refused to stay in hospital any longer. At noon he was examined by three psychiatrists who provisionally diagnosed him as suffering from depressive syndrome and schizophrenia. They noted that the applicant was solitary and antisocial; he was unaware of his condition and expressed delusional ideas about his mother trying to manipulate him. They concluded that his mental disorder was serious enough to require inpatient treatment. 13. On Monday 17 June 2002 the Hospital administration applied to the court seeking an extension of the applicant's stay there. According to the medical report submitted, the applicant was suffering from a severe mental disorder and might cause serious harm to himself or others. On the same day the Nagatinskiy District Court of Moscow provisionally authorised the applicant's further hospitalisation pending consideration of the case. The court stated no reasons in its decision. 14. On 21 June 2002 the Nagatinskiy District Court of Moscow authorised the extension of the applicant's stay in the Hospital. The hearing was held on the Hospital's premises. The applicant attended the hearing but was not represented. In particular, the court noted: “After having heard [the applicant], the hospital's representative..., and the prosecutor who considered that the [hospital's] request should be granted, and after having studied the materials [in its possession], the court considers that the [hospital's] request to commit the applicant to the [hospital] against his will is well-substantiated and should be granted.” 15. On 27 June 2002 the applicant consented in writing to further treatment in hospital. 16. Once the applicant's condition improved, he was discharged from hospital on 4 July 2002. 17. On 23 January 2003 the applicant lodged an appeal against the decision of 21 June 2002. He submitted, in particular, that the court had failed to verify the lawfulness of his committal to hospital 18. On 20 March 2003 the Moscow City Court upheld the decision of 21 June 2002. Both the applicant and his lawyer attended the hearing. The court noted that the applicant's hospitalisation had been in accordance with the applicable laws. The court further indicated that the applicant's committal to hospital against his will had been necessary in view of his severe psychiatric disorder which made him dangerous to himself and others. Lastly, the court observed that it had been open to the applicant to ask for legal representation before the court at first level of jurisdiction. However, he had failed to do so and the decision of 21 June 2002 should not be quashed on that ground. 19. A person may be subject to an involuntary psychiatric assessment if his or her behaviour gives reasonable grounds to believe that he or she may be suffering from a serious mental disorder and, because of the mental disorder, he or she (a) is likely to cause serious harm to himself or herself or another person or (b) does not have the capacity to take basic care of himself or herself or (c) is likely to suffer serious physical impairment or mental deterioration in the absence of psychiatric treatment (Article 23 of the Act). 20. In the event of (b) or (c) above, a psychiatrist may decide to conduct psychiatric assessment without the person's consent, subject to prior judicial approval (Article 24 of the Act). 21. In the event of (a), (b), or (c) above, a person may be admitted to a hospital against his or her will if he or she is suffering from a severe mental disorder and requires psychiatric examination and treatment in a psychiatric hospital (Article 29 of the Act). 22. A person admitted against his or her will should be assessed within 48 hours by a psychiatric panel. Should the panel decide to keep the person in hospital, they should file a request to that effect with the judge within 24 hours, together with a supporting medical report (Article 32 of the Act). 23. The judge must then consider the request within 5 days (Article 34 § 1 of the Act). He or she must also authorise the person's continued hospitalisation pending the consideration of the matter by the court (Article 33 § 3 of the Act). 24. The old CCP did not set forth special rules governing committal to a psychiatric hospital. 25. A period of time expressed as a number of years shall expire on the relevant day and month of the last year of that period. A period of time expressed as a number of months shall expire on the relevant day of the last month of that period. If the last day of the period of time falls on a non-working day, the next closest working day shall be considered as the last day of that period (Article 101 of the old CCP and Article 108 §§ 1 and 2 of the new Code of Civil Procedure of 1 February 2003 as amended).

§ Cauze similare