BROADHURST INVESTMENTS LIMITED c. ROUMANIE

BROADHURST INVESTMENTS LIMITED c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND REEVABILITATEA cererii n 34868/03 prezentate de BROADURST INVESTMENTS LIMITED împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care are loc la 15 iunie 2010 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători; și de Santiago Quesada, grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 16 octombrie 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentei, Broadhurst Investments Limited, este o societate comercială cipriotă. Ea este reprezentată în fața Curții de către M Ron Soffer, avocat la Paris. Guvernul român (at'a'a']) a fost reprezentat de agentul său, dl Razvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează. Societatea reclamantă este o societate prin acțiuni de drept cipriot. Prin Decizia nr. 1200 din 12 noiembrie 1990, guvernul român a privatizat compania Oil Terminal Constanța (denumită în continuare: Oil Terminal mail), care își desfășoară activitatea în portul Constanța și este specializat în depozitarea, prelucrarea și transportul petrolului. Oil Terminal a devenit o societate comercială pe acțiuni având statul ca acționar majoritar. Începând cu 1998, societatea reclamantă a achiziționat acțiuni la bursă ale Oil Terminal. Conform unui certificat eliberat de un broker, acesta din urmă a achiziționat acțiuni în numele reclamantei în valoare de 2,27% din capitalul Oil Terminal. În 2003, Bursa București a constatat că reclamanta deținea 9,95% din capitalul Oil Terminal, ceea ce reprezintă un total de 57 961 333 de acțiuni. Statul român a asigurat o participație majoritară de 61,39% din capital. La 26 ianuarie 2001, guvernul a adoptat o ordonanță de urgență privind statutul juridic al echipamentelor din domeniul petrolului. art. 1 din Ordonanța nr. 15/2001 prevedea că rezervoarele, conductele și produsele petroliere, stațiile de pompare și alte echipamente din domeniul petrolier care fuseseră transferate în patrimoniul societății Oil Terminal prin Decizia guvernului nr. 1200/1990 erau și trebuiau să rămână proprietatea statului și făceau parte din domeniul public din motive de interes național. art. 2 prevedea ca Oil Terminal să devină o societate comercială de interes strategic în cadrul căreia interesele statului erau reprezentate de Ministerul Industriei și Resurselor Naturale, care conducea acțiunile statului. art. 3 prevedea că capitalul Oil Terminal trebuia redus la valoarea bunurilor transferate în domeniul public. art. 4 preciza că o agenție națională era responsabilă de crearea unui concesionar pentru exploatarea bunurilor transferate în patrimoniul statului. La 7 februarie 2001, ordinul a fost publicat în Jurnalul Oficial. La 1 martie 2001, tranzacțiile la bursă asupra acțiunilor Oil Terminal au fost suspendate. Cu o zi înainte, acțiunea era cotată la 538 lei românești (ROL). La 20 iulie 2001, consiliul de administrație al Oil Terminal i-a convocat pe acționari pentru a participa la o adunare generală. Pe de o parte, ordinea de zi a inclus aprobarea reducerii capitalului social ca urmare a transferului în domeniul public al anumitor bunuri ale societății și, pe de altă parte, reevaluarea activelor rămase și majorarea capitalului social ca urmare a acestei reevaluări. Aceste măsuri au fost aprobate printr-o rezoluție din 31 iulie 2001 în ciuda protestelor acționarilor minoritari, printre care și societatea reclamantă, care a votat împotrivă. 10. Adunarea generală a efectuat reevaluarea bunurilor societății, cu excepția celor care au făcut obiectul transferului în domeniul public și a căror valoare a fost de 32 944 499 360 ROL, adică aproximativ 1 122 000 dolari americani (USD) la această dată. Reevaluarea bunurilor rămase s-a bazat pe rata inflației pentru perioada cuprinsă între ultima evaluare din 1994 și 31 decembrie 2000. La încheierea acestei operațiuni, capitalul companiei Oil Terminal a crescut cu 338 464 347 360 ROL, adică aproximativ 11 526 La 23 august 2001, societatea reclamantă a introdus în fața tribunalului departamental din Constanța o acțiune în anulare a rezoluției adunării generale. Recurenta a indicat că, în lipsa unei acțiuni specifice pentru abuzul de majoritate, cererea de anulare a deciziilor luate în cadrul adunării generale era singura cale disponibilă în dreptul român pentru a-și proteja interesele în calitate de acționar minoritar. Recurenta a invocat nerespectarea dispozițiilor dreptului societăților comerciale din România și încălcarea dreptului de proprietate garantat prin Constituție, în special că rezoluția contestată a fost adoptată numai prin votul acționarului majoritar, Ministerul Industriei și Resurselor Naturale, în pofida opoziției acționarilor minoritari. Aceasta a considerat că rezoluția era în mod clar împotriva intereselor Oil Terminal care, în favoarea statului, renunțase la o parte importantă din bunurile sale fără a primi compensații; reclamanta a adăugat că reprezentantul Ministerului ar fi trebuit să se abțină de la vot, deoarece interesele sale erau contrare celor ale societății. 12. De asemenea, recurenta a excitat din neconstituționalitatea ordonanței de urgență a guvernului din 26 ianuarie 2001 în ceea ce privește art. 41 din Constituție, care garantează proprietatea privată. 13. La 3 octombrie 2001, tranzacțiile la bursă ale acțiunilor Oil Terminal au reînceput la 341 ROL pentru o acțiune. 14. Prin Legea nr. 68 din 16 ianuarie 2002, Parlamentul a ratificat Ordonanța nr. 15/2001, deși Comisia economică a Senatului a propus acordarea unei indemnizații acționarilor minoritari, această propunere a fost eliminată în textul final al legii 15. Prin decizia din 11 iulie 2002, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate ridicată de reclamantă. Curtea Constituțională s-a bazat pe art. 135 din Constituție, care stabilește lista bunurilor care sunt proprietatea statului și care prevede că legea poate desemna alte bunuri ca făcând parte din domeniul public. 134/1995 privind petrolul, care precizează că sistemul național de transport al petrolului face parte din domeniul public, Curtea Constituțională concluzionează cu majoritate și cu o opinie disidentă că ordinul contestat este constituțional. 16. Prin hotărârea din 19 noiembrie 2002, Tribunalul a respins acțiunea în anulare a rezoluției adunării generale pe motiv că a fost votată în conformitate cu dreptul societăților române. Tribunalul reține că nu a existat nicio reducere a capitalului social al Oil Terminal, ci o schimbare a structurii sale, deoarece bunurile cedate statului fuseseră înlocuite cu un aport de numerar rezultat din reevaluarea capitalului rămas. Prin urmare, Tribunalul concluzionează că drepturile acționarilor nu au fost atinse deoarece, pe de o parte, capitalul a crescut și fiecare a primit două acțiuni pentru fiecare acțiune anterioară și, pe de altă parte, nu erau proprietarii bunurilor Oil Terminal, ci numai titularii unui drept de creanță prin intermediul acțiunilor lor. 17. Recurenta a făcut apel la această hotărâre, susținând în special că prejudiciul suferit de transferul în domeniul public, fără nicio compensație, al bunurilor esențiale pentru activitatea societății Oil Terminal nu putea fi acoperit printr-o simplă reajustare a capitalului social în raport cu inflația. 18. Prin hotărârea definitivă din 17 aprilie 2003, Curtea de Apel din Constanța a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță. Aceasta a preluat motivația Tribunalului departamental, și anume că Oil Terminal și implicit acționarii săi nu au suferit niciun prejudiciu, deoarece nu a existat nicio reducere a capitalului, ci doar o schimbare în structura sa, cu aporturi în numerar care au înlocuit și chiar depășesc valoarea bunurilor transferate în domeniul public. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, societatea reclamantă susține că statul a săvârșit o încălcare a dreptului său de proprietate prin deposedarea de Oil Terminal a unora dintre bunurile sale și, prin urmare, societatea reclamantă a unei părți din investiția sa. ÎN DREPT 20. Societatea reclamantă susține că statul a săvârșit o încălcare a dreptului său de proprietate garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, deposedând Oil Terminal de unele dintre bunurile sale și, prin urmare, societatea reclamantă de o parte din investiția sa. De asemenea, consideră că statul și-a încălcat dreptul la respectarea bunurilor prin intermediul instanțelor care au refuzat să-și protejeze dreptul de proprietate și să repare prejudiciul suferit. 1, astfel formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 21. În primul rând, guvernul subliniază că, în calitate de acționar al Oil Terminal, societatea reclamantă nu este proprietara bunurilor Oil Terminal, fiind doar titulară a unui drept de creanță. 22. Citând cauza Bäck c. Finlanda 37598/97, § 62 CEDH 2004 VIII), guvernul afirmă că eventuala situație de faliment este un risc inerent deținerii oricărei acțiuni și că, în orice caz, valoarea unei acțiuni este încă fluctuantă. În opinia guvernului, manifestarea concretă a riscului legat de acțiune nu poate fi considerată o interferență în drepturile care decurg din art. 1 din Protocolul nr. În opinia sa, nu există niciun prejudiciu care ar putea duce la încălcarea acestui articol în cazul de față. El consideră că structura capitalului social a fost doar schimbată, aporturile în natură fiind înlocuite cu aporturi în numerar, dar că acest lucru a dus la o creștere și nu la o scădere a capitalului, astfel cum au observat instanțele. În acest sens, adaugă că acționarii au primit două acțiuni pentru fiecare acțiune pe care o dețineau anterior. Guvernul susține că, potrivit informațiilor aflate la dispoziția sa, valoarea unei acțiuni a societății nu s-a schimbat ca urmare a rezoluției adunării generale. 15/2001 era legal, așa cum a fost judecat de Curtea Constituțională, argumentând că bunurile în cauză fuseseră transferate în patrimoniul societății în temeiul Legii nr. 15/1990, care era anterioară Constituției din 1991 și, prin urmare, a fost abrogată implicit de aceasta din urmă. ; sau legile ulterioare au prevăzut că rezervoarele, conductele și produsele petroliere, stațiile de pompare și alte echipamente din domeniul petrolier făceau parte din domeniul public, deoarece acestea erau de o importanță strategică 24. Societatea reclamantă insistă în primul rând asupra caracterului autonom al noțiunii de acțiune în jurisprudența Curții, din care rezultă că nu se poate limita la singurul proprietar legal al bunurilor materiale ale societății dreptul de a invoca o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. (1) Ea reamintește că principala încălcare presupusă constă în efectele ordonanței de urgență asupra valorii prețurilor acțiunilor; ea nu neagă faptul că fluctuațiile pot exista în continuare, ci consideră că guvernul a creat o nesiguranță care a dus la scăderea capitalului său fără a fi plătită nicio indemnizație în acest sens. 25. În ceea ce privește argumentul guvernului potrivit căruia nu ar fi suferit niciun prejudiciu din cauza faptului că aporturile în natură au fost înlocuite cu contribuții în numerar, societatea reclamantă subliniază că majorarea capitalului social avea ca obiect compensarea inflației și nu pierderea generată de transferul bunurilor în patrimoniul statului, care constituiau două evenimente diferite, fără legătură între ele. În plus, Comisia adaugă că faptul că acționarii minoritari au primit două acțiuni pentru fiecare acțiune pe care o dețineau anterior nu poate echivala cu o compensație, deoarece scopul acestei operațiuni nu era de a oferi societății o valoare mai mare, ci de a adapta valoarea banilor și capitalul societății, având în vedere rata inflației. 26. În sfârșit, în ceea ce privește decizia Curții Constituționale, recurenta consideră că este contrară dispozițiilor articolului 150 din Constituția din 1991 și că, în opinia sa, drepturile dobândite înainte de intrarea în vigoare a Constituției nu pot fi puse în discuție. În cele din urmă, aceasta adaugă că, în temeiul Constituției, o expropriere nu poate avea loc decât din motive de utilitate publică și cu o compensație corectă. 27. Curtea ia notă mai întâi de faptul că o acțiune de societate pe acțiuni este un bun complex; ea certifică faptul că deținătorul său deține o parte din capitalul social și drepturile aferente. Ea are o valoare economică și, prin urmare, constituie un "bine" în sensul articolului 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea mutatis mutandis, Sovtransavto Holding c. Ucraina (dec.), n 48553/99, 7 Septembrie 2001. În cazul de față, recurenta deține o parte din capitalul social al Oil Terminal prin intermediul acțiunilor sale, art. 1 din Protocolul nr. 1 se aplică, prin urmare, în măsura în care o acțiune este considerată drept bun în sensul convenției, argumentul guvernului conform căruia societatea reclamantă deținea dreptul la creanță nu este relevant și nu are niciun impact asupra acestei calificări. 28. În continuare, Curtea constată că anumite bunuri ale societății, inclusiv rezervoarele, conductele de petrol, produsele petroliere și stațiile de pompare, au fost transferate în domeniul public și, prin urmare, patrimoniul societății Oil Terminal a fost redus cu valoarea acestor bunuri, estimată la aproximativ 1 122 000 USD (punctul 10 de mai sus). Din punctul de vedere al acționarilor minoritari ai Oil Terminal, acest transfer se analizează fără îndoială într-o măsură de naționalizare care intră sub incidența celei de-a doua teze a articolului 1 din Protocolul nr. 1, deși a intervenit în cadrul unui litigiu între acționari; așadar, rămâne de știut dacă au fost îndeplinite cerințele menționate mai sus. Pentru a fi compatibile cu art. 1 din Protocolul nr. 1, o astfel de interferență trebuie să fie făcută din motive de interes public și mai ales în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale de drept internațional. între cerințele interesului general al comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea Sporrong și Lönnroth c. Suedia, 23 septembrie 1982, § 69, seria A n 52. Prin controlul respectării acestei cerințe, Curtea recunoaște statului o marjă largă de apreciere atât pentru alegerea modalităților de punere în aplicare, cât și pentru a determina dacă consecințele acestora sunt legalizate, în interesul general, de dorința de a atinge obiectivul legii în cauză (a se vedea Fredin c. Suedia (n, 18 februarie 1991, § 51, seria A n 192). 30. Curtea consideră că această privare de proprietate a avut loc În această privință, Comisia reamintește că statele dispun de o largă marjă de apreciere pentru a determina conținutul interesului general și existența unei cauze de utilitate publică. Controlul instalațiilor portuare petroliere face cu siguranță parte din aceasta. 31. În ceea ce privește condiția de legalitate, Curtea constată că transferul bunurilor a fost aprobat de acționarul principal în cadrul adunării generale care a aprobat naționalizarea decisă de guvern și subliniază, pe de o parte, că votul în adunarea generală s-a făcut cu respectarea dreptului societăților române și, pe de altă parte, că Ordonanța nr. 15/2001 a fost publicată în Jurnalul Oficial. Prin urmare, Curtea consideră că legalitatea naționalizării nu poate fi pusă la îndoială. 32. Având în vedere că nu există nicio măsură de despăgubire, Curtea va examina cu atenție contextul în care această măsură de transfer a intervenit ca măsură de utilitate publică, astfel cum se menționează mai sus. Comisia observă că transferul a avut loc în cadrul unui litigiu între acționari, acționarul majoritar fiind statul, societatea reclamantă fiind acționarul minoritar. Transferul bunurilor în domeniul public care a dus ulterior la scăderea acțiunilor și a pierderilor economice invocate de societatea reclamantă a fost decis de adunarea generală care a efectuat apoi reevaluarea bunurilor (punctele 9 și 10 de mai sus). Fără a contesta scăderea capitalului și, prin urmare, valoarea acțiunilor intervenite, Curtea amintește: Indiferent dacă există diferențe de opinie între acționarii unei societăți anonime sau între ei și consiliul său de administrație cu privire la realitatea încălcării dreptului la respectarea bunurilor acesteia sau cu privire la cel mai bun mod de reacție la aceasta este ceva obișnuit în viața unei astfel de societăți. (Agrotexim și alții c. Grecia, 24 octombrie 1995, § 65, seria A n 330 33). Luând în considerare procedurile aplicabile din punct de vedere general (a se vedea Jokela c. Finlanda, 28856/95, § 45, CEDO 2002-IV), Curtea consideră că dispozițiile legislative care reglementează transferul bunurilor în domeniul public sunt inerente unui sistem de economie de piață, în special din motive de utilitate publică, cum ar fi în cazul de față. Cu condiția ca competența sa să fie limitată în ceea ce privește respectarea dreptului intern (a se vedea Håkansson și Sturesson c. Suedia , 21 februarie 1990, § 47, seria A n 171-A) și că nu are sarcina de a înlocui aprecierea instanțelor interne, constată totuși că societatea a putut contesta în fața instanțelor decizia adunării care a fost considerată legală de către instanțe, în conformitate cu dreptul societăților din România, și concluzionează că societății în calitate de acționar minoritar i s-a oferit posibilitatea de a-și expune cauza autorităților competente pentru a contesta efectiv măsurile care aduc atingere drepturilor garantate prin această dispoziție (a se vedea Capital Bank AD c. Bulgaria, n 49429/99, § 134, EHR 2005-XII). 34. În măsura în care societatea reclamantă subliniază că tranzacțiile cu acțiunile Oil Terminal au fost suspendate în perioada de reorganizare a capitalului social și, la reluarea tranzacțiilor, cota a înregistrat o scădere semnificativă, Curtea recunoaște împreună cu guvernul că fluctuațiile cursului acțiunilor sunt inerente piețelor de capital. În plus, Curtea constată că nu reiese din informațiile prezentate de părți că societatea a înregistrat pe piața de capital alte fluctuații datorate reorganizării; pe de altă parte, toți acționarii au primit două acțiuni pentru fiecare dintre acțiunile anterioare deținute înainte de majorarea capitalului (punctul 10 de mai sus). Cu toate acestea, Comisia reamintește, în lumina marjei de apreciere recunoscute statului în această privință, că art. 1 din Protocolul nr 1 nu garantează totuși dreptul la o compensare integrală, deoarece obiectivele legitime de interes public, astfel cum sunt urmărite prin măsuri de reformă economică, pot fi utilizate pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piață totală (a se vedea mutatis mutandis) Lithgow și altele c. Regatul Unit, 8 iulie 1986, § 121, seria A n 102), care pare să fie cazul în speță. 35. Având în vedere toate cele de mai sus, nu pare că rezoluția adunării generale aprobată de instanțele interne a adus atingere dreptului societății reclamante la respectarea bunurilor sale în sensul celei de a doua teze a articolului 1 din Protocolul nr. 36. Prin urmare, cererea trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată, în temeiul articolului 35 3 și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Președintele

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

34868/03

présentée par BROADHURST INVESTMENTS LIMITED

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant le 15 juin 2010 en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Elisabet Fura,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Luis López Guerra,

juges,

et de Santiago Quesada,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 16 octobre 2003,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

La requérante, Broadhurst Investments Limited, est une société commerciale chypriote. Elle est représentée devant la Cour par M

e

Ron

Soffer, avocat à Paris.

Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.

Les circonstances de l'espèce

2.

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

3.

La société requérante est une société par actions de droit chypriote.

4.

Par la décision no 1200 du 12 novembre 1990, le gouvernement roumain privatisa la société Oil Terminal Constanța (ci-après

: «

Oil

Terminal

»), exerçant son activité dans le port de Constanța et spécialisée dans le domaine du stockage, du traitement et du transport de pétrole. Oil Terminal devint une société commerciale par actions ayant l'Etat comme actionnaire majoritaire.

5.

A partir de 1998, la société requérante acheta en bourse des actions d'Oil Terminal. Selon un certificat délivrée par un courtier, ce dernier acheta entre 1998 et 2001 des actions pour le compte de la requérante à hauteur de 2,27 % du capital d'Oil Terminal. En 2003, la Bourse de Bucarest attesta que la requérante détenait 9,95 % du capital d'Oil Terminal, soit un total de 57

961

333 actions.

6.

L'Etat roumain garda une participation majoritaire à hauteur de 61,39

% du capital.

7.

Le 26 janvier 2001, le Gouvernement prit une ordonnance d'urgence relative au statut juridique des équipements du domaine pétrolier. L'article

1er de l'ordonnance no

15/2001 prévoyait que les réservoirs, oléoducs et produits pétroliers, les stations de pompage et autres équipements du domaine pétrolier qui avaient été transférés dans le patrimoine de la société Oil Terminal par la décision du Gouvernement no

1200/1990 étaient et devaient demeurer la propriété de l'Etat et faisaient partie du domaine public pour des raisons d'intérêt national. L'article 2 prévoyait que la société Oil Terminal devenait une société commerciale d'intérêt stratégique au sein de laquelle les intérêts de l'Etat étaient représentés par le ministère de l'Industrie et des Ressources naturelles, qui gérait les actions de l'Etat. L'article 3 disposait que le capital d'Oil Terminal devait être réduit à la hauteur de la valeur des biens qui avaient été transférés dans le domaine public. L'article 4 précisait qu'une agence nationale était chargée de designer un concessionnaire pour l'exploitation des biens transférés dans le patrimoine de l'Etat.

Le 7 février 2001, l'ordonnance fut publiée au Journal Officiel.

8.

Le 1er mars 2001, les transactions en bourse sur les actions d'Oil Terminal furent suspendues. La veille, l'action était cotée à 538 lei roumains (ROL).

9.

Le 20 juillet 2001, le conseil d'administration d'Oil Terminal convoqua les actionnaires pour participer à une assemblée générale.

L'ordre du jour comprenait, d'une part, l'approbation de la réduction du capital social suite au transfert dans le domaine public de certains biens de la société, et, d'autre part, la réévaluation des biens restants et l'augmentation du capital social suite à cette réévaluation.

Ces mesures furent approuvées par une résolution du 31 juillet 2001 malgré les protestations des actionnaires minoritaires, dont la société requérante, qui vota contre.

10.

L'assemblée générale procéda à la réévaluation des biens de la société à l'exception de ceux ayant fait l'objet du transfert dans le domaine public et dont la valeur était de 32

944

499

360 ROL, soit environ 1

122

000

dollars américains (USD) à cette date. La réévaluation des biens restants fut fondée sur le taux d'inflation pour la période comprise entre la dernière évaluation de 1994 et le 31 décembre 2000. A l'issue de cette opération, le capital de la société Oil Terminal fut augmenté de 338

464

347

360 ROL, soit environ 11

526

000 USD à cette date. Les actionnaires se virent attribuer deux actions pour chaque ancienne action détenue avant l'augmentation du capital.

11.

Le 23 août 2001, la société requérante introduisit devant le tribunal départemental de Constanța une action en annulation de la résolution de l'assemblée générale.

La requérante indiqua qu'en l'absence d'action spécifique pour abus de majorité, la demande en annulation des décisions prises en assemblée générale était la seule voie disponible en droit roumain pour protéger ses intérêts en tant qu'actionnaire minoritaire.

La requérante invoqua le non-respect des dispositions du droit des sociétés roumain et la violation du droit de propriété garanti par la Constitution. Elle exposa notamment que la résolution litigieuse n'avait été adoptée que par le vote de l'actionnaire majoritaire, le ministère de l'Industrie et des Ressources naturelles, malgré l'opposition des actionnaires minoritaires. Elle estimait que la résolution allait clairement à l'encontre des intérêts d'Oil Terminal qui avait ainsi renoncé, en faveur de l'Etat, à une partie importante de ses biens sans recevoir d'indemnisation. La requérante ajoutait que le représentant du ministère aurait dû s'abstenir de voter car ses intérêts étaient contraires à ceux de la société.

12.

La requérante excipa également de l'inconstitutionnalité de l'ordonnance d'urgence du Gouvernement du 26 janvier 2001 eu égard à l'article 41 de la Constitution, qui garantit la propriété privée.

13.

Le 3 octobre 2001, les transactions en bourse des actions Oil Terminal reprirent, à 341 ROL pour une action.

14.

Par la loi no 68 du 16 janvier 2002, le Parlement ratifia l'ordonnance no

15/2001. Bien que la commission économique du Sénat ait proposé l'octroi d'une indemnité aux actionnaires minoritaires, cette proposition fut écartée dans le texte final de la loi.

15.

Par une décision du 11 juillet 2002, la Cour constitutionnelle rejeta l'exception d'inconstitutionnalité soulevée par la requérante. La Cour constitutionnelle s'appuya sur l'article 135 de la Constitution qui dresse la liste des biens qui sont la propriété de l'Etat et qui prévoit que la loi peut désigner d'autres biens comme faisant partie du domaine public. La loi no

134/1995 sur le pétrole précisant que le système national de transport du pétrole fait partie du domaine public, la Cour constitutionnelle conclut à la majorité et avec une opinion dissidente que l'ordonnance contestée était constitutionnelle.

16.

Par un jugement du 19 novembre 2002, le tribunal rejeta l'action en annulation de la résolution de l'assemblée générale au motif qu'elle avait été votée de façon conforme au droit des sociétés roumain.

Le tribunal retint qu'il n'y avait pas eu de réduction du capital social d'Oil Terminal, mais un changement de sa structure puisque les biens cédés à l'Etat avaient été remplacés par un apport en numéraire issu de la réévaluation du capital restant. Par conséquent, le tribunal conclut que les droits des actionnaires n'avaient pas été atteints car, d'une part, le capital avait augmenté et chacun avait reçu deux actions pour chaque ancienne action, et, d'autre part, ils n'étaient pas propriétaires des biens d'Oil Terminal mais uniquement titulaires d'un droit de créance par le biais de leurs actions.

17.

La requérante interjeta appel de ce jugement, arguant notamment que le préjudice subi par le transfert dans le domaine public, sans aucune indemnisation, de biens essentiels pour l'activité de la société Oil Terminal ne pouvait être couvert par un simple réajustement du capital social par rapport à l'inflation.

18.

Par un arrêt définitif du 17 avril 2003, la cour d'appel de Constanța confirma le jugement rendu en première instance. Elle reprit la motivation du tribunal départemental, à savoir qu'Oil Terminal et implicitement ses actionnaires n'avaient subi aucun préjudice puisqu'il n'y avait pas eu de réduction du capital mais simplement un changement dans sa structure, avec des apports en numéraire ayant remplacé et même dépassé la valeur des biens transférés dans le domaine public.

GRIEF

19.

Invoquant l'article 1 du Protocole no 1 à la Convention, la société requérante allègue que l'Etat a commis une violation de son droit de propriété en dépossédant Oil Terminal de certains de ses biens et, par conséquent, la société requérante d'une partie de son investissement.

EN DROIT

20.

La société requérante allègue que l'Etat a commis une violation de son droit de propriété garanti par l'article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention en dépossédant Oil Terminal de certains de ses biens et, par conséquent, la société requérante d'une partie de son investissement. Elle estime également que l'Etat a porté atteinte à son droit au respect des biens par l'intermédiaire des juridictions qui ont refusé de protéger son droit de propriété et de réparer le préjudice subi. Elle invoque l'article 1 du Protocole n

o

1, ainsi libellé

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.

»

21.

Le Gouvernement fait remarquer d'abord qu'en tant qu'actionnaire d'Oil Terminal, la société requérante n'est pas propriétaire des biens d'Oil

Terminal, étant seulement titulaire d'un droit de créance.

22.

Citant l'affaire

Bäck c. Finlande

(n

o

37598/97, § 62, CEDH

2004

‑

VIII), le Gouvernement fait valoir que l'éventualité d'une situation de faillite est un risque inhérent à la détention de toute action, et qu'en tout état de cause la valeur d'une action est toujours fluctuante. De l'avis du Gouvernement, la manifestation concrète du risque qui s'attachait à l'action ne saurait passer pour une ingérence dans les droits découlant de l'article 1 du Protocole n

o

23.

Enfin, il estime que l'ordonnance d'urgence du Gouvernement n

o

15/2001 était légale, ainsi que l'a jugé la Cour constitutionnelle. En effet, il fait valoir que les biens en question avaient été transférés dans le patrimoine de la société en vertu de la loi n

o

15/1990, laquelle était antérieure à la Constitution de 1991 et a donc implicitement été abrogée par cette dernière

; or les lois subséquentes avaient bien prévu que les réservoirs, les oléoducs et les produits pétroliers, les stations de pompage et les autres équipements du domaine pétrolier faisaient partie du domaine public, car ils étaient d'une importance stratégique.

24.

La société requérante insiste tout d'abord sur le caractère autonome de la notion d'action dans la jurisprudence de la Cour, dont il résulte qu'on ne saurait limiter au seul propriétaire légal des biens matériels de la société le droit de se prévaloir d'une violation de l'article 1 du Protocole n

o

25.

Pour ce qui est de l'argument du Gouvernement selon lequel elle n'aurait pas subi de préjudice au motif que les apports en nature ont été remplacés par des apports en numéraire, la société requérante fait remarquer que l'augmentation du capital social avait pour objet de compenser l'inflation et non pas la perte engendrée par le transfert des biens dans le patrimoine de l'Etat, qui constituaient deux événements différents sans lien entre eux. Elle ajoute en outre que le fait pour les actionnaires minoritaires d'avoir reçu deux actions pour chaque action qu'ils détenaient antérieurement ne peut pas équivaloir à une indemnisation vu que le but de cette opération n'était pas de donner plus de valeur à la société mais de mettre en adéquation la valeur de l'argent et le capital de la société, vu le taux d'inflation.

26.

Enfin, pour ce qui est de la décision de la Cour constitutionnelle, la requérante estime qu'elle est contraire aux dispositions de l'article 150 de la Constitution de 1991 et que, à son avis, les droits acquis avant l'entrée en vigueur de la Constitution ne sauraient être remis en cause. Elle ajoute en dernier lieu qu'en vertu de la Constitution, une expropriation ne peut avoir lieu que pour cause d'utilité publique et avec une juste compensation.

27.

La Cour note d'abord qu'une action de société anonyme est un bien de caractère complexe. Elle certifie que son détenteur possède une part du capital social et les droits correspondants. Elle a une valeur économique et constitue par conséquent un «

bien

» au sens de l'article 1 du Protocole n

o

1 (voir,

mutatis mutandis, Sovtransavto Holding c. Ukraine

(déc.), n

o

48553/99, 7

septembre 2001). En l'espèce, la requérante étant propriétaire d'une partie du capital social d'Oil Terminal par le biais de ses actions, l'article 1 du Protocole n

o

1 trouve donc à s'appliquer. Pour autant qu'une action soit considérée en tant que bien au sens de la Convention, l'argument du Gouvernement selon lequel la société requérante était titulaire juste d'un droit de créance n'est pas pertinent et n'a pas d'incidence sur cette qualification.

28.

La Cour note ensuite que certains biens de la société, dont les réservoirs, les oléoducs, les produits pétroliers et les stations de pompage, ont été transférés dans le domaine public. Il s'ensuit que le patrimoine de la société Oil Terminal a été diminué de la valeur de ces biens, dont

l'estimation s'élevait à environ 1

122

000 USD (paragraphe 10

ci-dessus).

29.

Du point de vue des actionnaires minoritaires d'Oil Terminal, ce transfert s'analyse sans conteste en une mesure de nationalisation qui relève de la deuxième phrase de l'article 1 du Protocole n

o

1, alors bien qu'elle soit intervenue dans

le cadre d'un litige entre actionnaires. Reste donc à savoir si les exigences de ladite phrase ont été remplies. Pour être compatible avec l'article 1 du Protocole n

o

1, une telle ingérence doit être opérée «

pour cause d'utilité publique

» et «

dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux de droit international

». L'ingérence doit ménager un «

juste équilibre

» entre les exigences de l'intérêt général de la communauté et les impératifs de la sauvegarde des droits fondamentaux de l'individu (voir

Sporrong et Lönnroth c. Suède

, 23 septembre 1982, § 69, série A n

o

52). En contrôlant le respect de cette exigence, la Cour reconnaît à l'Etat une large marge d'appréciation tant pour choisir les modalités de mise en œuvre que pour juger si leurs conséquences se trouvent légitimées, dans l'intérêt général, par le souci d'atteindre l'objectif de la loi en cause (voir

Fredin c. Suède (n

o

1)

, 18 février 1991, § 51, série A n

o

192).

30.

La Cour estime que cette privation de propriété a eu lieu «

pour cause d'utilité publique

» et «

dans les conditions prévues par la loi

». A cet égard, elle rappelle que les Etats disposent d'une large marge d'appréciation afin de déterminer le contenu de l'intérêt général et l'existence d'une cause d'utilité publique. Le contrôle des installations portuaires pétrolières en fait certainement partie.

31.

S'agissant de la condition de légalité, la Cour note que le transfert des biens a été approuvé par l'actionnaire principal lors de l'assemblée générale qui a entériné la nationalisation décidée par le Gouvernement. Elle relève, d'une part, que le vote en assemblée générale s'est fait dans le respect du droit des sociétés roumain, et, d'autre part, que l'ordonnance n

o

15/2001 a été publiée au Journal Officiel. Dès lors, la Cour estime que la légalité de la nationalisation ne saurait être mise en doute.

32.

Compte tenu de ce qu'il n'y a pas de mesure indemnitaire, la Cour va se pencher très attentivement sur le contexte dans lequel cette mesure de transfert est intervenue en tant que mesure d'utilité publique, tel que mentionné ci-dessus. Elle note d'emblé que le transfert est intervenu dans le cadre d'un litige entre actionnaires, l'actionnaire majoritaire étant l'Etat, la société requérante étant l'actionnaire minoritaire. Le transfert des biens dans le domaine publique qui entraîna par la suite la baisse des actions et les pertes économiques invoquées par la société requérante fut décidé par l'assemblée générale qui procéda ensuite à la réévaluation des biens (paragraphes 9 et 10 ci-dessus). Sans contester la diminution du capital et, par conséquent, de la valeur des actions intervenues, la Cour rappelle :

«

Qu'il existe des divergences d'opinion entre actionnaires d'une société anonyme ou entre eux et son conseil d'administration à propos de la réalité d'une atteinte au droit au respect des biens de celle-ci ou sur la meilleure façon d'y réagir est chose courante dans la vie d'une telle société.

» (

Agrotexim et autres c. Grèce

, 24 octobre 1995, § 65, série A n

o

330

‑

A)

33.

Tout en considérant les procédures applicables d'un point de vue général (voir

Jokela c.

Finlande

, n

o

28856/95, § 45, CEDH 2002-IV), la Cour estime que les dispositions législatives régissant le transfert des biens dans le domaine public sont inhérentes sous un régime d'économie de marché notamment pour des raisons d'utilité publique, tel que dans le cas d'espèce. Pour autant que sa compétence soit limitée en matière de respect du droit interne (voir

Håkansson et Sturesson c. Suède

, 21 février 1990, §

47, série A n

o

171-A) et qu'elle n'a pas pour tâche de se substituer à l'appréciation des tribunaux internes, elle constate néanmoins que la société a pu contester devant les tribunaux la décision de l'assemblée qui fut jugée légale par les tribunaux, en conformité avec le droit des sociétés roumain, et conclut que la société en tant qu'actionnaire minoritaire s'est vu offrir la possibilité d'exposer sa cause aux autorités compétentes afin de contester effectivement les mesures portant atteinte aux droits garantis par cette disposition (voir

Capital Bank AD c. Bulgarie

, n

o

49429/99, § 134, ECHR

2005-XII).

34.

Pour autant que la société requérante fait remarquer que les transactions sur les actions Oil Terminal ont été suspendues pendant la période de réorganisation du capital social et, à la reprise des transactions, la cote a marqué un net recul, la Cour admet avec le Gouvernement que les fluctuations du cours des actions sont inhérentes aux marchés de capitaux. En outre, la Cour note qu'il ne ressort pas des informations présentées par les parties que la société ait enregistré sur le marché de capitaux d'autres fluctuations dues à la réorganisation. Par ailleurs, tous les actionnaires ont reçu deux actions pour chaque ancienne action détenue avant l'augmentation du capital (paragraphe 10 ci-dessus). Or, elle rappelle à la lumière de la marge d'appréciation reconnue à l'Etat en la matière, que l'article 1 du Protocole n

o

1 ne garantit pourtant pas le droit à une compensation intégrale car les objectifs légitimes «

d'utilité publique

», tels qu'en poursuivent des mesures de réforme économique, peuvent militer pour un remboursement inférieur à la pleine valeur marchande (voir,

mutatis mutandis

,

Lithgow et autres c. Royaume-Uni

, 8 juillet 1986, § 121, série A n

o

102) dont semblerait être le cas d'espèce.

35.

Eu égard à tout ce qui précède, il n'apparaît pas que la résolution de l'assemblée générale entérinée par les juridictions internes ait porté atteinte au droit de la société requérante au respect de ses biens au sens de la deuxième phrase de l'article 1 du Protocole n

o

1.

36.

Il s'ensuit que la requête doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée, en application de l'article 35

§§

3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à la majorité,

Déclare

la requête irrecevable.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Greffier

Président