GHITA v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
GHITA v. ROMANIA (CtEDO, 2011)
DIRECȚIUNEA TERZĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 41304/04 de Marcel GHIȚĂ împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 31 mai 2011 în calitate de comitet compus din: Egbert Myjer, președinte, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 8 noiembrie 2004, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Marcel Ghiță, este un național român care s-a născut în 1949 și locuiește în București. El a fost reprezentat în fața Curții de dl Costel Alaci, avocat care practică la București. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu, al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 22 februarie 2002, prin ordinul emis de președintele Curții de Conturi din România, reclamantul a fost respins din funcția de director al Departamentului de control financiar. Prin ordinul ulterior din 25 februarie 2002, el a fost numit inspector financiar, clasa I, în același departament. Un nou ordin emis la 11 martie 2002 a schimbat din nou poziția reclamantului în inspector financiar asistent, cu o scădere substanțială a salariului său. La 5 martie 2002, cererea reclamantului de a fi transferată la Universitatea Atenei a fost aprobată de președintele Curții de Conturi. La 14 mai 2002, reclamantul a contestat cele trei ordine menționate mai sus în fața instanțelor, cerând reintegrarea în funcția sa de director în cadrul Curții de Conturi din România și plata achizițiilor salariale. La 22 august 2002, Curtea județului București a permis parțial acțiunea reclamantului și a anulat numai ordinul din 11 martie 2002. Curtea a ordonat reintegrarea reclamantului asupra poziției de inspector financiar, astfel cum se prevede în ordinul din 25 februarie 2002, precum și plata salariului datorat pentru această poziție începând din 11 martie 2002 și până la data reintegrării efective. La 13 noiembrie 2002, Curtea de Apel a susținut această hotărâre prin o decizie finală. La 17 decembrie 2002, Curtea de Conturi a primit o cerere trimisă de către reclamant prin intermediarul biroului unui judecător care solicită executarea hotărârii finale menționate mai sus. Prin un ordin eliberat de președintele Curții de Conturi din România la 8 ianuarie 2003, reclamantul a fost reintegrat în poziția sa de inspector financiar, astfel cum este prevăzut de ordinul din 25 februarie 2002 pentru o perioadă începând cu 19 februarie 2002 și până la 5 martie 2002, data transferului său la Universitatea Ateneium. La 14 martie 2003, Curtea de Conturi a solicitat în fața instanțelor anularea procedurii de executare instituite de reclamant la 17 decembrie 2002, în măsura în care hotărârea instanței a fost deja respectată. 10. Prin o hotărâre finală pronunțată la 13 octombrie 2003 Curtea județului de la București a anulat procedura de punere în aplicare, declarând că hotărârea din 22 august 2002 a fost deja pe deplin pusă în aplicare prin ordinul de 8 ianuarie 2003 eliberat de președintele Curții de Conturi. În acest sens, instanța a considerat că obligația de a reinstaura reclamantul în fosta sa poziție și plata drepturilor de salariu corespunzător se referă numai la perioada de timp până la 5 martie 2002, data transferului reclamantului către o altă instituție. Legea internă relevantă privind executarea hotărârilor finale, și anume fragmentele Codului de procedură civilă și Legea nr. 188/2000 privind competențele și funcțiile judecătorilor, este rezumat în hotărârea Curții în cazul Topciov v. România (dec.), nr. 17369/02, 15 iunie 2006). COMPLAINTE 12. Reclamantul s-a plâns de neexecutarea hotărârii din 22 august 2002 a Curții Județenești de la București care a încălcat drepturile sale în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. HOTĂRÂREA 13. Reclamantul a afirmat că hotărârea din 22 august 2002 a Curții de Conturi din București nu a fost pusă în aplicare, deoarece angajatorul său, Curtea de Conturi din România, l-a reintegrat numai până la 5 martie 2002. El a invocat art. 6 § 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția, care, în măsura în care este relevant, a citit după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 14. Guvernul a respins afirmația. 15. În evaluarea circumstanțelor prezentului caz, Curtea constată că acuzația reclamantului privind neexecuția hotărârii din 22 august 2002 a fost deja analizată de către o instanță internă. În special, în hotărârea sa finală din 13 octombrie 2003, Curtea județului București a declarat că, prin ordonanța din 8 ianuarie 2003, președintele Curții de Conturi a executat pe deplin hotărârea în litigiu. Având în vedere toate informațiile dinainte de aceasta, Curtea nu vede niciun motiv să se îndepărteze de concluziile instanței interne în acest caz. 16. Rezultă că plângerile reclamantei sunt vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Egbert Myjer Președintele adjunct al grefierului