Bartos împotriva României

Rezoluția CM/ResDH(2011)258 [1] Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Bartos împotriva României Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că el supraveghează executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare "CEDO"). Convenția și Curtea [2] Având în vedere hotărârea de mai jos transmisă Comitetului de către Curte după data finală Numele cauzei (cererei) Hotărârea Determinativului Bartos (12050/02) 20 iulie 2006 20 octombrie 2006 Reamintind că constatările de încălcare făcute de Curte impun, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate în hotărâri, adoptarea de către statul membru pârât, dacă este necesar, a unor măsuri individuale care să pună capăt încălcărilor și să șteargă, pe cât posibil, consecințele acestora pentru solicitant, precum și măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; După examinarea, în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenție, a bilanțului de acțiune furnizat de guvern (a se vedea anexa), care a luat notă de faptul că statul pârât a plătit reclamantului satisfacția echitabilă prevăzută în hotărâre;

DECLAMENTUL pe care și l-a îndeplinit în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în această cauză și DECIDE d'action. Anexă la Rezoluția CM/ResDH(2011)258 Informații cu privire la măsurile luate pentru a se conforma hotărârii în cauza Bartos împotriva României Bilan daction Bartoș împotriva României (Recherche n 12050/02, Hotărârea din 20 iulie 2006, definitivă la 20 octombrie 2006) Rezumat introductiv al cauzei Această cauză privește anularea de către Curtea Supremă de Justiție, în 2002, a unei hotărâri judecătorești definitive, ca urmare a unui recurs în anulare formulat de procurorul general, în temeiul articolelor 330 și 3301 din Codul de procedură civilă [încălcarea articolului 6 alineatul (1) și a articolului 1 din Protocolul nr. 1). II.

Măsuri individuale Curtea Europeană a acordat recurentei o satisfacție echitabilă în ceea ce privește prejudiciul moral. În ceea ce privește prejudiciul material, se reamintește faptul că decizia anulată ulterior de Curtea Supremă de Justiție i-a condamnat pe chiriașii recurentei să plătească anumite sume, pe care reclamanta le-a primit efectiv. Ca urmare a anulării acestei decizii, aceaceasta este recurenta care a fost obligată să plătească chiriașilor anumite sume. Întrucât procedura de executare forțată împotriva recurentei a fost abandonată ulterior hotărârii Curții, Guvernul consideră că nicio consecință negativă a încălcării constatate nu persistă pentru reclamantă. În plus, trebuie subliniat faptul că, în urma hotărârii Curții Europene, recurenta a formulat, în noiembrie 2010, o cerere de revizuire a deciziei Curții Supreme de Justiție din 2002 prin anularea hotărârii judecătorești definitive pronunțate în favoarea acesteia.

Curtea Supremă de Casație și Justiție și-a acceptat cererea și printr-o decizie definitivă din 22 iunie 2011 a anulat decizia Curții Supreme de Justiție din 2002. III. Măsuri generale Guvernul face trimitere la măsurile care au fost luate pentru a evita încălcări similare, prezentate în Rezoluția CM/ResDH(2007)90 (în special faptul că articolele 330 și 3301 din Codul de procedură civilă au fost abrogate prin art. 1§17 din Regulamentul de urgență al guvernului nr. 58 din 25 iunie 2003, publicat în Jurnalul Oficial la data de 28 În iunie 2003 și aprobat de Parlament la 25 mai 2004). IV. Concluziile guvernului consideră că nu este necesară nicio măsură individuală în acest caz în afara plății satisfacției echitabile, că măsurile generale luate vor preveni încălcări similare și că, prin urmare, România și-a îndeplinit obligațiile în temeiul art. [1]Adoptată de Comitetul miniștrilor la 2 decembrie 2011 în cadrul celei de-a 1128-a ședințe a delegaților miniștrilor.

[2] A se vedea, de asemenea, recomandările adoptate de Comitetul de Miniștri în cadrul supravegherii hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, în special Recomandarea Rec. (2004)6 din Comitetul miniștrilor din statele membre privind îmbunătățirea acțiunilor interne.

Résolution CM/ResDH(2011)258 [1] Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme Bartos contre Roumanie Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit qu’il surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées « la Convention » et « la Cour »)) [2] , Vu l’arrêt ci-dessous transmis par la Cour au Comité une fois définitif ; Nom de l’affaire (réf.

requête) Arrêt du Définitif le Bartos (12050/02) 20 juillet 2006 20 octobre 2006 Rappelant que les constats de violation faits par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée dans les arrêts, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire, de mesures individuelles mettant fin aux violations et effaçant autant que possible les conséquences de celles-ci pour le requérant, et de mesures générales permettant de prévenir des violations semblables ; Ayant examiné, conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention, le bilan d’action fourni par le gouvernement (voir en annexe) ; Ayant noté que l’Etat défendeur a versé à la partie requérante la satisfaction équitable prévue dans l’arrêt ; DECLARE qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans cette affaire et DECIDE d’en clore l’examen.

Annexe à la Résolution CM/ResDH(2011)258 Informations sur les mesures prises afin de se conformer à l’arrêt dans l’affaire Bartos contre Roumanie Bilan d’action Bartoș contre Roumanie (Requête n o 12050/02, arrêt du 20 juillet 2006, définitif le 20 octobre 2006) I. Résumé introductif de l’affaire Cette affaire concerne l’annulation par la Cour suprême de justice, en 2002, d’une décision judiciaire définitive, à la suite d’un pourvoi en annulation formé par le Procureur général, en vertu des articles 330 et 3301 du Code de procédure civile (violations de l’article 6, paragraphe 1 et de l’article 1 du Protocole nº 1). II. Mesures individuelles La Cour européenne a octroyé à la requérante une satisfaction équitable au titre du préjudice moral.

Concernant le dommage matériel, il est à rappeler que la décision annulée par la suite par la Cour suprême de Justice a condamné les locataires de la requérante à lui verser certaines sommes, que la requérante a effectivement perçues. Suite à l’annulation de cette décision, c’est la requérante qui a été condamnée à verser aux locataires certaines sommes. Vu que la procédure d’exécution forcée contre la requérante a été abandonnée postérieurement à l’arrêt de la Cour, le Gouvernement considère qu’aucune conséquence négative de la violation constatée ne perdure pour la requérante. En outre, il est à relever que suite à l’arrêt de la Cour européenne, la requérante a formulé, en novembre 2010, une demande de révision de la décision de la Cour suprême de justice de 2002 ayant annulé la décision judiciaire définitive rendue en sa faveur.

La Haute Cour de Cassation et Justice a admis sa demande et par décision définitive du 22 juin 2011 a annulé la décision de la Cour suprême de justice de 2002. III. Mesures générales Le gouvernement renvoie aux mesures qui ont été prises afin d’éviter des violations similaires, présentées dans la résolution CM/ResDH(2007)90 (notamment le fait que les articles 330 et 330¹ du Code de procédure civile ont été abrogés par l’article 1§17 du règlement d’urgence du gouvernement nº 58 du 25 juin 2003, publié au Journal Officiel le 28 juin 2003 et approuvé par le Parlement le 25 mai 2004). IV. Conclusions Le gouvernement estime qu’aucune mesure individuelle n’est requise dans cette affaire en dehors du paiement de la satisfaction équitable, que les mesures générales prises vont prévenir des violations semblables et que la Roumanie a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.

[1] Adoptée par le Comité des Ministres le 2 décembre 2011 lors de la 1128e réunion des Délégués des Ministres. [2] Voir aussi les recommandations adoptées par le Comité des Ministres dans le cadre de la supervision des arrêts de la Cour européenne des droits de l’homme, et en particulier la Recommandation Rec (2004)6 du Comité des Ministres aux Etats membres sur l'amélioration des recours internes.