Constantinescu și alte 4 cauze împotriva României

Rezoluția CM/ResDH(2011)29 [1] Executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului în cinci cauze împotriva României privind omisiunea instanțelor penale care i-au condamnat pe reclamanți să depună aceste hotărâri (a se vedea detaliile în la Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos" Reamintind că încălcările Convenției constatate de Curte în aceste cauze se referă la procedurile penale din cauza omisiunii instanțelor penale care i-au recunoscut pe reclamanții vinovați de diverse infracțiuni, de a-i obliga pe aceștia din urmă să depună mărturie [încălcări ale articolului 6 alineatul (1) ] (a se vedea detaliile în lit. (a) ] ; După ce a invitat guvernul statului pârât să ia măsurile pe care le-a luat pentru a se conforma hotărârii Curții în temeiul obligației care îi revine în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție, care a examinat informațiile transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenție.

În plus față de plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, Curtea a adoptat, dacă este necesar, de către statul membru în cauză, o hotărâre prin care se asigură că statul pârât a acordat părții reclamante satisfacția echitabilă prevăzută în hotărârile sale (a se vedea detaliile din hotărârea în cauză), reamintind că constatarea încălcării de către Curte impune, în plus față de plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea de către statul membru în cauză, dacă este necesar - măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să șteargă consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și - măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; DECLARIE, după examinarea măsurilor luate de statul pârât (a se vedea anexa), pe care și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în prezentele cauze și DECIDE în .A se vedea anexa la Rezoluția CM/ResDH(201129) Informare cu privire la măsurile luate pentru a se conforma hotărârilor în cinci cauze împotriva României cu privire la omisiunea instanțelor penale care i-au condamnat pe reclamanți să depună aceste din urmă rezumat introductiv al cauzelor Prezentele cauze privesc neaudiția reclamanților,

acuzați de comiterea mai multor infracțiuni de către instanțele care i-au condamnat [încălcarea articolului 6 alineatul (1) ]. În cauzele Constantinescu, Marin, Mircea și Mihaiu, reclamanții au fost condamnați în ultimă instanță în 1994, 2001, mai 2002 și, respectiv, iunie 2002 fără a fi audiați, în timp ce aceștia fuseseră relaxați de instanțele inferioare. Curtea a remarcat că, în contextul specific al acestor cauze, instanțele de ultimă instanță erau învestite cu deplină instanță, fiind chemate să se deda la În aceste circumstanțe și având în vedere în special relaxarea reclamanților de către instanțele inferioare, Curtea a statuat că omisiunea instanțelor de ultimă instanță de a-i auzi pe reclamanți în persoană atunci când s-au pronunțat cu privire la acuzațiile pronunțate împotriva acestora și i-au găsit vinovați, a privat părțile interesate de posibilitatea de a-și apăra cauza și, prin urmare, de un proces echitabil.

În cauza Ilișescu și Chiforec, condamnarea reclamanților în primă instanță a fost confirmată cu privire la recursul în recurs din 2001, fără ca reclamanții să fi fost audiați în orice stadiu al procedurii. Curtea a reținut că neaudiția reclamanților în primă instanță era contrară dreptului intern și că instanța în ultimă instanță, învestită cu deplina jurisdicție, a omis să corecteze această neregulă în recurs. Or, pe de altă parte, nici un element nu permitea să se ajungă la concluzia renunțarea reclamanților la dreptul lor de a se apăra, aceste omisiuni pătrunzând echitatea procedurii.

Plăți pentru satisfacții echitabile și măsuri individuale Detalii privind satisfacțiile echitabile Nume și n cerere Pagube materiale Daune morale Proaspăte și cheltuieli totale Constantinescu (28871/95), Hotărârea din 27/06/2000 000 de franci francezi (minus 18 806,10 franci francezi plătiți de Consiliul Europei pentru asistență judiciară) 193,90 franci francezi Plătit la 25/09/2000 Ilișescu și Chiforec (77364/01), Hotărârea din 01/12/2005, definitivă la 01/03/2006 000 EUR 162 EUR Plătit la 26/05/2006 Mircea (41250/02), Hotărârea din 29/03/2007, definitivă la 29/06/2007 000 EUR 000 EUR plătit la 04/10/2007 Recurenta a renunțat la dobânzi (sumă minimă) Mihaiu (4252/02), Hotărârea din 04/11/2008, definitivă la 04/02/2009 Reclamantul nu a depus o cerere pentru satisfacția echitabilă Marin (30699/02), Hotărârea din 03/02/2009, definitivă la 03/05/2009 500 EUR 100 EUR 600 EUR Plata la 27/07/2009 b) Măsuri individuale 1) Constantinescu : În urma unei acțiuni extraordinare, reclamantul a fost achitat la 4 februarie 2000, printr-o decizie a Curții Supreme de Justiție.

Curtea Europeană i-a acordat, de asemenea, o satisfacție echitabilă în ceea ce privește prejudiciul material și moral și cheltuielile și cheltuielile de judecată. 2) Ilișescu and Chiforec: Curtea Europeană a acordat reclamanților o satisfacție echitabilă în ceea ce privește prejudiciul moral și cheltuielile și cheltuielile de judecată. La 12 iunie 2006, agentul guvernamental a informat reclamanții cu privire la posibilitatea de a solicita redeschiderea procedurii în termen de un an de la data publicării hotărârii Curții Europene în Jurnalul Oficial, astfel cum se prevede în legea în vigoare la momentul respectiv. La 18 septembrie 2006, agentul guvernamental a informat reclamanții că publicarea respectivă a avut loc la 15 septembrie 2006. La 8 noiembrie 2007, reclamanții au formulat cereri de revizuire în temeiul articolului 4081 din Codul de procedură penală, pe care Înaltul Curte de Casație și Justiție le-a respins ca fiind tardive.

3) Mircea: Curtea Europeană a acordat recurentei o satisfacție echitabilă în ceea ce privește prejudiciul moral și cheltuielile și cheltuielile de judecată. Curtea Europeană a indicat în hotărârea sa că, din cauza stării precare de sănătate a recurentei, instanțele interne au amânat în mod repetat executarea pedepsei cu doi ani de închisoare fermă (punctul 27 din hotărâre). Pe baza hotărârii Curții Europene, recurenta a solicitat redeschiderea procedurii, în temeiul articolului 4081 din Codul de procedură penală. Înalta Curte de Casație și Justiție a primit această cerere și, la sfârșitul noii proceduri, recurenta a fost achitată. 4) Mihaiu: Reclamantul nu a depus o cerere de satisfacție echitabilă și a putut solicita redeschiderea procedurii penale în conformitate cu art. 408 din Codul de procedură penală.

Curtea Europeană a acordat recurentei o satisfacție echitabilă în ceea ce privește prejudiciul moral și cheltuielile și cheltuielile de judecată. Recurenta putea solicita redeschiderea procedurii penale în conformitate cu art. 408 din Codul de procedură penală. Conform informațiilor de care dispun autoritățile nici o cerere în acest sens nu a fost formulată. În circumstanțele menționate anterior, nu pare necesară nicio altă măsură individuală în aceste cazuri. Măsuri generale Dispozițiile Codului de procedură penală care reglementează audierea inculpaților au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, care a intrat în vigoare la 7 septembrie 2006. În conformitate cu dispozițiile în vigoare în prezent, instanța de ultimă instanță are obligația de a-i auzi pe inculpați atunci când aceștia nu au fost ascultați de instanța de primă instanță sau atunci când aceasta din urmă nu i-a condamnat.

În cazul în care procedura are trei grade de jurisdicție, audierea în ultimă instanță este obligatorie în cazul în care inculpații nu au fost ascultați de instanțele din prima și a doua instanță sau nu au fost condamnați de niciuna dintre aceste instanțe. În același timp, atenția instanțelor interne a fost atrasă asupra cerințelor mai extinse care decurg din hotărârile Curții Europene în aceste cazuri, în special obligația acestora de a-i obliga pe inculpați să depună acuzații de fiecare dată când dreptul intern îi investește în deplină jurisdicție și când sunt obligați să facă o apreciere completă a vinovăției sau a nevinovăției inculpaților.

Astfel, traducerile în limba română ale hotărârilor Curții Europene în cauzele Constantinescu și Ilișescu și Chiforec au fost publicate în Jurnalul Oficial în mai 2001 și, respectiv, septembrie 2006. În plus, hotărârile Curții Europene în cauzele Ilișescu și Chiforec și Mircea au fost transmise Consiliului Superior al Magistraturii în vederea difuzării acestora în toate instanțele judiciare interne, cu recomandarea ca aceste hotărâri să fie dezbătute în cadrul activităților de formare profesională continuă ale magistraților. În plus, în programul de formare inițială a magistraților a fost introdus un curs privind jurisprudența Curții Europene. Revocarea acestor măsuri, guvernul consideră că, având în vedere efectul direct al Convenției Europene și al hotărârilor Curții Europene în drept românesc, toate cerințele articolului 6 alineatul (1) care decurg din aceste hotărâri vor fi luate în considerare în viitor, informând astfel încălcări similare.

III. Concluziile statului pârât. Guvernul consideră că nu este necesară nicio altă măsură individuală în aceste cazuri, că măsurile generale luate vor preveni încălcări similare și că România și-a îndeplinit, prin urmare, obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. [1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 10 martie 2011 în cadrul celei de-a 1108-a reuniuni a delegaților miniștrilor

Résolution CM/ResDH(2011)29 [1] Exécution des arrêts de la Cour européenne des droits de l’homme dans cinq affaires contre Roumanie concernant l’omission des juridictions pénales ayant condamné les requérants de faire déposer ces derniers (voir détails dans l’Annexe) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées « la Convention » et « la Cour ») ; Vu les arrêts transmis par la Cour au Comité une fois définitifs ; Rappelant que les violations de la Convention constatées par la Cour dans ces affaires concernent l’iniquité des procédures pénales en raison de l’omission des juridictions pénales ayant reconnu les requérants coupables de divers délits, de faire déposer ces derniers (violations de l’article 6, paragraphe 1) (voir détails dans l’Annexe) ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures qu’il a prises pour se conformer à l’arrêt de la Cour en vertu de l’obligation qui lui incombe au regard de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ;

S’étant assuré que l’Etat défendeur a versé à la partie requérante la satisfaction équitable prévue dans les arrêts (voir détails dans l’Annexe), Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour dans ses arrêts, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire : - de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par restitutio in integrum ; et - de mesures générales, permettant de prévenir des violations semblables ; DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l’Etat défendeur (voir Annexe), qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans les présentes affaires et DECIDE d’en clore l’examen.

Annexe à la Résolution CM/ResDH(2011)29 Information sur les mesures prises afin de se conformer aux arrêts dans cinq affaires contre Roumanie concernant l’omission des juridictions pénales ayant condamné les requérants de faire déposer ces derniers Résumé introductif des affaires Les présentes affaires concernent la non-audition des requérants, accusés d’avoir commis divers délits, par les juridictions qui les ont condamnés (violations de l’article 6, paragraphe 1). Dans les affaires Constantinescu, Marin, Mircea et Mihaiu, les requérants ont été condamnés en dernier ressort respectivement en 1994, 2001, mai 2002 et juin 2002 sans être entendus, alors qu’ils avaient été relaxés par les juridictions inférieures.

La Cour a noté que dans le contexte propre à ces affaires, les juridictions de dernier ressort étaient investies de pleine juridiction, étant appelées à se livrer à « l’appréciation complète de la culpabilité ou de l’innocence des requérants ». Dans ces circonstances et eu égard en particulier à la relaxe des requérants par les juridictions inférieures, la Cour a jugé que l’omission des juridictions de dernier ressort d’entendre les requérants en personne lorsqu’elles se sont prononcées sur les charges retenues contre eux et les ont reconnus coupables, a privé les intéressés de la possibilité de défendre leur cause et, de ce fait, d’un procès équitable. Dans l’affaire Ilișescu et Chiforec, la condamnation des requérants en premier ressort a été confirmée sur pourvoi en recours en 2001, sans que les requérants aient été entendus à un quelconque stade de la procédure.

La Cour a retenu que la non-audition des requérants en premier ressort était contraire au droit interne et que la juridiction en dernier ressort, investie de pleine juridiction, avait omis de corriger cette irrégularité en appel. Or, puisqu’aucun élément ne permettait de conclure à la renonciation des requérants à leur droit de se défendre, ces omissions avaient entaché l’équité de la procédure.

I. Paiements des satisfactions équitables et mesures individuelles a) Détails des satisfactions équitables Nom et n o requête Dommage matériel Dommage moral Frais et dépens Total Constantinescu (28871/95), arrêt du 27/06/2000 15 000 francs français 20 000 francs français (moins 18 806,10 francs français versés par le Conseil de l’Europe au titre de l’assistance judiciaire) 16 193,90 francs français Payé le 25/09/2000 Ilișescu et Chiforec (77364/01), arrêt du 01/12/2005, définitif le 01/03/2006 - 3 000 euros 162 euros 3 162 euros Payé le 26/05/2006 Mircea (41250/02), arrêt du 29/03/2007, définitif le 29/06/2007 - 3 000 euros 2 000 euros 5 000 euros Payé le 04/10/2007 La requérante a renoncé aux intérêts (somme minime) Mihaiu (42512/02), arrêt du 04/11/2008, définitif le 04/02/2009 - - - Le requérant n’a pas soumis de demande au titre de la satisfaction équitable Marin (30699/02), arrêt du 03/02/2009, définitif le 03/05/2009 - 1 500 euros 100 euros 1 600 euros Payé le 27/07/2009 b) Mesures individuelles 1) Constantinescu : Suite à un recours extraordinaire, le requérant a été acquitté le 4 février 2000, par une décision de la Cour Suprême de Justice.

La Cour européenne lui a également octroyé une satisfaction équitable au titre du préjudice matériel et moral et des frais et dépens. 2) Ilișescu and Chiforec: La Cour européenne a octroyé aux requérants une satisfaction équitable au titre du préjudice moral et des frais et dépens. Le 12 juin 2006, l’agent du Gouvernement a informé les requérants de la possibilité de demander la réouverture de la procédure dans un délai d’un an à partir de la date de la publication de l’arrêt de la Cour européenne au Journal Officiel, tel que prévu par la loi en vigueur à l’époque. Le 18 septembre 2006, l’agent du Gouvernement a fait savoir aux requérants que ladite publication avait eu lieu le 15 septembre 2006. Le 8 novembre 2007, les requérants ont formé des demandes de révision en vertu de l’article 408¹ du Code de procédure pénale, que la Haute Cour de cassation et de justice a rejetées comme tardives.

3) Mircea: La Cour européenne a octroyé à la requérante une satisfaction équitable au titre du préjudice moral et des frais et dépens. La Cour européenne a indiqué dans son arrêt qu’en raison de l’état de santé précaire de la requérante, les juridictions internes ont ajourné à plusieures reprises l’exécution de sa peine de deux ans de prison ferme (paragraphe 27 de l’arrêt). Se fondant sur l’arrêt de la Cour européenne, la requérante a sollicité la réouverture de la procédure, en vertu de l’article 408¹ du Code de procédure pénale. La Haute Cour de cassation et de justice a accueilli cette demande et, à l’issue de la nouvelle procédure, la requérante a été acquittée. 4) Mihaiu: Le requérant n’a pas soumis de demande au titre de la satisfaction équitable.

Il pouvait demander la réouverture de la procédure pénale conformément à l’article 408 1 du Code de procédure pénale. Selon les informations dont disposent les autorités aucune demande en ce sens n’a été formée. 5) Marin: La Cour européenne a octroyé à la requérante une satisfaction équitable au titre du préjudice moral et des frais et dépens. La requérante pouvait demander la réouverture de la procédure pénale conformément à l’article 408 1 du Code de procédure pénale. Selon les informations dont disposent les autorités aucune demande en ce sens n’a été formée. Dans les circonstances présentées ci-dessus, aucune autre mesure individuelle ne semble nécessaire dans ces affaires.

Mesures générales Les dispositions du Code de procédure pénale régissant l’audition des accusés ont été modifiées par la loi nº 356/2006, qui est entrée en vigueur le 7 septembre 2006. Selon les dispositions actuellement en vigueur, la juridiction de dernier ressort est tenue d’entendre les accusés lorsque ceux-ci n’ont pas été entendus par la juridiction de premier ressort ou lorsque cette dernière ne les a pas condamnés. Lorsque la procédure comporte trois degrés de juridiction, l’audition en dernier ressort est obligatoire si les accusés n’ont pas été entendus par les juridictions de premier et deuxième ressort ou n’ont été condamnés par aucune ces juridictions.

En même temps, l’attention des tribunaux internes a été attirée sur les exigences plus étendues découlant des arrêts de la Cour européenne dans ces affaires, notamment leur obligation de faire déposer les accusés chaque fois que le droit interne les investit de pleine juridiction et qu’elles sont appelées à se livrer à une appréciation complète de la culpabilité ou de l’innocence des accusés. Ainsi, les traductions en roumain des arrêts de la Cour européenne dans les affaires Constantinescu et Ilișescu et Chiforec ont été publiées au Journal Officiel en mai 2001 et Septembre 2006 respectivement. Par ailleurs, les arrêts de la Cour européenne dans les affaires Ilișescu and Chiforec et Mircea ont été transmis au Conseil supérieur de la magistrature en vue de leur diffusion auprès de toutes les juridictions judiciaires internes, avec la recommandation que ces arrêts soient débattus dans le cadre des activités de formation professionnelle continue des magistrats.

De plus, un cours sur la jurisprudence de la Cour européenne a été introduit dans le programme de formation initiale des magistrats. Renvoyant à ces mesures, le gouvernement estime qu’eu égard à l’effet direct de la Convention européenne et des arrêts de la Cour européenne en droit roumain, toutes les exigences de l’article 6, paragraphe 1 découlant de ces arrêts seront prises en compte à l’avenir, prévenant ainsi des violations semblables. III. Conclusions de l’Etat défendeur Le gouvernement estime qu’aucune autre mesure individuelle n’est requise dans ces affaires, que les mesures générales prises vont prévenir des violations semblables et que la Roumanie a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.

[1] Adoptée par le Comité des Ministres le 10 mars 2011 lors de la 1108e réunion des Délégués des Ministres