KOSTOV c. BULGARIE

Reclamantul, M. Krasimir Stoyanov Kostov, este un cetățean bulgar, născut în 1964. El este în prezent încarcerat la penitenciarul Bobov dol unde execută o pedeapsă perpetuă. Reclamantul este reprezentat în fața Curții de către dna S. Stefanova și M. Ekimdzhiev, avocați la Plovdiv. A. Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Urmărirea penală împotriva reclamantului

Pe 12 noiembrie 2001, lângă orașul Antonovo, poliția a descoperit o mașină carbonizată cu un cadavru carbonizat pe scaunul șoferului. În aceeași zi, un ofițer de urmărire de la serviciul de instrucție din Targovishte a deschis urmărire penală pentru crimă împotriva persoanei X.

Victima a fost identificată: era un comerciant din orașul Omurtag, numit M.H. Organele de urmărire au întreprins demersuri pentru a găsi criminalul. Reclamantul a fost arestat pe 17 noiembrie 2001 și acuzat de crima M.H. El a negat orice implicare în crimă în cursul interogatoriului. Pe 20 noiembrie 2001, tribunalul regional din Targovishte l-a plasat în arest preventiv.

În cursul anchetei preliminare, ofițerul de urmărire a identificat, interogat și acuzat doi complici presupuși ai reclamantului, a interogat douăzeci și nouă martori, a ordonat expertize balistice și medico-legale. Dovezi materiale au fost adunate și ofițerul de urmărire a obținut informații despre poziția și convorbirile efectuate cu telefoanele mobile ale victimei și ale reclamantului. La începutul anchetei, interesatul a fost asistat de un apărător din oficiu. Mai târziu, a angajat doi avocați pentru a-l reprezenta.

Pe 4 iunie 2002, parchetul regional din Targovishte a deschis o acuzație formală și a trimis reclamantul și cei doi complici presupuși în judecată în fața tribunalului regional din același oraș. Parchetul îi reproșa reclamantului că a omorât d-o manieră deosebit de crudă victima cauzând-i suferințe grave și că a dobândit și deținut în mod ilicit trei pistoale. Parchetul a reținut doar acuzațiile de deținere ilicită de arme de foc împotriva celorlalți doi acuzați, S.S. și T.B.

Pe 10 septembrie 2002, tribunalul regional a trimis dosarul parchetului, ordonând-i să remediere anumite nereguli procedurale comise în cursul anchetei preliminare. O nouă acuzație formală a fost întocmită și, pe 6 decembrie 2002, reclamantul, S.S. și T.B. au fost trimiși în judecată în fața tribunalului regional din Targovishte.

Tribunalul regional a ținut trei ședințe în cadrul procesului și, printr-o sentință din 10 mai 2003, l-a găsit pe reclamant vinovat de crima M.H., de dobândire și deținere ilicite de arme de foc și l-a condamnat la închisoare perpetuă fără comutatiune. Interesatul a contestat această sentință și a susținut că nu i s-au pus la dispoziție toate dosarele din cazul penal, așa cum cerea codul de procedură penală.

Pe 1 decembrie 2003, curtea de apel din Varna a anulat sentința tribunalului de primă instanță, după ce a constatat că ofițerul de urmărire omisese să prezinte reclamantului și apărătorilor lui o parte din dosare. El a estimat de asemeni că procurorul trebuia să precizeze mai bine anumite puncte ale acuzației. Dosarul a fost trimis înapoi organelor de urmărire penală.

După trimiterea dosarului penal, ofițerul de urmărire a încercat de mai multe ori să convoace apărătorii reclamantului pentru a-și prezenta întreaga documentație din dosar. Pe 14 februarie 2005, el a dat ultimul cuvânt reclamantului și apărătorilor lui de a lua cunoștință de toate documentele din dosar, ceea ce aceștia au refuzat să facă. Pe 17 februarie 2005, noua acuzație formală a fost prezentată tribunalului regional din Targovishte. Reclamantul a fost acuzat de a fi comis crima M.H. și de a fi dobândit și deținut în mod ilicit trei pistoale.

La ședința din 31 martie 2005, avocații reclamantului au cerut tribunalului să trimită cazul la faza anchetei preliminare deoarece ofițerul de urmărire nu le prezentase toate documentele din dosar. Această obiecție a fost respinsă de tribunal care a constatat că ofițerul de urmărire făcuse mai multe tentative de a prezenta documentele din dosar reclamantului și apărătorilor lui, că, pe 9 februarie 2005, interesatul a putut lua cunoștință de documentele din dosar cu ajutorul unui apărător din oficiu și că, pe 14 februarie 2005, reclamantul și cei doi avocați ai lui au refuzat formal să consulte documentele din dosar. Tribunalul a acordat totuși apărării câteva ore pentru a lua cunoștință de documentele dosarului și pentru a face copiile necesare.

Tribunalul regional a ținut cinci ședințe în cadrul procesului. El a ascultat co-acuzații, a interogat mai mulți martori pentru și împotriva, a adunat concluziile diferiților experți și dovezile materiale adunate în cursul anchetei penale. Avocații reclamantului au obținut convocare și interogare a unor martori. Apărarea a cerut de asemeni o nouă expertiză balistică și o nouă expertiză medico-legală, convocare de martori suplimentari, confruntări între martori și proiecția în ședință a înregistrării video a inspectării locului unde era găsit cadavrul victimei. Tribunalul regional a respins cererile susmentionate pentru lipsa de relevanță. Cererea formulată de reclamant de recuzare a membrilor formației de judecată a tribunalului regional a fost de asemeni respinsă ca neîntemeiată.

Printr-o sentință din 30 iunie 2005, tribunalul regional l-a găsit pe reclamant vinovat de crima M.H. Crima se caracteriza prin maniera deosebit de crudă a executării, prin suferințele deosebit de grave infligite victimei și prin motive legate de absența oricărui respect pentru regulile de conduită în societate. De asemeni a fost găsit vinovat de dobândire și deținere ilicite a trei pistoale. Tribunalul regional l-a condamnat la închisoare perpetuă fără comutatiune și la plata unei anumite sume cu titlu de despăgubiri în favoarea rudelor apropiate ale victimei. Ceilalți doi co-acuzați, S.S. și T.B. au fost găsiți vinovați de deținere ilicită a trei pistoale și au fost condamnați la o amendă de 500 BGN fiecare. Pe baza dovezilor adunate, tribunalul a stabilit circumstanțele cauzei după cum urmează.

Reclamantul și victima erau din același oraș și se cunoșteau de mult timp. Din motive nelamurite, reclamantul hotărâse să-l omoare pe M.H. Se procurase două pistoale marca "Makarov" și se folosise de doi angajați S.S. și T.B. pentru a pune în aplicare planul de eliminare a M.H.

Pe 11 noiembrie 2001, interesatul hotărâse să execute planul pe care îl elaborase anterior. Seara aceea, plecaseseș cu mașina de la domiciliul din Varna în direcția Omurtag, însoțit de S.S. Reclamantul luase unul dintre pistoalele pe care și le procurase, un cuțit și haine de schimb, precum și cartela telefonică a iubitei sale. Se oprise la o stație de benzină și cumpărase combustibil. S-a oprit apoi la Targovishte de unde apelase din telefon public pe M.H. folosind cartela iubitei. Reclamantul ceruse lui M.H. să îl întâlnească nu departe de Omurtag. Ajunsese la locul întâlnirii înainte de victimă și ceruse lui S.S. să-l lase singur și să-l aștepte în mașină la câțiva kilometri mai departe. Puțin mai târziu, M.H. ajunsese cu mașina sa. Reclamantul se urcaseșe în vehicul și lovise gâtul victimei cu un cuțit. Folosind o bată de lemn aparținând victimei, loviseași capul lui M.H. cu lovituri violente și-l assomase. Apoi mutaseș M.H. pe scaunul din dreapta, luaseș locul șoferului și reintrasese cu mașina la S.S. Cele două vehicule se îndreptaseș spre un loc izolat lângă orașul Antonovo. Odată acolo, reclamantul ceruse lui S.S. să se îndepărteze și să se întoarcă în aproximativ douăzeci de minute. Interesatul mutaseș cadavrul lui M.H. pe scaunul șoferului, trăgeseași o glonț în cap, luaseș pistolul și telefonul mobil al victimei, grăbiseași vehiculul într-o prăpastie, îl aspersed cu benzină și îl aprinseș. Expertiza medico-legală efectuată în cursul anchetei demonstrase că M.H. era încă viu când reclamantul aprinseaseș mașina. M. Kostov îsiș schimbășe apoi hainele, șe spălase și ardea hainele. O dată ajuns la Varna, dase celor doi angajați S.S. și T.B. arma și efectele personale ale M.H., precum și celor doi pistoluri și le ceruse să ascundă armele. Reclamantul fusese arestat câteva zile mai târziu și cei doi angajați, rămași fără plată, vinduse una din pistoale și telefonul mobil al victimei unor terți.

Constatările de fapt ale tribunalului regional se bazau pe mărturiile celor doi co-acuzați ai reclamantului, pe informațiile prezentate de companiile de telecomunicații mobile, pe mărturiile mai multor alți martori și pe rezultatele expertizelor ordonate în cursul anchetei. Tribunalul regional a respins mărturiile unui număr de martori care afirmau că interesatul petrecuse seara din 11 noiembrie 2001 într-un restaurant la Varna. Aceste mărturii eram puțin convingătoare, nu corespundeau altor dovezi adunate și aveau scopul unic de a crea un alibi pentru interesatul.

Pentru a determina pedeapsa care trebuia impusă reclamantului, tribunalul regional a luat în considerare existența mai multor circumstanțe agravante în cauză: interesatul avea condamnări anterioare, nu simțea nici un regret, crima era premeditată și se caracteriza prin o pregătire meticuloasă, interesatul omisese victima d-o manieră deosebit de crudă și cauzând-i suferințe grave. Tribunalul concluzionă că singura pedeapsă corespunzând gravității crimei comise era închisoare perpetuă fără comutatiune.

Interesatul a contestat această sentință. El expunea că procedura penală era viciat de mai nereguli procedurale: dosarele din dosar nu fuseseră prezentate în mod corespunzător apărării; procesele verbale fuseseră redactate de un huiduitor care nu avea dreptul să participe la procedura în cauză; tribunalul regional ținuse o ședință cu ușile închise fără a lua o decizie formală în acest sens; anumite dovezi materiale nu făceau parte din dosarul penal; cererea de reparație a părții civile era acceptată în timp ce aceasta nu corespundea cerințelor legislației interne; unul dintre membrii formației de judecată nu avusese dreptul de a participa la examinarea cazului penal. Apărarea susținea că vinovăția reclamantului nu era probată, că avea un alibi, că tribunalul de primă instanță nu stabilise motivele care ar fi putut-o determina pe reclamant să comită crima în cauză și că pedeapsa impusă era injustă.

Printr-o sentință din 25 ianuarie 2006, curtea de apel din Varna a confirmat sentința tribunalului de inferior în privința stabilirii faptelor. Ea a fost complet de acord cu concluziile de fapt ale tribunalului regional care se bazau pe mai multe dovezi concordante - mărturiile lui S.S. și T.B. și a unui număr de martori, rezultatele expertizelor efectuate, dovezile materiale adunate. Curtea de apel a estimat că crima în cauză se caracteriza printr-o cruzime deosebită și prin gravitatea suferințelor infligite victimei, dar că aceste două circumstanțe excludeau cea de-a treia circumstanță calificativă reținută de tribunalul regional, și anume motivele legate de absența respectului pentru regulile de conduită în societate. Condamnarea pentru dobândire și deținere de arme de foc a fost confirmată. Curtea de apel a estimat că pedeapsa de închisoare perpetuă fără comutatiune trebuia să fie confirmată deoarece era singura sancțiune corespunzând gravității faptelor comise de reclamant.

Curtea de apel a respins obiecțiile procedurale ale apărării. Ofițerul de urmărire prezentase dosarele din dosar reclamantului în prezența unui apărător din oficiu și, de asemeni, celor doi avocați angajați de interesatul care refuzaseră să-și ia cunoștință. Apărătorii reclamantului avuseseră acces liber la documentele din dosar pe toată durata procedurii penale în fața tribunalelor de primă și a doua instanță. Formulaseră mai multe obiecții și cereri cu privire la dovezile pentru și împotriva și tribunalul regional acceptaseși anumite cereri și rejectase altele din motive pertinente și suficiente. Atât huiduitorul cât și judecătorul cu pricina cazului avuseseși dreptul să participe la procedura penală împotriva interesatului. Ședințele tribunalului regional nu se țineau cu ușile închise. Era adevărat că cartela telefonică a iubitei reclamantului nu fusese găsită în dosar, dar acolo se aflase o listă a convorbirilor efectuate prin intermediul acesteia. Cartușele găsite în cursul anchetei fuseseți puse la dispoziția experților în balistică care le studiaseră și redactaseseriz raportul de expertiză. Cererile de reparație ale rudelor victimei fuseseără introduse în bună și cuvenită formă și fuseseășii acceptate în drept de tribunalul regional.

Curtea de apel a estimat că tribunalul regional nu dispunea de suficiente elemente pentru a stabili motivele care determinaseser pe reclamant să comită crima în cauză, dar acest fapt nu avusese nici o consecință asupra vinovăției reclamantului care era stabilită cu certitudine și pe baza dovezilor adunate și verificate în cursul procedurii penale.

Reclamantul a depus o cerere de casație. El a reiterat obiecțiile ridicate în fața curții de apel și a susținut că condamnarea lui nu era suficient motivată și că vinovăția lui nu era stabilită.

Pe 8 decembrie 2006, Curtea Supremă de Casație a hotărât anularea sentinței curții de apel și trimiterea cazului pentru reexaminare pe motiv că unul dintre judecătorii formației de judecată a acestui tribunal, numit R.S., participaseași la examinarea aceluiași caz penal de tribunalul de primă instanță. Cu toate acestea, pe 12 iunie 2007, pronunțând-se asupra cererii parchetului regional din Varna, Curtea Supremă de Casație a constatat că era vorba despre o simplă coincidență de nume: judecătorul R.S. care examinaseași cazul în primă instanță și judecătorul R.S. care făcea parte din formația de judecată a curții de apel erau două persoane diferite. Înalta instanță hotărî deci anularea propriei sale hotărâri din 8 decembrie 2006, redeschiderea procedurii de casație și reexaminarea cererii reclamantului.

Printr-o hotărâre din 12 noiembrie 2007, Curtea Supremă de Casație a respins cererea de casație a reclamantului. Înalta instanță a estimat că curtea de apel stabilise faptele cauzei oprindu-se pe mai multe dovezi concordante. Aplicaseași corect legea penală, respectaseași regulile procedurale ale dreptului intern și drepturile reclamantului, motivaseași amplu hotărârea și rejectaseași obiecțiile și cererile apărării din motive pertinente și suficiente. 2. Condițiile de detenție la penitenciarul Bobov dol

Reclamantul execută pedeapsa perpetuă în penitenciarul Bobov dol. El expune că este încarcerat într-o celulă individuală măsurand 1,50 pe 3 metri. Celula sa nu are ferestre și iluminarea este asigurată de lămpi electrice care rămân aprinse zi și noapte. Spațiul liber din celulă este foarte restrâns și reclamantul petrece aproape toata ziua culcat sau ședând pe pat.

Celula reclamantului nu este echipată cu toalete. La începutul detenției, accesul la facilități sanitare comune era posibil doar o singură dată pe zi timp de douăzeci de minute. În 2008, administrația penitenciară a permis deținuților să folosească echipamentele sanitare comune de trei ori pe zi. Restul timpului, reclamantul se folosește de o găleată ca toaletă pe care o poate goli în cursul ieșirilor din celulă. Mirosul urât care se degajă din găletele sanitare folosite de deținuți se răspândește în localurile penitenciarului.

Regimul penitenciar căruia îi este supus interesatul prevede foarte puține posibilități de activitate fizică: timpul de ieșire în aer liber este limitat la o oră pe zi. Singura activitate accesibilă reclamantului este plimbarea în curtea penitenciarului. Stabilimentul penitenciar nu dispune de echipamente sportive și nu există nici o posibilitate de muncă în încinta penitenciarului.

Igiena în părțile comune ale penitenciarului este foarte proastă. Localurile sunt infektate de gândaci și rozătoare, inclusiv cantina și bucătăria penitenciarului.

Mâncarea este insuficientă și de calitate proastă.

Serviciul medical al penitenciarului nu este fiabil și lipsesc medicamentele cele mai obișnuite. B. Dreptul și practica interne relevante

Legislația bulgară relevantă referitoare la cele două tipuri de pedeapsă perpetuă și la măsurile de atenuare a acestei pedepse a fost rezumată în hotărârea Iorgov c. Bulgaria (nr. 2), nr. 36295/02, §§ 28 la 39, 2 septembrie 2010.

Conform articolului 116 din codul penal, crima comisă d-o manieră deosebit de crudă sau cauzând victime suferințe grave este pedepsită printr-o pedeapsă de închisoare variind de la cincisprezece la douăzeci de ani, printr-o pedeapsă perpetuă obișnuită sau printr-o pedeapsă perpetuă fără comutatiune. 33. art. 1 al legii privind răspunderea Statului și comunelor pentru daune permite persoanelor interesate să obțină o despăgubire pentru prejudiciul suferit din cauza condițiilor slabe de detenție și a absenței îngrijirilor medicale corespunzătoare în închisoare. O rezumare a acestei dispoziții, precum și o perspectivă asupra jurisprudenței tribunalelor interne în aplicarea acesteia, pot fi găsite în următoarele hotărâri și decizii ale Curții: Dobrev c. Bulgaria, nr. 55389/00, §§ 40 și 41, 10 august 2006; Kirilov c. Bulgaria, nr. 15158/02, §§ 21 și 22, 22 mai 2008; Hristov c. Bulgaria (dec.), nr. 36794/03, 18 martie 2008. C. Raportul Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Pedepselor sau Tratamentelor Inhumane sau Degradante (Comitetul European pentru Prevenirea Torturii)

În raportul redactat ca urmare a vizitei din decembrie 2008 în Bulgaria, făcut public în 2010, Comitetul European pentru Prevenirea Torturii a criticat legislația și practica internă constând în impunerea automată a unui regim penitenciar strict tuturor condamnați la pedeapsa perpetuă în primii cinci ani de detenție. A subliniat în special importanța de a efectua o apreciere din caz în caz a necesității de a impune un regim penitenciar restrictiv și de a aplica acesta din urmă pentru o perioadă relativ scurtă. Comitetul European pentru Prevenirea Torturii a recomandat autorităților bulgare să modifice legislația și practica internă în acest domeniu. NEMULȚUMIRI

Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că pedeapsa perpetuă la care a fost condamnat se analizează ca o pedeapsă inumană și degradantă din cauza absenței oricărei posibilități de eliberare anticipată.

Sub aspectul aceluiași articol, reclamantul se plânge de condițiile slabe de detenție și de regimul penitenciar în penitenciarul Bobov dol.

Sub aspectul articolului 6 § 1 din Convenție, interesatul se plânge de durata excesivă a procedurii penale conduse împotriva lui.

Invocând articolele 6 §§ 1 și 2 din Convenție, reclamantul susține că vinovăția lui nu a fost stabilită, condamnarea lui se baza exclusiv pe mărturiile co-acuzaților, tribunalele nu răspunseseără tuturor argumentelor, anumite expertize ordonate în cursul procedurii penale au fost efectuate de experți ai institutului specializat din ministerul Afacerilor Interne și tribunalele au respins parte din cererile lui de admitere a unor noi dovezi.

Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge că nu dispune de căi de recurs interne eficace pentru a remedia încălcările susținute ale articolelor 3 și 6 din Convenție.

Reclamantul se plânge de condițiile slabe de detenție în penitenciarul Bobov dol și de regimul penitenciar. De asemeni se plânge că dreptul intern nu-i oferă nici o cale de recurs efectivă pentru a remedia această situație. Interesatul invocă articolele 3 și 13 din Convenție, formulate după cum urmează: art. 3 "Nimeni nu poate fi supus torturii sau unor pedepse sau tratamente inhumane sau degradante."; art. 13 "Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de (...) Convenție au fost încălcate, are dreptul de a beneficia de un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, chiar și dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane acționând în exercitarea funcțiilor lor oficiale.".

În starea actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor nemulțumiri și consideră necesar să comunice această parte a cererii Guvernului pârât conform articolului 54 § 2 b) din Regulamentul ei. B. Nemulțumire referitoare la impunerea pedepsei perpetue fără comutatiune

Reclamantul se plânge că pedeapsa perpetuă pe care o execută se analizează ca o pedeapsă inumană și degradantă din cauza în special a absenței oricărei speranțe pentru el de a beneficia de o eliberare anticipată. Invocă art. 3 din Convenție.

Curtea reamintește că în hotărârea sa Kafkaris c. Cipru [Marea Cameră], nr. 21906/04, 12 februarie 2008, nu a exclus că faptul de a-i impune unui adult o pedeapsă perpetuă incompresibilă putea ridica o problemă sub aspectul articolului 3 din Convenție (vezi § 97 din hotărârea citată, cu referințele). Cu toate acestea, ea estimează că condamnarea reclamantului la pedeapsa perpetuă în cauza de față nu ridică o asemenea problemă sub aspectul articolului 3, din motivele expuse mai jos.

Curtea a avut deja ocazia să abordeze problema compatibilității închisoririi criminale perpetue fără comutatiune, prevăzută de codul penal bulgar, cu art. 3 din Convenție. În hotărârea sa Iorgov (nr. 2), citată mai sus, după ce efectuă o analiză aprofundată a dreptului și practicii interne relevante, Curtea a concluzionat că pedeapsa de vorbă nu era nici de jure, nici de facto incompresibilă. În special, constatat că orice persoană condamnată la această pedeapsă are posibilitatea de a cere o grație prezidențială, care poate lua forma unui pardon sau a unei comutatiuni de pedeapsă (Iorgov (nr. 2), citată mai sus, §§ 52 și 53). Ea estimă de asemeni că absența măsurilor de grație pentru această categorie de deținuți până în noiembrie 2009 nu era suficientă pentru a dovedi că posibilitatea aceasta de reducere a pedepsei ar fi inoperantă în viitor: ea ținut în special seama de perioada relativ scurtă care se scursese din introducerea acestei pedepse în dreptul penal bulgar și de faptul că chiar și persoanele condamnate la pedeapsa perpetuă obișnuită, considerată o pedeapsă mai ușoară, nu puteau cere o comutatiune de pedeapsă înainte de al douăzecilea an de detenție, și că o posibilă decizie în favoarea lor ar transforma pedeapsa în închisoare de treizeci de ani (Iorgov (nr. 2), citată mai sus, §§ 56-59).

Întoarcere spre faptele prezentei cauze, Curtea observă că reclamantul este încarcerat din noiembrie 2001 și că a fost definitiv condamnat pe 12 noiembrie 2007. Prin urmare, a executat zece ani de pedeapsă perpetuă, semnificativ mai puțini decât perioada pe care M. Iorgov o executase (vezi hotărârea Iorgov nr. 2, citată mai sus, § 57) și decât cei douăzeci de ani necesari conform legislației naționale pentru condamnații la pedeapsa perpetuă obișnuită care doresc să introducă o cerere de comutatiune judiciară a pedepsei (vezi hotărârea Iorgov nr. 2, citată mai sus, § 28 in fine). Curtea observă din nou că reclamantul nu a precizat dacă cerut grație de la vicepreședintele bulgar și dacă cererea a fost respinsă.

Curtea estimează că nimic în cauza de față nu o permite să se abată de la concluzia pe care o trăgeseași deja în hotărârea sa Iorgov nr. 2, citată mai sus, asupra caracterului compresibil al pedepsei perpetue fără comutatiune. De aici, în absența oricărei aparențe de încălcare a articolului 3 din Convenție, Curtea estimează că nemulțumirea interesatului este evident neîntemeiată și trebuie respinsă conform articolului 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. C. Alte nemulțumiri ale reclamantului

Curtea a examinat toate celelalte nemulțumiri formulate de reclamant sub aspectul articolelor 6 și 13 din Convenție. Ținând seama de ansamblul elementelor din posesia ei, și în măsura în care este competentă să cunoască de acuzații formulate, Curtea nu relevat nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau Protocoalele acesteia. De aici rezultă că această parte a cererii este evident neîntemeiată și trebuie respinsă conform articolului 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. De aceste motive, Curtea, în unanimitate, Amână Examinarea nemulțumirilor reclamantului trase din articolele 3 și 13 și legate de condițiile slabe de detenție și de regimul penitenciar; Declară Cererea inadmisibilă pentru rest. Fatoș Aracı Lech Garlicki Grefieră adjunctă Președinte

Le requérant, M. Krasimir Stoyanov Kostov, est un ressortissant bulgare, né en 1964. Il est actuellement incarcéré à la prison de Bobov dol où il purge une peine perpétuelle. Le requérant est représenté devant la Cour par M es S. Stefanova et M. Ekimdzhiev, avocats à Plovdiv. A. Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. 1. Les poursuites pénales contre le requérant

Le 12 novembre 2001, près de la ville d’Antonovo, la police découvrit une voiture calcinée avec un cadavre carbonisé sur le siège du conducteur. Le même jour, un enquêteur du service de l’instruction à Targovishte ouvrit des poursuites pénales pour meurtre contre X.

La victime fut identifiée : il s’agissait d’un commerçant de la ville d’Omurtag, dénommé M.H. Les organes de l’enquête entreprirent des démarches afin de retrouver le meurtrier. Le requérant fut arrêté le 17 novembre 2001 et inculpé du meurtre de M.H. Il nia toute implication dans le crime au cours de son interrogatoire. Le 20 novembre 2001, le tribunal régional de Targovishte le plaça en détention provisoire.

Au cours de l’instruction préliminaire, l’enquêteur identifia, interrogea et inculpa deux complices présumés du requérant, interrogea vingt-neuf témoins, ordonna des expertises balistique et médicolégale. Des preuves matérielles furent rassemblées et l’enquêteur obtint de l’information sur le positionnement et les conversations menées des téléphones mobiles de la victime et du requérant. Au début de l’enquête, l’intéressé fut assisté d’un défenseur d’office. Plus tard, il engagea deux avocats pour le représenter.

Le 4 juin 2002, le parquet régional de Targovishte dressa un acte d’accusation et renvoya le requérant et ses deux complices présumés en jugement devant le tribunal régional de la même ville. Le parquet reprochait au requérant d’avoir tué d’une manière particulièrement cruelle la victime en lui causant de graves souffrances et d’avoir illicitement acquis et détenu trois pistolets. Le parquet retint uniquement les charges de détention illicite d’armes à feu à l’encontre des deux autres coaccusés, S.S. et T.B.

Le 10 septembre 2002, le tribunal régional renvoya le dossier au parquet en lui enjoignant de remédier à certains manquements procéduraux commis lors de l’instruction préliminaire. Un nouvel acte d’accusation fut dressé et, le 6 décembre 2002, le requérant, S.S. et T.B. furent renvoyés en jugement devant le tribunal régional de Targovishte.

Le tribunal régional tint trois audiences sur l’affaire et, par un jugement du 10 mai 2003, reconnut le requérant coupable du meurtre de M.H., de l’acquisition et de la détention illicites d’armes à feu et le condamna à la réclusion criminelle à perpétuité sans commutation. L’intéressé interjeta appel de ce jugement et mit en avant le fait qu’il n’avait pas pu prendre connaissance de toutes les pièces du dossier pénal, comme l’exigeait le code de procédure pénale.

Le 1 er décembre 2003, la cour d’appel de Varna infirma le jugement du tribunal de première instance, après avoir constaté que l’enquêteur avait omis de présenter au requérant et à ses défenseurs une partie des pièces du dossier pénal. Il estima par ailleurs que le procureur devait préciser davantage certains points de l’accusation. Le dossier fut renvoyé aux organes de l’enquête pénale.

Après le renvoi du dossier pénal, l’enquêteur essaya à quelques reprises de convoquer les défenseurs du requérant afin de leur présenter la totalité des pièces du dossier. Le 14 février 2005, il donna une dernière fois la possibilité au requérant et à ses défenseurs de prendre connaissance de toutes les pièces du dossier, ce que ces derniers refusèrent de faire. Le 17 février 2005, le nouvel acte d’accusation fut présenté au tribunal régional de Targovishte. Le requérant fut accusé d’avoir commis le meurtre de M.H. et d’avoir illégalement acquis et détenu trois pistolets.

A l’audience de 31 mars 2005, les avocats du requérant demandèrent au tribunal de renvoyer l’affaire au stade de l’instruction préliminaire parce que l’enquêteur ne leur avait pas présenté tous les documents du dossier. Cette objection fut rejetée par le tribunal qui constata que l’enquêteur avait fait plusieurs tentatives de présenter les pièces du dossier au requérant et à ses défenseurs, que, le 9 février 2005, l’intéressé a pu prendre connaissance des pièces du dossier avec l’assistance d’un avocat commis d’office et que, le 14 février 2005, le requérant et ses deux avocats ont formellement refusé de consulter les documents du dossier. Le tribunal accorda toutefois à la défense quelques heures pour prendre connaissance des pièces de dossier et pour faire les copies nécessaires.

Le tribunal régional tint cinq audiences sur l’affaire en cause. Il entendit les coaccusés, interrogea plusieurs témoins à charge et à décharge, recueillit les conclusions des différents experts et les preuves matérielles rassemblées au cours de l’enquête pénale. Les avocats du requérant obtinrent la convocation et l’interrogatoire de quelques témoins. La défense demanda également une nouvelle expertise balistique et une nouvelle expertise médicolégale, la convocation de témoins supplémentaires, des confrontations entre témoins et la projection en audience de l’enregistrement vidéo de l’inspection des lieux où était retrouvé le corps de la victime. Le tribunal régional rejeta les demandes susmentionnées pour défaut de pertinence. La demande formée par le requérant de récusation des membres de la formation de jugement du tribunal régional fut également rejetée comme mal fondée.

Par un jugement du 30 juin 2005, le tribunal régional reconnut le requérant coupable du meurtre de M.H. Le crime se caractérisait par la manière particulièrement cruelle de son exécution, par les souffrances particulièrement graves infligées à la victime et par des motifs liés à l’absence de tout respect pour les règles de conduite en société ( хулигански подбуди ). Il fut reconnu également coupable de l’acquisition et la détention illicites de trois pistolets. Le tribunal régional le condamna à la réclusion perpétuelle sans commutation et au paiement d’une certaine somme à titre de dommages et intérêts au profit des proches parents de la victime. Les deux autres coaccusés, S.S. et T.B. furent reconnus coupables de la détention illicite des trois pistolets en cause et condamnés à une amende de 500 BGN chacun. Sur la base des preuves recueillies, le tribunal établit les circonstances de l’espèce comme suit.

Le requérant et la victime étaient originaires de la même ville et se connaissaient depuis longtemps. Pour des raisons non élucidées, le requérant avait décidé de tuer M.H. Il s’était procuré deux pistolets de marque « Makarov » et s’était servi de ses deux employés S.S. et T.B. pour mettre en œuvre le plan d’élimination de M.H.

Le 11 novembre 2001, l’intéressé avait décidé d’exécuter le plan qu’il avait préalablement élaboré. Ce soir, il était parti en voiture de son domicile à Varna en direction d’Omurtag, accompagné de S.S. Le requérant avait pris un des pistolets qu’il s’était procurés, un couteau et des vêtements de rechange, ainsi que la carte téléphonique de sa compagne. Il s’était arrêté à une station-service et y avait acheté de l’essence. Il s’était ensuite arrêté à Targoviste d’où il avait passé un appel d’un téléphone public à M.H. en utilisant la carte de sa compagne. Le requérant avait demandé à M.H. de le rejoindre non loin d’Omurtag. Il était arrivé sur le lieu du rendez-vous avant la victime et avait demandé à S.S. de le laisser seul et de l’attendre dans la voiture à quelques kilomètres de là. Un peu plus tard, M.H. était arrivé avec sa voiture. Le requérant était monté dans le véhicule et avait porté un coup de couteau à la gorge de la victime. Utilisant un bâton en bois appartenant à la victime, il avait porté des coups violents sur la tête de M.H. et l’avait assommé. Il avait ensuite déplacé M.H. sur le siège avant droit, avait pris la place du conducteur et avait rejoint en voiture S.S. Les deux véhicules s’étaient dirigés vers un lieu isolé près de la ville d’Antonovo. Une fois sur place, le requérant avait demandé à S.S. de s’éloigner et de revenir dans une vingtaine de minutes. L’intéressé avait déplacé le corps de M.H. sur le siège du conducteur, avait tiré une balle dans la tête de celui-ci, avait pris le pistolet et le téléphone portable de sa victime, avait précipité le véhicule dans un ravin, l’avait aspergé d’essence et l’avait enflammé. L’expertise médicolégale effectuée au cours de l’enquête avait démontré que M.H. était encore vivant lorsque le requérant avait mis le feu à la voiture . M. Kostov avait ensuite changé ses vêtements, s’était lavé et avait brûlé ses habits. Une fois arrivé à Varna, il avait remis à ses deux employés, S .S. et T.B., l’arme et les effets personnels de M.H., ainsi que ses deux pistolets et leur avait demandé de cacher les armes. Le requérant avait été arrêté quelques jours plus tard et ses deux employés, restés sans paye, avait vendu un des pistolets et le téléphone portable de la victime à des tiers.

Les constats factuels du tribunal régional reposaient sur les dépositions des deux coaccusés du requérant, sur l’information présentée par les compagnies de téléphonie mobile, sur les dépositions de plusieurs autres témoins et sur les résultats des expertises ordonnées au cours de l’enquête. Le tribunal régional écarta les dépositions d’un certain nombre de témoins qui affirmaient que l’intéressé avait passé la soirée du 11 novembre 2001 dans un restaurant à Varna. Ces témoignages étaient peu convaincants, ne correspondaient pas aux autres preuves recueillies et avaient pour seul but de créer un alibi pour l’intéressé.

Pour déterminer la peine qu’il fallait imposer au requérant, le tribunal régional prit en compte l’existence de plusieurs circonstances aggravantes en l’espèce : l’intéressé avait des condamnations antérieures, il n’éprouvait aucun remord, le meurtre était prémédité et il se caractérisait par une préparation méticuleuse, l’intéressé avait tué la victime d’une manière particulièrement cruelle et en lui causant de graves souffrances. Le tribunal conclut que la seule peine correspondant à la gravité du crime commis était la réclusion perpétuelle sans commutation.

L’intéressé interjeta appel de ce jugement. Il exposait que la procédure pénale était entachée de plusieurs manquements procéduraux : les pièces du dossier n’avaient pas été dûment présentées à la défense ; les procès-verbaux étaient rédigés par un huissier qui n’avait pas le droit de participer à la procédure en cause ; le tribunal régional avait tenu une audience à huis-clos sans prendre une décision formelle à cet effet ; certaines preuves matérielles ne faisaient pas partie du dossier pénale ; la demande de réparation de la partie civile était acceptée alors que celle-ci ne répondait pas aux exigences posées par la législation interne ; un des membres de la formation de jugement n’avait pas eu le droit de participer à l’examen de l’affaire pénale. La défense soutenait que la culpabilité du requérant n’était pas prouvée, qu’il avait un alibi, que le tribunal de première instance n’avait pas établi les motifs qui auraient poussé le requérant à commettre le crime en cause et que la peine imposée était injuste.

Par un jugement du 25 janvier 2006, la cour d’appel de Varna confirma le jugement de la juridiction inférieure dans la partie concernant l’établissement des faits. Elle souscrivit pleinement aux conclusions factuelles du tribunal régional qui reposaient sur plusieurs preuves concordantes – les dépositions de S.S. et T.B. et celles d’un certain nombre de témoins, les résultats des expertises effectuées, les preuves matérielles recueillies. La cour d’appel estima que le crime en cause se caractérisait bel et bien par une cruauté particulière et par la gravité des souffrances infligées à la victime, mais que ces deux circonstances excluaient la troisième circonstance qualificative retenue par le tribunal régional, à savoir les motifs liés à l’absence de respect pour les règles de conduite en société. La condamnation pour acquisition et détention d’armes à feu fut confirmée. La cour d’appel estima que la peine de réclusion perpétuelle sans commutation devait être confirmée parce qu’elle était la seule sanction qui correspondait à la gravité des faits commis par le requérant.

La cour d’appel rejeta les objections procédurales de la défense. L’enquêteur avait présenté les pièces du dossier au requérant en la présence d’un défenseur d’office et, aussi, aux deux avocats engagés par l’intéressé qui avaient refusé d’en prendre connaissance. Les défenseurs du requérant avaient eu libre accès aux documents du dossier tout au long de la procédure pénale devant les tribunaux de première et deuxième instance. Ils avaient formulé plusieurs objections et demandes au sujet des preuves à charge et à décharge et le tribunal régional avait accueilli certaines demandes et rejeté d’autres pour des motifs pertinents et suffisants. Tant l’huissier que le juge saisi de l’affaire avaient eu le droit de prendre part à la procédure pénale contre l’intéressé. Les audiences du tribunal régional n’étaient pas tenues à huis clos. Il était vrai que la carte téléphonique de la compagne du requérant n’était pas retrouvée dans le dossier, mais il s’y trouvait une liste des conversations menées par le biais de celle-ci. Les douilles retrouvées au cours de l’enquête étaient mises à la disposition des experts en balistique qui les avaient étudiées et qui avaient rédigé leur rapport d’expertise. Les demandes en réparation des proches de la victime étaient introduites en bonne et due forme et elles étaient acceptées à juste titre par le tribunal régional.

La cour d’appel estima que le tribunal régional ne disposait pas de suffisamment d’éléments pour établir les motifs qui avaient poussé le requérant à commettre le meurtre en cause, mais ce fait n’avait eu aucune incidence sur la culpabilité du requérant qui était établie avec certitude et sur la base des preuves rassemblées et vérifiées au cours de la procédure pénale.

Le requérant se pourvut en cassation. Il réitéra ses objections soulevées devant la cour d’appel et soutint que sa condamnation n’était pas suffisamment motivée et que sa culpabilité n’était pas établie.

Le 8 décembre 2006, la Cour suprême de cassation décida d’infirmer le jugement de la cour d’appel et de lui renvoyer l’affaire pour réexamen au motif que l’un des juges de la formation de jugement de ce tribunal, dénommé R.S., avait participé à l’examen de la même affaire pénale par le tribunal de première instance. Cependant, le 12 juin 2007, statuant sur la demande du parquet régional de Varna, la Cour suprême de cassation constata qu’il s’agissait d’une simple coïncidence de noms : le juge R.S. qui avait examiné l’affaire en première instance et le juge R.S. qui avait fait partie de la formation de jugement de la cour d’appel étaient deux personnes différentes. La haute juridiction décida donc d’infirmer son propre arrêt du 8 décembre 2006, de rouvrir la procédure de cassation et de reprendre l’examen du pourvoi du requérant.

Par un arrêt du 12 novembre 2007, la Cour suprême de cassation rejeta le pourvoi du requérant. La haute juridiction estima que la cour d’appel avait établi les faits de l’espèce en s’appuyant sur plusieurs preuves concordantes. Elle avait correctement appliqué la loi pénale, elle avait respecté les règles procédurales du droit interne et les droits du requérant, elle avait amplement motivé son jugement et elle avait rejeté les objections et demandes de la défense pour des motifs pertinents et suffisants. 2. Les conditions de détention à la prison de Bobov dol

Le requérant purge sa peine perpétuelle à la prison de Bobov dol. Il expose qu’il est incarcéré dans une cellule individuelle mesurant 1,50 sur 3 mètres. Sa cellule n’a pas de fenêtres et l’éclairage est assuré par des lampes électriques qui restent allumées jour et nuit. L’espace libre dans la cellule est très restreint et le requérant passe presque toute la journée allongé ou assis sur son lit.

La cellule du requérant n’est pas équipée de toilettes. Au début de sa détention, l’accès aux facilités sanitaires communes n’était possible qu’une seule fois par jour pendant vingt minutes. En 2008, l’administration pénitentiaire permit aux prisonniers d’utiliser les équipements sanitaires communs trois fois par jour. Le reste du temps, le requérant se sert d’un seau en guise de toilettes qu’il peut vider lors de ses sorties de la cellule. L’odeur nauséabonde qui se dégage des seaux hygiéniques utilisés par les détenus se propage dans les locaux de la prison.

Le régime pénitentiaire auquel est soumis l’intéressé prévoit très peu de possibilités d’activité physique : le temps de sortie en plein air est limité à une heure par jour. La seule activité accessible au requérant est la promenade dans la cour de la prison. L’établissement pénitentiaire ne dispose pas d’équipements sportifs et il n’existe aucune possibilité de travailler dans l’enceinte de la prison.

L’hygiène dans les parties communes de la prison est très mauvaise. Les locaux sont infestés de cafards et de rongeurs, y compris la cantine et la cuisine de la prison.

La nourriture est insuffisante et de mauvaise qualité.

Le service médical de la prison n’est pas fiable et il y manque les médicaments les plus ordinaires. B. Le droit et la pratique internes pertinents

La législation bulgare pertinente relative aux deux types de peine perpétuelle et aux mesures d’aménagement de cette peine a été résumée dans l’arrêt Iorgov c. Bulgarie (n o 2) , n o 36295/02, §§ 28 à 39, 2 septembre 2010.

En vertu de l’article 116 du code pénal, le meurtre commis d’une manière particulièrement cruelle ou en causant de graves souffrances à la victime est puni par une peine d’emprisonnement allant de quinze à vingt ans, par la peine perpétuelle ordinaire ou par la peine perpétuelle sans commutation.

L’article 1 de la loi sur la responsabilité de l’État et des communes pour dommage permet aux personnes concernées d’obtenir un dédommagement pour le préjudice subi du fait des mauvaises conditions de détention et de l’absence de soins médicaux appropriés en prison. Un résumé de cette disposition, ainsi qu’un aperçu de la jurisprudence des tribunaux internes dans son application, peuvent être trouvés dans les arrêts et décisions suivants de la Cour : Dobrev c. Bulgarie , n o 55389/00, §§ 40 et 41, 10 août 2006 ; Kirilov c. Bulgarie , n o 15158/02, §§ 21 et 22, 22 mai 2008 ; Hristov c. Bulgarie (déc.), n o 36794/03, 18 mars 2008. C. Le rapport du Comité européen pour la prévention de la torture et des peines ou traitements inhumains ou dégradants (ci-après le CPT)

Dans son rapport rédigé à la suite de la visite de décembre 2008 en Bulgarie, rendu public en 2010, le CPT a critiqué la législation et la pratique internes consistant à imposer automatiquement un strict régime pénitentiaire à tous les condamnés à la peine perpétuelle pendant les cinq premières années de leur détention. Il a souligné en particulier l’importance de procéder à une appréciation au cas par cas de la nécessité d’imposer un régime pénitentiaire restrictif et d’appliquer ce dernier pour une période relativement courte. Le CPT a recommandé aux autorités bulgares de modifier la législation et la pratique internes dans ce domaine. GRIEFS

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint que la peine perpétuelle à laquelle il a été condamné s’analyse en une peine inhumaine et dégradante en raison de l’absence de toute possibilité de libération anticipée.

Sous l’angle du même article, le requérant se plaint des mauvaises conditions de détention et du régime pénitentiaire à la prison de Bobov dol.

Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, l’intéressé se plaint de la durée excessive de la procédure pénale menée à son encontre.

Invoquant l’article 6 §§ 1 et 2 de la Convention, le requérant allègue que sa culpabilité n’a pas été établie, sa condamnation reposait exclusivement sur les dépositions de ses coaccusés, les tribunaux n’ont pas répondu à tous ses arguments, certaines expertises ordonnées au cours de la procédure pénale ont été effectuées par des experts de l’institut spécialisé du ministère de l’Intérieur et les tribunaux ont rejeté une partie de ses demandes d’admission de nouvelles preuves.

Invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint qu’il ne dispose pas de voies de recours internes effectives pour remédier aux violations alléguées des articles 3 et 6 de la Convention. EN DROIT A. Griefs soulevés sous l’angle des articles 3 et 13 et relatifs aux conditions matérielles en prison et au régime pénitentiaire

Le requérant se plaint des mauvaises conditions de détention à la prison de Bobov dol et du régime pénitentiaire. Il se plaint également que le droit interne ne lui offre aucune voie de recours effective pour remédier à cette situation. L’intéressé invoque les articles 3 et 13 de la Convention, libellés comme suit : Article 3 « Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants. » ; Article 13 « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles. ».

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. B. Grief relatif à l’imposition de la peine perpétuelle sans commutation

Le requérant se plaint que la peine perpétuelle qu’il purge s’analyse en une peine inhumaine et dégradante en raison notamment de l’absence de tout espoir pour lui de bénéficier d’une libération anticipée. Il invoque l’article 3 de la Convention.

La Cour rappelle que dans son arrêt Kafkaris c. Chypre [GC], n o 21906/04, 12 février 2008, elle n’a pas exclu que le fait d’infliger à un adulte une peine perpétuelle incompressible pouvait soulever une question sous l’angle de l’article 3 de la Convention (voir § 97 de l’arrêt précité, avec les références). Elle estime toutefois que la condamnation du requérant à la peine perpétuelle dans le cas d’espèce ne soulève pas un tel problème sous l’angle de l’article 3, pour les raisons exposées ci-après.

La Cour a déjà eu l’occasion d’aborder la question de la compatibilité de la réclusion criminelle à perpétuité sans commutation, prévue par le code pénal bulgare, avec l’article 3 de la Convention. Dans son arrêt Iorgov (n o 2) , précité, après s’être livrée à une analyse approfondie du droit et de la pratique internes pertinents, la Cour a conclu que ladite peine n’était ni de jure , ni de facto incompressible. Elle a notamment constaté que toute personne condamnée à cette peine a la possibilité de demander une grâce présidentielle, qui peut prendre la forme d’un pardon ou d’une commutation de peine ( Iorgov (n o 2) , précité, §§ 52 et 53). Elle a également estimé que l’absence de mesures de grâce pour cette catégorie de prisonniers jusqu’en novembre 2009 ne suffisait pas à prouver que cette possibilité de réduction de la peine serait inopérante à l’avenir : elle a notamment tenu compte de la période relativement courte qui s’était écoulée depuis l’introduction de cette peine en droit pénal bulgare et du fait que même les personnes condamnées à la peine perpétuelle ordinaire, considérée comme une peine moins lourde, ne pouvaient demander une commutation de leur peine avant la vingtième année de leur incarcération, et qu’une éventuelle décision en leur faveur transformerait leur peine en emprisonnement de trente ans ( Iorgov (n o 2) , précité, §§ 56-59).

Se tournant vers les faits de la présente affaire, la Cour observe que le requérant est incarcéré depuis novembre 2001 et qu’il a été définitivement condamné le 12 novembre 2007. Il a donc purgé dix ans de sa peine perpétuelle, soit nettement moins de la période que M. Iorgov avait purgé (voir l’arrêt Iorgov n o 2, précité, § 57) et des vingt ans exigés par la législation nationale pour les condamnés à la peine perpétuelle ordinaire qui veulent introduire une demande de commutation judiciaire de leur peine (voir l’arrêt Iorgov n o 2 , précité, § 28 in fine ). La Cour observe encore que le requérant n’a pas précisé s’il a demandé à être gracié par le vice-président bulgare et si sa demande a été rejetée.

La Cour estime que rien dans le cas d’espèce ne lui permet de s’écarter de la conclusion qu’elle a déjà faite dans son arrêt Iorgov n o 2 , précité, sur le caractère compressible de la peine perpétuelle sans commutation. Dès lors, en l’absence de toute apparence de violation de l’article 3 de la Convention, la Cour estime que ce grief de l’intéressé est manifestement mal fondé et qu’il doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. C. Les autres griefs du requérant

La Cour a examiné tous les autres griefs formulés par le requérant sous l’angle des articles 6 et 13 de la Convention. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen des griefs du requérant tirés des articles 3 et 13 et liés aux mauvaises conditions de détention et au régime pénitentiaire ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Fatoș Aracı Lech Garlicki Greffière adjointe Président