CtEDO 02.10.2012 Auto

TIVODAR v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
02.10.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
TIVODAR v. ROMANIA (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 43502/04 Alexandru TIVODAR împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 2 octombrie 2012 în calitate de comitet compus din: Egbert Myjer, președinte, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 22 noiembrie 2004, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul României și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Alexandru Tivodar, este un național român, care s-a născut în 1948 și trăiește în Vulcan. El este reprezentat în fața Curții de către dl Kovacs, un avocat practicant în Vulcan. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna I. Cambrea, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul s-a retras la 19 ianuarie 1998. Pensiunea sa a fost determinată pe baza Legii privind pensiile în vigoare la momentul respectiv, și anume Legea nr. 3/1977. În urma intrării în vigoare a Noului Lege privind pensiile la 1 martie 2001, și anume, Legea 19/2000, reclamantul a depus o acțiune în vederea recalculării pensiilor în conformitate cu dispozițiile noului legislație. Într-o ședință avută la 23 martie 2004, județul Hunedoara Tribunalul a refuzat cererea reclamantului de a adăuga ca probă un raport financiar. Într-o hotărâre pronunțată la aceeași dată, acțiunea reclamantului a fost respinsă cu motivul că noua lege nu impune obligația de a recalcula drepturile de pensie ale persoanelor care s-au retras între 1 ianuarie 1998 și 31 martie 2001 care nu au respectat anumite criterii. Curtea județului a concluzionat că reclamantul, care s-a retras pe parcursul acestei perioade, nu ar trebui să beneficieze de recalcularea pensiei pe baza noului lege privind pensiile. , că cazurile similare au avut un rezultat favorabil; că cauza a fost judecată fără o analiză a fondurilor și că raportul financiar pe care l-a solicitat să îl aducă în dosar a fost respins. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia finală din 11 octombrie 2004 a susținut hotărârea de primă instanță, constatând că instanța inferioară a interpretat corect și a aplicat legea în cazul specific. Noul lege al pensiilor a schimbat metoda de calcul al pensiilor de la una pe baza salariului final al unei persoane, la una care ia în considerare contribuția lor pe întreaga viață de muncă. Noua metodă de calcul se bazează pe determinarea unui nivel mediu anual de puncte calculat cu referință la întreaga viață de muncă a persoanei. Practicea internă relevantă Reclamantul a prezentat o copie a unei decizii din 20 aprilie 2004, în care Curtea de Apel Alba Iulia a permis o cerere similară pentru recalculul unei pensii pe baza noului lege privind pensiile. În această decizie s-a concluzionat că pentru persoanele care s-au retras între 1 ianuarie 1998 și 31 martie 2001 Autoritatea de Pensiuni a avut obligația de a recalcula pensia persoanei pe baza nivelului mediu al punctelor atinse în timpul întregii vieți de muncă. 10. Guvernul a prezentat copii de două sute patruzeci și patruzeci de persoane. șase hotărâri în care Curtea de Apel Alba Iulia a susținut că, pentru persoanele care se retrag pe parcursul perioadei în cauză, noua lege nu a definit obligația Autorității de Pensiuni de a trece la recalculul pensiilor bazat pe noul sistem. Convenția: că cazul său a fost judecat fără o analiză a meritelor; că el nu a fost autorizat să aducă dovezi; că în procedura de recurs el a primit argumentele inculpatului numai în ziua audierii; că cazuri similare examinate de aceeași instanță de recurs au primit hotărâri contradictorii. 12. Prin scrisoarea din 16 ianuarie 2007, reclamantul s-a plâns că a fost discriminat în legătură cu alți cetățeni care au lucrat în condiții similare și care au beneficiat de drepturi de pensie mai mari decât el. El s-a plâns în continuare că decizia sa de retragere a lui a fost eliberată ilegal numai la 19 ianuarie 1998, chiar dacă cererea sa de pensionare a fost depusă în decembrie 1997. El s-a plâns că noua Lege a pensiilor a fost modificată de mai multe ori de către Ordinele Guvernamentale de Urgență, care este contrar Constituției Române și duce la o stare de incertitudine legislativă. art. 6 § 1 din Convenția 13. Reclamantul s-a plâns că aceeași instanță de recurs a aplicat o jurisprudență contradictorie la creanțe identice și a hotărât în mod necorespunzător cazul său. El a invocat în fond art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” 14. Guvernul a susținut că apelul Curții Alba Iulia a avut o abordare consecventă în ceea ce privește acțiunile civile privind recalculul drepturilor de pensie în funcție de noua lege a pensiilor. 2001 nu aveau dreptul automat la recalculul drepturilor lor de pensie în conformitate cu noua legislație, care a prezentat copii cu două sute și patruzeci și șase decizii pronunțate în perioada relevantă de apelul Curții de la Alba Iulia. Legea; cu excepția unei exemplare a unei decizii contradictorii, prezentate împreună cu cererea sa inițială, el nu a prezentat nici o altă probă în acest sens. 15. În hotărârea Marei Camere din Nejdet Șahin și Perihan Șahin c. Turcia ([GC], nr. 13279/05, 20 octombrie 2011), Curtea a reiterat principiile principale aplicabile în cazurile referitoare la chestiunea hotărârilor judecătorești contradictorii (§§ 49-58). Acestea pot fi rezumate după cum urmează: (i) Nu este funcția Curții de a face față erorilor de fapt sau de drept presupuse de către o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut încălca drepturile și libertățile protejate de Convenția (a se vedea García Ruiz c. Spania) [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999 I). De asemenea, nu este funcția sa, cu excepția cazului de arbitrare evidentă, de a compara diferite decizii ale instanțelor naționale, chiar dacă sunt prezentate în proceduri aparent similare, deoarece independența acestor instanțe trebuie respectată (a se vedea þdamsons Letonia, nr. 3669/03, § 118, 24 iunie 2008); (ii) Posibilitatea de a lua decizii de instanță în contradicție este o caracteristică inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe o rețea de instanțe de judecată și de recurs cu autoritate în domeniul jurisdicției lor teritoriale. Aceste divergențe pot apărea, de asemenea, în cadrul aceleiași instanțe. Că, în sine, nu poate fi considerată contrară convenției (a se vedea Santos Pinto c. Portugalia , nr. 3905/04, § 41, 20 mai 2008, și Tudor Tudor v. România , nr. 21911/03, § 29, 24 martie 2009); (iii) Criteriile care orientează evaluarea Curții cu privire la condițiile în care deciziile contradictorii ale diferitelor instanțe interne de pronunțare în ultima instanță sunt în încălcarea cerinței de judecată echitabilă constă în stabilirea dacă „profundate și lungi” diferențele permanente” există în jurisprudența instanțelor interne, dacă legislația internă prevede mecanisme de depășire a acestor incoerențe, dacă aceste utilaje au fost aplicate și, dacă este cazul, în ce sens (a se vedea Iordan Iordanov și alții c. Bulgaria , nr. 23530/02, §§§ 49-50, 2 iulie 2009; a se vedea, de asemenea, Beian c. România (n. , nr. 30658/05, §§ 40, CEDH 2007 V (extras); Ștefan și Ștef România , nr. 24428/03 și 26977/03 §§ 33-36, 27 ianuarie 2009 și Ștefănica și alții c. România , nr. 38155/02, § 36, 2 noiembrie 2010); (iv) Principiul garanțiilor de securitate juridică, printre altele , o anumită stabilitate în situații juridice și contribuie la încrederea publică în instanțe. Perseverența deciziilor judecătorești contradictorii, pe de altă parte, poate crea o stare de incertitudine juridică care să reducă încrederea publică în sistemul judiciar, în timp ce această încredere este în mod clar una dintre componentele esențiale ale unui stat bazate pe statul de drept (a se vedea Paduraru v. România , § 98, nr. 63252/00, ECHR 2005-XII (extracte); Vinčić și alții c. Serbia , nr. 44698/06 și alții , § 56, 1 decembrie 2009; și Ștefănica și alții , citate mai sus § 38. 16. Pentru a evalua condițiile în care deciziile conflictuale ale instanțelor interne de pronunțare în ultima instanță sunt încălcarea cerinței de judecată echitabilă prevăzute la art. 6 § 1 din Convenție, Curtea va examina în primul rând dacă există „diferențe profundate și de lungă durată” în jurisprudența instanțelor interne (a se vedea, de exemplu, Albu și alții România , nr. 34796/09 și 63 alte cereri, § 34, 10 mai 2012). 17. În ceea ce privește cazul în cauză, Curtea constată că cererea reclamantului de recalculare a drepturilor sale de pensie în conformitate cu Noul Lege al pensiilor a fost respinsă de către apelul Curții de la Alba Iulia la 11 octombrie 2004. 18. Curtea constată, de asemenea, că reclamantul a depus doar o copie a unei decizii contradictorii ale aceleiași instanțe de recurs, chiar dacă el a conținut că știe de aproximativ cincizeci de alte decizii cu un rezultat diferit de cel al său. De asemenea, menționează că Guvernul a prezentat copii cu două sute patruzeci și șase decizii pronunțate în perioada relevantă de către aceeași instanță a recursului care a respins cereri similare de recalculare a drepturilor de pensie. 19. Prin urmare, Curtea consideră că decizia invocată de reclamant ar putea fi considerată o excepție la jurisprudența, mai degrabă decât o altă cale. În astfel de circumstanțe, nu se poate spune, cel puțin în ceea ce privește reclamantul, că există „profundate și lungi” Diferențe permanente” în jurisprudența relevantă, precum și faptul că acest lucru a avut ca rezultat incertitudinea judiciară, în timpul perioadei în cauză. 20. De asemenea, trebuie remarcat faptul că decizia din 11 octombrie 2004 privind reclamantul a fost motivată în mod corespunzător, în ceea ce privește faptele și legea și interpretarea făcută de Curtea Alba Iulia Nu se poate spune că apelul la faptele care i-au fost prezentate în vederea examinării a fost arbitrar, irazonabil sau capabil de a afecta echitatea procedurii. În plus, având în vedere materialul în posesia sa, nu există nici o încălcare a normelor procedurale de către apelul Curții de la Alba Iulia. 21. Având în vedere toate cele de mai sus, Curtea constată că nu a existat încălcare a substanței proprii ale dreptului reclamantului la un proces echitabil. 22. Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ §§ 3 a) și 4 din Convenție. ianuarie 2007 nu s-a ridicat niciodată în fața instanțelor interne. În acest sens, având în vedere toate materialele în posesia sa și, în măsura în care aceste plângeri intră în competența sa, Curtea constată că nu există nicio încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în aceste dispoziții în acest sens, prin urmare, aceste plângeri trebuie respinse, în temeiul articolului 35 §§ 1, 3 litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă