DANILIUC v. ROMANIA

Reclamantul, dl Dumitru-Aurel Daniliuc, este un cetățean român care s-a născut în 1967. El este în prezent reținut în închisoarea de securitate maximă Arad. Guvernul român (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna I. Cambrea, din Ministerul Afacerilor Externe. Prin o hotărâre finală din 15 ianuarie 2003 Curtea județului Arad a condamnat reclamantul pentru crimă agravată și l-a condamnat la închisoare pe viață. El a fost închis în închisoarea de securitate maximă Arad. Reclamantul a depus prima cerere la Curtea la 23 august 2003; totuși, dosarul său a fost distrus deoarece nu a depus un pachet complet de cerere prin termenul necesar. Reclamantul a depus o a doua cerere la Curtea din 24 ianuarie 2006 susținând că a trimis prima cerere prin termenul necesar, astfel cum a fost instruit prin scrisoarea Curții din 17 septembrie 2003, dar că autoritățile din închisoarea Arad nu și-au trimis scrisoarea. Potrivit informațiilor transmise de solicitant, alimentele furnizate de autoritățile din închisoarea Arad erau insuficiente, slab gătite, nu au inclus anumite grupuri de produse alimentare (carne, lapte, dulciuri și fructe), lipse de valoare nutrițională și au fost servite în condiții nehigiene. În plus, el nu a avut un acces adecvat la apă potabilă deoarece aprovizionarea a fost redusă în mod repetat. La 22 ianuarie 2008, reclamantul a prezentat cinci declarații de colegii deținuți în sprijinul cererii sale, care, în general, sprijină plângerile sale privind calitatea alimentelor și lipsa unui acces adecvat la apă potabilă. Într-o scrisoare din 28 septembrie 2011, reclamantul a informat Curtea că problema telefonică a fost rezolvată și că acum avea acces zilnic la conversații telefonice. Potrivit informațiilor prezentate de Guvern, închisoarea Arad a fost conectat la rețeaua publică de apă și a fost furnizată permanent cu apă potabilă. 10. Între 26 și 31 ianuarie 2007 reclamantul a fost spitalizat în Spitalul Prizonului Jilava pentru că a suferit gastrită. La descărcarea din spitalul de închisoare a fost recomandat o dietă adecvată pentru gastrită. A primit o dietă specială până în octombrie 2009, când aceasta a fost modificată pentru a lua în considerare starea medicală de distrofie a reclamantului, care a dus la pierderea mușchilor. 11. Dietul zilnic al reclamantului conținea 4.000 calorii și a inclus toate grupurile de alimente. Alimentele a fost variat și nu a fost gătit în același mod tot timpul. Calitatea ingredientelor a fost verificată zilnic de guvernatorul închisorii, de un medic și de un reprezentant al prizonierilor. 12. Închisoarea avea două camere dotate cu două și trei telefoane, respectiv. Din martie 2007, telefoanele erau dotate cu cabine pentru a menține confidențialitatea conversațiilor telefonice. Inchisorii acuzați de supravegherea conversațiilor telefonice a deținut datoria de a înregistra numerele marcate de prizonieri într-un raport și apoi de a supraveghea vizual prizonierii în timpul conversațiilor telefonice. 13. Din 2009 închisoarea Arad a fost echipată cu un sistem telefonic electronic și au fost instalate douăzeci de telefoane în toate zonele de detenție. Deținuții au primit dreptul de a folosi telefoanele zilnic sub supraveghere vizuală. 14. Într-o dată neespecificată în 2004, reclamantul a introdus o procedură împotriva Penitenciarului Arad, care a solicitat o ordonanță judiciară pentru a obliga autoritățile închisorii să-i furnizeze copii ale dosarului închisorii sale. 15. Prin o hotărâre finală din 18 noiembrie 2004, Tribunalul județului Arad a permis în parte acțiunea reclamantului și a ordonat autorităților de la închisoare să-i furnizeze copii ale notelor de acoperire ale dosarului său de închisoare, din cauza faptului că acestea conțin note făcute de autoritățile referitoare la solicitant, inclusiv cât de mult de pericol a fost considerat. Curtea a reținut, în ceea ce privește celelalte documente conținute în dosar, că, în conformitate cu propriile declarații ale reclamantului, i-a fost deja permis accesul la acestea și au fost furnizate copii. În sfârșit, instanța a respins cererea de copie a fotografiilor conținute în dosar, declarând că acestea au fost fotografii luate la sosirea sa la închisoare și că el a avut justificarea insuficientă pentru a le fi furnizate. 16. La 10 aprilie 2006, reclamantul a înaintat o procedură împotriva autorităților penitenciare Arad care caută o ordonanță judecătorească pentru a-i forța să oprească maltraturile pe care le-a susținut. El a susținut că, printre altele, alimentele erau insuficiente și de calitate slabă și că a fost luat în repetate rânduri în fața instanțelor interne în bătaie și lanțuri restrictive. El a cerut, de asemenea, să fie dus la un specialist pentru o examinare medicală și a susținut că confidențialitatea conversațiilor sale telefonice nu a fost respectată în măsura în care conversațiile sale pot fi auzite de către alți prizonieri și de gardieni și faptul că a fost obligat să informeze autoritățile închisoare cu privire la numerele telefonice pe care dorește să le sune înainte de a marca numerele. 17. La 19 septembrie 2006, reclamantul a înaintat o procedură împotriva autorităților din închisoarea Arad care cer o ordonanță de instanță pentru a-i forța să-l ia pentru un examen oftalmologic. El a susținut că, ca urmare a condițiilor de viață sărace, în special grila de metal gros care obstrucționează lumina naturală de la intrarea în “cușcă de metal” în care locuia, și-a pierdut parțial vederea. 18. Prin o hotărâre finală din 9 noiembrie 2006 Curtea de județ Arad a permis, în parte, acțiunea inițiată de către reclamant împotriva autorităților din închisoarea Arad la 10 aprilie 2006 și le-a ordonat să asigure confidențialitatea conversațiilor telefonice ale reclamantului. Curtea internă a susținut că, în conformitate cu art. 9 § 1 din Ordinul de urgență nr. 56/2003, conversațiile telefonice ar trebui considerate confidențiale. Cu toate acestea, potrivit declarațiilor martorilor, discuțiile reclamantului au avut loc într-o cameră cu trei telefoane și fără cabine telefonice, în prezența a doi gardieni de închisoare și a altor prizonieri. În consecință, polițiștii de închisoare și ceilalți prizonieri prezenți în cameră ar fi putut auzi conversațiile reclamantului. 19. Curtea a respins restul plângerilor reclamantei, susținând că, deși aceasta era o plângere care nu era reglementată de Ordonanța nr. 56/2003, în conformitate cu informațiile prezentate de autoritățile penitenciare Arad, dieta zilnică furnizată reclamantului a conținut 2.855 calorii și a fost de bună calitate. Reclamantul nu și-a justificat afirmația că a cerut personalului medical din închisoare să-l ia să fie examinat de un specialist. Martorii auziti de instanță în ceea ce privește afirmația reclamantului de a fi strâns bătut și în lanț nu au putut să raporteze situația individuală a reclamantului și, în orice caz, autoritățile închisoare au raportat că reținerea sa a fost prescrisă de punctul 12 alineatul (4) din Ordinul Ministerului Justiției nr. 2964/C/1999, care se aplică în cazul său. În sfârșit, faptul că autoritățile închisoare au limitat durata și numărul conversațiilor telefonice ale reclamantului nu au încălcat niciunul dintre drepturile reclamantului - o practică care a fost permisă prin Ordonanța nr. 56/2003. 20. Prin o hotărâre finală din 14 decembrie 2006, Tribunalul județului Arad a respins acțiunea inițiată de reclamant împotriva autorităților din închisoarea Arad la 19 septembrie 2006, din cauza faptului că afirmațiile sale nu au fost susținute. Dosarul medical al penitenciarului nu conține nici un dosar că suferă de probleme oculare sau că a solicitat să vadă un medic specialist. În plus, gratarul de metal montat la fereastra a fost închis doar în timpul nopții, între orele 19:30 și orele 19:30, iar camera a fost dotata cu o lumină de 120 cm neon, care a fost păstrată pe chiar și în timpul zilei când gratarul a fost deschis. 21. La 8 noiembrie 2006, reclamantul a înaintat o procedură împotriva autorităților închisorii, în scopul obținerii unei ordine judiciare pentru a împiedica gardienii închisorii să înregistreze numărul de telefoane pe care l-a sunat și să le limiteze numărul de telefoane. În plus, el a cerut ca gratarul metal (un metru potrivit de la ușă și fereastra celulă) să fie îndepărtat pe pământ că acest lucru a împiedicat lumina naturală să intre în cameră, a făcut imposibil pentru el să deschidă fereastra, și l-a făcut să trăiască într-o cușă de metal. 22. La 23 noiembrie 2006, reclamantul a introdus o procedură împotriva autorităților penitenciare Arad care urmăresc să fie desclasificat din regimul de „securitate maximă” în temeiul căruia a fost reținut. 23. Prin o hotărâre finală din 15 ianuarie 2007, Curtea de District Arad a respins acțiunea reclamantului din 23 noiembrie 2006 din motivul că gravitatea infracțiunii sale și comportamentul său nu a justificat declasificarea sa de la regimul de „securitate maximă”. 24. Prin o hotărâre finală din 26 februarie 2007, Curtea de District Arad a respins acțiunea reclamantului din 8 noiembrie 2006 pe motiv că obligația de a preînregistra numărul de telefon al reclamantului a fost de apel și limitarea numărului de apeluri telefonice pe care le-ar putea face urmărit un obiectiv legitim și nu a interferat cu cerințele de confidențialitate a conversațiilor telefonice private. Această măsură a fost pusă în vigoare pentru a împiedica reclamantul să comită noi crime, iar autoritățile au putut păstra un dosar al numărului de apeluri efectuate de fiecare prizonier și de persoanele cu care avea contact telefonic. În plus, acesta a fost singurul mod în care fiecare prizonier putea avea acces la apeluri telefonice având în vedere numărul limitat de telefoane disponibile. Curtea a respins, de asemenea, acțiunea reclamantului în căutarea îndepărtării grajdului de metal montat în celula sa, pe motivul pentru care grajdul a servit ca disuasiv împotriva evazării. Cu toate acestea, instanța a ordonat autorităților din închisoarea Arad să pună în aplicare un program de deschidere a unei uși montate în acest gratar în fața ferestrei, astfel încât reclamantul să poată avia camera. Curtea a susținut că ușa grătarului ar trebui să fie deschisă cel puțin între 7 și 19 p.m. în timpul iernii și între 7 și 9 p.m. în timpul verii. 25. La 31 iulie 2007, reclamantul a interzis o procedură împotriva autorităților din închisoarea Arad, cerând o ordonanță de instanță pentru a-i forța să-și furnizeze copii complete ale Ordinelor Ministerului Justiției nr. 144/C/2002 și 1852/C/2006. 26. Prin o hotărâre finală din 31 ianuarie 2008, Curtea de District Arad a respins acțiunea reclamantului din 31 iulie 2007 din cauza faptului că ordinele solicitate de reclamant nu au fost menționate în art. 43 § 1 din Legea nr. 275/2006 ca fiind printre documentele care trebuiau puse la dispoziția deținuților și că nu au avut legătură direct cu reclamantul. Ordinele au reglementat funcționarea măsurilor speciale de securitate în închisoarele de securitate maximă și reclamantul nu a furnizat un motiv pentru care are nevoie de exemplare complete a acestor documente, în special din moment ce el a fost deja furnizat cu copii ale extractelor din aceste ordine care îl privesc direct. 27. La 23 mai și 23 iunie 2006, reclamantul s-a plâns la Administrația Națională a Penitenciarului că, deși nu a fost clasificat ca un deținut foarte periculos, el a fost reținut de fiecare dată când a fost luat în fața instanțelor interne. El a afirmat că gardienii închisorii au întărit în mod intenționat restricțiile pentru a-l cauza suferințe fizice. În plus, el susține că condițiile sale de viață, în ceea ce privește grila de metal montată în camera sa, nu a respectat standardele europene recunoscute pentru prizonieri.28, în două litere, nr. B21113 și B21128, administrația națională a închisorii a informat reclamantul că condițiile de viață și metodele utilizate de către polițiștii de închisoare pentru a-l restricționa respectarea dispozițiilor Ordinului Ministerului de Justiție din România nr. 2964/C/1999, care stabilește normele pentru prizonieri care îndeplinesc condamnarea pe viață și i-au furnizat fragmentele relevante din acest ordin. În plus, reclamantul a fost informat că, începând cu 6 martie 2006, el nu mai a fost clasificat ca un prizonier „altamente periculos”. 29. La 11 octombrie și 1 noiembrie 2006, se bazează pe dispozițiile Codului Penal al României (Codul Penal), reclamantul a introdus proceduri împotriva a trei angajați din închisoarea Arad, adică P.L., M.N. și A.P., pentru interferență ilegală cu corespondența sa. 30. La o dată neespecificată în 2006, recurgând din nou la dispozițiile Codului Penal, reclamantul a introdus o procedură împotriva E.S.P. și S.T., de la închisoarea Arad, pentru cenzurare ilegală și intercepție a conversațiilor telefonice. Reclamantul s-a plâns că numărul de serie al cărții telefonice pe care le-a folosit și numerele pe care le-a marcat au fost înregistrate într-o carte de înregistrări telefonice și că confidențialitatea conversațiilor sale a fost încălcat în măsura în care conversațiile telefonice au fost desfășurate în același timp cu alți prizonieri care utilizau celelalte două telefoane disponibile în cameră. 31. La 8 ianuarie 2007, reclamantul a înaintat o procedură împotriva șefului închisoarei Arad pentru abuz de putere. El a susținut că, la 7 ianuarie 2007, șeful închisoarei nu i-a permis să-și telefoneze familia și a declarat că reclamantul își poate telefona familia numai la anumite date. În sfârșit, autoritățile închisoare au încălcat confidențialitatea apelurilor sale telefonice pentru că a fost forțat să dezvăluie numerele telefonice pe care le-a sunat. 32. Prin o hotărâre finală din 21 mai 2007 județul Arad County Curtea a respins acțiunea reclamantului împotriva E.S.P. și S.T. din cauza faptului că nici un act ilegal nu a fost comis de către gardienii de închisoare Curtea a susținut că E.S.P. și S.T. și-au îndeplinit datoria legală și s-au asigurat că toți deținuții au acces la telefoanele cel puțin o dată pe săptămână, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile. Faptul că reclamantul a fost obligat să înregistreze, într-o carte de înregistrare telefonică, numărul de serie al cardului telefonic pe care îl utiliza și numerele pe care dorește să le înregistreze nu constituie cenzurarea conversațiilor telefonice sale. 33. Prin hotărârea finală din 25 iulie 2007, Tribunalul județului Arad a respins procedurile introduse de reclamant la 11 octombrie și 1 noiembrie 2006 împotriva P.L., M.N. și A.P. din cauza faptului că nu s-a comis niciun act ilegal. Curtea a susținut că P.L. a tăiat în mod înșelat o deschidere de 2 cm în plic nr. 11216 înainte de a realiza că aceasta a fost adresată reclamantului. Cu toate acestea, plicul nu a fost deschis și nimeni nu a putut vedea sau copia conținutul său. În plus, reclamantul nu a formulat nicio obiecție sau plângere cu privire la această daune în momentul în care a fost predat plicul de către M.N. și A.P. 34. Prin hotărârea finală din 18 octombrie 2007, Tribunalul județului Arad a respins acțiunea reclamantului din 8 ianuarie 2007 din cauza faptului că guvernatorul închisoarei Arad nu a comis niciun act ilegal. Acesta a susținut că Curtea de District Arad a examinat deja plângerile reclamantului privind restricția drepturilor sale de telefon la anumite date și datoria sa de a divulga numerele pe care le dorește și le-a considerat legal. În plus, reclamantul nu a indicat nicio urgență care ar fi justificat cererea de acces la telefon la o dată anume. 35. Exceptează din dispozițiile juridice relevante privind drepturile deținuților, și anume Ordinea de urgență nr. 56/2003, Legea nr. 275/2006 și rapoartele Comitetului European pentru Prevenirea Torturii, sunt prezentate în cazul Petrea v. România (n. 4792/03, §§ 22-23, 29 aprilie 2008); Bragadireanu v. România (n. 22088/04, §§ 73-75, 6 decembrie 2007); și Coșcodar v. România (n. (dec.) nr. 36020/06, §§ 1112, 9 martie 2010). 36. Secțiunea 12 din Ordinul Ministerului Justiției nr. 2964/C/1999 prevede că trebuie utilizate restricții în ceea ce privește prizonierii care îndeplinesc o condamnare la viață atunci când sunt transferate din închisoare, să apară în public sau să asista la ședințe în instanțe interne. 37. art. 43 § 1 din Legea nr. 275/2006 prevede că, imediat după încarcerarea lor, prizonierii vor fi furnizate copii ale Legii nos. 544/2001, 275/2006, precum și normele de aplicare a acestor legi, copii ale ordinelor și secțiunile relevante ale Codului Penal din România și a Codului de Procedință Penală privind executarea condamnărilor la închisoare și copii ale normelor și orientărilor închisorii. 38. Secțiunea 6 din Ordinul Ministerului Justiției nr. 4622/2003 și decizia nr. 8180/2007 obligă gardienii închisorii să se mute departe de prizonier după ce l-au martor marcat numărul pe care l-a înregistrat în avans, pentru a asigura intimitatea conversației telefonice.