AFFAIRE HULEA c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 14+8 - Interdiction de la discrimination (Article 14 - Discrimination) (Article 8 - Droit au respect de la vie privée et familiale;Article 8-1 - Respect de la vie familiale);Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation
AFFAIRE HULEA c. ROUMANIE (CtEDO, 2012)
A TREIA SECȚIUNE
CAUZA HULEA c. ROMÂNIA
(Cererea n° 33411/05)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
2 octombrie 2012
DEFINITIVĂ
02/01/2013
Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Ea poate suferi rectificări de formă.
În cauza Hulea c. România,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), ședință într-o cameră compusă din:
Josep Casadevall,
președinte,
Egbert Myjer,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos,
judecători,
și de Santiago Quesada,
grefier
de secțiune,
După deliberări în camera de consiliu pe 11 septembrie 2012,
Pronunță hotărârea ce urmează, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1.
La originea acestei cauze se află o cerere (n° 33411/05) dirigită împotriva României și care a fost sesizată Curții de un cetățean al acestui Stat, d-l Gabriel Hulea ("reclamantul"), pe 6 septembrie 2005, în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ("Convenția").
2.
Reclamantul este reprezentat de d-na Minodora Cliveti, avocat la Bacău. Guvernul român ("Guvernul") a fost reprezentat de agentul său, d-na Irina Cambrea, din Ministerul Afacerilor Externe.
3.
Reclamantul se plânge de refuzul autorităților naționale de a-i acorda un concediu parental din cauza apartenenței sale la sexul masculin, în timp ce era angajat de armată.
4.
Pe 5 mai 2011, cererea a fost comunicată Guvernului. După cum permite art. 29 § 1 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp asupra admisibilității și fondului.
5.
Ca urmare a eliberării din funcție a d-lui Corneliu Bîrsan, judecător ales pentru România (art. 28 din Regulament), președintele camerei a desemnat d-na Kristina Pardalos pentru a funcționa în calitate de judecător ad hoc (articolele 26 § 4 din Convenție și 29 § 1 din Regulament).
PE FOND
I.
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
6.
Reclamantul s-a născut în 1969 și locuiește la Bacău.
7.
Era electromecanician în armata română, din 27 iulie 1991.
8.
Pe 17 decembrie 2001 s-a născut cel de-al doilea copil al reclamantului. În primele zece luni, soția reclamantului, care era învățătoare, a beneficiat de concediu parental. Conform legii în vigoare, acest concediu plătit pentru a crește copilul putea să se extindă până la al doilea aniversar al copilului.
9.
Pe 9 septembrie 2002, reclamantul s-a adresat superiorului său ierarhic cu o cerere de concediu parental, motivat de faptul că soția sa trebuia să-și reia munca în învățământul public pentru a nu pierde beneficiul unui post de învățătoare titular. Această cerere a fost reiterată de mai multe ori mai târziu.
10.
Ministerul Apărării a refuzat să acorde reclamantului beneficiul concediului parental, pe motiv că legea care definea statutul militarilor nu prevedea, în beneficiul femeilor din rândul personalului care lucra pentru armată, dreptul de a lua un concediu parental pentru a-și ridica copiii până la vârsta de doi ani.
11.
Considerând acest refuz discriminatoriu, pe 11 septembrie 2003, reclamantul a sesizat tribunalul județean din Bacău cu o acțiune în justiție împotriva Ministerului Apărării. Printre altele, cerea să fie despăgubit pentru prejudiciul moral suferit din cauza acestei discriminări, inclusiv presiunea și amenințările simțite din partea superiorilor săi nemulțumiți că a îndrăznit să reclame un drept la concediu parental prin contestarea legii însăși. De asemenea, susținea că această situație i-a cauzat stres și că el și familia sa, și în special copilul său, au trebuit să se confrunte cu acest climat ostil.
12.
Prin decizia din 16 ianuarie 2004, tribunalul județean din Bacău a respins acțiunea reclamantului, pe motiv că legea specială aplicabilă personalului armatei excludea bărbații de beneficiul concediului parental pentru a-și ridica copilul până la vârsta de doi ani.
13.
În apelul împotriva acestei decizii la curtea de apel din Bacău, reclamantul a ridicat excepția neconstituționalității dispozițiilor legale care reglementează statutul militarilor.
14.
În cursul procedurii, spunând că s-a simțit constrâns de alegerea pe care a trebuit să o facă între postul său în armată și beneficiul măsurilor prevăzute de lege în interesul copilului său, cum ar fi concediul parental, reclamantul a solicitat trecerea sa în rezervă din armată, pe care a obținut-o cu începere din 31 mai 2004.
15.
Curtea Constituțională, sesizată cu chestiunea preliminară de constituționalitate, a admis-o prin decizia n° 90 din 10 februarie 2005 și a judecat că art. 15 din legea critică încălcă principiul egalității în fața legii și cel al nediscriminării pe bază de sex, ambele inscrise în Constituție.
16.
La reluarea procesului, după decizia Curții Constituționale comunicată pe 16 martie 2005, curtea de apel din Bacău a respins apelul reclamantului printr-o hotărâre definitivă din 13 aprilie 2005. Curtea de apel a considerat că dispozițiunea legală critică de Curtea Constituțională nu era, în orice caz, aplicabilă, deoarece reclamantul nu a furnizat dovezi demonstrând că a plătit contribuțiile necesare pentru a beneficia de concediul parental. Aceste dovezi nu au fost solicitate reclamantului în niciun stadiu al procedurii. De asemenea, a refuzat să-l despăgubiți pentru prejudiciul moral, considerând cererea sa ca nesubstanțiată.
II.
DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE RELEVANTE
17.
La epoca faptelor, legislația românească de drept comun recunoștea atât femeilor, cât și bărbaților, fără deosebire, dreptul la concediu parental. Părinții copilului aveau dreptul să aleagă care dintre ei, mama sau tatăl, ar solicita beneficiul legii (art. 6 din legea n° 120/1997 privind concediul plătit pentru a ridica copiii cu vârsta sub doi ani, abrogată și înlocuită de legea n° 19/2001 cu modificările ulterioare, în special de ordonanța de urgență a Guvernului n° 49/2001, publicată pe 30 martie 2001).
18.
Până în 2006, Statutul cadrelor militare (legea n° 80/1995) prevedea că doar femeile, din rândul personalului armatei, aveau dreptul la concediu parental.
19.
Ca urmare a deciziei Curții Constituționale pronunțate asupra chestiunii preliminare de constituționalitate ridicată de reclamant în procesul său, care a judecat că această lege era incompatibilă cu principiul nediscriminării pe bază de sex (decizia n° 90 din 10 februarie 2005), această dispoziție a fost modificată de legea n° 18/2006, intrată în vigoare în ianuarie 2006. Noua lege prevede acum că femeile și bărbații care au o activitate în cadrul armatei au și ei dreptul la concediu parental.
20.
Conform unei interpelări parlamentare a deputatei socialiste care a inițiat proiectul care a condus la legea n° 18/2006, în cursul anului 2005, din 103.800 beneficiari ai concediului parental pentru a ridica un copil cu vârsta sub 2 ani, 18.990 (aproximativ 20%) erau bărbați.
21.
La epoca faptelor, legea n° 164/2001 prevedea un sistem separat de securitate socială pentru personalul Armatei, Poliției și al instanțelor judecătorești naționale, diferit de dreptul comun al securității sociale care era reglementat de legea n° 19/2000.
III.
TEXTE INTERNAȚIONALE ȘI ELEMENTE DE DREPT COMPARAT RELEVANTE
22.
Textele internaționale relevante sunt descrise în hotărârea Konstantin Markin c. Rusia ([GC], n° 30078/06, §§ 49-70, 22 martie 2012).
23.
Concluziile unui studiu de drept comparat efectuat în treizeci și trei de țări ale Consilului Europei sunt de asemenea descrise în hotărârea Konstantin Markin (precitată, §§ 71-75).
PE LEGE
I.
PRIVIND PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 14 DIN CONVENȚIE COMBINAT CU ARTICOLUL 8
24.
Reclamantul vede în refuzul de a-i acorda un concediu parental o discriminare pe bază de sex. Invocă art. 14 din Convenție combinat cu articolele 6 și 8 din Convenție, în legătură cu procedura care a condus la respingerea pretențiilor sale la această privință.
25.
Fiind stăpână pe calificarea juridică a faptelor cauzei, Curtea consideră că este oportun să examineze grievul ridicat de reclamant sub aspectul articolului 14 din Convenție combinat cu art. 8, care necesită de asemenea ca procesul decizional privind viața privată sau familială să fie echitabil și să respecte, după cum se cuvine, interesele protejate de această dispoziție (Saleck Bardi c. Spania, n° 66167/09, § 31, 24 mai 2011).
26.
Dispozițiile invocate se citesc după cum urmează:
art. 8
"1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale, a domiciliului și corespondenței sale.
Nu poate exista ingerință din partea unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această ingerință este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor penale, protecția sănătății sau a moralei, sau protecția drepturilor și libertăților altora."
art. 14
"Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute în prezenta Convenție trebuie asigurată fără nicio deosebire, în special pe baza sexului, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice alte situații."
A.
Asupra admisibilității
1.
Privind lipsa calității de victimă a reclamantului și privind cererea de radiere din rol formulată de Guvern
27.
Guvernul susține că reclamantul nu poate pretinde că este victimă a unei încălcări a articolului 14 combinat cu art. 8. La această privință, susține că Curtea Constituțională a recunoscut în decizia sa n° 90 din 10 februarie 2005, pronunțată asupra chestiunii preliminare de constituționalitate ridicată de reclamant în procesul său, că legea privind Statutul cadrelor militare în vigoare la acea vreme și care rezerva femeilor, din rândul personalului cu o activitate în armată, dreptul la concediu parental, era incompatibilă cu principiul nediscriminării pe bază de sex. De asemenea, curtea de apel din Bacău ar fi și ea recunoscut existența unei discriminări, deși și-a fundamentat decizia de respingere a pretențiilor reclamantului nu pe legea susmenționată, ci pe o altă dispoziție legală privind contribuțiile la asigurări sociale.
Măsurile menționate mai sus pot fi considerate, conform Guvernului, o recunoaștere a încălcării drepturilor interesantului garantate de Convenție. De aceea, reclamantul nu ar mai putea pretinde că este victimă a unei încălcări a articolului 14 combinat cu art. 8.
El consideră, prin urmare, că cererea trebuie radiată din rol în temeiul articolului 37 § 1 b) din Convenție pe motiv că litigiul a fost rezolvat prin constatarea Curții Constituționale privind caracterul discriminatoriu al legii privind Statutul cadrelor militare.
28.
Reclamantul susține că, în ciuda cererilor sale prezentate superiorilor și Ministerului Apărării din 9 septembrie 2002, nu i s-a acordat concediul parental.
De asemenea, susține că, în ciuda deciziei Curții Constituționale privind caracterul discriminatoriu al Statutului cadrelor militare în materie de concediu parental, autoritățile naționale nu i-au furnizat o reparație corespunzătoare.
29.
Curtea reamintește că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu poate în principiu să-i scape calitatea de "victimă" decât dacă autoritățile naționale au recunoscut, explicit sau în fapt, și apoi au reparat încălcarea Convenției (cf., de exemplu, Amuur c. Franța, 25 iunie 1996, § 36, Culegere de hotărâri și decizii 1996-III, Dalban c. România [GC], n° 28114/95, § 44, CEDH 1999-VI, și Sakhnovski c. Rusia [GC], n° 21272/03, § 67, 2 noiembrie 2010).
30.
În prezenta cauză, Curtea constată că, în urma unei chestiuni preliminare de constituționalitate, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiunea legală criticată de reclamant era incompatibilă cu principiul nediscriminării înscris în Constituție. Cu toate acestea, acțiunea în despăgubire formată de reclamant din cauza discriminării suferite a fost respingă ulterior de curtea de apel din Bacău.
31.
Prima condiție care rezultă din jurisprudența precitată, și anume recunoașterea de către autoritățile naționale a presupusei încălcări, nu ridică controverse, reclamantul având într-adevăr obținut constatarea unei discriminări prin chestiunea preliminară de constituționalitate. Pe de altă parte, cererea în reparație, bazată pe faptul că nu a beneficiat de concediu parental și deci nu a putut să se grijească de copilul său, a fost respingă de decizia curții de apel din Bacău din 13 aprilie 2005.
32.
Din aceasta rezultă că, în lipsa reparației de către autoritățile naționale a încălcării constatate a drepturilor reclamantului în temeiul Convenției, acesta din urmă poate pretinde în continuare statutul de victimă al tratamentului pe care contestă caracterul discriminatoriu în sensul articolului 34 din Convenție.
33.
În plus, Curtea consideră că consecințele unei eventuale încălcări a Convenției nu au fost suficient de estompate pentru a-i permite să concluzioneze că litigiul a fost rezolvat în sensul articolului 37 § 1 b) din Convenție (Konstantin Markin, precitată, § 88).
2.
Concluzie privind admisibilitatea
34.
Curtea constată că acest griefnu este în mod manifest nefondat în sensul articolului 35 § 3 (a) din Convenție. Curtea observă, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Este, prin urmare, oportun să-l declare admisibil.
B.
Pe fond
1.
Argumentele părților
35.
Reclamantul susține că concediul parental este un beneficiu care ar trebui să avantajeze mai presus de orice copilul și nu în mod specific pe mamă ca atare, de sorț că părinții ar trebui să se bucure de un tratament egal din partea autorităților la această privință; în lipsa unei asemenea simetrii de tratament în materie de concediu parental, rezultatul în acest caz este că copilul nu a putut trage folos din concediul unuia dintre părinți decât până la zece luni, în încălcarea interesului său.
36.
În ceea ce privește procedura civilă pe care a inițiat-o pentru a valida dreptul la concediu parental, reclamantul susține că curtea de apel din Bacău a respins în mod arbitrar cererea sa, ca nesubstanțiată, deși a dovedit atât prejudiciul moral suferit, cât și asigurarea socială pe aceeași bază ca și colegele sale femei, angajate ale armatei.
37.
Invocând cauza Petrovic c. Austria (27 martie 1998, Culegere 1998-II), Guvernul se referă la marja de apreciere a statelor în sectorul economic și social și la absența unui consens european privind alocațiile sociale.
38.
La această privință, observă că curtea de apel din Bacău, în decizia sa din 13 aprilie 2005, nu a avansat niciun motiv de natură discriminatorie, atunci când a respins pretențiile reclamantului. Într-adevăr, pretențiile sale au fost respinse din cauza neplății contribuțiilor sociale și nu pe baza dispozițiilor care excludeau bărbații din concediul parental în Statutul cadrelor militare.
39.
Guvernul admite totuși că prezenta cauză se referă, în esență, la presupusa diferență de tratament între bărbații și femeile militari privind concediul parental și nu la aplicarea cerințelor legale în materie de securitate socială pentru obținerea anumitor alocații.
2.
Aprecierea Curții
40.
Curtea reamintește principiile care decurg din jurisprudența sa expuse în hotărârea Konstantin Markin (precitată, §§ 124-127).
41.
În prezenta cauză, rezultă din cele de mai sus că, în scopul concediului parental, reclamantul, militar de sex masculin, se afla într-o situație analogă cu cea a militarilor de sex feminin (Konstantin Markin, precitată, § 133). Această situație a determinat, de altfel, Curtea Constituțională să considere, la cererea reclamantului, că absența posibilității pentru militarii bărbați de a accesa concediul parental, conform Statutului cadrelor militare, constituia o discriminare pe bază de sex.
42.
De asemenea, din 2006, în România, ca și într-un număr important de state membre, legislația prevede că militarii de sex masculin au dreptul la același concediu parental ca militarii de sex feminin.
43.
Curtea observă totuși că reclamantul a fost refuzat să beneficieze de un concediu parental.
44.
În plus, acțiunea în despăgubire formată de el din cauza discriminării suferite din cauza refuzului concediului parental a fost respingă de curtea de apel din Bacău pe motiv că nu ar fi justificat că a plătit contribuțiile la sistemul de asigurare socială și că nu a dovedit că a suferit un prejudiciu moral.
45.
Curtea consideră prea formalist constatarea curții de apel că reclamantul nu ar fi dovedit că a suferit un prejudiciu moral din cauza refuzului unui concediu parental opus de angajatorul său și fundamentat pe legea care stabilește Statutul cadrelor militare. La această privință, reamintește că a constatat deja că abordarea formalistă a tribunalelor naționale, care au pus pe seama reclamantului obligația de a stabili existența unui prejudiciu moral prin intermediul unor dovezi susceptibile de a atesța manifestări externe ale suferințelor sale fizice sau psihologice, a avut ca rezultat privarea reclamantului de reparația pe care ar fi trebuit să o obțină (mutatis mutandis, Danev c. Bulgaria, n° 9411/05, §§ 32-37, 2 septembrie 2010).
46.
În ceea ce privește raționamentul curții de apel cu privire la respingerea pretențiilor reclamantului pe motiv că nu ar fi plătit contribuțiile sociale, Curtea observă că chestiunea concediului parental, al cărui beneficiu era acordat de legea privind Statutul cadrelor militare în mod discriminatoriu față de bărbații angajați în armată, este distinctă de cea a eventualelor alocații. Chiar și presupunând că reclamantul nu a plătit contribuțiile sociale, curtea de apel nu a examinat deloc dreptul său la un concediu parental, eventual fără remunerație. De asemenea, curtea de apel nu a dat reclamantului posibilitatea de a dovedi plata acestor cotizații la asigurări sociale și medicale, cu atât mai mult cu cât, ca militar, făcea parte dintr-un sistem de securitate socială separat de sistemul public de drept comun (§21 mai sus).
În orice caz, Curtea observă că nici Ministerul Apărării, ca angajator al reclamantului și parte adversă în procedură, nici casa de asigurări a armatei nu par să fi opus vreodată reclamantului vreo lipsă în plata contribuțiilor sociale obligatorii, din momentul intrării sale în armată, în 1991.
47.
Ținând seama de cele de mai sus, refuzul curții de apel din Bacău de a acorda o reparație reclamantului pentru încălcarea dreptului acestuia de a nu fi discriminat în exercitarea drepturilor care ating viața sa familială nu pare să se bazeze pe motive suficiente. La această privință, este neimportant că curtea de apel nu a avansat motive de natură discriminatorie în decizia sa, dacă a refuzat, fără motive suficiente, să repare prejudiciul moral cauzat prin discriminarea suferită de reclamant din cauza refuzului concediului parental.
48.
Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 14 combinat cu art. 8.
II.
PRIVIND PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 5 DIN PROTOCOLUL N° 7 LA CONVENȚIE
49.
Reclamantul denunță o încălcare a egalității între soți. Invocă art. 5 din Protocolul n° 7 la Convenție, care se citește după cum urmează:
"Soții se bucură de egalitate de drepturi și responsabilități de natură civilă între ei și în relațiile lor cu copiii lor cu privire la căsătorie, în timpul căsătoriei și la dizolvarea acesteia. Prezentul articol nu împiedică statele să ia măsurile necesare în interesul copiilor."
50.
Conform Raportului explicativ asupra Protocolului n° 7, egalitatea vizată de art. 5 trebuie asigurată doar în relațiile dintre soți înșiși, cu privire la persoane sau bunuri, și în relațiile lor cu copiii lor. Se trateaza, prin urmare, de drepturi și responsabilități de natură civilă. Acest articol nu se aplică altor domenii ale dreptului, cum ar fi dreptul administrativ, fiscal, penal, social, ecleziastic sau dreptul muncii (Klöpper c. Elvețiă, n° 25053/94, decizie a Comisiei din 18 ianuarie 1996, Decizii și Rapoarte 84, p. 101). Dreptul la concediu parental privește fără îndoială dreptul muncii și se situează în contextul relațiilor de muncă, adică al relațiilor dintre lucrător și angajatorul acestuia, mai degrabă decât în cel al relațiilor dintre soți (Konstantin Markin, precitată, § 62).
Din aceasta rezultă că acest griefeste incompatibil ratione materiae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 (a) și trebuie respins în aplicarea articolului 35 § 4.
III.
PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE
51.
Conform articolului 41 din Convenție,
"Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Părții contractante nu permite să șteargă în totalitate consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."
A.
Daune
1.
Daune morale
52.
Reclamantul cere 50.000 EUR (euro) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit din cauza refuzului discriminatoriu al concediului parental, al necazurilor administrative pe care a trebuit să le înfrunte pentru a încerca în zadar să obțină o rectificare și care l-au condus în final să plece din armată de propria voință, după paisprezece ani de serviciu, și din cauza faptului că imposibilitatea de a fi lângă copilul său l-a împiedicat să-l îngrijească în mod corespunzător, în timp ce România ar fi săracă în ceea ce privește numărul de grădinițe, centre de zi sau grădinițe. Susține că a fost astfel împiedicat să facă diagnosticul mai devreme al deficitului de atenție și hiperactivității diagnosticat la copilul său din 2005.
53.
Guvernul consideră această cerere excesivă și estimează că o eventuală constatare de încălcare ar putea constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit.
54.
Pronunțând în echitate, după cum vrea art. 41, Curtea acordă reclamantului 8.000 EUR pentru prejudiciu moral.
2.
Daune materiale
55.
Reclamantul cere, de asemenea, 1.120 EUR pentru prejudiciul material, și anume suma salariilor plătite pe parcursul șaisprezece luni, la rata de 70 EUR pe lună, persoanei pe care a trebuit să o angajeze pentru a se griși de copil. Susține că nu este în măsură să producă dovezi la această privință.
56.
Curtea observă că reclamantul nu a anexat dovezile necesare corespunzătoare pretențiilor expuse. Curtea concluzionează, prin urmare, prin respingerea cererii sale.
B.
Cheltuieli și costuri
57.
Reclamantul cere, de asemenea, 305 EUR pentru cheltuieli și costuri, fără a preciza dacă acestea sunt cele suportate în fața instanțelor interne sau pe cele suportate în fața Curții.
58.
Guvernul observă că reclamantul nu a prezentat dovezi la sprijinul cererii.
59.
Curtea observă că reclamantul nu a anexat dovezile necesare corespunzătoare pretențiilor expuse. Curtea concluzionează, prin urmare, prin respingerea cererii sale.
C.
Dobânzi de întârziere
60.
Curtea consideră oportun să modeleze rata dobânzilor de întârziere pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorat cu trei puncte procentuale.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, NEÎNSUFLEȚIT,
1.
Declară
cererea admisibilă cu privire la grievul extras din art. 14 combinat cu art. 8 și inadmisibilă pentru restul;
2.
Spune
că a existat o încălcare a articolului 14 combinat cu art. 8 din Convenție;
3.
Spune
a)
că Statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea va fi devenit definitivă conform articolului 44 § 2 din Convenție, 8.000 EUR (opt mii euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată ca impozit, pentru prejudiciu moral, convertit în moneda națională a Statului pârât la rata aplicabilă în ziua plății;
b)
că, din momentul expirării acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;
4.
Respinge
cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.
Întocmit în limba franceză, apoi comunicat prin scris pe 2 octombrie 2012, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din Regulament.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Grefier
Președinte