CASE OF HULEA v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

Reclamantul este reprezentat de Minodora Cliveti, avocată în Bacău. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, doamna Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Reclamantul se plânge de refuzul autorităților naționale de a-i acorda, atunci când era angajat în armată, un concediu parental pe motiv de apartenență la sexul masculin.

Reclamantul este născut în 1969 și locuiește în Bacău.

Acesta era electromecanic în armata română din data de 27 iulie 1991.

La 17 decembrie 2001, s-a născut al doilea copil al reclamantului. În primele zece luni, soția reclamantului, profesoară la stat, a beneficiat de concediu parental. Conform legii în vigoare, acest concediu plătit, pentru creșterea copilului, putea fi acordat doar până când copilul împlinea vârsta de doi ani.

La 9 septembrie 2002, reclamantul l-a sesizat pe superiorul său ierarhic cu o cerere de concediu parental, motivată de faptul că soția sa trebuia să își reia activitatea în învățământul public pentru a nu pierde beneficiul postului de profesor titular. Această cerere a fost reiterată de mai multe ori ulterior.

Ministerul Apărării a refuzat să acorde reclamantului beneficiul concediului parental, pe motiv că legea care reglementa statutul cadrelor militare nu prevedea decât pentru femeile angajate în armată dreptul de a-și lua concediu parental pentru a-și crește copiii până la vârsta de doi ani.

Considerând acest refuz discriminatoriu, la 11 septembrie 2003, reclamantul a sesizat Tribunalul Bacău cu o acțiune în justiție împotriva Ministerului Apărării. Între altele, a solicitat să fie despăgubit pentru prejudiciul moral cauzat de această discriminare, inclusiv de presiunea și amenințările din partea superiorilor săi, nemulțumiți că reclamantul a îndrăznit să solicite dreptul la concediu parental, contestând legea însăși. În plus, a susținut că această situație i-a cauzat stres și că el și familia lui, în special copilul său, au fost nevoiți să facă față acestui mediu ostil.

Prin hotărârea din 16 ianuarie 2004, Tribunalul Bacău a respins acțiunea reclamantului, pe motiv că legea specială se aplică personalului din armată, excluzând bărbații de la beneficiul concediului parental pentru creșterea unui copil până la vârsta de doi ani.

În recursul formulat împotriva acestei hotărâri în fața Curții de Apel Bacău, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederii legale care reglementează statutul cadrelor militare.

În cursul procedurii, fiind constrâns să aleagă între păstrarea postului în armată și beneficiul măsurilor prevăzute de lege în interesul copilului său, precum concediul parental, reclamantul a solicitat trecerea sa în rezervă, pe care o obținut-o începând cu 31 mai 2004.

Sesizată cu excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a admis-o prin Decizia nr. 90 din 10 februarie 2005 și a hotărât că art. 15 din legea criticată încalcă principiul egalității în fața legii și cel al nediscriminării pe motive de sex, ambele prevăzute de Constituție.

La reluarea procedurii de judecată, după decizia Curții Constituționale comunicată la 16 martie 2005, Curtea de Apel Bacău a respins recursul reclamantului prin hotărârea definitivă din 13 aprilie 2005. Curtea de Apel a stabilit că prevederea legală criticată de Curtea Constituțională nu era, în orice caz, aplicabilă în cauză, deoarece reclamantul nu a furnizat documente justificative prin care să demonstreze că plătise cotizațiile necesare pentru a beneficia de concediu parental. Aceste documente justificative nu au fost solicitate reclamantului în nicio etapă a procedurii. Curtea de Apel a respins și cererea reclamantului de despăgubire pentru prejudiciul moral, considerând-o nefondată.

La momentul faptelor, legislația română de drept comun recunoștea atât femeilor, cât și bărbaților, fără distincție, dreptul la concediu parental. Părinții copilului aveau dreptul de a alege care dintre ei, mama sau tatăl, va solicita beneficiul legii (art. 6 din Legea nr. 120/1997 privind concediul plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani, abrogată și înlocuită de Legea nr. 19/2001, cu modificările ulterioare, aduse în special de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2001, publicată la 30 martie 2001).

Până în anul 2006, statutul cadrelor militare (Legea nr. 80/1995) prevedea că doar femeile din cadrul personalului armatei aveau dreptul la concediu parental.

În urma deciziei Curții Constituționale pronunțate cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată de reclamant în proces, care a hotărât că această lege este incompatibilă cu principiul nediscriminării pe motive de sex (Decizia nr. 90 din 10 februarie 2005), această dispoziție a fost modificată prin Legea nr. 18/2006, intrată în vigoare în ianuarie 2006. Noua lege prevede că bărbații și femeile care își desfășoară activitatea în cadrul armatei au în mod egal dreptul la concediu parental.

Conform unei interpelări parlamentare a deputatei socialiste care inițiase proiectul ce a condus la adoptarea Legii nr. 18/2006, în cursul anului 2005, din 103

La momentul faptelor, Legea nr. 164/2001 prevedea un sistem separat de securitate socială pentru personalul armatei, al poliției și al instanțelor naționale, diferit de sistemul de securitate socială de drept comun, reglementat de Legea nr. 19/2000.

Textele internaționale relevante sunt descrise în hotărârea

Concluziile unui studiu de drept comparat efectuat cu privire la treizeci și trei de țări membre ale Consiliului Europei sunt descrise, de asemenea, în hotărârea

Reclamantul consideră că refuzul de a i se acorda un concediu parental constituie o discriminare pe motive de sex. Acesta invocă art. 14 din convenție, coroborat cu art. 6 și 8 din convenție, în raport cu procedura care a condus la respingerea cererilor sale în această privință.

Fiind responsabilă cu încadrarea juridică a faptelor cauzei, Curtea consideră că este adecvat să examineze obiecțiile invocate de reclamant din perspectiva art. 14 din convenție, coroborat cu art. 8, care impune, de asemenea, ca procesul decizional privind viața privată sau de familie să fie echitabil și să respecte în mod corespunzător interesele protejate de această dispoziție (Saleck Bardi împotriva Spaniei, nr.

Dispozițiile invocate prevăd următoarele:

Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.”

Cu privire la lipsa calității de victimă a reclamantului și cererea de radiere de pe rol formulată de Guvern

Guvernul a susținut că reclamantul nu se poate pretinde victimă a unei încălcări a art. 14, coroborat cu art. 8. În această privință, reclamantul a susținut că, în decizia sa nr. 90 din 10 februarie 2005, pronunțată cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant în cadrul procesului său, Curtea Constituțională a recunoscut că legea privind statutul cadrelor militare în vigoare la vremea respectivă și care rezerva femeilor angajate în armată dreptul la concediul parental, era incompatibilă cu principiul nediscriminării pe motive de sex. În plus, Curtea de Apel Bacău a recunoscut, de asemenea, existența unei discriminări, dar și-a întemeiat decizia de respingere a pretențiilor reclamantului nu pe legea în cauză, ci pe o altă prevedere legală privind contribuțiile de asigurările sociale.

Reclamantul susține că, în ciuda cererilor sale înaintate superiorilor și Ministerului Apărării, începând din 9 septembrie 2002, nu i s-a acordat dreptul la concediu parental.

Curtea reamintește că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru înlăturarea statutului de „victimă”, cu excepția cazului în care autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în esență, și apoi au reparat încălcarea convenției

În prezenta cauză, Curtea observă că, în urma sesizării sale cu excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a enunțat că prevederea legală criticată de reclamant era incompatibilă cu principiul nediscriminării prevăzut de Constituție. Totuși, acțiunea în despăgubiri formulată de reclamant ca urmare a discriminării suferite a fost ulterior respinsă de Curtea de Apel Bacău.

Prima condiție care reiese din jurisprudența citată anterior, și anume recunoașterea de către autoritățile naționale a încălcării pretinse, nu face obiectul unei controverse, având în vedere că reclamantul a obținut constatarea unei discriminări prin intermediul întrebării preliminare privind constituționalitatea. În schimb, cererea de reparație, întemeiată pe faptul că acesta nu a beneficiat de concediu parental și, prin urmare, nu a putut să aibă grijă de copilul său, a fost respinsă prin decizia Curții de Apel Bacău la 13 aprilie 2005.

Prin urmare, în lipsa unei reparații, din partea autorităților naționale, a încălcării constatate de acestea a drepturilor reclamantului garantate de convenție, acesta din urmă încă se poate pretinde victima tratamentului al cărui caracter discriminatoriu îl denunță în sensul art. 34 din convenție.

În plus, Curtea consideră că consecințele unei eventuale încălcări a convenției nu au fost eliminate suficient pentru a-i permite să concluzioneze că litigiul a fost soluționat în sensul art. 37 §

Concluzia cu privire la admisibilitate

Argumentele părților

Conform reclamantului, concediul parental este un beneficiu de care trebuie să profite în primul rând copilul și nu în mod specific mama, astfel încât părinții ar trebui să beneficieze de un tratament egal din partea autorităților în această privință; în lipsa unei astfel de simetrii a tratamentului în materie de concediu parental, rezultatul în speță este că minorul a putut profita de concediul unuia dintre părinți doar până la vârsta de 10 luni, încălcându-se astfel interesul său.

În ceea ce privește procedura civilă pe care a inițiat-o reclamantul pentru a invoca dreptul său la concediu parental, acesta pretinde că cererea sa a fost respinsă drept nefondată de Curtea de Apel Bacău în mod arbitrar, deși făcuse dovada atât a prejudiciului moral suferit, cât și a dreptului la asigurări sociale pe care îl avea în aceeași măsură ca și colegele sale femei, angajate ale armatei.

Invocând cauza

În acest sens, Guvernul precizează că, în decizia sa din 13 aprilie 2005, Curtea de Apel Bacău nu a invocat niciun motiv de natură discriminatorie atunci când a respins pretențiile reclamantului. În fapt, pretențiile sale au fost respinse pe motivul neachitării contribuțiilor sociale și nu pe baza dispozițiilor din Legea privind statutul cadrelor militare care excludeau bărbații de la concediul parental.

Totuși, Guvernul admite că prezenta cauză privește, în esență, pretinsa diferență de tratament între bărbații și femeile din armată în privința concediului parental și nu aplicarea cerințelor legale în materie de securitate socială pentru obținerea unor anumite beneficii.

Motivarea Curții

Curtea reamintește principiile care decurg din jurisprudența sa, expuse în hotărârea

În speță, rezultă din cele menționate anterior că, la sfârșitul concediului parental, reclamantul, militar de sex masculin, se afla într-o situație similară celei a militarilor de sex feminin (

În plus, începând din 2006, în România, ca și într-un număr important de state membre, legislația prevede că militarii de sex masculin au dreptul la același concediu parental ca și militarii de sex feminin.

Curtea remarcă totuși că reclamantului i s-a refuzat beneficiul unui concediu parental.

În plus, acțiunea în despăgubire, formulată de acesta ca urmare a discriminării suferite din cauza refuzului de a i se acorda concediul parental, a fost respinsă de Curtea de Apel Bacău pe motiv că reclamantul nu a justificat achitarea contribuțiilor la sistemul de asigurări sociale și nu a demonstrat că suferise un prejudiciu moral.

Curtea a considerat prea formalistă constatarea Curții de Apel conform căreia reclamantul nu a demonstrat că suferise un prejudiciu moral din cauza refuzului angajatorului de a-i acorda concediul parental, întemeiat pe Legea privind statutul cadrelor militare. Curtea a reamintit că a constatat deja faptul că abordarea formalistă a instanțelor naționale, conform căreia reclamantului îi revenea obligația de a stabili existența unui prejudiciu moral prin intermediul unor probe care să poată atesta manifestările externe ale suferințelor sale fizice sau psihologice, a avut drept rezultat privarea reclamantului de reparația pe care ar fi trebuit să o obțină (

În ceea ce privește raționamentul curții de apel referitor la respingerea pretențiilor reclamantului pe motiv că nu își plătise contribuțiile sociale, Curtea remarcă faptul că problema concediului parental, care era acordat în temeiul Legii privind statutul cadrelor militare în mod discriminatoriu în ceea ce îi privește pe bărbații angajați ai armatei, este distinctă de problema unor eventuale compensații. Chiar presupunând că reclamantul nu și-a plătit contribuțiile sociale, curtea de apel nu a examinat deloc dreptul acestuia la concediu parental, eventual fără plată. În plus, curtea de apel nu i-a oferit reclamantului posibilitatea de a dovedi plata acestor contribuții de asigurări sociale și medicale, cu atât mai mult cu cât, în calitate de militar, acesta făcea parte dintr-un sistem de securitate socială separat de sistemul public de drept comun (supra, pct. 21).

Ținând seama de elementele menționate anterior, refuzul Curții de Apel Bacău de a-i acorda reclamantului o reparație pentru încălcarea dreptului său de a nu fi discriminat în exercitarea drepturilor legate de viața sa de familie nu pare întemeiat pe motive suficiente. În această privință, este irelevant că instanța de apel nu a invocat motive de natură discriminatorie, în hotărârea sa, din moment ce a refuzat, fără argumente suficiente, să repare prejudiciul moral cauzat de discriminarea suferită de reclamant ca urmare a refuzului de acordare a concediului parental.

Prin urmare, a fost încălcat art. 14 coroborat cu art. 8 din Convenție.

Reclamantul denunță o încălcare a egalității între soți. El invocă art. 5 din Protocolul nr. 7 la convenție, care prevede următoarele:

Conform raportului explicativ care însoțește Protocolul nr. 7, egalitatea vizată la art. 5 nu trebuie să fie asigurată decât în relațiile dintre soții înșiși, în ceea ce privește persoana lor sau bunurile lor și în relațiile lor cu copiii. Este vorba așadar de drepturi și responsabilități cu caracter civil. Acest articol nu se aplică altor domenii ale dreptului precum dreptul administrativ, fiscal, penal, social, ecleziastic sau dreptul muncii (

Prejudiciu moral

Reclamantul solicită 50

Guvernul consideră această cerere excesivă și apreciază că o eventuală constatare a încălcării ar putea constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral suferit.

Pronunțându-se în echitate, conform art. 41, Curtea acordă reclamantului suma de 8

Prejudiciul material

Reclamantul solicită, de asemenea, 1

Curtea observă că reclamantul nu a anexat documentele justificative necesare corespunzătoare pretențiilor sale. În consecință, Curtea respinge cererea sa.

Reclamantul solicită, de asemenea, 305 EUR pentru cheltuielile de judecată, fără a preciza dacă este vorba despre cele efectuate în fața instanțelor interne sau cele efectuate în fața Curții.

Guvernul observă că reclamantul nu a prezentat documente justificative în acest sens.

Curtea observă că reclamantul nu a anexat documentele justificative necesare corespunzătoare pretențiilor sale. În consecință, Curtea respinge cererea sa.