Secțiunea a treia Cerere nr. 4238/09 ElviraOPA împotriva României introdusă la 30 decembrie 2008 EXPOSAT DE FAPTE recurenta, dl Elvira Popa, este un resortisant român născut în 1970 și rezident în Ramnicu Vâlcea. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: În februarie 1989, la vârsta de 18 ani, în timp ce era liceeană, recurenta a fost victima unui accident care a provocat o traumă verbebro-modulară și o paraplegie flască cu tulburări sfincteriene. În urma unei deficiențe locomotorii majore a membrelor inferioare, ea a devenit dependentă de un scaun cu rotile pentru a se deplasa. Începând din 1992, aceasta a primit o despăgubire lunară plătită de stat persoanelor cu handicap. În decembrie 2008, această despăgubire a fost plătită în valoare de 271 RON, iar în august 2011, la 293 RON, adică aproximativ 70 de euro ( mai mult de 70 de euro) reclamanta trimite mai multe copii ale facturilor care dovedesc că cheltuielile sale lunare depășesc 300 RON. La 5 martie 2004, Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap va elibera un certificat care arată că recurenta face parte din persoanele cu handicap grav permanent, ceea ce îi conferă dreptul, conform legii, unui asistent personal. Diferitele demersuri ale recurentei privind drepturile sale la protecție specială a persoanelor cu handicap În 2003, recurenta își obține diploma în dreptul unei universități din București. Pentru anul universitar 2004-2005, reclamanta a înscris pentru studii de masterat la Facultatea de Societate din București. În cazul în care, la început, înregistrarea sa a fost respinsă din cauza faptului că Universitatea nu dispune de o locuință universitară adaptată la handicapul său, ca urmare a reacției mass-media, ea a fost în cele din urmă acceptată. În timpul studiilor sale, reclamanta și-a dat seama mai întâi că are o cameră fără duș în reședința universitară Theodor Paladi A fost obligată să călătorească în fiecare săptămână, pe o distanță de aproximativ 200 de metri. km, între domiciliul său la Râmnicu Vâlcea și București, și chiar de a se abține de la cursuri pentru mai multe zile. Demersuri pentru a remedia situația rampelor de acces special În anii 2003-2004 reclamanta a informat Autoritatea Natională pentru Persoanele care suferă de un Handicap (denumită în continuare A.N.P. (a) o plângere din partea instituțiilor publice privind inactivitatea instituțiilor publice; aceasta le reproșa că nu au luat măsurile necesare în vederea amenajării, în termenele stabilite, a căilor de acces care permit accesul liber al persoanelor afectate de un handicap la instituțiile publice, astfel cum se prevede la art. 11 din LUUG; 102/1999. Instituțiile în cauză s-au limitat la a-i răspunde că termenele prevăzute de ordonanța guvernamentală menționată anterior au fost prelungite prin legea nr. 343/2004 până în decembrie 2010, refuzând să ia orice măsură. La 13 octombrie 2004, laA.N.P.H. a răspuns la una dintre cererile sale privind lipsa rampelor de acces special în orașul Ramnicu Vâlcea, informând lipsa de răspuns din partea I.S.C. Vâlcea mai jos) și, în consecință, închiderea dosarului său. În 2005 reclamanta a preluat controlul asupra clădirilor București (Inspectoratul Statului Status in Construccționari București, denumit în continuare I.S.C.) mai multe cereri de reparație a rampelor de acces pentru persoanele cu handicap din mai multe clădiri situate în București: gara rutieră Militară , teatrul Bulandra și Ministerul Educației și Cercetării. Printr-o scrisoare din 22 decembrie 2005, I.S.C. a confirmat caracterul inadecvat al acestor rampe de acces și a informat cu privire la inspecțiile efectuate și la repararea unei părți a rampelor (la stația de autobuz militari și la teatrul Bulandra). Cu toate acestea, la 16 ianuarie 2006, reclamanta a informat I.S.C. d mai multe plângeri cu privire la mai bine să se utilizeze rampa construită la stația de autobuz militar , din cauza înclinării sale puternice. Recurenta a căutat în mod constant să se plângă în fața instituțiilor care gestionează clădiri publice (primarie, prefectură, tribunal departamental, decontaminare și consignații, de asigurare de sănătate, poștă, mai multe bănci și centre comerciale din Vâlcea), să sesizeze instituțiile competente și să obțină asistența acestora pentru rezolvarea problemelor pe care le-a adus la cunoștință. Ca urmare a pasivității unora dintre aceste instituții, la 5 octombrie 2005, recurenta sesizează tribunalul departamental din Vâlcea cu privire la o acțiune civilă în despăgubire materială și morală împotriva statului și a unora dintre instituțiile sale (a se vedea punctele 22-35 de mai jos). La o dată nespecificată, recurenta a depus o cerere la Agenția departamentală pentru ocuparea forței de muncă din Vâlcea (denumită în continuare A.J.O.F.M.-Vâlcea . i-a tratat cererea într-un mod defectuos, oferindu-i locuri de muncă în construcții sau în industria metalurgică, total nepotrivite pentru formarea sa, dar mai ales pentru handicapul său. La 15 martie 2004, A.J.O.F.M. I-a prezentat o propunere pentru un post de inspector-adjutant la Prefectura de la Vâlcea. Recurenta s-a înscris la concursul public pentru acest post, dar candidatura sa a fost respinsă din cauza experienței sale profesionale insuficiente; contestația reclamantei a fost respinsă de comisia competentă; rambursarea prețului scaunului cu rotile 11. La 29 aprilie 2006, recurenta și-a procurat prin mijloace proprii un scaun cu rotile cu o valoare de aproximativ 2 000 EUR, pentru a înlocui vechiul scaun cu rotile, deteriorat din cauza defecțiunilor infrastructurii (trutiere, borduri și mijloace de transport în comun). printr-o scrisoare din mai 2006, reclamanta a solicitat ui de asigurări de sănătate din Vâlcea (denumită în continuare C.A.S. În cazul în care o cerere de rambursare a prețului scaunului cu rotile a fost respinsă de către aceasta din urmă printr-o scrisoare din 12 mai 2006, deoarece reclamanta nu a obținut avizul prealabil al C.A.S. pentru achiziționarea scaunului. Recurenta a formulat mai multe cereri de la aceeași instituție, cu același rezultat. În urma unei noi cereri formulate de reclamantă la 22 aprilie 2009, C.A.S. l. la mai, prin decizia din decembrie 2006, C.A.S. a primit cererea de acordare a unui scaun cu rotile, în calitate de membru al asociației. Societatea Nationala Independenta de Handicapes din Romania, care trebuie livrata de compania comerciala Ortopedica. Potrivit C.A.S., reclamanta ar fi semnat chiar si o declaratie de receptie a scaunului cu rotile 13. La 20 mai 2009, recurenta a depus o plângere penală împotriva angajaților C.A.S. al șefului abuzului de funcții și împotriva societății naționale independente de Handicape din România și a societății comerciale Ortopedica a șefului falsului. printr-o decizie din 29 noiembrie În 2011, procurorul a respins cererea privind angajații C.A.S. al șefului abuzului de funcție și a continuat să se pronunțe împotriva șefului falsului. 14. Hotărârea reclamantului împotriva refuzului de a fi judecat de procuror a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă din 23 februarie 2012 a Tribunalului de Primă Instanță din Ramnicu Vâlcea. În cursul anului 2009, reclamanta a solicitat departamentului de asigurări sociale de la Vâlcea (denumit în continuare C.N.P.A.S.) să beneficieze de o ședere gratuită pe mare pentru aceasta și pentru asistentul său personal, la care avea dreptul în temeiul articolului 11 din lege. 448/2006. Din cauza numărului redus de locuri disponibile în raport cu numărul de cereri pentru anul 2009, recurenta nu a beneficiat de un astfel de tratament. 16. În 2010, recurenta își va reiniția cererea, C.N.P.A.S., care i-a acordat o ședere în iunie 2010 la Hotelul Sfânta Maria , în stația de tratare balneară Techirghiol. Odată ajunsă la hotel, reclamanta a constatat că camera alocată nu dispunea de o toaletă adecvată pentru persoanele aflate în scaun cu rotile și că nu putea să o acceseze. În consecință, aceasta a părăsit hotelul Sfanta Maria și a locuit cu asistentul său într-un alt hotel privat în speranța de a mai putea beneficia de tratamentul acordat, ceea ce nu a fost cazul. 17. Ulterior, reclamanta a formulat mai multe plângeri la C.N.P.A.S. cerând rambursarea cheltuielilor de transport și de cazare pe care a trebuit să le efectueze. C.N.P.A.S. a refuzat orice responsabilitate pentru condițiile de cazare ale hotelului. Recurenta a depus o plângere în această privință pe lângă Umbudsman , dar acesta a solicitat informații de la C.N.P.A.S. fără alte demersuri. 18. La 29 septembrie 2010, recurenta a depus plângere penală împotriva șefului de abuz de funcții împotriva angajaților C.N.P.A.S. printr-o decizie din 31 ianuarie 2012, procurorul general a respins cererea reclamantei și a dispus o anchetă suplimentară. Situația reabilitării străzilor în jurul casei sale din Ramnicu Vâlcea 19. În septembrie 2009, lucrările de reabilitare a străzilor în jurul casei reclamantei din Ramnicu Vâlcea au început, făcând astfel accesul și ieșirea din locuința sa imposibilă. 20. Recurenta sesizează primăria din Vâlcea, la și A.N.P.H. pentru a lua măsuri pentru a accelera finalizarea lucrărilor și pentru a reface trotuarele și marginile, respectând în același timp caracteristicile tehnice ale rampelor de acces special pentru scaunele cu rotile. Recurenta a primit răspunsuri de la ei, făcând legătura între transmiterea cererii sale de la o instituție la alta. Printr-o scrisoare din data de 28 În ianuarie 2010, Primăria din Vâlcea și-a prezentat scuzele și i-a cerut să reia lucrările suspendate, inclusiv să instituie rampe speciale de acces, de îndată ce condițiile meteorologice permit acest lucru. 21. Recurenta de alte scrisori la primăria din Vâlcea, cele 15 În ianuarie, 7 mai și 21 iulie 2010, pentru a solicita stabilirea rampelor de acces special pentru persoanele aflate în scaun cu rotile pe drumurile publice care au făcut obiectul lucrărilor de reabilitare. Cererile sale au rămas fără răspuns. La 5 octombrie 2005, recurenta sesizează tribunalul departamental din Vâlcea cu privire la o acțiune civilă în despăgubire împotriva statului și cu privire la unele dintre instituțiile sale: l.A.N.P.H., la.I.S.C. și A.J.O.F.M. Vâlcea Aceasta a solicitat condamnarea acestor instituții să ia măsurile necesare pentru a-și îndeplini obligațiile legale în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap, inclusiv pentru a-i oferi un loc de muncă adecvat, în condiții de penalitate. Comisia a solicitat, de asemenea, despăgubiri pentru prejudiciul cauzat în lipsa îndeplinirii acestor obligații legale începând cu 1 ianuarie 2004, data de la care a fost impusă de lege. Pentru reclamantă, prejudiciul material suferit a inclus cheltuielile medicale suplimentare necesare pentru tratarea afecțiunilor cauzate de disfuncționalitățile infrastructurii, costul scaunului cu rotile pe care a trebuit să îl cumpere pentru a înlocui scaunul anterior deteriorat din cauza defecțiunilor infrastructurii, a cheltuielilor de taxi și a cheltuielilor pentru autoșcoală, a sprijinului fizic acordat de diverse persoane în schimbul unei remunerații, a costurilor poștale ale plângerilor depuse la diferite autorități, iar salariul mediu lunar pe care l-ar fi putut atinge. Primul ciclu procedural 23. Prin hotărârea din 17 noiembrie 2005, tribunalul județ din Vâlcea și-a declinat competența în favoarea instanței judecătorești din Pitești. 24. Curtea din Pitești a respins cererea reclamantei printr-o hotărâre din 10 aprilie 2006 pentru nefondare, deoarece condițiile răspunderii civile delictuale nu au fost îndeplinite. 25. Recurenta s-a ocupat de casarea împotriva acestei hotărâri, invocând încălcarea principiului contradictoriei, deoarece prima instanță ar fi primit excepții fără a le supune dezbaterii părților și criticând motivarea acestei instanțe ca contradictoriu și fără nicio legătură cu cauza. Curtea Supremă de Casație și Justiție a primit recursul printr-o hotărâre din 21 noiembrie 2006, din motive legate din oficiu, legate de competența materială a instanței, a pronunțat judecata instanței judecătorești din Pitești și a pronunțat cauza în fața tribunalului județ din Vâlcea. Al doilea ciclu procedural 26. Cu ocazia revizuirii cauzei, prin hotărârea din 20 iunie 2007, tribunalul departamental din Vâlcea a respins, pentru nefondare, cererea recurentei, formulată împotriva . . . . . . și la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 000,81 RON ca daune materiale, 10 000 RON ca daune morale și 1 300 RON ca cheltuieli de judecată. 27. Atât reclamanta, cât și statul, reprezentat de A.N.P.H., au solicitat această hotărâre. 28. Apelurile au fost primite printr-o hotărâre din 8 noiembrie 2007 de către Curtea de Apel din Pitesti, care a trimis cauza în fața tribunalului departamental din Valcea din cauza lipsei de citație din partea Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al statului. 29. Recursul în Casație al recurentei a fost primit printr-o hotărâre din 7 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a pronunțat cauza pentru reexaminarea în fața instanței judecătorești din Pitești. În conformitate cu principiul aranjamentului, nu era necesar să se citeze Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al statului. Al treilea ciclu procedural 30. Prin reexaminarea cauzei, printr-o hotărâre din 24 iunie 2009, tribunalul din Pitești a primit apelurile și a trimis cauza în fața tribunalului departamental din Vâlcea, pe motiv că instanța nu a examinat toate mijloacele recurentei referitoare la prejudiciul material suferit. Al patrulea ciclu procedural 31. La revizuirea cauzei, recurenta și-a precizat cererea introductivă, care a condus, de asemenea, împotriva Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al statului. Direcia Generală de Asistenă Socială și Protecia Copilului Vâlcea (denumită în continuare D.G.A.SP.C. Vâlcea) a fost convocată de Tribunal. 32. Prin hotărârea din 10 noiembrie 2009, tribunalul departamental din Vâlcea a primit parțial cererea recurentei de constatare a unei încălcări a vieții sale private și a condamnat părțile pârâte să îi plătească, în comun, următoarele sume: 22 363 RON ca daune materiale, 20 000 RON ca daune morale și 8 145 RON ca cheltuieli de judecată. În acest scop, Tribunalul a constatat că pretențiile recurentei erau justificate și susținute de documentele depuse la dosar, de declarațiile martorilor și de rapoartele de competență prezentate. Astfel, Tribunalul a considerat că martorii au confirmat afirmațiile recurentei cu privire la domeniul de aplicare sau la dificultățile legate de accesul la clădiri și la căile publice, efectele negative asupra stării sale de sănătate și atitudinea egoistă sau chiar umilitoare a autorităților sesizate de aceasta. În plus, majoritatea deficiențelor au fost confirmate de rapoartele și procesele-verbale de control întocmite de diferite autorități publice și care au arătat că instituțiile reglementate de Legea nr. 448/2006 nu au reușit să aplice măsurile impuse de această lege în termenele stabilite. În special în ceea ce privește daunele materiale, instanța a acordat recurentei cele corespunzătoare cheltuielilor medicale suplimentare necesare pentru tratarea afecțiunilor cauzate de defecțiunile infrastructurii, la costul scaunului cu rotile pe care a trebuit să îl cumpere pentru a înlocui vechiul scaun deteriorat din cauza defecțiunilor de infrastructură, a costurilor de taxi și a costurilor de autoșcoală. 33. Prin hotărârea din 17 martie 2010, Tribunalul din Pitești a eliminat din lista părților pârâte Ministerul Finanțelor Publice, D.G.A.S.P.P.C. Vâlcea și la A.J.O.F.M. Vâlcea și a confirmat restul hotărârii Curții. 34. Prin hotărârea definitivă din 24 martie 2011, Curtea de Casație și Justiție a confirmat hotărârea Curții din Pitesti. 35. Recurenta a participat la mai multe audieri în fața instanțelor și a precizat că a întâmpinat dificultăți în accesul la clădirile instanțelor (cauzate de defecțiuni ale ascensoarelor sau de prezența unor obstacole în fața rampelor de acces special), precum și la toaletele publice, din cauza lipsei unor facilități adecvate. 36. Curtea nu a fost informată în cazul în care autoritățile au plătit recurentei daunele-interese acordate prin hotărârea Tribunalului județean din Vâlcea din 10 noiembrie 2009. Dreptul și practica internă și internațională relevantă 37. La punctele 24-34 din cauza Farcaș c. România 32596/04 (dec.), 14 septembrie 2010) 38. L Dreptul persoanelor cu handicap la autonomie, la integrare socială și la participarea la viața comunității din Carta socială europeană revizuită, adoptată în aprilie 1996 de Comitetul miniștrilor, este formulat după cum urmează: Pentru a garanta persoanelor cu handicap, indiferent de vârstă, natura și originea handicapului acestora, exercitarea efectivă a dreptului la autonomie, la integrare socială și la participarea la viața comunității, părțile interesate se angajează în special: (...) să promoveze integrarea deplină și participarea la viața socială, inclusiv prin măsuri, inclusiv prin asistență tehnică, pentru a depăși obstacolele din calea comunicării și mobilității și pentru a le permite să aibă acces la transporturi, locuințe, activități culturale și recreative. Invocând art. 8 din Convenție, luat singur și combinat cu art. 14 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr 12 la Convenție, reclamanta se plânge de o încălcare a vieții sale private și familiale. Ea consideră că, din cauza lipsei de resurse adecvate pentru handicapurile sale locomotorii, ea nu poate interacționa în mod normal cu alte persoane, care se află întotdeauna într-o poziție de vulnerabilitate și dependență. Lipsa venitului decent a anihilat în ea orice inițiativă și aspirație și se află în imposibilitatea de a stabili relații normale și de a înființa o familie. Aceasta se consideră victima unei discriminări constante pe baza deficiențelor sale locomotorii, care se află într-o situație de dezavantaj față de alte persoane. 40. Invocând art. 2 din Convenție, recurenta se plânge de o încălcare a dreptului său la viață din cauza insuficienței activității lunare acordate de către stat, din cauza respingerii și umilinței pe care o suportă din partea instituțiilor naționale și a riscurilor zilnice la care este expusă viața sa (care au fost deja lovite de mașini, căzând în găuri și conducte pe străzi, fiind expusă la înghețarea pe timp de iarnă, așteptând la intrarea instituțiilor fără căi speciale de acces). 41. Invocând art. 3 din Convenție, recurenta a afirmat că lipsa unor mijloace adaptate la deficiențele sale locomotorii este supusă umilinței din partea societății. 42. Invocând apoi art. 5 alin. (1) din Convenție, aceasta afirmă că lipsa mijloacelor de transport în comun adaptate la accesul în scaun cu rotile la riscuri, astfel încât să-i încalce dreptul la libertate și securitate. 43. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, recurenta se plânge de la termen și de durata excesivă a procedurii civile împotriva diferitelor autorități publice. În consecință, recurenta declară o lipsă de imparțialitate a instanțelor naționale, care ar fi favorizat instituțiile de stat. A fost încălcat dreptul recurentei de a-și respecta viața privată, în sensul articolului 8 din convenție, luat în mod individual sau combinat cu art. 14, având în vedere dreptul recurentei de a stabili contacte cu lumea exterioară și de a-și dezvolta personalitatea din cauza nerespectării de către autoritățile de stat a unui acces special pentru persoanele cu mobilitate redusă la mijloacele de transport public și la anumite clădiri publice ale orașelor Ramnicu Vâlcea și București Repararea acordată prin hotărârea din 24 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție reprezintă un proces echitabil și suficient de corect mai degrabă de natură să ducă la pierderea calității de victimă a reclamantei Guvernul este invitat să furnizarea de informații cu privire la sistemul național de reglementare a accesului la instituțiile publice și la mijloacele de transport ale persoanelor cu mobilitate redusă și la situația efectivă de punere în aplicare a acestui mecanism. Durata procedurii civile în despăgubire inițiate de recurentă era compatibilă cu condiția de judecată într-un termen rezonabil În sensul art. 6 alin. (1) din Convenție
Requête n
o
4238/09
Elvira POPA
contre la Roumanie
introduite le 30 décembre 2008
1.
La requérante, M
me
Elvira Popa, est une ressortissante roumaine née en 1970 et résidant à Râmnicu Vâlcea.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
3.
En février 1989, à l’âge de 18 ans, alors qu’elle était lycéenne, la requérante fut victime d’un accident qui provoqua un traumatisme vertébro-modulaire et une paraplégie flasque avec des troubles sphinctériens. Atteinte d’une déficience locomotrice majeure de ses membres inférieurs, elle devint dépendante d’un fauteuil roulant pour se déplacer.
4.
À partir de 1992, elle reçut une indemnisation mensuelle versée par l’État aux personnes atteintes d’un handicap. En décembre 2008 cette indemnisation s’élevait à un montant de 271 RON, et en août 2011, à
293
RON, soit environ 70 euros («
EUR
»). La requérante envoie plusieurs copies des factures prouvant que ses charges mensuelles dépassent 300
RON.
5.
Le 5 mars 2004, la Commission d’évaluation des personnes ayant un handicap délivra un certificat duquel il ressort que la requérante fait partie des personnes atteintes d’un handicap grave permanent, ce qui lui donne droit, selon la loi, à un assistant personnel.
1.
Les diverses démarches de la requérante visant ses droits à la protection spéciale des personnes atteintes d’un handicap
a)
L’allocation d’un logement dans une résidence universitaire
6.
En 2003 la requérante obtint son diplôme en droit d’une université de Bucarest. Pour l’année universitaire 2004-2005, la requérante s’inscrivit pour des études de Master à la Faculté de Sociologie de l’Université de Bucarest. Si, dans un premier temps, son inscription fut rejetée en raison du fait que l’Université ne disposait pas d’un logement universitaire adapté à son handicap, suite à la réaction des médias, elle fut finalement admise. Durant ses études, la requérante s’est vu attribuer d’abord une chambre sans douche dans la résidence universitaire «
Theodor Paladi
» située à la périphérie de Bucarest, et ensuite une chambre dans la résidence universitaire «
Universul
» située en centre-ville, plus proche de la Faculté de Sociologie. Faute d’équipements adaptés à son handicap (entrées des bâtiments avec plusieurs marches, douche et toilettes inaccessibles en fauteuil roulant), elle fut obligée de voyager chaque semaine, sur une distance d’environ 200
km, entre son domicile à Râmnicu Vâlcea et Bucarest, et même de s’absenter aux cours pendant plusieurs jours.
b)
Les démarches pour remédier à la situation des rampes d’accès spécial
7.
Au cours des années 2003-2004 la requérante saisit l’Autorité Nationale pour les Personnes atteintes d’un Handicap (ci-après «
») et l’
Ombudsman
d’une plainte dénonçant l’inactivité des institutions publiques. Elle leur reprochait de ne pas avoir pris les mesures nécessaires en vue de l’aménagement, dans les délais impartis, des voies d’accès qui permettent le libre accès des personnes atteintes d’un handicap aux établissements publics, tel que prévu par l’article 11 de l’OUG
102/1999. Les institutions en cause se bornèrent à lui répondre que les délais prévus par l’ordonnance gouvernementale précitée avaient été prorogés par la loi n
o
343/2004 jusqu’en décembre 2010, en refusant de prendre quelque mesure que ce soit. Le 13 octobre 2004, l’A.N.P.H. répondit à une de ses demandes visant le manque de rampes d’accès spécial dans la ville de Râmnicu Vâlcea, l’informant de l’absence de réponse de la part de l’Inspection territoriale d’État en charge des bâtiments de Vâlcea (
Inspectoratul Teritorial de Stat în Construcții Vâlcea
– ci-après
«
I.S.C. Vâlcea
») et, en conséquence, de la clôture de son dossier.
8.
En 2005 la requérante saisit l’Inspection d’État en charge des bâtiments de Bucarest (
Inspectoratul de Stat în Construcții București
– ci-après «
») de plusieurs demandes visant à réparer des rampes d’accès pour les personnes avec handicap de plusieurs bâtiments situés à Bucarest
: la gare routière
Militari
, le théâtre
Bulandra
et le ministère de l’Éducation et de la Recherche. Par une lettre du 22
décembre
2005, l’
confirma le caractère inadéquat de ces rampes d’accès et l’informa des inspections effectuées et de la réparation d’une partie des rampes (à la gare routière
Militari
et au théâtre
Bulandra
). Pourtant, le 16 janvier 2006, la requérante saisit l’
d’une nouvelle plainte concernant l’impossibilité d’utiliser la rampe construite à la gare routière
Militari
, en raison de sa forte inclinaison.
9.
La requérante chercha constamment à se plaindre auprès des institutions gérant des bâtiments publics (la mairie, la préfecture, le tribunal départemental, la Caisse d’épargne et des consignations, la Caisse d’assurance maladie, la poste, plusieurs banques et centres commerciaux de Vâlcea), à saisir les institutions compétentes et à obtenir leur concours pour remédier aux problèmes qu’elle avait portés à leur connaissance. Suite à la passivité de certaines de ces institutions, le 5 octobre 2005, la requérante saisit le tribunal départemental de Vâlcea d’une action civile en dommages-intérêts matériels et moraux contre l’État et certaines de ses institutions (voir paragraphes 22 à 35 ci-dessous).
c)
L’assistance pour trouver un emploi
10.
À une date non précisée, la requérante déposa une demande auprès de l’Agence départementale pour l’emploi de Vâlcea (ci-après «
A.J.O.F.M.-Vâlcea
») en vue de son accompagnement dans la recherche d’un emploi adapté à son handicap. Selon la requérante, l’
. traita sa demande d’une manière défectueuse, en lui proposant des emplois d’ouvrier du bâtiment ou dans l’industrie métallurgique, totalement inadaptés à sa formation, mais surtout à son handicap. Le 15 mars 2004, l’
lui adressa une proposition pour un poste d’inspecteur-assistant à la Préfecture de Vâlcea. La requérante s’inscrivit au concours public pour ce poste, mais sa candidature fut rejetée à cause de son expérience professionnelle insuffisante. La contestation de la requérante fut rejetée par la commission compétente.
d)
Le remboursement du prix du fauteuil roulant
11.
Le 29 avril 2006, la requérante se procura par ses propres moyens un fauteuil roulant d’une valeur d’environ 2
000 EUR, pour remplacer l’ancien fauteuil roulant, détérioré à cause des défaillances de l’infrastructure (trottoirs, bordures et moyens de transport en commun). Par une lettre du
8
mai
2006, la requérante demanda à la Caisse d’assurances maladie de Vâlcea (ci-après «
») le remboursement du prix du fauteuil roulant. Sa demande fut rejetée par cette dernière par une lettre du 12 mai 2006 en raison du fait que la requérante n’avait pas obtenu l’avis préalable de la C.A.S. pour l’achat du fauteuil. La requérante formula plusieurs demandes auprès de la même institution, avec le même résultat. La C.A.S. l’informa de l’enregistrement de sa demande sur une liste afin de recevoir un tel dispositif médical, fourni par le biais de la C.A.S.
12.
Suite à une nouvelle demande formulée par la requérante le 22
avril
2009, la C.A.S. l’informa du fait que, par une décision du
19
décembre 2006, sa demande d’octroi d’un fauteuil roulant avait été accueillie, en tant que membre de l’association «
la Société Nationale Indépendante des Handicapés de Roumanie
», celui-ci devant être livré par la société commerciale
Ortopedica
. Selon la C.A.S., la requérante aurait même signé une déclaration de réception du fauteuil roulant.
13.
Le 20 mai 2009, la requérante porta plainte pénale contre les employés de la C.A.S. du chef d’abus de fonctions et contre la Société Nationale Indépendante des Handicapés de Roumanie et la société commerciale
Ortopedica
du chef de faux. Par une décision du 29
novembre
2011, le procureur prononça un non-lieu au sujet des employés de la C.A.S. du chef d’abus de fonctions et continua l’instruction du chef de faux.
14.
La contestation formulée par la requérante contre le non-lieu du procureur fut rejetée par un arrêt définitif du 23 février 2012 du tribunal de première instance de Râmnicu Vâlcea. L’instruction du chef de faux est encore pendante.
e)
Le traitement balnéaire gratuit
15.
Au cours de l’année 2009, la requérante demanda à la Caisse départementale d’assurances sociales Vâlcea (ci-après «
») de bénéficier d’un séjour de traitement balnéaire gratuit pour elle et pour son assistant personnel, auquel elle avait droit en vertu de l’article 11 de la loi
n
o
448/2006. En raison du nombre réduit des places disponibles par rapport au nombre de demandes pour l’année 2009, la requérante ne bénéficia pas d’un tel traitement.
16.
En 2010, la requérante réitéra sa demande, la
lui octroyant un séjour en juin 2010 à l’hôtel
Sfânta Maria
, dans la station de traitement balnéaire de Techirghiol. Une fois arrivée à l’hôtel, la requérante constata que la chambre allouée ne disposait pas de toilettes adaptées aux personnes en fauteuil roulant et qu’elle ne pouvait y accéder. En conséquence, elle quitta l’hôtel
Sfânta Maria
et logea avec son assistant dans un autre hôtel privé dans l’espoir de pouvoir encore bénéficier du traitement alloué, ce qui ne fut pas le cas.
17.
Par la suite, la requérante formula plusieurs plaintes auprès de la
demandant le remboursement des frais de transport et de logement qu’elle a dû effectuer. La
déclina toute responsabilité pour les conditions de logement de l’hôtel. La requérante déposa une plainte à cet égard auprès de l’
Ombudsman
, mais celui-ci demanda des informations à la
sans entreprendre d’autres démarches.
18.
Le 29 septembre 2010, la requérante porta plainte pénale du chef d’abus de fonctions contre les employés de la
et de la société propriétaire de l’hôtel. Par une décision du 31 janvier 2012, le procureur prononça un non-lieu au sujet des employés de la C.N.P.A.S. et de la société propriétaire de l’hôtel. Par une décision du 13 mars 2012, le procureur en chef accueillit la contestation de la requérante et ordonna un complément d’enquête. L’instruction est encore pendante.
f)
La situation des travaux de réhabilitation des rues autour de son domicile à Râmnicu Vâlcea
19.
En septembre 2009, des travaux de réhabilitation des rues autour du domicile de la requérante à Râmnicu Vâlcea débutèrent, rendant ainsi l’accès et la sortie de son domicile impossibles.
20.
La requérante saisit la mairie de Vâlcea, l’
Ombudsman
et l’A.N.P.H. en vue de prendre des mesures afin de faire accélérer l’achèvement des travaux et de refaire les trottoirs et les bordures tout en respectant les caractéristiques techniques des rampes d’accès spécial pour les fauteuils roulants. La requérante reçut des réponses de leur part, l’informant de la transmission de sa demande d’une institution à l’autre. Par une lettre du 28
janvier 2010, la mairie de Vâlcea lui présenta ses excuses et l’assura de la reprise des travaux alors suspendus, y compris la mise en place des rampes d’accès spécial, dès que les conditions météo le permettraient.
21.
La requérante adressa d’autres lettres à la mairie de Vâlcea, les 15
janvier, 7 mai et 21 juillet 2010, pour demander la mise en place des rampes d’accès spécial pour les personnes en fauteuil roulant aux voies publiques qui avaient fait l’objet des travaux de réhabilitation. Ses demandes sont restées sans réponse.
2.
L’action en dommages-intérêts engagée par la requérante contre les autorités publiques
22.
Le 5 octobre 2005 la requérante saisit le tribunal départemental de Vâlcea d’une action civile en dommages-intérêts contre l’État et certaines de ses institutions: l’A.N.P.H., l’
I.S.C
. et
A.J.O.F.M. Vâlcea
. Elle demanda la condamnation de ces institutions à prendre les mesures nécessaires en vue de l’accomplissement de leurs obligations légales dans le domaine de la protection spéciale des personnes atteintes d’un handicap, y compris de lui offrir un emploi adéquat, sous peine d’astreintes. Elle demanda également des dommages-intérêts pour le préjudice causé faute de l’accomplissement de ces obligations légales à partir du 1
er
janvier 2004, date d’échéance impartie par la loi. Pour la requérante, le préjudice matériel subi incluait les dépenses médicales supplémentaires nécessaires pour le traitements des affections causées par les défaillances des infrastructures, le coût du fauteuil roulant qu’elle a dû s’acheter pour remplacer l’ancien fauteuil détérioré à cause des défaillances des infrastructures, les frais de taxi et les frais pour l’auto-école, l’aide physique fournie par diverses personnes contre rémunération, les coûts postaux des plaintes déposées auprès de diverses autorités, et le salaire moyen mensuel qu’elle aurait pu toucher.
a)
Le premier cycle procédural
23.
Par un jugement du 17 novembre 2005, le tribunal départemental de Vâlcea déclina sa compétence en faveur de la cour d’appel de Pitești.
24.
La cour d’appel de Pitești rejeta la demande de la requérante par un jugement du 10 avril 2006 pour défaut de fondement, les conditions de la responsabilité civile délictuelle n’étant pas réunies.
25.
La requérante se pourvut en cassation contre ce jugement, invoquant la violation du principe du contradictoire parce que la première instance aurait accueilli des exceptions sans les soumettre à la discussion des parties, et critiquant la motivation de cette juridiction comme contradictoire et sans aucun rapport avec l’affaire. La Haute cour de cassation et de justice accueillit le pourvoi par un arrêt du 21 novembre 2006, pour des raisons soulevées d’office, liées à la compétence matérielle de la juridiction, cassa le jugement de la cour d’appel de Pitești et renvoya l’affaire devant le tribunal départemental de Vâlcea.
b)
Le deuxième cycle procédural
26.
Lors du réexamen de l’affaire, par un jugement du 20 juin 2007, le tribunal départemental de Vâlcea rejeta pour défaut de fondement la demande de la requérante formulée contre l’
I.S.C
. et l’
A.J.O.F.M. Vâlcea
et accueillit partiellement sa demande contre l’État représenté par l’A.N.P.H. Le tribunal départemental de Vâlcea condamna l’État représenté par l’A.N.P.H. à verser à la requérante 3
000,81 RON à titre de dommage matériel, 10
000 RON à titre de dommage moral et 1
300 RON à titre de frais de justice.
27.
Tant la requérante que l’État, représenté par l’A.N.P.H., interjetèrent appel de ce jugement.
28.
Les appels furent accueillis par un arrêt du 8 novembre 2007 par la cour d’appel de Pitesti, qui renvoya l’affaire devant le tribunal départemental de Vâlcea en raison du défaut de citation du ministère des Finances Publiques, en tant que représentant de l’État.
29.
Le pourvoi en cassation de la requérante fut accueilli par un arrêt du 7 novembre 2008 de la Haute Cour de cassation et de justice, qui renvoya l’affaire pour réexamen devant la cour d’appel de Pitești. La Haute Cour jugea qu’en vertu du principe dispositif, il n’était pas nécessaire de citer a comparaître le ministère des Finances Publiques en tant que représentant de l’État.
c)
Le troisième cycle procédural
30.
En réexaminant l’affaire, par un arrêt du 24 juin 2009, la cour d’appel de Pitești accueillit les appels et renvoya l’affaire devant le tribunal départemental de Vâlcea, au motif que le tribunal n’avait pas examiné tous les moyens de la requérante relatifs au préjudice matériel subi.
d)
Le quatrième cycle procédural
31.
Lors du réexamen de l’affaire, la requérante précisa sa demande introductive, la dirigeant également contre le ministère des Finances Publiques, en tant que représentant de l’État. La direction générale d’assistance sociale et de protection de l’enfance de Vâlcea (ci-après «
D.G.A.S.P.C. Vâlcea
») fut convoquée par le tribunal.
32.
Par un jugement du 10 novembre 2009, le tribunal départemental de Vâlcea accueillit partiellement la demande de la requérante constatant une atteinte à sa vie privée. Il condamna les parties défenderesses à lui verser, conjointement, les sommes suivantes
: 22
363
RON à titre de dommage matériel, 20
000 RON à titre de dommage moral, et 8
145 RON à titre de frais de justice. Pour ce faire, le tribunal observa que les prétentions de la requérante étaient justifiées et étayées par les documents versés au dossier, les déclarations des témoins et les rapports d’expertise produits. Ainsi, le tribunal considéra que les témoins avaient confirmé les allégations de la requérante concernant l’impossibilité ou les difficultés d’accès à des bâtiments et aux voies publiques, les effets négatifs sur son état de santé et l’attitude désintéressée, voire humiliante, des autorités saisies par celle-ci. De surcroît, la plupart des défaillances avaient étés confirmées par les rapports et les procès-verbaux de contrôle établis par différentes autorités publiques, et qui révélaient que les institutions visées par la loi n
o
448/2006 avaient failli à appliquer les mesures requises par cette loi dans les délais impartis. S’agissant plus particulièrement des dommages matériels, le tribunal accorda à la requérante ceux correspondant aux dépenses médicales supplémentaires nécessaires pour le traitements des affections causées par les défaillances de l’infrastructure, au coût du fauteuil roulant qu’elle a dû s’acheter pour remplacer l’ancien fauteuil détérioré à cause des défaillances de l’infrastructure, aux frais de taxi et aux frais pour l’auto-école.
33.
Par un arrêt du 17 mars 2010, la cour d’appel de Pitești supprima de la liste des parties défenderesses le ministère des Finances Publiques, la
D.G.A.S.P.C. Vâlcea
et l’
A.J.O.F.M. Vâlcea
, et confirma le restant du jugement du tribunal départemental.
34.
Par un arrêt définitif du 24 mars 2011 la Haute Cour de cassation et de justice confirma le jugement de la cour d’appel de Pitesti.
35.
La requérante participa à plusieurs audiences devant les tribunaux. Elle précise avoir encouru des difficultés d’accès aux bâtiments des tribunaux (causés par des pannes des ascenseurs ou la présence d’obstacles devant les rampes d’accès spécial), ainsi qu’aux toilettes publiques, faute de facilités adaptées.
36.
La Cour n’a pas été informée si les autorités ont versé à la requérante les dommages-intérêts octroyés par le jugement du tribunal départemental de Vâlcea du 10 novembre 2009.
B.
Le droit et la pratique internes et internationaux pertinents
37.
Un résumé du droit et des pratiques internes et internationaux pertinents en l’espèce, relatifs notamment à la protection spéciale, au niveau national, des personnes atteintes d’un handicap, se trouve aux paragraphes
24 à 34 de l’affaire
Farcaș c. Roumanie
(n
o
32596/04 (déc.), 14
septembre 2010).
38.
L’article 15 intitulé «
Droit des personnes handicapées à l’autonomie, à l’intégration sociale et à la participation à la vie de communauté
» de la Charte sociale européenne révisée, adoptée les
1
er
‑
4
avril 1996 par le Comité des Ministres, est libellé comme suit
:
«
En vue de garantir aux personnes handicapées, quels que soient leur âge, la nature et l’origine de leur handicap, l’exercice effectif du droit à l’autonomie, à l’intégration sociale et à la participation à la vie de communauté, les parties s’engagent notamment
: (...)
3.
à favoriser leur pleine intégration et participation à la vie sociale, notamment par des mesures, y compris des aides techniques, visant à surmonter des obstacles à la communication et à la mobilité et à leur permettre d’accéder aux transports, au logement, aux activités culturelles et aux loisirs.
»
39.
Invoquant l’article 8 de la Convention pris seul et combiné avec l’article 14 de la Convention et l’article 1 du Protocole n
o
12 à la Convention, la requérante se plaint d’une violation de sa vie privée et familiale. Elle considère que faute de moyens adaptés à ses déficiences locomotrices, elle ne peut pas interagir normalement avec d’autres personnes, se trouvant toujours dans une position de vulnérabilité et de dépendance. Le manque de revenu décent a annihilé chez elle toute initiative et aspiration, et elle se trouve dans l’impossibilité de nouer des relations normales et de fonder une famille. Elle se considère victime d’une discrimination constante fondée sur ses déficiences locomotrices, se trouvant dans une situation de désavantage par rapport aux autres personnes.
40.
Invoquant l’article 2 de la Convention, la requérante se plaint d’une violation de son droit à la vie du fait de l’insuffisance de l’indemnité mensuelle octroyée par l’État, du fait du rejet et des humiliations qu’elle subit de la part des institutions étatiques et des risques quotidiens auxquels sa vie est exposée (ayant déjà été heurtée par des voitures, étant tombée dans les trous et les canalisations dans les rues, étant exposée au gel en hiver en attendant devant l’entrée des institutions sans voies d’accès spécial).
41.
Invoquant de surcroît l’article 3 de la Convention, la requérante allègue que faute de moyens adaptés à ses déficiences locomotrices elle est sujette à des humiliations de la part de la société.
42.
Invoquant ensuite l’article 5 § 1 de la Convention, elle allègue que l’absence de moyens de transport en commun adaptés à l’accès en fauteuil roulant l’expose à des risques, de sorte que cela enfreint son droit à la liberté et à la sûreté.
43.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint de l’issue et de la durée déraisonnable de la procédure civile engagée contre les diverses autorités publiques. La requérante allègue ainsi un manque d’impartialité des juridictions nationales, qui auraient favorisé les institutions de l’État.
1.
Y a-t-il eu atteinte au droit de la requérante au respect de sa vie privée, au sens de l’article 8 de la Convention, pris isolément ou combiné avec l’article 14, compte tenu de l’impossibilité continue alléguée par la requérante de nouer des contacts avec le monde extérieur et de développer sa personnalité en raison du manquement des autorités d’État d’aménager un accès spécial pour les personnes à mobilité réduite aux moyens de transports en commun et à certains bâtiments publics des villes de Râmnicu Vâlcea et de Bucarest
?
2.
La réparation accordée par l’arrêt du 24
mars
2011 de la Haute Cour de cassation et justice représente-elle un redressement «
approprié et suffisant
» de nature à entraîner la perte de qualité de victime de la requérante
?
Le Gouvernement est invité à
fournir des informations sur le dispositif national censé régir l’accès aux établissements publics et aux moyens de transport des personnes à mobilité réduite et sur la situation effective de mise en place de ce dispositif.
3.
La durée de la procédure civile en dommages-intérêts engagée par la requérante était-elle compatible avec la condition de jugement dans un «
délai raisonnable
», au sens de l’article 6 § 1 de la Convention
?