SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr 21570/21 ElviraOPA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 2 iulie 2024 într-un comitet format din Tim Eicke, președintele Armen Harutyunyan, Ana Maria Guerra Martins, judecători și Simeon Petrovski, grefier adjunct al secțiunii, cererea nr 21570/21 împotriva României, inclusiv o resortisantă a acestui stat, Elvira Popa (inclusiv reclamanta) născută în 1970 și rezidentă în Râmnicu Vâlcea, reprezentată de domnul D. Hatneanu, avocată la București, a sesizat Curtea la 17 aprilie 2021 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauzele conexate C-78/08-C-82/08, ECLI:EU:C:2006:318, punctul 66. Această cauză se referă în principal la presupusa încălcare a obligației autorităților interne de a proteja integritatea fizică a reclamantei, care a fost atacată în spațiul public de către o persoană care suferă de tulburări mentale, precum și lipsa unui cale de recurs efectivă în această privință. Circumstanțele agresiunii din 22 februarie 2020, recurenta, care suferă de paraplegie, se deplasa într-un scaun cu rotile pe o stradă din centrul orașului Ramnicu Vâlcea, atunci când a fost atacată cu brutalitate de o femeie. Recurenta a fost dusă la spital. Medicii diagnostic au avut o fractură de șold, care a necesitat intervenție chirurgicală. Rănile au necesitat 80 de zile de îngrijire medicală. Investigația penală privind agresiunea din 22 februarie 2020 27 februarie 2020, poliția a inițiat o anchetă. La 3 martie 2020, reclamanta a depus o plângere pentru agresiune. Poliția a auzit-o pe reclamantă și pe mai mulți martori oculari. Poliția a identificat-o pe C.M. ca fiind autoarea agresiunii, dar a renunțat la interogare din cauza tulburărilor mentale. Parchetul, considerând că C.M. prezenta un pericol real și imediat pentru ordinea publică, care a fost pus în fața instanței de judecată pentru spitalizare sub constrângere. O expertiză psihiatrică arată că C.M. suferea de schizofrenie, că ea nu lua tratamentul care îi fusese prescris, că avea un comportament agresiv și că discernământul ei era abolit. Medicii au recomandat spitalizarea ei sub presiune într-o unitate de îngrijire psihiatrică ca măsură de siguranță. Tribunalul de Primă Instanță din Ramnicu Vâlcea a dispus, ca măsură provizorie de siguranță, internarea sub obligația C.M. până la vindecarea sa sau la constatarea unei îmbunătățiri a stării sale de sănătate. printr-o ordonanță din 23 În martie 2020, Parchetul din apropierea Tribunalului de Primă Instanță din Ramnicu Vâlcea, observând că C.M., al cărui discernământ era abolit, nu era responsabil penal, a clasat fără întârziere plângerea penală pentru atac și vătămare formulată de reclamantă. În aprilie 2020, recurenta a contestat ordinul de clasificare și a solicitat, de asemenea, continuarea anchetei și extinderea acesteia la alte persoane, în special la polițiștii din Ramnicu Vâlcea, vinovați, în opinia sa, de abuzuri de funcție și de neglijență în serviciu. Procurorul-șef a respins contestația recurentei împotriva clasificării urmăririlor penale împotriva C.M. El a acceptat totuși cererea de extindere a urmăririi penale și a deschis o nouă anchetă privind posibilele infracțiuni de abuz de funcție și de neglijență în serviciu denunțate de reclamantă. La 17 septembrie 2020, reclamanta a contestat această decizie. Tribunalul de Primă Instanță din Râmnicu Vâlcea a respins plângerea recurentei. După fiecare dintre aceste atacuri, poliția a transportat C.M. la spitalul local unde fusese internată în spitalul psihiatric și a inițiat proceduri de agresiune. La 15 octombrie 2019, la propunerea poliției, Parchetul din apropierea tribunalului din Ramnicu Vâlcea a ordonat reunirea investigațiilor privind atacurile comise de C.M. și a ordonat o expertiză medicală care a permis să se stabilească dacă discernământul C.M. era abolit și dacă era necesar ca aceasta să facă obiectul unor măsuri de securitate. El însărcinase poliția să pună în aplicare astfel de măsuri cel târziu la 15 noiembrie aprilie 2020, în cadrul contestației privind ordinul de clasare a plângerii împotriva C.M., recurenta a formulat împotriva poliției din Ramnicu Vâlcea o plângere penală cu constituirea unei părți civile a șefului abuzului de funcție și al neglijenței în serviciu și le-a reproșat că nu a luat măsuri suficiente și adecvate pentru a-i proteja integritatea fizică (punctul 9 de mai sus. Ulterior, Comisia și-a precizat plângerea și a solicitat repararea prejudiciului material și moral pe care l-a suferit. 16. La 18 iunie 2021, Parchetul a decis să se ocupe el însuși de ancheta privind acuzațiile de abuz de funcție. printr-o ordonanță din 28 iunie 2023, Parchetul a clasat fără întârziere plângerea. Se consideră că a reieșit din dosarele de anchetă referitoare la agresiunile comise în 2019 și 2020, că, după fiecare dintre aceste atacuri, poliția luase măsuri pentru a transporta C.M. la spitalul în care și-a dat acordul pentru spitalizare și, prin urmare, fiecare spitalizare fiind considerată legală ca spitalizare voluntară, autoritățile nu puteau declanșa procedura de spitalizare sub presiune. Având în vedere aceste elemente, Parchetul concluzionează că nu a fost abuzat de funcție și că polițiștii din Ramnicu Vâlcea care au intervenit după fiecare agresiune comisă de C.M., cum ar fi cei însărcinați cu anchetarea acestor agresiuni, au acționat în conformitate cu legea. Recurenta sesizează Tribunalul de Primă Instană din Ramnicu Vâlcea, care, printr-o decizie din 21 decembrie 2023, a primit plângerea și a trimis dosarul la Parchet pentru o examinare suplimentară. Procedura în fața Parchetului era încă în curs de desfășurare la data ultimelor informații de care dispunea Curtea la 16 ianuarie 2024. EVALUAREA CURȚII 20. În ceea ce privește articolele 3, 13 și 14 din convenție, recurenta denunță o încălcare a obligațiilor autorităților interne de a-și proteja integritatea fizică și de a efectua o anchetă efectivă cu privire la relele tratamente pe care le-a suferit din partea C.M. 21. În ceea ce privește afirmația recurentei potrivit căreia autoritățile interne nu au efectuat o anchetă adecvată cu privire la relele tratamente de care a fost victima, Curtea ia notă de faptul că a fost efectuată o anchetă deschisă din oficiu la 27 februarie 2020 (punctul 4 de mai sus) și că nu există nicio perioadă de inactivitate din partea autorităților. Această anchetă s-a încheiat la 17 februarie 2020 (punctul 4 de mai sus). September 2020 împreună cu decizia definitivă a Tribunalului de Primă Instanță din Ramnicu Vâlcea de respingere a plângerii recurente împotriva clasificării cauzei (punctul 11 de mai sus). 22. Curtea constată că recurenta și-a putut anexa plângerea penală la ancheta deschisă din oficiu de către autoritățile interne (punctul 4 de mai sus), pe care a fost audiată de poliția din Ramnicu Vâlcea (punctul 5 de mai sus) și pe care a putut contesta necultivarea Parchetului în fața procurorului-șef și în fața Tribunalului de Primă Instanță din Ramnicu Vâlcea (punctele 9 și 11 de mai sus). În cadrul acestei anchete, au fost examinate obiecțiunile recurentei, iar autoritățile interne au concluzionat în mod corespunzător că răspunderea penală a C.M. pentru acțiunile sale nu poate fi angajată din cauza tulburărilor mintale cu care a fost afectată (punctul 8 de mai sus). Prin urmare, Curtea nu poate concluziona că autoritățile interne s-au bazat pe concluzii pripite sau nefondate pentru a: ancheta sau fundamentarea deciziilor acestora și nici că reclamanta nu a fost asociată cu procedura. 24. În lipsa unei decizii de natură să susțină afirmațiile recurentei, decizia de nejudiciare și respingerea cererii formulate împotriva acestui refuz nu au fost reticente autoritățile interne de a stabili circumstanțele agresiunii și nici nu au îndeplinit cerința de imparțialitate. 25. În consecință, aceaceasta este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § (a) și 4 din Convenție. 26. Recurenta susține, de asemenea, că, în ancheta deschisă a șefului bătăilor și rănirilor, Parchetul a ignorat nevoile specifice ale sale. În această privință, aceasta se consideră victima unei discriminări întemeiate pe handicapul său, cu încălcarea articolului 14.27. Curtea constată că reclamanta nu a ridicat o astfel de cauză în plângerea sa împotriva ordonanței de clasificare din 23 iulie 2001. În orice caz, Comisia consideră, având în vedere documentele din dosar, că handicapul recurentei nu a jucat niciun rol în clasificarea anchetei. 28. 28. În consecință, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatul (2) litera (a) și cu art. 4 din Convenție. 29. În ceea ce privește afirmațiile recurentei cu privire la nerespectarea obligației de protecție a statului împotriva încălcării integrității fizice a persoanelor, cum ar fi cele pe care aceasta le-a luat și la posibilitatea ca aceasta să facă să recunoască o astfel de încălcare, Curtea consideră că este necesar să fie examinate din perspectiva articolelor 3 și 13 din Convenție. 30. Curtea ia notă de argumentul guvernului potrivit căruia recurenta nu a epuizat căile de atac interne, în cazul în care ancheta deschisă a șefului de avantaj în ceea ce privește aspectele ofițerilor de poliție din Ramnicu Vâlcea este încă în curs (punctul 19 de mai sus) și de răspunsul recurentei care susține că aceasta a îndeplinit condiția de a se epuiza căile de atac interne atunci când a depus plângere împotriva șefului de lovitură și că ancheta șefului de abuz de funcție nu a fost eficientă, ținând seama de elementele speculei. Curtea va examina aceste argumente mai jos. 31. Curtea amintește că principiile generale în materie de epuizare a căilor de atac interne sunt rezumate în hotărârea Vučković și în alte cauze c. Serbia ([GC], n 17153/11 și 29 altele, §§ 69-77, 25 martie 2014). Simplul fapt de a hrăni îndoieli cu privire la perspectivele de succes ale unui anumit recurs care nu este în mod evident condamnat la eșec nu constituie un motiv întemeiat pentru neutilizarea acțiunii în cauză (Scoppola c. Italia [GC], n 10249/03, § 70, 17 septembrie 2009). Curtea remarcă faptul că, la 27 februarie 2020, ancheta privind bătăile și rănirile declanșate din oficiu, la care a fost anexată plângerea recurentei din 3 martie 2020 (punctul 4 de mai sus), nu a avut ca scop recunoașterea unei încălcări a obligațiilor autorităților locale de a proteja integritatea fizică a recurentei. Această procedură se referea numai la identificarea autorului agresiunii și a pedepsei sale. 33. În consecință, această procedură nu putea da naștere unei speranțe legitime a recurentei de a vedea instanțele analizând problema răspunderii autorităților locale pentru presupusa lipsă de protecție a integrității sale fizice. Începând cu 13 aprilie 2020, prin cererea sa de extindere a anchetei și prin constituirea unei părți civile, recurenta a făcut explicită o declarație împotriva polițiștilor din Ramnicu Vâlcea pe care o acuza de neglijență și abuz de funcție (punctele 9 și 15 de mai sus). 34. Curtea ia notă de faptul că această anchetă, care este încă în curs de desfășurare în fața Parchetului (punctul 19 de mai sus), se referă la întrebarea dacă răspunderea penală și civilă a polițiștilor ar putea fi angajată pentru acțiunile sau omisiunile lor legate de executarea obligațiilor de serviciu în cadrul anchetei privind agresiunile comise de C.M. 35. În această privință, Curtea constată că printre aceste obligații se numărau realizarea, cel târziu la 15 noiembrie 2019, a unei expertize medicale care permite să se determine dacă discernământul C.M. era abolit și dacă era necesar ca aceasta să facă obiectul unor măsuri de securitate (punctul 14 de mai sus). Motivele pentru care această competență nu a fost realizată în termenul stabilit de Parchet și consecințele acestei încălcări asupra agresiunii din 22 februarie 2020 vor trebui să fie stabilite de instanțele interne, iar Curtea nu poate specula pe parcursul procedurii. 36. În ceea ce privește desfășurarea anchetei până în prezent, Curtea constată că recurenta a putut să se constituie parte civilă, pe care a avut acces la dosar și a participat la procedură prin audierea din 4 iunie 2021. Curtea a putut face apel la hotărârea de nejudiciare a Parchetului, obținând câștig de cauză în fața instanței (punctul 19 de mai sus). 37. Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu poate, în circumstanțele din speță, să considere că o anchetă efectuată până în prezent a fost superficială sau arbitrară (a se vedea mutatis mutandis Nicolae Virgiliu Tănase c. Roumani [GC], nr. 41720/13, § 184, 25 iunie 2019, unde procedura penală desfășurată ca urmare a unui accident de Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, Curtea constată că recurenta nu a demonstrat nici că procedura penală deschisă împotriva polițiștilor din Ramnicu Vâlcea nu ar fi de natură să permită examinarea cauzei sale în mod corespunzător și să își asume răspunderea pentru încălcarea dreptului la protecție împotriva încălcării integrității fizice a recurentei. 39. În lumina celor de mai sus, Curtea soluționează excepția guvernului și declară aceste obiecții inadmisibile pentru neobosirea căilor de atac interne. 40. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 5 septembrie 2024. Simeon Petrovski Tim Eicke Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
21570/21
Elvira POPA
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 2 juillet 2024 en un comité composé de
:
Tim Eicke
, président
,
Armen Harutyunyan,
Ana Maria Guerra Martins
, juges
,
et de Simeon Petrovski,
greffier adjoint
de section
,
Vu
:
la requête n
o
21570/21 contre la Roumanie et dont une ressortissante de cet État, M
me
Elvira Popa («
la requérante
») née en 1970 et résidant à Râmnicu Vâlcea, représentée par M
e
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
la décision de porter la requête à la connaissance du gouvernement roumain («
le Gouvernement
»), représenté par son agente, M
me
O.F. Ezer, du ministères des Affaires étrangères,
les observations des parties,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
La présente affaire concerne principalement le manquement allégué des autorités internes à leur obligation de protéger l’intégrité physique de la requérante, qui fut agressée dans l’espace public par une personne souffrant de troubles mentaux, ainsi que l’absence d’un remède effectif à cet égard. Elle soulève des questions sous l’angle des articles 3 et 13 de la Convention.
Les circonstances de l’agression
2.
Le 22
février 2020, la requérante, qui souffre de paraplégie, se déplaçait en fauteuil roulant dans une rue du centre-ville de Râmnicu Vâlcea, lorsqu’elle fut violemment agressée par une femme.
3.
La requérante fut conduite à l’hôpital. Les médecins diagnostiquèrent une fracture de la hanche, qui nécessita une intervention chirurgicale. Les blessures nécessitèrent 80 jours de soins.
L’enquête pénale concernant l’agression du 22 février 2020
4
.
Le 27
février 2020, la police ouvrit une enquête. Le 3 mars 2020, la requérante porta plainte pour coups et blessures.
5
.
La police entendit la requérante ainsi que plusieurs témoins oculaires. La police identifia C.M. comme étant l’auteure de l’agression, mais renonça à l’interroger en raison de ses troubles mentaux.
6
.
Le parquet, estimant que C.M. présentait un «
danger réel et immédiat pour l’ordre public
», demanda au tribunal d’ordonner son hospitalisation sous contrainte. Une expertise psychiatrique établit que C.M. souffrait de schizophrénie, qu’elle ne prenait pas le traitement qui lui avait été prescrit, qu’elle avait un comportement agressif et que son discernement était aboli. Les médecins recommandèrent son hospitalisation sous contrainte en unité de soins psychiatriques à titre de mesure de sûreté.
7.
Le tribunal de première instance de Râmnicu Vâlcea ordonna, à titre de mesure provisoire de sûreté, l’hospitalisation sous contrainte de C.M. jusqu’à sa guérison ou au constat d’une amélioration de son état de santé.
8
.
Par une ordonnance du 23
mars 2020, le parquet près le tribunal de première instance de Râmnicu Vâlcea, observant que C.M., dont le discernement était aboli, n’était pas responsable pénalement classa sans suite la plainte pénale pour coups et blessures formulée par la requérante.
9
.
Le 13
avril 2020, la requérante contesta l’ordonnance de classement. Elle demanda également la poursuite de l’enquête et son élargissement à d’autres personnes, et notamment aux policiers de Râmnicu Vâlcea, coupables, selon elle, des infractions d’abus de fonction et de négligence en service.
10
.
Le procureur en chef rejeta la contestation de la requérante contre le classement des poursuites envers C.M. Il fit toutefois droit à la demande d’élargissement des poursuites et ordonna l’ouverture d’une nouvelle enquête sur les faits éventuels d’abus de fonction et de négligence en service dénoncés par l’intéressée. La requérante contesta cette décision.
11
.
Le 17
septembre 2020,
le tribunal de première instance de Râmnicu Vâlcea rejeta la plainte de la requérante.
L’enquête concernant d’autres agressions commises par C.M. antérieurement aux faits de l’espèce
12.
Avant l’agression dont la requérante fut victime, entre mai 2019 et février 2020, C.M. avait déjà commis dans le centre-ville de Râmnicu Vâlcea plusieurs agressions contre d’autres femmes.
13
.
Après chacune de ces agressions, la police avait transporté C.M. à l’hôpital local où elle avait été hospitalisée en soins psychiatriques et avait ouvert des poursuites concernant ces agressions.
14
.
Le 15
octobre 2019, sur proposition de la police, le parquet près le tribunal de Râmnicu Vâlcea avait ordonné la jonction des enquêtes concernant les agressions commises par C.M. et avait ordonné une expertise médicale qui permît de déterminer si le discernement de C.M. était aboli et s’il fallait qu’elle fît l’objet de mesures de sûreté. Il avait chargé la police de mettre en œuvre de telles mesures au plus tard le 15
novembre 2019.
L’enquête concernant les accusations d’abus de fonction à l’égard des policiers de Râmnicu Vâlcea
15.
Le 13
avril 2020, dans le cadre de la contestation de l’ordonnance de classement de sa plainte contre C.M., la requérante formula contre les policiers de Râmnicu Vâlcea une plainte pénale avec constitution de partie civile du chef d’abus de fonction et de négligence en service. Elle leur reprochait de ne pas avoir pris des mesures suffisantes et adéquates pour protéger son intégrité physique (paragraphe
9 ci-dessus). Par la suite, elle a précisé sa plainte et demanda la réparation du préjudice matériel et moral qu’elle estimait avoir subi.
16.
Le 18
juin 2021, le parquet décida de se charger lui-même de l’enquête concernant les allégations d’abus de fonction.
17
.
Par une ordonnance du 28
juin 2023, le parquet classa sans suite la plainte. Il estima qu’il ressortait des dossiers d’enquête relatifs aux agressions commises en 2019 et 2020, qu’après chacune de ces agressions, la police avait pris des mesures pour transporter C.M. à l’hôpital où elle avait donné son accord pour être hospitalisée, et que chacune de ces hospitalisations étant dès lors considérée du point de vue légal comme une hospitalisation volontaire, les autorités ne pouvaient pas déclencher la procédure de l’hospitalisation sous contrainte.
18
.
Au vu de ces éléments, le parquet conclut qu’il n’y avait pas eu abus de fonction et que les policiers de Râmnicu Vâlcea qui étaient intervenus après chacune des agressions commises par C.M., comme ceux qui avaient été chargés de l’enquête sur ces agressions, avaient agi conformément à la loi.
19
.
La requérante saisit le tribunal de première instance de Râmnicu Vâlcea, qui, par une décision du 21 décembre 2023, accueillit la plainte et renvoya le dossier au parquet pour un complément d’enquête. La procédure devant le parquet était encore pendante à la date des dernières informations dont la Cour dispose au 16 janvier 2024.
20.
La requérante dénonce, sous l’angle des articles 3, 13 et 14 de la Convention, un manquement à l’obligation des autorités internes de protéger son intégrité physique et de mener une enquête effective sur les mauvais traitements qu’elle a subis de la part de C.M..
21.
S’agissant de l’allégation de la requérante selon laquelle les autorités internes n’ont pas mené une enquête adéquate sur les mauvais traitements dont elle a été victime, la Cour note que l’enquête ouverte d’office le 27
février 2020 (paragraphe
4 ci-dessus) a été menée promptement et qu’on n’y observe aucune période d’inactivité de la part des autorités. Cette enquête a pris fin le 17
septembre 2020 avec la décision définitive du tribunal de première instance de Râmnicu Vâlcea portant rejet de la plainte de la requérante contre le classement de l’affaire (paragraphe
11 ci-dessus).
22.
La Cour note que la requérante a pu joindre sa plainte pénale à l’enquête ouverte d’office par les autorités internes (paragraphe
4 ci-dessus), qu’elle a été entendue par la police de Râmnicu Vâlcea (paragraphe
5 ci
‑
dessus) et qu’elle a pu contester le non-lieu du parquet devant le procureur en chef puis devant le tribunal de première instance de Râmnicu Vâlcea (paragraphes 9 et
11 ci-dessus).
23.
Dans le cadre de cette enquête, les griefs de la requérante ont été examinés et les autorités internes ont dûment conclu que la responsabilité pénale de C.M. pour ses actes ne pouvait pas être engagée en raison des troubles mentaux dont elle était atteinte (paragraphe 8 ci-dessus). Dès lors, la Cour ne saurait conclure que les autorités internes se soient appuyées sur des conclusions hâtives ou mal fondées pour clore l’enquête ou fonder leurs décisions ni que la requérante n’ait pas été associée à la procédure.
24.
En l’absence d’indices de nature à étayer les allégations de la requérante, la décision de non-lieu et le rejet de l’appel formé contre ce non
‑
lieu par l’intéressée n’indiquent pas que les autorités internes aient été réticentes à établir les circonstances de l’agression ni qu’elles n’aient pas satisfait à l’exigence d’impartialité.
25.
Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté conformément à l’article
35 §§
3
a) et
4 de la Convention.
26.
La requérante soutient également que dans l’enquête ouverte du chef de coups et blessures, le parquet a ignoré les besoins spécifiques qui étaient les siens. Elle s’estime à cet égard victime d’une discrimination fondée sur son handicap
en violation de l’article 14.
27.
La Cour note que la requérante n’a pas soulevé pareil grief dans sa
plainte contre l’ordonnance de classement du 23
mars 2020 (paragraphe
9 ci-dessus). En tout état de cause, elle estime, au vu des pièces du dossier, que le handicap de la requérante n’a joué aucun rôle dans le classement de l’enquête.
28.
Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté conformément à l’article
35 §§
3
a) et
4 de la Convention.
29.
S’agissant des allégations de la requérante concernant le manquement de l’État à son obligation de protection contre les atteintes à l’intégrité physique des individus telles que celles qu’elle a subies et l’impossibilité pour elle de faire reconnaître un tel manquement, la Cour estime qu’il convient de les examiner sous l’angle des articles
3 et 13 de la Convention.
30.
La Cour prend note de l’argument du Gouvernement selon lequel la requérante n’a pas épuisé les voies de recours internes dès lors que l’enquête ouverte du chef d’abus de fonction relativement aux agissements des policiers de Râmnicu Vâlcea est toujours en cours (paragraphe 19 ci-dessus) et de la réponse de la requérante qui soutient qu’elle a satisfait à la condition d’épuisement des voies de recours internes dès lors qu’elle a porté plainte du chef de coups et blessures et que l’enquête du chef d’abus de fonction n’était pas efficace, compte tenu des éléments de l’espèce. La Cour examinera ces arguments ci
‑
dessous.
31.
La Cour rappelle que les principes généraux en matière d’épuisement des voies de recours internes sont résumés dans l’arrêt
Vučković et autres c.
Serbie
([GC], n
os
17153/11 et 29 autres, §§ 69-77, 25 mars 2014). Le simple fait de nourrir des doutes quant aux perspectives de succès d’un recours donné qui n’est pas de toute évidence voué à l’échec ne constitue pas une raison propre à justifier la non-utilisation du recours en question (
Scoppola c.
Italie
(n
o
2)
[GC], n
o
10249/03, § 70, 17 septembre 2009).
32.
La Cour observe que l’enquête pour coups et blessures déclenchée d’office le 27 février 2020 à laquelle la plainte de la requérante du 3 mars 2020 a été jointe (paragraphe 4 ci-dessus) ne visait pas à faire reconnaître un manquement des autorités locales à leur obligation de protection de l’intégrité physique de la requérante. Cette procédure concernait seulement l’identification de l’auteure de l’agression et sa punition.
33.
Il s’ensuit que cette procédure ne pouvait pas donner lieu à une espérance légitime de la requérante de voir les juridictions se pencher sur la question de la responsabilité des autorités locales pour le manque allégué de protection de son intégrité physique. Ce n’est qu’à partir du 13 avril 2020 que, par sa demande d’élargissement de l’enquête et par sa constitution de partie civile, la requérante a rendu explicite un grief contre les policiers de Râmnicu Vâlcea qu’elle accusait de négligence et d’abus de fonction (paragraphes 9 et 15 ci-dessus).
34.
La Cour note que cette enquête, qui est toujours en cours devant le parquet (paragraphe 19 ci-dessus), porte sur la question de savoir si la responsabilité pénale et civile des policiers pouvait être engagée pour leurs actions ou omissions liées à l’exécution de leurs obligations de service dans le cadre de l’enquête concernant les agressions commises par C.M. qui ont précédé celle dont la requérante a été victime (paragraphe 14 ci-dessus).
35.
À cet égard, la Cour note que parmi ces obligations figuraient la réalisation, au plus tard le 15 novembre 2019, d’une expertise médicale qui permît de déterminer si le discernement de C.M. était aboli et s’il fallait qu’elle fît l’objet de mesures de sûreté (paragraphe 14 ci-dessus). Les raisons pour lesquelles cette expertise n’a pas été réalisée dans le délai fixé par le parquet et les conséquences de ce manquement sur la survenue de l’agression du 22 février 2020 devront être déterminées par les juridictions internes et la Cour ne saurait spéculer sur l’issue de la procédure.
36.
S’agissant du déroulement de l’enquête jusqu’à présent, la Cour observe que la requérante a pu se constituer partie civile, qu’elle a eu accès au dossier et a participé à la procédure en étant entendue le 4 juin 2021. Elle a pu faire appel de la décision de non-lieu du parquet, obtenant gain de cause devant le tribunal (paragraphe 19 ci-dessus).
37.
Au vu de ce qui précède, la Cour ne saurait, dans les circonstances de l’espèce, considérer que l’enquête menée jusqu’à présent a été superficielle ou arbitraire (voir,
mutatis mutandis
,
Nicolae Virgiliu Tănase c. Roumani
e
[GC], n
o
41720/13, § 184, 25 juin 2019, où la procédure pénale menée à la suite d’un accident d’automobile avait duré plus de huit ans et s’était soldée par un classement).
38.
Au vu de l’ensemble des éléments en sa possession, la Cour constate que la requérante n’a pas non plus démontré que la procédure pénale ouverte à l’encontre des policiers de Râmnicu Vâlcea ne serait pas de nature à permettre l’examen de son affaire comme il convenait et d’engager leur responsabilité pour le manquement allégué à l’obligation de protection contre les atteintes à l’intégrité physique de la requérante.
39.
À la lumière de ce qui précède, la Cour accueille l’exception du Gouvernement et déclare ces griefs irrecevables pour non-épuisement des voies de recours internes.
40.
Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article
35
§
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 5 septembre 2024.
Simeon Petrovski
Tim Eicke
Greffier adjoint
Président