Secțiunea a treia Cerere nr. 67185/10 Ioana GIURGEA împotriva României introdusă la 26 octombrie 2010 EXPOSAT DE FAPTE recurenta, dl Ioana Giurgea, este un resortisant român născut în 1940 și rezident în Craiova. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: La 22 iunie 1997 în jurul orei 4 dimineața, reclamanta era pe drum într-o căruță trasă de boi și condusă de T.V. O mașină, condusă de A.I., a agățat căruța și reclamanta a făcut o cădere. Conform certificatului medico-legal eliberat la 19 noiembrie 1997, ea a suferit o traumă la cap și a avut nevoie de 120 de zile de îngrijire medicală. Din cauza traumei, recurenta prezintă o invaliditate permanentă, în aceeași zi, în jurul orei 9:00, poliția a efectuat o anchetă la fața locului.
La 22 și 23 iunie 1997, poliția a auzit T.V., A.I., precum și cele trei persoane care erau în mașina acestuia în momentul accidentului. La o dată nespecificată, Parchetul de Primă Instanță din Craiova a deschis proceduri penale împotriva T.V. și A.I. La o dată care nu a fost precizată în 1997, un expert al biroului local de experiență judiciară ( La cererea Parchetului, raportul său a ajuns la concluzia că A.I. circula regulat și nu a putut evita accidentul, deoarece căruța își schimbase brusc direcția. La 18 aprilie 2000, poliția s-a confruntat cu o confruntare între T.V. și doi dintre cei care erau în mașina lui I.A. în momentul accidentului. Printr-o rechiziționare din 2 februarie 2001, Parchetul a trimis T.V.
în fața Tribunalului de Primă Instanță din Craiova, în fața Tribunalului de Primă Instanță din Craiova, în fața Tribunalului de Primă Instanță, în mod involuntar, la o dată nespecificată, recurenta s-a constituit drept parte civilă. La 8 iunie 2002, un expert al biroului local a prezentat, la cererea instanței de primă instanță, raportul său. Concluzia sa este că: A.I. a văzut căruța, deoarece el însuși și martorii prezenți în mașina sa au recunoscut, dar nu l-a depășit în mod corect, făcându-se astfel vinovat de accident. A luat în considerare daunele suferite de mașină, poziționarea bucăților de sticlă pe șosea, precum și faptul că nici T.V. și nici carnea de vită nu au suferit nici o rană.
Astfel, el a îndepărtat orice răspundere de T.V. pentru că nu a luminat căruța sau pentru că și-a schimbat brusc direcția și fără avertisment. Prin hotărârea din 19 iunie 2002, tribunalul de Primă Instanță din T.V., pe motiv că nu a comis actul incriminat [articolul (c) din Codul de procedură penală]. Tribunalul s-a întemeiat pe competența pronunțată la 8 iunie 2002, a contestat celelalte elemente de probă și a ajuns la concluzia că răspunderea pentru accident a constituit o încălcare a A.I. care nu respectase dispozițiile legale referitoare la depășirea autoturismelor. Cu toate acestea, instanța nu putea pronunța o hotărâre de condamnare a lui A.I. deoarece procedura penală fusese închisă în privința sa.
Instanța a respins, prin urmare, acțiunea civilă a recurentei. Această hotărâre a fost confirmată prin hotărârile din 10 decembrie 2002 și 6 mai 2003 al tribunalului judicios Dolj și al tribunalului judicios Craiova. La o dată nespecificată, recurenta a contestat decizia Parchetului de a închide procedura penală împotriva A.I. pe motiv că instanțele au considerat că răspunderea pentru accident îi revine. Prin rezoluția din 8 octombrie 2004, procurorul-șef al Parchetului a respins contestația sa. Întotdeauna la o dată nespecificată, recurenta sesizează Tribunalul în primă instanță cu privire la o contestație împotriva rezoluției menționate anterior a Parchetului. La data de 18 februarie 2005, cauza a fost înregistrată de Tribunal, reclamanta s-a constituit parte civilă, solicitând repararea prejudiciului său material și moral.
La 7 februarie 2006, trei experți din institutul național au prezentat, la cererea instanței de primă instanță, un alt raport. Ei au ajuns la concluzia că A.I. nu putea evita accidentul și că T.V. era vinovată de faptul că nu a informat caruta și că și-a schimbat direcția. În 2008, instanța de apel a pronunțat cauza instanței de primă instanță, pe motiv că judecătorul instanței care se pronunțase nu ar fi trebuit să aibă loc; printr-o hotărâre din 12 decembrie 2008, instanța departamentală a retrimis cauza Tribunalului de Primă Instanță, pe motiv că acesta din urmă nu respectase indicațiile instanței de Casație. Printr-o hotărâre din 16 aprilie 2009, Tribunalul de Primă Instanță a A.I., pe motiv că nu a comis actul incriminat (articolul (c) din Codul de procedură penală).
Tribunalul a hotărât că răspunderea sa în cazul accidentului nu a fost stabilită și că această răspundere a fost imputată T.V., în pofida achitarii sale printr-o decizie definitivă; prin urmare, instanța a respins acțiunea civilă a reclamantei. La recursul și recursul recurentei, această hotărâre a fost confirmată prin hotărârile din 11 iunie 2001. ianuarie și 26 aprilie 2010 de la tribunalul departamental și instanța de apel.
Dreptul și practica internă relevante Dispozițiile Codului de procedură penală privind cazurile de detenție și de acțiune civilă desfășurată în cadrul unei acțiuni penale, precum și practica instanțelor și avizele doctrinei privind șansele unei acțiuni civile introduse după deținerea unei acțiuni civile în temeiul dreptului penal sunt descrise în cauza Cobzaru c. România 48254/99, § 36 și 40-43, 26 iulie 2007). Invocând art. 6 din Convenție și, în esență, art. 3 din Convenție, recurenta se plânge de lipsa de eficiență a anchetei desfășurate ca urmare a accidentului suferit de aceasta. Ea deplânge contradicțiile deciziilor instanțelor naționale care au achitat T.V., pe motiv că responsabilitatea accidentului a afectat A.I.
pentru a-l achita pe acesta din urmă pe motiv că răspunderea revine T.V., în pofida achitarii sale și apoi susține că durata anchetei a fost excesivă. Invocând același articol și, în esență, art. 13 din Convenție, recurenta se plânge de faptul că a obținut despăgubiri pentru prejudiciul suferit, deoarece autorii accidentului au fost plătiți succesiv. ITMarkFactsComplaintsEND Întrebări adresate părților în ceea ce privește protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante (a se vedea punctul 131 din hotărâre (a se vedea punctul 131 din Convenție). Labita c. Italia [GC], nr 26772/95, CEDH 2000-IV), ancheta efectuată în speță de către autoritățile interne a îndeplinit cerințele articolului 3 din Convenția Recurentă la dispoziția sa, astfel cum se prevede la art. 13 din convenție, o acțiune internă efectivă prin intermediul căreia ar fi putut formula cauza de necunoștință a articolului 3 din convenție
Requête n o 67185/10 Ioana GIURGEA contre la Roumanie introduite le 26 octobre 2010
La requérante, M me Ioana Giurgea, est une ressortissante roumaine née en 1940 et résidant à Craiova. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit. Le 22 juin 1997 vers 4 heures du matin, la requérante était sur la route dans une charrette tirée par des bœufs et menée par T.V. Une voiture, conduite par A.I., accrocha la charrette et la requérante fit une chute. Selon le certificat médico-légal délivré le 19 novembre 1997, elle subit un traumatisme crânien et eut besoin de 120 jours de soins médicaux. En raison du traumatisme, la requérante présente une invalidité permanente. Le même jour, vers 9 heures, la police procéda à une enquête sur place.
Les 22 et 23 juin 1997, la police entendit T.V., A.I. ainsi que les trois personnes qui étaient dans la voiture de ce dernier au moment de l’accident. Ils furent ultérieurement entendus en mars et octobre 1998, octobre 1999 et avril 2000. À une date non précisée, le parquet près le tribunal de première instance de Craiova (« le parquet ») ouvrit des poursuites pénales contre T.V. et A.I. À une date non précisée en 1997, un expert du bureau local d’expertises judiciaires (« le bureau local ») rendit, à la demande du parquet, son rapport. Il conclut que A.I. circulait régulièrement et n’avait pas pu éviter l’accident puisque la charrette avait brusquement changé de direction. L’expert retint aussi que T.V.
avait irrégulièrement omis d’éclairer la charrette. Le 20 septembre 1999, un expert de l’Institut national d’expertises criminalistiques (« l’institut national ») rendit, toujours à la demande du parquet, un rapport concluant dans le même sens. Le 18 avril 2000, la police procéda à une confrontation entre T.V. et deux des personnes qui étaient dans la voiture d’A.I. au moment de l’accident. Par un réquisitoire du 2 février 2001, le parquet renvoya T.V. en jugement du chef d’atteinte involontaire à l’intégrité de la personne et clôtura la procédure pénale contre A.I. L’affaire fut enregistrée par le tribunal de première instance de Craiova (« le tribunal de première instance »). À une date non précisée, la requérante se constitua partie civile.
Le 8 juin 2002, un expert du bureau local rendit, à la demande du tribunal de première instance, son rapport. Il conclut qu’A.I. avait vu la charrette puisque lui-même et les témoins présents dans sa voiture l’avaient reconnu, mais qu’il ne l’avait pas correctement dépassée, se rendant ainsi coupable de l’accident. L’expert prit en compte les dommages subis par la voiture, le positionnement des morceaux de verre sur la route ainsi que le fait que ni T.V. ni les bœufs n’avaient subi aucune blessure. Il écarta ainsi toute responsabilité de T.V. pour ne pas avoir éclairé la charrette ou pour avoir changé de direction brusquement et sans avertir. Par un jugement du 19 juin 2002, le tribunal de première instance acquitta T.V., au motif qu’il n’avait pas commis l’acte incriminé (article 10 c) du Code de procédure pénale).
Le tribunal se fonda sur l’expertise rendue le 8 juin 2002, estimant qu’elle corroborait les autres éléments de preuve et conclut que la responsabilité de l’accident incombait à A.I. qui n’avait pas respecté les dispositions légales relatives au dépassement des voitures. Toutefois, le tribunal ne put prononcer une décision de condamnation d’A.I. puisque la procédure pénale avait été close à son égard. Le tribunal rejeta par conséquent l’action civile de la requérante. Ce jugement fut confirmé par les arrêts des 10 décembre 2002 et 6 mai 2003 du tribunal départemental de Dolj (« le tribunal départemental ») et de la cour d’appel de Craiova (« la cour d’appel »). À une date non précisée, la requérante contesta la décision du parquet de clore la procédure pénale contre A.I., au motif que les tribunaux avaient estimé que la responsabilité de l’accident lui incombait.
Par une résolution du 8 octobre 2004, le procureur en chef du parquet rejeta sa contestation. Toujours à une date non précisée, la requérante saisit le tribunal de première instance d’une contestation contre la résolution susmentionnée du parquet. L’affaire fut enregistrée par le tribunal le 18 février 2005. La requérante se constitua partie civile, en demandant la réparation de son dommage matériel et moral. Le 7 février 2006, trois experts de l’institut national rendirent, à la demande du tribunal de première instance, un autre rapport. Ils conclurent qu’A.I. ne pouvait pas éviter l’accident et que T.V. était coupable de ne pas avoir éclairé la charrette et d’avoir changé de direction brusquement.
L’affaire fit par la suite l’objet de deux renvois. Par un arrêt du 4 avril 2008, la cour d’appel renvoya l’affaire au tribunal de première instance, au motif que le juge du tribunal qui s’était prononcé n’aurait pas dû siéger. Par un arrêt du 12 décembre 2008, le tribunal départemental renvoya l’affaire au tribunal de première instance, au motif que ce dernier n’avait pas respecté les indications de la juridiction de cassation. Par un jugement du 16 avril 2009, le tribunal de première instance acquitta A.I., au motif qu’il n’avait pas commis l’acte incriminé (article 10 c) du Code de procédure pénale). Le tribunal jugea que sa responsabilité dans l’accident n’avait pas été établie et que ladite responsabilité incombait à T.V., malgré son acquittement par une décision définitive.
Le tribunal rejeta par conséquent l’action civile de la requérante. Sur appel et pourvoi en recours de la requérante, ce jugement fut confirmé par arrêts des 11 janvier et 26 avril 2010 du tribunal départemental et de la cour d’appel. B. Le droit et la pratique internes pertinents Les dispositions du Code de procédure pénale relatives aux cas d’acquittement et à l’action civile exercée dans le cadre d’une action pénale ainsi que la pratique des tribunaux et les avis de la doctrine sur les chances d’une action civile introduite après l’acquittement de l’inculpé au pénal sont décrites dans l’affaire Cobzaru c. Roumanie (n o 48254/99, §§ 36 et 40-43, 26 juillet 2007). GRIEFS 1. Invoquant l’article 6 de la Convention et, en substance, l’article 3 de la Convention, la requérante se plaint du défaut d’effectivité de l’enquête menée à la suite de l’accident dont elle a été victime.
Elle déplore les contradictions des décisions des tribunaux nationaux qui ont acquitté T.V., au motif que la responsabilité de l’accident incombait à A.I. pour ensuite acquitter ce dernier au motif que la responsabilité revenait à T.V., malgré son acquittement. Elle fait ensuite valoir que la durée de l’enquête a été excessive. 2. Invoquant le même article et, en substance, l’article 13 de la Convention, la requérante se plaint de l’impossibilité d’obtenir la réparation de son préjudice, puisque les auteurs de l’accident ont été successivement acquittés. ITMarkFactsComplaintsEND
1. Eu égard à la protection procédurale contre les traitements inhumains ou dégradants (voir le paragraphe 131 de l’arrêt Labita c. Italie [GC], n o 26772/95, CEDH 2000-IV), l’enquête menée en l’espèce par les autorités internes a-t-elle satisfait aux exigences de l’article 3 de la Convention ? 2. La requérante avait-elle à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel elle aurait pu formuler son grief de méconnaissance de l’article 3 de la Convention ?