CtEDO 07.02.2012 Auto

CASE OF DIACENCO v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
07.02.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Preliminary objection dismissed (Article 35-3-b - No significant disadvantage);Preliminary objection joined to merits and dismissed;Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Criminal proceedings;Article 6-2 - Presumption of innocence);Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - award
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF DIACENCO v. ROMANIA (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1944 și locuiește în Botoșani. În seara 5 noiembrie 1998 reclamantul, un inginer, însoțit de P.H., conducea o mașină deținută de compania limitată C. pe drumul național care leagă Iași cu Botoșani și a fost implicat într-un accident de mașină. O mașină care călătorește în direcția opusă a orbit reclamantul cu farurile sale și a fost forțat să încetinească și să conducă mașina spre partea dreaptă a drumului. Dintr-o dată, un cărucior tras de un cal („cart”) care călătorește pe partea drumului a apărut în fața reclamantului și l-a forțat să se rupe brusc. Cu toate acestea, el a fost incapabil de a evita coliziune. Șoferul căruciorului, N.Z., a scăpat nevătămat, dar pasagerul său, S.I., a suferit unele leziuni care au necesitat tratament medical. Pe 9 noiembrie 1998 Laboratorul Forensic Botoșani a efectuat o examinare legistică a leziunilor suferite de S.I. și a constatat că ar fi putut fi cauzate de un accident de mașină pe 5 noiembrie 1998, și a solicitat 58-50 de zile de îngrijire medicală. Un al doilea examen legistic al rănilor suferite de S.I. a fost efectuat de Laboratorul Forensic Botoșani la 3 februarie 1999. Acesta a concluzionat că rănile S.I. ar fi putut fi cauzate de un accident de mașină la 5 noiembrie 1998 și a avut nevoie de 102 până la 103 zile de îngrijire medicală. 10. La 24 februarie 1999, Procurorul Botoșani a ordonat deschiderea unei anchete penale împotriva reclamantului pentru baterie involuntară și alte infracțiuni violente. 11. Prin decizia Procurorului Botoșani din 15 iunie 1999, ancheta penală împotriva reclamantului a fost întreruptă din cauza faptului că nu a comis niciun act ilegal. Hotărârea a concluzionat că coșul cu care reclamantul a avut coliziune nu a fost echipat cu luminile de avertizare a pericolului necesare în mod legal, ceea ce a împiedicat reclamantul să vadă coșul în momentul material datorită condițiilor meteorologice proaste. În consecință, reclamantul nu a putut anticipa pericolul și a luat măsuri pentru a evita acest lucru. S.I. a apelat împotriva deciziei. 12. Prin decizia finală din 10 iunie 2000, Oficiul Procurorului Suceava a permis apelul S.I., a anulat decizia din 15 iunie 1999 și a ordonat redeschiderea anchetei penale împotriva reclamantului. 13. La o dată neespecificată S.I. S-a alăturat procedurii penale instituite împotriva reclamantului ca partidă civilă și a solicitat 50.000.000 de lei români (ROL) (aproximativ 2.100 euro (EUR)) în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale. 14. Prin decizia finală din 19 martie 2001 procurorul Botoșani a recunoscut că S.I. Aderând ca parte civilă, procedura penală instituită împotriva reclamantului, a inculpat reclamantul și a adresat cazul Curții de District Botoșani. 15. La o dată neespecificată, reclamantul la cererea sa a adăugat în dosar un raport de experți tehnici din 4 iunie 2001 privind accidentul din 5 noiembrie 1998. Raportul a concluzionat, printre altele, că reclamantul conducea în mod legal, că călătoria la o viteză de 43 de kilometri pe oră (km/h), că a lovit căruciorul la o viteză de treizeci de kilometri/h și că persoana responsabilă pentru accident era N.Z. 16. La 29 octombrie 2001 și 16 aprilie 2002, Curtea de district Botoșani a ordonat un raport de experți tehnici și, respectiv, un supliment al raportului tehnic, să fie pregătit în ceea ce privește accidentul din 5 noiembrie 1998. 17. La 29 ianuarie și 16 septembrie 2002, Departamentul Forensic Iași atașat Ministrului Internului a efectuat analiza expertului tehnic și a concluzionat că reclamantul a călătorit la o viteză de între 28 și 30 și 6 km/h și ar fi putut evita accidentul dacă viteza sa era între 11 și 12 km/h. Cu toate acestea, nu a existat nici un motiv pentru el să călătorească la o astfel de viteză redusă. Viteza de călătorie a fost suficient de mare pentru a provoca o parte din cărucior pentru a rupe. În plus, accidentul ar fi putut fi evitat de N.Z. dacă el a echipat căruciorul său cu luminile de avertizare de pericol legal necesar. În consecință, absența luminilor de avertizare a riscurilor necesare în mod legal pe căruciorul N.Z. a fost cauza accidentului. 18. La 15 martie 2002, în declarațiile sale scrise înaintea instanței de primă instanță, reclamantul a contestat, printre altele, rezultatele rapoartelor experților medicali din 9 noiembrie 1998 și 3 februarie 1999. El a afirmat că S.I. au fost deja suferite de unele dintre bolile care au fost luate în considerare în rapoartele pentru a determina numărul de zile de îngrijire medicală solicitate ca urmare a accidentului. În plus, aceste rapoarte nu au stabilit cu certitudine că starea ei a fost cauzată de accidentul auto în cauză. 19. Prin hotărârea din 16 decembrie 2002, Curtea de District Botoșani a achitat reclamantul pe baza dispozițiilor art. 47 din Codul Penal din România și a respins cererile civile S.I. pentru daune împotriva acestuia. În baza declarațiilor martorilor, ale victimei și ale acuzaților, precum și a rapoartelor cu experții legaliști și tehnici conținute în dosar, instanța a susținut că, în absența luminilor de avertizare a riscurilor, reclamantul nu ar fi putut prevedea prezența cărții pe drum și că, prin urmare, accidentul nu ar fi putut fi evitat. 20. Reclamantul a apelat împotriva acestei hotărâri și a susținut că baza juridică pentru achitarea sa ar fi trebuit să fie faptul că nu a comis presupusa infracțiune și că N.Z. a fost singura parte responsabilă pentru accident. S.I. a apelat, de asemenea, împotriva hotărârii, solicitând acordarea daunelor civile. 21. Prin hotărârea din 8 mai 2003, Curtea județului Botoșani, în prezența reclamantului și a reprezentantului său juridic ales, a respins atât apelurile, cât și a susținut hotărârea din 16 decembrie 2002. În respingerea cererii S.I. de daune civile, instanța a considerat că, având în vedere achitarea reclamantului, reclamația de satisfacție pur și simplu prezentată de reclamant nu a avut nicio bază în lege. 22. Reclamantul și S.I. au apelat (recurs) împotriva acestei hotărâri. S.I. și-au modificat cererile civile împotriva reclamantului la ROL 100.000.000 în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale. 23. La 3 iunie 2003, părțile au fost convocate să apară la Curtea de Apel Suceava la 9 iulie 2003. Invocarea adresată reclamantului a fost afișată pe ușa principală de intrare a casei sale pentru că el nu a fost acasă atunci când judecătorul a încercat să furnizeze citarea. 24. La 9 iulie 2003, în absența reclamantului și a reprezentantului său juridic și înainte de eliberarea hotărârii sale, Curtea de Apel a auzit observațiile orale ale părților prezente în ceea ce privește recursul. 25. Prin o hotărâre finală din 9 iulie 2003, Curtea de Apel Suceava a respins în partea operativă a hotărârii sale recursul reclamantului și a susținut hotărârile din 16 decembrie 2002 și 8 mai 2003. În partea de raționament a hotărât că reclamantul nu a furnizat instanței motive scrise sau orale pentru recursul său (recursuri), conform normelor de procedură penală aplicabile, și că instanța nu a putut identifica motive care ar impune Curții de Apel să anuleze hotărârile instanțelor inferiore. În același timp, instanța a permis apelul (recurs) depus de S.I. și a ordonat reclamantului să plătească ROL 100 000 000 (aproximativ 2.600 EUR) S.I. pentru prejudiciu material și moral, din care ROL 30 000 000 000 (aproximativ 800 EUR) va fi plătit în comun cu compania de asigurări A., pentru suferința mentală și fizică care S.I. a suportat și cheltuielile medicale pe care le-a suportat, susținând că instanțele de jos au aplicat în mod greșit legea în ceea ce privește partea civilă a procedurii și au considerat că au greșit în achitarea reclamantului pe motiv că nu ar fi putut anticipa prezența cartului pe drum. Potrivit dovezilor din dosar, reclamantul a comis actul ilegal pentru care a fost inculpat și ar fi putut prevadea pericolul în cauză. Reclamantul a fost vinovat de infracțiunea bateriei involuntare și a altor infracțiuni violente, deoarece nu a controlat viteza mașinii și a adaptat-o la condițiile rutiere, astfel încât ar fi putut să se oprească în cazul unui obstacol previzibil. În plus, instanța a respins concluzia atinsă în rapoartele tehnice de experți referitoare la viteza mașinii reclamantei, având în vedere faptul că impactul a determinat o parte din cărucior să se rupă. În plus, conducerea prudentă ar fi trebuit să-i fi determinat pe reclamant să se oprească atunci când a fost orbit de farurile mașinii care călătoresc în direcția opusă. În consecință, instanța a concluzionat că: „Pentru motivele menționate mai sus, [curtea] consideră că reclamantul este vinovat de infracțiunile pentru care a fost inculpat corect și de cauza sa trimisă în judecată, faptul că instanța [mai mică] l-a achitat pe baza dispozițiilor articolului 47 din Codul penal [Romanian] (care nu este aplicabilă), este irelevant în ceea ce privește membrul civil.” 26. La 2 octombrie 2003, reclamantul a inițiat o procedură de apel extraordinară (contestate în Anulare) împotriva hotărârii finale din 9 iulie 2003. El a susținut că nu a fost convocat în mod legal pentru audierea din 9 iulie 2003 înainte de Curtea de Apel a Suceava. Astfel, el nu a fost conștient de data audierii. În consecință, el nu a putut prezenta motive scrise sau orale pentru recursul său, pentru a se apăra sau pentru a informa instanța în ceea ce privește absența sa. 27. Prin o hotărâre finală din 28 septembrie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins recursul de anulare al reclamantului din cauza faptului că, în timpul absenței reclamantului de la domiciliul său, convocarea a fost prezentată la ușa de intrare principală, în conformitate cu normele de procedură penală aplicabile. La 2 decembrie 2004, reclamantul a introdus o procedură de recurs extraordinară (revizuire) împotriva hotărârii finale din 9 iulie 2003, depusă, printre altele, că nu a fost convocat în mod legal pentru audierea desfășurată la data de mai sus. 29. Prin o hotărâre finală din 14 decembrie 2004, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii finale din 28 septembrie 2004 ca fiind inadmisibilă, din cauza faptului că această hotărâre a fost finală și nu face obiectul recursului. 30. Prin hotărârea din 5 octombrie 2006, Curtea de District Botoșani a respins recursul reclamantului de a reexamina hotărârea finală din 9 iulie 2003, din cauza faptului că a fost convocat în mod legal și că, în orice caz, prezența sa la ședință nu ar fi schimbat rezultatul procedurii, având în vedere că Curtea de Apel Suceava se bazase pe dovezile disponibile în dosar și nu pe argumentele părților. Prin hotărârea din 16 ianuarie 2007, Tribunalul județului Botoșani a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii din 5 octombrie 2006 ca fiind infundat. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii respective. 32. Prin hotărârea finală din 22 octombrie 2007, Curtea de Apel Suceava a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii din 16 ianuarie 2007 ca infundat. 33. Dispozițiile relevante ale Constituției Române în vigoare în momentul respectiv, prevăzute după cum urmează: „... o persoană este considerată nevinovată în așteptarea condamnării finale a instanței.” 34. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penală din România în vigoare în momentul în care acesta este prevăzut după cum urmează: „(1) Scopul unei acțiuni civile este angajarea răspunderii civile a persoanei acuzate de o infracțiune penală... (2) O acțiune civilă poate fi adăugată la procedura penală, dacă victima aderă la procedura penală ca parte civilă. ...” (2) O victimă poate să se alăture procedurilor penale ca parte civilă în faza anchetei penale sau în fața instanței... ...” „(1) Dacă o victimă nu s-a alăturat procedurilor penale ca parte civilă, poate iniția proceduri separate pentru daune cauzate ca urmare a infracțiunii în fața instanțelor civile. (2) Procedura civilă trebuie suspendată în așteptarea unei hotărâri finale a instanțelor penale... ...” „(1) Hotărârea finală a instanței penale este res judecata în ceea ce privește existența unei infracțiuni, identitatea infractorului și vina sa pentru instanța care examinează acțiunea civilă. (2) Hotărârea finală a Curții care examinează acțiunea civilă nu este res judecata în ceea ce privește existența unei infracțiuni, identitatea infractorului și vina sa pentru autoritatea care efectuează ancheta penală sau pentru instanțele penale.” (1) O persoană acuzată sau acuzată de o infracțiune penală nu trebuie să-și dovedească nevinovăția. (2) În cazul în care dovezile sunt aduse dovezi care dovedesc vinovăția unei persoane, acuzatul sau persoana acuzată de o infracțiune penală are dreptul de a respinge dovezile.” 35. Articolele 998 și 999 din Codul Civil român prevede că orice persoană care a suferit daune poate solicita soluționare prin a aduce o acțiune civilă împotriva persoanei care au provocat astfel de daune intenționată sau neglijentă. 36. art. 47 din Codul penal român prevede că un act reglementat de dreptul penal, care duce la rezultate din cauza unor circumstanțe neprevăzute, nu este o infracțiune.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă