CASE OF DIACENCO v. ROMANIA

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

07.02.2012

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Preliminary objection dismissed (Article 35-3-b - No significant disadvantage);Preliminary objection joined to merits and dismissed;Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Criminal proceedings;Article 6-2 - Presumption of innocence);Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - award

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF DIACENCO v. ROMANIA (CtEDO, 2012)

HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1944 și locuiește în Botoșani. În seara 5 noiembrie 1998 reclamantul, un inginer, însoțit de P.H., conducea o mașină deținută de compania limitată C. pe drumul național care leagă Iași cu Botoșani și a fost implicat într-un accident de mașină. O mașină care călătorește în direcția opusă a orbit reclamantul cu farurile sale și a fost forțat să încetinească și să conducă mașina spre partea dreaptă a drumului. Dintr-o dată, un cărucior tras de un cal („cart”) care călătorește pe partea drumului a apărut în fața reclamantului și l-a forțat să se rupe brusc. Cu toate acestea, el a fost incapabil de a evita coliziune. Șoferul căruciorului, N.Z., a scăpat nevătămat, dar pasagerul său, S.I., a suferit unele leziuni care au necesitat tratament medical. Pe 9 noiembrie 1998 Laboratorul Forensic Botoșani a efectuat o examinare legistică a leziunilor suferite de S.I. și a constatat că ar fi putut fi cauzate de un accident de mașină pe 5 noiembrie 1998, și a solicitat 58-50 de zile de îngrijire medicală. Un al doilea examen legistic al rănilor suferite de S.I. a fost efectuat de Laboratorul Forensic Botoșani la 3 februarie 1999. Acesta a concluzionat că rănile S.I. ar fi putut fi cauzate de un accident de mașină la 5 noiembrie 1998 și a avut nevoie de 102 până la 103 zile de îngrijire medicală. 10. La 24 februarie 1999, Procurorul Botoșani a ordonat deschiderea unei anchete penale împotriva reclamantului pentru baterie involuntară și alte infracțiuni violente. 11. Prin decizia Procurorului Botoșani din 15 iunie 1999, ancheta penală împotriva reclamantului a fost întreruptă din cauza faptului că nu a comis niciun act ilegal. Hotărârea a concluzionat că coșul cu care reclamantul a avut coliziune nu a fost echipat cu luminile de avertizare a pericolului necesare în mod legal, ceea ce a împiedicat reclamantul să vadă coșul în momentul material datorită condițiilor meteorologice proaste. În consecință, reclamantul nu a putut anticipa pericolul și a luat măsuri pentru a evita acest lucru. S.I. a apelat împotriva deciziei. 12. Prin decizia finală din 10 iunie 2000, Oficiul Procurorului Suceava a permis apelul S.I., a anulat decizia din 15 iunie 1999 și a ordonat redeschiderea anchetei penale împotriva reclamantului. 13. La o dată neespecificată S.I. S-a alăturat procedurii penale instituite împotriva reclamantului ca partidă civilă și a solicitat 50.000.000 de lei români (ROL) (aproximativ 2.100 euro (EUR)) în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale. 14. Prin decizia finală din 19 martie 2001 procurorul Botoșani a recunoscut că S.I. Aderând ca parte civilă, procedura penală instituită împotriva reclamantului, a inculpat reclamantul și a adresat cazul Curții de District Botoșani. 15. La o dată neespecificată, reclamantul la cererea sa a adăugat în dosar un raport de experți tehnici din 4 iunie 2001 privind accidentul din 5 noiembrie 1998. Raportul a concluzionat, printre altele, că reclamantul conducea în mod legal, că călătoria la o viteză de 43 de kilometri pe oră (km/h), că a lovit căruciorul la o viteză de treizeci de kilometri/h și că persoana responsabilă pentru accident era N.Z. 16. La 29 octombrie 2001 și 16 aprilie 2002, Curtea de district Botoșani a ordonat un raport de experți tehnici și, respectiv, un supliment al raportului tehnic, să fie pregătit în ceea ce privește accidentul din 5 noiembrie 1998. 17. La 29 ianuarie și 16 septembrie 2002, Departamentul Forensic Iași atașat Ministrului Internului a efectuat analiza expertului tehnic și a concluzionat că reclamantul a călătorit la o viteză de între 28 și 30 și 6 km/h și ar fi putut evita accidentul dacă viteza sa era între 11 și 12 km/h. Cu toate acestea, nu a existat nici un motiv pentru el să călătorească la o astfel de viteză redusă. Viteza de călătorie a fost suficient de mare pentru a provoca o parte din cărucior pentru a rupe. În plus, accidentul ar fi putut fi evitat de N.Z. dacă el a echipat căruciorul său cu luminile de avertizare de pericol legal necesar. În consecință, absența luminilor de avertizare a riscurilor necesare în mod legal pe căruciorul N.Z. a fost cauza accidentului. 18. La 15 martie 2002, în declarațiile sale scrise înaintea instanței de primă instanță, reclamantul a contestat, printre altele, rezultatele rapoartelor experților medicali din 9 noiembrie 1998 și 3 februarie 1999. El a afirmat că S.I. au fost deja suferite de unele dintre bolile care au fost luate în considerare în rapoartele pentru a determina numărul de zile de îngrijire medicală solicitate ca urmare a accidentului. În plus, aceste rapoarte nu au stabilit cu certitudine că starea ei a fost cauzată de accidentul auto în cauză. 19. Prin hotărârea din 16 decembrie 2002, Curtea de District Botoșani a achitat reclamantul pe baza dispozițiilor art. 47 din Codul Penal din România și a respins cererile civile S.I. pentru daune împotriva acestuia. În baza declarațiilor martorilor, ale victimei și ale acuzaților, precum și a rapoartelor cu experții legaliști și tehnici conținute în dosar, instanța a susținut că, în absența luminilor de avertizare a riscurilor, reclamantul nu ar fi putut prevedea prezența cărții pe drum și că, prin urmare, accidentul nu ar fi putut fi evitat. 20. Reclamantul a apelat împotriva acestei hotărâri și a susținut că baza juridică pentru achitarea sa ar fi trebuit să fie faptul că nu a comis presupusa infracțiune și că N.Z. a fost singura parte responsabilă pentru accident. S.I. a apelat, de asemenea, împotriva hotărârii, solicitând acordarea daunelor civile. 21. Prin hotărârea din 8 mai 2003, Curtea județului Botoșani, în prezența reclamantului și a reprezentantului său juridic ales, a respins atât apelurile, cât și a susținut hotărârea din 16 decembrie 2002. În respingerea cererii S.I. de daune civile, instanța a considerat că, având în vedere achitarea reclamantului, reclamația de satisfacție pur și simplu prezentată de reclamant nu a avut nicio bază în lege. 22. Reclamantul și S.I. au apelat (recurs) împotriva acestei hotărâri. S.I. și-au modificat cererile civile împotriva reclamantului la ROL 100.000.000 în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale. 23. La 3 iunie 2003, părțile au fost convocate să apară la Curtea de Apel Suceava la 9 iulie 2003. Invocarea adresată reclamantului a fost afișată pe ușa principală de intrare a casei sale pentru că el nu a fost acasă atunci când judecătorul a încercat să furnizeze citarea. 24. La 9 iulie 2003, în absența reclamantului și a reprezentantului său juridic și înainte de eliberarea hotărârii sale, Curtea de Apel a auzit observațiile orale ale părților prezente în ceea ce privește recursul. 25. Prin o hotărâre finală din 9 iulie 2003, Curtea de Apel Suceava a respins în partea operativă a hotărârii sale recursul reclamantului și a susținut hotărârile din 16 decembrie 2002 și 8 mai 2003. În partea de raționament a hotărât că reclamantul nu a furnizat instanței motive scrise sau orale pentru recursul său (recursuri), conform normelor de procedură penală aplicabile, și că instanța nu a putut identifica motive care ar impune Curții de Apel să anuleze hotărârile instanțelor inferiore. În același timp, instanța a permis apelul (recurs) depus de S.I. și a ordonat reclamantului să plătească ROL 100 000 000 (aproximativ 2.600 EUR) S.I. pentru prejudiciu material și moral, din care ROL 30 000 000 000 (aproximativ 800 EUR) va fi plătit în comun cu compania de asigurări A., pentru suferința mentală și fizică care S.I. a suportat și cheltuielile medicale pe care le-a suportat, susținând că instanțele de jos au aplicat în mod greșit legea în ceea ce privește partea civilă a procedurii și au considerat că au greșit în achitarea reclamantului pe motiv că nu ar fi putut anticipa prezența cartului pe drum. Potrivit dovezilor din dosar, reclamantul a comis actul ilegal pentru care a fost inculpat și ar fi putut prevadea pericolul în cauză. Reclamantul a fost vinovat de infracțiunea bateriei involuntare și a altor infracțiuni violente, deoarece nu a controlat viteza mașinii și a adaptat-o la condițiile rutiere, astfel încât ar fi putut să se oprească în cazul unui obstacol previzibil. În plus, instanța a respins concluzia atinsă în rapoartele tehnice de experți referitoare la viteza mașinii reclamantei, având în vedere faptul că impactul a determinat o parte din cărucior să se rupă. În plus, conducerea prudentă ar fi trebuit să-i fi determinat pe reclamant să se oprească atunci când a fost orbit de farurile mașinii care călătoresc în direcția opusă. În consecință, instanța a concluzionat că: „Pentru motivele menționate mai sus, [curtea] consideră că reclamantul este vinovat de infracțiunile pentru care a fost inculpat corect și de cauza sa trimisă în judecată, faptul că instanța [mai mică] l-a achitat pe baza dispozițiilor articolului 47 din Codul penal [Romanian] (care nu este aplicabilă), este irelevant în ceea ce privește membrul civil.” 26. La 2 octombrie 2003, reclamantul a inițiat o procedură de apel extraordinară (contestate în Anulare) împotriva hotărârii finale din 9 iulie 2003. El a susținut că nu a fost convocat în mod legal pentru audierea din 9 iulie 2003 înainte de Curtea de Apel a Suceava. Astfel, el nu a fost conștient de data audierii. În consecință, el nu a putut prezenta motive scrise sau orale pentru recursul său, pentru a se apăra sau pentru a informa instanța în ceea ce privește absența sa. 27. Prin o hotărâre finală din 28 septembrie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins recursul de anulare al reclamantului din cauza faptului că, în timpul absenței reclamantului de la domiciliul său, convocarea a fost prezentată la ușa de intrare principală, în conformitate cu normele de procedură penală aplicabile. La 2 decembrie 2004, reclamantul a introdus o procedură de recurs extraordinară (revizuire) împotriva hotărârii finale din 9 iulie 2003, depusă, printre altele, că nu a fost convocat în mod legal pentru audierea desfășurată la data de mai sus. 29. Prin o hotărâre finală din 14 decembrie 2004, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii finale din 28 septembrie 2004 ca fiind inadmisibilă, din cauza faptului că această hotărâre a fost finală și nu face obiectul recursului. 30. Prin hotărârea din 5 octombrie 2006, Curtea de District Botoșani a respins recursul reclamantului de a reexamina hotărârea finală din 9 iulie 2003, din cauza faptului că a fost convocat în mod legal și că, în orice caz, prezența sa la ședință nu ar fi schimbat rezultatul procedurii, având în vedere că Curtea de Apel Suceava se bazase pe dovezile disponibile în dosar și nu pe argumentele părților. Prin hotărârea din 16 ianuarie 2007, Tribunalul județului Botoșani a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii din 5 octombrie 2006 ca fiind infundat. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii respective. 32. Prin hotărârea finală din 22 octombrie 2007, Curtea de Apel Suceava a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii din 16 ianuarie 2007 ca infundat. 33. Dispozițiile relevante ale Constituției Române în vigoare în momentul respectiv, prevăzute după cum urmează: „... o persoană este considerată nevinovată în așteptarea condamnării finale a instanței.” 34. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penală din România în vigoare în momentul în care acesta este prevăzut după cum urmează: „(1) Scopul unei acțiuni civile este angajarea răspunderii civile a persoanei acuzate de o infracțiune penală... (2) O acțiune civilă poate fi adăugată la procedura penală, dacă victima aderă la procedura penală ca parte civilă. ...” (2) O victimă poate să se alăture procedurilor penale ca parte civilă în faza anchetei penale sau în fața instanței... ...” „(1) Dacă o victimă nu s-a alăturat procedurilor penale ca parte civilă, poate iniția proceduri separate pentru daune cauzate ca urmare a infracțiunii în fața instanțelor civile. (2) Procedura civilă trebuie suspendată în așteptarea unei hotărâri finale a instanțelor penale... ...” „(1) Hotărârea finală a instanței penale este res judecata în ceea ce privește existența unei infracțiuni, identitatea infractorului și vina sa pentru instanța care examinează acțiunea civilă. (2) Hotărârea finală a Curții care examinează acțiunea civilă nu este res judecata în ceea ce privește existența unei infracțiuni, identitatea infractorului și vina sa pentru autoritatea care efectuează ancheta penală sau pentru instanțele penale.” (1) O persoană acuzată sau acuzată de o infracțiune penală nu trebuie să-și dovedească nevinovăția. (2) În cazul în care dovezile sunt aduse dovezi care dovedesc vinovăția unei persoane, acuzatul sau persoana acuzată de o infracțiune penală are dreptul de a respinge dovezile.” 35. Articolele 998 și 999 din Codul Civil român prevede că orice persoană care a suferit daune poate solicita soluționare prin a aduce o acțiune civilă împotriva persoanei care au provocat astfel de daune intenționată sau neglijentă. 36. art. 47 din Codul penal român prevede că un act reglementat de dreptul penal, care duce la rezultate din cauza unor circumstanțe neprevăzute, nu este o infracțiune.

The applicant was born in 1944 and lives in Botoșani. 7. On the evening of 5 November 1998 the applicant, an engineer, accompanied by P.H., was driving a car owned by the limited company C. on the national road connecting Iași to Botoșani and was involved in a car accident. A car travelling in the opposite direction blinded the applicant with its headlights and he was forced to slow down and to steer the car towards the right side of the road. Suddenly, a cart pulled by a horse (“the cart”) travelling on the side of the road appeared in front of the applicant and forced him to break abruptly. However, he was unable to avoid collision. The driver of the cart, N.Z., escaped unharmed, but his passenger, S.I., suffered some injuries that required medical treatment. 8. On 9 November 1998 the Botoșani Forensic Laboratory carried out a forensic examination of the injuries suffered by S.I. and found that they could have been caused by a car accident on 5 November 1998, and required fiftyeight to fiftynine days of medical care. 9. A second forensic examination of the injuries suffered by S.I. was carried out by the Botoșani Forensic Laboratory on 3 February 1999. It concluded that S.I.’s injuries could have been caused by a car accident on 5 November 1998, and required 102 to 103 days of medical care. 10. On 24 February 1999 the Botoșani Prosecutor’s Office ordered the opening of a criminal investigation against the applicant for involuntary battery and other violent offences. 11. By a decision of the Botoșani Prosecutor’s Office of 15 June 1999 the criminal investigation against the applicant was discontinued on the ground that he had not committed any unlawful act. The decision concluded that the cart which the applicant had collided with had not been equipped with the legally required hazard warning lights, which prevented the applicant from seeing the cart at the material time owing to the poor weather conditions. Consequently, the applicant could not have anticipated the danger and taken action in order to avoid it. S.I. appealed against the decision. 12. By a final decision of 10 June 2000 the Suceava Prosecutor’s Office allowed S.I.’s appeal, quashed the decision of 15 June 1999 and ordered the reopening of the criminal investigation against the applicant. 13. On an unspecified date S.I. joined the criminal proceedings instituted against the applicant as a civil party and claimed 50,000,000 Romanian lei (ROL) (approximately 2,100 euros (EUR)) in respect of pecuniary and nonpecuniary damage. 14. By a final decision of 19 March 2001 the Botoșani Prosecutor’s Office acknowledged that S.I. had joined as a civil party the criminal proceedings instituted against the applicant, indicted the applicant and referred the case to the Botoșani District Court. 15. On an unspecified date the applicant at his own request added to the file a technical expert report dated 4 June 2001 regarding the accident of 5 November 1998. The report concluded, inter alia, that the applicant had been driving lawfully, had been travelling at a speed of fortythree kilometres per hour (km/h), that he had hit the cart at a speed of thirtythree km/h and that the person responsible for the accident was N.Z. 16. On 29 October 2001 and 16 April 2002 the Botoșani District Court ordered a technical expert report and a supplement to the technical report, respectively, to be prepared regarding the accident of 5 November 1998. 17. On 29 January and 16 September 2002 the Iași Forensic Department attached to the Minister of the Interior carried out the technical expert analysis and concluded that the applicant had been travelling at a speed of between twentyeight and thirtysix km/h and could have avoided the accident if his speed had been between eleven and twelve km/h. However, there had been no reason for him to travel at such a low speed. The travelling speed had been high enough to cause part of the cart to break. Moreover, the accident could have been avoided by N.Z. if he had equipped his cart with the legally required hazard warning lights. Consequently, the absence of the legally required hazard warning lights on N.Z.’s cart had been the cause of the accident. 18. On 15 March 2002, in his written submissions before the firstinstance court, the applicant contested, inter alia, the results of the medical expert reports of 9 November 1998 and 3 February 1999. He contended that S.I. had already been suffering from some of the ailments which had been taken into account in the reports in order to determine the number of days of medical care she required as a result of the accident. Moreover, the said reports had not established with certainty that her condition had been caused by the car accident at issue. 19. By a judgment of 16 December 2002 the Botoșani District Court acquitted the applicant on the basis of the provisions of Article 47 of the Romanian Criminal Code, and dismissed S.I.’s civil claims for damages against him. Relying on the statements of the witnesses, of the victim and of the accused, as well as on the forensic and technical expert reports contained in the file, the court held that in the absence of hazard warning lights, the applicant could not have foreseen the presence of the cart on the road and that therefore the accident could not have been avoided. 20. The applicant appealed against that judgment and argued that the legal basis for his acquittal should have been the fact that he had not committed the alleged offence and that N.Z. had been the sole party responsible for the accident. S.I. also appealed against the judgment, requesting to be awarded civil damages. 21. By a judgment of 8 May 2003 the Botoșani County Court, in the presence of the applicant and his chosen legal representative, dismissed both appeals and upheld the judgment of 16 December 2002. In dismissing S.I.’s request for civil damages, the court held that in the light of the applicant’s acquittal, the just satisfaction claim submitted by the applicant did not have any basis in law. 22. The applicant and S.I. appealed (recurs) against that judgment. S.I. modified her civil claims against the applicant to ROL 100,000,000 in respect of pecuniary and nonpecuniary damage. 23. On 3 June 2003 the parties were summoned to appear before the Suceava Court of Appeal on 9 July 2003. The summons addressed to the applicant was displayed on the main entrance door of his home because he was not at home when the bailiff had attempted to deliver the summons. 24. On 9 July 2003, in the absence of the applicant and his legal representative and prior to the delivery of its judgment, the Suceava Court of Appeal heard the oral submissions of the parties present with regard to the appeal. 25. By a final judgment of 9 July 2003 the Suceava Court of Appeal dismissed in the operative part of its judgment the applicant’s appeal, and upheld the judgments of 16 December 2002 and 8 May 2003. In the reasoning part of the judgment it held that the applicant had failed to provide the court with written or oral reasons for his appeal (recurs), as required by the applicable rules of criminal procedure and that the court could not identify any reasons that would require the Court of Appeal to quash the judgments of the lower courts. At the same time the court allowed the appeal (recurs) lodged by S.I., and ordered the applicant to pay ROL 100,000,000 (approximately EUR 2,600) to S.I. for pecuniary and nonpecuniary damage, out of which ROL 30,000,000 (approximately EUR 800) would be paid jointly with the insurance company A., for the mental and physical suffering which S.I. had endured and the medical expenses she had incurred. It held that the lower courts had misapplied the law with regard to the civil limb of the proceedings, and considered that they had erred in acquitting the applicant on the ground that he could not have anticipated the presence of the cart on the road. According to the evidence in the file, the applicant had committed the unlawful act in respect of which he had been indicted and could have foreseen the danger in question. The applicant was guilty of the offence of involuntary battery and other violent offences because he had failed to control the speed of his car and to adjust it to the road conditions so that he would have been able to stop in the event of a foreseeable obstacle. Moreover, the court dismissed the conclusion reached in the technical expert reports concerning the speed of the applicant’s car, on the ground that the impact had caused part of the cart to break. Furthermore, prudent driving should have prompted the applicant to stop when he was blinded by the headlights of the car travelling in the opposite direction. Consequently, the court concluded that: “For the above-mentioned reasons, [the court] considers that the applicant is guilty of the offence for which he was correctly indicted and his case sent for trial, the fact that the [lower] courts have acquitted him on the basis of the provisions of Article 47 of the [Romanian] Criminal Code (which is not applicable), is irrelevant in respect of the civil limb.” 26. On 2 October 2003 the applicant initiated extraordinary annulment (contestație în anulare) appeal proceedings against the final judgment of 9 July 2003. He argued that he had not been lawfully summoned for the hearing of 9 July 2003 before the Suceava Court of Appeal. Thus, he had been unaware about the date of the hearing. Consequently, he had been unable to submit written or oral reasons for his appeal, to defend himself or to inform the court as regards his absence. 27. By a final judgment of 28 September 2004 the Cluj Court of Appeal dismissed the applicant’s annulment appeal on the ground that during the applicant’s absence from his home the summons had been displayed on the main entrance door, in accordance with the applicable rules of criminal procedure. The applicant appealed against that judgment. 28. On 2 December 2004 the applicant brought extraordinary review (revizuire) appeal proceedings against the final judgment of 9 July 2003, submitting, inter alia, that he had not been lawfully summoned for the hearing held on the aforementioned date. 29. By a final judgment of 14 December 2004 the Court of Cassation dismissed the applicant’s appeal against the final judgment of 28 September 2004 as inadmissible, on the ground that the said judgment was final and not subject to appeal. 30. By a judgment of 5 October 2006 the Botoșani District Court dismissed the applicant’s appeal to review the final judgment of 9 July 2003, on the ground that he had been lawfully summoned and that, in any event, his presence at the hearing would not have changed the outcome of the proceedings, given that the Suceava Court of Appeal had relied on the evidence available in the file and not the parties’ arguments. The applicant appealed against that judgment. 31. By a judgment of 16 January 2007 the Botoșani County Court dismissed the applicant’s appeal against the judgment of 5 October 2006 as illfounded. The applicant appealed against that judgment. 32. By a final judgment of 22 October 2007 the Suceava Court of Appeal dismissed the applicant’s appeal against the judgment of 16 January 2007 as illfounded. 33. The relevant provisions of the Romanian Constitution as in force at the relevant time provided as follows: “ ... A person is considered innocent pending a final court conviction.” 34. The relevant provisions of the Romanian Code of Criminal Procedure in force at the relevant time provided as follows: “(1) The aim of a civil action is to engage the civil liability of the person accused of a criminal offence... (2) A civil action can be joined to the criminal proceedings, if the victim joins the criminal proceedings as a civil party. ...” “... (2) A victim can join criminal proceedings as a civil party at the criminal investigation stage or before the court... ...” “(1) If a victim has not joined criminal proceedings as a civil party, he or she can initiate separate proceedings for damages caused as a result of the offence before the civil courts. (2) Civil proceedings are to be suspended pending a final judgment of the criminal courts... ...” “(1) The final judgment of a criminal court is res judicata in respect of the existence of an offence, the identity of the offender and his guilt for the court examining the civil action. (2) The final judgment of the court examining the civil action is not res judicata in respect of the existence of an offence, the identity of the offender and his guilt for the authority carrying out the criminal investigation or for the criminal courts.” “(1) A person accused of or charged with a criminal offence does not have to prove his innocence. (2) Where evidence is adduced proving a person’s guilt, the accused or the person charged with a criminal offence has the right to rebut the evidence.” 35. Articles 998 and 999 of the Romanian Civil Code provide that any person who has suffered damage can seek redress by bringing a civil action against the person who has intentionally or negligently caused such damage. 36. Article 47 of the Romanian Criminal Code provides that an act covered by the criminal law, which leads to results owing to unforseeable circumstances, shall not be an offence.

§ Cauze similare