CtEDO 20.05.2014 Auto

CASE OF BINIȘAN v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
20.05.2014
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 2 - Right to life (Article 2 - Positive obligations) (Procedural aspect)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF BINIȘAN v. ROMANIA (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1974 și trăiește în Lugoj. O societate exportatoare privată („societate E”) a încheiat un contract cu subsidiarul Lugoj Merchandise al Companiei Ferate Naționale (Stația CFR Marfă Lugoj) și o altă companie privată (societate M). Contractul prevedea că societatea E ar putea folosi o cale ferată industrială pentru cele cinci cărucioare puse la dispoziția sa de către Compania Națională a Căilor Ferate pentru a efectua toate operațiunile necesare, inclusiv inspecțiile vamale, pentru a-și exporta mărfurile în străinătate. La 20 septembrie 2002, la aproximativ 9.30 a.m., S.V. s-au dus la Stația Feroviară Lugoj cu toate documentele referitoare la transportul mărfurilor companiei E, pentru a le aplica ștampila stației. Când toate documentele au fost ștampilate, managerul companiei E, împreună cu S.V., s-a dus la biroul vamal Lugoj pentru a cere un inspector vamal să efectueze o inspecție a căruțelor și să aplice sigiliile necesare. Reclamantul a fost desemnat să efectueze inspecția vamală. La aproximativ 13 p.m. reclamantul a mers cu managerul companiei E și S.V. la Stația Feroviară Lugoj. În primul rând, au mers la biroul de numerar al stației, unde managerul companiei E a plătit taxele referitoare la transportul mărfurilor și a cerut să fie ștampilat nota de transport (CIM). Potrivit declarațiilor managerului companiei E, S.V., și reclamantului, un angajat al Companiei Ferate Naționale, M.M., a mers cu ei pentru a le arăta unde au fost vagoanele. La 13.19 p.m., în timp ce el a fost pe partea de sus a unei cărucioare încearcă să aplice sigiliile vamale, reclamantul a fost electrocutat. Ca urmare a accidentului, reclamantul a avut nevoie de 138 de zile de asistență medicală. 10. În majoritatea documentelor oficiale referitoare la accident, cum ar fi raportul comisiei de investigație din 16 octombrie 2002, hotărârile instanțelor și procurorilor și un raport medical elaborat la 16 februarie 2004, s-a declarat că viața reclamantului era în pericol. Pentru aproape două luni a fost într-un comă profundă într-un spital din Ungaria. Din cauza arderilor severe a avut dificultăți respiratorii serioase și a trebuit să facă grefe de piele. 11. După decizia Autorității Naționale de Pensiuni la 28 mai 2004, reclamantul a fost clasificat ca dezactivat permanent. 12. Doi ofițeri de poliție au participat la locul accidentului și au redactat un raport preliminar la fața locului în aceeași zi. 13. O comisie specială compusă de experți din Inspecția de Munci Timișoara, Departamentul Regional de Vamă Timișoara (Hotărârea Regională Interjudețeană Timișoara) și Subsidiarul Timișoara al Companiei Ferate Naționale a fost înființată pentru a investiga accidentul. Comisia a început investigația la 24 septembrie 2002, la patru zile după accident. 14. Potrivit raportului elaborat de comisie, care s-a încheiat la 16 octombrie 2002, accidentul a avut loc din cauza organizării necorespunzătoare a procedurii de inspecție a mărfurilor și a declarat că există mai multe cauze concomitente care au dus la accidentul reclamantului. 15. Raportul a afirmat că primirea vagoanelor de către societatea E de la Compania Feroviară Națională nu a fost efectuată în conformitate cu acordul-cadru semnat la 24 iunie 2002 de către Stația Feroviară Lugoj și compania Feroviară M, sau cu documentul intitulat „Declarație”, semnat de compania M, compania E și compania Feroviară Națională. Potrivit unei decizii finale din 25 ianuarie 2006, prezentate în cadrul procedurilor penale, ultimul document a fost semnat după accident, dar managerul Companiei Ferate Naționale a retras-o (a se vedea punctul 36 de mai jos). 16. Raportul a afirmat, de asemenea, că reglementările privind sănătatea și siguranța nu au fost respectate și că angajatorul reclamantului nu a asigurat că este instruit în mod corespunzător pentru îndeplinirea sarcinilor sale pe căile ferate. 17. Raportul a concluzionat că următoarele sunt responsabile pentru accident: (i) administratorul societății E deoarece nu a organizat inspecția vamală și nu a respectat acordul menționat anterior; (ii) reclamantul deoarece nu a respectat normele de efectuare a inspecției; (iii) superiorul reclamantului pentru a nu-l instrui în ceea ce privește reglementările de siguranță aplicabile; (iv) societatea E, de asemenea, pentru a nu-și instrui angajații în mod corespunzător. 18. Departamentul Vamal Regional Timișoara a formulat anumite obiecții în ceea ce privește raportul și a insistat că raportul menționează că reclamantul a urcat pe vagon doar după M.M., un angajat al Companiei Ferate Naționale, i-a asigurat că nu există nici un pericol de accident (o trimitere la declarațiile S.V. 19. De asemenea, a subliniat că reclamantul a fost prezentat la 3 iunie 2002. 20. În cele din urmă, a susținut că o analiză a documentelor și declarațiile martorilor prezente la incident a arătat că accidentul a avut loc deoarece Compania Națională a Căilor Ferate nu a observat Ordinea nr. 26 din 11 ianuarie 2000, care stabilește reglementările privind sănătatea și siguranța pentru industria transportului feroviar. 21. La sfârșitul anchetei, comisia specială a impus amenzi administrative societății E și managerului său pentru neobservanța reglementărilor aplicabile privind sănătatea și siguranța. 22. Societatea E a depus o plângere care vroia să anuleze amenzile, susținând că nu avea nicio obligație legală de a instrui reclamantul pentru că nu a fost angajat de ele. 23. Prin hotărârea din 16 septembrie 2003, Curtea de district Lugoj a permis plângerea și a susținut că Compania Națională a Căilor Ferate ar trebui să fie responsabilă pentru accident. Razul său a fost după cum urmează: „Demonstrarea neglijenței brute, reprezentanții Companiei Ferate Naționale nu au ordonat îndepărtarea celor cinci căruțe de marfă pe pistă industrială”. Curtea și-a continuat raționarea prin faptul că, din moment ce Compania Națională a Căilor Ferate a fost de acord să transporte mărfurile prin prezentarea documentelor necesare autorității vamale, aceasta a devenit responsabilă pentru operațiune. În conformitate cu Decizia T1 privind aplicarea pe teritoriul român al sistemului comun de tranzit pentru transportul de marfă feroviar, compania națională a căilor feroviare a fost obligată, printre altele, să asigure condiții adecvate pentru o inspecție vamală sigură. Curtea a concluzionat că, părăsind cele cinci vagoane de marfă pe căile ferate de înaltă tensiune fără să informeze toate persoanele implicate în inspecția vamală, Compania Națională a Căilor Ferate nu a îndeplinit această obligație. 24. Comisia specială a impus, de asemenea, o amendă managerului societății E, deoarece nu a luat măsurile necesare pentru asigurarea siguranței inspecției vamale și că, deși a însoțit reclamantul la gașa feroviară, nu a făcut o cerere scrisă de înlăturare a căruțelor de marfă din calea ferată electrificată. 25. Administratorul a depus o plângere împotriva amenzii și, prin o hotărâre finală dictată la 29 septembrie 2003, Curtea de district Lugoj a permis plângerea, susținând că managerul nu a fost obligat să solicite îndepărtarea căruțelor de pe calea ferată electrificată. În plus, Comisia a afirmat că, în conformitate cu acordul-cadru semnat la 24 iunie 2002, vagoanele ar fi trebuit să fie pe calea nr. 20, situată în afara garei feroviare, iar angajații companiei feroviare naționale ar fi trebuit să fi mutat cărorarii de la gară în direcția nr. 20. Acesta a concluzionat că angajatul Companiei Ferate Naționale care a fost, de asemenea, prezent la inspecția vamală, M.M., a asigurat reclamantului că ar putea să își efectueze inspecția, chiar dacă vagoanele erau pe o pistă electrificată. 26. La 8 ianuarie 2003, Inspectoratul Timiș al Muncii a cerut procurorului să inițieze o anchetă penală privind dacă managerul companiei E ar putea fi responsabil pentru accident. În consecință, biroul procurorului atașat Curții de district Lugoj a deschis o anchetă preliminară. 27. Reclamantul a depus o declarație în fața procurorului la 26 februarie 2003. Prin decizia din 24 aprilie 2003, procurorul a decis să nu inițieze o anchetă penală din cauza faptului că accidentul a fost cauzat prin propria vină a reclamantului. Această decizie a fost susținută de procurorul principal la 31 iulie 2003. 29. Reclamantul a depus o plângere împotriva acestei decizii cu biroul procurorului atașat de Curtea Județeană Timiș. El susține că organismul de anchetă nu a reușit să clarifice circumstanțele în care a avut loc accidentul și, prin urmare, este necesară o confruntare între toți martorii care au dat declarații contradictorii și că o reconstrucție a scenei accidentului ar fi utilă. În ceea ce privește prezența M.M., angajatul Companiei Ferate Naționale, la locul accidentului, chiar și declarațiile propriilor colegi au fost contradictorii. Reclamantul a susținut în continuare că fără M.M., care le-a însoțit pentru a urmări nr. 7, el și managerul companiei E nu ar fi putut găsi cărucioarele pentru a fi inspectate. De asemenea, reclamantul a susținut că semnul de avertizare pe cărucioarele care urmează să fie inspectate nu a fost acolo la momentul accidentului, ci a fost plasat acolo după accident. În acest sens, el a subliniat că un semn de avertizare nu a putut fi văzut în fotografiile luate de ofițerii de poliție care au examinat scena imediat după accident. Semnul a apărut numai în fotografiile luate de Inspectorarea Timiș a muncii la patru zile după accident. 30. La 30 octombrie 2003, procurorul șef a respins plângerea reclamantului ca fiind nefondată. El a susținut că reclamantul a fost singur responsabil pentru accidentul deoarece a montat vagonul în timp ce a fost conectat la electricitate live fără a fi atent la semnul de avertizare pe cărucior și la acordul-cadru semnat de Stația Natională Feroviară și beneficiarul (compania E). El a respins afirmația reclamantului că semnul de avertizare nu a fost atașat la vagon în ziua accidentului, indicând că semnul nu a putut fi văzut din unghiul la care au fost luate fotografii în acea zi. De asemenea, el a respins cererea reclamantului de a se reexamina martorii din cauza faptului că declarațiile lor nu erau relevante în măsura în care nu puteau face nici o diferență în ceea ce privește concluzia finală. 31. La 14 aprilie 2004, reclamantul a depus o plângere împotriva deciziei de judecată Lugoj, susținând că personalul Companiei Ferate Naționale era responsabil pentru accident. Prin hotărârea din 18 iunie 2004, instanța a permis plângerea și a trimis dosarul înapoi la biroul procurorului pentru a fi redactat un raport de experți și pentru a fi determinat dacă M.M., angajatul Companiei Ferate Naționale pe care reclamantul l-a însoțit în trenul de marfă, avea orice responsabilitate. Experții trebuiau să stabilească dacă căile feroviare au fost electrificate atunci când reclamantul a urcat pe trenul de marfă în ziua accidentului. 32. La 27 septembrie 2004, Curtea județului Timiș a permis un recurs asupra punctelor de drept depuse de biroul procurorului și a anulat hotărârea din 18 iunie 2004, din cauza faptului că, în temeiul articolului 278 alineatul (1) din Codul de Procedură Penală, instanța de primă instanță nu a putut trimite cazul la biroul procuror pentru anchete suplimentare. În consecință, dosarul a fost trimis înapoi la Curtea de District pentru o examinare proaspătă. 33. La 21 ianuarie 2005, Curtea de District Lugoj a respins plângerea reclamantului și a susținut decizia procurorului de a nu iniția o anchetă penală. În acest sens, s-a constatat că, în conformitate cu declarațiile formulate de colegii M.M., ea nu a însoțit reclamantul, S.V. și managerul companiei E la trenul de marfă. Totuși, acesta a afirmat că inspecția vamală ar fi trebuit să fie efectuată pe calea nr. 20 și nu la calea nr. Acesta a concluzionat că reclamantul a fost singur responsabil pentru accidentul deoarece nu a luat în considerare semnul de avertizare al căruciorului și acordul-cadru semnat de Stația Natională de Cărucior și compania E. 34. Reclamantul a depus o plângere penală împotriva managerului Companiei Ferate Naționale pentru falsificarea unui document numit „Declarație”, prezentat comisionului special în timpul anchetei sale privind accidentul. Documentul a fost, de fapt, un acord semnat de Compania Natională a Căilor Ferate, de societatea E și de societatea M care prevede că inspecțiile vamale ale mărfurilor ar trebui să fie efectuate numai pe calea nr. 20 (care nu a fost electrificată). Reclamantul a declarat că managerul l-a redactat și a solicitat administratorilor celorlalte două societăți să-l semneze imediat după accidentul reclamantului (la 21 septembrie 2002), dar a dat 16 septembrie 2002 ca dată semnării. 35. După decizii repetate de a nu iniția procedurile penale pronunțate la 28 septembrie, 27 octombrie și 17 decembrie 2004, la 7 iunie 2005, biroul procurorului atașat Curții de District Lugoj a inculpat directorul Companiei Ferate Naționale pentru abuz de birou, falsificare și utilizarea documentelor falsificate și a trimis dosarul său la Curtea de District Lugoj. 36. Prin hotărârea din 25 ianuarie 2006, Curtea de District Lugoj a constatat că managerul a fost vinovat, considerând că a redactat acordul pentru a proteja societatea sa de răspunderea pentru accidentul reclamantului. Avocatul și apelul ulterior asupra punctelor de drept au fost respinse în mod nefondat de Curtea Timiș și, respectiv, de Curtea de Apel Timișoara la 17 aprilie și 6 septembrie 2006. 37. La 8 mai 2006, reclamantul a depus o cerere de revizuire judiciară a hotărârii penale dictată la 21 ianuarie 2005 de Curtea de District Lugoj. El a afirmat că există noi elemente care ar putea dovedi vinovăția Companiei Ferate Naționale în ceea ce privește evenimentele care au dus la accidentul său. În acest sens, el s-a bazat pe decizia finală a Curții de District Lugoj din 25 ianuarie 2006, prin care managerul Companiei Ferate Naționale a fost considerat vinovat de falsificarea documentului intitulat „Declarație”, care a fost utilizat ca dovezi în procedura penală referitoare la accidentul reclamantului. De asemenea, el a solicitat ca trei noi martori să fie auziți cu privire la problema dacă M.M. a fost prezent atunci când a avut loc accidentul. 38. Reclamantul a susținut că acest document a jucat un rol decisiv în concluziile comisiei de anchetă, precum și în deciziile procurorilor și judecătorilor, în ceea ce privește răspunderea pentru accident. 39. Curtea de district Lugoj a respins cererea ca fiind inadmisibilă, deoarece a avut ca obiect o decizie în care instanța nu a examinat fondurile cauzei și ca nefondată, deoarece noile dovezi menționate de reclamant nu afectează de facto fapt faptele stabilite în decizia. 40. La 18 octombrie 2005, reclamantul a interzis o acțiune civilă în fața Curții de district Lugoj care solicită compensare pentru prejudiciu material și nepecuniare. El a solicitat daune de la Compania Feratelor Naționale și M.M din cauza neglijenței lor în cadrul organizării inspecției vamale. El a subliniat faptul că, din cauza accidentului pe care a avut-o pentru a suferi intervenții chirurgicale scumpe și a fost clasificat ca fiind dezactivat permanent. 41. La 20 iunie 2006, Curtea de District Lugoj a respins o obiecție de res judicata ridicată de către inculpați. Acesta a susținut că decizia penală din 21 ianuarie 2005 nu a examinat răspunderea civilă a inculpaților, ci numai răspunderea penală a acestora. Curtea a remarcat că, deși dovezile referitoare la prezența M.M. la locul accidentului nu erau concludente, angajatul Companiei Ferate Naționale ar trebui totuși să fie responsabil pentru că nu a îndeplinit datoria profesională. Curtea a remarcat, de asemenea, că, potrivit unuia dintre colegii M.M. care ocupase aceeași poziție ca M.M. și al descrierii sa de muncă („Fișa Postului”), a fost datoria M.M. de a gestiona documentația vamală pentru agentul vamal și de a supraveghea, de asemenea, scăderea vagoanelor relevante din stația de feroviare. Curtea a constatat, de asemenea, că, în temeiul legii aplicabile privind aplicarea sistemului comun de tranzit în România, Compania Națională a Căilor Ferate a fost obligată să fie implicată activ în inspecția vamală a căruțelor. Cu toate acestea, societatea și-a respectat obligațiile superficiale prin intermediul angajaților săi. Astfel, prin aplicarea ștampilei CIM, angajatul societății a convins reclamantul și managerul societății E că totul este gata pentru inspecție. Curtea a permis în parte acțiunea reclamantului, a susținut că atât reclamantul, Compania Natională de Căi Ferate și M.M. au fost în mod egal responsabil pentru accident și a ordonat societății inculpate și M.M. să plătească jumătate din daunele solicitate. 42. Compania acuzată a interzis recursul și recursul a fost permis de Curtea de judecată Timiș la 19 februarie 2008. Acesta a anulat hotărârea instanței de primă instanță, susținând că situația de facto a fost deja stabilită printr-o decizie finală a unei instanțe penale și a dobândit astfel autoritatea de res judicata în fața instanțelor civile. 43. La 26 ianuarie 2009, Curtea de Apel Timișoara a respins un recurs asupra punctelor de drept depuse de solicitant. 44. Ordinea nr. 26 din 11 ianuarie 2000 stabilește reglementările de sănătate și siguranță pentru industria transportului feroviar. art. 3 prevede că reglementările sunt obligatorii și că acestea trebuie comunicate persoanelor interesate de către inspectorii locali de muncă. art. 66 din Ordin interzice inspecția, aplicarea sigiliilor sau efectuarea oricărei lucrări din partea superioară a unei cărucioare în timp ce trenul este pe piste electrificate. 46. art. 79 din Ordine prevede că toate măsurile preventive specificate trebuie luate atunci când operațiunile care prezintă un pericol de electrocuție sunt efectuate. 47. CIM este un document standardizat pentru transportul transfrontalier de mărfuri pe cale feroviară, bazat pe recomandările ONU privind normele internaționale uniforme și utilizate în Uniunea Europeană (UE). CIM reprezintă Convenția Internationale interesant le transport des Marchandises par chemin de fer, denumirea franceză pentru Convenția care reglementează definițiile și aplicarea sa. 48. Procedura T1 se referă la circulația mărfurilor din afara UE atunci când sunt implicate taxe vamale sau alte taxe de import. 49. În conformitate cu art. 70 din convenția menționată mai sus, care stabilește o procedură comună de tranzit, o societate feroviară care acceptă mărfuri pentru transport în conformitate cu o notă de transport CIM care servește ca declarație comună de tranzit este principală pentru această operație. 50. Procedura penală în România este reglementată de Codul de Procedură Penală și se bazează pe principiile legalității și oficialității. Acuzarea este obligatorie atunci când există suspiciuni rezonabile că a fost comisă o infracțiune penală supusă urmăririi penale obligatorii.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă