CtEDO 24.05.2012 Auto

BINISAN v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
24.05.2012
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BINISAN v. ROMANIA (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Cererea nr. 39438/05 Dan-Liviu BINIȘAN împotriva României depusă la 24 octombrie 2005 DECLARAREA FACTELOR Dl. Dan-Liviu Binișan este un cetățen român care s-a născut în 1974 și trăiește în Lugoj. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 20 septembrie 2002, la ora 13:00, reclamantul a fost electrocutat în timpul îndeplinirii sarcinilor sale ca inspector vamal. Ca urmare a accidentului, reclamantul a avut nevoie de 138 de zile de îngrijire medicală. El a suferit arsuri la 70% din organismul său. În majoritatea documentelor oficiale care reflectă accidentul, cum ar fi deciziile instanțelor sau procurorilor, precum și un raport medical redactat la 16 Februarie 2004, s-a menționat că viața reclamantului era în pericol. Pentru aproape două luni el a fost într-un comă adânc, într-un spital situat în Ungaria. Datorită arsurilor severe el a avut greutăți respiratorii și a suferit mai multe grefe de piele. După decizia Autorității Naționale de Pensiuni emisă la 28 mai 2004, reclamantul a fost clasificat ca fiind dezactivat permanent. Investigarea accidentului din 20 septembrie 2002 O comisie specială compusă de experți din Inspectoarea muncii Timișoara, Departamentul Regional de Vamă Timișoara (Hotărârea Regională Interjudețeană Timișoara) și Subsidiarul Timișoara al Companiei Ferate Naționale au fost înființate pentru a investiga accidentul. Potrivit raportului elaborat de comisie la 16 septembrie 2002, o societate exportatoare privată („societate E”) a încheiat un contract cu subsidiarul Lugoj Merchandise al Companiei Ferate Naționale (Statia CFR Marfă Lugoj) și o altă societate privată (societate M), care avea dreptul de a utiliza căile feroviare industriale nr. 20. Contractul prevedea că societatea E ar putea utiliza căile feroviare industriale nr. 20 pentru cele cinci căruțe puse la dispoziția sa de către Compania Feroviară Națională pentru a efectua toate operațiunile necesare, inclusiv inspecțiile vamale, pentru exportul mărfurilor sale în străinătate. La 20 septembrie 2002, la aproximativ 9.30 a.m., S.V. s-a dus la Lugoj Railway Station cu toate documentele legate de transportul mărfurilor companiei E pentru a le aplica timbrele stației. Având toate documentele ștampilate, managerul companiei E și S.V. s-a dus la Oficiul Vamal Lugoj pentru a cere unui inspector vamal să efectueze inspecția vagoanelor și să aplice sigiliile. Reclamantul a fost responsabil pentru efectuarea inspecției vamale. La aproximativ 13 p.m., reclamantul a însoțit managerul companiei E și S.V. la Lugoj Railway Station. Vagoanele nu au fost la calea nr. 20 dar la calea nr. Potrivit declarațiilor managerului companiei E, S.V. și reclamantului, un angajat al Companiei Ferate Naționale, M.M., a mers cu ei pentru a le arăta unde au fost cărucioarele. Totuși, conform declarațiilor colegilor M.M., ea nu le-a însoțit pe măsură ce era mai departe pe calea. Reclamantul a fost electrocutat la ora 13:19. Raportul a concluzionat că accidentul a avut loc deoarece nu au fost respectate reglementările privind sănătatea și siguranța, iar angajatorul reclamantului nu a asigurat că a fost instruit în mod corespunzător pentru îndeplinirea sarcinilor pe căile ferate. Raportul a afirmat, de asemenea, că „receperea vagoanelor de către societatea E de la Compania Feroviară Națională nu a fost în conformitate cu acordul-cadru semnat la 24 iunie 2002 de Stația Feroviară Lugoj și compania M și cu documentul numit „Declaratie“ semnat de compania M, compania E și compania Feroviară Națională [1]. Raportul a concluzionat că următoarele sunt responsabile pentru accident: (i) administratorul societății E, deoarece nu a organizat inspecția vamală și nu a respectat acordul menționat anterior; (ii) reclamantul, deoarece nu a respectat normele de efectuare a inspecției; (iii) superiorul reclamantului pentru a nu instrui reclamantul în reglementările de siguranță aplicabile și (iv) societatea E, de asemenea pentru a nu-și forma angajații în mod corespunzător. Departamentul Vamal Regional Timișoara a formulat unele obiecții în legătură cu raportul. Acesta a insistat că raportul menționează că reclamantul a urcat pe vagon doar după M.M., un angajat al Companiei Ferate Naționale, i-a asigurat că nu există niciun pericol de accident (referință la declarațiile S.V. și la administratorul companiei E, care au fost prezente atunci când a avut loc accidentul). De asemenea, acesta a afirmat că „o analiză a documentelor și declarațiilor martorilor prezente la incident arată că accidentul a avut loc deoarece Compania Națională a Căilor Ferate nu a respectat Ordinea nr. 26 din 11 ianuarie 2000 care stabilește reglementările privind sănătatea și siguranța pentru industria transportului feroviar”. art. 66 din Ordin interzice inspecția, aplicarea sigiliilor sau executarea oricărei lucrări din partea superioară a unui vagon în timp ce trenul este pe căi electrificate. art. 79 prevede că toate măsurile preventive specifice trebuie luate atunci când operațiunile care prezintă un pericol de electrocuție sunt efectuate. La sfârșitul anchetei, comisia specială a impus amenzi administrative societății E și managerului său pentru neobservarea reglementărilor aplicabile privind sănătatea și siguranța. Societatea E a depus o plângere în căutarea anulării amenzii, susținând că nu a fost obligată legal să instruiască reclamantul deoarece nu era angajatul său. Prin hotărârea din 16 septembrie 2003, Curtea de District Lugoj a permis plângerea și a susținut că Compania Națională a Căilor Ferate ar fi trebuit să fie responsabilă pentru accident. Raportul său se referă după cum urmează: „Demonstrarea neglijenței brute, reprezentanții Compania Națională a Căilor Ferate nu a ordonat îndepărtarea celor cinci vagoane de marfă pe cale industrială”, care nu a fost electrificată. Curtea și-a continuat raționarea afirmant că, din moment ce Compania Națională a Căilor Ferate a fost de acord să transporte mărfurile prin prezentarea documentelor necesare autorității vamale, aceasta a devenit responsabilă pentru operațiunea de transport. În conformitate cu Decizia T1 privind aplicarea pe teritoriul român al sistemului comun de tranzit pentru transportul de marfă feroviar, compania națională a căilor feroviare a fost obligată, printre altele, să asigure condiții adecvate pentru o inspecție vamală sigură. Curtea a concluzionat că, părăsind cele cinci vagoane de marfă pe căile ferate de înaltă tensiune fără să informeze toate persoanele implicate în inspecția vamală, Compania Națională a Căilor Ferate nu și-a îndeplinit obligația. Comisia specială a impus, de asemenea, o amendă managerului societății E, deoarece nu a luat măsurile necesare pentru asigurarea siguranței inspecției vamale și că, deși a însoțit reclamantul la stația de ferate, nu a solicitat în scris îndepărtarea căruciorilor de marfă din căile ferate electrificate. Prin o hotărâre finală dictată la 29 septembrie 2003, Curtea de District Lugoj a permis plângerea depusă de manager împotriva amenzii, susținând că managerul nu a fost obligat să solicite îndepărtarea căruțelor din calea ferată electrificată. În plus, acesta a declarat că, în conformitate cu o convenție-cadru semnată la 24 iunie 2002, vagoanele ar fi trebuit să fie primite pe calea nr. 20 situată în afara garei feroviare și că angajații Companiei Feroviare Naționale ar fi trebuit să fi mutat vagoanele de la gașa feroviară spre calea nr. 20. Acesta a concluzionat că angajatul prezent la inspecția vamală, M.M., a asigurat reclamantului că ar putea efectua inspecția sa, chiar dacă vagoanele sunt pe o pistă electrificată. Acțiunea penală ulterioră La 8 ianuarie 2003, Inspecția Timiș a solicitat biroului procurorului să înceapă o anchetă penală cu privire la dacă managerul companiei E ar putea fi responsabil pentru accident. În consecință, biroul procurorului atașat Curții de district Lugoj a deschis o anchetă preliminară. Prin decizia din 24 aprilie 2003, acesta a decis să nu inițieze o anchetă penală din cauza faptului că accidentul a fost vina propriului reclamant. La 14 aprilie 2004, reclamantul a depus o plângere împotriva acestei decizii cu Curtea de district Lugoj, care a afirmat că personalul Companiei Ferate Naționale a fost responsabil pentru accident. Prin hotărârea din 18 iunie 2004, instanța a permis plângerea și a trimis dosarul înapoi la biroul procurorului pentru a fi redactat un raport de experți și pentru a fi determinat dacă M.M., angajatul Companiei Ferate Naționale care a însoțit reclamantul, avea orice responsabilitate. Experții trebuiau să stabilească dacă căile feroviare au fost electrificate atunci când reclamantul a mers pe trenul de marfă în ziua accidentului. La 27 septembrie 2004, Tribunalul județului Timiș a permis apelul asupra punctelor de drept depuse de biroul procurorului și a anulat hotărârea din 18 Iunie 2004 din cauza faptului că, pe baza articolului 278 alineatul (1) din Codul de Procedință Penală, instanța de primă instanță nu a putut trimite dosarul înapoi la biroul procurorului pentru anchete suplimentare. Prin urmare, dosarul a fost trimis înapoi la tribunalul de district pentru o examinare proaspătă. La 21 ianuarie 2005, Curtea de district Lugoj a respins plângerea reclamantului și a susținut decizia procurorului de a nu iniția o anchetă penală. În acest sens, s-a constatat că, în conformitate cu declarațiile formulate de colegii M.M., ea nu a însoțit reclamantul, S.V. și managerul companiei E la trenul de marfă. De asemenea, a declarat că inspecția vamală ar fi trebuit să fie efectuată pe calea nr. 20 și nu pe calea nr. Procedura penală inițiată de reclamant împotriva managerului Companiei Ferate Naționale Reclamantul a depus o plângere penală împotriva managerului Companiei Ferate Naționale pentru falsificarea unui document prezentat Comisiei speciale în timp ce a efectuat investigația privind accidentul. Documentul a fost, de fapt, un acord semnat de Compania Natională a Căilor Ferate, de societatea E și de societatea M, cu condiția ca inspecțiile vamale ale mărfurilor să fie efectuate numai pe calea nr. 20 (nu electrificată). Septembrie 2002), dar a menționat 16 septembrie 2002 ca data semnării. După decizii repetate de a nu iniția procedura penală pronunțată la 28 Septembrie, 27 octombrie și 17 decembrie 2004, la 7 iunie 2005, biroul procurorului a atașat Curții de District Lugoj a inculpat managerul Companiei Ferate Naționale pentru abuz de birou, falsificare și utilizarea documentelor falsificate și a trimis dosarul său la Curtea de District Lugoj. Prin hotărârea din 25 ianuarie 2006, Curtea de District Lugoj a constatat că managerul a fost vinovat, declarând că a redactat acordul pentru a proteja societatea sa de răspunderea pentru accidentul reclamantului. Avocatul ulterior și apelul asupra punctelor de drept au fost respins de Curtea de Conturi Timiș și, respectiv, de Curtea de Apel Timișoara la 17 aprilie și 6 septembrie 2006 ca nefondat. Cererea reclamantului de revizuire judiciară a hotărârii penale din 21 ianuarie 2005 La 8 mai 2006, reclamantul a depus o cerere de revizuire judiciară a hotărârii penale pronunțată la 21 ianuarie 2005 de Curtea de District Lugoj. El a afirmat că există noi elemente care ar putea dovedi vinovăția Companiei Ferate Naționale în evenimentele care au dus la accidentul său. În acest sens, el s-a bazat pe decizia finală a Curții de District Lugoj din 25 ianuarie 2006 prin care managerul Companiei Ferate Naționale a fost considerat vinovat de falsificare a documentului „Declarație „ a folosit ca dovezi în procedurile penale legate de accidentul reclamantului, iar el a solicitat, de asemenea, ca trei noi martori să fie auziți cu privire la dacă M.M. a fost prezent când a avut loc accidentul. Curtea de district Lugoj a respins cererea ca fiind inadmisibilă, deoarece a considerat o decizie în care instanța nu a examinat fondurile cauzei și nefondată, deoarece noile probe propuse de reclamant nu au afectat situația de facto stabilită în decizia. Procedura civilă instituită de reclamant La 18 octombrie 2005, reclamantul a adus o acțiune civilă care solicită compensare în ceea ce privește prejudiciu material și moral în fața Curții de district Lugoj. El a solicitat daune de la Compania Natională a Căilor Ferate și M.M. pentru neglijența lor în organizarea inspecției vamale. La 20 iunie 2006, Curtea de District Lugoj a permis parțial acțiunea reclamantului, susținând că atât reclamantul, cât și Compania Națională a Căilor Ferate au fost în mod egal responsabil pentru accident și a ordonat societății inculpate să plătească jumătate din daunele solicitate. instanța judecătorească care susține că situația de facto a fost deja stabilită printr-o decizie finală a unei instanțe penale, care a dobândit autoritatea de res judicata în fața instanțelor civile. La 26 ianuarie 2009, Curtea de Apel Timișoara a respins recursul asupra punctelor de drept depuse de reclamant, declarând că el a fost singurul responsabil pentru accidentul, deoarece el nu a observat semnul „pericol de electrocuție”. Ordinul intern nr. 26 din 11 ianuarie 2000 prevede normele de sănătate și siguranță pentru industria feroviară de transport. 3 prevede că reglementările sunt obligatorii și sunt comunicate persoanelor interesate de către inspectorii locali de muncă, care nu sunt publicate în Jurnalul Oficial. COMPLAINTE Conform articolului 3 din Convenție, reclamantul susține că viața sa a fost pusă în pericol prin neglijența personalului unei societăți deținute de stat. El plânge, de asemenea, că autoritățile de stat nu au investigat în mod eficient accidentul din 20 septembrie 2000 sau să pedepsească persoanele responsabile pentru aceasta. Afirmă că ancheta care a urmat nu a dus la penalități penale sau disciplinare, că încercarea sa de a obține compensații în proceduri civile nu a avut succes din cauza concedierii acțiunii sale din cauza faptului că această chestiune era deja judecată în temeiul articolului 8 § 1 din Convenție, el se plânge că statul nu și-a protejat dreptul la integritate fizică. El susține, de asemenea, că nu a beneficiat de proceduri echitabile, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenție, plângând în principal de rezultatul procedurii. Întrebări către părți A fost încălcat dreptul reclamantului la viață, garantat de art. 2 din Convenția în acest caz? În special, având în vedere obligațiile pozitive impuse statului de această dispoziție, autoritățile (Societatea Națională a Căilor Ferate) au știut sau ar fi trebuit să cunoască existența unui risc real și imediat și, dacă este cazul, au făcut tot ceea ce le putea fi cerut pentru a împiedica viața reclamantului să fie pusă în pericol în mod evitabil? În acest sens, guvernul este invitat să prezinte cadrul legislativ și administrativ care reglementează organizarea inspecțiilor vamale pe căile ferate ale Companiei Ferate Naționale și să formuleze observații privind dacă acest cadru a fost implementat în mod eficient. Având în vedere protecția procedurală a dreptului la viață, soluțiile legale disponibile, luate împreună și, astfel cum sunt prevăzute în legislație și aplicate în practică, să se asigure mijloace juridice care să poată stabili faptele, să păstreze răspunderea celor vinovați și să furnizeze reparații adecvate victimei? [1] Acest document a fost semnat după accident, data sa fiind falsificată de managerul Companiei Ferate Naționale, în conformitate cu decizia penală finală din 25 ianuarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă