CASE OF BOLOVAN v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Remainder inadmissible;No violation of Art. 3 (substantive aspect);Violation of Art. 3 (procedural aspect);Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - award
CASE OF BOLOVAN v. ROMANIA (CtEDO, 2009)
Reclamantul s-a născut în 1944 și locuiește în Cioroiași. În perioada materială, lucra ca șofer profesionist. Pe 21 iunie 1997, la ora 19:00, reclamantul și-a parcat mașina la marginea drumului, cu intenția de a petrece noaptea în apartamentul său. El a fost însoțit de prietena lui, S.U. Când au început să meargă departe de mașină, doi ofițeri de poliție (plutonieri) au ieșit dintr-o mașină și i-au abordat, unul în uniformă (S.D.) și celălalt în haine simple (P.D.). a cerut actele de identificare ale reclamantului, dar aceasta din urmă nu le-a putut produce ca el le-a lăsat în alta mașină. S.D. a luat cheile mașinii din mâna sa cu intenția de a căuta masina. Reclamantul i-a spus că el nu va găsi hârtiile în mașină și că, de fapt, el tocmai a fost amendat pentru aceeași infracțiune. El a pus mâna în buzunar pentru a scoate raportul poliției. În acel moment, ofițerul de poliție a lovit reclamantul în gură și a încercat să-l lovească din nou. Reclamantul a căzut înapoi și a ridicat piciorul în apărare. P.D. a intervenit și cei doi polițiști au aruncat fata reclamantului în jos pe mașina sa și a căutat el și vehiculul. În timp ce buzele sale erau sângerate, reclamantul a strigat la poliție, numind-i „agenti miliția” (milițieni). El le-a spus că va merge direct la un medic forense și apoi va apăsa acuzații împotriva lor. La 21 iunie 1997, la ora 19:00, reclamantul conducea mașina în timp ce era sub influența alcoolului. Când a văzut poliția efectuat controalele de trafic, el a decis să oprească masina și să continue pe jos, pentru a nu fi prins de conducere beat. Ofițerii de poliție S.D. și P.D. a observat reclamantul și a presupus că încearcă să nu fie verificat. S.D. s-a apropiat de el în mașina lor. S.D. s-a prezentat și a cerut să vadă actele de identificare ale reclamantului. Reclamantul a întors spatele la poliție, a strigat abuz și le-a spus că nu are actele pe el. El a fost incoerent și mirosit de alcool. Poliția i-a cerut să meargă cu ei la spital pentru un test de sânge. Reclamantul a refuzat să le urmeze. Când S.D. a încercat să-l ia de braț, reclamantul a devenit violent și abuziv. El a lovit S.D. în picior. El a fost apoi imobilizat de S.D. și P.D., dar a reușit să rupe uniforma S.D. După incident, reclamantul a fost dus direct la spital pentru testarea conținutului de alcool în sânge. Medicul a concluzionat, după efectuarea testelor standard, că reclamantul nu a fost sub influența alcoolului. De asemenea, ea a observat în forma de evaluare clinică că reclamantul a avut o vânătaie mică pe buza de sus stânga. Două mostre de urină au fost luate și trimise la laborator pentru teste suplimentare. Rezultatele (disponibile la 23 iunie 1997) au arătat un conținut de alcool de sânge de 1,45g/ooo. 10. Mai târziu în acea seară, reclamantul a fost dus de la spital la sediul poliției. Mașina lui a fost adusă și în curtea poliției. Prietena lui a fost intervievată până la 11 p.m., când a fost eliberată. 11. La 22 iunie 1997, procurorul a ordonat arestarea reclamantului. La 23 iunie 1997, el a fost retras în custodie timp de treizeci de zile. El a rămas în custodie până la sfârșitul procedurii penale împotriva lui. 12. La câteva zile după incident, poliția a permis S.U. să ia mașina reclamantului din curtea de poliție. 13. La 8 iulie 1997, Oficiul Procurorului a atașat Curtea Județeană Dolj a inculpat reclamantul pentru conducere sub influența alcoolului și pentru insulte și violență. Acesta a descris incidentul după cum urmează: „În timp ce [reclamantul] nu avea actele sale de identitate, [S.D.] a insistat să meargă la spital și când el a încercat să-și ia brațul să-l conducă la mașină de poliție, [reclamatorul] a devenit violent, s - a rupt și l - a lovit în femurul stâng, aproape de șold. ... În timpul interviului [reclamantul] a admis parțial faptele; el a declarat că a beat doar o sticlă de bere la ora 11 a.m. și că el a lovit doar ofițerul de poliție după ce a fost lovit de el.” 14. La 8 septembrie 1997, instanța a auzit declarații de la S.U. și un martor, D.P. Ei au menținut declarațiile pe care le-au făcut procurorului, dar primul a adăugat că ea a văzut ofițerul de poliție a lovit reclamantul și că a început să sângereze, iar cel de al doilea a adăugat că a văzut pe reclamant sângerarea. 15. La 20 octombrie 1997, Curtea județului Dolj a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la trei ani de închisoare. Curtea a susținut versiunea procurorului a evenimentelor. Reclamantul a reiterat că el a fost lovit de S.D. Curtea a eliminat declarațiile prezentate de S.U. și D.P. după cum urmează: „Este adevărat că, înaintea instanței, martorul [S.U.] a declarat că reclamantul a fost lovit de [S.D.], iar martorul D.P. a observat că reclamantul a sângerat, fără să fi văzut dacă a fost lovit. Cu toate acestea, aceste declarații vor fi respinse ca insincere în, în măsura în care în timpul urmăririi penale martorii nu au făcut astfel de declarații și nu au putut justifica de ce nu au făcut acest lucru.” 16. Reclamantul a apelat împotriva deciziei. El a reiterat că a fost lovit mai întâi de ofițer de poliție și a făcut trimitere la forma de evaluare clinică pentru a dovedi violența suferită. Curtea de Apel Craiova și-a bazat examinarea pe declarația adresată reclamantului procurorului și a considerat că acuzațiile sale nu au fost susținute de probe. Prin urmare, a susținut decizia instanței județului, la 12 februarie 1998. 17. La 19 iunie 1998, Curtea Supremă de Justiție a respins un recurs asupra punctelor de drept depuse de reclamant și a susținut sentința. Acesta a susținut că: „Niciunul dintre martorii auziți în acest caz a confirmat apărarea reclamantului că a fost lovit direct după cererea de a-și produce actele de identitate” 18. La 7 august 1998, reclamantul a solicitat procurorului general să apeleze împotriva deciziei finale din 19 iunie 1998. La 30 octombrie 1998, procurorul general i-a informat că nu există motive pentru a solicita deschiderea procedurii (recurs în Anulare). El a primit același răspuns chiar după ce s-a plâns că intenția sa a fost de a depune o cerere de anulare a deciziei finale (contestare în anulare). 19. La 26 iulie 1997, reclamantul a depus o plângere penală împotriva S.D. El a acuzat ofițerul de poliție că l-a lovit în gură și în spatele capului. 20. A fost intervievat la 14 august 1997 și 8 ianuarie 1998. 21. La 12 septembrie 1997 S.D. a făcut o declarație. 22. La 23 septembrie 1997, reclamantul a depus o plângere de furt din mașină, apartament și apartament, toate cheile fiind în setul care a fost confiscat de poliție și apoi a revenit la S.U. 23. Ofițerii de poliție care au fost martori la incident au fost intervievați de procuror. Toți au declarat că reclamantul a fost recalcitrant și a lovit S.D. 24. La 30 ianuarie 1998, Procurorul Militar Craiova a hotărât să nu inițieze proceduri penale împotriva S.D. și a celorlalți ofițeri de poliție. A considerat că reclamantul s-a comportat agresiv în seara 21 iunie 1997. Decizia nu face nici o referire la niciun act de violență care a fost comis de ofițer de poliție. În ceea ce privește acuzațiile de furt, ea a remarcat că: „Mașina a fost transportată la sediul Poliției de Trafic și, pe măsură ce șoferul a fost arestat în aceeași zi de către Procurorul atașat la tribunalul județului Dolj pentru insulte și violență, a fost eliberată la [S.U.], amanta șoferului, iar un raport a fost redactat. ... Nu există dovezi care să indice că nimic a fost furat de la mașină; raportul confirmă că a fost dat [la S.U.] în buna stare.” 25. Plejele ulteriore depuse de reclamant nu au determinat reluarea cazului de către procurorul militar, ultima decizie de a nu urmări în judecată data de 26 august 1999. 26. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penală și ale dispozițiilor care reglementează poliția și procurorul militar sunt stabilite în Dumitru Popescu v. România (nr. 1), nr. 49234/99, §§ 43-46, 26 aprilie 2007) și Barbu Anghelescu v. România (nr. 464330/99, § 40, 5 octombrie 2004). 27. La punctele 43-45 din hotărârea din Dumitru Popescu (nr. 1), menționat mai sus, există o descriere a dezvoltării legii privind plângerile privind deciziile procurorului (art. 278 din Codul de Procedură Penală și art. 2781 introdus prin Legea nr. 281/24 iunie 2003 aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2004).