STOIAN v. ROMANIA
STOIAN v. ROMANIA (CtEDO, 2012)
Cererea nr. 33038/04 Vasile STOIAN împotriva României depusă la 3 septembrie 2004 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Vasile Stoian, este un național român, care s-a născut în 1961 și trăiește în București. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Evenimentele din 19 septembrie 1999 La 19 septembrie 1999, la aproximativ 1 a.m., în timp ce reclamantul conducea mașina, o patrulă de poliție aparținând inspectorului de poliție Ilfov a oprit mașina și i-a cerut să producă un card de identitate. El a răspuns că nu are cartea de identitate cu el, dar numele lui era Vasile Stoian și era avocat și fost ofițer de poliție. Reclamantul a fost invitat să iasă din mașină. După câteva minute, s-a întors în mașină și a lăsat brusc locul. Potrivit ofițerilor de poliție, colegul lor, A.A., a fost lovit de mașina reclamantului în timp ce încerca să-l oprească. Reclamantul a afirmat că a plecat pentru că ofițerii de poliție l-au insultat. Cei patru ofițeri de poliție implicați în incident au contestat relatarea evenimentelor reclamantului, care au declarat că, având în vedere că reclamantul avea un miros puternic de alcool, el a fost invitat la un laborator forense pentru a determina conținutul său de alcool în sânge. Echipa de poliție a intrat în mașina lor imediat și a început să-l urmărească. De asemenea, au cerut ajutor la secția de poliție. După aproximativ cinci kilometri masina de poliție a colizionat cu mașina reclamantului forțând-l să se oprească. Ofițerii de poliție imobilizează și bătut reclamantul. Întrucât reclamantul a refuzat din nou să prezinte o carte de identitate, polițiștii au efectuat o căutare a corpului și o căutare a mașinii sale. Reclamantul a încercat să evadeze în direcția câmpului situat pe partea stângă a drumului. A fost bătut cu dificultăți. După aproximativ douăzeci de metri ofițerii de poliție l-au imobilizat din nou. Reclamantul a susținut că a fost lovit în repetate rânduri de ofițeri de poliție. Unul dintre ofițerii de poliție a avut ideea de a invita reporterii de la canalul de televiziune „Antena 1” pentru a filma incidentul. În 30 de minute un grup de reporteri de televiziune a sosit pe loc și a început să ia imagini ale reclamantului bătut și plin de sânge. Ofițerii de poliție au continuat căutarea lor, verificând conținutul unui sac găsit în vehiculul reclamantului. În sacul ei au găsit permisul de conducere reclamantului. Reclamantul a susținut că ofițerii de poliție au efectuat căutarea sacului său după ce și-a rupt încuietorul, în ciuda faptului că el și-a exprimat intenția de a deschide geanta și de a le da documentele de identitate. Această afirmație a fost confirmată de declarațiile martorilor și imaginile filmate de reporterii de televiziune. În cele din urmă, reclamantul a fost dus la laborator legist unde a făcut un test pentru determinarea conținutului său de alcool în sânge. Certificatul medical din 19 septembrie 1999 Reclamantul a suferit un examen medical la Institutul National Forensic. Conform certificatului medical emis la 19 septembrie 1999, a prezentat leziuni care ar fi putut fi produse prin a fi lovit cu un obiect greu și a estimat că reclamantul a avut nevoie de 12 până la 14 zile de tratament medical pentru recuperare. Raportul poliției (a) Raportul incidentului La câteva ore după incident, cei patru ofițeri de poliție au redactat un raport de incident, care și-a prezentat versiunea evenimentelor. Raportul a fost semnat de V.L. și C.G. care se presupune că a văzut incidentul. De asemenea, ofițerii de poliție au redactat un raport de căutare care descrie elementele găsite în geanta și masina reclamantului. Acest raport a fost semnat de C.G. și B.F. care se presupunea că au fost prezente atunci când căutarea a fost efectuată. (b) Raportul de anchetă la fața locului Alți ofițeri de poliție, au sosit la locul incidentului, au efectuat o anchetă și au redactat un raport de anchetă la fața locului ( Raportul de conservare la fața locului ). Potrivit raportului lor, Inspectoratul de Poliție Ilfov a cerut intervenția lor deoarece colegul lor, A.A., a fost lovit de o mașină condusă de o persoană sub influența alcoolului. Raportul lor a fost semnat de V.L., care a semnat și raportul incidentului. Raportul prezintă aceeași versiune de evenimente ca și raportul incidentului. Declarațiile martorilor (a) Declarațiile lui V.L. V.L. au dat o declarație scrisă imediat după incidentul care a confirmat versiunea ofițerilor de poliție. În următoarele declarații din 7 iulie 2000, 19 septembrie 2002 și 15 ianuarie 2004, el și-a schimbat versiunea inițială a evenimentelor susținând că nu a fost prezent la incident. În această privință, el a recunoscut că în noaptea din 19 septembrie 1999, el a fost oprit de o patrulă de poliție și a întrebat unde merge. După ce le-a informat că se duce în satul din apropiere, ofițerii de poliție i-au cerut să se întoarcă mai târziu. El a susținut că nu s-a întors, ci în dimineața următoare, la aproximativ 11 a.m., doi dintre ofițerii de poliție pe care l-a întâlnit în noaptea anterioară însoțit de alți trei ofițeri de poliție l-au vizitat acasă. Ei dictau o declarație și i-au cerut să semneze. De asemenea, i-au cerut să semneze un raport de incidente și un raport de căutare în gol. La 16 august 2004, biroul procurorului atașat Curții de Apel la București a inițiat o anchetă penală împotriva lui pentru mărturie falsă. El a remarcat că, după semnarea incidentului și a rapoartelor la fața locului și a dat o declarație scrisă care a confirmat versiunea prezentată de ofițerii de poliție, mai târziu, el și-a schimbat poziția, declarând că nu a fost prezent la incident. La 25 ianuarie 2006, ancheta penală a fost întreruptă ca și alți martori prezenti la incident au declarat că nu au văzut V.L. în noaptea 19 septembrie 1999. (b) Declarațiile C.G. La 21 februarie 2000, C.G., a schimbat declarația inițială susținând că aceasta a fost dictată de ofițeri de poliție. Potrivit ultimei sale declarații, el a fost oprit de ofițeri de poliție doar după ce majoritatea evenimentelor au avut loc deja. El a văzut masina reclamantului într-un canal și trei ofițeri de poliție vine cu reclamantul dintr-un câmp din apropiere. El a observat că reclamantul a fost încătușat și a avut sânge pe fața lui pare să fie rănit la templul său drept. C.G. a auzit reclamantul spunând ofițerilor de poliție numele său și că el este un avocat. A auzit, de asemenea, ofițerii de poliție insultând reclamantul. El a fost prezent atunci când ofițerii de poliție au invitat reporterii canalului “Antena 1” să ia imagini ale reclamantului. C.G. a declarat că V.L nu a fost prezent la evenimente. (c) declarațiile B.F. B.F. a fost în aceeași mașină cu C.G. în noaptea 19 septembrie 1999. Pe 22 iunie 2000, ea a declarat că în noaptea evenimentelor pe care le-a văzut reclamantul cu sânge pe fața lui și semne evidente de violență. Ea a menționat, de asemenea, că a auzit reclamantul cerea ofițerilor de poliție să nu-și forțeze geanta pentru că el va deschide geanta și le va da cartea de identitate. În declarația ei din 20 octombrie 2003, ea a menționat că declarația ei inițială, dată imediat după evenimente, a fost în întregime dictată de ofițerii de poliție. (d) E.I. Într-o declarație dată la 30 mai 2000, E.I. a susținut că în noaptea 19 septembrie 1999 a văzut o mașină de poliție după o Dacia albă. El a văzut, de asemenea, mașina de poliție forțând cealalaltă mașină să se oprească și să intre în fosă. A părăsit mașina și a venit mai aproape să vadă ce s-a întâmplat. A susținut că l-a văzut pe solicitant pe teren și ofițerii de poliție l-au dat lovituri. A susținut, de asemenea, că l-a auzit pe solicitant plângând de durere și le-a cerut să nu-l omoare pentru că avea copii acasă. Toți polițiștii îl loveau și îl insultau. Să nu fie surprins de ofițerii de poliție în timp ce se uita la o astfel de scenă, el a părăsit locul în direcția opusă pentru a evita o posibilă întâlnire cu mașina de poliție. În ziua următoare, el a văzut imaginile luate de reporterii Antena 1 și a decis să depună o declarație în fața procurorului. Potrivit hotărârii procurorului șef din 24 septembrie 2004, la 30 de ani. I.E.I. și-a schimbat declarația inițială admițând că nu a fost prezent la evenimentele din 19 septembrie 1999, ci a încercat să ajute reclamantul. Televiziune transmisă Pe 20 septembrie 1999 canalul de televiziune „Antena 1” și-a transmis programul său săptămânal numit „Squad Mobile” ( Brigada mobilă ). Reclamantul a susținut că imaginile filmate au fost transmise unui public mare și el a fost recunoscut de un număr mare de persoane, în special din cauza profesiei sale. De asemenea, s-a plâns că imaginile au fost din nou transmise de mai multe ori de același canal de televiziune. Procedura penală împotriva reclamantului La 20 septembrie 1999 a fost inițiată o anchetă penală împotriva reclamantului pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, provocând prejudicii corporale și comportament insultant. La 2 august 2000, biroul procurorului atașat Curtea de județul București a întrerupt ancheta penală. Acesta a susținut că infracțiunile de conducere sub influența alcoolului nu au fost justificate în mod factual, conform unui raport legistic elaborat la 19 septembrie 1999, conținutul de alcool în sânge al reclamantului a fost de 0,6 %. În legătură cu leziunile corporale ale poliției A.A., acesta a remarcat că nu a fost depus niciun certificat medical în dosar și a susținut că reclamantul nu a avut nici o intenție de a-l răni. În ceea ce privește comportamentul insultant al reclamantului, acesta a considerat că reclamantul nu a comis nicio infracțiune. Decizia procurorului a declarat că ofițerii de poliție “a bătut reclamantul, a forțat geanta care conține articole personale valoroase și a invitat canalul de televiziune „Antena 1” să raporteze incidentul”. Acesta a concluzionat că reclamantul nu a comis nicio infracțiune, dar ofițerii de poliție au încălcat datoria lor. Acesta a indicat ca fiind relevant pentru concluziile sale declarațiile martorilor dinaintea organelor de anchetă, care erau complet diferite de declarațiile lor inițiale, dictate de ofițerii de poliție. Procedura penală împotriva ofițerilor de poliție (a) plângerea reclamantului La 20 septembrie 1999, reclamantul a depus o plângere penală împotriva celor patru ofițeri de poliție implicați în incident. El a susținut că l-au bătut și furat USD 1.600 el a avut în geanta lui. El a susținut, de asemenea, că el a fost bătut și păstrat ilegal în mașina de poliție timp de aproximativ două ore. El a adăugat că ofițerii de poliție au efectuat înregistrări ilegale ale mașinii și sacului său și a invitat reporterii de televiziune să filmeze incidentul. La 19 februarie 2001 a fost inițiată o anchetă penală împotriva celor patru ofițeri de poliție din Inspectoarea Poliției din Ilfov pentru abuz de autoritate, forjare de documente oficiale, utilizarea documentelor falsificate și instigarea la mărturie falsă. Procurorul militar a susținut că în noaptea 19 septembrie 1999, în timp ce, pe datorie, ofițerii de poliție au supus reclamantului la bolnavi Tratamentul care i-a provocat leziuni care au nevoie între 12 și 14 zile de tratament medical pentru recuperare. El a susținut, de asemenea, că ofițerii de poliție au încercat să-și acopere activitatea criminală prin elaborarea de rapoarte care nu reflectaseră realitatea evenimentelor și au forțat martorii să facă declarații false. La 28 martie 2003, procurorul militar și-a întrerupt investigația în legătură cu presupusul furt. Pentru restul infracțiunilor din acuzația ofițerilor de poliție, el a renunțat la jurisdicția în favoarea biroului procurorului atașat la Curtea de Apel din București. La 12 noiembrie 2003, reclamantul a solicitat prelungirea procedurii penale împotriva ofițerilor de poliție pentru alte infracțiuni. El a afirmat că și-au distrus geanta, telefonul mobil, brățara ceasului său. El a afirmat, de asemenea, că onoarea și reputația sale au fost deteriorate de remarcile făcute de ofițerii de poliție în fața camerei de televiziune. Reclamantul a cerut, de asemenea, procurorului să inițieze o anchetă împotriva ofițerilor de poliție care au redactat raportul la fața locului, susținând că au forțat V.L. să semneze raportul lor, în ciuda faptului că nu a fost prezent la evenimente. (b) Decizia procurorului din 19 august 2004 La 19 august 2004, biroul procurorului a atașat Curtea de Apel din București a decis să întrerupă ancheta din cauza faptului că nu există dovezi că polițiștii au supus reclamantului la maltraturi. În plus, el a declarat că reclamantul și-a provocat leziunile și a distrus brățara ceasului și telefonul mobil. Acuzațiile reclamantului în legătură cu invitația reporterilor de televiziune la locul incidentului au fost respinse din cauza faptului că plângerea sa nu a fost depusă în termenul legal prevăzut de art. 284 din Codul de Procedură Penală („CPC”). În ceea ce privește remarcile insultante adresate reclamantului de către ofițerii de poliție, procurorul a susținut că acestea au fost justificate de atitudinea reclamantului. El a subliniat, de asemenea, că căutarea organismului și căutarea pungii reclamantului erau necesare pentru a-și stabili identitatea. În legătură cu falsificarea și utilizarea documentelor falsificate, el a susținut că rapoartele redactate de acuzați reflectă realitatea. El a susținut, de asemenea, că V.L. și-a schimbat declarația inițială privind influența exercitată de solicitant. Procurorul a hotărât să încheie procedurile inițiate de reclamant împotriva reporterilor de televiziune și să renunțe la jurisdicția sa în favoarea biroului procurorului atașat Curții Județenești din București. La 24 septembrie 2004, procurorul principal a confirmat această decizie respingând apelul reclamantului. (c) Procedura penală în fața instanțelor interne Reclamantul a depus o plângere la Curtea de Apel de la București pe baza articolului 278 din CCP. La 31 mai 2006, instanța de primă instanță a respins plângerea susținând că rănile reclamantului nu au fost cauzate de ofițerii de poliție, ci au fost infligite automat atunci când încerca să descarce cătușele. S-a bazat pe concluziile date de martorii C.G. și B.D. De asemenea, a susținut că încătușarea reclamantului și privarea sa de libertate în masina de poliție au fost cauzate de atitudinea violentă a reclamantului. Reclamantul a invocat susținând că instanța de primă instanță a copiat decizia procurorului fără a furniza propriile motive. La 22 ianuarie 2008, High Court of Cassation and Justice a respins recursul reclamantului susținând hotărârea instanței de primă instanță. La 7 octombrie 1999, reclamantul a depus o plângere penală împotriva reporterilor și proprietarilor canalului de televiziune „Antena 1”. El a invocat încălcarea articolului 2 din Legea 48/1992 („Legea audiovizuală”). El a afirmat că ofițerii de poliție au invitat reporterii care l-au filmat cătușe, cu fața plină de sânge și haine rupt și murdar. Imaginile au fost transmise fără aprobarea sa în ziua următoare la o oră de maxim public și din nou în 23 septembrie 1999. El a susținut, de asemenea, că imaginile au fost însoțite de comentarii insultante care l-au prezentat ca infractor, în ciuda faptului că nu a comis nici o infracțiune, așa cum a demonstrat de discontinuarea procedurii penale împotriva lui. El s-a alăturat unei afirmații civile la plângerea penală. La 22 ianuarie 2001, procurorul a decis să nu deschidă o anchetă penală. La 4 februarie 2002, biroul procurorului atașat Curții de Apel din București a susținut decizia de a nu iniția o anchetă penală. Apelul reclamantului împotriva hotărârii procurorului a fost respins de Curtea de District din București la 13 februarie 2004, din cauza faptului că reclamantul nu a obținut autorizația Ministerului Telecomunicațiilor sau a Consiliului Audiovizual. Acesta a susținut că această autorizație este obligatorie pentru inițierea unei anchete penale împotriva unui canal de televiziune, în conformitate cu legea audiovizuală. În conformitate cu art. 40 din Legea audiovizuală în vigoare în momentul material, numai Consiliul Național al Audiovizualului sau Ministrul Telecomunicațiilor ar putea solicita organismelor competente să inițieze o anchetă penală în legătură cu o infracțiune comisă de un canal de televiziune. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 din Convenție că a fost supus unui tratament inuman și degradant de către ofițeri de poliție în noaptea din 19 septembrie 1999 și că autoritățile nu au efectuat o investigație adecvată asupra incidentului. În temeiul articolului 5 din Convenție, susține că a fost ilicit de privare de libertate în masina de poliție timp de aproximativ două ore. În temeiul articolului 6 din Convenție, acesta susține că nu a beneficiat de un proces echitabil și că procedurile inițiate de el au durat mai mult de nouă ani. În conformitate cu același articol, el susține că accesul său la un tribunal a fost negat. El susține în acest sens că plângerea sa penală împotriva canalului de televiziune care a transmis imagini filmate la 19 septembrie 1999 a fost respins din cauza faptului că nu a obținut autorizația solicitată de legea audiovizuală pentru începerea procedurii. În baza articolului 8 și subliniind faptul că este avocat, reclamantul susține că transmisia sa într-un program de televiziune într-o situație degradantă a încălcat reputația și onoarea sa. Întrebări către părți A fost reclamantul supus unui tratament inuman sau degradant de către ofițeri de poliție în încălcarea articolului 3 din Convenție? Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante a fost ancheta de către autoritățile interne în încălcarea articolului 3 din Convenție? Având în vedere hotărârea Curții de District de la București privind faptul că acțiunea reclamantului împotriva canalului de televiziune era inadmisibilă în absența autorizării Ministerului Telecomunicațiilor sau a Audiovizualului, reclamantul a beneficiat de dreptul de acces la o instanță în sensul articolului 6 § 1 din convenție? A existat o încălcare a dreptului reclamantului de a respecta viața sa privată, în contravenție cu art. 8 din Convenție, în măsura în care ofițerii de poliție au numit reporterii de televiziune pentru a filma reclamantul încătușat și plin de sânge? Dacă da, această interferență a fost necesară în ceea ce privește art. 8