CASE OF VASILE VICTOR STANCIU v. ROMANIA

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

09.01.2018

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Article 3 - Prohibition of torture (Article 3 - Degrading treatment;Inhuman treatment) (Substantive aspect);Violation of Article 3 - Prohibition of torture (Article 3 - Effective investigation) (Procedural aspect)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF VASILE VICTOR STANCIU v. ROMANIA (CtEDO, 2018)

HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1957 și locuiește în Bucureşti. La 11 decembrie 2011, unul dintre vecinii reclamantului a chemat poliția pentru a se plânge de faptul că reclamantul a stocat articole personale în spațiul comun al clădirii lor de apartamente. La ora 18:00. la 11 decembrie 2011, doi ofițeri de poliție au sosit la ușa reclamantului și au cerut documentele de identificare fără să-și dea numele sau să-l informeze cu privire la scopul vizitei lor. Reclamantul le-a întrebat care era scopul cererii lor, dar nu au răspuns. Din acest motiv, reclamantul a refuzat să-și prezinte actele, spunând ofițerilor de poliție să vină „altă dată” (altădată). Ofiţerii de poliţie l-au imobilizat pe reclamant, l-au aruncat la pământ şi apoi l-au încătuşat. Remarcand escaladarea evenimentelor, partenerul reclamantului, G.C., a căutat actele sale de identificare și le-a dat tuturor ofițerilor de poliție: cartea de identitate, prestațiile de pensie și un certificat că a fost un luptător în Revoluția 1989. Ofiţerii de poliţie au luat actele fără să se uite la ele şi au dus reclamantul la secţia de poliţie nr. 19 pentru a fi identificat. 10. La secţia de poliţie, reclamantul a fost lovit cu pumni, picioare şi târcoale. Durerea a fost atât de intensă încât reclamantul s-a supărat. În timpul bătăilor, telefonul mobil al reclamantului şi camerele încă erau distruse şi hainele lui erau rupte. 11. Când bătaia s - a încheiat, poliţiştii au verificat actele reclamantului şi apoi l - au lăsat singur timp de 15 minute într - o cameră. Când s-au întors, l-au informat că pleacă într-o misiune. După ce a fost lăsat singur, reclamantul a reușit să găsească ofițerul la sediul poliției (ofiterul de serviciu) pentru a cere permisiunea de a utiliza toaleta. Ofiţerul de poliţie l-a trimis acasă să se cureţe. 12. Reclamantul s-a dus acasă şi apoi s-a întors la secțiunea de poliţie pentru a-şi recupera actele de identitate. 13. La 16 decembrie 2011, reclamantul a fost examinat de un medic legist la Institutul forense Național Minovici (“Institutul forense”). Medicul a redactat un raport medical din 16 decembrie 2011; o copie a raportului a fost dată reclamantului la 4 ianuarie 2012. Acesta a remarcat că reclamantul a purtat urme de violență pe încheieturi, brațele și picioarele sale ca urmare a fi fost lovit cu un obiect dur; că s-a plâns de dureri în piept; și că rănile ar fi putut fi datat de 12 decembrie 2011 și avea nevoie de patru până la cinci zile de asistență medicală. 14. Două săptămâni după incident, reclamantul a primit prin poştă un raport de infracţiune (proces verbal de contravenţie) redactat de ofiţerii de poliţie la 23 decembrie 2011, în absenţa sa, prin care a fost amendat cu 100 de lei români (RON) pentru „refuzare a prezentării datelor necesare pentru identificarea sa”. 15. La 11 decembrie 2011, doi ofițeri de poliție au fost dirijați de ofițerul la secția de poliție nr. 19 pentru a soluţiona un conflict între reclamant şi vecin. La sosire, ofiţerii de poliţie i-au cerut reclamantului să îşi prezinte actele de identitate, dar el a devenit violent şi a refuzat să respecte. Când reclamantul a încercat să se întoarcă în apartamentul său, ofiţerii de poliţie l-au încătuşat şi l-au transportat la secţia de poliţie. După ce a fost stabilită identitatea, reclamantul a părăsit secţia de poliţie. 16. Reclamantul a depus o plângere penală împotriva celor doi ofițeri de poliție, acuzându-i de privare ilegală a libertății, de anchetă ilegală și de tortură și de cerere de compensare. Plânga a fost înregistrată la secţia de poliţie nr. 19 la 13 ianuarie 2012. La 7 august 2012, dosarul a fost trimis pentru anchetă departamentului de investigații interne al sediului Poliției Generale din Bucureşti, iar ofițerii de poliție din departamentul respectiv au fost delegați pentru a efectua toate investigațiile relevante. 17. Aceşti investigatori au auzit dovezi de la cei doi ofiţeri de poliţie, de la ofiţerul de serviciu în ziua evenimentelor şi de la soţul vecinului (vezi mai jos). 18. La 11 septembrie 2012, ofițerii de poliție investigatori au auzit dovezi de la soțul vecinului, care a declarat că atunci când reclamantul, „cunoscut ca un bolnav mental”, a refuzat, în limba nepotrivă și lipsit de respect, să prezinte actele de identificare și a încercat să se întoarcă la apartamentul său, ofițerii de poliție l-au imobilizat pe teren și l-au încătuşat, fără să-l trateze rău în acest proces. 19. Ofiţerul de datorie a declarat la 3 octombrie 2012 că nu a vorbit deloc cu reclamantul în noaptea în cauză şi l-a văzut doar când ofiţerii de poliţie l-au adus să îşi stabilească identitatea; aceiaşi ofiţeri l-au sfătuit ulterior să părăsească secţia de poliţie – ofiţerul de datorie a declarat că l-a văzut din nou când pleacă din clădire. El a adăugat că, deoarece a fost foarte ocupat în biroul său, el a văzut reclamantul doar pentru câteva secunde și, prin urmare, nu a fost în măsură să vadă dacă reclamantul a fost rănit. 20. În cele din urmă, cei doi ofițeri de poliție și-au formulat declarațiile la 4 și, respectiv, 5 octombrie 2012. Unul dintre ofițeri a declarat că la momentul evenimentelor în cauză, reclamantul era sub influența alcoolului, pentru că mirosase de alcool și a manifestat o atitudine desafiantă față de ofițeri de poliție. Ambii ofițeri menționați în termeni foarte similari că atunci când a cerut să prezinte documentele de identificare, reclamantul a încercat să evite măsura („se sustrage măsurii legitimii”) și a încercat să reîntoarcă apartamentul său prin utilizarea forței fizice; din acest motiv, au început să-l băgă în mână și l-au dus la secția de poliție. Ambii ofițeri au refuzat să-i afecteze reclamantului, susținând că au acționat proporțional având în vedere opoziția reclamantului față de cererea lor. 21. G.C., partenerul reclamantului, nu a fost niciodată auzit de către investigatori. 22. La 12 noiembrie 2011, biroul procurorului a atașat Curtea Județeanului Bucureşti a hotărât să nu se judece. Pe baza dovezilor din dosar, care atestă, printre altele, faptul că reclamantul a fost cunoscut ca fiind o persoană care are un comportament violent și care a fost frecvent sub influența alcoolului, procurorul a decis că leziunile suferite de reclamant au fost superficiale și că utilizarea forței a fost proporțională și necesară pentru a-l imobiliza și să-l ducă la secția de poliție, astfel cum se prevede la art. 26 alineatul (1) alineatul (2) și la art. 31 alineatul (1) litera (a) și (b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea poliției române (a se vedea punctul 26 de mai jos). 23. Reclamantul a depus obiecție. Decizia procurorului a fost susținută la 22 martie 2013 de șeful biroului procurorului menționat mai sus, care a considerat că intervenția de poliție a fost făcută necesară de comportamentul violent al reclamantului și nu a fost excesiv, așa cum a demonstrat faptul că leziunile suferite au fost nesemnificative. 24. Reclamantul a depus o plângere la Curtea Județeanului Bucureşti împotriva celor două hotărâri. El susține în principal că ancheta a fost superficială și că concluziile anchetei au fost bazate exclusiv pe declarațiile formulate de cei doi ofițeri de poliție care s-au purtat agresiv față de el, în timp ce partenerul său, de exemplu, nu a fost auzit. El a contestat opinia procurorului că rănile au fost superficiale. El s-a referit la jurisprudența relevantă a Curții, care necesită o explicație plauzibilă pentru orice urme de violență susținute în timp ce o persoană a fost sub supravegherea poliției. De asemenea, el a contestat proporționalitatea reacției de poliție, subliniind că a refuzat pur și simplu să-și arate identificarea orală și că ofițerii de poliție nu au putut pretinde sau dovedi că au susținut urme de violență în timpul acestei intervenții. 25. La 11 iunie 2013, Curtea județului a respins plângerea și, prin urmare, a susținut hotărârile procurorilor. Curtea a considerat că intervenția poliției era legală. De asemenea, a susținut că leziunile minore ale reclamantului au fost cauzate atunci când a căzut în momentul în care a fost imobilizat de către poliție, care a fost necesar din cauza rezistenței verbale și fizice ale reclamantului. Curtea a considerat că reclamantul nu a fost păstrat ilegal în secția de poliție, dar a fost eliberat de îndată ce a fost stabilită identitatea sa, și că consecințele intervenției de poliție nu au fost suficient de grave pentru a constitui infracțiunile de tortură, după cum a afirmat reclamantul. Hotărârea a fost finală, nu este posibilă mai multă apelare.

The applicant was born in 1957 and lives in Bucharest. 6. On 11 December 2011 one of the applicant’s neighbours called the police to complain about the fact that the applicant had stored personal items in the common space of their apartment building. 7. At 6 p.m. on 11 December 2011 two police officers arrived at the applicant’s door and asked for his identification papers without giving their names or informing him of the purpose of their visit. The applicant asked them what the purpose of their request was but they did not answer. For that reason, the applicant refused to present his papers, telling the police officers to come “some other time” (altădată). 8. The police officers immobilised the applicant, threw him to the ground and then handcuffed him. Noting the escalation of events, the applicant’s partner, G.C., searched for his identification papers and handed them all to the police officers: identity card, pension benefits slip and a certificate that he had been a fighter in the 1989 Revolution. 9. The police officers took the papers without looking at them and took the applicant to police station no. 19 to be identified. 10. At the police station the applicant was struck with fists, feet and truncheons. The pain was so intense that the applicant soiled himself. During the beating, the applicant’s mobile phone and still camera were destroyed and his clothes were torn. 11. When the beating ended, the police officers checked the applicant’s papers and then left him alone for fifteen minutes in a room. When they returned they informed him that they were leaving on a mission. After being again left alone, the applicant managed to find the officer on duty at the police headquarters (ofițerul de serviciu) to ask permission to use the toilet. The police officer sent him home to clean himself up. 12. The applicant went home and then returned to the police section to recover his identity papers. 13. On 16 December 2011 the applicant was examined by a forensic doctor at Mina Minovici National Forensic Institute (“the Forensic Institute”). The doctor drafted a medical report dated 16 December 2011; a copy of the report was given to the applicant on 4 January 2012. It noted that the applicant had borne traces of violence on his wrists, arms and legs as a consequence of having been hit with a hard object; that he had complained of chest pains; and that the injuries could have dated from 12 December 2011 and had needed four to five days of medical care. 14. Two weeks after the incident, the applicant received by mail an offence report (proces verbal de contravenție) drafted by the police officers on 23 December 2011 in his absence, whereby he was fined 100 Romanian lei (RON) for “refusal to present data necessary for his identification”. 15. On 11 December 2011 two police officers were directed by the officer on duty at police station no. 19 to settle a conflict between the applicant and a neighbour. Upon arrival, the police officers asked the applicant to present his identity papers, but he became violent and refused to comply. When the applicant tried to return to his apartment the police officers handcuffed him and transported him to the police station. After his identity had been established, the applicant left the police station. 16. The applicant lodged a criminal complaint against the two police officers, accusing them of unlawful deprivation of liberty, unlawful investigation and torture, and seeking compensation. The complaint was registered with police station no. 19 on 13 January 2012. On 7 August 2012 the file was sent for investigation to the internal investigations department of the Bucharest General Police Headquarters, and police officers from that department were delegated to conduct all relevant investigations. 17. These investigators heard evidence from the two police officers, from the officer on duty on the day of the events and from the neighbour’s husband (see below). 18. On 11 September 2012 the investigating police officers heard evidence from the neighbour’s husband, who declared that when the applicant, “known as a mentally ill person”, had refused, in inappropriate and disrespectful language, to present his identification papers and had attempted to return to his apartment, the police officers had immobilised him on the ground and handcuffed him, without ill-treating him in the process. 19. The officer on duty declared on 3 October 2012 that he had not spoken at all to the applicant on the night in question and had only seen him when the police officers had brought him in to establish his identity; those same officers had subsequently advised him to leave the police station – the officer on duty stated that he had seen the applicant again when he was leaving the building. He added that as he had been very busy in his office he had seen the applicant only for a couple of seconds, and had thus not been in a position to see whether the applicant had been injured. 20. Lastly, the two police officers gave their statements on respectively 4 and 5 October 2012. One of the officers declared that at the time of the events in question, the applicant had been under the influence of alcohol, because he had smelled of alcohol and had displayed a defiant attitude towards the police officers. Both officers mentioned in very similar terms that when asked to present his identification papers, the applicant had tried to evade the measure (“se sustrage măsurii legitimării”) and had attempted to re-enter his apartment by using physical force; for this reason, they had proceeded to handcuff him and had taken him to the police station. Both officers denied having inflicted any harm on the applicant, claiming that they had acted proportionately in view of the applicant’s opposition to their request. 21. G.C., the applicant’s partner, was never heard by the investigators. 22. On 12 November 2011 the prosecutor’s office attached to the Bucharest County Court decided not to prosecute. On the basis of the evidence in the file, attesting, inter alia, to the fact that the applicant was known as a person who engaged in violent behaviour and who was frequently under the influence of alcohol, the prosecutor decided that the injuries suffered by the applicant had been superficial and that the use of force had been proportionate and necessary in order to immobilise him and take him to the police station, as provided for by Articles 26 § 1 (2) and Article 31 § 1 a) and b) of Law no. 218/2002 on the Organisation and Functioning of the Romanian Police (see paragraph 26 below). 23. The applicant lodged an objection. The prosecutor’s decision was upheld on 22 March 2013 by the head of the above-mentioned prosecutor’s office, who considered that the police intervention had been rendered necessary by the applicant’s violent behaviour and had not been excessive, as demonstrated by the fact that the injuries suffered had been insignificant. 24. The applicant lodged a complaint with the Bucharest County Court against the two decisions. He mainly argued that the investigation had been superficial, and that the conclusions of the investigation had been based exclusively on the statements given by the two police officers who had behaved aggressively towards him, while his partner, for instance, had never been heard. He contested the prosecutor’s opinion that the injuries incurred had been superficial. He referred to the Court’s relevant case-law, which required a plausible explanation for any traces of violence sustained while a person had been under police supervision. He also contested the proportionality of the police reaction, pointing out that he had merely refused orally to show his identification and that the police officers could not claim or prove that they had sustained any traces of violence during that intervention. 25. On 11 June 2013 the County Court dismissed the complaint and consequently upheld the prosecutors’ decisions. The court considered that the police intervention had been lawful. It further held that the applicant’s minor lesions had been caused when he had fallen at the moment of his being immobilised by the police, which had been necessary because of the applicant’s verbal and physical resistance. The court considered that the applicant had not been kept unlawfully in the police station but had been released as soon as his identity had been established, and that the consequences of the police intervention had not been serious enough to constitute the crime of torture, as alleged by the applicant. The decision was final, no further appeal being possible.

§ Cauze similare