MOLDOVAN c. ROUMANIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 14685/08 Maria MOLDOVAN împotriva României introdusă la 14 martie 2008 EXPOSAT DE FAPTE recurenta, M Maria Moldovan, este un resortisant român născut în 1958 și rezident la Sangeorgiu de Mureș. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: La 23 septembrie 1999, recurenta a fost victima unui accident rutier care i-a cauzat leziuni, a avut nevoie de 8-9 zile de îngrijire medicală și a prezentat ulterior probleme psihiatrice. La 3 februarie 2000, recurenta sesizează Tribunalul de Primă Instană din Târgu-Mureș cu privire la o plângere penală împotriva autorului accidentului șefului responsabil cu integritatea corporală prin imprudență (art. 184 din Codul Penal).

Printr-o decizie din 21 aprilie 2000, tribunalul a retrimis cauza la Parchet, autoritatea abilitată prin lege să efectueze o anchetă cu privire la această plângere. La o dată nespecificată, s-au inițiat urmăriri penale la instrucțiunea Parchetului în apropierea tribunalului județ din Mureș. Printr-o decizie din 12 septembrie 2002, Parchetul de Primă Instanță din Târgu-Mureș a decis încheierea procedurii în temeiul articolului 10 litera (d) din Codul de procedură penală. El a constatat că competența medico-legale efectuată în speță a stabilit că reclamanta avea nevoie de 8-9 zile de îngrijire medicală ca urmare a accidentului și, prin urmare, faptele nu îndeplineau condițiile necesare pentru constituirea elementului material al infracțiunii.

Decizia a fost notificată recurentei la 30 martie 2006. Procedura civilă inițiată de recurentă la 2 iunie 2006, recurenta sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Târgu-Mureș cu privire la o acțiune civilă în despăgubire împotriva autorului accidentului. La 17 ianuarie 2007, instanța a pronunțat din oficiu excepția de la prescrierea acțiunii civile, introdusă la mai mult de trei ani după accident, și a invitat părțile să-și prezinte comentariile. Printr-o hotărâre din 7 martie 2007, Tribunalul a acceptat excepția în cauză și a respins acțiunea ca fiind prescrisă. În acest scop, Tribunalul a constatat că termenul de prescripție de trei ani prevăzut în Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă nu fusese respectat în speță de către reclamantă și că nici o cauză de suspendare sau de întrerupere a termenului nu a fost luată în considerare.

În opinia instanței, faptul că reclamanta a depus o plângere penală care fusese respinsă de Parchet printr-o decizie care i-a fost notificată după mai mult de trei ani nu avea niciun efect asupra dobândirii prescripției acțiunii civile. La 2 aprilie 2007, recurenta a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri și a susținut că Tribunalul de Primă Instanță nu și-a respectat dreptul de a avea acces la o instanță prin încuviințarea în cunoștință de cauză a dobândirii prescripției acțiunii civile și a susținut că termenul a început să curgă în momentul notificării deciziei de încheiere a procedurii penale, și anume la 30 martie 2006 și nu în momentul accidentului. Prin hotărârea din 8 iunie 2007, tribunalul județean din Mureș a respins recursul recurentei.

În acest scop, a menționat în principal că recurenta ar fi putut oricând să introducă o acțiune civilă în despăgubire în termen de trei ani de la accident. În plus, în cazul în care urmărirea penală ar fi fost urmată de o rejudecare în judecată, recurenta ar fi putut opta pentru constituirea unei părți civile în fața Tribunalului însărcinat cu examinarea acuzațiilor penale. Într-o opinie disidentă, judecătorul M.M. a considerat că excepția de la prescrierea acțiunii civile ar fi trebuit să fie respinsă. 19 din CPP prevede că persoana care nu este constituită parte civilă în procedura penală poate introduce o acțiune civilă separată. Având în vedere că, în speță, reclamanta a fost constituită parte civilă în procedura penală, alegerea sa a fost definitivă și își pierdea dreptul de a se adresa instanței civile.

În această ipoteză, termenul de prescripție a acțiunii civile începe să curgă, în principiu, în momentul încheierii procedurii penale. Cu toate acestea, în speță, notificarea deciziei de încheiere a urmăririi penale fiind obligatorie [art. 246 2 coroborat cu art. 249 alineatul (2) din CPP], termenul începea să curgă la data notificării deciziei din 12 Septembrie 2002, și anume 30 martie 2006. În aceste condiții, recurenta și-a introdus acțiunea civilă la 2 iunie 2006, fie respectând termenul de prescripție a acțiunii civile. La data de 8 iunie 2007 a fost depus la grefa Tribunalului, în vederea consultării părților, la 26 septembrie 2007. În temeiul articolului 24 din Codul de procedură penală, partea vătămată este persoana care, din cauza unui fapt penal, a suferit un prejudiciu corporal, moral sau material și care participă la procesul penal.

Partea civilă este partea vătămată care exercită acțiunea civilă în procesul penal. Plângerea penală trebuie depusă în scris (art. 222 din CPP). În temeiul articolului 15 alineatul (1) din CPP, astfel cum a fost modificat la momentul faptei, victima unei infracțiuni are dreptul de a introduce o acțiune în despăgubire pentru prejudiciul cauzat de o infracțiune prin constituirea unei părți civile în cadrul procedurii penale. Pe de altă parte, art. 347 din CPP prevede că examinarea acțiunii civile nu trebuie să aibă ca efect întârzierea procedurilor penale; în acest caz, instanța penală poate refuza examinarea în comun a acțiunii civile. Victima poate, de asemenea, să-și introducă direct cererea de despăgubire în fața instanțelor civile (art. 19 din CPP) din momentul faptelor.

În acest caz, având în vedere că instanțele civile sunt obligate prin hotărârile definitive ale instanțelor penale în ceea ce privește comisia pentru fapte și vinovația pârâtului (art. 22 din CPP), procedura este, în general, suspendată în așteptarea procedurii penale [art. 19 alineatul (2) din CPC]. În cazul în care Parchetul pune capăt anchetei penale, acesta nu este competent să soluționeze acțiunea civilă (art. 14 din CPP). Plângerea formulată împotriva actului procurorului permite instanței judecătorești să examineze legalitatea și temeinicia actului procurorului, fără ca, în cazul respingerii plângerii, să soluționeze acțiunea civilă (art. 278 din CPP). 167/1958 privind prescrierea extinctivă, responsabilitatea civilă delictală este prevăzută la expirarea unui termen de trei ani de la data la care comisia a luat o decizie de delicventă.

În principiu, termenul de prescripție este întrerupt și nu se scurtează pe durata unei acțiuni civile introduse în cadrul unei proceduri penale. Cu toate acestea, cerința nu este întreruptă atunci când a avut loc încetarea procesului [art. 16 alineatul (3) din Decretul nr. 167/1958). GRIEF Invocă art. 6 din convenție, recurenta se plânge că dreptul său la o instanță a fost încălcat prin respingerea acțiunii sale civile în despăgubire din motive de prescripție. Dreptul de acces la o instanță, astfel cum este garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție, a fost respectat în speță, având în vedere faptul că acțiunea civilă inițiată de recurentă a fost respinsă ca urmare a prescripției

TROISIÈME SECTION

Requête n o 14685/08 Maria MOLDOVAN contre la Roumanie introduite le 14 mars 2008

EXPOSÉ DES FAITS

La requérante, M me Maria Moldovan, est une ressortissante roumaine née en 1958 et résidant à Sângeorgiu de Mureș. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit. Le 23 septembre 1999, la requérante fut la victime d’un accident de la route qui lui causa des lésions. Elle eut besoin de 8 à 9 jours de soins médicaux et présenta ultérieurement des problèmes psychiatriques. 1. La procédure pénale engagée par la requérante Le 3 février 2000, la requérante saisit le tribunal de première instance de Târgu-Mureș d’une plainte pénale contre l’auteur de l’accident du chef d’atteinte à l’intégrité corporelle par imprudence (article 184 du code pénal).

Elle se constitua partie civile, demandant des dommages matériels et moraux. Par une décision du 21 avril 2000, le tribunal renvoya l’affaire au parquet, l’autorité habilitée par la loi à mener une instruction à l’égard de cette plainte. À une date non précisée, des poursuites furent ouvertes sur instruction du parquet près le tribunal départemental de Mureș. Par une décision du 12 septembre 2002, le parquet près le tribunal de première instance de Târgu-Mureș décida la clôture de la procédure, en vertu de l’article 10 d) du code de procédure pénale (« CPP »). Il constata que l’expertise médico-légale effectuée en l’espèce avait établi que la requérante avait eu besoin d’uniquement de 8 à 9 jours de soins médicaux suite à l’accident et que, dès lors, les faits ne réunissaient pas les conditions requises pour la constitution de l’élément matériel du délit.

La décision fut notifiée à la requérante le 30 mars 2006. 2. La procédure civile engagée par la requérante Le 2 juin 2006, la requérante saisit le tribunal de première instance de Târgu-Mureș d’une action civile en dommages et intérêts contre l’auteur de l’accident. Lors de l’audience du 17 janvier 2007, le tribunal souleva d’office l’exception de la prescription de l’action civile, introduite plus de trois ans après l’accident, et invita les parties à formuler leurs commentaires. Par un jugement du 7 mars 2007, le tribunal accueillit l’exception soulevée et rejeta l’action comme étant prescrite. Pour ce faire, il constata que le délai de prescription de trois ans prévu par le décret n o 167/1958 sur la prescription extinctive n’avait pas été respecté en l’espèce par la requérante et qu’aucune cause de sursis ou d’interruption du délai n’était intervenue.

Aux yeux du tribunal, le fait que la requérante avait déposé une plainte pénale qui avait été rejetée par le parquet par une décision qui lui avait été notifiée plus de trois ans après, ne produisait aucun effet sur l’acquisition de la prescription de l’action civile. Le 2 avril 2007, la requérante forma un recours contre ce jugement. Elle fit valoir que le tribunal de première instance avait méconnu son droit d’accès à un tribunal en constatant à tort l’acquisition de la prescription de l’action civile. Elle allégua que le délai avait commencé à courir au moment de la notification de la décision de clôture de la procédure pénale, à savoir le 30 mars 2006, et non au moment de l’accident. Par un arrêt du 8 juin 2007, le tribunal départemental de Mureș rejeta le recours de la requérante.

Pour ce faire, il nota au principal que la requérante aurait pu à tout moment introduire une action civile en dommages et intérêts dans le délai de trois ans après l’accident. De surcroît, si les poursuites pénales avaient été suivies d’un renvoi en jugement, la requérante aurait pu opter pour une constitution de partie civile devant le tribunal chargé d’examiner l’accusation pénale. Dans une opinion dissidente, la juge M.M. estima que l’exception de la prescription de l’action civile aurait dû être rejetée. Elle souligna que l’article 19 du CPP prévoit que la personne qui ne s’est pas constituée partie civile dans la procédure pénale peut introduire une action civile séparée. Compte tenu de ce qu’en l’espèce la requérante s’était constituée partie civile dans la procédure pénale, son choix était définitif, et elle perdait le droit de s’adresser au tribunal civil.

Dans cette hypothèse, le délai de prescription de l’action civile commence à courir, en principe, au moment de la clôture de la procédure pénale. Toutefois, en l’espèce, la notification de la décision de la clôture des poursuites pénales étant obligatoire (article 246 § 2 combiné avec l’article 249 § 2 du CPP), le délai avait commencé à courir au moment de la notification de la décision du 12 septembre 2002, à savoir le 30 mars 2006. Dans ces conditions, la requérante avait formé son action civile le 2 juin 2006, soit en respectant le délai de prescription de l’action civile. L’arrêt du 8 juin 2007 fut déposé au greffe du tribunal, en vue de la consultation des parties, le 26 septembre 2007. B. Le droit et la pratique internes pertinents En vertu de l’article 24 du code de procédure pénale (« CPP »), la partie lésée est la personne qui, à cause d’un fait pénal, a subi un préjudice corporel, moral ou matériel et qui participe au procès pénal.

La partie civile est la partie lésée qui exerce l’action civile dans le procès pénal. La plainte pénale doit être présentée par écrit (article 222 du CPP). En vertu de l’article 15 § 1 du CPP, tel qu’applicable au moment des faits, la victime d’une infraction pénale a la faculté d’introduire une action en réparation du préjudice résultant d’une infraction en se constituant partie civile dans le cadre de la procédure pénale. Par ailleurs, l’article 347 du CPP dispose que l’examen de l’action civile ne doit pas avoir pour effet de retarder la procédure pénale ; en pareil cas, la juridiction pénale peut refuser l’examen conjoint de l’action civile. La victime peut aussi introduire directement sa demande en réparation devant les juridictions civiles (article 19 du CPP) dès le moment des faits.

Dans ce cas, étant donné que les juridictions civiles sont liées par les jugements définitifs des juridictions pénales en ce qui concerne la commission des faits et la culpabilité du prévenu (article 22 du CPP), la procédure est en règle générale suspendue dans l’attente de l’issue de la procédure pénale (article 19 § 2 du CPC). Lorsque le parquet met fin à l’enquête pénale, il n’est pas compétent pour trancher l’action civile (article 14 du CPP). La plainte formulée contre l’acte du procureur permet à la juridiction d’examiner la légalité et le bien-fondé de l’acte du procureur, sans qu’elle ait, en cas de rejet de la plainte, à trancher l’action civile (article 278 du CPP). Aux termes de l’article 3 § 1 du décret n o 167/1958 sur la prescription extinctive, la responsabilité civile délictuelle est prescrite à l’expiration d’un délai de trois ans à compter de la commission du fait délictueux.

En principe, le délai de prescription est interrompu et ne court pas pendant la durée d’une action civile introduite dans le cadre d’une procédure pénale. Cependant, la prescription n’est pas interrompue lorsqu’il y a eu cessation du procès (article 16 § 3 du décret no 167/1958). GRIEF Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante se plaint de ce que son droit à un tribunal a été méconnu par le rejet de son action civile en dommages-intérêts pour cause de prescription.

QUESTION AUX PARTIES

Le droit d’accès à un tribunal, tel que garanti par l’article 6 § 1 de la Convention, a-t-il été respecté en l’espèce, compte tenu du fait que l’action civile engagée par la requérante a été rejetée en raison de la prescription ?