SÖZEN c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
SÖZEN c. TURQUIE (CtEDO, 2013)
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 51476/12 SÖZEN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 3 septembrie 2013 într-un comitet compus din Peer Lorenzen, președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători, și Atilla Nalbant, grefier adjunct al secțiunii f.f. Având în vedere cererea formulată anterior la 8 iunie 2012, După ce a intenționat, face următoarea decizie CU FAȚA reclamanta, dl Serpil Sözen, este cetățean turc, născut în 1943 și rezident în Konya. Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. La 19 septembrie 2008, fiica reclamantei s-a dus la clinica H.Ș. La 21 septembrie și 19 noiembrie 2008, a fost implantată cu succes cinci embrioni, dintre care trei au fost reușiți. La 19 noiembrie 2008, medicii clinici au efectuat o operație de reducere a numărului de embrioni la doi, ca urmare a căreia starea de sănătate a pacientei s-a degradat. La 2 ianuarie 2009, suferind de o pierdere intensă de lichid, fiica reclamantei s-a dus la serviciul de urgență al clinicii. Medicul ei a trimis-o la un spital de la Facultatea de Medicină a Universității din Ankara. La 8 ianuarie 2009, pacienta a pierdut unul dintre cei doi embrioni și a suferit o sutură vaginală pentru a preveni pierderea celui de-al doilea embrion. La 9 ianuarie 2009, ca urmare a unei complicații, fiica reclamantei a pierdut al doilea embrion. La 10 ianuarie 2009, la data la care a murit, la o dată nespecificată, reclamanta a depus o plângere la tribunalul din Ankara împotriva medicilor de la Facultatea de Medicină a Universității din La 26 ianuarie 2010, un comitet de experiență al Universității din Ankara, format din trei profesori de drept, a autorizat inițierea procedurilor împotriva medicilor acuzați. La 29 aprilie 2010, Consiliul de Stat a acceptat recursul în opoziție introdus de medicii în cauză și a anulat autorizația. Înalța instanță este ima că . . Un comitet compus exclusiv din juriști, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . a spune de persoane care nu au nicio competență medicală, nu a putut autoriza în mod corect urmărirea penală prin simpla colectare a depozițiilor de la reclamanți și de la persoanele acuzate și fără obținerea în prealabil a unei expertize medicale pentru a stabili dacă medicii au acționat în conformitate cu normele de laart, nici măcar a consultat raportul de autopsie al Institutului de Medicină Legală. Pe de altă parte, un astfel de comitet trebuia să fie format din persoane din afara universității la care erau implicați persoanele în cauză. La 4 iulie 2011, un nou comitet format din trei profesori în ginecologie-obstetrică ai unei alte universități a refuzat să autorizeze urmărirea penală pe motiv că medicii nu au făcut nicio dovadă de neglijență. În decembrie 2011, Consiliul de Stat a respins acțiunea în opoziție introdusă de recurentă împotriva acestei decizii. Această decizie a fost notificată recurentei la 23 decembrie 2011. Invocând articolele 6 și 13 din Convenție, recurenta reproșează instanțelor judiciare că nu a condus la decesul fiicei sale din cauza neglijenței personalului medical. Curtea, stăpână a calificării juridice a faptelor, consideră că obiecțiunile recurentei, întemeiate pe articolele 6 și 13, solicită o examinare pe teren a articolului 2 din convenție. În contextul specific al neglijenței medicale, obligația de a institui un sistem judiciar eficient nu impune, în toate cazurile, acțiuni de natură penală. O astfel de obligație poate fi îndeplinită, de exemplu, în cazul în care sistemul juridic în cauză oferă persoanelor interesate o cale de atac în fața instanțelor civile/administrative și/sau o cale de atac disciplinară, singur sau în comun cu o cale de atac în fața instanțelor penale, în scopul stabilirii răspunderii medicilor în cauză și, dacă este cazul, în scopul de a obține aplicarea oricărei sancțiuni civile adecvate ( Calvelli și Ciglio c. Italia [GC], n 32967/96, § 51, CEDH 2002 I. Jurisprudența Curții nu implică posibilitatea de a intenta o acțiune penală în contextul neglijenței medicale. Cu toate acestea, Curtea consideră că, în dreptul turc, recursul la utilizarea de către reclamanți a neglijențelor medicale este, în principiu, de natură civilă și/sau administrativă (a se vedea Karakoca c. Turcia (dec.), nr. 46156/11, CEDH mai 2013. În speță, recurenta nu este prevalorată de posibilitatea de a da o acțiune în despăgubire, acțiune care i-ar fi fost deschisă în temeiul dreptului turc și care ar fi permis stabilirea unei eventuale răspunderi a medicilor în cauză și, dacă este cazul, de a obține despăgubiri. În acest sens, Curtea nu a conchis în dosar că o astfel de acțiune nu ar fi prezentat nici o perspectivă rezonabilă de succes sau că aceasta ar fi condamnată la eșec. În consecință, cererea trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție, din motive de neobosire a căilor de atac interne. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Atilla Nabant Peer Lorenzen Moduler adjunct f.f. președinte