Çiloğlan împotriva Turciei

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 61958/09 Mehmet împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 3 septembrie 2013 într-un comitet compus din Peer Lorenzen, președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători, și Atilla Nalbant, grefier adjunct al secțiunii f.f. Având în vedere cererea formulată anterior la 2 noiembrie 2009, După ce a intenționat acest lucru, pronunță următoarea decizie ÎN FAȚĂ pe reclamant, dl Mehmet glailo. Este un cetățean turc, născut în 1968 și rezident în Adana. El este reprezentat în fața Curții de către dl F. Adamhasan, avocat în Adana. Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 18 august 2008, în urma unui accident de muncă, reclamantul s-a dus la serviciul de urgență de la spitalul public din Casukurova, unde a fost examinat de un medic care l-a trimis acasă după primul control medical.

În aceeași zi, reclamantul suferind de o durere din ce în ce mai intensă, s-a întors la același spital în care un alt medic i-a spus că trebuie să se grăbească, dar că nu putea să efectueze el însuși, deoarece este vorba despre o intervenție riscantă. Operația respectivă a fost efectuată într-un spital privat d .Adana. Plângerea depusă de reclamant în vederea urmăririi penale a neglijenței medicale împotriva personalului spitalicesc a dus la o ordonanță de nejudiciare, la 8 decembrie 2009, din cauza refuzului administrației d Invocând art. 2 din Convenție, reclamantul a declarat că a suferit o operație mai grea și mai riscantă din cauza întârzierii în refuzul medicului de la spitalul de a efectua intervenția chirurgicală.

Invocând articolele 6 și 13, acesta se plânge de absența unei urmăriri penale eficiente. Curtea, stăpână a calificării juridice a faptelor, consideră că toate obiecțiunile reclamantului solicită o examinare pe teren a articolului 8 din Convenție. Curtea consideră că obiecțiunile întemeiate pe articolele 6 și 13 sunt absorbite de art. 8. Curtea amintește că aspectele legate de protecția integrității morale și fizice a persoanelor, de participarea acestora la alegerea actelor medicale care le sunt acordate și de consimțământul lor în această privință intră în domeniul de aplicare al articolului 8 din convenție.

În această privință, Curtea amintește, de asemenea, că principiile referitoare la protecția prin legea dreptului la viață consacrată de art. 2 sunt valabile și în cazul încălcării grave a integrității fizice care intră sub incidența articolului 8 (Trocellier c. Franța, (dec.) n 757/72/01, 5 octombrie 2006). În contextul specific al neglijenței medicale, obligația de a institui un sistem judiciar eficient nu impune, în toate cazurile, acțiuni de natură penală.

O astfel de obligație poate fi îndeplinită, de exemplu, în cazul în care sistemul juridic în cauză oferă persoanelor interesate o cale de atac în fața instanțelor civile/administrative și/sau o cale de atac disciplinară, singur sau în comun cu o cale de atac în fața instanțelor penale, în scopul stabilirii răspunderii medicilor în cauză și, dacă este cazul, în scopul de a obține aplicarea oricărei sancțiuni civile adecvate ( Calvelli și Ciglio c. Italia [GC], n 32967/96, § 51, CEDH 2002 I. Jurisprudența Curții nu se referă la posibilitatea de a intenta o acțiune penală în contextul neglijenței medicale.

Cu toate acestea, Curtea consideră că, în dreptul turc, recursul la utilizarea de către reclamanți a neglijențelor medicale este, în principiu, de natură civilă și/sau administrativă (a se vedea Karakoca c. Turcia (dec.), nr. 46156/11, CEDH 21 mai 2013). În speță, reclamantul nu este evaluat în prealabil al posibilității de a da curs unei acțiuni în despăgubire, acțiune care i-ar fi fost deschisă în temeiul dreptului turc și care ar fi permis stabilirea unei eventuale răspunderi a medicului pus în discuție și, dacă este cazul, de a obține despăgubiri. În această privință, Curtea nu a conchis în dosar, nimic care să permită să se tragă concluzia că o astfel de acțiune nu ar fi prezentat nicio perspectivă rezonabilă de succes sau că aceasta ar fi condamnată la eșec.

În consecință, cererea trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din Convenție, din motive de neobosire a căilor de atac interne. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Atilla Nabant Peer Lorenzen Moduler adjunct f.f. președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 61958/09 Mehmet ÇİLOĞLAN contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 3 septembre 2013 en un Comité composé de : Peer Lorenzen, président, András Sajó, Nebojša Vučinić, juges, et de Atilla Nalbant, greffier adjoint de section f.f. Vu la requête susmentionnée introduite le 2 novembre 2009, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Mehmet Çiloğlan, est un ressortissant turc, né en 1968 et résidant à Adana. Il est représenté devant la Cour par M e F. Adamhasan, avocat à Adana. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 18 août 2008, suite à un accident de travail, le requérant se rendit au service d’urgences de l’hôpital public de Çukurova (« l’hôpital ») où il fut examiné par un médecin qui le renvoya chez lui après un premier contrôle médical.

Le même jour, le requérant souffrant d’une douleur de plus en plus intense, revint au même hôpital où un autre médecin lui apprit qu’il fallait l’opérer d’urgence mais qu’il ne pouvait l’effectuer lui-même car il s’agissait d’une intervention risquée. Ladite opération fut pratiquée dans un hôpital privé d’Adana. La plainte déposée par le requérant en vue de poursuites pénales pour négligence médicale à l’encontre du personnel hospitalier déboucha sur une ordonnance de non-lieu, en date du 8 décembre 2009, en raison du refus de l’administration d’autoriser les poursuites au motif qu’aucune négligence du personnel hospitalier n’était à déplorer. GRIEFS Invoquant l’article 2 de la Convention, le requérant allègue qu’il a subi une opération plus lourde et plus risquée en raison du retard lié au refus du médecin de l’hôpital d’effectuer l’intervention chirurgicale.

Invoquant les articles 6 et 13, il se plaint de l’absence de poursuites pénales efficaces. EN DROIT La Cour, maîtresse de la qualification juridique des faits, estime que l’ensemble des griefs du requérant appelle un examen sur le terrain de l’article 8 de la Convention. La Cour considère que les griefs tirés des articles 6 et 13 se trouvent absorbés par l’article 8. La Cour rappelle que les questions liées à la protection de l’intégrité morale et physique des individus, à leur participation au choix des actes médicaux qui leur sont prodigués ainsi qu’à leur consentement à cet égard entrent dans le champ de l’article 8 de la Convention.

A cet égard, la Cour rappelle également que les principes relatifs à la protection par la loi du droit à la vie consacré par l’article 2 valent également pour les atteintes graves à l’intégrité physique relevant de l’article 8 ( Trocellier c. France , (déc.) n o 75725/01, 5 octobre 2006). Dans le contexte spécifique des négligences médicales, l’obligation positive découlant de l’article 2 de mettre en place un système judiciaire efficace n’exige pas nécessairement dans tous les cas un recours de nature pénale.

Pareille obligation peut être remplie aussi, par exemple, si le système juridique en cause offre aux intéressés un recours devant les juridictions civiles/administratives et/ou un recours disciplinaire, seul ou conjointement avec un recours devant les juridictions pénales, aux fins d’établir la responsabilité des médecins en cause et, le cas échéant, d’obtenir l’application de toute sanction civile appropriée ( Calvelli et Ciglio c. Italie [GC], n o 32967/96, § 51, CEDH 2002 ‑ I). La jurisprudence de la Cour n’exclut pas la possibilité d’intenter un recours pénal dans le contexte des négligences médicales.

Toutefois, la Cour considère qu’en droit turc, le recours à user par les requérants se plaignant de négligences médicales est, en principe, de nature civile et/ou administrative (voir Karakoca c. Turquie (déc.), n o 46156/11, CEDH 21 mai 2013). En l’espèce, le requérant ne s’est pas prévalu de la possibilité d’entamer une action en réparation, recours qui lui était ouvert en droit turc et qui aurait permis d’établir la responsabilité éventuelle du médecin mis en cause et, le cas échéant, d’obtenir un dédommagement. À cet égard, la Cour n’aperçoit dans le dossier, rien, qui permette de conclure qu’une telle action n’aurait présenté aucune perspective raisonnable de succès, ou qu’elle serait vouée à l’échec.

Il s’ensuit que la requête doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention, pour motif de non-épuisement des voies de recours internes. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Atilla Nalbant Peer Lorenzen Greffier adjoint f.f. Président