Dl Armen Badalyan este un cetățen armenian care s-a născut în 1976 și locuiește în Metsamor. El este reprezentat în fața Curții de către dna L. Sahakyan, dl R. Sahakyan și dl. Y. Varosyan, avocați care practică în Erevan. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 23 iulie 2011, reclamantul a fost arestat pe suspectul de a amenința de a folosi violența împotriva investigatorului responsabil cu cazul penal împotriva fostei sale soții. La 25 iulie 2011, reclamantul a fost acuzat de aceeași infracțiune. În aceeași dată, investigatorul a depus o procedură la Curtea Regională Armavir, care urmărește reținerea reclamantului pentru o perioadă de două luni. În aceeași dată, Curtea Regională a examinat și a acordat cererea investigatorului, ordonând detenția reclamantului pentru o perioadă de două luni, și anume până la 23 septembrie 2011. Acesta a constatat că propunerea a fost justificată, deoarece reclamantul și-a admis parțial vinovăția și materialele de caz au furnizat suficiente motive pentru a crede că ar putea abscinde și obstrucționa ancheta, având în vedere natura și gradul de periculositate a infracțiunii în cauză. Într-o dată neespecificată, reclamantul a depus un recurs care vroia să anuleze ordinul de detenție și care susținea că autoritatea investigatoare nu a obținut niciun material sau dovada pentru a justifica motivele pentru care a încercat să-l dețină și că nu au luat în considerare personalitatea reclamantului. La 11 august 2011, Curtea de Apel a respins recursul, constatând că detenția reclamantului se bazează pe o suspiciune rezonabilă și a constatat că motivele invocate de Curtea Regională pentru justificarea detenției sunt suficiente și că măsurile mai puțin severe nu sunt suficiente pentru a proteja comportamentul corect al reclamantului. La 9 septembrie 2011 s-a încheiat ancheta asupra cazului reclamantului și a fost transferată Tribunalului Regional pentru proces. La 13 septembrie 2011, procesul penal al reclamantului a fost stabilit pentru proces. Cu aceeași decizie, instanța de judecată a hotărât că detenția reclamantului în reținere în reținere „să rămână neschimbată”. Într-o dată neespecificată, reclamantul a depus o procedură la Curtea Regională care urmărește să fie eliberată, susținând, printre altele, că nu există motive suficiente pentru a menține reclamantul în detenție. La 13 decembrie 2011, Curtea regională a examinat și respins această propunere. Curtea regională a constatat că detenția reclamantului a fost ordonată prin decizia sa din 13 septembrie 2011. De asemenea, a remarcat că materialele existente ale cauzei erau suficiente pentru a concluziona că detenția reclamantului era justificată. La 28 decembrie 2011, Curtea Penală de Apel a lăsat recursul neexaminat. Curtea Penală de Apel a constatat că, în temeiul dreptului intern, nu există posibilitatea de a face recurs împotriva hotărârii Curții de District „de a lăsa detenția reclamantului nemodificat”. Reclamantul a depus recurs împotriva acestei decizii. La 20 martie 2012, Curtea de Casație a declarat recursul reclamantului inadmisibil pentru lipsa de merit. La 11 mai 2012, reclamantul a depus o nouă propunere în favoarea Curții Regionale de a fi eliberat. El a susținut, printre altele, că colectarea de probe împotriva reclamantului a fost finalizată și că nu există motive suficiente pentru a-l păstra în detenție. La 4 iunie 2012, Curtea Regională a respins propunerea reclamantului având în vedere periculositatea și natura presupusei infracțiuni și faptul că reclamantul ar putea abscinde și să obstrucționeze ancheta. La 14 iunie 2012, reclamantul a depus un recurs împotriva acestei decizii. La 19 ianuarie 2012, Curtea Criminală de Apel a lăsat recursul reclamantului neexaminat din aceleași motive indicate în decizia sa din 28 decembrie 2011. Reclamantul a depus un recurs împotriva acestei decizii. La 17 august 2012, Curtea de Casație a declarat recursul reclamantului inadmisibil pentru lipsa de merit. La 6 august 2012, Curtea Regională a considerat reclamantul vinovat, impunând o condamnare de un an și jumătate de închisoare. Legea internă relevantă Codul de procedură penală (în vigoare la 12 ianuarie 1999) În conformitate cu art. 132, persoana arestată trebuie eliberată după decizia autorității care se ocupă de caz în cazul în care nu a fost confirmată (1) suspiciunile de a fi comis o infracțiune; (2) nu este necesară menținerea persoanei în custodie; sau (3) termenul maxim pentru arestarea prevăzută prin prezentul Cod a expirat și instanța nu a adoptat o decizie de deținere a acuzatului. art. 136 § 2 prevede că detenția și cauțiunea pot fi impuse numai printr-o hotărâre asupra procurorului sau a procurorului sau a propunerii proprii a instanței în timpul examinării judiciare a cazului penal. În conformitate cu art. 135 § 1, instanța, procurorul, investigatorul sau organismul de anchetă nu pot impune o măsură preventivă decât atunci când materialele obținute în cazul penal furnizează motive suficiente pentru a crede că suspectul sau acuzatul pot: (1) absoarde de la autoritatea care se ocupă de caz; (2) împiedică examinarea cazului în timpul procedurii preliminare sau judiciare prin exercitarea de influență ilegală asupra persoanelor implicate în procedura penală, prin ascunzarea sau falsificarea materialelor semnificative pentru acest caz, prin faptul că nu apar la convocarea autorității care se ocupă de acest caz fără motive valabile sau prin alte mijloace; (3) comite un act interzis de lege penală; (4) să evite răspunderea penală și să îndeplinească condamnarea impusă; și (5) să împiedice executarea hotărârii. COMPLAINT Reclamantul se plânge în conformitate cu art. 5 § 3 din Convenție că, în timpul ordonării și prelungirii detenției, tribunalele nu au adoptat decizii motivate, ceea ce a dus la detenția sa nejustificată și lungă. Durata detenției reclamantului a fost încălcată a cerinței de „tempo rațional” de la art. 5 § 3 din Convenție? În special, instanțele interne au furnizat motive „relevante” și „suficiente” pentru detenția reclamantului, conform articolului 5 § 3 din Convenție?
Application no. 44286/12
Armen BADALYAN
against Armenia
lodged on 28 June 2012
The applicant, Mr Armen Badalyan, is an Armenian national who was born in 1976 and lives in Metsamor. He is represented before the Court by Ms L. Sahakyan, Mr R. Sahakyan and Mr Y. Varosyan, lawyers practising in Yerevan.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
On 23 July 2011 the applicant was arrested on suspicion of threatening to use violence against the investigator in charge of the criminal case against his ex-wife.
On 25 July 2011 the applicant was charged with the same crime.
On the same date the investigator filed a motion with the Armavir Regional Court seeking to have the applicant detained for a period of two months.
On the same date the Regional Court examined and granted the investigator’s application, ordering the applicant’s detention for a period of two months, namely until 23 September 2011. It found that the motion was substantiated, since the applicant partially admitted his guilt and the case materials provided sufficient grounds for believing that he might abscond and obstruct the investigation, having regard to the nature and degree of dangerousness of the offence in question.
On an unspecified date the applicant lodged an appeal seeking to cancel the detention order and claiming that the investigating authority had not obtained any materials or evidence to substantiate the reasons for which it had sought to detain him and that they failed to take into account the applicant’s personality.
On 11 August 2011 the Court of Appeal dismissed the appeal, finding that the applicant’s detention was based on a reasonable suspicion, and found the grounds invoked by the Regional Court in justification of detention to be sufficient. It also noted that less severe measures were insufficient to safeguard the applicant’s proper conduct.
On 9 September 2011 the investigation into the applicant’s case was concluded and the case was transferred to the Regional Court for trial.
On 13 September 2011 the applicant’s criminal case was set down for trial. By the same decision the trial court decided that the applicant’s detention on remand was “to remain unchanged”.
On an unspecified date the applicant filed a motion with the Regional Court seeking to be released. He argued,
inter alia,
that there were not sufficient reasons to keep the applicant in detention.
On 13 December 2011 the Regional Court examined and dismissed this motion. The Regional Court found that the applicant’s detention was ordered by its decision of 13 September 2011. It also noted that the existing materials of the case were sufficient to conclude that the applicant’s detention was justified.
On 19 December 2011 the applicant lodged an appeal against this decision.
On 28 December 2011 the Criminal Court of Appeal left the appeal unexamined. The Criminal Court of Appeal found that there was no possibility under domestic law to appeal against the decision of the District Court “to leave the applicant’s detention unchanged”.
The applicant lodged an appeal against this decision.
On 20 March 2012 the Court of Cassation declared the applicant’s appeal inadmissible for lack of merit.
On 11 May 2012 the applicant filed a new motion with the Regional Court seeking to be released. He argued,
inter alia,
that the collection of evidence against the applicant had been finalised and that there were not sufficient reasons to keep him under detention.
On 4 June 2012 the Regional Court dismissed the applicant’s motion having regard to the dangerousness and nature of the alleged offence and the fact that the applicant might abscond and obstruct the investigation.
On 14 June 2012 the applicant lodged an appeal against this decision.
On 19 January 2012 the Criminal Court of Appeal left the applicant’s appeal unexamined on the same grounds as indicated in its decision of 28
December 2011.
The applicant lodged an appeal against this decision.
On 17 August 2012 the Court of Cassation declared the applicant’s appeal inadmissible for lack of merit.
On 6 August 2012 the Regional Court found the applicant guilty as charged, imposing a sentence of one and a half years’ imprisonment.
B.
Relevant domestic law
The Code of Criminal Procedure (in force from 12 January 1999)
According to Article 132, the arrested person must be released upon the decision of the authority dealing with the case if (1) the suspicion of having committed an offence has not been confirmed; (2) there is no need to keep the person in custody; or (3) the maximum time-limit for an arrest prescribed by this Code has expired and the court has not adopted a decision to detain the accused.
Article 136 § 2 provides that detention and bail may be imposed only by a court decision upon the investigator’s or the prosecutor’s motion or of the court’s own motion during the court examination of the criminal case.
According to Article 135 § 1, the court, the prosecutor, the investigator or the body of inquiry can impose a preventive measure only when the materials obtained in the criminal case provide sufficient grounds to believe that the suspect or the accused may: (1) abscond from the authority dealing with the case; (2) hinder the examination of the case during the pre-trial or court proceedings by exerting unlawful influence on persons involved in the criminal proceedings, by concealing or falsifying materials significant for the case, by failing to appear upon the summons of the authority dealing with the case without valid reasons or by other means; (3) commit an act prohibited by criminal law; (4)
avoid criminal liability and serving the imposed sentence; and (5) hinder the execution of the judgment.
The applicant complains under Article 5 § 3 of the Convention that the courts, when ordering and extending his detention, failed to adopt reasoned decisions, which resulted in his unjustified and lengthy detention.
Was the length of the applicant’s detention in breach of the “reasonable time” requirement of Article 5 § 3 of the Convention? In particular, did the domestic courts provide “relevant” and “sufficient” reasons for the applicant’s detention, as required by Article 5 § 3 of the Convention?