BADALYAN v. ARMENIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
BADALYAN v. ARMENIA (CtEDO, 2017)
Comunicat la 28 martie 2017 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 22329/13 Armen BADALYAN împotriva Armenia depusă la 20 martie 2013 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Armen Badalyan, este un cetățean armenian născut în 1976 și locuiește în Metsamor. El este reprezentat în fața Curții de către dl A. Ghazaryan, un avocat care practică în Yerevan, și dl A. Zeynalyan, un avocat nepractican. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 23 iunie 2011, reclamantul a depus o cerere către autoritățile, în scopul de a lansa o procedură penală împotriva unei alte persoane. La 22 iulie 2011 a existat un schimb de apeluri telefonice și mesaje SMS între reclamant și investigatorul care a fost responsabil de examinarea cererii sale. În timpul unuia dintre aceste apeluri și într-un SMS, reclamantul a insultat investigatorul în timp ce își exprimă nemulțumirea cu modul de prelucrare a cererii sale din 23 iunie 2011. În aceeași zi au fost inițiate proceduri penale împotriva reclamantului. La 25 iulie 2011, reclamantul a fost acuzat în temeiul articolului 316 din Codul penal, care prevede o penalitate pentru exprimarea amenințărilor de a folosi violența împotriva unui reprezentant al unei autorități publice. În cursul acestor proceduri, investigatorul, care a fost implicat ca parte rănită, și colegul său, care a fost implicat ca martor, a formulat declarații împotriva reclamantului. În special, acestea au depus mărturie că, în timpul unui apel telefonic din 22 iulie 2011, în plus față de utilizarea unor cuvinte insultante, reclamantul a amenințat, de asemenea, ancheta cu prejudiciul fizic în legătură cu prelucrarea cererii reclamantului. La 10 iulie 2012, procurorul a decis să modifice acuzația împotriva reclamantului. În special, el a renunțat la acuzația în temeiul articolului 316 și a adus o nouă acuzație în temeiul articolului 347 § 2 din Codul penal, care prevede o penalizare pentru exprimarea amenințărilor unui investigator în legătură cu desfășurarea unei anchete. În timpul procedurii de judecată, reclamantul a susținut că a insultat doar investigatorul, dar nu l-a amenințat. El a susținut că, chiar dacă a amenințat investigatorul, în absența procedurilor penale formale și, prin urmare, a unei anchete, o astfel de amenințare nu poate constitui o infracțiune, astfel cum este definită la art. 347 § 2 din Codul penal. La 6 august 2012, Curtea Regională Armavir a condamnat reclamantul pentru infracțiunea definită la art. 347 § 2 din Codul Penal și l-a condamnat la închisoarea de 1 an și 6 luni. Potrivit interpretării acestei dispoziții a Curții Regionale, principalele obiecte protejate de infracțiune au fost interesele justiției și siguranța persoanelor care desfășoară proceduri penale. Curtea Regională a concluzionat că art. 347 alineatul § 2 din Codul Penal era aplicabil indiferent de stadiul procedurii penale în care reclamantul a declarat amenințări pentru investigatorul în legătură cu îndeplinirea sarcinilor sale oficiale, deoarece astfel de amenințări au diminuat interesele justiției și siguranța persoanelor care desfășoară procedura penală. Pe 20 septembrie 2012, Curtea Penală de Apel a respins recursul reclamantului și a susținut hotărârea Curții Regionale. Reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept. La 26 noiembrie 2012, Curtea de Casație a declarat recursul reclamantului asupra punctelor de drept inadmisibil pentru lipsa de merit. art. 347 din Codul Penal (în vigoare din 2003) prevede: „1. Amenințarea de a provoca moarte, leziuni corporale sau distrugerea proprietății unui judecător sau a rudei sale, în legătură cu examinarea unui caz sau a documentelor de caz în instanță, este pedepsită cu o amendă de trei până la cinci sute de ori de salariul minim lunar sau de închisoare pentru un termen de până la trei ani. (2) Același act comis împotriva unui investigator... sau a rudei sale în legătură cu o anchetă... este pedepsit cu o amendă de două până la patru sute de ori din salariul minim lunar sau de detenție pentru o perioadă de 1 până la trei luni sau de închisoare pentru o perioadă de până la doi ani” art. 192 § 1 din Codul de Procedură Penală (în vigoare din 1999), intitulat „Comentamentul anchetei”, prevede: „O anchetă se efectuează numai după adoptarea unei decizii de instituire a procedurilor penale.” Reclamantul se plânge în temeiul articolului 7 din Convenție că a fost condamnat în temeiul articolului 347 alineatul § 2 din Codul Penal pentru un act care, în momentul material, nu constituie o infracțiune în temeiul dispoziției respective, deoarece pedeapsa pe care a prescris-o legată de exprimarea amenințărilor unui investigator în legătură cu desfășurarea unei anchete, în timp ce, în cazul său, nu a fost instituită nici o procedură penală și, prin urmare, nu a fost efectuată nicio anchetă oficială. Întrebarea către părți a fost condamnarea reclamantului în temeiul articolului 347 § 2 din Codul penal, compatibilă cu cerințele articolului 7 din Convenție (a se vedea, de exemplu, Vasiliauskas c. Lituania [GC], nr. 35343/05, §§§ 153-155, 20 Octombrie 2015)? În special, a fost previzibil pentru reclamant că în momentul material, exprimând amenințări către investigator într-o situație în care nu s-a instituit încă nicio procedură penală sau anchetă oficială ® constituie o infracțiune în temeiul articolului 347 § 2 din Codul penal?