BADALYAN v. ARMENIA

Comunicat la 28 martie 2017 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 22329/13 Armen BADALYAN împotriva Armenia depusă la 20 martie 2013 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Armen Badalyan, este un cetățean armenian născut în 1976 și locuiește în Metsamor. El este reprezentat în fața Curții de către dl A. Ghazaryan, un avocat care practică în Yerevan, și dl A. Zeynalyan, un avocat nepractican. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 23 iunie 2011, reclamantul a depus o cerere către autoritățile, în scopul de a lansa o procedură penală împotriva unei alte persoane. La 22 iulie 2011 a existat un schimb de apeluri telefonice și mesaje SMS între reclamant și investigatorul care a fost responsabil de examinarea cererii sale. În timpul unuia dintre aceste apeluri și într-un SMS, reclamantul a insultat investigatorul în timp ce își exprimă nemulțumirea cu modul de prelucrare a cererii sale din 23 iunie 2011. În aceeași zi au fost inițiate proceduri penale împotriva reclamantului. La 25 iulie 2011, reclamantul a fost acuzat în temeiul articolului 316 din Codul penal, care prevede o penalitate pentru exprimarea amenințărilor de a folosi violența împotriva unui reprezentant al unei autorități publice. În cursul acestor proceduri, investigatorul, care a fost implicat ca parte rănită, și colegul său, care a fost implicat ca martor, a formulat declarații împotriva reclamantului. În special, acestea au depus mărturie că, în timpul unui apel telefonic din 22 iulie 2011, în plus față de utilizarea unor cuvinte insultante, reclamantul a amenințat, de asemenea, ancheta cu prejudiciul fizic în legătură cu prelucrarea cererii reclamantului. La 10 iulie 2012, procurorul a decis să modifice acuzația împotriva reclamantului. În special, el a renunțat la acuzația în temeiul articolului 316 și a adus o nouă acuzație în temeiul articolului 347 § 2 din Codul penal, care prevede o penalizare pentru exprimarea amenințărilor unui investigator în legătură cu desfășurarea unei anchete. În timpul procedurii de judecată, reclamantul a susținut că a insultat doar investigatorul, dar nu l-a amenințat. El a susținut că, chiar dacă a amenințat investigatorul, în absența procedurilor penale formale și, prin urmare, a unei anchete, o astfel de amenințare nu poate constitui o infracțiune, astfel cum este definită la art. 347 § 2 din Codul penal. La 6 august 2012, Curtea Regională Armavir a condamnat reclamantul pentru infracțiunea definită la art. 347 § 2 din Codul Penal și l-a condamnat la închisoarea de 1 an și 6 luni. Potrivit interpretării acestei dispoziții a Curții Regionale, principalele obiecte protejate de infracțiune au fost interesele justiției și siguranța persoanelor care desfășoară proceduri penale. Curtea Regională a concluzionat că art. 347 alineatul § 2 din Codul Penal era aplicabil indiferent de stadiul procedurii penale în care reclamantul a declarat amenințări pentru investigatorul în legătură cu îndeplinirea sarcinilor sale oficiale, deoarece astfel de amenințări au diminuat interesele justiției și siguranța persoanelor care desfășoară procedura penală. Pe 20 septembrie 2012, Curtea Penală de Apel a respins recursul reclamantului și a susținut hotărârea Curții Regionale. Reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept. La 26 noiembrie 2012, Curtea de Casație a declarat recursul reclamantului asupra punctelor de drept inadmisibil pentru lipsa de merit. art. 347 din Codul Penal (în vigoare din 2003) prevede: „1. Amenințarea de a provoca moarte, leziuni corporale sau distrugerea proprietății unui judecător sau a rudei sale, în legătură cu examinarea unui caz sau a documentelor de caz în instanță, este pedepsită cu o amendă de trei până la cinci sute de ori de salariul minim lunar sau de închisoare pentru un termen de până la trei ani. (2) Același act comis împotriva unui investigator... sau a rudei sale în legătură cu o anchetă... este pedepsit cu o amendă de două până la patru sute de ori din salariul minim lunar sau de detenție pentru o perioadă de 1 până la trei luni sau de închisoare pentru o perioadă de până la doi ani” art. 192 § 1 din Codul de Procedură Penală (în vigoare din 1999), intitulat „Comentamentul anchetei”, prevede: „O anchetă se efectuează numai după adoptarea unei decizii de instituire a procedurilor penale.” Reclamantul se plânge în temeiul articolului 7 din Convenție că a fost condamnat în temeiul articolului 347 alineatul § 2 din Codul Penal pentru un act care, în momentul material, nu constituie o infracțiune în temeiul dispoziției respective, deoarece pedeapsa pe care a prescris-o legată de exprimarea amenințărilor unui investigator în legătură cu desfășurarea unei anchete, în timp ce, în cazul său, nu a fost instituită nici o procedură penală și, prin urmare, nu a fost efectuată nicio anchetă oficială. Întrebarea către părți a fost condamnarea reclamantului în temeiul articolului 347 § 2 din Codul penal, compatibilă cu cerințele articolului 7 din Convenție (a se vedea, de exemplu, Vasiliauskas c. Lituania [GC], nr. 35343/05, §§§ 153-155, 20 Octombrie 2015)? În special, a fost previzibil pentru reclamant că în momentul material, exprimând amenințări către investigator într-o situație în care nu s-a instituit încă nicio procedură penală sau anchetă oficială ® constituie o infracțiune în temeiul articolului 347 § 2 din Codul penal?

Communicated on 28 March 2017

FIRST SECTION

Application no. 22329/13

Armen BADALYAN

against Armenia

lodged on 20 March 2013

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Armen Badalyan, is an Armenian national who was born in 1976 and lives in Metsamor. He is represented before the Court by Mr A. Ghazaryan, a lawyer practising in Yerevan, and Mr A. Zeynalyan, a non-practising lawyer.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 23 June 2011 the applicant filed a request with the authorities, seeking to launch criminal proceedings against another person.

On 22 July 2011 there was an exchange of telephone calls and SMS messages between the applicant and the investigator who was in charge of the examination of his request. During one of these calls and in an SMS, the applicant insulted the investigator whilst expressing his dissatisfaction with the manner of processing of his request of 23 June 2011.

On the same day criminal proceedings were instituted against the applicant.

On 25 July 2011 the applicant was charged under Article 316 of the Criminal Code, which prescribes a penalty for uttering threats of using violence against a representative of a public authority.

During those proceedings the investigator, who was involved as an injured party, and his colleague, who was involved as a witness, provided statements against the applicant. In particular, they testified that during a phone call on 22 July 2011, in addition to using insulting words, the applicant had also threatened the investigator with causing physical harm in connection with the processing of the applicant’s request.

On 10 July 2012 the prosecutor decided to amend the charge against the applicant. In particular, he dropped the charge under Article 316 and brought a new charge under Article 347 § 2 of the Criminal Code, which prescribes a penalty for uttering threats to an investigator in connection with the conduct of an investigation.

During the trial proceedings the applicant submitted that he had only insulted the investigator, but had not threatened him. He argued that even if he had threatened the investigator, in the absence of formal criminal proceedings, and therefore of an investigation, such a threat could not constitute an offence as defined in Article 347 § 2 of the Criminal Code.

On 6 August 2012 the Armavir Regional Court convicted the applicant of the offence defined in Article 347 § 2 of the Criminal Code and sentenced him to 1 year’s and 6 months’ imprisonment. According to the Regional Court’s interpretation of that provision, the main objects protected by the offence were the interests of justice and the safety of persons conducting criminal proceedings. The Regional Court concluded that Article

347 § 2 of the Criminal Code was applicable irrespective of the stage of the criminal proceedings during which the applicant had uttered threats to the investigator in connection with the discharge of his official duties, as such threats diminished the interests of justice and the safety of the persons conducting the criminal proceedings.

The applicant appealed against that judgment.

On 20 September 2012 the Criminal Court of Appeal rejected the applicant’s appeal and upheld the judgment of the Regional Court.

The applicant lodged an appeal on points of law.

On 26 November 2012 the Court of Cassation declared the applicant’s appeal on points of law inadmissible for lack of merit.

B.

Relevant domestic law

Article 347 of the Criminal Code (in force since 2003) prescribes:

“1. Uttering threats to cause death, bodily harm or destruction of or damage to property to a judge or his next of kin, in connection with the examination of a case or case-file material in court, shall be punishable by a fine in the amount of three to five hundred times the monthly minimum salary or by imprisonment for a term of up to three years.

Article 192 § 1 of the Code of Criminal Procedure (in force since 1999), which is entitled “Commencement of investigation”, provides:

“An investigation shall be conducted only after a decision to institute criminal proceedings has been taken.”

COMPLAINT

The applicant complains under Article 7 of the Convention that he was convicted under Article 347 § 2 of the Criminal Code for an act which, at the material time, did not constitute an offence under that provision because penalty which it prescribed related to uttering threats to an investigator in connection with the conduct of an investigation, whereas in his case no criminal proceedings had been instituted and therefore no official investigation was being carried out.

QUESTION TO THE PARTIES

Was the applicant’s conviction under Article 347 § 2 of the Criminal Code compatible with the requirements of Article 7 of the Convention (see, for example,

Vasiliauskas v. Lithuania

[GC], no. 35343/05, §§ 153-155, 20

October 2015)? In particular, was it foreseeable for the applicant that at the material time, uttering threats to the investigator ‒ in a situation where no criminal proceedings or formal investigation had yet been instituted ‒ constituted an offence under Article 347 § 2 of the Criminal Code?