Moldovan Duda împotriva României

Secțiunea a treia Cerere nr. 1453/08 Nicolae Mircea MOLDOVAN DUDA împotriva României introdusă la 19 decembrie 2007 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Nicolae Mircea Moldovan Duda, este un resortisant român născut în 1969 și rezident în Deva. Circumstanțele speței Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează: Începând cu noiembrie 2000, după obținerea unei vize de turist, reclamantul își stabilește reședința în Regatul Unit, unde era angajat și primea un venit lunar fix. De asemenea, a depus o cerere de azil din motive economice. La 15 octombrie 2004, Biroul de Imigrație și naționalitatea Ministerului de Interne al Marii Britanii l-a informat pe reclamant cu privire la respingerea vizei sale.

La scurt timp după aceea, reclamantul s-a întors în România. La întoarcerea sa în România, pașaportul reclamantului a fost confiscat de biroul poliției de frontieră din București. octombrie 2004, printr-o decizie a Direcției Generale a Pașapoartelor, dreptul reclamantului de a-și folosi pașaportul a fost suspendat pe o perioadă de un an, pe motiv că acesta rămânea pe teritoriul Regatului Unit în timp ce viza sa expirase. Reclamantul a contestat această măsură. Prin hotărârea definitivă din 25 februarie 2005, instanța de apel a dat răspuns acțiunii. Comisia a considerat că măsura în cauză era ilegală, având în vedere că reclamantul rămânea în Regatul Unit după expirarea vizei sale cu acordul autorităților britanice învestite cu cererea sa de azil.

În plus, instanța de apel reține că reclamantul se întorsese în România la scurt timp după ce a fost informat cu privire la refuzul cererii sale de azil. Mai 2005, reclamantul și-a recuperat pașaportul. La 2 decembrie 2005, reclamantul a formulat o acțiune în temeiul articolelor 99-8999 din fostul Cod civil împotriva Direcției Generale a pașapoartelor, în scopul de a fi condamnată la plata prejudiciului material și moral pentru că și-a limitat în mod nejustificat dreptul la liberă circulație între 15 octombrie 2004 și 10 mai 2005. El susținea că și-a pierdut locul de muncă în Regatul Unit și, că a plătit chiria pentru locuința sa în această țară în avans, sau fără pașaport, nu mai putea să intre pe teritoriul acestei țări.

Pentru a-și justifica cererea de despăgubire, reclamantul a prezentat în dosar copii ale contractului său de muncă, fișe de plată, o scrisoare din partea angajatorului său și contractul de închiriere. În ceea ce privește prejudiciul moral, reclamantul a afirmat că confiscarea pașaportului său a adus atingere dreptului său la liberă circulație și că reputația sa fusese pătată, deoarece a fost perceput în cadrul societății ca persoană care ar fi comis infracțiuni în străinătate. Prin Hotărârea din 15 septembrie 2006, tribunalul de apel al Alba-Iulia a respins acțiunea ca nefondată. Comisia a considerat că reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu, dat fiind că nu și-a dovedit afirmațiile cu privire la ocuparea forței de muncă și la contractul de închiriere în cauză.

În plus, Curtea de apel consideră că răspunderea statului nu putea fi angajată, deoarece întoarcerea reclamantului în România a fost efectuată la cererea autorităților britanice și că nu s-a stabilit nicio legătură între presupusul prejudiciu suferit de reclamant și faptul că a părăsit teritoriul britanic. În ceea ce privește presupusul prejudiciu moral, Tribunalul de Primă Instanță va reitera aceleași argumente. În recursul său împotriva hotărârii din 15 septembrie 2006, reclamantul a susținut, în plus, că Tribunalul de Primă Instanță nu a motivat refuzul de a acorda despăgubiri pentru prejudicii morale și că declarațiile martorilor au susținut obiecțiile sale. Recursul recurentului a fost respins printr-o hotărâre definitivă din 20 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a confirmat temeinicia raționamentului cauzei pronunțate de instanța de judecată.

Dreptul și practica internă relevantă la art. 14 litera (e) din ordonanța guvernului nr. 65/1997 (denumită în continuare OG n 65/1997) La momentul respectiv, s-a prevăzut că o măsură de suspendare a dreptului de a utiliza pașaportul putea fi luată pentru o perioadă cuprinsă între trei și douăsprezece luni împotriva unei persoane supuse obligației de a părăsi teritoriul unui stat și de a se întoarce în România în temeiul acordurilor încheiate de România cu alte state. LAG 65/1997 a fost abrogată prin legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Articolele 998 și 999 din vechiul cod civil prevăd că orice fapt al omului care cauzează o pagubă altora îl obligă pe cel din vina căruia a reușit să-l repare.

În cele din urmă, fiecare este răspunzător pentru prejudiciul pe care l-a cauzat nu numai prin fapta sa, ci și prin neglijența sa sau prin imprudența sa. GRIEF Invochează art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, reclamantul declară că suspendarea dreptului său de a-și folosi pașaportul a constituit o restricție ilegală a libertății sale de circulație și, în special, afirmă că nu a fost în măsură să obțină despăgubiri pentru prejudiciul moral și material cauzat de această restricție.

Este posibil ca reclamantul să se declare în continuare victimă a unei încălcări a dreptului garantat prin art. 2 alineatul (1) din Protocolul nr. 4, având în vedere faptul că, în ciuda recunoașterii laiului reținerii pașaportului său, instanțele interne nu vor repara în niciun fel încălcarea astfel constatată Guvernul este invitat să prezinte exemple de practică a instanțelor naționale în acest domeniu, și anume hotărâri judecătorești definitive pronunțate cu privire la cererile de despăgubire formulate de persoane a căror libertate de circulație a fost restricționată în mod nejustificat. A fost încălcat dreptul reclamantului de a circula liber, în sensul articolului 2 alineatul (1) din Protocolul nr. 4, din cauza suspendării dreptului său de a-și folosi pașaportul de la 15 octombrie 2004 până la 10 mai 2005 În acest sens, intervenția era prevăzută de lege și justificată de interesul public, în sensul articolului 2 3 din Protocolul nr. 4?

TROISIÈME SECTION

Requête n o 1453/08 Nicolae Mircea MOLDOVAN DUDA contre la Roumanie introduite le 19 décembre 2007

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Nicolae Mircea Moldovan Duda, est un ressortissant roumain né en 1969 et résidant à Deva. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. A partir de novembre 2000, après avoir obtenu un visa de touriste, le requérant établit sa résidence au Royaume-Uni, où il était employé et percevait un revenu mensuel fixe. Il fit également une demande d’asile pour des raisons économiques. Le 15 octobre 2004, l’Office d’immigration et de la nationalité du Ministère de l’Intérieur britannique informa le requérant du rejet de sa demande d’asile. Peu après, le requérant rentra en Roumanie. À son retour en Roumanie, le passeport du requérant fut saisi par le bureau de la police de frontière de Bucarest.

Le 26 octobre 2004, par une décision de la Direction générale des passeports, le droit du requérant d’utiliser son passeport fut suspendu pour une durée d’un an, au motif qu’il était resté sur le territoire du Royaume-Uni alors que son visa avait expiré. Le requérant contesta cette mesure. Par un arrêt définitif du 25 février 2005, la cour d’appel d’Alba-Iulia accueillit l’action. Elle estima que la mesure litigieuse était illégale, étant donné que le requérant était resté au Royaume-Uni après l’expiration de son visa avec l’accord des autorités britanniques investies de sa demande d’asile. Par ailleurs, la cour d’appel retint que le requérant était rentré en Roumanie peu après avoir été informé du refus de sa demande d’asile.

Le 10 mai 2005, le requérant récupéra son passeport. Le 2 décembre 2005, le requérant forma une action, fondée sur les articles 998-999 de l’ancien code civil à l’encontre de la Direction générale des passeports, visant à la voir condamner au paiement du dommage matériel et moral pour avoir indûment restreint son droit à la libre circulation entre le 15 octobre 2004 et le 10 mai 2005. Il faisait valoir qu’il avait perdu son emploi au Royaume-Uni et, qu’il avait payé le loyer de son logement dans ce pays à l’avance, or sans passeport, il ne pouvait plus rentrer sur le territoire de ce pays. Afin d’appuyer sa demande en dommages et intérêts, le requérant produisit au dossier des copies de son contrat de travail, des fiches de paie, une lettre de la part de son employeur ainsi que le contrat de bail.

Des témoins furent également entendus. Concernant le préjudice moral, le requérant affirma que la saisie de son passeport avait porté atteinte à son droit à la libre circulation et que sa réputation avait été ternie, du fait qu’il était perçu au sein de la société comme quelqu’un qui aurait commis des infractions à l’étranger. Par un arrêt du 15 septembre 2006, la cour d’appel d’Alba-Iulia rejeta l’action comme mal fondée. Elle jugea que le requérant n’avait subi aucun préjudice, étant donné qu’il n’avait pas prouvé ses allégations concernant l’emploi et le contrat de location en question. En outre, la cour d’appel estima que la responsabilité de l’État ne pouvait pas être engagée car le retour du requérant en Roumanie avait été effectué sur la demande des autorités britanniques et qu’aucun lien n’avait été établi entre le prétendu préjudice subi par le requérant et le fait d’avoir quitté le territoire britannique.

Concernant le prétendu dommage moral, la cour d’appel réitéra les mêmes arguments. Dans son pourvoi contre l’arrêt du 15 septembre 2006, le requérant allégua, en outre, que la cour d’appel n’avait pas motivé le refus d’octroi d’une réparation au titre de préjudice moral et que les déclarations des témoins entendus étayaient ses griefs. Le pourvoi du requérant fut rejeté par un arrêt définitif du 20 juin 2007 de la Haute Cour de Cassation et de justice qui confirma le bien-fondé du raisonnement de l’arrêt rendu par la cour d’appel.

B. Le droit et la pratique internes pertinents L’article 14 e) de l’ordonnance du gouvernement n o 65/1997 (ci-après « OG n o 65/1997 »), prévoyait, à l’époque des faits, qu’une mesure de suspension du droit d’utiliser le passeport pouvait être prise pour une durée comprise entre trois et douze mois à l’encontre d’une personne soumise à une obligation de quitter le territoire d’un État et de retourner en Roumanie en vertu d’accords conclus par la Roumanie avec d’autres États. L’OG n o 65/1997 a été abrogée par la loi n o 248/2005 sur le régime de la libre circulation des citoyens roumains à l’étranger. Les articles 998 et 999 de l’ancien code civil prévoyaient que tout fait quelconque de l’homme qui cause à autrui un dommage oblige celui par la faute duquel il est arrivé à le réparer.

Enfin, chacun est responsable du dommage qu’il a causé non seulement par son fait, mais encore par sa négligence ou par son imprudence. GRIEF Invoquant l’article 2 du Protocole n o 4 à la Convention, le requérant allègue que la suspension de son droit d’utiliser son passeport a constitué une restriction illégale à sa liberté de circulation. Il affirme en particulier qu’il n’a pas été en mesure d’obtenir réparation pour le dommage moral et matériel causé par cette restriction.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Est-ce que le requérant peut-il toujours se prétendre victime d’une violation du droit garanti par l’article 2 § 1 du Protocole n o 4, eu égard au fait que, malgré la reconnaissance de l’illégalité de la rétention de son passeport, les tribunaux internes n’ont aucunement réparé la violation ainsi constatée ? Le Gouvernement est invité à soumettre des exemples de la pratique des juridictions nationales dans ce domaine, à savoir des décisions de justice définitives rendues au sujet de demandes d’indemnisation formées par des personnes dont la liberté de circulation avait été indument restreinte. 2. Y a-t-il eu atteinte au droit du requérant de circuler librement, au sens de l’article 2 § 1 du Protocole n o 4, du fait de la suspension de son droit d’utiliser son passeport du 15 octobre 2004 au 10 mai 2005 ? Dans l’affirmative, l’ingérence était-t-elle prévue par la loi et justifiée par l’intérêt public, au sens de l’article 2 § 3 du Protocole n o 4 ?