CtEDO 12.09.2013 Auto

ISTRĂȚOIU v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
12.09.2013
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Communicated
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ISTRĂȚOIU v. ROMANIA (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

Cererea nr. 56556/10 Florin ISTRĂȚOUI împotriva României depusă la 24 septembrie 2010 DECLARAȚIEA FACTELOR Reclamantul, dl Florin Istrațoiu, este un cetățen român, care s-a născut în 1975 și trăiește în Tilbury. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Tratamentul medical al fiului reclamantului La 12 mai 2005, fiul reclamantului, în vârstă de cinci ani și șase luni atunci, a suferit o amigdalectomie - o intervenție medicală prin care a fost eliminată amigdale - efectuată de doctorul O.L.T. După operația starea de sănătate a copilului a fost stabilă și prima verificare medicală a fost programată pentru 21 mai 2005. În timpul verificării medicale care a avut loc la data programată, O.L.T. a asigurat părinții că recuperarea post-chirurgică mergea bine și le-a recomandat să continue îngrijirea copilului lor în același mod. La 23 mai 2005, în dimineața, copilul a suferit o hemoragie mai mult la care sângele a inundat gura și nasul. Soția reclamantului a sunat la serviciile de urgență, dar pentru că ambulanța nu a venit, a luat un taxi cu copilul ei și un vecin pe care l-a chemat pentru a o ajuta și s-a grăbit la unitatea de urgență a spitalului județului Bacău. La unitatea de urgență a spitalului de județ Bacău, s-au întâlnit cu șef-nursă N.L.O, care a sfătuit soția reclamantului să ducă copilul la unitatea pediatrică a aceluiași spital pentru asistență medicală. Copilul nu a primit nici un tratament medical la unitatea de urgență, deoarece până la momentul în care doctorul S.H și asistenta medicală M.S., care erau la telefon atunci, erau gata să-l trateze, nu puteau să-l examineze, deoarece soția reclamantului l-a dus deja la unitatea pediatrică, după instrucțiunile de către șef-nursă N.L.O. La sosirea la unitatea pediatrica, doctorii au încercat să reanimate copilul și să-și elibereze canalele respiratorii, dar fără niciun succes. Copilul a murit. Procedura penală împotriva personalului medical La 31 mai 2005, reclamantul a depus o plângere penală fără cereri civile comune cu Procurorul atașat Tribunalului de Primă Instanță de la Bacău („Oficiul de Procuror”). Reclamantul a solicitat să fie elaborat un raport de experți medicali, deoarece el a considerat că explicațiile furnizate de medicii care au condus necropsia fiului său la 21 iunie 2005 nu erau relevante. Raportul de necropsie legistică a declarat că moartea copilului a fost violentă și a fost cauzată de insuficiența respiratorie severă prin aspirația sângelui în canalele respiratorii, datorită severării unui vas mic de sânge în cavitatea stângă a amigdalului, în continuare, la un proces inflamator sever local. La o dată neespecificată, dar cel târziu la 30 iulie 2005, raportul de necropsie legistică a fost supus aprobării Institutului Forense Iași și a Comisiei Forensice Superiore, deoarece reclamantul a contestat rezultatele sale. La 28 iulie 2005, reclamantul și-a reiterat cererea la Inspectoarea Poliției de la Bacău de a produce un raport de experți medicali în cazul fiuului său. El a solicitat ca un expert-al treilea și un doctor specialist să participe la acest proces. La 30 iulie 2005, Institutul Forensic Iași a aprobat raportul de necropsie legistică. La 4 noiembrie 2005, Procurorul a autorizat raportul de experți medicali, considerat necesar în absența avizului Comisiei Forense Superiore. Raportul de experți nu mai a fost realizat de la 27 octombrie 2005, Comisia Forense Superioră și-a emis avizul privind raportul de necropsie legistică, care a fost comunicat inspectorului de poliție Bacău la 6 decembrie 2005. Comisia Forensică Superioră a concluzionat că nu au existat elemente de vină medicală din partea dr. O.L.T. și că raportul de necropsie forense a fost corect atunci când a stabilit cauza decesului care a fost asfixia mecanică a copilului în continuare la o hemorragie abundentă cauzată de secțiunea unui vas de sânge mic. La 15 decembrie 2005, reclamantul a depus un memorandum privind incoherentele dintre actele medicale, susținând revocarea cazului și cerând un raport de experți medicali. La 8 februarie 2006, reclamantul a reiterat cererea de un raport de experți medicali. La 21 iulie 2006, Oficiul Procurorului a instituit o anchetă penală împotriva președintelui N.L.O pentru neglijență în timpul serviciului. În același timp, a deschis ancheta penală împotriva dr. O.L.T, dr. S.H. și asistenta medicală M.S. pentru ucidere involuntară și neglijență în timpul serviciului. La 26 martie și 21 iunie 2007, reclamantul și-a reiterat cererea de un raport de experți medicali și a cerut, de asemenea, dovezi suplimentare. Prin ordinul 12 martie 2008, procurorul care a investigat cazul a decis să nu se desfășoare procedura penală deschisă împotriva personalului medical. El a hotărât să întrerupă urmărirea penală (scoterea de sub urmarie penală ) împotriva președintelui N.L.O. pentru neglijență în serviciu și neînceputul urmăririi criminale ( neînceperie urmării penale ) împotriva dr. O.L.T. pentru uciderea involuntară și a dr. S.H. și asistenta medicală M.S. pentru neglijență în serviciu, în raport cu lipsa aspectului subiectiv pentru infracțiunile penale. Acesta a afirmat că ancheta clinică și medicală, precum și tonsilectomia efectuată de dr. O.L.T. au fost adecvate și că nici o omisiune sau neglijență nu ar putea fi stabilită în atitudinea față de victimă. În plus, a declarat că nici dr. S.H., nici asistenta medicală M.S. a vorbit cu mama pentru a o direcționa la unitatea pediatrică și că șef-nurse N.L.O. la 8 mai 2008, reclamantul a contestat ordinul în fața procurorului ierarhic. Prin ordinul final din 16 iunie 2008, procurorul ierarhic a respins plângerea reclamantului din cauza faptului că operația a fost efectuată de dr. O.L.T. în ceea ce privește respectarea dispozițiilor legale și faptul că vina personalului medical de la unitatea de urgență a Spitalului County Bacău nu a putut fi reținută deoarece nu a putut fi stabilit pentru siguranță dacă copilul a fost în viață la sosirea sa la spital. Decizia a fost comunicată reclamantului la 25 iulie 2008. Hotărârea Tribunalului din 27 ianuarie 2009, Curtea de Primă Instanță a respins plângerea reclamantului în calitate de tardy. Reclamantul a recurs împotriva acestei hotărâri. Prin hotărârea din 16 iunie 2009, Curtea de județul Bacău a permis recursul reclamantului cu privire la punctele de drept, a anulat hotărârea instanței de primă instanță și a trimis cauzele de reexaminare la respectiva instanță. Prin hotărârea din 14 decembrie 2009, Tribunalul de Primă Instanță a respins plângerea ca fiind nefondată. Reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept împotriva hotărârii. Prin o hotărâre finală din 27 aprilie 2010, Curtea de județ Bacău a respins recursul reclamantului în privința punctelor de drept, din cauza faptului că nu ar putea fi stabilită nicio vină medicală a personalului medical în funcție de avizul Comisiei Forense Superiore. Curtea a afirmat în continuare că pe baza dosarului documentele și, în ciuda eforturilor făcute de autoritatea penală de urmărire penală și de instanță, nu s-a putut dovedi cu nici un grad de certitudine că persoana care a adresat mamei către unitatea pediatră făcea parte din personalul medical la momentul morții copilului și că nu rezultă din niciun document că mama a fost adresată la secțiunea pediatra de către medic și că a vorbit cu medicul în acest scop. Curtea a considerat că datele medicale din acest caz au exclus orice vină medicală. Proceduri disciplinare împotriva dr. O.L.T. Prin decizia din 8 mai 2007, Comisia Superioră de Disciplina a Colegiului de Medici din România a decis că, în timpul operației fiului reclamantului, peretele posterior al amigdalelor a fost tăiat, ceea ce a determinat o hemostază durabilă și radio-necroza carotidului intern și a peretelui faringean. În același timp, a declarat că nu a existat nicio vină medicală. În plus, Comisia de Disciplina a susținut rezultatul anchetei administrative efectuate de spitalul județului Bacău, declarând că persoana care a îndreptat mama către unitatea pediatrică nu a putut fi determinată și, prin urmare, nu a fost aplicată nicio sancțiune administrativă.Legea internă relevantă Hotărârea pronunțată în Eugenia Lazăr v. România (nr. 32146/05, §§§ 41-54, 16 februarie 2010) descrie în detaliu jurisprudența și practicile interne relevante privind livrarea rapoartelor medicale și a autorităților competente pentru eliberarea lor, precum și legislația și practicile interne relevante privind răspunderea civilă a personalului medical. art. 19 alineatele (1) și (2) din Codul de Procedură Penală prevede că victimele care solicită compensare pentru daunele cauzate ca urmare a unei infracțiuni și care nu au devenit părți civile la procedura penală pot deschide un set separat de procedură civilă în fața instanțelor civile. Procedura deschisă în fața instanței civile se menține în așteptarea rezultatului procedurii penale. Articolele 1, 3 și 8 din Legea nr. 167/1958 privind statutul de limitare prevede că procedurile de natură pecuniară sunt interzise în termen de trei ani de la data în care victima a fost conștientă sau ar fi trebuit să fi fost conștientă de daunele și de identitatea persoanei care l-au cauzat. Reclamantul se plâng, în temeiul articolelor 2 și 6 din Convenție, că moartea fiului său a fost rezultatul neglijenței și neregulării personalului medical al spitalului de județ Bacău pentru a-și salva viața. În plus, el susține că ancheta penală privind moartea fiului său a fost ineficientă și a lipsit de promptitudine deoarece a durat patru ani și zece luni și nu a fost stabilită nicio răspundere din partea personalului medical. Reclamantul a epuizat toate căile de recurs interne eficace, astfel cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din Convenție, pentru plângerea de moartea fiului său? Având în vedere obligațiile pozitive de a proteja viața, statul a îndeplinit cerința de a pune în aplicare reglementări pentru personalul medical în cadrul spitalelor după admiterea pacienților pentru tratamentul lor rapid și sesizarea, după caz, pentru a salva viețile acestor pacienți (a se vedea G.N. și alții v. Italia , nr. 43134/05, 1 decembrie 2009)? 3. Având în vedere protecția procedurală a dreptului la viață (a se vedea Eugenia Lazăr c. România , nr. 32146/05, 16 februarie 2010) investigația efectuată în acest caz de către autoritățile interne a respectat cerințele de promptitudine și eficacitate prevăzute de art. 2 din Convenție?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă