Comunicat la 27 ianuarie 2015 Secțiunea a treia Cerere n 33502/11 R.S. împotriva României introdusă la 23 mai 2011 EXPOSAT DE FAPTE recurenta, dl R. S., este un resortisant român născut în 1965 și rezident la București. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul L. Hasotti, avocată la București. Circumstanțele speței Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurentă, pot fi rezumate după cum urmează. L . accident din 24 octombrie 2003 și consecințele sale Recurenta, militară de carieră, a fost angajat la gradul de căpitan de către Serviciul de informații din România (NIS). Ea a fost repartizată unei unități militare din București. La 24 octombrie 2003, la ora 9:00, în timp ce era în biroul ei, recurenta a avut o stare de neliniște violentă cu dureri de cap și vărsături. Ea a fost însoțită de o colegă până la mai puțin de o unitate militară. Asistenta medicală și-a luat tensiunea care era anormal de mare și a încercat să sune la telefon M.C., medic de la unitatea militară. Întrucât aceasta din urmă nu putea fi contactată, asistenta a chemat pe O.M., comandantul lamei. Recurenta și-a pierdut cunoștința rapid și în cursul celor două ore pe care le-ar fi petrecut în infirmerie, starea ei s-a degradat foarte mult. La o oră neclară, comandantul, asistenta și un șofer au dus-o pe reclamantă, într-un vehicul de la unitatea militară, la o clinică medicală de la NIS. Ea nu a primit nici un tratament și a fost îndreptată spre centrul de neurologie al spitalului NIS, Agripa Ionescu din București. Ea a fost îngrijită de medicul-colonel L.T. Această ultimă constatare a faptului că este vorba despre un accident vascular cerebral cu hemoragie cerebrală. El a condus-o pe reclamantă la urgențele spitalului Floreasca din București. Ea a fost transportată acolo într-un vehicul sanitar al NIS care nu dispunea de echipament pentru îngrijirea de urgență. Potrivit fișei medicale de la spitalul Floreasca, recurenta ar fi ajuns la 12.43 în comă profundă, însoțită de soțul ei și de medicul de la unitatea militară, M.C. A fost internată în sala de intervenție chirurgicală la 13.30 și intervenția neurochirurgică a avut loc la 14.15. Operația a durat până la 16.00 și a constat în evacuarea sângelui acumulat în creier. Examenele ulterioare au arătat că accidentul vascular a fost cauzat de o ruptură a unei malformații arteriale. La 11 noiembrie 2003, a avut loc o nouă intervenție neurochirurgică, iar reclamanta a rămas în spital până la 20 noiembrie 2003 când a fost transferată la spitalul Agripa Ionescu pentru continuarea tratamentului cu medicamente și pentru instituirea unui program de recuperare a motilității. La 9 decembrie 2013, a fost transferată la spitalul militar central la serviciul de fizioterapie și recuperare medicală. În cele din urmă, reclamanta a fost spitalizată de mai multe ori, inclusiv pentru o nouă operație neurochirurgică care a avut loc la 29 iulie 2004. La 22 iulie 2005, o comisie medicală a NIS a declarat inaptă pentru continuarea carierei militare și a constatat că accidentul vascular a provocat pierderea parțială a vederii, paralizie facială și a părții stângi a corpului și dificultăți de deplasare. La 11 august 2005, aceaceasta a fost pensionată din motive de invaliditate. La o dată nespecificată în 2004, tatăl recurentei a solicitat NIS să deschidă o anchetă privind suportarea accidentului vascular cerebral de care fiica sa a fost victima. NIS a răspuns că personalul său nu a comis erori și că deteriorarea stării sale a fost cauzată de gravitatea și complexitatea accidentului vascular. În 2006, tatăl recurentei a repetat cererea sa în două scrisori adresate Președinției Republicii. La 10 aprilie 2007, a depus o plângere penală la Parchetul Militar din apropierea tribunalului militar din București. Raportând ce a spus șoferul unității militare, el a afirmat că fiica sa a ajuns la spitalul Floreasca doar în jurul valorii de 14.00, într-o stare de moarte clinică, după ce a așteptat aproximativ două ore la unitatea militară și după ce a fost transportată inutil în două unități medicale NIS. El a acuzat directorii NIS, în special personalul medical de mai multe neglijențe. El a arătat că, în ciuda urgenței situației, ei au omis să cheme o ambulanță care ar fi putut să-și ducă fiica la spitalul Floreasca, care se afla la o distanță de locul său de muncă, care putea fi parcursă în maxim 15 minute. Aceste neglijențe, în conformitate cu transportul într-un vehicul fără echipament pentru îngrijirea de urgență, ar fi dus la sosirea târzie la spitalul Floreasca cu consecințe ireversibile pentru sănătatea sa. El a concluzionat că handicapul fiicei sale a fost parțial cauzat de aceste neglijențe și a adăugat că, pentru a acoperi aceste erori, persoanele în cauză au făcut mențiuni false privind, printre altele, cronologia evenimentelor. La 6 decembrie 2007, medicul colonel L.T. a fost audiat de Parchet. El a declarat că reclamanta a ajuns la spitalul Agripa Ionescu în jurul valorii de 11.30-12.00, împreună cu medicul M.C. de la unitatea militară și un asistent medical. Considerând că s-a produs un accident vascular cerebral cu hemoragie cerebrală care necesita o intervenție neurochirurgică de urgență, el i-a administrat o perfuzie și i-a trimis, într-un vehicul de transport sanitar, la spitalul Floreasca. La 13 noiembrie 2008, Parchetul militar a dat faliment din cauza faptului că măsurile luate de responsabilii NIS și de personalul medical al acestei instituții pentru a limita consecințele accidentului vascular și pentru a asigura recuperarea reclamantei erau legale și adaptate în mod urgent situației. La 13 ianuarie 2009, procurorul-șef militar a respins contestația depusă de tatăl reclamantei împotriva refuzului de a fi judecat. La 9 aprilie 2009, Tribunalul Militar a trimis plângerea Înaltei Curți de Casație și Justiție din cauza gradului militar al anumitor persoane vizate de plângere. În fața Înaltei Curți, el a criticat absența competenței medico-legale a fiicei sale, precum și absența unei interogări a persoanelor care participaseră la preluarea accidentului și care ar fi putut reconstitui cronologia evenimentelor. El a informat în legătură cu refuzul de a fi judecat și trimiterea plângerii la Parchet pentru continuarea investigației și administrarea probelor. Prin hotărârea din 27 noiembrie 2009, Înalta Curte a confirmat dreptul tatălui recurentei de a acționa în justiție în numele acesteia din urmă din cauza legăturilor familiale. Pe fond, aceasta a respins plângerea conform căreia absența unei declarații a unei infracțiuni a dus la deschiderea urmăririi penale și, în consecință, la administrarea probelor solicitate. De asemenea, ea a constatat că, pentru anumite infracțiuni denunțate: răni involuntare, neglijență, falsuri și folosirea unor documente false, există o prescriere a răspunderii penale. Prin hotărârea definitivă din 22 noiembrie 2010, Curtea Supremă de Casație și Justiție, într-o formare de judecată compusă din nouă judecători, a confirmat temeinicia hotărârii în primă instanță. În esență, reglementarea în materie de răspundere medicală, în vigoare la momentul faptelor, precum și practica instanțelor naționale sunt descrise în Hotărârile Eugenia Lazaur c. România, n 32146/05, § 52-54, 16 februarie 2010; Csoma c. România, n 8759/05, §§ 22-26, 15 ianuarie 2013 și S.B. c. România, n 24453/04, § 37-42, 23 septembrie 2014. Invocând articolele 2, 6, 8 și 13 din convenție, recurenta se plânge de lipsa îngrijirii adecvate acordate după accidentul vascular cerebral cu care a fost victima, susținând în acest sens că erorile și neglijența responsabililor NIS și a personalului medical din această instituție i-au cauzat un grav handicap permanent. De asemenea, Comisia se plânge de modul în care autoritățile au condus ancheta deschisă în acest sens. ÎNTREBARE CU P Ă R Ț I S-au făcut neglijențe în legătură cu suportarea accidentului vascular cerebral a cărui victimă a fost recurenta care ar fi putut să-și asume responsabilitatea statului sub unghiul articolului 8 din Convenție Guvernul este invitat să furnizeze o copie completă a dosarului de anchetă
Communiquée le 27 janvier 2015
Requête n
o
33502/11
R.S. contre la Roumanie
introduite le 23 mai 2011
La requérante, M
me
R. S., est une ressortissante roumaine née en 1965 et résidant à Bucarest. Elle est représentée devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
1.
L’accident du 24 octobre 2003 et ses conséquences
La requérante, militaire de carrière, était employé au grade de capitaine par le Service roumain de renseignements (SRI). Elle était affectée à une unité militaire à Bucarest.
Le 24 octobre 2003, à 9 heures, alors qu’elle était dans son bureau, la requérante eut un malaise violent avec des maux de tête et des vomissements. Elle fut accompagnée par une collègue jusqu’à l’infirmerie de l’unité militaire. L’assistante médicale prit sa tension qui était anormalement élevée et essaya d’appeler au téléphone M.C., médecin de l’unité militaire. Cette dernière étant injoignable, l’assistante fit venir O.M., le commandant de l’unité. La requérante perdit connaissance rapidement et au cours des deux heures qu’elle aurait passé à l’infirmerie, son état se dégrada fortement.
A une heure non-précisée, le commandant, l’assistante et un chauffeur transportèrent la requérante, dans un véhicule de l’unité militaire, à une clinique médicale du SRI. Elle n’y reçut pas de soins et fut dirigée vers le centre de neurologie de l’hôpital du SRI, Agrippa Ionescu à Bucarest. Elle y fut prise en charge par le médecin-colonel L.T. Ce dernier constata qu’il s’agissait d’un accident vasculaire cérébral avec hémorragie cérébrale. L’hôpital ne disposant pas d’un service de neurochirurgie, il dirigea la requérante vers les urgences de l’hôpital Floreasca à Bucarest. Elle y fut transportée dans un véhicule sanitaire du SRI qui ne disposait pas de matériel pour les soins d’urgence.
Selon la fiche médicale dressée à l’hôpital Floreasca, la requérante y serait arrivée à 12.43 en état de coma profond, accompagnée de son époux et du médecin de l’unité militaire, M.C. Elle fut admise au bloc opératoire à 13.30 et l’intervention neurochirurgicale eut lieu à 14.15. L’opération dura jusqu’à 16.00 et consista dans l’évacuation du sang accumulé dans le cerveau. Des examens pratiqués ultérieurement permirent de constater que l’accident vasculaire était dû à une rupture d’une malformation artérielle.
Le 11 novembre 2003, une nouvelle intervention neurochirurgicale eut lieu et la requérante demeura hospitalisée jusqu’au 20 novembre 2003 quand elle fut transférée à l’hôpital Agrippa Ionescu pour la poursuite du traitement médicamenteux et la mise en place d’un programme de récupération de la motricité. Le 9 décembre 2013, elle fut transférée à l’hôpital militaire central au service de physiothérapie et récupération médicale.
Ultérieurement, la requérante fut hospitalisée plusieurs fois, y compris pour une nouvelle opération neurochirurgicale qui eut lieu le 29 juillet 2004.
Le 22 juillet 2005, une commission médicale du SRI déclara la requérante inapte pour la poursuite de la carrière militaire. Elle constata que l’accident vasculaire avait provoqué la perte partielle de la vue, une paralysie faciale et de la partie gauche du corps et des difficultés de déplacement. Le 11 août 2005, elle fut mise à la retraite pour cause d’invalidité.
2.
La procédure pénale
A une date non-précisée en 2004, le père de la requérante demanda au SRI l’ouverture d’une enquête concernant la prise en charge de l’accident vasculaire cérébral dont sa fille a été victime. Le SRI répondit que son personnel n’avait pas commis des erreurs et que la dégradation de son état était due à la gravité et à la complexité de l’accident vasculaire. En 2006, le père de la requérante réitéra sa demande dans deux lettres adressées à la Présidence de la République.
Le 10 avril 2007, il déposa une plainte pénale au parquet militaire près le tribunal militaire de Bucarest. Rapportant des propos tenu par le chauffeur de l’unité militaire, il affirma que sa fille ne serait arrivée à l’hôpital Floreasca que vers 14.00, dans un état de mort clinique, après avoir attendu environ deux heures à l’unité militaire et après avoir été transportée inutilement dans deux unités médicales du SRI. Il accusait les cadres du SRI et en particulier le personnel médical de multiples négligences. Il exposait que malgré l’urgence de la situation, ils ont omis d’appeler une ambulance qui aurait pu amener rapidement sa fille à l’hôpital Floreasca qui se trouvait à une distance de son lieu de travail pouvant être parcourue en maximum 15
minutes. Ces négligences, corroborées avec le transport dans un véhicule dépourvu de matériel pour les soins d’urgence, auraient entrainé l’arrivée tardive à l’hôpital Floreasca avec des conséquences irréversibles pour sa santé. Il concluait que le handicap de sa fille était dû en partie à ces négligences et ajoutait qu’afin de couvrir ces erreurs, les personnes mises en cause avaient fait de fausses mentions concernant notamment la chronologie des événements.
Le 6 décembre 2007, le médecin colonel L.T. fut entendu par le parquet. Il déclara que la requérante était arrivée à l’hôpital Agrippa Ionescu vers 11.30-12.00, accompagnée du médecin M.C. de l’unité militaire et d’une assistante médicale. Estimant qu’il s’agissait d’un accident vasculaire cérébral avec hémorragie cérébrale qui nécessitait une intervention neurochirurgicale d’urgence, il lui administra une perfusion et l’envoya, dans un véhicule de transport sanitaire, aux urgences de l’hôpital Floreasca.
Le 13 novembre 2008, le parquet militaire rendit un non-lieu au motif que les mesures prises par les responsables du SRI et le personnel médical de cette institution pour limiter les conséquences de l’accident vasculaire et assurer la récupération de la requérante était légales et adaptées à l’urgence de la situation. Le 13 janvier 2009, le procureur militaire en chef rejeta la contestation introduite par le père de la requérante contre le non-lieu.
Le père de la requérante contesta le non-lieu devant le tribunal militaire de Bucarest. Il demanda également la réparation du préjudice matériel et moral subi par sa fille. Le 9 avril 2009, le tribunal militaire renvoya la plainte à la Haute Cour de cassation et de Justice en raison du grade militaire de certaines personnes visées par la plainte.
Devant la Haute Cour, il critiqua l’absence d’expertise médico-légale de sa fille, ainsi que l’absence d’interrogation des personnes qui avaient participé à la prise en charge de l’accident et qui auraient pu reconstituer la chronologie des évènements. Il demanda l’infirmation du non-lieu et le renvoi de la plainte au parquet pour la poursuite de l’enquête et l’administration des preuves.
Par un jugement du 27 novembre 2009, la Haute Cour confirma le droit du père de la requérante d’agir en justice au nom de cette dernière en raison des liens familiaux. Sur le fond, elle rejeta la plainte estimant que l’absence d’indices de commission d’une infraction empêchait l’ouverture des poursuites et, par conséquent, l’administration des preuves sollicitées. De surcroit, elle constata que pour certaines infractions dénoncées
: blessures involontaires, négligence, faux et usage de fausse écritures, il y avait prescription de la responsabilité pénale.
La requérante forma un pourvoi réitérant les griefs exposés précédemment par son père. Par un arrêt définitif du 22 novembre 2010, la Haute Cour de cassation et de Justice, dans une formation de jugement composée de neuf juges, confirma le bien-fondé du jugement en premier
ressort.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
L’essentiel de la règlementation en matière de responsabilité médicale, en vigueur à l’époque des faits, ainsi que la pratique des juridictions nationales sont décrites dans les arrêts
Eugenia Lazăr c. Roumanie
, n
o
32146/05, §§
52- 54, 16 février 2010;
Csoma c. Roumanie
, n
o
8759/05, §§
22-26, 15 janvier 2013 et
S.B.
c. Roumanie
, n
o
24453/04, §§
37-42, 23
septembre 2014.
Invoquant les articles 2, 6, 8 et 13 de la Convention, la requérante se plaint du manque de soins adéquats prodigués après l’accident vasculaire cérébral dont elle a été victime. Elle soutien à cet égard que les erreurs et la négligence des responsables du SRI et du personnel médical de cette institution lui ont provoqué un grave handicap permanent. Elle se plaint également de la manière dont les autorités ont conduit l’enquête ouverte à ce sujet.
Y a-t-il eu des négligences à l’occasion de la prise en charge de l’accident vasculaire cérébral dont la requérante a été victime susceptibles d’engager la responsabilité de l’État sous l’angle de l’article 8 de la Convention
?
Le Gouvernement est invité à fournir une copie intégrale du dossier d’enquête