CtEDO 27.01.2015 Auto

ISTRĂȚOIU v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
27.01.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ISTRĂȚOIU v. ROMANIA (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

Reclamantul, dl Florin Istrașoiu, este un național român, născut în 1975 și locuiește în Tilbury, Regatul Unit. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl C. Barnett, un avocat practicant la Londra. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. La 12 mai 2005, fiul reclamantului, în vârstă de cinci ani și șase luni atunci, a suferit o amigdalectomie – o operațiune de înlăturare a amigdaliilor – efectuată de Dr. O.L.T. într-o clinică privată. După operație, starea copilului a fost stabilă și prima verificare medicală a fost programată pentru 21 mai 2005. În timpul verificării medicale, care a avut loc la data programată, dr. O.L.T. a asigurat părinții că recuperarea post-chirurgică merge bine și a recomandat să continue îngrijirea copilului lor în același fel. În dimineața 23 mai 2005 copilul a suferit o hemoragie, ceea ce a cauzat sânge pentru a inunda gură și nas. Soacra reclamantului a chemat o ambulanță și soția lui s-a dus afară să-l aștepte. Înainte să sosească ambulanța, ea și L.S., vecinul pe care l-a întâlnit pe drum, a luat un taxi și a adunat copilul la unitatea de urgență a spitalului de județ Bacău. Potrivit reclamantului, la unitatea de urgență a spitalului de județ Bacău, soția și fiul său au întâlnit un membru al personalului medical care, fără a examina fiul său, a sfătuit soția să ducă copilul la unitatea copiilor din același spital pentru asistență medicală. Copilul nu a primit nici un tratament medical la unitatea de urgență a spitalului de județ Bacău deoarece soția reclamantului a dus imediat copilul la unitatea pediatrică a spitalului. La sosirea la unitatea pediatrică, doctorii au încercat să-i resusciteze copilul și să-și elibereze canalele respiratorii, dar fără succes. Copilul a murit. 10. La 23 mai 2005, Departamentul de Poliție Bacău a inițiat o anchetă penală asupra decesului fiului reclamantului. În ziua următoare, a efectuat o anchetă pe sediul Spitalului de județ Bacău (cercetare la fața locului) și la domiciliul reclamantului. 11. În aceeași dată, Departamentul de Poliție Bacău a cerut Serviciului Forensei Bacău să prezinte un raport de autopsie cu privire la fiul reclamantului. 12. În aceeași dată, Serviciul Forensei Bacău a emis un certificat de deces care a concluzionat că fiul reclamantului a murit din cauza insuficienței respiratorii acute ca urmare a sângelui care i-a blocat căile respiratorii. 13. La 28 și 29 mai, precum și 16 și 23 iunie 2005, Departamentul de Poliție Bacău a auzit reclamantul și soția sa. 14. La 2 iunie 2005, reclamantul a depus o plângere penală la Biroul Procurorului Bacău pentru o crimă involuntară agravată împotriva dr. O.L.T. și a membrului de personal neidentificat care lucrase la unitatea de urgență a Spitalului County Bacău în dimineața 23 mai 2005. El a susținut că tratamentul chirurgical defectuos și post-cirurgic primit de fiul său de la Dr. O.L.T., precum și refuzul personalului neidentificat al unității de urgență a Spitalului County Bacău pentru a trata urgent fiul său, au avut ca rezultat moartea lui. În plus, el a cerut autorităților de investigare să identifice tot personalul medical care lucrează la unitatea de urgență a Spitalului County Bacău în dimineața 23 mai 2005, deoarece identitatea lor era necunoscută de el. În plus, el a informat autorităților de investigare că își rezervă dreptul de a adera la procedura penală ca parte civilă și dreptul de a solicita ca clinica privată în cazul în care a avut loc operația și spitalul de județ Bacău să fie ținut responsabil în comun cu personalul lor pentru neglijența lor, în timp ce este de datorie în conformitate cu dispozițiile relevante ale legii privind procedura penală și dreptul civil. În cele din urmă, el solicită autorităților interne să ordone Serviciului Forensic din București să efectueze un raport de experți legiști care să răspundă la întrebările sale cu privire la cauza și circumstanțele morții fiului său. 15. La 21 iunie 2005, Serviciul Forensic din Bacău a elaborat raportul de autopsie solicitat de Departamentul de Poliție din Bacău la 24 mai 2005. Raportul, semnat de trei experți legiști, se bazează printre altele pe o examinare histologică a țesutului colectat de la fiul reclamantului după moartea sa. Acesta a concluzionat că moartea copilului a fost violentă și a fost cauzată de insuficiență respiratorie severă rezultată din aspirația sângelui în căile respiratorii. Sângerarea a fost originară dintr-o mică vasă arterială deteriorată situată în cavitatea amigdalului stâng și a durat câteva ore. Sângele s-a acumulat în cavitatea stomacului, care a dus la vărsături și ulterior la blocarea căilor respiratorii ale copilului. Vasul de sânge a fost deteriorat de inflamația acută locală – confirmată și de examinarea histologică – care s-a întâmplat în a unsprezecea zi după operație. Raportul a remarcat că, deși aceste circumstanțe erau rare, au apărut în 4% până la 8% din cazuri. A exclus posibilitatea că sângerarea a fost cauzată de separarea unui vas de sânge mai mare sau de o artera în timpul intervenției chirurgicale. În cazul în care s-ar fi întâmplat sângerarea ar fi avut loc mai repede și mai mult. În cele din urmă, a recomandat ca raportul să fie prezentat pentru aprobare de către consiliul de reexaminare legistică al Serviciului Forensic Iași, care ar putea evalua, printre altele, comportamentul medical în acest caz. 16. La 1 iulie 2005, în urma solicitării reclamantului, Departamentul de Poliție Bacău i-a furnizat o copie a raportului de autopsie produs de Serviciul Forensic Bacău și a raportului de chirurgie produs de clinica privată în care a fost efectuată operația fiului său. 17. La o dată neespecificată, raportul autopsiei a fost trimis pentru aprobare consiliului de reexaminare al Serviciului Forensic Iași și a Consiliului superior de reexaminare forensică al Serviciului Forensic de la București. 18. La 11, 18 și 21 iulie 2005, Departamentul de Poliție Bacău a auzit personalul medical al clinicei private în care fiul reclamantului a fost operat și care a fost implicat în îngrijirea sa pre- și post-chirurgie, precum și Dr. O.L.T. 19. La 28 iulie 2005, reclamantul a depus o cerere la Departamentul de Poliție Bacău pentru un nou raport de experți legist care urmează să fie elaborat în cazul fiul său. El a solicitat ca un expert legist ales de el și un otolaringologist să participe la procesul. 20. La 30 iulie 2005, consiliul de reexaminare al Serviciului Forensic Iași a aprobat raportul autopsiei din 21 iunie 2005. Consiliul a inclus un otolaringologist. Acesta a concluzionat, printre altele, că operațiunea chirurgicală și examenele posturgice au fost adecvate și că fiul reclamantului nu a fost tratat neglijent. Hemoragia întârziată nu a fost cauzată de operație, ci de o inflamație secundară. Ultima examinare medicală a fiului solicitant nu ar fi putut identifica o infecție microscopică. Cu toate acestea, personalul medical al unității de urgență a Spitalului de Stat Bacău a trebuit să își explice comportamentul, având în vedere că declarațiile lor nu au fost atașate dosarului examinat. 21. La 27 octombrie 2005, Consiliul superior de evaluare legistică al Serviciului Forense de la București a examinat și a aprobat constatările raportului autopsiei și al consiliului de reexaminare al Serviciului Forensic Iași. Consiliul, care a inclus, de asemenea, un otolaringologist, a concluzionat că Dr. O.L.T. nu a comis nici o eroare medicală și că cauza decesului stabilită de raportul autopsiei este corectă. Decesea fiului solicitant nu a fost o consecință a intervenției chirurgicale. Nimeni nu a putut fi învinovățit pentru hemoragia sa, deoarece a fost cauzată de o necroză a peretelui artera carotidă care a fost ulterior spontan încălcat. Alegerile făcute de personalul medical al unității de urgență a Spitalului County Bacău au fost bazate pe echipamentul disponibil în unitatea de urgență și gravitatea condiției fiului reclamantului. Deși a fost clar că fiul reclamantului a murit până la momentul în care a ajuns la unitatea de pediatrie, nu existau dosare medicale care să arate dacă era încă în viață când a ajuns la unitatea de urgență a spitalului. Având în vedere circumstanțele și gravitatea starei sale, nu existau speranțe că ar fi putut fi salvat. 22. La 4 noiembrie 2005, Procurorul de la Bacău a autorizat un nou raport de experți legiști, considerat necesar de către solicitant. Cu toate acestea, raportul nu a fost niciodată produs deoarece la 6 decembrie 2005, Consiliul superior de control legistic al Serviciului forense din București și-a comunicat raportul din 27 octombrie 2005 Departamentului de Poliție din Bacău. 23. De la 28 noiembrie 2005 la 16 mai 2007 Departamentul de Poliție Bacău și biroul procurorului au interogat în mod repetat personalul medical al unității de urgență a Spitalului de județ Bacău, care erau de serviciu atunci când fiul reclamantului a sosit la spital, și anume doctori S.C., L.E. și H.S.; ordonat, L.L.; asistenta S.M. și asistenta director N.L.O. De asemenea, investigatorii au interogat R.D.M., șoferul de taxi care a transportat soția și fiul reclamantului la spital, și L.S., vecinul reclamantului care i-a însoțit. 24. La 21 decembrie 2005, la cererea Departamentului de Poliție Bacău, spitalul județului Bacău a notificat poliției că ancheta lor internă nu a putut identifica persoana care a trimis soția reclamantului și fiul său într-o altă unitate a spitalului, deoarece toți cei interogați au declarat că nu știau cine a făcut acest lucru. 25. La 4 ianuarie 2006, reclamantul a depus în fața Oficiului Procurorului Bacău un aviz elaborat de un expert medical legist ales de el. A criticat concluziile documentelor medicale legistice elaborate în acest caz și a recomandat elaborarea unui nou raport de experți legistici. 26. La 6 ianuarie 2006, Consiliul Medical Bacău a informat Departamentul de Poliție Bacău că, în conformitate cu Codul deontologic și cu sarcinile lor profesionale, personalul medical al unității de urgență a Spitalului de județ Bacău a fost obligat să ofere asistență medicală în cazuri similare cu cele ale fiului reclamantului. Cu toate acestea, numai un medic a avut competența de a decide asupra situației și a procedurii medicale care trebuie urmate în ceea ce privește fiul reclamantului după o examinare medicală. Fiul reclamantului nu a fost furnizat cu asistența medicală necesară deoarece mama copilului l-a scos din unitatea de urgență odată ce a fost îndrumată de un individ neidentificat, fără a fi intrat în biroul medicului. De aceea, copilul nu a fost niciodată examinat de unul dintre medicii în acea zi. Deși personalul medical care a fost de serviciu în zona de recepție a spitalului în acea zi a fost interogat, ancheta efectuată de consiliul disciplinar al Consiliului Medical Bacău nu a putut identifica persoana care a redirecționat soția reclamantului. 27. În aceeași dată, Consiliul Medical Bacău a informat Departamentul de Poliție Bacău că, în opinia lor, având în vedere starea gravă a fiului reclamantului, dacă ar fi fost văzut de unul dintre medicii de serviciu, ar fi putut să-l trateze în unitatea de urgență. În plus, starea copilului nu a justificat o decizie de a-l îndrepta în altă parte pentru tratament. 28. La 8 februarie 2006, reclamantul și-a reiterat cererea de un nou raport de experți criminaliști. 29. La 28 aprilie 2006, consiliul superior de reexaminare legistică al Serviciului forense de la București a notificat Biroul Procurorului Bacău că, în temeiul legislației interne relevante, nu s-a putut ordona un nou raport de experți legistici dacă nu existau noi elemente medicale și factuale, având în vedere că comitetul de reexaminare și-a emis deja avizul la 27 octombrie 2005. Prin ordinul din 21 iulie 2006, Procurorul Bacău a instituit o procedură penală (a δnceput urmărie penală) împotriva asistentului șef, N.L.O., pentru neglijență în timpul serviciului, deoarece nu a notificat medicul șef și nu a luat măsuri pentru a stabiliza starea copilului solicitant, care a fost adus la spital într-o stare critică. În același timp, biroul procurorului a continuat să investigheze Dr. O.L.T. pentru omorarea involuntară agravată și Dr. H.S. și asistenta S.M. pentru neglijență în timpul serviciului. 31. La 23 mai 2007, Consiliul de asistență medicală Bacău a informat Departamentul de Poliție Bacău că, în temeiul legislației interne relevante, este competent să organizeze și să controleze profesiile de asistență medicală. Cu toate acestea, reclamantul nu a depus o plângere oficială cu privire la evenimentele din 23 mai 2005. Deși, după rapoarte de presă, organizația a efectuat o anchetă preliminară privind moartea fiului reclamantului, a apărut din dovezile disponibile și ancheta deja lansată de organizație în cazul în care acuzațiile au fost vizate de medici. La 26 martie și 21 iunie 2007, reclamantul a reiterat din nou cererea de un nou raport de experți criminaliști. El a solicitat, de asemenea, Dr. O.L.T. și asistentele care l-au asistat în timpul operației să fie supuse unui test de poligrafie. 33. La 25 și 29 mai 2007, autoritățile care au investigat cazul au confruntat asistenta directoră N.L.O. cu martorii L.L., L.S. și dr. H.S. 34. La 2 iulie 2007, Procurorul Bacău a respins cererea reclamantului de a solicita un nou raport de experți criminaliști, având în vedere faptul că raportul de autopsie elaborat de Serviciul forense Bacău a fost aprobat de consiliul de reexaminare al Serviciului forense Iași și de consiliul superior de reexaminare forense al Serviciului forense de la București. Acesta a confirmat acuratețea atât a metodologiei utilizate, cât și a concluziilor raportului autopsiei. Incoerentele reclamate de solicitant între raportul autopsiei și raportul consiliului au fost irelevante pentru a determina cauza decesului și dacă medicul care a efectuat operația a comis orice eroare medicală. Ordinul procurorului din 4 noiembrie 2005 pentru un nou raport de experți criminaliști nu a fost realizat și nu mai a fost necesar în cazul din motivele descrise mai sus. Testul de poligrafie ca mijloc de stabilire a dovezii nu a fost reglementat de Codul de procedură penală și, prin urmare, nu a fost necesar pentru acest caz. 35. Prin ordonanță din 12 martie 2008, Biroul Procurorului Bacău, care se bazează pe art. 10 litera (d) din Codul de procedură penală română, a hotărât să întrerupă procedura penală (coaterea de sub urmără penală) împotriva asistentului director N.L.O. pentru neglijență în timp ce este în funcție și nu pentru a institui proceduri penale (neînceperiea urmării penale) împotriva dr. O.L.T., pentru ucidere involuntară agravată, și împotriva dr. H.S. și asistenta M.S. pentru neglijență în timp ce este în funcție de datorie, din cauza faptului că acțiunile lor lipsesc elementele unei infracțiuni. Biroul procurorului a susținut că investigația clinică și medicală, precum și amigdalectomia efectuată de Dr. O.L.T., au fost adecvate și că nici o omisiune sau neglijență nu ar putea fi stabilite în comportamentul său față de victimă. În plus, niciuna dintre personalul medical al unității de urgență a Spitalului de Stat Bacău nu a vorbit cu soția reclamantului pentru a o conduce la unitatea pediatrica, iar sarcinile profesionale ale asistentului șef N.L.O. nu au inclus puterea de decizie necesară. Reclamantul a contestat ordinul în fața procurorului superior. 36. Prin o ordonanță finală din 16 iunie 2008, procurorul superior a respins provocarea reclamantului, susținând că dovezile disponibile au dovedit că acuzatul nu a putut fi considerat responsabil pentru cauzarea directă a decesului fiului solicitant. Dr. O.L.T. au observat toate procedurile legale atunci când a efectuat operația, iar comunitatea medicală a acceptat faptul că inflamația severă care a condus la moartea copilului a fost un caz rar. În ceea ce privește personalul medical al unității de urgență a Spitalului de județ Bacău, nu a putut fi stabilit fără nici o îndoială dacă copilul a fost în viață la sosirea sa la spital. Reclamantul a contestat ordinul în fața instanțelor interne, susținând că autoritățile de investigare nu au reușit să prezinte toate elementele de probă necesare, în special un nou raport de experți. 37. Prin hotărârea din 27 ianuarie 2009, Curtea de district Bacău a respins plângerea reclamantului, astfel cum a fost depusă în afara termenului legal. 38. La 16 iunie 2009, Curtea județului Bacău a permis recursul reclamantului asupra punctelor de drept, a anulat hotărârea și a trimis cazul la instanța de primă instanță. 39. Prin hotărârea din 14 decembrie 2009, Curtea de District Bacău a respins provocarea reclamantului pe baza dovezilor de testimonial, documentar și criminalist disponibile, în baza articolului 10 lit. (d) din Codul de procedură penală român. Acesta a susținut că niciunul dintre acuzații care erau în serviciu la unitatea de urgență de la Spitalul de județ Bacău atunci când soția reclamantului a sosit cu fiul ei a avut o conversație directă cu ea sau a îndreptat-o către unitatea pentru copii. Descrierea de muncă a asistentului principal, N.L.O., nu i-a dat puterea de a lua o astfel de decizie. În plus, un nou raport de experți legiști nu era necesar pentru acest caz. Consiliul superior de revizuire legistică al Serviciului forense de la București a apelat la puncte de drept împotriva hotărârii. El a susținut că un nou raport de experți legistici era necesar pentru a clarifica cauzele și circumstanțele morții fiului său. 40. Prin hotărârea finală din 27 aprilie 2010, Tribunalul județului Bacău a respins recursul reclamantului privind punctele de drept. Acesta a susținut că, în ciuda eforturilor făcute de anchetatorii criminali și de curtea însăși, nu s-a putut stabili fără îndoială că persoana care a îndreptat soția reclamantului către unitatea pentru copii și adolescenți a fost membru de personal al unității de urgență a spitalului de județ Bacău în funcție de datorie la momentul decesului fiului reclamantului. Nu au existat dovezi în dosarul că soția reclamantului a vorbit cu un medic și că medicul a decis să o îndrepte către unitatea pediatrica. În ceea ce privește documentele medicale, pe care instanța le considera obiectul real al reclamantului 41. Prin decizia din 1 august 2005, consiliul medical a concluzionat că nu existau elemente de vină medicală. 43. Reclamantul a contestat această decizie înaintea consiliului disciplinar superior al Consiliului Medical din România („Consiliul Superior”), susținând că nu numai dr. O.L.T. A fost exonerată, dar niciuna dintre personalul medical în serviciu la unitatea de urgență a Spitalului de Stat Bacău nu a fost considerată responsabilă. 44. Prin decizia din 10 noiembrie 2006, Consiliul Superior a respins provocarea reclamantului. Acesta a susținut că, pe baza dovezilor forense disponibile, avizele otolaringologilor și doctrina medicală, moartea fiului reclamantului a fost cauzată de o hemoragie lentă situată în cavitatea amigdalelor. Acest lucru a fost declanșat de o leziune inflamatorie acută locală, care a dus la ruptura unei vase de sânge mici, probabil după înghițirea alimentelor dure fără să-l mestece suficient. Necroza vasculară care a provocat hemoragia a fost rezultatul inflamației locale și nu putea fi diagnosticată înainte de momentul în care a apărut. În consecință, medicul nu a încălcat normele de buna conduită medicală. 45. Consiliul Superior a susținut, de asemenea, rezultatul anchetei interne efectuate de Spitalul Județean Bacău. Acesta a remarcat faptul că ancheta nu a putut identifica persoana care a îndreptat soția reclamantului către unitatea pentru copii și, prin urmare, nu ar putea fi aplicată nicio sancțiune administrativă. Dispozițiile juridice interne relevante privind eliberarea de rapoarte medicale forense experte și autoritățile competente pentru eliberarea lor, precum și legislația și practicile interne relevante privind răspunderea civilă a medicilor și spitalelor pentru erori medicale sunt descrise în Eugenia Lazăr c. România (nr. 32146/05, §§ 41-53, 16 februarie 2010) și Codarcea c. România (nr. 31675/04, § 62, 2 iunie 2009). 47. Dispozițiile relevante privind răspunderea civilă pentru tortul fostului cod civil românesc se citesc după cum urmează: „Ce acțiune comisă de o persoană care cauzează leziuni asupra altuia va aduce persoanei prin a căror vină a fost cauzată de daune care a fost provocată să facă reparație pentru aceasta”. „Toată lumea este responsabilă pentru daunele pe care le-a cauzat nu numai prin propriile sale acțiuni, ci și prin neapărarea sa de a acționa sau neglijența sa.” 48. Dispozițiile fostului Cod de Procedură Penală din România privind instituirea unei proceduri civile numai sau coroborate cu procedurile penale se citesc după cum urmează: „(1) În cazul în care o victimă nu a aderat la o procedură penală ca parte civilă, el poate adopta o procedură separată pentru daune cauzate ca urmare a infracțiunea în fața instanțelor civile. (2) Procedura civilă este suspendată în așteptarea unei hotărâri finale a instanțelor penale ...” 49. Articolele 1000 alin. (3) și 1003 din fostul Cod Civil Română prevede că cei responsabili de supraveghere și controlul unei persoane pe care le-au desemnat să le îndeplinească sunt responsabili pentru orice daune cauzate de persoana numită în îndeplinirea funcțiilor sale. În cazul în care mai multe persoane sunt responsabile pentru daunele cauzate, acestea sunt responsabile în comun pentru remediere. 50. Legea nr. 95/2006 privind reforma medicală, în vigoare începând cu 1 mai 2006, a introdus noțiunea de neglijență medicală și a creat obligația personalului medical de a obține asigurarea pentru orice răspundere civilă rezultată din activitatea lor. Dispozițiile sale relevante sunt următoarele: „(1) Personalul medical ... care furnizează asistență medicală, în cadrul sistemului public și/sau privat, într-un loc special desemnat în acest scop sau în afara unui astfel de loc în continuare la o cerere expresă a persoanei care solicită asistență medicală sau a unei terțe părți care solicită asistență pentru unul sau mai multe persoane care, fără vină lor, nu sunt în măsură să solicite asistență, sunt asigurate împotriva neglijenței medicale care acoperă răspunderea civilă profesională pentru daunele cauzate printr-un act medical. (2) O copie a poliței de asigurare se prezintă înainte de încheierea contractului de ocupare a forței de muncă, fiind o condiție obligatorie pentru ocuparea forței de muncă.” (1) Asiguratorul acordă compensații pentru daunele pentru care persoana asigurată este responsabilă, în conformitate cu legea, către terți care sunt verificați să fie supuși unui act de neglijență medicală, precum și pentru taxele juridice ale persoanei afectate prin actul medical. (2) Daunele se acordă indiferent de locul în care a fost acordată asistența medicală. (3) Asigurarea obligatorie ... cuprinde toate tipurile de tratament medical furnizate în cadrul competenței specializate și medicale ale persoanei asigurate și în întreaga gamă de servicii medicale oferite de unitățile relevante.” (1) Se acordă daune pentru sumele pe care persoanei asigurate le este obligată să le plătească ca indemnizare și taxe juridice persoanei/afectate prin furnizarea de asistență medicală inadecvată, care ar putea declanșa leziuni corporale sau moartea. (2) În cazul decesului, daunele se acordă succesorului juridic al pacientului care le-a solicitat. (3) Daunele se acordă, de asemenea, în cazul în care asistența medicală nu a fost acordată, chiar dacă condiția persoanei care l-au solicitat sau pentru care a fost solicitată asistența medicală este solicitată o astfel de intervenție. (4) Daunele includ cheltuielile potențiale suportate de un proces în care persoana asigurată este ordonată să le plătească; răspunderea maximă pentru taxele juridice se stabilește în poliția de asigurare.” Actele de neglijență medicală în cadrul activităților medicale de prevenire, diagnostic și tratament trebuie să fie de trei ani de la apariția prejudiciilor, cu excepția actelor care constituie infracțiuni penale. 51. Dispozițiile relevante ale Decretului nr. 167/1958 privind statutul de limitare în vigoare în timpul respectiv se citesc după cum urmează: „Dreapta de a depune o acțiune cu un domeniu pecuniar va fi limitată la timp, dacă nu a fost folosită în termenul prescris.” Termenul statutului de limitare este de trei ani.” 52. Guvernul a depus mai multe hotărâri finale cu privire la procedurile instituite de victime sau de medici împotriva deciziilor disciplinare ale consiliilor medicale în ceea ce privește cazurile de neglijență medicală. Două hotărâri finale dictate de Curtea de Apel din Ploiești și Curtea de Apel din București la 7 februarie 2012 și, respectiv, 11 aprilie 2013, au respins apelurile aduse de victime împotriva hotărârilor consiliilor medicale de a nu urmări proceduri disciplinare împotriva medicilor. Nouă hotărâri finale adoptate de Curtea de Apel Pitești și Curtea de Apel Bacău din 23 februarie 2007 până la 21 martie 2013 au respins apelurile doctorilor împotriva deciziilor consiliilor medicale prin care sancțiunile au fost aplicate acestora. 53. În plus, Guvernul a prezentat o hotărâre finală pronunțată la 28 mai 2013 de Curtea județului Buzău, care permite acționarea generală a torturii victimei pentru daune comune pecuniare și nepecuniare împotriva spitalului și a medicului care a operat asupra victimei în 2005, prin apelarea, de asemenea, la Legea 95/2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă