COJOCARU v. ROMANIA
COJOCARU v. ROMANIA (CtEDO, 2013)
Cererea nr. 74114/12 Elena COJOCARU împotriva României depusă la 14 noiembrie 2012 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna Elena Cojocaru, este un național român, născut în 1953 și trăiește în Roman. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl M. Stoleriu, un avocat practicant în Suceava. Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Tratamentul medical al fiicei reclamantului Fiica însărcinată a reclamantului a fost supravegheată de doctorul I.M. în timpul sarcinii. Fiica ei a fost examinată de I.M. pe o bază lunară și pentru șapte luni sarcina a dezvoltat în mod normal. La 8 octombrie 2001, I.M. a efectuat un control de rutină asupra fiicei sale la spitalul județului Suceava. În această ocazie, I.M. și-a informat fiica că trebuie să fie spitalizată pentru investigații suplimentare, deoarece conducea riscul de naștere prematură. În același timp, fiica reclamantului a fost admisă în județul Suceava Spitalul și doctorul I.M. au început să-și administreze tratamentul care, în opinia sa, ar fi determinat vasele de sânge să se extindă și să inducă forța de muncă. În noaptea din 8 până la 9 octombrie 2001 fiica reclamantului a fost administrată tratamentul recomandat. ulterior, o echimoză mare a apărut pe picioarele și abdomenul cauzat de ruptura vaselor de sânge. În următoarele douăzeci de patru ore starea fiicei ei a devenit mai rea și a determinat să alerge o febră mare și să piardă conștiința. După cereri repetate de la reclamant și de la dreptul firului ei, doctorul I.M. a acceptat să contacteze doctorul D. care la momentul respectiv a fost profesor de universitate. După ce a primit detalii despre starea și tratamentul pacientului, doctorul D.M. a cerut I.M. să efectueze o cesiune de urgență pentru a salva viața mamei. Doctorul I.M. a refuzat să efectueze secțiunea de urgență, dar, în cele din urmă, a acceptat transferul fiicei reclamantului la o clinică medicală specializată deținută de stat din Iași, unde s-a stabilit diagnosticul unei afecțiuni prenatale grave și a fost efectuată o secțiunea de urgență. Atât fiica ei, cât și noua nepoata născută a reclamantului au murit imediat după operație. Ancheta penală privind moartea fiicei și nepoata reclamantului La o dată neespecificată în 2001 reclamantul și dreptul fiilor ei au introdus proceduri penale, fără reclamații civile, împotriva medicului I.M. pentru ucidere involuntară. La 16 mai 2003, Departamentul de Poliție Suceava a cerut Institutului Forenzic Iași să le ajute să clarifice anumite aspecte ale anchetei prin furnizarea lor o explicație despre cauza decesului medicului I.M., dacă doctorul I.M. a tratat pacientul său în mod corespunzător, având în vedere obligațiile sale profesionale și dacă există o legătură cauzală între comportamentul său și decesul cauzat. La 10 iunie 2003, Institutul Iași Forensic a informat Departamentul de Poliție de la Suceava care, având în vedere diagnosticul medicului său I.M., a avut datoria de a aplica în mod prompt tratamentul recomandat în astfel de circumstanțe. Faptul că pacientul său a ajuns la clinica de la Iași într-o stare foarte gravă sugerează că nu a fost furnizată cu asistența adecvată. La 25 august 2003, la cererea I.M., Departamentul de Poliție Suceava a solicitat Comisiei Forense Superiore atașate la Institutul Forense "Mina Minovici" din București („Comisia Forensică Superioră”) să revizuiască informațiile furnizate de Institutul Forensic Iași la 10 iunie 2003. La 23 aprilie 2004, Comisia forenselor superiore a informat Departamentul de Poliție Suceava că a aprobat nota de informare din 10 iunie 2003. În plus, spitalul județului Suceava a afirmat că acțiunile de personal ar putea fi explicate din punct de vedere medical având în vedere că, potrivit informațiilor disponibile, ar fi putut concluziona, de asemenea, că starea pacientului a fost cauzată de intoxicație cu ciuperci și nu de o stare medicală mult mai gravă, deoarece s-a dovedit a fi cazul. Prin o ordonanță din 4 mai 2005, procurorul care a investigat cazul atașat Oficiului Procurorului Suceava a hotărât să nu pună în judecată I.M. din cauza faptului că comportamentul său medical ar putea fi explicat în mod medical și, prin urmare, el nu a fost negligent. Reclamantul a contestat ordinul în fața procurorului ierarhic. Prin o decizie finală din 1 septembrie 2008, procurorul ierarhic a respins plângerea reclamantului. Reclamantul a contestat ordinul în fața instanțelor interne. Prin o hotărâre finală din 30 martie 2010, Tribunalul județului Suceava a permis plângerea reclamantului și a anulat ordinul din 1 septembrie 2008. Acesta a susținut că Procurorul nu a ridicat toate dovezile necesare pentru a determina circumstanțele cazului, inclusiv cauza decesului și că un raport de experți criminaliști era absolut necesar pentru acest caz ca notă de informații din 10 iunie 2003 și 23 aprilie. 2004 nu au fost rapoarte de experți legaliști și nu au îndeplinit cerințele legale ale acestor rapoarte. În consecință, acesta a trimis cazul Biroului Procurorului Suceava cu instrucția de a urmări I.M. și de a găsi răspunsuri la mai multe întrebări specifice referitoare la circumstanțele cazului. Prin un ordin final din 1 februarie 2011 Oficiul Procurorului Suceava a hotărât să nu pună în judecată I.M. pe motivul faptului că răspunderea penală pentru acțiunea sa s-a îndepărtat. Reclamantul a contestat ordinul procurorului în fața instanțelor interne. Prin hotărârea finală din 6 iunie 2012, Curtea de District Suceava a respins acțiunea reclamantului ca fiind nefondată. Hotărârea emisă în Eugenia Lazăr c. România (nr. 32146/05, §§ 41-54, 16 februarie 2010) descrie în detaliu jurisprudența și practicile interne relevante privind eliberarea rapoartelor juridice de experți medici și autoritățile competente pentru eliberarea lor, precum și legislația și practicile interne relevante privind răspunderea civilă a personalului medical. art. 19 alineatele (1) și (2) din Codul de Procedură Penală prevede că victimele care solicită compensare pentru daunele cauzate ca urmare a unei infracțiuni și care nu au devenit părți civile la procedura penală pot deschide un set separat de procedură civilă în fața instanțelor civile. Procedura deschisă în fața instanței civile se menține în așteptarea rezultatului procedurii penale. Articolele 1, 3 și 8 din Legea nr. 167/1958 privind interzicerea timpului prevede că procedurile de natură pecuniară sunt interzise în termen de trei ani de la data în care victima a fost conștientă sau ar fi trebuit să fi fost conștientă de daunele și de identitatea persoanei care l-au cauzat. În baza articolelor 2, 6 și 13 din Convenție, reclamantul se plânge de moartea fiicei și a nepoților sale ca urmare a neglijenței personalului medical al spitalului județului Suceava, în special doctorul I.M., care i-a furnizat fiicei sale un tratament inadecvat pentru starea medicală. În plus, susține că ancheta penală asupra celor două Decesurile au fost ineficace, superficiale și lipsite de promptitudine. Întrebări PENTRU PARTE A epuizat reclamantul toate căile de recurs interne eficace, conform art. 35 § 1 din Convenție, pentru a se plânge de moartea fiicei și nepoatei ei? Având în vedere obligațiile pozitive de a proteja viața, statul a îndeplinit cerința de a pune în aplicare reglementări pentru spitalele de a proteja viața pacienților (a se vedea, mutatis mutandis, G.N. și alții c. Italia, nr. 43134/05, 1 decembrie 2009)? având în vedere protecția procedurală a dreptului la viață (a se vedea Eugenia Lazăr c. România) , nr. 32146/05, 16 februarie 2010), a fost ancheta în cazul în care autoritățile interne au încălcat art. 2 din Convenție?