ÎMPUȘCATU c. ROUMANIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 17597/05 Dan IMPUSCATU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 17 septembrie 2013 într-un comitet compus din Alvina Gyulumyan, președinte, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, având în vedere cererea sus-menționată formulată la 26 aprilie 2005, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurent, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Dan Impușcatu, este un resortisant român născut în 1975 și rezident în Calmăhuiu de Sus. El este reprezentat în fața Curții de către domnul D. Teaca, avocat la Roșiorii de Vede. Guvernul român ( A fost reprezentat de agentul său, dl R.-H. Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Prin rechiziționarea Parchetului în apropierea tribunalului de primă instanță din Caracal, reclamantul a fost adus în fața justiției de către șeful loviturilor și rănilor cauzate de imprudență în timpul unui accident rutier. Prin hotărârea din 20 decembrie 2001, Tribunalul de Primă Instanță din Caracal l-a numit pe reclamant. Prin hotărârea din 9 aprilie 2003, tribunalul a primit recursul la Parchet și l-a condamnat pe reclamant, pe baza unei noi interpretări a elementelor de probă depuse la dosarul Tribunalului de Primă Instanță, la o perioadă de doi ani de închisoare. Cu privire la partea civilă, Tribunalul a trimis cauza în fața primilor judecători pentru o nouă hotărâre a cererilor pe care le-au formulat părțile civile. Prin hotărârea definitivă din 28 octombrie 2003, tribunalul de apel din Craiova a confirmat, la recursul reclamantului, temeinicia hotărârii pronunțate în apel. Din elementele dosarului nu reiese data la care reclamantul a luat cunoștință de această hotărâre. Potrivit informațiilor transmise de instanța judecătorească de apel din Craiova, hotărârea a fost netă la 14 noiembrie 2003, data de la care părțile puteau obține o copie a acesteia prin depunerea unei cereri la grefa instanței care judecase cauza în primă instanță. Prin hotărârea din 26 octombrie 2004, Tribunalul de Primă Instană din Caracal, în care cauza a fost rejucată pentru examinare sub aspect civil prin hotărârea din 9 aprilie 2003 (punctul 6 de mai sus), l-a condamnat pe reclamant la plata daunelor-interese părților civile. Această hotărâre a devenit definitivă, reclamantul neinterjând împotriva sa. GRIEF Reclamantul susține că nu a beneficiat de un proces echitabil, prin necunoașterea garanțiilor prevăzute la art. 6 alineatul (1) și la art. 3 litera (c) și (d) din convenție, ținând seama de faptul că, după ce a fost achitat de Tribunalul de Primă Instanță, acesta este condamnat la recurs și la recurs fără a fi ascultat în persoană și fără o administrare directă a elementelor de probă colectate de instanța de primă instanță. În conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, guvernul excită de la data la care reclamantul nu a respectat termenul de șase luni. Acesta precizează că, potrivit informațiilor transmise de instanța judecătorească din Craiova, hotărârea pronunțată de această instanță la 28 octombrie 2003 a fost netă la 14 noiembrie 2003, data de la care reclamantul ar fi putut obține o copie a acesteia, la simpla cerere de la grefa instanței care a cunoscut cauza în primul grad de jurisdicție. El subliniază că instanța nu avea obligația de a-și declara decizia părților. 11. Reclamantul contestă teza guvernului, fără a preciza motivele. 12. În temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, Curtea nu poate fi sesizată cu privire la o cauză decât în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. Excesul căilor de atac interne, în sensul aceleiași dispoziții (Kadïis c. Letonia 2) (dec.), nr. 62393/00 , 25 septembrie 2003. În cazul în care notificarea deciziei interne definitive nu este prevăzută în dreptul intern, trebuie să se ia în considerare data la care decizia națională este netă a deciziei respective, data de la care părțile pot lua efectiv cunoștință de conținutul acesteia (P Papachelas c. Grecia [GC], nu 31423/96, § 30, CEDO 1999-II. În acest caz, este de competența reclamantului sau a avocatului său să dea dovadă de diligență pentru a obține o copie a acesteia ( Ölmez c. Turcia (dec.), n 39464/98, 1 februarie 2005). 13. În speță, Curtea constată că ultima decizie internă definitivă, în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, este hotărârea definitivă din 28 februarie 2005. În această privință, Comisia subliniază că decizia ulterioară a Tribunalului de Primă Instanță din Caracal, care se referea numai la partea civilă a cauzei, nu poate fi luată în considerare la calcularea termenului de șase luni, nu în ceea ce privește o cale de atac internă care ar putea aduce un remediu pentru encefalomielita introdusă în fața Curții. 14. Or, la 26 aprilie 2005, la mai mult de șase luni de la data de 14 noiembrie 2003, la care hotărârea definitivă din 28 octombrie 2003 a Tribunalului din Craiova a fost pusă la dispoziția Curții și de la care aceasta putea lua cunoștință de conținutul său. Reclamantul nu oferă nicio explicație valabilă pentru a justifica această întârziere din partea sa. În plus, nu există niciun indiciu că reclamantul, care a fost reprezentat în fața Tribunalului de apel din Craiova de același avocat care îl reprezintă în cadrul procedurii în fața Curții, a fost împiedicat să obțină o copie a hotărârii definitive în cauză de la data punerii sale la dispoziție. Curtea consideră într-adevăr că acesta îl obliga pe reclamant să dea dovadă de diligență pentru a obține o copie a acestei hotărâri pentru a o putea sesiza în termenul de șase luni prevăzut în art. 35 alin. (1) din Convenție. 15. În consecință, cererea este tardivă și trebuie respinsă în temeiul art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Grefier Adjunct Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

17597/05

Dan ÎMPUȘCATU

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 17 septembre 2013 en un comité composé de

:

Alvina Gyulumyan,

présidente,

Kristina Pardalos,

Johannes Silvis,

juges,

et de Marialena Tsirli,

greffière adjointe de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 26 avril 2005,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, M. Dan Împușcatu, est un ressortissant roumain né en 1975 et résidant à Calmațuiu de Sus. Il est représenté devant la Cour par Me

D. Teaca, avocat à Roșiorii de Vede.

2.

Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M. R.-H. Radu, du ministère des Affaires étrangères.

3.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

4.

Par réquisitoire du parquet près le tribunal de première instance de Caracal, le requérant fut traduit en justice du chef de coups et blessures causés par imprudence lors d’un accident routier.

5.

Par un jugement du 20 décembre 2001, le tribunal de première instance de Caracal acquitta le requérant.

6.

Par un arrêt du 9 avril 2003, le tribunal accueillit l’appel du parquet et condamna le requérant, sur la base d’une nouvelle interprétation des éléments de preuves versés au dossier du tribunal de première instance, à une peine de deux ans de prison. Sur le volet civil, le tribunal renvoya l’affaire devant les premiers juges pour un nouveau jugement des demandes qu’avaient formulées les parties civiles.

7.

Par un arrêt définitif du 28 octobre 2003, la cour d’appel de Craiova confirma, sur recours du requérant, le bien-fondé de la décision rendue en appel. Il ne ressort pas des éléments du dossier la date à laquelle le requérant a pris connaissance de cet arrêt. Selon les informations transmises par la cour d’appel de Craiova, l’arrêt fut mis au net le 14 novembre 2003, date à partir de laquelle les parties pouvaient en obtenir une copie en faisant une demande auprès du greffe du tribunal qui avait jugé l’affaire en premier degré de juridiction.

8.

Par un jugement du 26 octobre 2004, le tribunal de première instance de Caracal, où l’affaire avait été renvoyée pour examen sous le volet civil par l’arrêt du 9 avril 2003 (paragraphe 6 ci-dessus), condamna le requérant au paiement des dommages-intérêts aux parties civiles. Ce jugement devint définitif, le requérant n’interjetant pas appel à son encontre.

GRIEF

9.

Le requérant allègue ne pas avoir bénéficié d’un procès équitable, en méconnaissance des garanties prévues par l’article 6 §§ 1 et 3 c) et d) de la Convention, compte tenu de ce qu’après avoir été acquitté par le tribunal de première instance, il s’est vu condamner en appel et en recours sans qu’il ait été entendu en personne et sans une administration directe des éléments de preuves recueillis par le tribunal de première instance.

EN DROIT

10.

Le Gouvernement excipe de l’irrecevabilité du grief du requérant pour non-respect du délai de six mois prévu par l’article 35 § 1 de la Convention. Il précise que, selon les informations transmises par la cour d’appel de Craiova, l’arrêt rendu par cette juridiction le 28 octobre 2003 a été mis au net le 14 novembre 2003, date à partir de laquelle le requérant aurait pu en obtenir une copie, sur simple demande auprès du greffe du tribunal qui avait connu l’affaire en premier degré de juridiction. Il souligne que la cour d’appel n’était pas tenue de signifier sa décision aux parties.

11.

Le requérant conteste la thèse du Gouvernement, sans préciser les motifs.

épuisement des voies de recours internes

», au sens de la même disposition (

Kadiķis c. Lettonie

(n

o

2) (déc.), n

o

62393/00

, 25 septembre 2003). Lorsque la signification de la décision interne définitive n’est pas prévue en droit interne, il convient de prendre en considération la date de la mise au net de ladite décision, date à partir de laquelle les parties peuvent réellement prendre connaissance de son contenu (

Papachelas c. Grèce

[GC], n

o

31423/96, § 30, CEDH 1999-II). Il appartient alors au requérant ou à son avocat de faire preuve de diligence pour en obtenir une copie (

Ölmez c. Turquie

(déc.), n

o

39464/98, 1

er

février 2005).

13.

En l’espèce, la Cour note que la dernière décision interne définitive, au sens de l’article 35 § 1 de la Convention, est l’arrêt définitif du 28

octobre 2003 de la cour d’appel de Craiova. Elle relève à cet égard que la décision ultérieure du tribunal de première instance de Caracal, qui ne portait que sur le volet civil de l’affaire, ne peut pas être prise en compte dans le calcul du délai de six mois, ne s’agissant pas d’un recours interne susceptible de porter remède au grief porté par l’intéressé devant la Cour.

14.

Or, l’intéressé n’a introduit sa requête auprès de la Cour que le 26

avril 2005, soit plus de six mois après le 14 novembre 2003, date à laquelle l’arrêt définitif du 28 octobre 2003 de la cour d’appel de Craiova a été mis au net et à partir de laquelle l’intéressé pouvait prendre connaissance de son contenu. Le requérant n’offre aucune explication valable pour justifier ce retard de sa part. Rien n’indique par ailleurs que le requérant, qui était représenté devant la cour d’appel de Craiova par le même avocat qui le représente dans la procédure devant la Cour, ait été empêché d’obtenir une copie de l’arrêt définitif en question dès la date de sa mise au net. La Cour estime en effet qu’il incombait au requérant de faire preuve de diligence pour obtenir une copie de cet arrêt afin de pouvoir la saisir dans le délai de six mois prévu par l’article 35 § 1 de la Convention.

15.

Il s’ensuit que la requête est tardive et doit être rejetée en application de l’article

35 §§

1 et

4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Marialena Tsirli

Alvina Gyulumyan

Greffière adjointe

Présidente