S.C. ANTARES & ANDRE S.R.L. c. ROUMANIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 15181/10 S.C. ANTARES & Andre S.R.L. împotriva României introdusă la 10 martie 2010 EXPOSAT DE FAPTE recurenta, S.C. Antares & Andre S.R.L., este o societate comercială de drept românesc, al cărei sediu social se află în București. Ea este reprezentată în fața Curții de către administratorul său, dl Dumitru Dan Moldoveanu. Circumstanțele speței Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează.

La 18 februarie 2009, recurenta sesizează instanța de primă instanță din Iași ( În acest sens, reclamantul a susținut că, în conformitate cu art. 2 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 18 decembrie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO L 83, 27.3.1999, p. 1). Prin decizia din 27 mai 2009, Tribunalul de Primă Instanță a acceptat cererea recurentei și i-a cerut societății M. să-i plătească suma solicitată în 30 de zile de la data notificării acestei decizii. În termen de zece zile de la notificarea sa, societatea M. nu a formulat o cerere în anulare. În conformitate cu dispozițiile de la lit. (g) nr. 5/2001 privind notificarea actelor de procedură, recurenta a solicitat, la o dată nespecificată, decizia din 27 mai 2009, societății M., prin scrisoare recomandată cu aviz de primire.

La 12 august 2009, recurenta a solicitat Tribunalului de Primă Instanță să ia decizia din 27 mai 2009 privind formula executorie. printr-o hotărâre înainte de a pronunța legea din 24 august 2009, Tribunalul a demisionat recurenta, pe motiv că scrisoarea sa cu aviz de primire fusese returnată. Întotdeauna la o dată nespecificată, recurenta a adresat, a doua oară, decizia din 27 mai 2009, societății M., prin scrisoare recomandată cu aviz de primire. La 8 ianuarie 2010, reclamanta a solicitat din nou Tribunalului de Primă Instană să ia decizia din 27 mai 2009 privind formula executorie. Prin intermediul unei hotărâri înainte de a pronuna legea din 18 ianuarie 2010, instana a decăzut reclamanta.

Instana a statuat că procedura nu era completă, deoarece nu a fost solicitată de către societatea debitoare, ceea ce, în aplicarea unei hotărâri din 20 iunie 2009 Martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constituia o condiție de formă. În recursul său, recurenta a informat reclamantul cu privire la aplicarea normelor generale de procedură civilă referitoare la notificarea actelor de procedură părților care nu sunt prezente la domiciliul lor sau care refuză să primească notificarea. Prin hotărârea din 17 martie 2010, tribunalul departamental a respins recursul, pe motiv că reclamanta nu a îndeplinit formalitățile impuse de legislația și hotărârea citată anterior a Înaltei Curți. Instanța a deviat de la aplicarea normelor generale de procedură civilă, pe motiv că laoG 5/2001, în calitate de lege specială, a făcut obiectul unei priorități.

5/2001, care a fost abrogată la 15 februarie 2013 prin intrarea în vigoare a noului cod de procedură civilă, punea la dispoziția creditorului o procedură specială pentru recuperarea creanței sale. Procedura era simplificată în raport cu dreptul comun, deoarece nu impunea demersuri prealabile și termenele erau mai scurte. În ceea ce privește notificarea actelor de procedură, art. 6 alineatul (4) prevedea că, în cazul în care părțile nu erau prezente în fața instanței, notificarea se făcea prin scrisoare recomandată cu aviz de primire. La art. 92 din Codul de procedură civilă, care reglementează notificarea actelor de procedură, reglementează, printre altele, situația în care destinatarul refuză să confirme primirea sau nu este prezent la domiciliul său.

Astfel, notificarea poate fi, după caz, afișată pe ușa apartamentului sau a apartamentului sau înmânată unei rude a destinatarului sau îngrijitorului imobilului. Invocând, în esență, art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, recurenta se plânge de posibilitatea de a-și recupera creanța din cauza formalismului procedurii de notificare. A fost încălcat dreptul recurentei de a avea acces la o instanță, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție, având în vedere posibilitatea de a-și recupera creanța din cauza unei formalități impuse de legea care depinde de buna voință a debitoarei sale A fost încălcat dreptul recurentei de a-și respecta bunurile, în sensul articolului 1 din Protocolul nr.

TROISIÈME SECTION

Requête n o 15181/10

S.C. ANTARES & ANDRE S.R.L.

contre la Roumanie introduite le 10 mars 2010

EXPOSÉ DES FAITS

La requérante, S.C. Antares & Andre S.R.L., est une société commerciale de droit roumain, dont le siège social se trouve à Bucarest. Elle est représentée devant la Cour par son administrateur, M. Dumitru Dan Moldoveanu. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit. Le 18 février 2009, la requérante saisit le tribunal de première instance de Iași (« le tribunal de première instance ») d’une demande fondée sur les dispositions de l’ordonnance du gouvernement n o 5 du 19 juillet 2001 (« l’OG n o 5/2001 ») sur la procédure d’injonction de payer (« procedura somației de plată »). Estimant qu’elle avait une créance certaine, exigible et liquide envers la société commerciale M., la requérante demanda au tribunal d’enjoindre à sa débitrice de lui payer la somme de 6 714,58 lei roumains.

Par une décision du 27 mai 2009, le tribunal de première instance accéda à la demanda de la requérante et enjoignit à la société M. de lui payer la somme demandée sous trente jours à compter de la date de la notification de cette décision. Celle-ci était susceptible d’une demande en annulation (« cerere în anulare »), à former par la débitrice dans un délai de dix jours à compter de sa notification. La société M. ne forma pas de demande en annulation. En application des dispositions de l’OG n o 5/2001 sur la notification des actes de procédure, la requérante adressa, à une date non précisée, la décision du 27 mai 2009 à la société M., par courrier recommandé avec avis de réception. Le 12 août 2009, la requérante demanda au tribunal de première instance de revêtir la décision du 27 mai 2009 de la formule exécutoire.

Par un jugement avant dire droit du 24 août 2009, le tribunal débouta la requérante, au motif que sa lettre avec avis de réception avait été retournée. Toujours à une date non précisée, la requérante adressa, une deuxième fois, la décision du 27 mai 2009 à la société M., par courrier recommandé avec avis de réception. Le 8 janvier 2010, la requérante demanda de nouveau au tribunal de première instance de revêtir la décision du 27 mai 2009 de la formule exécutoire. Par un jugement avant dire droit du 18 janvier 2010, le tribunal débouta la requérante. Le tribunal jugea que la procédure n’était pas complète car le courrier n’avait pas été réclamé par la société débitrice, ce qui, en application d’un arrêt du 20 mars 2006 de la Haute Cour de cassation et de justice, constituait une condition de forme.

La requérante forma un pourvoi en recours devant le tribunal départemental de Iași (« le tribunal départemental »). Dans son pourvoi, la requérante demanda l’application des normes générales de procédure civile relatives à la notification des actes de procédure aux parties qui ne sont pas présentes à leur domicile ou qui refusent de recevoir la notification. Par un arrêt du 17 mars 2010, le tribunal départemental rejeta le pourvoi, au motif que la requérante n’avait pas accompli les formalités requises par la législation et l’arrêt précité de la Haute Cour. Le tribunal écarta l’application des normes générales de procédure civile, au motif que l’OG n o 5/2001, en tant que loi spéciale, s’appliquait par priorité.

B. Le droit interne pertinent L’OG n o 5/2001, qui a été abrogée le 15 février 2013 par l’entrée en vigueur du nouveau code de procédure civile, mettait à la disposition du créancier une procédure spéciale pour recouvrer sa créance. La procédure était simplifiée par rapport au droit commun, car elle n’exigeait pas de démarches préalables et les délais étaient plus courts. S’agissant de la notification des actes de procédure, l’article 6 § 4 disposait que, lorsque les parties n’étaient pas présentes devant le tribunal, la notification se faisait par lettre recommandée avec avis de réception. L’article 92 du code de procédure civile, qui régit la notification des actes de procédures, règlemente, entre autres, la situation où le destinataire refuse d’accuser réception ou n’est pas présent à son domicile.

Ainsi, la notification peut être, selon les cas, affichée sur la porte de l’appartement ou de l’immeuble ou remise à un proche du destinataire ou au gardien de l’immeuble. GRIEFS Invoquant, en substance, l’article 6 de la Convention et l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, la requérante se plaint de l’impossibilité de recouvrer sa créance, en raison du formalisme de la procédure de notification.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Y a-t-il eu atteinte au droit de la requérante d’accès à un tribunal, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention, compte tenu de l’impossibilité de récupérer sa créance en raison d’une formalité imposée par la loi dépendant du bon vouloir de sa débitrice ? 2. Y a-t-il eu atteinte au droit de la requérante au respect de ses biens, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 ?