AFFAIRE GARDEAN ET S.C. GRUP 95 S.A. c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

30.04.2013

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable (Article 35-3 - Requête abusive);Révision admise

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE GARDEAN ET S.C. GRUP 95 S.A. c. ROUMANIE (CtEDO, 2013)

HUDOC · oficial

ROMÂNIA (solicitarea nr. 25787/04) HOTĂRÂREA Revizuirii STRASBURG 30 aprilie 2013 DEFINITIVF 30/07/2013 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Gardian și S.C. Grup 95 SA c. România (cerere în rejudecare a hotărârii din 1 decembrie 2009); Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemela, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 aprilie 2013, a adoptat hotărârea pe această dată, La originea cauzei se află o cerere (n 25787/04) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Adrian Gardean, precum și o societate prin acțiuni de drept românesc, S.C. Grup 95 SA ( Printr-o hotărâre din 1 decembrie 2009, Curtea a respins ca inadmisibil rațional personae cererea în sine a dlui Adrian Gardean și în ceea ce privește societatea reclamantă, S.C. Grup 95 SA, aceasta a considerat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza revocării unei hotărâri definitive a justiției prin intermediul unui Curtea a statuat că aplicarea articolului 41 nu se afla în stare și a rezervat această întrebare. La 8 februarie 2010, cu ocazia schimbului de informații în temeiul articolului 41, societatea Terra Finance SARL (denumită în continuare "T." În sprijinul acesteia, Comisia a furnizat o copie a unui contract de cesiune încheiat la 19 februarie 2009 între aceasta și societatea reclamantă privind un anumit număr de acțiuni și toate drepturile care dau naștere unui litigiu, inclusiv cele referitoare la procedura în fața Curții. Acest contract prevedea dreptul societății T. (a) să fie judecat în locul societății reclamante în toate procedurile sale pendinte. 27 mai În 2009, după ce a decis să își înceteze activitatea și după ce a fost lichidată, societatea reclamantă a fost eliminată din Registrul societăților comerciale și decizia a fost aprobată printr-o hotărâre din 27 mai 2009 a judecătorului delegat pe lângă Registrul comerțului din Hunedoara. Această hotărâre a devenit definitivă la 13 noiembrie 2009. La 5 iulie 2010, guvernul a formulat o cerere de revizuire a hotărârii din 1 iulie 2010. În decembrie 2009 menționat anterior, motivul pentru care această cesiune constituia, în opinia sa, un fapt nou care ar fi putut exercita o influență decisivă asupra fondului cauzei în sensul articolului 80 din Regulamentul Curții. La 4 ianuarie 2011, Curtea a examinat cererea în curs de revizuire și a decis să acorde societății T un termen de trei săptămâni pentru a prezenta eventuale observații. Acestea au ajuns la Curte la 21 ianuarie 2011. printr-o scrisoare din 25 februarie 2011, guvernul și-a prezentat observațiile ca răspuns la observațiile societății T. La 15 La 16 mai 2012, Curtea a trimis societății T. o copie a celor mai recente observații formulate de guvern. În urma deportării domnului Corneliu Biersan, judecător ales în cadrul României (art. 28 din Regulamentul de procedură al Curții), președintele Camerei a desemnat M. Kristina Pardalos pentru a fi judecător ad hoc [art. 26 alineatul (4) din Convenție și art. 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. ÎN DREPT PRIVIND CEREREA ÎN REVIZUIRE Guvernul solicită revizuirea hotărârii din 1 decembrie 2009 pe motiv că radierea societății reclamante din Registrul societăților comerciale constituia un fapt nou de care nu putea avea cunoștință în mod rezonabil în momentul pronunțării hotărârii și care ar fi putut exercita o influență decisivă asupra fondului cauzei. Potrivit guvernului, după 27 mai 2009, data de radiere a societății reclamante din Registrul societăților comerciale, Curtea ar fi putut constata că este necesar să se elimine cererea de a avea un rol în ceea ce privește pierderea de personalitate juridică a societății sau lipsa sa de interes în continuarea procedurii. nu ar putea să se prevaleze în mod util de contractul de cesiune încheiat între reclamantă și reclamantă, deoarece protecția drepturilor omului nu este în mare măsură în conformitate cu faptul că drepturile au fost cedate în fața Curții în favoarea unei persoane fizice sau juridice care nu are nicio legătură cu procedura sau cu presupusele încălcări. Societatea T. susține că a informat Curtea la 8 În februarie 2010, fie înainte ca hotărârea Curții să devină definitivă și ca problema satisfacției echitabile să fie rezolvată, de existența schimbărilor intervenite. În plus, nu a existat nici o schimbare reală a numelui societății reclamante, în caz contrar o simplă modificare a numelui societății reclamante, deoarece acțiunile acesteia au fost cedate, conform acordului acționarilor, în favoarea societății T. Potrivit acesteia din urmă, este necesar să se facă distincție între prezentul caz (contract de cesiune în vigoare) și cel în care, de exemplu, un reclamant nu ar fi informat Curtea cu privire la pierderea calității sale de moștenitor, cum ar fi în cauza Stoicescu c. România ((revizuire), nr 31551/96, 21 septembrie 2004). Prin urmare, Comisia consideră că, în conformitate cu art. 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, măsura nu constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE. Ca răspuns, guvernul susține că observațiile de mai sus aparțin unei societăți comerciale terțe, care nu are calitatea de reclamantă în prezenta cauză. Acesta reamintește că această entitate nu a furnizat niciun motiv întemeiat pentru a justifica lipsa de informare a Curții în timp util cu privire la modificările intervenite. Potrivit guvernului, evenimentele care au avut loc înainte de pronunțarea hotărârii ar fi putut avea o influență decisivă asupra rezultatului cauzei, deoarece acestea ar fi justificat radierea rolului cererii. În lipsa oricărui indiciu al dispariției sale, nu a existat niciun motiv pentru care guvernul să verifice personal situația societății reclamante. Guvernul consideră că ar fi excesiv să se impună autorităților o astfel de obligație și că aceasta îi incumbă societății reclamante să informeze Curtea cu privire la modificările intervenite și nu să le ascundă. 10. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 44 din convenție, hotărârile sale sunt definitive și că, în măsura în care pune în discuție acest caracter definitiv, procedura în revizie, nu prevăzută de convenție, ci introdusă prin Regulamentul Curții, are un caracter excepțional, din acest motiv, cerința unei examinări stricte a admisibilității oricărei cereri în rejudecare a unei hotărâri a Curții în cadrul unei astfel de proceduri ( Pardo c. Franța (revizuire mai întâi), 10 iulie 1996, § 21, Rec., 1996 III ; Gustafsson c. Suedia (revizuiri pe proprie răspundere), 30 iulie 1998, § 25, Rec., 1998-V, și Stoicescu c. România, nr 31551/96, § 33, 21 septembrie 2004 11. Aceasta reamintește, de asemenea, că o persoană poate fi respinsă ca fiind abuzivă, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție, dacă a fost fondată în mod conștient pe fapte luate în considerare (a se vedea, printre altele, Keretchachvili c. Georgia (dec.), 5667/02, 2 mai 2006). Informațiile incomplete și, prin urmare, înșelătoare pot fi, de asemenea, calificate drept abuz de dreptul la recurs individual, în special în cazul în care se referă la nucleul cauzei și în cazul în care reclamantul nu explică în mod satisfăcător nerespectarea sa de a divulga informațiile relevante (Poznanski și alții c. Germania (dec.), nr 25101/05, 3 iulie 2007, Predescu c. România , n 21447/03, § 25, 2 decembrie 2008 și Constantinescu și alții c. România (dec.), n 33605/03, 16 iunie 2009 12. Curtea trebuie să stabilească dacă este necesar să se revizuiască hotărârea din 1 decembrie 2009 în raport cu art. 80 din Regulamentul său de procedură care, în părțile sale relevante în speță, este formulată astfel: În cazul unei descoperiri a unui fapt care, prin natura sa, ar fi putut exercita o influență decisivă asupra unei cauze deja soluționate și care, la momentul hotărârii, era necunoscut Curții și nu putea fi cunoscut în mod rezonabil de o parte, aceasta din urmă poate, în termen de șase luni de la data la care a avut cunoștință de fapt, să sesizeze Curtea cu privire la o cerere în rejudecare a hotărârii pe care o face. (...) 13. Prin urmare, este necesar să se examineze dacă faptele în cauză ar fi putut exercita o influență decisivă asupra sensului concluziilor Curții în hotărârea pronunțată, în cazul în care acestea nu ar fi putut fi cunoscute în mod rezonabil mai întâi de pronunțarea hotărârii în cauză și în cazul în care cererea în curs de revizuire a fost formulată în termenul legal prevăzut la art. 80 din regulament. 14. Curtea constată că, în hotărârea sa din acțiunea principală, a ajuns la concluzia încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1. Or, înainte de adoptarea hotărârii din acțiunea principală, societatea reclamantă a făcut obiectul unei cesionări în favoarea unei societăți terțe și a fost retrasă din Registrul societăților. 15. Curtea ia notă de faptul că nu a fost informată, înainte de pronunțarea hotărârii din 1 decembrie 2009, cu privire la radierea societății reclamante din Registrul societăților comerciale. Prin urmare, Curtea și-a adoptat hotărârea pe baza documentelor și informațiilor aflate în posesia sa la data respectivă. 16. Curtea consideră că cesiunea societății reclamante, urmată de radierea sa din Registrul societăților comerciale, ambele intervenite înainte de pronunțarea hotărârii din acțiunea principală, constituiau într-adevăr fapte de natură să exercite o influență decisivă. Cu privire la sensul soluției date litigiului prin hotărârea menționată anterior, în măsura în care societatea reclamantă și-a pierdut personalitatea juridică și a încetat să existe (a se vedea, a contrario S.C. Concordia International SRL Constanța c. România (revizuire), nr. 38969/02, § 16, 20 decembrie 2011). În timp ce admite că societatea reclamantă a putut pretinde că a fost victima unei încălcări a convenției sau a protocoalelor sale în momentul introducerii cererii, Curtea consideră că nu mai putea face acest lucru după 27 mai 2009, dată la care a fost eliminată din Registrul societăților comerciale. Prin urmare, începând cu 27 mai 2009, se punea întrebarea dacă condițiile care permit eliminarea cauzei din rol, astfel cum sunt definite la art. 37 alineatul (1) din Convenție, erau îndeplinite în speță. 17. În ceea ce privește lipsa unei posibilități rezonabile de a avea cunoștință de faptele descoperite, condiția impusă de art. 80 din regulament, Curtea constată că radierea societății reclamante din Registrul societăților comerciale a avut loc la 27 mai 2009, adică după 30 aprilie 2008, data depunerii de către guvern a observațiilor sale privind admisibilitatea și justificarea cererii. Curtea observă, de asemenea, că singura informație privind pierderea personalităii juridice a societăii reclamante este ulterioară adoptării hotărârii din 1 decembrie 2009 (punctul 3 de mai sus). În timp ce observă că cesiunea de drepturi în litigiu aferente unei cereri în fața Curții condiționează adesea cu strictețe determinarea persoanelor care au calitatea de a urmări această cerere în fața Curții (a se vedea, pentru o cesiune convenită între reclamanți și încheierea unei neuniuniuni de us standi de către reclamant, (Dimitrescu c. România, n 562903 și 3028/04, §§ 31-34, 3 iunie 2008) și fără a specula asupra interpretării contractului de cesiune încheiat în prezenta cauză, Curtea acordă o importanță deosebită comportamentului celor două societăți și ia act de faptul că acestea au încercat să ascundă schimbarea situației (a se vedea, mutatis mutandis, Igor Vasilyevich Vassilevskyi c. Letonia, (dec.) 73485/01, §§ 24-26, 10 ianuarie 2012). În aceste condiții și având în vedere specificitatea cauzei, Curtea concluzionează că Curtea observă, de asemenea, că guvernul a luat cunoștință de noile elemente de fapt în februarie 2010, cu ocazia observațiilor formulate de societatea T. Din acest fapt rezultă că guvernul a respectat termenul de șase luni prevăzut la art. 80 primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 20. Curtea reamintește apoi că, în temeiul articolului 47 alineatul (6) din regulament, recurentului îi revine obligația de a informa în scris pe reclamant cu privire la orice fapt relevant pentru examinarea cererii sale Mai mult, la 20 iulie 2004, grefa a făcut cunoscut societății reclamante că îi aparține în mod direct de orice eveniment ulterior important legat de cauza sa. Or, în speță, Curtea arată că societatea reclamantă nu i-a adresat nicio informație cu privire la pierderea personalităii sale juridice înainte de predarea hotărârii sale în acțiunea principală și că, pentru a supraînălța, aceasta nu a făcut nicio referire la radierea sa din Registrul societăilor înainte de 8 februarie 2010, dată la care și-a prezentat cererile în temeiul articolului 41 din Convenie. Pe de altă parte, în măsura în care societatea T. declară că dorește să continue procesul, Curtea constată că aceasta a așteptat pronunțarea hotărârii înainte de a informa cu privire la modificările intervenite. Ea rețin că pe de altă parte, chiar și că acestea aveau posibilitatea materială de a face acest lucru, atât societatea reclamantă, cât și societatea T. au omis în mod conștient să aducă la cunoștința Curții existența noii situații, în necunoașterea obligației care le-a fost făcută prin art. 44 C, § 1 și 47 alin. (6) din Regulamentul de procedură, cu privire la orice fapt relevant pentru examinarea cererii, precum și la obligația acestora de a coopera cu Curtea în scopul unei bune administrări a justiției, prevăzut la art. 44a din regulament. 21. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că este necesar să se revizuiască, în întregime, Hotărârea din 1 decembrie 2009, în conformitate cu art. 80 din Regulamentul său de procedură. 22. Pe care, și din aceleași motive, ar trebui să se declare cererea inadmisibilă ca fiind abuzivă în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, la L (a) primirea cererii de revizuire a hotărârii din 1 decembrie 2009 Declară cererea inadmisibilă. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 30 aprilie 2013, în temeiul articolului 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall președinte