- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 20 decembrie 2011
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Révision rejetée
S.C. Concordia International S.R.L. Constanta împotriva României
Traducere în română Auto
Fosta SECȚIUNE S.C. CONCORDIA INTERNAȚIONAL S.R.L. CONSTANȚA c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 38969/02) HOTĂRÂREA Revizuirii [1] STRASBURG 20 decembrie 2011 DEFINITIVF 20/03/2012 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În lacul cauzei S.C. Concordia Internațional S.R.L.
Constanța c. România (cerere de revizuire a hotărârii din 1 septembrie 2009), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Egbert Myjer, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Ann Power-Forde, judecători, Mihai Poalelungi, judecător ad-hoc și Santiago Quesada, grefier de secțiune, După deliberarea sa în camera Consiliului la 29 noiembrie 2011, se adoptă o hotărâre a Curții a Uniunii Europene, adoptată la această dată a procedurii A la originea cauzei se află o cerere (n 38969/02) îndreptată împotriva României și inclusiv împotriva unei societăți comerciale române, SC concordia Internacional SRL Constanța (inclusiv a unei societăți comerciale române, SC concordia Internacional SRL Constanța) La 19 septembrie 2002, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului).
Prin hotărârea din 1 septembrie 2009, Curtea a statuat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din protocol. 1 din Convenție pe motiv de anulare de către Curtea Supremă de Justiție a unei hotărâri definitive favorabile recurentei, care a încălcat principiul securității rapoartelor juridice și a adus atingere dreptului la un proces echitabil și dreptului acesteia la respectarea proprietăților sale. Curtea a decis, de asemenea, să aloce reclamantei 250 000 EUR (EUR) pentru daune materiale și a respins cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus.
La 10 februarie 2010, guvernul a informat Curtea cu privire la faptul că a aflat la 5 ianuarie 2010, de la avocata reclamantei, cu privire la existența unui act adițional din 3 iulie 2007 la actul din partea societății reclamante, prin care a fost efectuată cesiunea noilor asociați ai părților sociale deținute de foștii asociați, cu excepția drepturilor pecuniare care ar fi conferite prin hotărârea Curții în cauza nr. 38969/02. Această cesiune constituia, în opinia sa, un fapt nou care ar fi putut exercita o influență decisivă asupra căii de atac, guvernul solicita revizuirea hotărârii în sensul articolului 80 din Regulamentul de procedură al Curții. La 25 mai 2010, Curtea a examinat cererea în curs de revizuire și a decis să acorde recurentei un termen de trei săptămâni pentru a prezenta eventualele observații.
Acestea au ajuns la Curte la 25 noiembrie 2010. În urma deportării dlui Corneliu Biersan, judecător ales în temeiul României (art. 28 din Regulamentul de procedură), domnul Mihai Poalelungi a fost numit judecător ad hoc (art. 26 alineatul (4) din Convenție și art. 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură). ÎN DREPTUL Thezelor părților Guvernul solicită revizuirea hotărârii din 1 septembrie 2009, susținând că cesiunea drepturilor în cauză reprezintă un fapt nou În opinia sa, care ar fi putut fi decisivă pentru landul cauzei, fapt al cărui tribunal nu a fost informat nici de reclamantă, nici de foștii asociați. În plus, potrivit Ö, actul adițional referitor la cesiunea drepturilor care fac obiectul prezentei cereri a avut drept consecință pierderea de către reclamant a calității sale de victimă.
Guvernul a observat, de asemenea, că foștii asociați, cărora li s-au cedat drepturile în litigiu, nu au intervenit în numele lor după 3 iulie 2007 în procedura în fața Curții și că aceasta din urmă nu a fost informată cu privire la existența cesiunii menționate anterior. indică faptul că recurenta a făcut obiectul unei proceduri de redresare judiciară și că foștii asociați au inițiat o procedură judiciară pentru a stabili, pe baza actului adițional, cesiunea gratuită de către reclamant a drepturilor care decurg din prezenta hotărâre. Procedurile erau pendinte la momentul cererii în curs de revizuire.
Guvernul a considerat că, întrucât este vorba despre un act adițional încheiat între particulari, acesta nu ar fi putut, în mod rezonabil, să fi avut cunoștință de acest lucru înainte de scrisoarea din 5 ianuarie 2010, recurenta susține că cererea de revizuire este inadmisibilă din cauza întârzierii sale și a lipsei de caracter decisiv a pretinsului fapt nou pe marginea cauzei.
În ceea ce privește întârzierea cererii, Comisia observă că actul adițional menționat mai sus a fost publicat în Monitor oficial din 19 iulie 2007 și că guvernul nu poate, prin urmare, să susțină faptul că nu a avut cunoștință de acest lucru înainte de scrisoarea avocatului din 5 ianuarie 2010. În ceea ce privește lipsa de caracter decisiv a actului adițional pe landul în cauză, acesta adaugă că, la art. 7 din acest act, trebuie interpretat ca o promisiune de cedare viitoare a despăgubirii eventual acordate de Curte, recurenta care deține în patrimoniul său drepturile în litigiu și, prin urmare, calitatea sa de victimă, până la plata efectivă a sumei acordate de hotărârea din 1 martie 2001. Septembrie 2009. Printr-o scrisoare din 2 iunie 2001, recurenta a informat Curtea că, printr-o hotărâre definitivă din 20 ianuarie 2011, în lipsa unei căi de atac formulate împotriva sa, tribunalul județean din Constanța a respins ca inadmisibil acțiunea septembrie 2009 pronunțată în prezenta cauză.
În temeiul articolului 111 din Codul de procedură civilă (CPC), instanța rețin la data de: a c ț i un ea pe motiv că fo ț ii asocia ț ii au luat o a c ț i ună directă, în temeiul articolului 7 din actul adițional menționat anterior, care ar putea introduce o a c ț i un e în despăgubire pentru a cere recurentei să le plătească suma acordată acesteia din urmă prin hotărârea Cu r ț ii.
Evaluarea Curții 10. Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 44 din Convenție, hotărârile sale sunt definitive și că, în măsura în care pune în discuție acest caracter definitiv, procedura în revizuire, care nu este prevăzută de Convenție, dar este introdusă prin Regulamentul Curții, are un caracter excepțional : De aici cerința unei examinări stricte a admisibilității oricărei cereri în rejudecare a unei hotărâri a Curții în cadrul unei astfel de proceduri (pardo Franța, 10 iulie 1996 (revizuire mai întâi), ê 21, Rec., 1996-III, Gustafsson c. Suedia , 30 iulie 1998 (revizuire pe bună dreptate), § 25, Rec., 1998-V, și Stoicescu c. România (revizuire), n 31551/96, § 33, 21 Septembrie 2004). 11. Curtea trebuie să determine dacă este necesar să se revizuiască hotărârea din 1 septembrie 2009 prin aplicarea articolului 80 din Regulamentul său de procedură care, în părțile sale relevante în speță, este astfel formulată În cazul unei descoperiri a unui fapt care, prin natura sa, ar fi putut exercita o influență decisivă asupra unei cauze deja soluționate și care, la momentul hotărârii, era necunoscut Curții și nu putea fi cunoscut în mod rezonabil de o parte, aceasta din urmă poate (...) să sesizeze Curtea cu o cerere în rejudecare a hotărârii pe care o soluționează.
(...) Prin urmare, este necesar să se stabilească în speță dacă faptele în cauză ar fi putut exercita o influență decisivă asupra landului cauzei deja tăiate, în cazul în care acestea nu ar fi putut fi cunoscute în mod rezonabil de către guvern înainte de pronunțarea hotărârii inițiale și în cazul în care cererea în curs de revizuire a fost formulată în termenul legal prevăzut la art. 80 din regulament.
13. Curtea consideră că nu este necesar să se examineze dacă cererea guvernului a fost formulată în termenul cerut, ceea ce recurenta contestă, deoarece chiar și prin recunoașterea respectării acestei cerințe, aceasta consideră că Fără a pune la îndoială faptul că există adesea o legătură strânsă între cesiunea drepturilor în litigiu care face obiectul unei inculpări și persoanele care au calitatea necesară pentru a urmări această cerere în fața Curții (a se vedea, pentru o cesiune convenită între reclamanți și încheierea lipsei de locus standi a reclamantului care a depus cererea, Dimitrescu c. România, nr. 562903 și 3028/04, 31-34, 3 iunie 2008), Curtea consideră că este necesar, în primul rând, să se aprecieze consecințele unei astfel de cesiuni, având în vedere circumstanțele speciale din speță.
15. Curtea amintește că a respectat întotdeauna personalitatea juridică distinctă a unei societăți comerciale, neautorizând ridicarea voalului social mai mult decât în circumstanțe excepționale (Agrotexim și alte c. Grecia , 24 octombrie 1995, §§ 66-68, seria A n 330-A). 16. În acest sens, Comisia consideră că În cazul în care o societate solicitantă nu își îndeplinește obligațiile în temeiul articolului 7 din actul adițional, aceasta nu poate să constituie o astfel de situație excepțională care să justifice interpretarea articolului 7 din actul adițional la actul adițional la actul adițional la actul respectiv încheiat între asociații (și foștii) ai societății reclamante.
Pe de altă parte, Curtea constată că, în cazul în care recurenta ar face obiectul unei proceduri în curs de redresare și de lichidare judiciară, această procedură ar fi încă în curs de desfășurare la data hotărârii sale din 1 septembrie 2009, care constituie punctul său de reper într-o procedură de revizuire (Pardo) În cele din urmă, Comisia constată că dreptul intern prevede acțiuni judiciare care permit părților interesate (rectoarea și foștii săi asociați) să soluționeze între ele litigiul care decurge din art. 7 din actul adițional menționat anterior. 17. să exercite o influență decisivă asupra fondului cauzei, în temeiul hotărârii Curții din 1 septembrie 2009, în sensul articolului 80 din Regulamentul său de procedură.
Prin urmare, cererea de revizuire trebuie respinsă. Prin aceste motive, Curtea, la L.A., respinge cererea în revizuire. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 20 decembrie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din regulament. Santiago Quesada Josep Casadevall modulier Președinte [1] Revizuirea hotărârii din 1 septembrie 2009.
ANCIENNE TROISIÈME SECTION
AFFAIRE S.C. CONCORDIA INTERNAȚIONAL S.R.L. CONSTANȚA c. ROUMANIE (Requête n o 38969/02) ARRÊT ( révision [1] ) STRASBOURG 20 décembre 2011 DÉFINITIF 20/03/2012 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire S.C. Concordia Internațional S.R.L. Constanța c. Roumanie (demande en révision de l’arrêt du 1 er septembre 2009), La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Elisabet Fura, Egbert Myjer, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Ann Power-Forde, juges, Mihai Poalelungi, juge ad hoc, et de Santiago Quesada, greffier de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 29 novembre 2011, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 38969/02) dirigée contre la Roumanie et dont une société commerciale roumaine, SC Concordia Internațional SRL Constanța (« la requérante »), a saisi la Cour le 19 septembre 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
Par un arrêt du 1 er septembre 2009, la Cour a jugé qu’il y avait eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 de la Convention à raison de l’annulation par la Cour suprême de justice d’un arrêt définitif favorable à la requérante, ce qui a enfreint le principe de la sécurité des rapports juridiques, et porté atteinte au droit de l’intéressée à un procès équitable et à son droit au respect de ses biens. La Cour a également décidé d’allouer à la requérante 250 000 euros (EUR) pour dommage matériel et a rejeté les demandes de satisfaction équitable pour le surplus.
Le 10 février 2010, le Gouvernement a informé la Cour du fait qu’il avait appris le 5 janvier 2010, par l’avocate de la requérante, de l’existence d’un acte additionnel du 3 juillet 2007 à l’acte constitutif de la société requérante, par lequel il avait été procédé à la cession aux nouveaux associés des parts sociales détenues par les anciens associés, à l’exception des droits pécuniaires qui seraient octroyés par l’arrêt de la Cour dans l’affaire n o 38969/02. Cette cession constituant à ses yeux un fait nouveau qui aurait pu exercer une influence décisive sur l’issue de l’affaire, le Gouvernement demandait la révision de l’arrêt, au sens de l’article 80 du règlement de la Cour.
Le 25 mai 2010, la Cour a examiné la demande en révision et a décidé d’accorder à la requérante un délai de trois semaines pour présenter d’éventuelles observations. Celles-ci sont parvenues à la Cour le 25 novembre 2010.
A la suite du déport de M. Corneliu Bîrsan, juge élu au titre de la Roumanie (article 28 du règlement), M. Mihai Poalelungi a été désigné pour siéger en qualité de juge ad hoc (articles 26 § 4 de la Convention et 29 § 1 du règlement). EN DROIT A. Thèses des parties
Le Gouvernement demande la révision de l’arrêt du 1 er septembre 2009, soutenant que la cession des droits litigieux représente un « fait nouveau » qui aurait pu, à ses yeux, être décisif pour l’issue de l’affaire, fait dont la Cour n’a été informée ni par la requérante ni par les anciens associés. En outre, selon le Gouvernement, l’acte additionnel relatif à la cession des droits faisant l’objet de la présente requête a eu pour conséquence la perte par la requérante de sa qualité de victime.
Le Gouvernement faisait également observer que les anciens associés, qui se sont vu céder les droits litigieux, ne sont pas intervenus en leur propre nom après le 3 juillet 2007 dans la procédure devant la Cour et que cette dernière n’a pas été informée de l’existence de la cession susmentionnée. Il indiquait que la requérante faisait l’objet d’une procédure en redressement judiciaire et que les anciens associés avaient engagé une procédure judiciaire pour faire constater, sur la base de l’acte additionnel, la cession gratuite par la requérante des droits découlant de la présente requête. Les procédures étaient pendantes à l’époque de la demande en révision. Le Gouvernement estimait que, comme il s’agissait d’un acte additionnel conclu entre des particuliers, il ne pouvait raisonnablement en avoir eu connaissance avant la lettre du 5 janvier 2010.
La requérante soutient que la demande en révision est irrecevable à raison de sa tardiveté et de l’absence de caractère décisif du prétendu fait nouveau sur l’issue de l’affaire. S’agissant de la tardiveté de la demande, elle fait observer que l’acte additionnel susmentionné a été publié dans le Moniteur officiel du 19 juillet 2007 et que le Gouvernement ne peut dès lors soutenir qu’il n’en a pas eu connaissance avant la lettre de l’avocate du 5 janvier 2010. Quant à l’absence de caractère décisif de l’acte additionnel sur l’issue de l’affaire, il ajoute que l’article 7 de cet acte doit être interprété comme une promesse de cession future du dédommagement éventuellement octroyé par la Cour, la requérante conservant dans son patrimoine les droits litigieux, et donc sa qualité de victime, jusqu’au paiement effectif du montant octroyé par l’arrêt du 1 er septembre 2009.
Par une lettre du 2 juin 2001, la requérante informa la Cour du fait que, par un jugement du 20 janvier 2011 définitif à défaut de recours formé à son encontre, le tribunal départemental de Constanța a rejeté comme irrecevable l’action susmentionnée des anciens associés de la requérante qui souhaitaient faire constater leur qualité de titulaires des droits pécuniaires octroyés par la Cour dans son arrêt du 1 er septembre 2009 rendu dans la présente affaire. Sur la base de l’article 111 du code de procédure civile (CPC), le tribunal retint l’irrecevabilité de l’action au motif que les anciens associés disposaient d’une action directe, fondée sur l’article 7 de l’acte additionnel précité, pouvant introduire une action en dommages-intérêts pour demander à la requérante de leur payer le montant octroyé à cette dernière par l’arrêt de la Cour. B. Appréciation de la Cour
La Cour rappelle que, selon l’article 44 de la Convention, ses arrêts sont définitifs et que, dans la mesure où elle remet en question ce caractère définitif, la procédure en révision, non prévue par la Convention mais instaurée par le règlement de la Cour, revêt un caractère exceptionnel : d’où l’exigence d’un examen strict de la recevabilité de toute demande en révision d’un arrêt de la Cour dans le cadre d’une telle procédure ( Pardo c. France , 10 juillet 1996 (révision – recevabilité), § 21, Recueil des arrêts et décisions 1996-III, Gustafsson c. Suède , 30 juillet 1998 (révision – bien-fondé), § 25, Recueil 1998-V, et Stoicescu c. Roumanie (révision), n o 31551/96, § 33, 21 septembre 2004).
La Cour doit déterminer s’il y lieu de réviser l’arrêt du 1 er septembre 2009 par application de l’article 80 de son règlement qui, en ses parties pertinentes en l’espèce, est ainsi libellé : « En cas de découverte d’un fait qui, par sa nature, aurait pu exercer une influence décisive sur l’issue d’une affaire déjà tranchée et qui, à l’époque de l’arrêt, était inconnu de la Cour et ne pouvait raisonnablement être connu d’une partie, cette dernière peut (...) saisir la Cour d’une demande en révision de l’arrêt dont il s’agit. (...) »
Il y a donc lieu de déterminer en l’espèce si les faits en question « aurai[ent] pu exercer une influence décisive sur l’issue de l’affaire déjà tranchée », s’ils « ne pouv[aient] raisonnablement être connu[s] » du Gouvernement avant le prononcé de l’arrêt initial et si la demande en révision a été formée dans le délai légal prévu à l’article 80 du règlement.
La Cour estime qu’il n’est pas nécessaire d’examiner la question de savoir si la demande du Gouvernement a été formée dans le délai requis, ce que la requérante conteste, puisque même en admettant le respect de cette exigence, elle considère que le « fait nouveau » exposé par le Gouvernement n’aurait pas pu « exercer une influence décisive » sur l’issue de l’affaire.
Sans contester qu’il y a souvent un lien étroit entre la cession des droits litigieux faisant l’objet d’une requête et les personnes ayant la qualité requise pour poursuivre cette requête devant la Cour (voir, pour une cession convenue entre les requérants et la conclusion de l’absence de locus standi du requérant cédant, Dimitrescu c. Roumanie , n os 5629/03 et 3028/04, §§ 31-34, 3 juin 2008), la Cour considère qu’il convient avant tout d’apprécier les conséquences d’une telle cession à la lumière des circonstances particulières de l’espèce.
La Cour rappelle qu’elle a toujours respecté la personnalité juridique distincte d’une société commerciale, n’autorisant la levée du « voile social » que dans des circonstances exceptionnelles ( Agrotexim et autres c. Grèce , 24 octobre 1995, §§ 66-68, série A n o 330-A).
A cet égard, elle considère que le « fait nouveau » sur lequel s’appuie le Gouvernement (l’article 7 de l’acte additionnel) ne saurait constituer une telle circonstance exceptionnelle qui justifierait qu’elle interprète l’article 7 de l’acte additionnel à l’acte constitutif de la société requérante, conclu entre les associés (nouveaux et anciens) de celle-ci. Par ailleurs, la Cour observe que, si la requérante faisait l’objet d’une procédure en redressement et liquidation judiciaire, cette procédure était toujours pendante à la date de son arrêt du 1 er septembre 2009 qui constitue son point de repère dans une procédure en révision ( Pardo , précité, § 22). Enfin, elle note aussi que le droit interne prévoit des actions judiciaires permettant aux parties intéressées (la requérante et ses anciens associés) de régler entre elles le différend issu de l’article 7 de l’acte additionnel précité.
Partant, pour les motifs susmentionnés, la Cour considère que le fait exposé par le Gouvernement n’aurait pas pu « exercer une influence décisive sur l’issue de l’affaire » tranchée par la Cour par son arrêt du 1 er septembre 2009, au sens de l’article 80 de son règlement. La demande en révision doit donc être rejetée. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, Rejette la demande en révision. Fait en français, puis communiqué par écrit le 20 décembre 2011, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président [1] Révision de l’arrêt du 1 er septembre 2009.